Anexa 2

Pe această pagină

-------

la normele tehnice

------------------

CONTRACT

pentru finanțarea Programelor naționale de sănătate

de evaluare, profilactice și cu scop curativ, finanțate

din bugetul Ministerului Sănătății

nr. ......... din .........

I. Părțile contractante

1. Direcția de Sănătate Publică a județului/municipiului București ........., cu sediul în municipiul/orașul ......., str. ........ nr. ......, județul/sectorul ..........., telefon/fax ........., reprezentată prin director coordonator ....................,

și

2. Unitatea sanitară ..............., cu sediul în .........., str. .......... nr. ...., telefon ........, fax ........., reprezentată prin ........, având actul de înființare/organizare nr. ........., autorizația sanitară de funcționare nr. ........, dovada de evaluare nr. ......., codul fiscal ........ și contul nr. ......., deschis la Trezoreria Statului sau cont nr. ........... deschis la Banca ........, dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical, atât pentru furnizor, cât și pentru personalul medicosanitar angajat valabilă pe toată durata Contractului de furnizare servicii medicale spitalicești încheiat cu Casa de Asigurari de Sănătate a județului/municipiului București nr. ...... .

II. Obiectul contractului

Articolul 1

Obiectul prezentului contract îl constituie finanțarea Programelor naționale de sănătate de evaluare, profilactice și cu scop curativ, finanțate din bugetul Ministerului Sănătății, după cum urmează: ..............

.................................................................

(se specifică fiecare program/subprogram pentru care se încheie contractul), în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 261/2010 pentru aprobarea programelor naționale de sănătate în anul 2010 și Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 264/407/2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2010.

III. Durata contractului

Articolul 2

Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui și până la data de 31 decembrie 2010.

Articolul 3

Durata prezentului contract se poate prelungi, cu acordul părților, în situația prelungirii duratei de aplicabilitate a Hotărârii Guvernului nr. 261/2010 pentru aprobarea programelor naționale de sănătate în anul 2010.

IV. Obligațiile părților

Articolul 4

Direcția de sănătate publică județeană/municipiului București are următoarele obligații:

1. să asigure fondurile necesare pentru derularea programelor/subprogramelor naționale de sănătate în cadrul bugetului aprobat cu această destinație, decontând lunar, în limita contractului, contravaloarea bunurilor și serviciilor acordate în cadrul programului/subprogramului, pe baza facturilor transmise de unitatea sanitară și a documentelor justificative, conform prevederilor legale în vigoare;

2. să deconteze, lunar, pe baza cererii justificative a unității sanitare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1 la contract, însoțită de documentele justificative, în termen de maxim 30 zile lucratoare de la data depunerii documentelor justificative, în limita sumei prevăzute în contract, contravaloarea facturii, prezentată în copie, pentru bunurile și serviciile acordate în cadrul programelor/subprogramelor naționale de sănătate, ținând seama și de următoarele criterii:

a) gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziție anterior;

b) disponibilul din cont rămas neutilizat;

c) indicatorii fizici realizați în perioada anterioară;

d) bugetul aprobat cu această destinație;

e) raportarea, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a datelor în registrul bolnavilor specific programului derulat, acolo unde acesta există.

3. să gestioneze eficient mijloacele materiale și bănești;

4. să organizeze evidența contabilă a cheltuielilor pe fiecare program/subprogram, pe surse de finanțare și pe subdiviziunile clasificației bugetare, atât în prevederi, cât și în execuție;

5. să organizeze evidența nominală a beneficiarilor programului/subprogramului, pe baza codului numeric personal;

6. să monitorizeze realizarea activităților cuprinse în programele naționale de sănătate, urmărind cel puțin următoarele:

a) modul de realizare și de raportare al indicatorilor prevăzuți în prezentul contract;

b) încadrarea în bugetul aprobat;

c) respectarea destinațiilor stabilite pentru fondurile alocate unităților sanitare/instituțiilor care derulează programe naționale de sănătate;

d) urmărirea respectării de către persoanele implicate a responsabilităților stabilite prin prezentul ordin referitoare la derularea programelor naționale de sănătate;

e) identificarea unor posibile disfuncționalități în derularea programelor naționale de sănătate.

7. să analizeze indicatorii prezentați în decontul înaintat de unitatea sanitară, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul contract, precum și gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziție anterior;

8. să evalueze trimestrial indicatorii specifici și, în funcție de realizarea obiectivelor și activităților propuse în cadrul programelor/subprogramelor naționale de sănătate, să stabilească modul de alocare a resurselor rămase neutilizate;

9. să analizeze și să monitorizeze modul de derulare a programelor/subprogramelor naționale de sănătate prin indicatorii fizici și de eficiență realizați și transmiși de unitatea sanitară;

10. să centralizeze lunar, trimestrial și anual indicatorii aferenți programelor naționale de sănătate raportați de unitatea sanitare în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 264/407/2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2010;

11. să monitorizeze modul de derulare al programelor naționale de sănătate la nivelul unității sanitare;

12. să urmărească și să controleze modul utilizării fondurilor alocate pentru derularea programelor/subprogramelor naționale de sănătate;

13. să controleze, trimestrial, modul de utilizare a fondurilor alocate și să analizeze indicatorii prezentați;

14. să organizeze, prin directorul coordonator adjunct financiar contabil, evidențele contabile, evidențele tehnico-operative ale unității sanitare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

15. să respecte prevederile legale referitoare la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Articolul 5

Unitatea sanitară are următoarele obligații :

1. să utilizeze fondurile primite pentru fiecare program/subprogram de sănătate, potrivit destinației acestora;

2. să dispună măsuri pentru gestionarea eficientă a mijloacelor materiale și bănești;

3. să organizeze evidența cheltuielilor pe fiecare program/subprogram și pe subdiviziunile clasificației bugetare atât în prevederi, cât și în execuție;

4. să se asigure că serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract se încadrează din punctul de vedere al calității în normele privind calitatea asistenței medicale, elaborate în condițiile legii;

5. să furnizeze tratamentul adecvat și să prescrie medicamentele conform reglementărilor în vigoare;

6. să efectueze, în condițiile legii, achiziția bunurilor și serviciilor necesare pentru realizarea obiectivelor și activităților cuprinse în programele naționale de sănătate pentru care Ministerul Sănătății nu organizează licitații naționale;

7. să transmită direcției de sănătate publică, atât în format electronic cat și pe suport hârtie, raportări lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) și anuale privind sumele utilizate pe fiecare program, precum și indicatorii realizați, răspunzând atât de exactitatea și realitatea datelor raportate pentru justificarea plății contravalorii facturii pentru bunurile și serviciile acordate în cadrul programului/subprogramul național de sănătate în luna precedentă, cât și a indicatorilor raportați;

8. să raporteze direcției de sănătate publică județene/municipiului București, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea, evidența nominală și în baza codurilor numerice personale pentru beneficiarii programelor/subprogramelor naționale de sănătate;

9. să cuprindă sumele contractate pentru programele naționale de sănătate în bugetul de venituri și cheltuieli și să le aprobe odată cu acesta, în condițiile legii;

10. să transmită direcției de sănătate publică județene/municipiului București, orice alte date referitoare la programele/subprogramele naționale de sănătate pe care le derulează și să răspundă de exactitatea și realitatea datelor raportate;

11. să transmită, trimestrial, până la data de 10 a lunii următoare încheierii trimestrului, direcției de sănătate publică județene/municipiului București, raportul de activitate întocmit de coordonatorul programului/subprogramului național de sănătate din cadrul unității sanitare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

12. să raporteze direcțiilor de sănătate publică sau după caz, Serviciului pentru programe de sănătate, în funcție de subordonare, trimestrial (cumulat de la începutul anului) și anual, în primele 5 zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii specifici programelor naționale de sănătate, pe care le derulează, în conformitate cu documentele existente la nivelul unității sanitare/instituției publice, cu respectarea prevederilor Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2010 aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al presedintelui C.N.A.S. nr. 264/407/2010;

