ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 9 din 3 aprilie 2012 (*actualizată*)

(1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică navelor maritime cu un tonaj brut mai mare sau egal cu 300.

(2) Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică navelor militare, navelor militare auxiliare sau altor nave deținute de un stat sau exploatate de către acesta și utilizate pentru un serviciu public necomercial.

(3) Aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență nu poate aduce atingere regimurilor juridice instituite prin următoarele instrumente:

a) Convenția internațională privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1992 (CLC, 1992), prevăzută în anexa nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2000 pentru aderarea României la Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenției internaționale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969, încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992, aprobată prin Legea nr. 158/2000;

b) Convenția internațională din 1996 privind răspunderea și despăgubirea pentru pagubele produse în legătură cu transportul pe mare al substanțelor nocive și potențial periculoase (Convenția HNS 1996);

c) Convenția internațională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime (BUNKERS), adoptată la Londra la 23 martie 2001, la care România a aderat prin Legea nr. 108/2009;

d) Convenția internațională de la Nairobi din 2007 privind scoaterea epavelor (Convenția WRC 2007);

e) Regulamentul (CE) nr. 392/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind răspunderea în caz de accident a transportatorilor de persoane pe mare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 131 din 28 mai 2009, pag. 24-46.

a) proprietarul navei - proprietarul înregistrat al unei nave maritime sau orice altă persoană, cum ar fi navlositorul navei nude, care răspunde de operarea navei;

b) asigurarea - asigurarea cu sau fără franșiză care cuprinde o asigurare de despăgubire sau altă formă efectivă de asigurare, o asigurare individuală ori o garanție financiară care oferă condiții similare de acoperire;

c) Convenția din 1996 - textul consolidat al Convenției privind limitarea răspunderii pentru creanțe maritime, adoptată în cadrul Organizației Maritime Internaționale la Londra la 19 noiembrie 1976, astfel cum a fost amendată prin Protocolul din 1996, la care România a aderat prin Legea nr. 284/2006.

(1) Proprietarii navelor maritime care arborează pavilionul unui alt stat sunt obligați să dețină o asigurare care să acopere răspunderea navelor respective, în momentul în care acestea intră într-un port românesc.

(2) Obligația prevăzută la alin. (1) se aplică, în conformitate cu normele dreptului internațional, și proprietarilor navelor maritime care operează în marea teritorială a României, fără a intră în vreun port românesc.

(1) Certificatele eliberate de furnizorul asigurării cuprind cel puțin următoarele informații:

a) numele navei, numărul IMO de identificare a navei și portul de înmatriculare;

b) numele și sediul principal al proprietarului navei;

c) tipul și durata asigurării;

d) numele și sediul principal al furnizorului asigurării și, dacă este cazul, sediul la care a fost încheiată asigurarea.

(2) În cazul în care limba folosită în certificate nu este engleza, franceza sau spaniola, textul include o traducere în una dintre aceste limbi.

(1) În cazul în care certificatele prevăzute la art. 7 nu se află la bordul navei sau nu mai sunt valabile și fără a aduce atingere dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 811/2010, ce prevăd reținerea navelor în cazul constatării deficiențelor care prezintă un pericol clar pentru siguranța navigației, sănătate sau mediu, Autoritatea Navală Română este autorizată să procedeze la expulzarea navei respective.

(2) Înainte de a proceda la expulzarea navei maritime pentru motivele prevăzute la alin. (1), Autoritatea Navală Română acordă proprietarului navei respective un termen de 72 de ore lucrătoare pentru remedierea situației, începând din momentul primirii de către comandantul navei a raportului de inspecție. În cazul în care, în momentul expirării acestui termen sau la plecarea navei maritime, dacă aceasta are loc înainte de expirarea termenului, proprietarul navei nu prezintă certificatele de asigurare cerute, în original, Autoritatea Navală Română ia decizia de expulzare a navei.

(3) Expulzarea navei se face în baza deciziei de expulzare emise de directorul general al Autorității Navale Române. Modelul deciziei de expulzare a navei este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

(4) Decizia de expulzare a navei se comunică imediat de către Autoritatea Navală Română, împreună cu raportul de inspecție, după cum urmează:

a) statului de pavilion al navei respective;

b) Ministerului Transporturilor, pentru notificarea Comisiei Europene;

c) tuturor celorlalte state membre ale Spațiului Economic European.

(5) Decizia de expulzare a navei maritime este aplicabilă din momentul emiterii ei și se execută, de regulă, imediat după luarea la cunoștință de către comandantul navei respective. În cazul în care deficiențele constatate la navă în timpul controlului acesteia de către statul portului - în cadrul inspecției PSC - prezintă un pericol clar pentru siguranța navigației, sănătate sau mediu, Autoritatea Navală Română poate amâna executarea deciziei de expulzare până când stabilește că nava poate naviga fără riscuri majore pentru siguranța și sănătatea pasagerilor și a echipajului, pentru siguranța altor nave și pentru mediul marin.

(1) Navelor maritime, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, pentru care Autoritatea Navală Română a emis decizii de expulzare sau pentru care a primit notificări din partea autorităților competente ale altor state membre ale Spațiului Economic European privind emiterea unor decizii de expulzare li se refuză accesul în orice port și operarea în orice loc din marea teritorială a României.

(2) Refuzul accesului este aplicabil din momentul în care nava a părăsit portul românesc ori un loc de operare din marea teritorială a României sau, după caz, din momentul în care Autoritatea Navală Română a primit notificarea din partea autorității competente a unui stat membru al Spațiului Economic European privind emiterea deciziei de expulzare.

(3) Refuzul accesului se menține până la data primirii de către Autoritatea Navală Română a notificării din partea proprietarului navei privind obținerea certificatelor de asigurare cerute în conformitate cu dispozițiile art. 7.

(1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei lipsa de la bordul navelor care arborează pavilionul român a certificatelor de asigurare valabile, prevăzute la art. 7.

(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se efectuează de către Autoritatea Navală Română prin:

a) personalul cu drept de control din cadrul căpităniilor portuare;

b) inspectorii din cadrul serviciului însărcinat cu controlul statului pavilionului.

(3) Sancțiunea contravențională se aplică comandantului navei maritime, care este reprezentantul legal al proprietarului navei.

(4) Contravenției prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Cuantumul amenzilor contravenționale, prevăzute la alin. (1), poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului.