Responsabilitatea dezvoltării, administrării și acordării serviciilor sociale este partajată astfel:
a) elaborarea politicilor publice, programelor și strategiilor naționale în domeniu, reglementarea, coordonarea și controlul aplicării lor, precum și evaluarea și monitorizarea calității serviciilor sociale sunt în responsabilitatea autorităților administrației publice centrale;
b) organizarea, administrarea și acordarea serviciilor sociale sunt în responsabilitatea autorităților administrației publice locale, atribuții ce pot fi contractate către sectorul neguvernamental, instituțiile de cult, alte persoane fizice și juridice de drept public sau privat, în condițiile legii;
c) finanțarea serviciilor sociale în condițiile legii este în responsabilitatea autorităților administrației publice locale și se asigură din veniturile proprii ale bugetului local, din bugetul de stat, precum și din alte surse.
(1) Furnizarea serviciilor sociale se realizează la nivelul comunității.
(2) Furnizarea serviciilor sociale are la bază planul de intervenție realizat în baza evaluării inițiale a nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup.
(3) Serviciile publice de asistență socială asigură activitățile prevăzute la alin. (2) prin asistenții sociali angajați în structurile proprii sau, în lipsa acestora, pot achiziționa serviciile acordate de asistenții sociali înregistrați cu cabinete individuale sau societăți civile profesionale de asistență socială, în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu respectarea legislației privind achizițiile publice.
(4) În situația în care, din cauze obiective, nu se pot angaja asistenți sociali sau nu se pot achiziționa serviciile acestora, serviciile publice de asistență socială pot angaja tehnicieni asistență socială pentru realizarea activităților de identificare și, după caz, pentru participarea la evaluarea nevoilor persoanelor care solicită acordarea de beneficii de asistență socială și servicii sociale.
Notă Conform alin. (1) al art. XVI din LEGEA nr. 100 din 16 aprilie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 18 aprilie 2024, lucrătorii sociali care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt angajați în temeiul art. 40 alin. (4) din Legea nr. 292/2011, au dreptul să desfășoare atribuțiile tehnicianului asistență socială, dacă fac dovada că sunt înscriși la un curs de calificare tehnician asistență socială, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(5) În situația prevăzută la alin. (4), serviciul public de asistență socială va continua permanent demersurile de angajare sau contractare a unui asistent social.
(6) Activitatea tehnicianului asistență socială este coordonată de asistentul social și acoperă activitățile specifice ocupației prevăzute în standardul ocupațional, în principal:
a) oferă informații despre serviciul de asistență socială comunitară și despre alte servicii de interes public necesare pentru soluționarea situațiilor de dificultate și asistă beneficiarul în procesul de accesare a acestora;
b) administrează și implementează programe de asistență socială și servicii comunitare și asistă persoanele pentru rezolvarea problemelor personale și sociale, inclusiv prin însoțirea acestora la întâlnirea cu alți specialiști sau servicii;
c) participă la realizarea evaluării prin analizarea, verificarea, inclusiv prin activitate în teren, obținerea de documente și informații necesare asistentului social în realizarea diagnozei sociale;
d) acționează ca persoană de contact pentru beneficiari și membrii familiei acestora, în lipsa asistentului social;
e) participă, după caz, sub coordonarea/împreună cu asistentul social la intervenții care presupun punerea în aplicare a măsurilor de urgență pentru asigurarea siguranței persoanelor vulnerabile;
f) întocmește rapoarte de vizită, de întâlnire, completează fișe de observație, note telefonice, sinteze și analize necesare în activitatea de monitorizare și raportare.
(7) Furnizorii publici de servicii sociale pot asigura coordonarea tehnicianului asistență socială de către asistentul social, în funcție de resursele de care dispun, prin una din următoarele forme/opțiuni:
a) prin încheierea de contracte de prestări de servicii pentru activitatea de coordonare, în condițiile legii;
b) de către un asistent social angajat sau contractat în cadrul acordurilor de cooperare pentru organizarea și exercitarea unor activități în scopul realizării unor atribuții stabilite prin lege autorităților administrației publice locale, la nivelul structurilor județene cu personalitate juridică ale structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale recunoscute ca fiind de utilitate publică sau prin asociații de dezvoltare intercomunitară înființate potrivit legii, cu respectarea modelului-cadru al Acordului de cooperare pentru organizarea și exercitarea unor activități în scopul realizării unor atribuții stabilite prin lege autorităților administrației publice locale, aprobat prin Ordinul ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice nr. 232/2.477/2010;
c) de către un asistent social din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului din subordinea consiliului județean, în cadrul contractelor de parteneriat pentru cofinanțarea serviciilor sociale care funcționează în mediul rural și în localități defavorizate.
(8) Obiectul-cadru al contractului de prestări de servicii pentru activitățile realizate de către asistenții sociali prin formele independente de exercitare a profesiei, prevăzut la alin. (3), pentru prestarea de servicii ca asistent social în relație cu furnizorii de servicii sociale, precum și pentru activitatea de coordonare prevăzută la alin. (7) se aprobă prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale, în baza propunerii Colegiului Național al Asistenților Sociali din România.
(9) Dovada existenței cauzelor obiective prevăzute la alin. (4) este îndeplinită în situația în care, după organizarea concursului pentru ocuparea postului, cu respectarea regulilor de publicitate a concursului prevăzute de legislația în vigoare și a obligației de a trimite documentele aferente concursului și Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, furnizorul de servicii sociale nu a putut angaja un asistent social sau nu a putut încheia un contract de prestări de servicii cu un cabinet individual de asistență socială.