13. să înregistreze, să stocheze, să prelucreze și să transmită informațiile legate de programele/subprogramele naționale de sănătate pe care le derulează, conform prevederilor legale în vigoare;

14. să respecte prevederile legale referitoare la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;

15. să dețina autorizație pentru prelucrarea datelor cu caracter personal privind starea de sănătate emisă, în condițiile legii, de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

16. să dispună măsurile necesare în vederea asigurării realizării obiectivelor programului;

17. să asigure buna desfășurare a activităților prevăzute în cadrul programelor/subprogramelor naționale de sănătate;

18. să organizeze evidența beneficiarilor programelor/subprogramelor naționale de sănătate, prin înregistrarea la nivel de pacient, în format electronic, a următorului set minim de date: CNP, diagnostic specific concordant cu programul, medicul curant (cod parafă), bunurile și serviciile acordate, cantitatea și valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor;

19. să raporteze corect și la timp datele către direcția de sănătate publică județeană/municipiului București;

20. să transmită direcției de sănătate publică județeană/municipiului București raportări lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) și anuale, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea, cuprinzând indicatorii fizici și de eficiență, precum și valoarea bunurilor și serviciilor acordate în cadrul programelor/subprogramelor naționale de sănătate în perioada pentru care se face raportarea;

21. raspund de exactitatea și realitatea datelor raportate direcției de sănătate publică județeană/municipiului București;

22. să organizeze, prin directorul financiar contabil al unității sanitare, evidențele tehnico-operative, precum și evidențele contabile a cheltuielilor pentru fiecare program/subprogram și pe paragrafele și subdiviziunile clasificației bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât și în execuție.

V. Valoarea contractului

Articolul 6

Valoarea contractului (se detaliază fiecare program/subprogram) este:

1. ................ .................. lei;

2. ................ .................. lei;

3. ................ .................. lei;

4. ................................... lei

VI. Finanțarea programelor/subprogramelor

Articolul 7

Unitatea sanitară prezintă în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente decontul pentru luna precedentă, cuprinzând numărul de beneficiari ai programului/subprogramului național de sănătate în perioada pentru care se face raportarea, valoarea bunurilor și serviciilor acordate, costul mediu realizat pe indicator fizic realizat, sumele achitate conform ordinului de plată (cu ștampila trezoreriei) cu care s-a achitat contravaloarea facturii pentru bunurile și serviciile acordate în luna precedentă, precum și cererea justificativă, însoțită de copiile facturilor reprezentand contravaloarea bunurilor și serviciilor acordate în perioada pentru care se face raportarea.

Articolul 8

Direcția de sănătate județeană/municipiului București analizează indicatorii prezentați prin decont, precum și gradul și modul de utilizare a fondurilor puse la dispoziție anterior și decontează, în limita sumei prevăzute în contract, în termen de maxim 30 zile lucratoare de la primire, contravaloarea facturii prezentate în copie de unitatea sanitară pentru bunurile și/sau serviciile achiziționate pentru luna curentă.

VII. Răspunderea contractuală

Articolul 9

Unitatea sanitară are următoarele responsabilități:

1. prin medicii coordonatori:

a. răspunde de utilizarea fondurilor primite pentru derularea programelor/subprogramelor naționale de sănătate, potrivit destinației stabilite pentru acestea;

b. răspunde de organizarea evidenței electronice a beneficiarilor programelor/subprogramelor naționale de sănătate, pe baza setului minim de date: CNP, diagnostic specific concordant cu programul, medicul curant (cod parafă), bunurile și serviciile acordate, cantitatea și valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor;

c. dispune măsurile necesare aplicării metodologiei de program/subprogram, în vederea asigurării îndeplinirii obiectivelor prevăzute în acesta;

d. răspunde de buna desfășurare a activităților prevăzute în cadrul programelor/subprogramelor naționale de sănătate;

e. răspunde de raportarea la timp a datelor către direcția de sănătate publică județeană/municipiului București, precum și de realitatea și exactitatea acestora;

2. prin contabilul-șef al unității sanitare răspunde de modul de organizare a evidențelor tehnico-operative, de utilizarea sumelor alocate potrivit destinațiilor aprobate, cu respectarea normelor legale în vigoare, de exactitatea și realitatea datelor raportate lunar.

