(1) Ca urmare a depunerii documentelor prevăzute la art. 41 și 42 și a evaluării fiecărui membru propus pentru consiliul de administrație, director, pentru consiliul de supraveghere, directorat/conducător, respectiv pentru persoanele propuse ca director de investiții, precum și pentru cele propuse să asigure funcția de control intern și pe cea de administrare a riscurilor, Comisia decide cu privire la îndeplinirea condițiilor în vederea autorizării fiecărei persoane propuse.
(2) Decizia de autorizare de administrare va fi însoțită de deciziile de autorizare pentru fiecare persoană propusă pentru a fi membru al consiliului de administrație, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului/ conducător, respectiv pentru persoanele propuse ca directori de investiții, precum și pentru cele propuse pentru funcția de control intern și pentru cea de administrare a riscurilor.
(3) Condițiile prevăzute la autorizarea de administrare, pentru autorizarea membrilor propuși pentru consiliul de administrație, directori, consiliul de supraveghere, directorat/ conducători, respectiv pentru persoanele propuse ca directori de investiții, precum și pentru cele propuse pentru funcția de control intern și pentru cea de administrare a riscurilor se mențin pe toată perioada de funcționare a administratorilor.
(4) Condițiile prevăzute la alin. (3) trebuie îndeplinite pe toată perioada exercitării funcției în care au fost autorizate persoanele respective.
Art. 46 a fost modificat de pct. 23 al art. unic din NORMA nr. 2 din 25 ianuarie 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 3 din 25 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 87 din 3 februarie 2012.
(1) După obținerea deciziei de autorizare de administrare, orice modificare a documentelor prevăzute la art. 39 și a condițiilor pe baza cărora s-a acordat această autorizare trebuie aprobată în prealabil de Comisie, cu excepția cazului în care modificarea este în afara controlului administratorului.
(2) În vederea emiterii deciziei de autorizare a modificărilor prevăzute la alin. (1), Comisia analizează documentația prevăzută de Lege și de prezenta normă, depusă de administrator prin reprezentanții săi legali, și verifică dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de Lege și de prezenta normă.
(3) Comisia decide cu privire la autorizarea modificărilor prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii și a documentației complete ale solicitantului, care în cazul societății de administrare a investițiilor și al societății de asigurare trebuie să conțină obligatoriu autorizarea primită din partea autorităților care reglementează domeniul lor de activitate.
(4) Decizia de autorizare a modificărilor prevăzute la alin. (1) se comunică solicitantului în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia de către Comisie.
(4^1) După fiecare modificare a declarației privind politica de investiții, inclusiv revizuirea și completarea acesteia, conform art. 86 alin. (2) din Lege, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei de autorizare a modificării de către Comisie, administratorul publică pe pagina proprie de internet, pe o perioadă de cel puțin 30 de zile, un anunț prin care face cunoscută modificarea declarației privind politica de investiții.
Alin. (4^1) al art. 49 a fost introdus de pct. 24 al art. unic din NORMA nr. 2 din 25 ianuarie 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 3 din 25 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 87 din 3 februarie 2012.
(4^2) Administratorul publică anunțul prevăzut la alin. (4^1) și în cel puțin un cotidian de circulație națională, pe o perioadă de cel puțin două zile consecutive.
Alin. (4^2) al art. 49 a fost introdus de pct. 24 al art. unic din NORMA nr. 2 din 25 ianuarie 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 3 din 25 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 87 din 3 februarie 2012.
(4^3) Publicarea anunțului pe pagina proprie de internet a administratorului prevăzut la alin. (4^1) și publicarea anunțului prevăzut la alin. (4^2) se efectuează în aceeași zi.
Alin. (4^3) al art. 49 a fost introdus de pct. 24 al art. unic din NORMA nr. 2 din 25 ianuarie 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 3 din 25 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 87 din 3 februarie 2012.
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sunt supuse avizării Comisiei orice modificări cu privire la regulamentul de organizare și funcționare a societății.
Alin. (5) al art. 49 a fost modificat de pct. 25 al art. unic din NORMA nr. 2 din 25 ianuarie 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 3 din 25 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 87 din 3 februarie 2012.
(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în termen de 10 zile calendaristice de la data emiterii actelor de modificare, administratorul notifică Comisiei orice modificări cu privire la:
a) sediile secundare ale societăților de administrare a investițiilor sau ale societăților de asigurare, în care nu se desfășoară activități în legătură cu administrarea fondurilor de pensii facultative, împreună cu hotărârea organului statutar competent de aprobare a lor;
b) actele de identitate și curriculum vitae ale fondatorilor/acționarilor persoane fizice sau ale membrilor consiliului de administrație, directorilor, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, directoratului/conducătorilor, directorilor de investiții, precum și ale persoanelor care ocupă funcția de control intern și pe cea de administrare a riscurilor;
c) diminuarea și majorarea de capital social al societăților de administrare a investițiilor și al societăților de asigurare pentru activitățile pentru care au fost înființate și autorizate potrivit legislației care reglementează domeniul lor de activitate;
d) modificarea denumirii sau emblemei pentru societățile de administrare a investițiilor și societățile de asigurare;
e) completarea obiectului de activitate cu activități specifice obiectului de activitate principal în cazul societăților de administrare a investițiilor și societăților de asigurare;
g) contractul de audit încheiat pentru auditarea activității administratorului, sub condiția ca modificările acestuia să nu se refere la părțile contractante, prețul și durata contractului.
Alin. (6) al art. 49 a fost modificat de pct. 25 al art. unic din NORMA nr. 2 din 25 ianuarie 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 3 din 25 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 87 din 3 februarie 2012.
(7) În termen de 5 zile lucrătoare de la obținerea certificatului de înscriere mențiuni de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, administratorul va depune la Comisie o copie a certificatului, împreună cu actul constitutiv actualizat și cu autorizațiile/avizele acordate de autoritatea competentă, după caz.
(8) Comisia are dreptul să solicite modificarea regulamentului de organizare și funcționare, precum și a procedurilor interne, în cazul în care consideră că nu corespund unei organizări adecvate specificului, întinderii și complexității activității, care să permită funcționarea în siguranță și să asigure continuitatea operațiunilor, precum și respectarea prevederilor art. 14 și 15.
Respingerea cererii pentru autorizarea de administrare de fonduri de pensii facultative, a cererii pentru autorizarea persoanelor propuse ca membri ai consiliului de administrație, directori, membri ai consiliului de supraveghere, membri ai directoratului/conducători, a persoanelor propuse ca directori de investiții, precum și a celor propuse să asigure funcția de control intern și funcția de administrare a riscurilor
(1) În cazul în care condițiile prevăzute de Lege și de prezenta normă nu sunt îndeplinite sau din rezultatul evaluării prevăzut la art. 32 și 37 reiese că nu se asigură gestiunea corectă și prudentă a fondului de pensii administrat, Comisia emite o decizie de respingere a cererii pentru autorizarea membrilor consiliului de administrație, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, membrilor directoratului/conducătorilor, directorilor de investiții, persoanelor care asigură funcția de control intern și funcția de administrare a riscurilor, care se comunică în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(2) În termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării ei, decizia de respingere poate fi contestată în conformitate cu legislația în vigoare privind contenciosul administrativ.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1) societatea de administrare are obligația să depună la Comisie o nouă cerere pentru autorizare cu respectarea prevederilor art. 31, art. 32 alin. (2) și art. 36, în termen de 90 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei de respingere.
Art. 51^1 a fost introdus de pct. 27 al art. unic din NORMA nr. 2 din 25 ianuarie 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 3 din 25 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 87 din 3 februarie 2012.