ORDIN nr. 1.296 din 15 aprilie 2010

ORDIN Ministerul Dezvoltării Regionale ?i Turismului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 12 mai 2010
Intrat în vigoare
12.05.2010
Forma consolidată din
12.05.2010
Cuprins

pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice

Având în vedere dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România,

în baza prevederilor art. 13 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului,

în temeiul prevederilor art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 709/2009 privind clasificarea structurilor de primire turistice,

ministrul dezvoltării regionale și turismului emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Normele metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

________

Notă *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.

Articolul 2

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile Ordinului ministrului pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale nr. 636/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 și 379 bis din 19 mai 2008, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

Prevederile prezentului ordin se completează cu dispozițiile-cadru ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul dezvoltării regionale

și turismului,

Gheorghe Nastasia,

secretar general

București, 15 aprilie 2010.

Nr. 1.296.

Anexă

NORMA 15/04/2010

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.