Capitolul I — CADRUL GENERAL DE REALIZARE A PROGRAMELOR NAȚIONALE DE SĂNĂTATE

Pe această pagină

Articolul 1

În anul 2010, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 261/2010 pentru aprobarea programelor naționale de sănătate în anul 2010, se derulează următoarele programe de sănătate:

I. Programele naționale privind bolile transmisibile

1. Programul național de imunizare

2. Programul național de boli transmisibile (infecție HIV, tuberculoză, infecții cu transmitere sexuală și alte boli transmisibile prioritare)

2.1. Subprogramul de supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare;

2.2. Subprogramul de supraveghere și control al infecției HIV;

2.3. Subprogramul de supraveghere și control al tuberculozei;

2.4. Subprogramul de supraveghere și control al bolilor cu transmitere sexuală;

2.5. Subprogramul național de intervenție în pandemia de gripă;

2.6. Subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculoză.

3. Programul național de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale

4. Programul național de hematologie și securitate transfuzională

5. Programul național pentru asigurarea managementului programelor naționale privind bolile transmisibile

II. Programul național de monitorizare a factorilor determinanți din mediul de viață și muncă

III. Programele naționale privind bolile netransmisibile

1. Programul național de boli cardiovasculare

1.1. Subprogramul de tratament al pacienților cu afecțiuni cardiovasculare;

1.2. Subprogramul de tratament invaziv al infarctului miocardic acut.

2. Programul național de oncologie

2.1. Subprogramul de profilaxie a cancerului de col uterin prin vaccinarea HPV;

2.2. Subprogramul de tratament al bolnavilor cu afecțiuni oncologice;

2.3. Subprogramul de monitorizare activă a terapiilor specifice oncologice.

------------

Subpct. 2 al pct. III al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

3. Programul național de sănătate mintală

3.1. Subprogramul de profilaxie în patologia psihiatrică și psihosocială;

3.2. Subprogramul de prevenire și tratament ale toxicodependențelor.

4. Programul național de diabet zaharat

5. Programul național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană

5.1. Subprogramul de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană;

5.2. Subprogramul de transplant de celule stem hematopoietice periferice și centrale.

6. Programul național de diagnostic și tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță

6.1. Subprogramul de tratament chirurgical al unor afecțiuni complexe prin chirurgie minim invazivă asistată robotic;

6.2. Subprogramul de radiologie intervențională;

6.3. Subprogramul de tratament al surdității prin proteze auditive implantabile (implant cohlear și proteze auditive).

7. Programul național de boli endocrine

8. Programul național de diagnostic și tratament pentru boli rare și sepsis sever

8.1. Subprogramul de tratament al bolilor rare;

8.2. Subprogramul de tratament al sepsisului sever.

9. Programul național de urgență prespitalicească

10. Program național de monitorizare activă a bolnavilor cu dizabilități de ambulație (copii și adulți)

IV. Programul național de promovare a sănătății și educație pentru sănătate

1. Subprogramul de informare, educare, comunicare pentru prevenirea cancerului de col uterin;

2. Subprogramul de promovare a unui stil de viață sănătos;

3. Subprogramul de prevenire și combatere a consumului de tutun.

V. Programul național de sănătate a femeii și copilului

1. Subprogramul pentru ameliorarea stării de nutriție a gravidei și copilului

Intervenții pentru ameliorarea stării de nutriție a gravidei și copilului:

a) promovarea alimentației sănătoase și prevenirea obezității la copil;

b) profilaxia anemiei feriprive la gravidă;

c) profilaxia distrofiei la copiii cu vârstă cuprinsă între 0-12 luni, care nu beneficiază de lapte matern prin administrare de lapte praf;

d) profilaxia malnutriției la copii cu greutate mică la naștere;

e) profilaxia anemiei feriprive la sugar;

f) profilaxia rahitismului carențial al copilului.