Articolul 10

Direcția de sănătate publică județeană/municipiului București controlează trimestrial modul de utilizare a fondurilor alocate și analizează indicatorii prezentați.

Articolul 11

Controlul direcției de sănătate publică județeană/municipiului București va urmări, în principal, următoarele:

a) dacă activitățile se desfășoară conform reglementărilor legale în vigoare;

b) dacă se constată obstacole sau disfuncționalități în derularea programului/subprogramului;

c) dacă se încadrează în sumele contractate pe programe/subprograme, dacă fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinațiilor stabilite și dacă au servit la realizarea obiectivelor programului/subprogramului respectiv;

d) dacă persoanele implicate respectă responsabilitățile legate de program/subprogram;

e) realitatea și exactitatea datelor;

f) stocurile de medicamente și/sau materiale sanitare specifice comparativ cu consumul mediu lunar.

Articolul 12

Neprezentarea de către unitatea sanitară a documentelor prevăzute la Anexa nr. 2 din contract atrage amânarea decontarii până la următoarea perioadă de raportare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Articolul 13

Nerespectarea clauzelor cuprinse la art. 5 pct. 1 din contract atrage rezilierea contractului.

VIII. Soluționarea litigiilor

Articolul 14

Litigiile apărute pe perioada derulării contractului se soluționează de părți pe cale amiabilă. În situația în care părțile nu ajung la o înțelegere, acestea se pot adresa instanțelor judecătorești competente.

IX. Clauze speciale

Articolul 16

Se pot încheia acte adiționale la prezentul contract în situația în care, prin actele normative în materie care intră în vigoare ulterior datei la care s-a încheiat prezentul contract, au fost aprobate modificări în volumul și în structura programelor/subprogramelor, pe parcursul derulării acestuia.

Articolul 17

Dacă o clauză a acestui contract ar fi declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părțile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai bine cu putință spiritului contractului, în conformitate cu prevederile legale. Dacă pe durata derulării prezentului contract expiră termenul de valabilitate a autorizației sanitare, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiția reînnoirii autorizației sanitare pentru toată durata de valabilitate a contractului.

X. Forța majoră

Articolul 18

Orice împuternicire independentă de voința părților, intervenită după data semnării prezentului contract și care împiedică executarea acestuia, este considerată forță majoră și exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forță majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluție, cutremur, mari inundații, embargo.

Articolul 19

Partea care invocă forța majoră trebuie să anunțe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariției respectivului caz de forță majoră și, de asemenea, de la încetarea acestui caz.

Articolul 20

Dacă nu se procedează la anunțarea în termenele prevăzute mai sus a începerii și încetării cazului de forță majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părți prin neanunțarea la termen.

Articolul 21

În cazul în care împrejurările care obligă la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluțiunea contractului.

XI. Dispoziții finale

Articolul 22

Orice modificare poate fi făcută numai cu acordul scris al ambelor părți.

Articolul 23

În condițiile apariției unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica și se vor completa în mod corespunzător, prin act aditional semnat de ambele parți.

Articolul 24

Rezilierea contractului înainte de expirarea valabilității acestuia poate fi făcută numai cu acordul părților.

Prezentul contract s-a încheiat astăzi, ................, în două exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte, și se completează conform normelor legale în vigoare.

Direcția de sănătate publică Furnizor de servicii medicale

Județul/municipiul București

...................... .......................

Director coordonator, Manager,

........................ ......................

Director coordonator adjunct Director financiar-contabil,

financiar - contabil

............................. ...........................

Director coordonator adjunct Director medical,

de sănătate publică și programe

................................ ........................

Avizat, Avizat,

Biroul/Compartimentul juridic Biroul/Compartimentul juridic

.............................. .............................

Anexa 1

-------

la contract

-----------

UNITATEA SANITARĂ DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

SPITALUL______________ JUDEȚEANĂ/MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

NR_________DIN___________ NR_________DIN___________

CĂTRE

DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEȚEANĂ/MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

......................................

Cerere justificativă

în vederea decontarii bunurilor și serviciilor acordate

în luna ..... 2010 în cadrul

programului/subprogramului național de sănătate

..............................................

1. Sold inițial = ............................................... mii lei 2. Suma decontată de Direcția de Sănătate Publică Județeană/ Municipiului București în luna precedentă = .................. mii lei 3. Suma achitată de spital furnizorilor pentru bunurile și serviciile acordate în cadrul programului/subprogramului în luna precedentă = ......................................... mii lei 4. Gradul de utilizare a sumelor decontate în cadrul programului/ subprogramului în luna precedentă rand 3 = ──────────────── . 100 = .............................. % rand 1 + rand 2 5. Suma ramasă neutilizată la finele lunii precedente (1+2-3)=.... mii lei 6. Suma necesară a fi decontată în luna în curs = ...............mii lei Manager, Director financiar-contabil,

Notă:

a) cererea justificativă întocmită de spital pentru luna curentă va fi însotită de copia facturii emise de furnizor pentru bunurile și serviciile achiziționate în cadrul programului/subprogramului în luna precedentă;

b) cererea justificativă se va întocmi distinct, pentru fiecare program/subprogram național de sănătate, în două exemplare, din care un exemplar se va depune la Direcția de Sănătate Publică Județeană/Municipiului București, în primele 5 zile ale lunii în curs pentru luna precedentă.

Anexa 2

-------

la contract

-----------

UNITATEA SANITARĂ DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

SPITALUL______________ JUDEȚEANĂ/MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

NR_________DIN___________ NR_________DIN___________

CĂTRE

DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEȚEANĂ/MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

...................................

DECONT

privind utilizarea sumelor alocate

de Direcția de sănătate publică județeană/municipiului București

în luna ................. 2010,

pentru programul/subprogramul național de sănătate

.............................................

1. Numar de indicatori fizici realizați *: ........................ 2. Costul mediu/indicator fizic realizat ** ....................... lei 3. Sumele achitate furnizorilor de medicamente și/sau materiale sanitare specifice aprovizionate în luna ...... 2010: .......... lei 4. Nr./data și suma achitată conform ordinelor de plată: 4.1.____________________ ____________________ lei 4.2.____________________ ____________________ lei 4.3.____________________ ____________________ lei Răspundem de realitatea și exactitatea datelor. Manager, Director financiar-contabil,

Notă:

a) decontul lunar va fi însoțit de copia ordinelor de plată ( cu viza trezoreriei statului) enumerate la punctul 4) și de copia facturilor pentru medicamentele și/sau materiale sanitare specifice, aprovizionate de spital, care au facut obiectul plăților în luna pentru care se întocmește raportarea;

b) decontul lunar se întocmeste distinct pentru fiecare program/subprogram național de sănătate prevăzut în contract;

c) decontul lunar se întocmește în două exemplare, din care un exemplar se depune la Direcția de sănătate publică a județului/municipiului București, până pe data de 5 a lunii curente pentru luna precedentă;

d) * se vor menționa, distinct, indicatorii fizici realizați prevăzuți în Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 264/407/2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2010;

e) ** costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între cheltuielile efective și indicatorii fizici realizați; în cazul în care au fost finanțate și alte acțiuni pentru care nu au fost stabiliți indicatori fizici acestea vor fi evidențiate distinct, indicându-se cheltuiala pe fiecare acțiune.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.