Capitolul VI — Alte dispoziții

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Obligații ale investitorului/beneficiarului și emitentului autorizației, ulterioare autorizării

Articolul 75

Operațiuni privind asigurarea cerințelor de calitate în construcții

După obținerea autorizației de construire/desființare, pentru execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții, potrivit prevederilor Legii nr. 10/1995 împreună cu regulamentele de aplicare a acesteia, prin grija investitorului/beneficiarului și a executantului este necesară realizarea următoarelor operațiuni:

a) Urmărirea execuției lucrărilor de construcții

Urmărirea execuției lucrărilor este obligatorie și se asigură prin:

1. diriginte de șantier autorizat, ca reprezentant al beneficiarului, care urmărește ca execuția lucrărilor să se facă în deplină concordanță cu autorizația emisă (inclusiv cu documentația tehnică - D.T. (D.T.A.C./D.T.A.D, după caz, care a stat la baza emiterii autorizației), cu respectarea proiectului tehnic pentru execuția lucrărilor pe baza căruia a fost emisă, precum și în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare;

2. responsabil tehnic cu execuția atestat, ca reprezentant al executantului (persoană juridică cu profil de activitate în construcții).

Costurile necesare pentru urmărirea execuției lucrărilor pe întreaga durată a acestora se includ în valoarea devizului general al investiției.

b) Întocmirea Cărții tehnice a construcției

Cartea tehnică a construcției reprezintă evidența tuturor documentelor (acte și documentații) privind construcția, emise în toate etapele realizării ei - de la certificatul de urbanism până la recepția finală a lucrărilor, se întocmește și se completează pe parcursul execuției de toți factorii care concură la realizarea lucrărilor, prin grija inspectorului de șantier. După recepție, Cartea tehnică se completează în continuare, pe întreaga durata de existență a construcției, cu toate intervențiile asupra acesteia, prin obligația beneficiarului.

c) Efectuarea recepției lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente

Potrivit prevederilor legale în vigoare recepția lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente este actul prin care investitorul declară că acceptă, preia lucrarea (cu sau fără rezerve) și că aceasta poate fi dată în folosință. Prin actul de recepție se certifică faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației de execuție. Recepția lucrărilor de construcții de orice categorie și a instalațiilor aferente acestora se efectuează atât la lucrări noi, cât și la intervențiile în timp asupra construcțiilor existente (reparații capitale, consolidări, modificări, modernizări, extinderi și altele asemenea) și se realizează în două etape:

1. recepția la terminarea lucrărilor;

2. recepția finală la expirarea perioadei de garanție.

d) Urmărirea comportării în exploatare a construcției

Urmărirea comportării în exploatare a construcției se face după recepția finală a lucrărilor, pe toată durata existenței acesteia, beneficiarul având obligația de a lua măsurile corespunzătoare pentru asigurarea cerințelor de calitate a construcțiilor, conform prevederilor legale.

Articolul 76

Operațiuni privind obligațiile investitorilor/beneficiarilor față de autorități

(1) După obținerea autorizației de construire/desființare, în vederea executării lucrărilor, investitorul/beneficiarul are obligația de a realiza următoarele operațiuni:

a) Anunțarea începerii lucrărilor de construcții autorizate

Se va aduce la cunoștință emitentului autorizației și Inspectoratului teritorial în construcții data și ora începerii lucrărilor de construcții autorizate, utilizându-se «Formularul-model F.13 - COMUNICARE privind începerea execuției lucrărilor» (pentru uzul administrației publice), respectiv «Formularul-model F.14 - COMUNICARE privind începerea execuției lucrărilor» (pentru uzul ISC) puse la dispoziție de emitentul autorizației împreună cu autorizația.

b) Amplasarea, la loc vizibil, a Panoului de identificare a investiției

Se vor aplica prevederile cuprinse în anexa nr. 8 la prezentele norme metodologice.

c) Anunțarea finalizării lucrărilor de construcții autorizate

Se va aduce la cunoștință emitentului autorizației și Inspectoratului teritorial în construcții data și ora finalizării lucrărilor de construcții autorizate, utilizându-se «Formularul-model F.15 - COMUNICARE privind încheierea execuției lucrărilor» (pentru uzul administrației publice), respectiv «Formularul-model F.16 - COMUNICARE privind încheierea execuției lucrărilor» (pentru uzul ISC) puse la dispoziție de emitentul autorizației împreună cu autorizația.

(2) După realizare, pentru punerea în funcțiune a obiectivului de investiții, potrivit prevederilor legale în vigoare, prin grija investitorului/beneficiarului este necesară realizarea următoarelor operațiuni:

a) Regularizarea taxelor și cotelor legale

În conformitate cu prevederile art. 267 alin. (14) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcții, odată cu efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, solicitantul (investitorul/beneficiarul) are obligația de a regulariza taxele și cotele legale. În acest scop, investitorul/beneficiarul are obligația de a declara la emitentul autorizației valoarea finală (rezultată) a lucrărilor - se pot prezenta documentele doveditoare necesare.

Emitentul autorizației va aplica prevederile art. 267 alin. (14) lit. c) și d) din Legea nr. 571/2003 privind Codului fiscal, cu modificările și completările ulterioare și va înștiința Inspectoratul de Stat în Construcții despre finalizarea execuției lucrărilor, precum și valoarea finală a investiției - așa cum a fost calculată la efectuarea recepției la terminarea lucrărilor - utilizând «Formularul-model F.16 - COMUNICARE privind încheierea execuției lucrărilor» (pentru uzul ISC)

b) Declararea construcțiilor în vederea impunerii

Toate construcțiile proprietate particulară se declară, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la unitățile subordonate acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 39 din Lege.

Data dobândirii clădirii, în vederea impunerii, se stabilește în conformitate cu dispozițiile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, pct. 62 privind CAPITOLUL II - Impozitul și taxa pe clădiri al TITLULUI IX - Impozite și taxe locale din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

c) Obținerea autorizației pentru desfășurarea unei activități economice ori a autorizației sanitare de funcționare

Autorizația pentru desfășurarea unei activități economice ori autorizația sanitară de funcționare, după caz, se emite de autoritatea teritorială competentă, în condițiile prevederilor art. 268 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 77

Operațiuni privind obligațiile emitentului autorizației

(1) La finalizarea lucrărilor de construcții autorizate, emitentul autorizației are obligația de a regulariza taxele și cotele legale, inclusiv cele prevăzute la art. 70, în funcție de valoarea finală (rezultată) a investiției, susținută cu documentele furnizate de investitor/beneficiar, în conformitate cu prevederile art. 76 lit. a).

(2) Emitentul autorizației are obligația să comunice Inspectoratului de Stat în Construcții valoarea finală a investiției, așa cum a fost calculată pentru regularizarea taxei de autorizare, la data recepției la terminarea lucrărilor.

Secțiunea a 2-a — Obligații ale proiectantului și executantului

Articolul 78

Obligații ale proiectantului

În temeiul contractului de proiectare încheiat cu beneficiarul/investitorul, pentru asigurarea calității documentației tehnice - D.T. (D.T.A.C./D.T.A.D.), inclusiv a proiectului tehnic - P.Th. potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) lit. a), proiectantul are, potrivit legii, următoarele obligații:

a) asigurarea calității documentației tehnice - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, respectiv a proiectului tehnic - P.Th., corespunzător cerințelor de calitate, prin respectarea legislației privind calitatea în construcții și a reglementărilor tehnice în vigoare;

b) prezentarea documentației tehnice - D.T. elaborate spre verificare, în condițiile Legii, de către specialiștii verificatori de proiecte atestați, stabiliți de investitor, precum și soluționarea neconformităților ori a neconcordanțelor semnalate;

c) atenționarea beneficiarului cu privire la exigențele urbanistice cărora trebuie să li se subordoneze realizarea obiectivului de investiții, în raport cu reglementările urbanistice legal aprobate, sau, după caz, cu privire la incompatibilitățile tehnice sau urbanistice pe care acesta le generează în zona de amplasament. Pe durata execuției, proiectantul răspunde cu privire la celelalte obligații pe care le are în conformitate cu legislația în vigoare privind calitatea în construcții.

Articolul 79

Obligații ale executantului

(1) Executantul, în baza contractului de antrepriză încheiat cu beneficiarul, pentru asigurarea calității lucrărilor de construcții, potrivit Legii, are următoarele obligații:

a) să sesizeze investitorul cu privire la neconformitățile și/sau neconcordanțele constatate în proiect, în vederea soluționării acestora de către proiectant;

b) să înceapă execuția lucrărilor numai în baza unei autorizații de construire/desființare în valabilitate;

c) să execute lucrările numai pe baza și în conformitate cu proiectul tehnic - P.Th., verificat de verificatori de proiect atestați, potrivit legii;

(2) Pe durata execuției lucrărilor, executantul răspunde cu privire la celelalte obligații pe care le are, în conformitate cu legislația în vigoare privind calitatea în construcții.

Secțiunea a 3-a — Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 80

Banca de date ale autorităților administrației publice

(1) Băncile de date ale autorităților administrației publice județene/locale reprezintă sistemul informațional care are la bază studiile de teren și documentațiile elaborate pentru realizarea investițiilor, de orice fel, a elementelor de infrastructură, de gospodărie comunală, precum și a lucrărilor de amenajare a teritoriului și de urbanism - studii și proiecte de sistematizare elaborate înainte de 1990 la comanda fostelor consilii populare sau a altor instituții ale statului - care, potrivit prevederilor art. 34 alin. (1) din Lege, sunt și rămân proprietate publică a județului sau a municipiilor, respectiv a municipiului București.

(2) Banca de date a rețelelor tehnico-edilitare, parte componentă a studiilor de teren sau a documentațiilor prevăzute la alin. (1), după caz, reprezintă sistemul informațional care are la bază date din cadastrul general și din cadastrele de specialitate, care servesc la formularea strategiilor globale ale teritoriilor administrative, în corelare cu programele de dezvoltare a administrației publice locale, la toate nivelurile.

(3) Pentru constituirea băncii de date, toți posesorii de rețele tehnico-edilitare, supra- și subterane au obligația de a constitui băncile de date ale rețelelor tehnico-edilitare pe care le administrează și, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (6) din Lege, să transmită autorităților administrației publice județene, respectiv a municipiului București planurile cadastrale cuprinzând traseele rețelelor existente pe teritoriul județului și al localităților, respectiv al municipiului București. Aceste planuri vor fi puse la dispoziția tuturor primăriilor municipiilor, orașelor și comunelor, respectiv primăriilor sectoarelor municipiului București în a căror rază administrativ-teritorială sunt situate rețelele tehnico-edilitare, de către autoritățile administrației publice județene, respectiv a municipiului București.

(4) Datele și informațiile specifice fiecărui tip de rețea tehnico-edilitară reprezintă suportul de bază al constituirii băncilor de date la nivelul fiecărei autorități publice județene/locale și, totodată, asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitor la amplasarea, proiectarea și autorizarea executării lucrărilor de construcții.

(5) Regiile autonome, persoanele juridice, precum și societățile comerciale înființate pe structura fostelor unități de proiectare județene și din municipiul București, care au în gestiune, potrivit Legii, administrarea rețelelor tehnico-edilitare, respectiv arhivele cuprinzând studiile și documentațiile menționate la alin. (1), au obligația de a proceda la punerea lor la dispoziție consiliilor județene, primăriilor municipiilor, respectiv Primăriei Municipiului București, cu titlu gratuit, pe bază de protocol de transfer de gestiune, în vederea transferului de gestiune, potrivit prevederilor art. 34 alin. (3) din Lege.

(6) Abrogat.