2. Subprogramul de sănătate a copilului

Intervenții pentru sănătatea copilului:

a) prevenirea deceselor neonatale prin creșterea accesului la îngrijiri adecvate în unități regionale;

b) screening neonatal pentru depistarea fenilcetonuriei și hipotiroidismului congenital, precum și confirmarea diagnosticului și tratamentul specific al cazurilor depistate;

c) screening pentru depistarea precoce a deficiențelor de auz;

d) screening pentru depistarea precoce a retinopatiei de prematuritate, tratamentul și dispensarizarea bolnavilor;

e) diagnosticul precoce, prevenția primară și secundară, precum și monitorizarea unor afecțiuni cronice la copil;

f) prevenirea complicațiilor, prin diagnostic precoce, tratament medicamentos specific și recuperare neuropsihomotorie pentru următoarele afecțiuni: epilepsia, paraliziile cerebrale, întârzierile neuropsihomotorii de cauze multifactoriale;

g) profilaxia infecției cu virusul respirator sincițial la copiii cu risc crescut de infecție;

h) screening pentru depistarea precoce a scoliozei la copii;

-----------

Lit. i) a subpct. 2 al pct. V al art. I a fost abrogată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

3. Subprogramul de sănătate a femeii

Intervenții de sănătate a femeii:

a) creșterea accesului la servicii moderne de planificare familială;

b) creșterea accesului, calității și eficienței serviciilor medicale specifice pentru gravidă și lăuză;

c) profilaxia și diagnosticul pre- și postnatal al malformațiilor și/sau al unor afecțiuni genetice;

d) profilaxia sindromului de izoimunizare Rh;

e) școala mamei.

4. Subprogramul de monitorizare și evaluare a Programului național de sănătate a femeii și copilului.

VI. Programul național de administrație sanitară

1. Subprogramul de evaluare a performanței spitalelor.

VII. Programul național de tratament în străinătate

VIII. Programul pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor

IX. Programul național de asistență medicală comunitară și acțiuni pentru sănătate*

Articolul 2

Programele naționale de sănătate prevăzute la art. 1 sunt elaborate și derulate în mod distinct sau în comun de către Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, după caz.

Articolul 3

Resursele financiare pentru finanțarea programelor naționale de sănătate provin de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății.

Articolul 4

Programele naționale, respectiv subprogramele de sănătate care sunt derulate în comun de către Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și care sunt finanțate din fondurile transferate din bugetul Ministerului Sănătății în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele:

1) Programul național de boli transmisibile (infecție HIV, tuberculoză, infecții cu transmitere sexuală și alte boli transmisibile prioritare - Subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculoză;

2) Programul național de boli cardiovasculare;

3. Programul național de oncologie - Subprogramul de tratament al bolnavilor cu afecțiuni oncologice și Subprogramul de monitorizare activă a terapiilor specifice oncologice;

------------

Pct. 3 al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

4) Programul național de diabet zaharat;

5) Programul național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană - Subprogramul de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană;

6) Programul național de diagnostic și tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță - Subprogramul de tratament al surdității prin proteze auditive implantabile (implant cohlear și proteze auditive);

7) Programul național de diagnostic și tratament pentru boli rare și sepsis sever;

8) Programul pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor.

Articolul 5

(1) Programele naționale de sănătate sunt coordonate la nivel național de către structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății.

(2) Casa Națională de Asigurări de Sănătate derulează activitățile cuprinse în cadrul programelor prevăzute la art. 4, finanțate prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătății în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Articolul 6

Programele naționale de sănătate finanțate de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății sunt implementate și monitorizate la nivel regional și local de coordonatorii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică și direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București.

Articolul 7

Programele naționale de sănătate se derulează prin Institutul Național de Sănătate Publică, direcții de sănătate publică, unități sanitare publice și private, instituții publice, furnizori de servicii medicale aflați On relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, farmacii cu circuit deschis, precum și prin alte instituții și organizații guvernamentale și neguvernamentale, după caz.

----------

Art. 7 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

Articolul 8

(1) Instituțiile și unitățile sanitare publice care derulează programe naționale de sănătate au obligația gestionării eficiente a mijloacelor materiale și bănești și a organizării evidenței contabile a cheltuielilor pentru fiecare program sau subprogram, pe subdiviziunile clasificației bugetare, precum și a organizării evidenței nominale, pe bază pe cod numeric personal, a beneficiarilor programului/subprogramului.

(2) Furnizorii privați de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale care derulează programe naționale de sănătate au obligația gestionării eficiente a mijloacelor materiale și bănești și a organizării evidenței contabile a cheltuielilor pentru fiecare program sau subprogram, pe subdiviziunile clasificației bugetare, precum și a organizării evidenței nominale, pe bază pe cod numeric personal, a beneficiarilor programului/subprogramului.

Articolul 9

Programele naționale de sănătate, respectiv subprogramele se finanțează de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății de la titlurile bugetare 20 "Bunuri și servicii" și 51 "Transferuri între unități ale administrației publice", prevăzute în Clasificația indicatorilor privind finanțele publice.

Articolul 10

(1) Pentru programele și subprogramele de sănătate prevăzute la art. 4, Ministerul Sănătății transferă lunar către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sumele necesare pentru derularea acestora în limita fondurilor aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 11/2010, la solicitarea fundamentată a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în condițiile prezentelor norme.

(2) Finanțarea programelor și subprogramelor de sănătate din bugetul Ministerului Sănătății se face lunar, pe total titlu, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari și terțiari, însoțite de documentele justificative ale acestora, în raport cu:

1) gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziție anterior;

2) disponibilul din cont rămas neutilizat;

3) indicatorii fizici realizați în perioada anterioară;

4) bugetul aprobat cu această destinație;

5) raportarea, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a datelor în registrul bolnavilor specific programului derulat, acolo unde acesta există.

(3) Cererile de finanțare fundamentate ale ordonatorilor de credite, detaliate pe tipuri de cheltuieli, se transmit spre avizare Serviciului pentru programe de sănătate, până cel târziu On data de 10 a lunii pentru care se face finanțarea, conform machetelor prevăzute On anexa nr. 1 la prezentele norme.

------------

Alin. (3) al art. 10 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

(4) Cererile de finanțare transmise de către ordonatorii de credite după termenul stabilit în prezentul ordin nu sunt avizate, iar sumele solicitate în cererea de finanțare se finanțează în luna următoare celei pentru care a fost transmisă solicitarea.

(5) În urma evaluărilor trimestriale ale indicatorilor specifici și în funcție de realizarea obiectivelor și activităților propuse se stabilește și modul de alocare a resurselor rămase neutilizate.

Articolul 11

(1) Sumele alocate pentru programele naționale de sănătate sunt cuprinse în bugetele de venituri și cheltuieli ale Institutului Național de Sănătate Publică, direcțiilor de sănătate publică, respectiv ale unităților sanitare publice, se aprobă odată cu acestea și se utilizează potrivit destinațiilor stabilite.

(2) Sumele alocate pentru programele naționale de sănătate sunt cuprinse în veniturile furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale prin care acestea se derulează și se utilizează potrivit destinațiilor stabilite.

Articolul 12

(1) Pentru realizarea activităților specifice programelor naționale de sănătate din fondurile alocate la titlul 20 "Bunuri și servicii" instituțiile sau unitățile sanitare pot finanța, în principal, următoarele categorii de cheltuieli: medicamente și materiale sanitare, inclusiv reactivi și dezinfectanți, vaccinuri, bunuri de natura obiectelor de inventar, materiale de laborator, tichete de masă pentru donatorii de sânge, precum și alte cheltuielile specifice prevăzute în cadrul programelor naționale de sănătate, de natura bunurilor și serviciilor.

(2) Din fondurile alocate la titlul 20 "Bunuri și servicii" instituțiile sau unitățile sanitare nu pot finanța cheltuieli de natura utilităților.

(3) Din fondurile alocate la titlul 20 "Bunuri și servicii" pentru derularea contractelor Încheiate Între direcțiile de sănătate și unități sanitare publice și private, instituții publice, furnizori de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, autorizați și evaluați, aflați On relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, alte instituții și organizații guvernamentale și neguvernamentale, precum și autoritățile administrației publice locale, pentru structurile al căror management a fost preluat de către acestea, direcțiile de sănătate publică decontează cheltuieli de natura bunurilor și serviciilor contractate pentru desfășurarea activităților prevăzute On programele naționale de sănătate, precum și cheltuieli de natura cheltuielilor de personal pentru personalul care desfășoară activități On cadrul acestora.

-----------

Alin. (3) al art. 12 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

(4) Decontarea contravalorii bunurilor și serviciilor acordate pentru desfășurarea activităților prevăzute On programele naționale de sănătate se realizează On termen de maximum 90 de zile de la data depunerii documentelor justificative, cu excepția sumelor necesare pentru drepturile salariale aferente personalului care desfășoară activități On cadrul programelor naționale de sănătate, care se decontează lunar, On limita sumelor disponibile cu această destinație.

----------

Alin. (4) al art. 12 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

Articolul 13

(1) Din fondurile alocate la titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice" unitățile sanitare care derulează programe de sănătate pot finanța următoarele categorii de cheltuieli:

a) cheltuieli de personal aferente personalului ce urmează a fi încadrat cu contract individual de muncă, încheiat în condițiile legii;

b) cheltuieli pentru bunuri și servicii în conformitate cu detalierea pe subprograme;

c) cheltuieli de deplasare pentru realizarea activităților prevăzute în cadrul programelor naționale de sănătate

(2) Pentru realizarea atribuțiilor și activităților prevăzute în cadrul programelor naționale de sănătate, unitățile de specialitate care derulează programe naționale de sănătate în condițiile legii pot încheia contracte/convenții civile cu medici, asistenți medicali și alte categorii de personal, după caz, precum și cu persoane juridice. Contractele/Convențiile civile încheiate de către unitățile de specialitate reprezintă acțiuni multianuale, sunt de natură civilă și se încheie pentru toată perioada de derulare a programelor naționale de sănătate. Sumele necesare pentru încheierea acestor contracte/convenții civile sunt cuprinse în fondurile alocate programelor naționale de sănătate respective la titlul 20 «Bunuri și servicii» sau la titlul 51 «Transferuri între unități ale administrației publice», după caz.

-----------

Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

(3) Activitățile pentru care se utilizează personalul prevăzut la alin. (1) și (2) și la art. 12 alin. (3) sunt următoarele:

a) coordonarea, implementarea și monitorizarea programelor, subprogramelor și obiectivelor;

b) educația pentru sănătate pe grupe de populație cu risc de imbolnăvire;

c) servicii de consiliere acordate de consilierii HIV/SIDA;

d) efectuarea screeningului pentru grupele de populație incluse în program sau subprogram, după caz;

e) instruirea și formarea personalului;

f) informarea, educarea și acordarea de consultații în probleme specifice privind promovarea unui comportament sănătos;

g) realizarea lucrărilor legate de sistemul informațional utilizat în cadrul programelor naționale de sănătate;

h) coordonarea centrelor de consiliere pentru renunțarea la fumat;

i) logistica aprovizionării și distribuirii contraceptivelor prin rețeaua de asistență medicală spitalicească și ambulatorie, primară sau direct către grupuri vulnerabile de populație;

j) coordonarea activității de transplant de organe și țesuturi, menținerea în condiții fiziologice a donatorilor aflați în moarte cerebrală;

k) coordonarea activității rețelei de TBC;

l) managementul registrelor naționale ale bolnavilor cronici;

m) alte activități cuprinse în cadrul programelor naționale de sănătate.

-------------

Alin. (3) al art. 13 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

Articolul 14

Din sumele alocate instituțiilor și unităților sanitare care derulează programe naționale de sănătate nu se pot efectua cheltuieli de capital.

Articolul 15

(1) Ministerul Sănătății organizează proceduri de achiziție la nivel național pentru achiziționarea de:

a) vaccinuri și materiale sanitare, din sumele prevăzute în Programul național de imunizări, pentru realizarea imunizărilor conform Calendarului național de vaccinare;

b) teste de diagnostic rapide și ELISA necesare pentru depistarea persoanelor infectate HIV, din fondurile alocate Programului național de boli transmisibile (infecție HIV, tuberculoză, infecții cu transmitere sexuală și alte boli transmisibile prioritare), subprogramul de supraveghere și control al infecției HIV;

c) contraceptive acordate în cadrul Programului național de sănătate a femeii și copilului;

d) medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și altele asemenea din fondurile alocate unor programe naționale de sănătate, altele decât cele prevăzute la lit. a) - c), după caz.

(2) Urmare finalizării procedurilor de achiziție prevăzute la alin. (1) lit. a) - c), contractele de furnizare se încheie între Ministerul Sănătății și furnizorii adjudecați.

Articolul 16

(1) Pentru realizarea unor obiective și activități cuprinse în programele naționale de sănătate, Ministerul Sănătății încheie contracte de servicii pentru depozitarea, conservarea și eliberarea produselor achiziționate la nivel național, a produselor primite ca donație/sponsorizare, prin negociere cu Compania Națională "Unifarm" - S.A., cu respectarea obiectului de activitate al acesteia prevăzut în statutul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 892/1998 privind înființarea Companiei Naționale "UNIFARM" - S.A.

(2) Pentru realizarea unor obiective și activități cuprinse în programele naționale de sănătate, unitățile sanitare cu paturi al căror management al asistenței medicale a fost transferat către autoritățile administrației publice locale incheie contracte de prestări de servicii cu direcțiile de sănătate publică, utilizand sume din bugetul Ministerului Sănătății alocate acestor instituții publice pentru cheltuieli materiale - bunuri și servicii, conform modelului aprobat prin ordin al ministrului sănătății.

----------

Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

(3) Pentru realizarea unor obiective și activități cuprinse în programele naționale de sănătate, unitățile sanitare cu paturi din subordinea ministerelor cu rețea sanitară proprie încheie contracte de prestări de servicii cu direcțiile de sănătate publică, utilizând sume din bugetul Ministerului Sănătății alocate acestor instituții publice pentru cheltuieli materiale - bunuri și servicii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme.

----------

Alin. (3) al art. 16 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

Articolul 17

Ministerul Sănătății poate încheia contracte, cu respectarea legislației privind achizițiile publice, cu unități din coordonarea sau de sub autoritatea sa, pentru realizarea de studii, activități și lucrări aferente programelor naționale de sănătate.

Contractele vor cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la activitățile care fac obiectul contractului, sumele aferente fiecărei activități, modul de raportare și de valorificare a rezultatelor, termenele intermediare și termenul final de predare.

Decontarea contravalorii lucrărilor sau prestațiilor contractate se face în raport cu gradul de realizare a acestora, precum și de îndeplinirea obligațiilor și termenelor asumate prin contract.

Articolul 18

Drepturile de proprietate intelectuală pentru datele colectate și analizele/studiile realizate în cadrul programelor naționale de sănătate aparțin Ministerului Sănătății și/sau Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, după caz.

Articolul 19

Pentru realizarea obiectivelor și activităților cuprinse în programele naționale de sănătate pentru care Ministerul Sănătății nu organizează licitații naționale, achiziția bunurilor, produselor specifice, serviciilor etc. se realizează la nivel local, în condițiile legii, de către instituțiile și unitățile sanitare prin care acestea se derulează.

Articolul 20

În vederea realizării programelor naționale de sănătate, structurile de specialitate din Ministerul Sănătății au următoarele atribuții:

(1) Serviciul pentru programe de sănătate:

a) propune spre aprobare ministrului sănătății domeniile prioritare de acțiune în structurarea programelor naționale de sănătate, evaluează și fundamentează necesarul de resurse financiare în raport cu obiectivele și activitățile propuse pentru programele de sănătate;

b) elaborează și propune spre aprobare ministrului sănătății publice strategia programelor naționale de sănătate, de organizare și desfășurare a acestora, pe baza propunerilor comisiilor de specialitate ale Ministerul Sănătății, coordonatorilor tehnici naționali pentru fiecare program/subprogram de sănătate și ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate;

c) elaborează structura programelor și subprogramelor de sănătate, în colaborare cu direcțiile de specialitate din Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe baza propunerilor coordonatorilor tehnici și ale comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății;

d) propune spre aprobare ministrului sănătății alocarea fondurilor pe programe, subprograme și obiective, precum și repartiția fondurilor pe județe și unități sanitare, pe baza propunerilor coordonatorilor tehnici sau a comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății, după caz;

e) evaluează trimestrial și anual realizarea obiectivelor programelor naționale de sănătate și face propuneri pentru îmbunătățirea acestora în scopul îndeplinirii obiectivelor aprobate;

f) comunică direcțiilor de sănătate publică și unităților sanitare care derulează programe naționale de sănătate sumele repartizate, precum și activitățile pentru care se utilizează;

g) centralizează solicitările de finanțare lunară ale direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și ale celorlalte instituții care derulează programele naționale de sănătate și le înaintează către Direcția generală economică pentru întocmirea cererilor de deschideri de credite;

h) primește de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate solicitarea lunară de finanțare și o înaintează către Direcția generală economică pentru întocmirea cererii de deschidere de credite;

i) transmite Institutului Național de Sănătate Publică Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică în vederea centralizării indicatorii specifici programelor naționale de sănătate raportați în condițiile prezentelor norme;

----------

Lit. i) a alin. (1) al art. 20 a fost modificată de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

j) monitorizează și analizează trimestrial, anual și ori de câte ori este necesar, realizarea indicatorilor specifici fiecărui program și subprogram de sănătate, evaluează gradul de îndeplinire a obiectivelor și dispune măsurile ce se impun în situația unor disfuncționalități în utilizarea fondurilor aferente, după caz;

k) comunică Serviciului de achiziții publice necesitățile și prioritățile în domeniul programelor naționale de sănătate în vederea întocmirii de către acesta a programului anual al achizițiilor publice, în condițiile legii;

l) analizează modul de derulare a programelor naționale de sănătate de evaluare, profilactice și cu scop curativ finanțat din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, pe baza indicatorilor specifici, datelor și analizelor trimestriale transmise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în primele 20 de zile ale lunii următoare încheierii trimestrului.

(2) Direcția generală economică din Ministerul Sănătății:

a) elaborează proiectul bugetului Ministerului Sănătății pentru anul 2011 în care sunt cuprinse sumele aferente programelor naționale de sănătate, pe baza propunerilor și fundamentărilor prezentate de structurile de specialitate din Ministerul Sănătății cu atribuții în elaborarea și coordonarea programelor naționale de sănătate;

b) comunică Serviciului pentru programe de sănătate, în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la aprobare, fondurile bugetare aprobate, pe surse de finanțare, în vederea repartizării acestora pe programe, pe județe și pe instituții/unități sanitare;

c) elaborează și supune spre aprobare conducerii ministerului filele de buget, pe surse de finanțare și pe programe naționale de sănătate și le comunică direcțiilor de sănătate publică teritoriale, instituțiilor publice finanțate integral de la bugetul de stat și unităților sanitare subordonate Ministerului Sănătății;

d) primește lunar solicitările de finanțare ale instituțiilor și unităților sanitare cuprinse în program, centralizate de Serviciul pentru programe de sănătate și efectuează deschiderile de credite necesare pentru finanțarea programelor naționale de sănătate, pe județe, instituții și unități sanitare;

e) comunică lunar Serviciului pentru programe de sănătate situația deschiderilor de credite bugetare, pe fiecare program/subprogram de sănătate, pe surse de finanțare, pe județe, pe instituții publice și unități sanitare;

f) analizează trimestrial fondurile alocate pe programe naționale de sănătate;

g) analizează trimestrial modul de execuție al bugetului aprobat pentru programele naționale de sănătate;

h) finanțează acțiunile cuprinse în programele naționale de sănătate derulate în comun, finanțate prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătății în bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, pe baza solicitării lunare transmisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Serviciului pentru programe de sănătate;

i) solicită trimestrial și anual Casei Naționale de Asigurări de Sănătate execuția fondurilor alocate prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătății în bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate;

j) efectuează repartizarea creditelor bugetare aprobate pe unități subordonate, precum și modificarea acestora pe titluri de cheltuieli și programe naționale de sănătate prin virări de credite, potrivit legii;

k) centralizează și analizează lunar necesarul de credite pe titluri de cheltuieli și programe naționale de sănătate pentru întocmirea cererii de deschideri de credite.

(3) Serviciul achiziții publice:

a) elaborează programul anual al achizițiilor publice, pe baza necesităților și priorităților comunicate de către Serviciul pentru programe de sănătate;

b) elaborează sau, după caz, coordonează activitățile de elaborare a documentației de atribuire ori, în cazul organizării unui concurs de soluții, a documentației de concurs;

c) îndeplinește obligațiile referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de legislația în vigoare;

d) aplică și finalizează procedurile de atribuire prin încheierea contractului de achiziție publică sau a acordului-cadru, pentru achizițiile organizate de Ministerul Sănătății necesare realizării programelor naționale de sănătate;

e) asigură constituirea și păstrarea dosarului achiziției publice.

Articolul 21

Institutul Național de Sănătate Publică, prin Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică, are următoarele atribuții principale în domeniul programelor naționale de sănătate:

a) transmite Ministerului Sănătății, până la data de 15 iulie 2010, rezultatele analizelor, studiilor, anchetelor și prognozelor efectuate necesare în vederea fundamentării domeniilor prioritare de acțiune în structurarea programelor naționale de sănătate pentru anul 2011;

b) centralizează trimestrial și anual indicatorii specifici programelor naționale de sănătate raportați în condițiile prezentelor norme;

c) calculează indicatorii de evaluare specifici programelor naționale de sănătate, în condițiile prezentelor norme;

d) transmite Ministerului Sănătății, trimestrial, anual și ori de câte ori este nevoie, indicatorii prevăzuți în cadrul programelor naționale de sănătate, centralizați la nivel național;

e) transmite coordonatorilor tehnici ai programelor naționale de sănătate, trimestrial și anual, indicatorii prevăzuți în cadrul programelor naționale de sănătate, centralizați la nivel național;

f) transmite Ministerului Sănătății până la data de 1 februarie 2011 indicatorii prevăzuți în cadrul programelor naționale de sănătate derulate în anul 2010, centralizați la nivel național;

g) organizează și administrează baza națională de date privind statisticile în domeniul programelor naționale de sănătate;

h) elaborează și transmite Ministerului Sănătății rapoarte periodice cu privire la indicatorii realizați în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și analiza acestora.

----------

Art. 21 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

Articolul 22

Coordonatorii tehnici ai programelor naționale de sănătate au următoarele obligații:

a) formulează propuneri cu privire la strategia programelor naționale de sănătate, de organizare și desfășurare a acestora pentru anul 2011, pe care le înaintează Serviciului pentru programe de sănătate până cel tîrziu la data de 15 iulie 2010;

b) formulează propuneri cu privire la structura programelor și subprogramelor de sănătate, pentru anul 2011, pe care le înaintează Serviciului pentru programe de sănătate până cel tîrziu la data de 15 iulie 2010;

c) fundamentează necesarul de resurse pentru programele naționale de sănătate propuse pentru anul 2011;

d) formulează propuneri cu privire la repartiția fondurilor pe județe și unități sanitare, la solicitarea Serviciului pentru programe de sănătate, după caz.

Articolul 23

Ordonatorii de credite secundari și terțiari au următoarele obligații în realizarea programelor naționale de sănătate:

a) utilizează fondurile în limita bugetului aprobat și potrivit destinației specificate, cu respectarea dispozițiilor legale;

b) gestionează eficient mijloacele materiale și bănești;

c) organizează evidența contabilă a cheltuielilor pe fiecare program și subprogram, pe surse de finanțare și pe subdiviziunile clasificației bugetare;

d) raportează indicatorii specifici prevăzuți în programele naționale de sănătate, în condițiile prezentului ordin;

e) transmit Serviciului pentru programe de sănătate cererile de finanțare fundamentate, însoțite de documentele justificative, în condițiile prezentului ordin;

f) desemnează prin act administrativ al conducătorului instituției publice câte un coordonator pentru fiecare program național de sănătate pe care îl derulează;

g) completeză fișele de post ale coordonatorilor desemnați cu atribuțiile corespunzătoare activităților prevăzute în cadrul programelor naționale de sănătate;

h) organizează, prin directorul financiar contabil al unității sanitare și instituției publice prin care se derulează programele naționale de sănătate, evidențele contabile, evidențele tehnico-operative ale unității sanitare/instituției publice respective, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

i) transmit structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății orice alte date referitoare la programele naționale de sănătate pe care le derulează și să răspundă de exactitatea și realitatea datelor raportate;

j) transmit lunar Direcției generale economică din cadrul Ministerului Sănătății, în primele 20 de zile calendaristice ale lunii curente pentru luna precedentă, execuția bugetară a bugetului aprobat pentru programele naționale de sănătate derulate;

k) achiziționează medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și altele asemenea cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice;

Articolul 24

Raportarea indicatorilor specifici prevăzuți în programe și subprograme se realizează trimestrial (cumulat de la începutul anului) și anual, atât în format electronic și pe suport hârtie, conform machetelor de raportare aprobate prin ordin al ministrului sănătății și președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Articolul 25

Costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între cheltuielile efective și indicatorii fizici realizați. În cazul în care au fost finanțate și alte acțiuni pentru care nu au fost stabiliți indicatori fizici acestea vor fi evidențiate distinct, indicându-se cheltuiala pe fiecare acțiune.

Articolul 26

Direcțiile de sănătate publică au următoarele obligații cu privire la monitorizarea activităților cuprinse în programele naționale de sănătate:

a) centralizează trimestrial (cumulat de la începutul anului) și anual indicatorii specifici programelor naționale de sănătate raportați de unitățile sanitare/instituțiile publice în condițiile prezentului ordin;

b) transmit Serviciului pentru programe de sănătate, trimestrial și anual, în primele 20 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii prevăzuți în cadrul programelor naționale de sănătate, centralizați în conformitate cu prevederile lit. a);

c) monitorizează modul de derulare al programelor naționale de sănătate;

d) întocmesc un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii din unitățile sanitare / instituțiile care derulează programele naționale de sănătate;

e) transmit Serviciului pentru programe de sănătate, până la sfârșitul lunii următoare celei încheierii trimestrului pentru care se face raportarea, raportul de activitate prevăzut la lit. d);

f) raportul de activitate centralizat prevăzut la lit. d) cuprinde: stadiul realizării activităților prevăzute în cadrul programului, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel național prevăzute în prezentul ordin, probleme și disfuncționalități întâmpinate în realizarea activităților, propuneri de îmbunătățire a modului de derulare a programelor naționale de sănătate;

g) transmit Serviciului pentru programe de sănătate, până la data de 15 iulie 2010, propunerile cu privire la structura programelor și subprogramelor de sănătate, precum și fundamentarea necesarului de resurse pentru anul 2011.

Articolul 27

Unitățile de specialitate care derulează programe naționale de sănătate au următoarele obligații cu privire la monitorizarea activităților cuprinse în cadrul acestora:

a) organizează evidența nominală a beneficiarilor programelor naționale de sănătate derulate, pe bază de cod numeric personal;

b) raportează direcțiilor de sănătate publică sau, după caz, Serviciului pentru programe de sănătate, în funcție de subordonare, trimestrial (cumulat de la începutul anului) și anual, în primele 10 zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii specifici programelor naționale de sănătate, în condițiile prezentului ordin;

c) monitorizează modul de derulare al programelor naționale de sănătate derulate;

d) întocmesc un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii fiecărui program național de sănătate derulat;

e) transmit coordonatorilor tehnici ai programelor naționale de sănătate derulate, precum și direcției de sănătate publică sau, după caz, Serviciului pentru programe de sănătate, în funcție de subordonare, raportul de activitate prevăzut la lit. d), până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea;

-----------

Lit. e) a art. 27 a fost modificată de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 790 din 10 noiembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 13 decembrie 2010.

f) raportul de activitate centralizat prevăzut la lit. d) cuprinde: stadiul realizării activităților prevăzute în cadrul programului, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel național prevăzute în prezentul ordin, probleme și disfuncționalități întâmpinate în realizarea activităților, propuneri de îmbunătățire a modului de derulare a programelor naționale de sănătate.

Articolul 28

Coordonatorii programelor naționale de sănătate, desemnați în condițiile prezentului ordin, au următoarele obligații cu privire la monitorizarea activităților cuprinse în cadrul acestora:

a) organizează evidența nominală a beneficiarilor programelor naționale de sănătate derulate, pe bază de cod numeric personal;

b) raportează conducerii instituției, trimestrial și anual, în primele 5 zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii specifici programelor naționale de sănătate, în condițiile prezentului ordin;

c) monitorizează modul de derulare al programelor naționale de sănătate pe care le coordonează;

d) monitorizează permanent consumul de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și altele asemenea, care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate pe care le coordonează;

e) întocmesc un raport de activitate trimestrial, respectiv anual, pe care îl transmit conducerii instituției până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care raportarea;

f) raportul de activitate prevăzut la lit. e) cuprinde: stadiul realizării activităților prevăzute în cadrul programului, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel național prevăzute în prezentul ordin, probleme și disfuncționalități întâmpinate în realizarea activităților, propuneri de îmbunătățire a modului de derulare a programelor naționale de sănătate;

g) informează permanent conducerea instituției cu privire la disfuncționalitățile identificate în derularea programelor naționale de sănătate și propune măsuri de soluționare a acestora.

Articolul 29

(1) Monitorizarea activităților cuprinse în programele naționale de sănătate se referă la:

a) modul de realizare și de raportare al indicatorilor prevăzuți în prezentul ordin;

b) încadrarea în bugetul aprobat;

c) respectarea destinațiilor stabilite pentru fondurile alocate unităților sanitare/instituțiilor care derulează programe naționale de sănătate;

d) urmărirea respectării de către persoanele implicate a responsabilităților stabilite prin prezentul ordin referitoare la derularea programelor naționale de sănătate;

e) identificarea unor posibile disfuncționalități în derularea programelor naționale de sănătate.

(2) Institutul Național de Sănătate Publică, precum și direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București asigură managementul și coordonarea metodologică a următoarelor programe și subprograme de sănătate:

a) Programul național de imunizare;

b) Programul național de boli transmisibile (infecție HIV, tuberculoză, infecții cu transmitere sexuală și alte boli transmisibile prioritare);

c) Programul național de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale;

d) Programul național pentru asigurarea managementului programelor naționale privind bolile transmisibile;

e) Programul național de monitorizare a factorilor determinanți din mediul de viață și muncă;

f) Subprogramul de promovare a unui stil de viață sănătos.

Articolul 30

Pentru realizarea și raportarea activităților specifice din cadrul unor programe naționale de sănătate se elaborează norme metodologice, aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.