(10) Furnizorii de servicii sociale pot încheia contracte de voluntariat, potrivit prevederilor Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, cu modificările ulterioare, precum și contracte de internship, cu respectarea prevederilor Legii nr. 176/2018 privind internshipul, cu completările ulterioare.
(11) Autoritățile administrației publice locale pot acorda facilități și stimulente în natură și/sau bani pentru angajarea asistenților sociali și a tehnicienilor asistență socială în cadrul serviciului public de asistență socială, stabilite prin hotărâre a consiliului local/județean/general al municipiului București.
(1) Serviciile sociale acordate și administrate de către autoritățile administrației publice locale se înființează prin hotărâre a consiliului local și pot fi organizate ca structuri cu sau fără personalitate juridică.
(2) Structurile publice cu personalitate juridică sunt organizate ca instituții de asistență socială conduse de un director, sprijinit de un consiliu consultativ compus din reprezentanți ai beneficiarilor și ai partenerilor sociali din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
(3) Structurile publice fără personalitate juridică se organizează ca unități de asistență socială în cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum și în cadrul serviciului public de asistență socială din subordinea consiliilor județene, consiliilor locale ale municipiilor și orașelor, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București și Consiliului General al Municipiului București.
(4) În scopul realizării unui management eficient, în cazul unităților de asistență socială, responsabilitatea privind coordonarea și administrarea resurselor umane și materiale aferente serviciului respectiv poate fi delegată șefului unității.
(5) Instituțiile și unitățile de asistență socială funcționează sub denumiri diverse, cum ar fi: centre de zi sau rezidențiale, servicii sociale de locuire asistată în comunitate pentru viață independentă și unități protejate, complexuri multifuncționale sau complexuri de servicii, cantine sociale, servicii mobile de distribuție a hranei.
(la 23-07-2026, Alineatul (5), Articolul 41, Sectiunea a 3-a, Capitolul III a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din LEGEA nr. 146 din 20 iulie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 588 din 20 iulie 2026 )
(6) În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii minorităților naționale fie au o pondere de peste 20% din numărul total al locuitorilor, fie numără cel puțin 5.000 de cetățeni, prin grija autorităților administrației publice locale, instituțiile și unitățile de asistență socială asigură și personal cunoscător al limbii minorităților naționale respective, cu respectarea celorlalte prevederi din fișa postului.
(1) Serviciile sociale înființate de furnizorii publici și privați se organizează la nivel teritorial astfel:
a) servicii sociale de interes local, adresate beneficiarilor care trăiesc și locuiesc pe raza teritorială a comunei, orașului, municipiului, respectiv a sectoarelor municipiului București;
b) servicii sociale de interes județean, adresate beneficiarilor care trăiesc și locuiesc pe raza teritorială a județului;
c) servicii sociale de interes intercomunitar, adresate beneficiarilor din mai multe unități administrativ-teritoriale.
(la 21-04-2024, Alineatul (1) , Articolul 42 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 37. , Articolul III din LEGEA nr. 100 din 16 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 18 aprilie 2024 )
(2) Pentru serviciile sociale prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), înființarea, organizarea și finanțarea acestora au la bază un contract de parteneriat între unitățile administrativ-teritoriale care se aprobă prin hotărâri ale consiliilor județene sau locale partenere.
(la 21-04-2024, Alineatul (2) , Articolul 42 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 38. , Articolul III din LEGEA nr. 100 din 16 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 18 aprilie 2024 )
(3) Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul serviciilor sociale de interes local care se adresează beneficiarilor din mai multe comune, orașe și municipii din cadrul aceluiași județ ori sectoare ale municipiului București, iar contractele de parteneriat se aprobă prin hotărârile consiliilor locale partenere.
(3^1) În aplicarea prevederilor alin. (2) și (3), serviciile sociale pot fi furnizate în comun prin asociațiile de dezvoltare intercomunitară înființate în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
(4) În vederea înființării, organizării și finanțării serviciilor sociale, autoritățile administrației publice locale se pot asocia și cu furnizori privați de servicii sociale, în condițiile legii.
(la 21-04-2024, Alineatul (4) , Articolul 42 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 40. , Articolul III din LEGEA nr. 100 din 16 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 18 aprilie 2024 )
(4^1) Pentru încheierea de protocoale de colaborare cu furnizorii privați de servicii sociale, autoritățile administrației publice locale aplică o procedură de selecție a acestora, cu respectarea cadrului legal în domeniul achizițiilor publice.
(5) Autoritățile administrației publice locale vor asigura informarea beneficiarilor cu privire la serviciile oferite de furnizorii privați de servicii sociale.
(1) Serviciile sociale înființate de furnizorii de servicii sociale, publici sau privați, se organizează la nivel teritorial în condițiile prevăzute la art. 42 alin. (1), cu respectarea prevederilor Nomenclatorului serviciilor sociale prevăzut la art. 34 și a standardelor minime de calitate.
(la 21-04-2024, Alineatul (1) , Articolul 43 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 42. , Articolul III din LEGEA nr. 100 din 16 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 18 aprilie 2024 )
(2) La nivel național se organizează un sistem de evidență a serviciilor sociale care cuprinde datele și informațiile referitoare la serviciile sociale.
(3) Modalitatea de organizare, administrare și funcționare a sistemului de evidență prevăzut la alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale.