Capitolul IV — Procedura actelor notariale

(1) Actele notariale se întocmesc la cererea persoanelor care justifică un interes și a autorităților competente, în cazurile prevăzute de lege.

(2) Cererile pot fi formulate și prin mandatar, avocat împuternicit în acest sens sau prin reprezentant legal, potrivit legii, cu excepția cazului în care, prin dispoziții speciale, se prevede altfel. Împuternicirea avocațială nu constituie mandat de reprezentare pentru încheierea unui act sau a unei proceduri notariale.

(1) Documentele justificative, autorizațiile și informațiile necesare pentru îndeplinirea actelor și procedurilor notariale, precum și lucrările de publicitate vor fi obținute de către notarul public direct sau printr-un angajat cu contract de muncă al biroului, delegat de notarul public în acest scop.

(2) Notarul public poate solicita părților sau, la cererea acestora, poate obține el însuși, pe cheltuiala părților, prin orice mijloc de comunicare, certificatul de atestare fiscală, extrase de carte funciară, precum și alte documente din care rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru instrumentarea actului sau procedurii notariale. Cererea notarului public, precum și documentele solicitate pot fi transmise autorității competente, respectiv pot fi transmise notarului public prin orice mijloc de comunicare ce confirmă trimiterea și, respectiv, primirea.

(3) În aplicarea prevederilor art. 80 alin. (3) și (4) din lege, se pot încheia de către Uniune protocoale de colaborare cu instituțiile care dețin registrele și evidențele publice.

(1) Actele notariale în care una dintre părți este o persoană privată de libertate se instrumentează la locul unde acea persoană se află pe perioada privării de libertate.

(2) Administrația locului de deținere are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru identificarea de către notarul public a persoanei private de libertate, parte în actul notarial, precum și pentru asigurarea condițiilor adecvate, necesare încheierii actului.

(3) În cazul în care persoana privată de libertate nu poate să semneze, actul notarial se va încheia în prezența a 2 martori asistenți, care pot fi și funcționari ai penitenciarului.

(4) În cazul în care persoana privată de libertate nu cunoaște limba română sau este surdomut neștiutor de carte, consimțământul se va lua în prezența unui interpret și traducător autorizat, respectiv a unui interpret mimico-gestual autorizat.

(1) Dacă apreciază ca fiind necesar, notarul public întocmește o rezoluție de încuviințare a efectuării actului, rezoluție care se pune pe cerere și cuprinde, pe scurt, datele esențiale necesare încheierii actului notarial.

(2) Îndeplinirea actului sau a procedurii notariale se constată prin încheiere care poartă număr și dată din registrul corespunzător, prevăzut de lege. În cazurile anume prevăzute de lege, în baza încheierii de îndeplinire a actului sau procedurii se eliberează un certificat, care va avea data încheierii și număr din registrul corespunzător.

(3) La instrumentarea actului în afara biroului notarial, notarul public poate fi însoțit de un secretar delegat. În acest caz, datele de identificare ale secretarului delegat se menționează în cuprinsul încheierii, care va fi semnată și de acesta, alături de notarul public.

(4) Dacă actul sau procedura notarială este îndeplinită la sediul secundar al notarului public, despre aceasta se va face mențiune în încheiere, potrivit art. 84 lit. e) din lege.

(1) Erorile materiale sau omisiunile vădite din actele și procedurile notariale pot fi îndreptate prin încheiere de rectificare. Nu sunt admise corecturi direct în cuprinsul actelor notariale.

(2) Erorile materiale sau omisiunile vădite pot privi numele și calitatea părților, erori de calcul, precum și orice alte asemenea erori materiale cuprinse în actele notariale, care nu privesc aspecte ce pot afecta natura, obiectul actului sau conținutul raporturilor juridice dintre părți. Nu se pot îndrepta prin această procedură erorile de raționament juridic și nici alte erori sau omisiuni care nu pot fi calificate drept omisiuni sau erori materiale, acestea putând fi remediate doar cu acordul părților și doar prin întocmirea unui alt înscris.

(3) La cerere, îndreptarea erorilor materiale și completarea omisiunilor vădite se fac numai după prezentarea de către părți a exemplarelor originale sau, după caz, a duplicatelor actului, deținute de acestea.

(4) Îndreptarea erorilor materiale și completarea omisiunilor vădite, din oficiu, se fac pe baza exemplarului din arhiva biroului notarial sau a Camerei, comunicându-se părților și registrelor de publicitate câte un exemplar al încheierii.

(5) Încheierea prevăzută la alin. (1) se atașează la exemplarele originale ale actului și, după caz, la duplicatele actului aflate în arhivă sau prezentate de părți.

(6) Despre existența încheierii de rectificare se face mențiune pe toate exemplarele originale și duplicatele actului, atât cele aflate în arhiva biroului, cât și cele prezentate de părți.

(7) În cazul în care aceeași eroare materială sau omisiune vădită este identificată în mai multe acte sau proceduri notariale aflate în raport de interdependență, se admite îndreptarea sau completarea lor prin aceeași încheiere.

(8) Cererea se înregistrează în registrul general, fixându-se prin rezoluție termenul de soluționare. Partea care depune cererea are termenul în cunoștință. Prin citație se aduc la cunoștința celorlalte părți data, ora și locul soluționării cererii, precum și obiectul rectificării. Dacă s-a îndeplinit procedura de citare, la termenul stabilit, notarul public procedează la rectificare chiar și în lipsa celor citați; acordul acestora se prezumă dacă nu au făcut obiecțiuni sau opuneri.

(9) Citarea părților se face potrivit art. 145 din lege.

(1) Dacă refuză îndeplinirea actului notarial, notarul public, la stăruința părților, redactează o încheiere de respingere care va cuprinde elementele prevăzute la art. 84 lit. a)-d) și f) din lege, precum și motivele de fapt și de drept care justifică refuzul.

(2) Notarul public poate reveni asupra respingerii, dacă motivele soluției nu mai subzistă.

(1) Documentația necesară încheierii actului sau procedurii notariale se reține la dosarul actului sau procedurii, împreună cu exemplarul original al actului notarial rămas în arhiva notarului.

(2) Înscrisurile ce constituie anexe ale actului notarial care se îndeplinește fac parte integrantă din act, se semnează, în condițiile legii, de către părți și se vizează de către notarul public. În cuprinsul actului se va face mențiune despre faptul că anexele fac parte integrantă din acesta.

(3) Înscrisul notarial alcătuit din mai multe file va fi cusut, capsat sau broșat, aplicându-se sigiliul notarului public pe marginile alăturate a două file, astfel încât sigiliul de legătură să fie aplicat pe toate filele înscrisului.

(1) Înscrisul va fi redactat citeț și fără ștersături, într-un format care să permită citirea tuturor datelor din cuprinsul acestuia. Mențiunile în cifre se vor preciza și în litere.

(2) Denumirea persoanelor juridice se redactează fără prescurtări.

(3) Încheierea notarială se tehnoredactează în continuarea actului notarial, astfel încât să nu poată fi detașată de cuprinsul actului, notarul public având obligația de a se asigura că este într-un format care să permită citirea tuturor datelor din cuprinsul acesteia.

(4) Dacă cetățeanul străin îi declară notarului public că știe limba română suficient de bine pentru ca actul sau procedura notarială să se îndeplinească numai în limba română, fără a mai fi necesară prezența unui interpret și traducător autorizat, pe cererea de îndeplinire a actului sau procedurii notariale cetățeanul străin va scrie olograf că nu solicită prezența unui interpret și traducător autorizat la instrumentarea actului sau procedurii notariale întrucât cunoaște limba română. Notarul public va face mențiunea corespunzătoare în încheierea de îndeplinire a actului sau procedurii notariale.

(1) În cazul în care actul notarial se încheie în formă autentică de către notarul public, acesta se întocmește, potrivit legii, într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva biroului notarial.

(2) Fiecărei persoane parte în act i se eliberează, la cerere, în numărul solicitat, duplicate de pe actul original, care au aceeași forță probantă ca și originalul și, dacă actul constată o creanță certă, lichidă și exigibilă, constituie, ca și originalul, titlu executoriu.

(3) După identificarea părților, a mandatarilor acestora sau a reprezentanților legali ori convenționali, notarul public aduce la cunoștința acestora conținutul actului supus autentificării, îi întreabă dacă i-au înțeles conținutul și consecințele juridice și dacă cele cuprinse în act reprezintă voința părților.

(4) Luarea consimțământului se face prin semnarea actului de către părți, de reprezentanții acestora, de cei chemați a încuviința actele pe care părțile le întocmesc și, după caz, de martorii-asistenți. Părțile declară că au citit actul sau că acesta le-a fost citit în întregime, i-au înțeles conținutul și consecințele juridice și că cele cuprinse în act reprezintă voința părților.

(5) La luarea consimțământului prin interpret, actul notarial va fi semnat și de către acesta.

(6) Duplicatul eliberat la autentificarea actului reprezintă redarea fidelă a conținutului actului notarial și a încheierii de autentificare originale, cu excepția semnăturii părților și a notarului public. În locul semnăturilor originale ale părților și notarului public se menționează numele și prenumele fiecărui semnatar. Pe prima pagină a duplicatului se va aplica o parafă cu mențiunea "DUPLICAT". La finalul duplicatului eliberat la autentificarea actului notarial îndeplinit, după încheierea de autentificare, se introduce formula de duplicat cu următorul cuprins, sub care notarul public semnează și aplică sigiliul: "Prezentul duplicat s-a întocmit în ..... exemplare, de ............, notar public, astăzi, data autentificării actului, și are aceeași forță probantă ca originalul." În cazul înscrisurilor prevăzute la art. 101 din lege, formula de duplicat va avea următorul conținut: "Prezentul duplicat s-a întocmit în ..... exemplare, de ............, notar public, astăzi, data autentificării actului, are aceeași forță probantă ca originalul și constituie titlu executoriu în condițiile legii."

(7) Un exemplar al duplicatului eliberat la autentificare se arhivează împreună cu originalul actului păstrat în arhiva notarului public.

(8) În vederea îndeplinirii operațiunilor de publicitate a actului juridic încheiat în formă autentică, notarul public comunică fiecărui registru de publicitate câte un duplicat eliberat la autentificarea actului. Duplicatele eliberate părților la autentificarea actului și cele comunicate registrelor de publicitate au numărul actului autentic încheiat într-un singur exemplar original.

(9) În cazul în care actul notarial se încheie în afara sediului biroului notarial, în încheiere se va menționa locul în care s-au luat consimțământul și semnătura fiecărei părți.

(1) În cazul în care se autentifică o procură pentru încheierea unui contract de vânzare, iar cumpărătorul sau soțul acestuia are el însuși calitatea de mandatar al vânzătorului, notarul public va cere părților să înscrie în cuprinsul procurii toate clauzele contractului, inclusiv prețul.

(2) După autentificarea procurilor, notarul public va proceda la înscrierea acestora în RNNEPR, în condițiile stabilite prin normele metodologice.

(3) Actul autentic de revocare a oricărui mandat încheiat în formă autentică se va înscrie de îndată în RNNEPR în condițiile stabilite prin normele metodologice.

(4) Procurile folosite la autentificarea actelor notariale vor fi verificate în RNNEPR, în ziua autentificării actului notarial, cu privire la existența, autentificarea și nerevocarea lor.

(5) Procurile folosite la autentificarea actelor autentice rămân la dosar în original sau în copie legalizată.

(1) La autentificarea actelor juridice cu conținut patrimonial încheiate de o persoană privată de libertate, notarul public verifică dacă s-au luat măsuri de indisponibilizare cu privire la bunurile acesteia ori dacă, prin hotărârea definitivă de condamnare, nu i s-a restrâns capacitatea de exercițiu.

(2) Cu sprijinul organului de urmărire care a emis mandatul de arestare, verificarea prevăzută la alin. (1) se efectuează pe tot parcursul procesului penal, până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, cu privire la persoana aflată în detenție preventivă.

(1) În vederea autentificării actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale imobiliare, notarul public este obligat să verifice situația juridică a bunului imobil, sarcinile bunului și, după caz, regimul matrimonial al părților. Notarul public răspunde pentru nemenționarea în actul notarial întocmit a sarcinilor și măsurilor de indisponibilizare a bunurilor, înscrise în registrele de publicitate și comunicate acestuia în scris, la cererea lui, de către registrele respective, registre pe care are obligația legală să le verifice la data încheierii actului notarial.

(2) În aplicarea alin. (1), notarul public va solicita părților prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului și, după caz, va obține în numele și pe cheltuiala acestuia certificatul de sarcini sau extrasul de carte funciară de autentificare ori, după caz, de informare și certificatul sau adeverința eliberată de RNNRM. Notarul public va putea obține, în numele și pe cheltuiala părților, certificatul de atestare fiscală, precum și documentația cerută de alte legi speciale.

(3) În cazul unui teren, în actul notarial se va menționa dacă acesta se află în intravilanul sau extravilanul localității pe baza mențiunilor existente în titlul de proprietate sau, în lipsa acestor mențiuni în titlul de proprietate, pe baza dovezilor eliberate de autoritățile administrative competente.

(4) Declarația creditorului cuprinsă într-un act autentic că a primit prestația care i se datorează face dovada executării obligației, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane.

(5) La întocmirea sau/și autentificarea oricărui act juridic în care una dintre părți declară că a plătit celeilalte o sumă de bani sau bunuri fungibile, notarul public va întreba părțile și va consemna în act data la care a avut loc operațiunea și dacă banii au fost înmânați în numerar, prin virament bancar sau în orice altă modalitate de plată.

(6) Dacă părțile convin că plata unor sume de bani se va efectua în viitor, notarul public va menționa în mod expres în conținutul actului dacă sumele care se vor plăti sunt sau nu purtătoare de dobânzi, iar, în caz afirmativ, se va menționa cuantumul acestora.

(7) Dacă plata s-a efectuat în numerar anterior întocmirii și/sau autentificării actului, notarul public va menționa în cuprinsul actului declarația persoanei că a primit anterior suma de bani și, respectiv, că cealaltă parte și-a executat obligația de plată, declarație ce constituie chitanță liberatorie pentru executarea obligației de plată.

(8) Dacă plata se efectuează în numerar în ziua autentificării, notarul public va consemna în act declarația persoanei că a primit în acea zi suma de bani și, respectiv, că cealaltă parte și-a executat obligația de plată, declarație ce constituie chitanță liberatorie pentru executarea obligației de plată.

(9) Notarul public răspunde de efectuarea plății sumelor de bani dacă plata se face, la solicitarea expresă a părților, prin contul bancar special al biroului notarial, deschis în scopul consemnării sumelor, nepurtător de dobânzi. Suma virată cuprinde atât suma necesară plății, cât și suma necesară pentru plata spezelor și comisioanelor bancare datorate pentru viramentul către cealaltă parte.

(1) În încheierea de autentificare a unui testament, codicil sau a actului de revocare a acestora, notarul public menționează ora și minutul la care a autentificat actul.

(2) Notarul public este obligat ca, în cel mult 10 zile de la autentificarea unui testament sau a altui înscris prin care se recunoaște un copil din afara căsătoriei, să comunice oficiului de stare civilă de la locul nașterii copilului un exemplar al înscrisului sau, după caz, partea de testament, în extras, referitoare la recunoaștere.

(1) După autentificarea testamentelor, a contractelor de donație și a revocării acestora, notarul public are obligația de a proceda, de îndată, la înscrierea actelor în RNNEL.

(2) În condițiile art. 1.046 din Codul civil, RNNEL poate da informații cu privire la existența unui testament numai după decesul testatorului, dovedit cu actul de deces. Testatorului i se pot elibera aceste informații numai dacă le solicită personal.

(1) La autentificarea, potrivit legii, a unui acord de mediere, părțile din acord se prezintă în fața notarului public, personal sau prin reprezentant legal ori prin reprezentant convențional în baza unui mandat autentic. Părțile vor prezenta, în original, procesul-verbal încheiat de mediator, care rămâne la documentația actului.

(2) În cazul în care acordul de mediere încheiat sub semnătură privată este invocat de părți în vederea îndeplinirii unei proceduri notariale succesorale sau de autentificare pentru care legea impune îndeplinirea acestei forme, notarul public îl va avea în vedere la îndeplinirea procedurii notariale solicitate numai în măsura în care acesta nu contravine legii.

(3) Redactarea înscrisului notarial solicitat în baza acordului de mediere se face de către notarul public, în condițiile legii. În cazul în care acordul de mediere contravine legii, iar părțile nu convin ca actul să fie redactat de către notar cu respectarea dispozițiilor legale, notarul public va da încheiere de respingere.

(1) La cererea moștenitorilor sau a altor persoane interesate, notarul public deschide procedura succesorală notarială, instrumentează și soluționează cauza succesorală și eliberează certificatul de moștenitor.

(2) Certificatul de moștenitor eliberat de notarul public face dovada cu privire la:

(1) Dovada decesului și a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces. În cazul hotărârilor judecătorești declarative de moarte, rămase definitive, dovada se face cu certificatul de deces eliberat în condițiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată.

(2) Certificatul de deces al unui cetățean român, eliberat de o autoritate străină, necesar la dezbaterea procedurii succesorale, va fi transcris în registrul de stare civilă din România în condițiile Legii nr. 119/1996, republicată.

(3) Certificatul de deces eliberat de o autoritate străină se apostilează sau, după caz, se supralegalizează, cu excepția cazurilor în care a fost emis de autoritatea competentă a unui stat cu care România are convenție sau tratat de recunoaștere reciprocă a actelor de stare civilă.

(4) Pentru a fi înregistrat în evidențele succesorale ale Camerei și Uniunii, certificatul de deces trebuie să cuprindă cel puțin următoarele mențiuni: numele și prenumele defunctului, data decesului, zi/lună/an, codul numeric personal sau data nașterii, ultimul domiciliu ori, după caz, reședința obișnuită a defunctului.

(5) Dacă la rubrica ultimul domiciliu sau ultima reședință obișnuită a defunctului este menționat numai numele țării, fără a se preciza și localitatea, în aplicarea art. 954 alin. (3) din Codul civil, cauza succesorală se înscrie în RNNES și, ulterior, în Registrul de evidență a procedurilor succesorale ținut de Camera în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea notarul public care soluționează succesiunea.

(1) Notarul public procedează la înregistrarea cererii de deschidere a procedurii succesorale în registrul de evidență succesorală al biroului și la acordarea termenului pentru dezbaterea succesiunii numai după obținerea certificatului eliberat de Cameră cu privire la verificarea Registrului de evidență a procedurilor succesorale, ținut de aceasta, care atestă neînregistrarea cauzei la alt birou notarial.

(2) Toate actele de procedură pentru soluționarea unei cauze succesorale se îndeplinesc numai după înregistrarea și punerea pe rol a dosarului succesoral.

(3) Notarul public este obligat să înregistreze dosarul succesoral în registrul de succesiuni, opisul succesoral și registrul de termene succesorale în aceeași zi în care a obținut certificatul de la Registrul de evidență a procedurilor succesorale al Camerei.

(1) În procedura succesorală se administrează proba cu înscrisuri prevăzută de lege, acte de stare civilă, testamente, precum și depozițiile a cel puțin 2 martori, inclusiv în cazul conexării dosarelor succesorale.

(2) Din depozițiile martorilor trebuie să rezulte că aceștia:

(1) Cauzele care fac obiectul succesiunilor succesive se verifică și se înregistrează în registrele de evidență a procedurilor succesorale ale Camerelor în a căror circumscripție autorii au avut ultimul domiciliu, menționându-se și notarul public care, potrivit legii, are competența de a soluționa succesiunile succesive.

(2) Cererile de deschidere a procedurii succesorale pentru fiecare dintre autori se înregistrează, în mod distinct, în registrul de succesiuni, cauzele succesorale urmând să fie conexate în vederea emiterii certificatului de moștenitor în succesiunea succesivă.

(3) Dispozițiile art. 239 alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul succesiunilor succesive.

(1) Sunt comorienți persoanele care au decedat în același timp, dacă nu se poate face dovada că unul a supraviețuit celuilalt.

(2) Dezbaterea succesiunilor soților comorienți, deși aceștia nu se moștenesc unul pe altul, se va face deodată de același notar public, iar dosarele se vor conexa și se va elibera un singur certificat de moștenitor.

(3) În mod similar se poate proceda și pentru alți comorienți între care ar fi existat vocație succesorală reciprocă.

(4) Competența teritorială a dezbaterii cauzelor succesorale ale comorienților aparține primului notar public sesizat, competent cu dezbaterea succesiunii oricăruia dintre decedați.

(5) La stabilirea masei succesorale a fiecărui comorient vor participa moștenitorii tuturor persoanelor decedate, iar în succesiunea fiecărui decedat se vor stabili cele arătate la art. 253.

(1) În aplicarea art. 102 din lege, secretarii consiliilor locale transmit sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale Camerei care ține registrul de evidență a procedurilor succesorale, care le înscrie în acest registru.

(2) Modul de repartizare a cauzelor succesorale transmise potrivit alin. (1) se stabilește de către președintele Camerei, astfel încât acestea să fie repartizate în mod echitabil fiecăruia dintre notarii publici competenți.

(1) La cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condițiile prevăzute de lege.

(2) În cuprinsul procesului-verbal de inventariere se menționează bunurile găsite în posesia defunctului. Cu privire la bunurile despre care se susține că sunt proprietatea altei persoane, se va menționa motivul pentru care se aflau în deținerea defunctului la data decesului, iar cu privire la bunurile defunctului care se află în deținerea unei alte persoane, se precizează locul unde se află și motivele pentru care se găsesc acolo.

(3) În procesul-verbal de inventariere se înscriu și mențiuni cu privire la pasivul succesoral, în măsura în care acesta este cunoscut.

(4) În cazuri urgente, la cererea oricărei persoane care justifică un interes, punerea sigiliilor asupra bunurilor succesorale se poate face și înainte de întocmirea inventarului, exceptându-se bunurile necesare membrilor familiei defunctului care au locuit cu acesta.

(5) Notarul public îl poate numi în calitate de custode sau de curator special pe unul dintre succesibili.

(6) Inventarul succesoral se întocmește în mod obligatoriu în cazurile în care este cerut de oricare dintre părți, de creditori sau dacă se solicită lichidarea pasivului succesoral. Dacă bunurile înscrise în procesul-verbal de inventariere sunt afectate garantării unor creanțe, acestea se vor înscrie ca atare, cu menționarea creditorilor.

(7) Dacă unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul public îi îndrumă să se adreseze instanței de judecată de la locul deschiderii moștenirii.

(8) Punerea sigiliilor, ca măsură de conservare a bunurilor, fie înainte de inventarierea acestora, fie la finalizarea operațiunii de inventariere, se face numai de către notarul public, după care acesta le va preda unui custode sau curator special stabilit potrivit Codului civil.

(9) Dacă la efectuarea inventarului se găsesc arme, muniții, materiale explozibile sau alte substanțe interzise, notarul public solicită de îndată intervenția organului de poliție, urmând ca acesta să le ridice pe bază de proces-verbal care va fi atașat la procesul-verbal de inventariere.

(10) Pentru efectuarea inventarierii bunurilor succesorale aflate în circumscripția altei judecătorii se desemnează un notar public din circumscripția judecătoriei în raza căreia se află bunurile sau un împuternicit al acestuia. Notarul public va fi desemnat de către notarul care instrumentează cauza succesorală prin cererea adresată și cu acordul acestuia.

(1) Înștiințarea succesibililor și, după caz, a legatarilor despre deces și măsurile de conservare se face de către notarul public prin citație, potrivit Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură civilă), procesul-verbal de îndeplinire a procedurii citării făcând dovada despre înștiințare.

(2) În succesiunile care urmează să fie declarate vacante, notarul public ia măsurile corespunzătoare de conservare și de administrare prevăzute de lege și solicită autorității administrative competente desemnarea custodelui sau, după caz, a curatorului ce va fi numit în acest scop până la încheierea procedurii succesorale.

(3) În cazul succesiunilor vacante, notarul public dispune expertizarea bunurilor mobile de artă sau confecționate din metale prețioase, pe cheltuiala succesiunii. Valorile astfel stabilite se înscriu în activul succesoral.

(1) Notarul public citează persoanele cu vocație la moștenirea legală și, după caz, legatarii și executorul testamentar instituit, în condițiile legii, iar în caz de vacanță succesorală, autoritatea administrației publice locale competente. Pentru bunurile de pe teritoriul municipiului București se citează reprezentantul Primăriei Municipiului București. Neprezentarea autorității administrației publice locale, legal citată, la dezbaterea procedurii nu împiedică eliberarea certificatului de vacanță succesorală și comunicarea acestuia.

(2) Citarea moștenitorilor și, după caz, a legatarilor nu este obligatorie dacă certificatul de moștenitor sau de legatar se întocmește la cerere, ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în afară de cazurile în care notarul public o consideră necesară pentru anumite lămuriri.

(1) Declarațiile de opțiune succesorală se înscriu în RNNEOS de către notarul public instrumentator la data autentificării acestora. Transmiterea declarațiilor către registru se va face pe suport electronic, în condițiile stabilite de către administratorul registrelor naționale notariale.

(2) Acceptarea succesiunii de către moștenitorii prezenți se consemnează într-o încheiere și nu se comunică la RNNEOS în vederea înscrierii.

(3) Renunțarea la succesiune se face numai în formă autentică și se comunică în RNNEOS în vederea înscrierii.

(1) În cadrul dezbaterilor succesorale, succesibilii sau, după caz, legatarii prezenți declară în fața notarului public numărul și calitatea persoanelor cu vocație succesorală, precum și componența masei succesorale. Aceste declarații se consemnează în încheierea întocmită cu ocazia dezbaterilor succesorale, încheiere care se semnează și de către aceștia.

(2) În cazul în care bunurile care au aparținut defunctului au fost deținute în cotă-parte sau în devălmășie, notarul public va stabili, anterior emiterii certificatului de moștenitor, cota care a aparținut defunctului.

(1) Legatarul cu titlu particular este obligat să răspundă de pasivul succesoral alături de moștenitorii legali sau testamentari cu vocație universală, în cazurile expres prevăzute de Codul civil, în limita valorii bunului care constituie obiect al legatului.

(2) În lipsa moștenitorilor cu vocație universală ținuți să răspundă de pasivul succesoral, notarul public va elibera certificatul de moștenitor testamentar, făcând mențiune în încheierea finală că a informat legatarul de prevederile art. 1.114 alin. (3) din Codul civil.

(1) În cursul procedurii succesorale, notarul public întocmește o încheiere motivată pentru fiecare termen acordat, în care menționează părțile și martorii care s-au prezentat, înscrisurile depuse, precum și măsurile luate în vederea soluționării cauzei, care va fi semnată de către notarul public și, după caz, de cei prezenți.

(2) Încheierea finală care constată îndeplinirea procedurii succesorale se redactează în prezența moștenitorilor și cuprinde două părți:

(3) În cazul în care în masa succesorală există bunuri mobile, acestea vor fi evaluate de moștenitori printr-o declarație inserată în încheierea finală sau, după caz, pe baza unei expertize întocmite de un expert autorizat în condițiile legii.

(4) Notarul public nu poate elibera copie legalizată de pe încheierea finală.

(5) Se pot elibera copii legalizate de pe orice înscris aflat în original la dosarul cauzei, inclusiv de pe procesul-verbal de constatare a stării materiale a testamentului olograf și de pe cel de validare a acestuia.

(1) Certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. Moștenitorii sezinari fac dovada proprietății asupra bunurilor moștenite cu certificatul de moștenitor. Certificatul de legatar, eliberat în condițiile legii, face dovada deplină a dreptului de proprietate al legatarilor particulari care au acceptat legatul.

(2) Certificatul de moștenitor sau de legatar care cuprinde mențiuni privind bunuri imobile înscrise în cartea funciară se comunică, împreună cu o copie a extrasului de informare, biroului de cadastru și publicitate imobiliară competent, pentru a fi înscris în registrul de carte funciară.

(3) În cazul în care din declarația moștenitorilor rezultă că bunurile imobile din patrimoniul succesoral nu au fost înscrise în cartea funciară, notarul public va pune în vedere acestora să ceară îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

(1) Certificatul de moștenitor suplimentar se eliberează de notarul public care a eliberat primul certificat de moștenitor. Dacă notarul public nu mai este în funcție sau părțile nu mai vor să se adreseze acestuia, certificatul se va elibera, la cerere, de un alt notar public din aceeași circumscripție a judecătoriei. În acest caz, dosarul inițial al cauzei se va transmite, prin intermediul Camerei, de la biroul notarial în arhiva căruia se află sau, după caz, din arhiva Camerei la notarul public care va instrumenta certificatul de moștenitor suplimentar, făcându-se mențiunile corespunzătoare în registrele de succesiuni.

(2) În toate cazurile de repunere pe rol a unui dosar succesoral, notarul public va atașa la dosarul nou-înregistrat dosarul anterior, cu excepția cazului în care pentru acesta s-a împlinit termenul de păstrare și a fost predat potrivit legii. În acest din urmă caz, la dosarul nou-înregistrat se va atașa în copie, după caz, încheierea finală și certificatul de moștenitor inițial.

(1) Erorile materiale constatate în lucrările dosarului succesoral sau în certificatul de moștenitor ori legatar, care nu impietează asupra drepturilor și calității moștenitorilor și legatarilor, se pot îndrepta prin încheiere de rectificare.

(2) Dispozițiile privind îndreptarea erorilor materiale din actele și procedurile notariale se aplică în mod corespunzător.

(1) La cererea și cu acordul tuturor moștenitorilor, notarul public declanșează procedura lichidării pasivului succesoral.

(2) În cazul în care există date din care rezultă că succesiunea este vacantă, lichidarea pasivului succesoral se face la cererea oricărui creditor, cu acordul unității administrativ-teritoriale care urmează să culeagă moștenirea vacantă.

(1) Pentru stabilirea întinderii masei succesorale, atât sub aspectul drepturilor, cât și al obligațiilor, notarul public procedează la inventarierea bunurilor defunctului. Nu fac obiectul lichidării bunurile care constituie amintiri de familie, precum și orice alte bunuri exceptate, în acest scop, de legislația în vigoare.

(2) După efectuarea inventarului, notarul public întocmește, în condițiile legii, tabloul creditorilor.

(3) Tabloul creditorilor se comunică la Camera în care notarul public își are sediul biroului notarial, în vederea publicării pe pagina de internet a acesteia, și se completează, dacă este cazul, și cu alți creditori, în termen de 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale.

(4) Tabloul creditorilor cuprinde:

(1) După definitivarea tabloului creditorilor, notarul public procedează la eliberarea certificatului succesoral de lichidare.

(2) Certificatul succesoral de lichidare se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute de lege și de prezentul regulament pentru eliberarea certificatului de moștenitor. Certificatul cuprinde numărul, calitatea și întinderea drepturilor moștenitorilor și legatarilor, compunerea masei succesorale prin evidențierea activului și pasivului, acordul moștenitorilor privind modul de lichidare a pasivului succesoral, numirea lichidatorului și termenul de finalizare a procedurii.

(3) În certificatul succesoral de lichidare eliberat de notarul public se menționează și ordinea de preferință a creditorilor, stabilită de lege, la plata datoriilor.

(4) Notarul public solicită înregistrarea certificatului succesoral de lichidare în RNNEC și, după caz, în cartea funciară, AEGRM și în alte registre de publicitate. Începerea procedurii de lichidare a pasivului succesoral se face publică și pe pagina de internet a Camerei.

(1) Lichidarea pasivului succesoral se face de către lichidatorul desemnat în condițiile legii și menționat în certificatul succesoral de lichidare.

(2) Convenția de lichidare reprezintă acordul moștenitorilor cu privire la modul de lichidare a pasivului succesoral, se încheie în formă autentică și are valoarea unui mandat special.

(3) Convenția de lichidare cuprinde: numele și prenumele lichidatorului, puterile acestuia și condițiile în care se vor vinde bunurile succesorale; dacă obligațiile moștenitorilor se sting în alt mod decât vânzarea prin bună învoială sau licitație publică, prin convenție se va stabili natura juridică a actului, dare în plată, cesiune de creanță sau orice altă modalitate prevăzută de lege sau convenită de părți; modul în care se vor stinge drepturile reale ce grevează bunurile succesorale; sumele rezultate din lichidare se vor consemna într-un cont bancar deschis pe numele lichidatorului, destinat plății tuturor datoriilor succesiunii; data la care se va face lichidarea, dacă părțile au stipulat un termen, sau condiția de a rămâne temporar în coproprietate.

(4) Lichidatorul procedează la valorificarea bunurilor potrivit convenției de lichidare sau, după caz, sesizează Camera, în vederea organizării vânzării la licitație publică a bunurilor succesorale în condițiile stabilite prin regulamentul privind procedura de organizare a licitațiilor, aprobat de Consiliul Uniunii.

(5) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor lichidate se depun într-un cont bancar nepurtător de dobânzi, cont deschis de biroul notarial în scopul consemnării acestor sume.

(1) După îndeplinirea de către lichidator a obligației prevăzute de art. 131 din lege, notarul public eliberează certificatul de moștenitor, care va evidenția în masa succesorală produsul net al lichidării.

(2) Dacă activul nu acoperă întregul pasiv al moștenirii, în certificatul de moștenitor se vor menționa moștenitorii, cotele ce revin acestora, precum și pasivul succesoral rămas neacoperit după lichidare.

(3) În cazul în care se constată existența unor bunuri și/sau debite care au fost omise la stabilirea masei succesorale, notarul public reia procedura succesorală și, după caz, valorificarea bunurilor în vederea îndestulării creditorilor ale căror creanțe nu au fost stinse, înscriși în tabloul creditorilor.

(4) În limita remunerației stabilite și a cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii de lichidare, inclusiv cheltuieli cu spezele și comisioanele bancare pentru plata sumelor rezultate în urma lichidării, costurile generate de procedura lichidării succesorale se acoperă cu preferință față de alte creanțe, creditorii succesiunii și moștenitorii având posibilitatea să le plătească anticipat, după care și le vor recupera din sumele aflate la dispoziția lichidatorului.

(1) În vederea finalizării procedurii lichidării pasivului succesoral, Camerele organizează, la cererea notarului public instrumentator al dosarului succesoral, licitații publice de bunuri mobile sau imobile.

(2) Licitația prevăzută la alin. (1) se organizează și se desfășoară conform prevederilor Codului de procedură civilă privind vânzarea la licitație publică a bunurilor mobile și imobile în cadrul procedurii executării silite, care se aplică în mod corespunzător.

(3) Fiecare etapă procedurală a licitației organizate de către Cameră pentru lichidarea pasivului succesoral, precum și rezultatul acesteia se certifică de către notarul public instrumentator al dosarului succesoral.

(1) Licitația se finalizează prin întocmirea unei încheieri de certificare a rezultatului licitației, care se semnează de către notarul public care instrumentează procedura succesorală, de către lichidator și de dobânditorul bunului.

(2) Pe baza încheierii de certificare a rezultatului licitației, notarul public care instrumentează procedura succesorală întocmește, cu respectarea formelor prevăzute de lege, actul prin care se transmite dreptul de proprietate asupra bunului către dobânditor.

(3) Actul notarial se va încheia între lichidator și dobânditor. În cuprinsul actului notarial se vor arăta sarcinile care grevează bunul și, dacă este cazul, condițiile în care acestea se vor stinge și radia din registrele de publicitate.

(4) Sumele de bani rezultate în urma vânzării la licitație se consemnează într-un cont bancar separat, deschis pe numele lichidatorului, acesta urmând să efectueze plățile în ordinea stabilită de lege, dispozițiile art. 1.155, 2.333 și 2.342 din Codul civil fiind aplicabile corespunzător.

(1) Procedura divorțului prin acordul soților este de competența notarului public cu sediul biroului în circumscripția judecătoriei sau a Tribunalului București, în a cărei rază teritorială s-a încheiat căsătoria sau se află ultima locuință comună a soților.

(2) La primirea cererii, notarul public are obligația de a verifica, în prealabil, competența teritorială, potrivit legii. Dacă părțile insistă să înregistreze cererea cu încălcarea competenței, notarul public procedează la înregistrarea cererii și pronunță o încheiere de respingere a acesteia.

(3) Cererea de divorț primește și un număr de înregistrare unic la nivel național din Registrul național de evidență a certificatelor de divorț (RNECD).

(4) În cazul în care stabilește că divorțul prin acordul soților este de competența altui birou notarial, notarul public îndrumă părțile să se adreseze notarului public competent.

(5) În cazul în care competente sunt mai multe birouri notariale, competența de îndeplinire a procedurii divorțului prin acordul părților aparține biroului notarial care a înregistrat primul cererea la RNECD.

(1) Cererea de divorț se face în scris și se semnează personal de către soți sau prin mandatar, în fața notarului public la care se depune cererea.

(2) Cererea de divorț va cuprinde declarația soților că au ori nu copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, acordul de principiu al ambilor părinți cu privire la copiii minori, precum și învoiala acestora asupra numelui de familie pe care îl va purta fiecare dintre soți după divorț.

(3) Cererea de divorț va fi însoțită de fotocopii de pe certificatele de naștere ale soților, precum și de pe actele de identitate ale acestora și, după caz, ale copiilor minori. Odată cu depunerea cererii de divorț, soții vor prezenta notarului public originalul certificatului de căsătorie emis de autoritățile române, de pe care se va face copie legalizată, care va fi anexată la cererea de divorț.

(4) Originalul certificatului de căsătorie se reține de către notarul public până la eliberarea certificatului de divorț.

(5) La primirea cererii de divorț, notarul public verifică identitatea soților și dacă datele înscrise în cererea de divorț corespund cu datele înscrise în actele anexate cererii.

(1) În ziua primirii cererii, notarul public înregistrează cererea în registrul de divorțuri, după ce a verificat dacă este competent și dacă a fost plătit onorariul.

(2) După înregistrarea cererii, pentru a putea continua procedura de divorț, notarul public verifică în RNECD să nu mai fie înregistrată de către aceiași soți o altă cerere de divorț.

(3) Notarul public, după ce efectuează operațiunile prevăzute la alin. (1) și (2), acordă soților un termen de reflecție de 30 de zile și îi informează despre aceasta la momentul înregistrării cererii.

(4) La expirarea termenului prevăzut la alin. (3), în caz de neprezentare a soților și în lipsa unei cereri de amânare a acestora, notarul public respinge cererea de divorț prin încheiere.

(5) Notarul public respinge cererea de divorț dacă soții nu se înțeleg cu privire la exercitarea drepturilor părintești sau la purtarea numelui de familie după divorț.

(1) După admiterea cererii de divorț, notarul public eliberează certificatul de divorț prin care constată desfăcută căsătoria prin acordul părților.

(2) Certificatul de divorț se întocmește în 6 exemplare originale, din care: câte un exemplar pentru fiecare dintre soți, un exemplar pentru dosarul de divorț, un exemplar pentru mapa de divorțuri de la sediul biroului notarial, un exemplar pentru registrul stării civile de la locul în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat și un exemplar pentru registrul stării civile deținut de direcția județeană de evidență a persoanelor.

(1) În vederea eliberării certificatului de divorț, notarul public va solicita, prin intermediul administratorului registrelor unice ale Uniunii, alocarea numărului pentru certificatul de divorț din Registrul unic al certificatelor de divorț, ținut de Ministerul Afacerilor Interne. Numărul alocat de acest registru se înscrie de către notarul public pe certificatul de divorț.

(2) Procedura prin care notarul public cere alocarea numărului certificatului de divorț din Registrul unic al certificatelor de divorț se stabilește prin protocol încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Uniune.

(1) Certificatul de divorț face dovada desfacerii căsătoriei prin acordul soților, precum și a numelui de familie pe care fiecare dintre soți îl va purta după divorț.

(2) După eliberarea certificatului de divorț, notarul public comunică, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat, spre a se face mențiune despre divorț în actul de căsătorie.

(3) Odată cu eliberarea certificatului de divorț, notarul public restituie soților certificatul de căsătorie, pe care va înscrie mențiunea: "Desfăcut căsătoria prin certificatul de divorț nr. .../...", urmată de semnătura și sigiliul notarului public instrumentator.

(4) În cazul admiterii cererii de divorț, notarul public comunică de îndată, în format electronic, soluția, în vederea închiderii poziției respective din RNECD.

(1) În cazul respingerii cererii de divorț, notarul public comunică de îndată, în format electronic, soluția pronunțată, în vederea închiderii poziției respective în RNECD.

(2) Rectificarea erorilor materiale din certificatul de divorț se soluționează potrivit dispozițiilor în materie de stare civilă.

(1) Pentru valabilitatea în străinătate a actului notarial este necesară supralegalizarea semnăturii și a sigiliului sau apostilarea acestora de către Camere, în condițiile legii, ale prezentului regulament și ale metodologiei aprobate de Consiliul Uniunii.

(2) Actele notariale care pot fi supuse procedurii apostilării sau supralegalizării în condițiile stabilite de prezentul regulament sunt actele îndeplinite de către notarii publici, cu respectarea dispozițiilor legii.

(3) Apostila aplicată de Camere atestă faptul că actul a fost supus unei proceduri notariale, veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul procedurii sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe act. Apostila se aplică de către Camere numai pe actele notariale prevăzute de prezentul regulament, care urmează a fi folosite pe teritoriul statelor părți la Convenția privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961 și denumită în continuare Convenția de la Haga, care au aderat la aceasta sau au ratificat-o.

(4) Prin supralegalizare se atestă, pentru statele care nu sunt semnatare ale Convenției de la Haga sau cu care România nu a încheiat tratate care conțin dispoziții privind scutirea de legalizare sau de orice altă formalitate echivalentă pentru recunoașterea reciprocă a valabilității actelor, că actul notarial supus acestei proceduri este un act oficial, veracitatea semnăturii și calitatea în care a acționat autoritatea care a îndeplinit actul, precum și identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe acest act. Supralegalizarea de către Camere se face numai pe actele notariale.

(5) Modelul încheierii de supralegalizare a actului notarial este prevăzut în anexa la metodologia aprobată de Consiliul Uniunii.

(6) Ștampila pentru apostilă, precum și cea pentru supralegalizare au diametrul de 35 mm și cuprind cel puțin denumirea Camerei și denumirea procedurii: "apostilă" și, respectiv, "supralegalizare". Pentru ștampilele sediului principal al Camerei se va preciza denumirea localității în care funcționează sediul principal, iar pentru ștampilele sediilor secundare, denumirea județului în care funcționează acestea. Modelele ștampilelor pentru apostilă și supralegalizare sunt prevăzute în anexa la metodologia aprobată de Consiliul Uniunii.

(7) Pe fiecare act pe care se aplică apostila sau supralegalizarea se înscrie, sub încheierea care certifică aplicarea procedurii, următoarea mențiune, după caz: "Această apostilă/supralegalizare certifică veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat autoritatea care a îndeplinit procedura sau, după caz, identitatea sigiliului ori a ștampilei de pe act. Această apostilă/supralegalizare nu certifică conținutul documentului". Pentru fiecare procedură, Camerele vor realiza, prin intermediul Uniunii, parafe care vor avea înscrise textul menționat și care vor fi aplicate pe fiecare document de către persoana desemnată, în funcție de procedura solicitată.

(8) Procedura de supralegalizare se realizează în următoarele etape succesive:

(9) Dacă înscrisul emis de autoritățile străine a fost supralegalizat în statul de origine, documentul atestat de autoritățile statului emitent va fi atestat, în vederea folosirii în România, și de misiunea diplomatică sau consulară română aflată pe teritoriul statului unde a fost emis documentul sau, după caz, de Ministerul Afacerilor Externe al României.

(1) Fac excepție de la aplicarea apostilei sau supralegalizării actele notariale care urmează să fie folosite în state cu care România are încheiate tratate care conțin dispoziții privind scutirea de legalizare sau de orice altă formalitate echivalentă pentru recunoașterea reciprocă a valabilității acestor acte. În situația în care, deși solicitantului actului i se aduce la cunoștință acest fapt, acesta stăruie să îi fie aplicată procedura solicitată, iar actele depuse îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentul regulament, Camera va întocmi procedura solicitată pentru statul respectiv.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul în care se solicită aplicarea apostilei pe acte care urmează a fi folosite în state nemembre ale Convenției de la Haga.

(1) Activitatea de aplicare a apostilei sau a supralegalizării pe actele notariale se desfășoară de către Camere, prin intermediul birourilor apostilă și supralegalizare, birouri care funcționează la sediul principal și la sediile secundare ale Camerei.

(2) În cadrul fiecăruia dintre aceste birouri va funcționa cel puțin o persoană cu studii superioare juridice, numită în continuare "persoana desemnată", căreia îi revine în competență aplicarea apostilei sau supralegalizarea actelor notariale.

(3) Înainte de începerea activității, persoana desemnată va depune specimenul de semnătură la Uniune, în Registrul unic de evidență a specimenelor de semnătură ale persoanelor desemnate și a specimenelor sigiliilor pentru apostilă și supralegalizare ale camerelor notarilor publici, denumit în continuare Registrul unic de apostilă și supralegalizare.

(4) Apostila sau supralegalizarea se aplică numai de către persoana desemnată, al cărei specimen de semnătură se află în registrul ținut de Uniune.

(5) Pentru fiecare procedură îndeplinită, Camera folosește sigilii distincte, înregistrate în prealabil în Registrul unic de apostilă și supralegalizare, puse la dispoziție de către Uniune.

(1) Apostilarea sau supralegalizarea actelor notariale poate fi solicitată de titularul actului sau de orice alt deținător al acestuia.

(2) Apostila sau supralegalizarea se aplică fie direct pe actul original sau pe copia legalizată a actului, fie pe o prelungire a acestora, care va face corp comun cu actul apostilat sau supralegalizat și care va fi broșată cu acesta. Între actul apostilat sau supralegalizat și prelungirea pe care se înscrie apostila sau supralegalizarea se vor aplica cel puțin două ștampile de legătură ale biroului apostilă și supralegalizare, precum și semnătura persoanei desemnate, pe fiecare dintre ștampile.

(1) Se pot apostila sau supralegaliza și traduceri legalizate de către notarul public sau, după caz, traduceri efectuate de către interpretul și traducătorul autorizat, dacă semnătura acestuia, aflată pe traducerea respectivă, a fost legalizată de către notarul public în condițiile art. 152 din lege. Pentru a fi apostilate sau supralegalizate, la traduceri se anexează copii ale actelor care au fost traduse, acestea făcând corp comun cu actul apostilat sau supralegalizat.

(2) Nu se pot apostila sau supralegaliza traducerile prevăzute la alin. (1) ale unor înscrisuri sub semnătură privată, cu excepția celor care au fost supuse unei proceduri notariale cum sunt: dată certă, legalizare de semnătură, copie legalizată etc.

(1) În cazul în care se solicită apostilarea sau supralegalizarea unor traduceri legalizate de către notarul public, această operațiune se poate realiza numai dacă actul tradus și legalizat este un act emis, certificat ori confirmat de autoritățile române sau de către o altă persoană autorizată de acestea, o copie a acestuia urmând a fi atașată traducerii legalizate a cărei apostilare sau supralegalizate este solicitată.

(2) În cazul în care se solicită apostilarea sau supralegalizarea unei copii legalizate de către notarul public, această operațiune se poate realiza numai dacă actul de pe care a fost făcută copia legalizată este un act oficial emis, certificat ori confirmat de autoritățile române sau de către o altă persoană autorizată de acestea.

(1) Arhivarea actelor apostilate sau supralegalizate se va face în mape distincte pentru fiecare procedură, în conformitate cu prevederile nomenclatorului arhivistic aprobat de Uniune și avizat de Arhivele Naționale ale României.

(2) Cererile împreună cu copiile anexate se vor păstra de către Camere în mape, potrivit alin. (1), precum și în format electronic.

(1) Anterior sesizării instanței de judecată, litigiile dintre notarii publici, dintre notari și organele profesionale, precum și dintre organele profesionale, cu excepția acelor litigii care sunt de competența Consiliului de disciplină, sunt supuse procedurii medierii sau, după caz, arbitrajului. În îndeplinirea acestor proceduri, părțile pot solicita soluționarea litigiului pe calea medierii sau, după caz, a arbitrajului.

(2) Cererea prin care se solicită medierea sau, după caz, arbitrajul cuprinde cel puțin următoarele mențiuni: identificarea părților, descrierea aspectelor litigioase care urmează a fi soluționate pe această cale, mențiuni cu privire la o eventuală clauză compromisorie, arătarea dovezilor pe care se întemeiază cererea, procedura aleasă pentru soluționarea litigiului, precum și semnătura solicitantului.

(1) Părțile aflate în litigiu se prezintă la termenul stabilit prin citație, la organul competent să soluționeze procedura de mediere.

(2) În cazul imposibilității de prezentare a uneia dintre părțile convocate, partea în cauză va înștiința, în timp util, organul competent despre această împrejurare. La cererea acesteia și cu acordul celeilalte părți se stabilește un nou termen pentru care se va relua procedura citării.

(1) Procesul de mediere are loc la sediul Colegiului director al Camerei care a primit sesizarea cu privire la existența litigiului sau la sediul Consiliului Uniunii.

(2) Procedura de mediere se închide, după caz, prin încheierea unei înțelegeri între părți în urma soluționării totale sau parțiale a conflictului sau prin constatarea de către organul competent a eșuării medierii.

(3) La închiderea procedurii de mediere se întocmește un proces-verbal care se semnează de către părți și de organul competent.

(4) Când părțile aflate în dispută au ajuns la o înțelegere, se redactează de către organul competent un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimțite de părți.

(1) Primind cererea, președintele Camerei sau, după caz, președintele Uniunii dispune măsurile necesare în vederea soluționării acesteia prin procedura arbitrajului.

(2) Părțile aflate în litigiu se prezintă la termenul stabilit prin citație la organul competent să soluționeze procedura de arbitraj.

(3) Litigiul se soluționează printr-o hotărâre motivată. Hotărârea pronunțată este obligatorie pentru părți.

(1) Notarul public poate legaliza semnătura părților numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere ca forma autentică să fie o condiție de valabilitate a actului.

(2) Pentru legalizarea semnăturii lor, părțile se prezintă personal în fața notarului public.

(3) Exemplarele înscrisului se prezintă notarului public nesemnate, urmând a fi semnate în fața acestuia.

(4) Legalizarea semnăturii părților de către notarul public face dovada deplină a prezenței acestora, a semnării înscrisului în fața notarului public, precum și a datei acestuia.

(5) Notarul public nu este răspunzător de conținutul înscrisului, verificând doar ca acesta să nu fie contrar legii și bunelor moravuri.

(1) Pentru legalizarea amprentei sigiliului, acesta se aplică, în prezența notarului public, pe suportul material prezentat în acest scop de către partea interesată, care va fi identificată în încheierea de legalizare a sigiliului.

(2) Pentru legalizarea amprentei dispozitivului silvic special de marcat, acesta se va aplica pe un singur suport de hârtie corespunzător, care se păstrează în depozit notarial. Încheierea de legalizare se întocmește în numărul de exemplare cerut de părți, plus câte unul pentru fiecare dintre procedurile notariale îndeplinite, părților eliberându-li-se numai încheierea de legalizare a sigiliului și cea de primire în depozit.

(3) La cererea părților, notarul public poate legaliza și amprenta ștampilei persoanei juridice, a unui profesionist sau a oricărei entități fără personalitate juridică, reglementată de lege.

(1) Darea de dată certă pe înscrisurile prezentate de părți se îndeplinește în condițiile prevăzute de lege.

(2) Notarul public nu este răspunzător de conținutul înscrisului, verificând doar ca acesta să nu fie contrar legii și bunelor moravuri.

(3) O copie a înscrisului purtând încheierea de dată certă se oprește în arhiva biroului notarial.

(1) Certificarea faptului că o persoană este în viață se constată de către notarul public prin percepția acestuia în baza simțurilor proprii, asupra persoanei prezente în fața sa.

(2) Încheierea de certificare a faptului că persoana se află în viață va cuprinde elementele de identificare ale persoanei și modul în care i s-a stabilit identitatea potrivit art. 85 din lege, data identificării în format an, lună, zi, ora constatării, precum și semnătura solicitantului.

(1) Pentru certificarea faptului că persoana din fotografie este aceeași cu persoana care cere certificarea, aceasta depune o fotografie de dată recentă, în numărul de exemplare câte se solicită să fie certificate, plus unul pentru arhivă. Identificarea persoanei se face în condițiile legii.

(2) Încheierea de certificare se întocmește în numărul de exemplare solicitat, plus unul pentru arhivă. Fotografia se aplică pe fiecare exemplar al încheierii, iar notarul public va face următoarea mențiune pe încheiere: "Persoana din fotografie este.... Notar public, l.s." Pe marginea fotografiei se aplică matricea timbrului sec al notarului public, fără a se deteriora fotografia.

(1) Pentru certificarea faptului că o persoană s-a prezentat în urma unei somații sau notificări la o anumită zi și oră la sediul biroului notarial sau într-un alt loc, partea interesată depune un exemplar al somației sau al notificării, împreună cu dovada comunicării acesteia către toate persoanele interesate.

(2) Notarul public verifică dacă înmânarea sau comunicarea somației ori notificării s-a făcut în condițiile legii, iar în caz contrar, va cere repetarea procedurii. Neregularitățile procedurii de citare se consideră acoperite în cazul în care persoana somată sau notificată se prezintă în fața notarului public.

(3) La data, ora și locul indicate în somație sau notificare, notarul public dispune să se strige de 3 ori la intervale de 5 minute numele și prenumele persoanei somate sau notificate.

(4) În cazul în care notarul public îndeplinește procedura de certificare prevăzută la alin. (1) în afara sediului biroului notarial, acesta se poate deplasa numai în limitele circumscripției teritoriale în care își desfășoară activitatea.

(5) Declarația persoanei somate sau notificate se consemnează în încheierea de certificare, semnată de notarul public și de părțile interesate. În cazul refuzului de a face declarația sau de a semna, precum și în caz de neprezentare a persoanei somate sau notificate, se va face mențiunea corespunzătoare în încheiere.

(6) Somația sau notificarea nu este necesară la îndeplinirea certificării de fapte, dacă printr-un act autentic părțile au convenit anterior asupra tuturor elementelor care le-ar fi fost comunicate prin somație sau notificare.

(7) Încheierea se va întocmi în numărul de exemplare solicitat de parte, plus unul pentru arhivă.

(1) Certificarea site-urilor se face de notarul public, prin încheiere, la cererea celui interesat. Încheierea cuprinde identificarea solicitantului, adresa paginii de internet, numărul de pagini tipărite și data, respectiv anul, luna, ziua, ora și minutul publicării. La încheiere se atașează captura de ecran tipărită pe suport hârtie.

(2) În îndeplinirea procedurii notarul public poate solicita prezența unui expert în domeniu.

(1) La încheierea de certificare a programelor informatice solicitată notarului public, indiferent de forma în care programul este prezentat de către parte, se anexează varianta tipărită, integrală sau parțială a programului, după caz.

(2) Încheierea cuprinde identificarea solicitantului, numărul de pagini tipărite cu semnătura solicitantului la sfârșitul documentului, data, respectiv anul, luna, ziua, ora și minutul, indicarea suportului electronic pe care a fost prezentat, spre tipărire, programul aflat pe CD, DVD, dispozitiv de memorie sau pe orice alt dispozitiv de stocare, precum și denumirea programului prezentat. Încheierea și documentul anexat se eliberează părții în numărul de exemplare solicitat.

(3) În îndeplinirea procedurii notarul public poate solicita ca programul să fie atestat de un expert în domeniu.

(1) În cazul în care se solicită certificarea unui anumit produs, acesta se prezintă la sediul biroului notarial sau, după caz, este identificat de notarul public în urma deplasării la locul unde se află produsul, în limitele circumscripției sale teritoriale.

(2) În cuprinsul încheierii de certificare, identificarea produsului se va face prin descrierea elementelor despre care solicitantul pretinde că îl diferențiază de alte produse similare și prin atașarea fotografiilor acelui produs.

(3) Încheierea de certificare cuprinde identificarea solicitantului, descrierea produsului, data, respectiv anul, luna, ziua, ora și minutul, și locul constatării.

(4) La încheiere se atașează fotografiile produsului a cărui certificare s-a solicitat, acestea purtând semnătura solicitantului. Încheierea de certificare, împreună cu fotografiile atașate, se eliberează părții în numărul de exemplare solicitat.

(1) Cererea pentru legalizarea copiei de pe un înscris cuprinde numele, prenumele și adresa solicitantului, identificarea înscrisului a cărui copie se cere a fi legalizată și numărul de exemplare cerut.

(2) Un exemplar al copiei legalizate se reține la dosar.

(3) Nu se pot elibera copii legalizate de pe înscrisurile care conțin corecturi, ștersături, adăugări, cuvinte tăiate sau alte particularități, dacă nu sunt confirmate prin semnătura și sigiliul autorității care le-a întocmit sau, după caz, semnătura părților.

(4) În cazul în care înscrisul prezintă alte particularități care nu afectează conținutul sau forma actului ori acesta este plastifiat, în încheierea de legalizare a copiei se fac mențiunile corespunzătoare acestor particularități.

(5) Identificarea persoanei care solicită eliberarea copiei legalizate nu este obligatorie.

(6) La cererea părților, a succesorilor sau reprezentanților acestora, precum și a altor persoane care justifică un drept sau un interes legitim, notarul public eliberează copii legalizate de pe actele originale existente în arhiva biroului notarial. Pentru actele notariale întocmite în mai multe exemplare originale, copia legalizată din arhivă se eliberează de pe exemplarul original aflat în arhivă. Pentru actele notariale întocmite într-un singur exemplar original, copia legalizată din arhivă se eliberează de pe duplicatul actului aflat în arhivă.

(7) Copia legalizată din arhivă va cuprinde toate mențiunile făcute pe actul notarial original din arhivă în intervalul cuprins între data întocmirii actului original și data întocmirii copiei legalizate, cum ar fi rectificări, revocări totale sau parțiale ori anulări. Dacă originalul actului a fost rectificat, copia legalizată cuprinde atât textul actului original, cât și al încheierii de rectificare.

(8) Dispozițiile alin. (7) se aplică în mod corespunzător și în cazul copiilor certificate eliberate de pe actele notariale aflate în arhivele Camerelor.

(1) Se pot legaliza copii atât de pe un înscris în întregime, cât și de pe părți determinate ale acestuia, cu condiția să nu se denatureze înțelesul integral al înscrisului.

(2) Pe copia legalizată și în încheierea de legalizare a acesteia se face mențiunea corespunzătoare.

(1) Textul copiei care urmează să fie legalizată trebuie scris în continuare, fără spații libere, în afară de cazul în care pentru întocmirea copiei se folosesc imprimate tipizate sau fotocopii.

(2) Pentru a se înlătura posibilitatea unor denaturări ulterioare în copiile legalizate, imediat după textul înscrisului care se legalizează se aplică parafa cu textul: "legalizarea pe verso" sau, după caz, "urmează în continuare legalizarea".

(1) Încheierea de legalizare a copiei de pe un înscris întocmit într-o altă limbă decât cea română se semnează de notarul public care a făcut confruntarea, în cazul în care limba străină este limba sa maternă sau pentru care a fost autorizat ca interpret și traducător. În cazul în care confruntarea se face de către un interpret și traducător autorizat, încheierea se semnează de acesta în fața notarului public, în afară de cazul în care interpretul și traducătorul autorizat are depus specimenul de semnătură la biroul notarial. La încheiere se anexează traducerea în limba română a înscrisului, certificată de traducătorul autorizat.

(2) Copia înscrisului tradus în limba română se anexează la exemplarul traducerii acestuia, care rămâne în arhiva notarului public.

(1) Copia legalizată a unui înscris pentru a cărei colaționare cu originalul se cere o pregătire de specialitate se eliberează pe baza colaționării de către un expert desemnat de notarul public.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), încheierea de legalizare se semnează de notarul public și de expert.

(1) Încheierea de legalizare de pe copiile care se eliberează părților se scrie, după caz, pe versoul înscrisului care se legalizează, dacă acesta are o singură filă, sau în continuarea acestuia, în cazul în care textul este scris și pe verso sau pe mai multe file în continuare.

(2) Înscrisul cuprinzând mai multe file va fi cusut, legat sau broșat. În acest caz, precum și dacă pentru întocmirea încheierii se folosește un adaos, sigiliul notarului public se aplică între filele înscrisului și, respectiv, parte pe fila înscrisului, parte pe adaosul folosit în condițiile prezentului regulament.

(1) Legalizarea semnăturii interpretului și traducătorului autorizat se face potrivit procedurii prevăzute de lege și prezentei subsecțiuni. În actele și procedurile notariale, traducerile se efectuează de interpreți și traducători autorizați de Ministerul Justiției.

(2) Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene pot desfășura activitatea de interpret și traducător autorizat în acte și proceduri notariale dacă le-au fost recunoscute de Ministerul Justiției certificatele sau alte documente similare care atestă calitatea de interpret și traducător autorizat în specialitatea științe juridice, emise/eliberate de autoritățile competente din statul de origine sau de proveniență.

(1) Înscrisul care se traduce se prezintă notarului public în una dintre următoarele forme:

(2) Interpretul și traducătorul autorizat are obligația de a traduce complet, fără omisiuni, textul prezentat spre traducere și de a nu îi denatura conținutul și sensul. Prin text prezentat spre traducere se înțelege fie o parte din textul înscrisului, fie textul înscrisului în întregime. În cazul în care se solicită traducerea doar a unei părți din textul înscrisului se va putea face doar această traducere, nefiind necesară și traducerea textului înscrisului în întregime. La sfârșitul traducerii se va înscrie formula de certificare a traducerii, prin care interpretul și traducătorul autorizat va certifica exactitatea traducerii, faptul că textul prezentat spre traducere a fost tradus în întregime, fără omisiuni, și că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conținutul și sensul.

(3) În cazul legalizării semnăturii interpretului și traducătorului autorizat care a efectuat o traducere din limba română într-o limbă străină, calificarea de către notarul public a înscrisului tradus se face pe baza datelor și informațiilor cuprinse în înscrisul în limba română prezentat de interpretul și traducătorul autorizat în una dintre formele prevăzute la alin. (1). În situația în care din înscrisul prezentat în limba română nu rezultă date și informații suficiente pentru calificarea de către notarul public a actului tradus, acesta respinge cererea de îndeplinire a procedurii de legalizare a semnăturii interpretului și traducătorului autorizat.

(4) În cazul legalizării semnăturii interpretului și traducătorului autorizat care a efectuat o traducere dintr-o limbă străină în limba română, calificarea de către notarul public a înscrisului tradus se face pe baza datelor și informațiilor cuprinse în traducerea certificată de interpretul și traducătorul autorizat. În situația în care din traducerea înscrisului nu rezultă date și informații suficiente pentru calificarea de către notarul public a actului tradus, acesta respinge cererea de îndeplinire a procedurii de legalizare a semnăturii interpretului și traducătorului autorizat.

(5) Copia înscrisului care se traduce se anexează traducerii, cu aplicarea ștampilei și a semnăturii interpretului și traducătorului autorizat pe marginile alăturate la îmbinarea a două file, astfel încât ștampila de legătură să fie aplicată pe toate filele înscrisului, care se numerotează, se capsează, se cos sau se broșează.

(6) Nu se poate legaliza semnătura interpretului și traducătorului autorizat dacă înscrisul prezentat spre traducere, înfățișat notarului public, este în copie simplă.

(7) Încheierea de legalizare a semnăturii interpretului și traducătorului autorizat se întocmește în urma prezentării la biroul notarului public a înscrisului care se traduce, precum și a traducerii acestuia, certificată de interpretul și traducătorul autorizat.

(1) Interpretul și traducătorul autorizat care efectuează traducerea întocmește formula de certificare, ce are următorul cuprins: "Subsemnatul, ............... (nume, prenume astfel cum sunt menționate în autorizație), interpret și traducător autorizat pentru limba/limbile străină/străine ..., în temeiul Autorizației nr. ... din data de ..., eliberată de Ministerul Justiției din România, certific exactitatea traducerii efectuate din limba ................. în limba ........., că textul prezentat a fost tradus complet, fără omisiuni, și că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conținutul și sensul.

(2) Este interzisă modificarea în orice mod a formulei de certificare prevăzute la alin. (1), precum și necompletarea uneia sau mai multora dintre mențiunile cuprinse în aceasta.

(1) În procedura de legalizare a semnăturii interpretului și traducătorului autorizat, notarul public verifică și atestă că înscrisul prezentat pentru a fi tradus este prezentat în una dintre formele prevăzute la art. 319 alin. (1), că interpretul și traducătorul care a efectuat traducerea este autorizat conform legii, precum și faptul că acesta a semnat traducerea și a aplicat ștampila.

(2) În încheierea de legalizare a semnăturii interpretului și traducătorului autorizat, notarul public arată că s-au îndeplinit condițiile esențiale, respectiv data (anul, luna, ziua), numele și prenumele interpretului și traducătorului autorizat, prezentarea lui în persoană, calificarea actului prezentat spre traducere conform art. 319 alin. (1), precum și constatarea semnării de către acesta a traducerii. În situația în care interpretul și traducătorul autorizat și-a depus specimenul de semnătură la biroul notarial, nu este necesară prezența acestuia în fața notarului public în vederea îndeplinirii procedurii.

(1) Notarul public poate efectua traduceri în condițiile art. 82 alin. (2) din lege.

(2) În cazul în care traducerea se efectuează de către notarul public, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 322 alin. (2), în încheierea de legalizare a traducerii, notarul public certifică exactitatea traducerii, faptul că textul prezentat a fost tradus complet, fără omisiuni, și că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conținutul și sensul. Încheierea va cuprinde, de asemenea, următorul text: "Înscrisul a cărui traducere se solicită în întregime/în extras are, în integralitatea sa, un număr de .... pagini, poartă titlul/denumirea de ......., a fost emis de ... și mi-a fost prezentat mie în întregime/în extras.

(1) La primirea în depozit a înscrisurilor, documentelor, valorilor, precum și a altor bunuri neperisabile, pe care notarul public are posibilitatea practică și efectivă de a le depozita la biroul notarial în condiții de siguranță și a căror depozitare nu contravine legii și altor dispoziții de ordine publică sau bunelor moravuri, notarul public va proceda la verificarea cuprinsului sau, după caz, a conținutului acestora.

(2) În vederea primirii în depozit, deponentul declară pe propria răspundere că bunurile au proveniență legală.

(1) Amprentele/Tiparele dispozitivelor silvice speciale de marcat care au făcut obiectul procedurii de certificare de sigiliu se depun în depozitul notarial.

(2) Încheierea de primire în depozit se întocmește în numărul de exemplare cerut de parte, plus unul pentru arhivă.

(3) Restituirea înscrisurilor, documentelor sau valorilor primite în depozit se face pe baza semnăturii părților, succesorilor sau, după caz, a reprezentanților acestora, în registrul de depozite.

(4) Eliberarea bunurilor sau înscrisurilor aflate în depozit se face la termenul și în condițiile stabilite în încheierea de primire în depozit.

(5) La începutul fiecărui an, notarul public procedează la reînscrierea în ordine cronologică în registrul de depozite a depozitelor neeliberate, începând cu înscrierea cea mai veche, care va purta nr. 1 din registru.

(1) Eliberarea duplicatelor se face în condițiile art. 155 din lege.

(2) Duplicatul unui înscris notarial se poate elibera la cererea oricăreia dintre părți, a reprezentantului legal sau convențional, a succesorilor acestora, precum și a oricărei persoane care justifică un drept sau un interes legitim.

(3) Duplicatul reprezintă redarea fidelă a conținutului actului și a încheierii notariale, cu excepția semnăturii părților și a notarului instrumentator. În locul semnăturilor originale ale părților și a notarului public instrumentator se menționează numele și prenumele fiecărui semnatar.

(4) Pe prima pagină a duplicatului se aplică o parafă cu mențiunea "DUPLICAT". După redarea fidelă a conținutului actului, inclusiv a conținutului încheierii notariale, se introduce formula de duplicat, cu următorul cuprins, sub care notarul public semnează și aplică sigiliul: "Prezentul duplicat al actului ..., cu nr. ..., din data ..., încheiat de către notarul public ..., se eliberează la cererea lui ..., în calitate de ..., domiciliat în ..., identificat cu ..., CNP ..., într-un număr de ... exemplare, de ..., notar public, și are aceeași forță probantă ca originalul. Onorariul în sumă de ... lei s-a încasat cu chitanță/bon fiscal/ordin de plată nr. ... ." În cazul înscrisurilor prevăzute la art. 101 din lege, formula de duplicat va avea următorul conținut: "Prezentul duplicat al actului ..., cu nr. ..., din data ..., încheiat de către notarul public ..., se eliberează la cererea lui ..., în calitate de..., domiciliat în ..., identificat cu ..., CNP ..., într-un număr de ... exemplare, de ..., notar public, are aceeași forță probantă ca originalul și constituie titlu executoriu în condițiile legii. Onorariul în sumă de... lei s-a încasat cu chitanță/bon fiscal/ordin de plată nr. ... ."

(5) Dacă originalul actului a fost rectificat, duplicatul cuprinde atât conținutul actului, cât și pe cel al încheierii de rectificare.

(6) Dacă pe actul original aflat în arhiva notarului public sau a Camerei există mențiunea revocării sau a anulării totale ori parțiale, nu se poate elibera duplicat de pe acesta. În acest caz, se poate elibera copie legalizată din arhivă, în condițiile din prezentul regulament.

(7) În cazul cererii de eliberare a unui duplicat de pe actele autentice încheiate într-un singur exemplar original, altul decât cele eliberate la autentificare, încheierea de eliberare a duplicatului va primi număr distinct din registrul general și va purta data eliberării, pentru fiecare exemplar eliberat.

(8) Eliberarea duplicatului de pe actele autentice întocmite într-un singur exemplar original se face de pe actul autentic, conform art. 225 alin. (6), păstrat în arhiva notarului public.

(1) Reconstituirea actelor notariale originale se face în condițiile prevăzute de art. 156 din lege.

(2) Procedura reconstituirii de către notarul public a actelor notariale originale se îndeplinește și pentru actele întocmite de notariatul de stat, ale cărui arhive se preiau de către Camere, sau înscrisuri care au dispărut fără a mai exista un exemplar original. Reconstituirea se face cu acordul părților sau, după caz, al succesorilor acestora.

(1) Notarul public verifică prezentarea certificatului de deces și dovedirea calității de succesibil sau persoană îndreptățită.

(2) Cererea se înregistrează în evidențele succesorale ale Camerei și notarul public înregistrează dosarul pe rolul biroului. Eliberarea încheierii revine notarului public competent în condițiile legii să soluționeze procedura succesorală.

(3) Notarul public eliberează, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, o încheiere cu privire la rezultatul verificărilor efectuate în Registrul de evidență a procedurilor succesorale ținut de Cameră, precum și în registrele naționale notariale prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. a)-c) din lege.

(4) În încheierea menționată la alin. (3) se vor înscrie rezultatele verificării mențiunilor cuprinse în certificatele sau adeverințele eliberate din registrele succesorale.

(5) Notarul public procedează mai întâi la interogarea Registrului de evidență a procedurilor succesorale ținut de Camera în a cărei circumscripție teritorială defunctul a avut ultimul domiciliu. În cazul în care, în urma verificării, se constată că succesiunea este soluționată, se va face mențiune despre acest fapt în încheiere, fără a se mai proceda la verificarea registrelor unice ale Uniunii prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. a)-c) din lege.

(6) Dacă în urma verificării registrului ținut de Cameră se constată că succesiunea defunctului nu se află pe rolul niciunui birou notarial, interogarea Registrului național notarial de evidență a succesiunilor se va face numai în situația în care defunctul a avut ultimul domiciliu în străinătate sau nu i se cunoaște domiciliul, dar de pe urma căruia au rămas bunuri pe teritoriul României.

(7) Dacă în urma verificării prevăzute la alin. (3) se constată că succesiunea se află pe rolul unui birou notarial, cel interesat va fi îndrumat să obțină încheierea de la notarul public care instrumentează dosarul.

(8) Cererea prin care se solicită efectuarea verificărilor, împreună cu încheierea eliberată de notarul public în urma efectuării verificărilor, se înregistrează în Registrul general notarial sau, după caz, în registrul de succesiuni.

(1) Acțiunea în anularea actului notarial se exercită de părți sau de orice persoană interesată la instanța competentă potrivit legii.

(2) Până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a pronunțat anularea, actul notarial atacat se socotește valabil îndeplinit.

(1) Plângerea împotriva încheierii de respingere se înregistrează la biroul notarului public care a refuzat îndeplinirea actului notarial, iar acesta este obligat să o înainteze, în termen de 3 zile lucrătoare, judecătoriei în circumscripția căreia își desfășoară activitatea, împreună cu dosarul cauzei.

(2) Notarul public cu sediul biroului notarial în municipiul București va înainta plângerea judecătoriei în circumscripția căreia se află sediul biroului.