(la 06-01-2020, Alineatul (6) din Articolul 80 , Sectiunea a 3-a , Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 50, Articolul I din ORDINUL nr. 3.454 din 31 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 06 ianuarie 2020 )

(7) Rețelele tehnico-edilitare, care sunt cuprinse în cadrul arhivelor prevăzute la alin. (5) cuprind:

a) rețele de alimentare cu apă;

b) canalizări;

c) rețele de transport și alimentare cu energie electrică;

d) rețele de termoficare;

e) rețele de transport și distribuție gaze naturale;

f) rețele de comunicații.

(8) Rețelele tehnico-edilitare, inclusiv construcțiile și amenajările tehnice, se reprezintă pe un plan (scara 1:500 / 1:1.000 / 1:2.000 pentru intravilan, respectiv 1:2.000 / 1:5.000 pentru extravilan), extras din planul topografic de bază sau, după caz, planul cadastral pentru fiecare localitate, respectiv sector al municipiului București, în parte folosind semnele convenționale specifice fiecărui tip de rețea.

(9) În vederea efectuării transferului de gestiune prevăzut la alin. (5), planurile realizate conform prevederilor alin. (8), însoțite de fișele tehnice pe tipuri de rețea, se înregistrează pe suport magnetic într-un format compatibil cu sistemele informatice de gestiune tip GIS.

(10) Potrivit prevederilor art. 34 alin. (7) din Lege, în vederea documentării pentru întocmirea documentațiilor tehnice - pentru autorizare și execuție - accesul persoanelor fizice sau al reprezentanților persoanelor juridice la arhivele cuprinzând documentațiile prevăzute la alin. (1)-(5), precum și la documentațiile de urbanism gestionate de administrațiile publice locale în condițiile prevederilor alin. (5) este neîngrădit. Pentru documentațiile de urbanism sunt aplicabile prevederile Legii nr. 350/2001, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism.

(la 06-01-2020, Alineatul (10) din Articolul 80 , Sectiunea a 3-a , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 51, Articolul I din ORDINUL nr. 3.454 din 31 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 06 ianuarie 2020 )

Articolul 81

Forme de perfecționare a pregătirii profesionale

(1) Autoritățile administrației publice locale/județene/centrale emitente ale certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire/desființare, au obligația să asigure pregătirea și perfecționarea profesională a personalului structurilor de specialitate din cadrul aparatului propriu.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile vor asigura participarea periodică a personalului, la programe și alte forme de instruire adecvate domeniilor de activitate, privind pregătirea și/sau perfecționarea acestora, potrivit legii, organizate de organisme ale administrației publice centrale sau locale, de instituții de învățământ superior, asociații profesionale, precum și de alte organizații de profil.

(3) În vederea realizării acestei exigențe universitățile tehnice cu profil de construcții, instalații pentru construcții, arhitectură și urbanism, asociațiile profesionale ale inginerilor constructori și inginerilor instalatori, ale arhitecților și urbaniștilor, alte organisme cu activitate în domeniu abilitate în condițiile legii, precum și consiliile județene pot organiza, după caz, programe de formare specializată în administrația publică, programe de specializare postuniversitară, programe de perfecționare de scurtă durată, cursuri postuniversitare pentru arhitecți și alte cadre cu pregătire superioară din domeniul urbanismului, construcțiilor și instalațiilor pentru construcții, cursuri de perfecționare pentru cadre cu pregătire medie în domeniul urbanismului, arhitecturii și construcțiilor/instalațiilor.

Articolul 82

Dispoziții finale și tranzitorii

(1) Compartimentele din aparatul propriu de specialitate ale consiliilor județene, Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale se organizează pentru a prelua atribuțiile structurilor de specialitate prevăzute prin Lege.

(2) Prin excepție de la prevederile art. 4 alin. (1) lit. e) din Lege, președinții consiliilor județene, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (3^1) din Lege, pot emite autorizații de construire pentru lucrări din aria de competență a primarilor comunelor și orașelor care încă nu au constituite structurile de specialitate în conformitate cu prevederile alin. (1), pe termen limitat, la solicitarea acestora, până la organizarea structurilor proprii de specialitate conform Legii.

(3) Costul serviciilor prestate de structurile (compartimentele) de specialitate ale consiliului județean se stabilesc potrivit prevederilor Codului fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003.

(4) Utilizarea formularelor cuprinse în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice este obligatorie, fiind interzisă modificarea sau completarea structurii/conținutului acestora. Formularele se tipăresc prin grija emitentului, cu înscrierea denumirii exacte a autorității emitente, și se pun la dispoziția solicitanților, contra cost.

(5) În situația în care, la utilizare, rubricile din formular nu sunt suficiente pentru comunicarea ori înregistrarea datelor, emitentul va putea anexa rubrici sau pagini suplimentare la actul emis (care vor fi semnate și parafate de emitent), cu condiția înscrierii în actul de bază a mențiunii privind existența anexei ca parte integrantă a actului.

(6) Se recomandă tipărirea de formulare distincte pentru autorizarea executării lucrărilor de construire și, respectiv, pentru autorizarea executării lucrărilor de desființare.

(7) Abrogat.

(la 06-01-2020, Alineatul (7) din Articolul 82 , Sectiunea a 3-a , Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 52, Articolul I din ORDINUL nr. 3.454 din 31 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 06 ianuarie 2020 )

(8) După emiterea autorizației de construire, documentația tehnică - D.T. vizată spre neschimbare se dezvoltă prin proiectul tehnic - P.Th. și constituie parte integrantă a acestuia, respectiv a detaliilor de execuție - D.E., fiind interzisă modificarea prevederilor acesteia, sub sancțiunea nulității autorizației de construire. Investitorul împreună cu executantul au obligația de a executa lucrările autorizate numai în baza proiectului tehnic - P.Th., a cărui existență pe șantier este obligatorie pe toată durata executării lucrărilor.

(9) În vederea aplicării unitare a prevederilor Normelor metodologice aprobate prin prezentul ordin, începând cu data intrării în vigoare a acestuia, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 261/2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, se va proceda după cum urmează:

a) în situația în care competențele de emitere a autorizațiilor nu se modifică, procedura de autorizare se derulează în continuare potrivit competențelor de autorizare anterioare, astfel:

1. în cazul certificatelor de urbanism emise anterior acestei date, aflate în valabilitate, care încă nu au fost depuse împreună cu documentațiile legale pentru autorizare, autorizațiile de construire/desființare se emit de către autoritățile emitente ale certificatelor de urbanism;

2. în cazul documentațiilor legale pentru autorizare depuse anterior acestei date, autorizațiile de construire/desființare se emit de către autoritățile la care acestea au fost depuse;

b) în situația în care competențele de emitere a autorizațiilor se modifică, procedura de autorizare se derulează în continuare potrivit competențelor de autorizare prevăzute prin Legea nr. 261/2009, astfel:

1. în cazul certificatelor de urbanism emise anterior acestei date și aflate în valabilitate, care încă nu au fost depuse împreună cu documentațiile legale pentru autorizare, acestea se supun confirmării de către autoritățile care au dobândit noile competențe de emitere a autorizațiilor de construire/desființare, fără ca prin aceasta să le fie prejudiciate termenele și celelalte cerințe obținute;

2. în cazul documentațiilor legale pentru autorizare care au fost depuse anterior acestei date la autoritățile competente la acea dată, autorizațiile de construire / desființare se emit de către autoritățile care au dobândit noile competențe de emitere a autorizațiilor de construire/desființare.

Operațiunile legate de transferul documentelor/documentațiilor legale între cele două autorități, respectiv reglementarea relațiilor cu solicitanții, sunt în sarcina și responsabilitatea autorităților implicate și vor fi finalizate până la data de 31 decembrie 2009, fără afectarea termenelor stabilite prin Lege privind certificatele de urbanism și documentațiile legale pentru autorizare prevăzute la lit. b).

(10) Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.