Articolul I
Anexa nr. 6 la Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului întreprinderilor mici și mijlocii, comerțului și mediului de afaceri nr. 2.225/994/2009 pentru aprobarea Convenției privind implementarea programului "Prima casă" și a Convenției de garantare și pentru reglementarea unor măsuri necesare pentru aplicarea prevederilor art. 10 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 7 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Preambulul se modifică și va avea următorul cuprins:
"În temeiul prevederilor:
- Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului «Prima casă», aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului «Prima casă», cu modificările și completările ulterioare,
se încheie prezentul protocol prin care se stabilesc termenii și condițiile aplicabile garanțiilor care vor fi acordate în condițiile împărțirii riscurilor și pierderilor între stat, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - I.F.N. (FNGCIMM), și Finanțator."
2. La articolul 1, literele d), m), n) și ș) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"d) plafon alocat - plafonul alocat conform Hotărârii Guvernului nr. 717/2009, cu modificările și completările ulterioare;
..................................................................................................
m) valoarea garanției - valoarea menționată în contractul de garantare, al cărei nivel este de 50% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit;
n) procent de împărțire a riscului și a pierderilor - 50% din soldul finanțării garantate (principalului) aplicabil garanțiilor care vor fi acordate în limita plafonului alocat;
..................................................................................................
ș) valoarea de executare a garanției - suma egală cu soldul finanțării, la care se aplică procentul de garantare stabilit în contractul de garantare, pentru garanțiile acordate în limita plafonului alocat, ce urmează a fi plătită de către MFP ca urmare a producerii riscului de credit;"
3. Articolul 2.1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 2.1. - Obiectul prezentului protocol îl constituie stabilirea termenilor și condițiilor privind constituirea, monitorizarea și plata garanțiilor care intră sub incidența împărțirii riscurilor și pierderilor între stat și Finanțator, precum și garantarea de către FNGCIMM, în numele și în contul statului, în mod direct, expres, irevocabil și necondiționat, în condițiile împărțirii riscurilor și pierderilor în mod egal între stat și Finanțator, a obligațiilor de rambursare a finanțărilor acordate de Finanțator beneficiarilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 3.1, 3.2 sau, după caz, 3.3 și condițiile specifice prevăzute în cadrul normelor interne de creditare ale finanțatorilor, cu încadrarea în limita plafonului alocat."
4. La articolul 3.1, literele f) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"f) se obligă să constituie, conform prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil), în favoarea Finanțatorului și a statului român, reprezentat de MFP, proporțional cu procentul de garantare, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la instituția de credit finanțatoare, valabilă până la stingerea creanțelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit și de garantare;
g) se obligă să nu înstrăineze locuința achiziționată în primii 5 ani de la data dobândirii. În cazurile și în condițiile prevăzute la art. 3.5, poate fi aprobată preluarea finanțării garantate și a dreptului de proprietate asupra locuinței; în cazul rambursării anticipate a finanțării înainte de expirarea termenului de 5 ani, interdicțiile de înstrăinare se radiază în condițiile legii."
5. La articolul 3.2, litera n) se modifică și va avea următorul cuprins:
"n) se obligă să constituie, conform prevederilor Codului civil, în favoarea Finanțatorului și a statului român, reprezentat de MFP, proporțional cu procentul de garantare, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la instituția de credit finanțatoare, valabilă până la stingerea creanțelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit și de garantare;"
6. La articolul 3.4, alineatele (1) și (7) se abrogă.
7. La articolul 3.4, alineatele (3), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(3) Odată cu înscrierea ipotecii legale prevăzute la alin. (2), în cartea funciară a imobilului se notează interdicția de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani a locuinței și, respectiv, a locuinței și terenului, în acest din urmă caz, cu excepția înstrăinării cotei-părți de teren aferente fiecărei locuințe construite către oricare dintre membrii asociației, precum și interdicția de grevare cu sarcini a locuinței și, respectiv, a locuinței și terenului pe toată durata garanției. În cazul rambursării anticipate a finanțării înainte de expirarea termenului de 5 ani, interdicțiile de înstrăinare se radiază în condițiile legii.
(4) Condiția referitoare la rangul dreptului de ipotecă trebuie să fie îndeplinită până la momentul formulării cererii de plată a garanției de către Finanțator. În cazul primirii de către Finanțator a comunicării respingerii cererii de plată a garanției de la FNGCIMM, în temeiul contractului de garantare, corespunzător procentului garanției emise de FNGCIMM în numele și în contul statului, Finanțatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară ipoteca legală prevăzută de art. 2.386 pct. 3 din Codul civil, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea statului român. Radierea dreptului de ipotecă legală instituit în favoarea statului, proporțional cu procentul de garantare, se va face în baza deciziei FNGCIMM privind respingerea cererii de plată.
(5) Înscrierea ipotecii legale prevăzute la alin. (2) și (4), cu notarea interdicțiilor prevăzute la alin. (2), se efectuează în temeiul contractului de garantare."
8. Articolul 3.6 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 3.6. - În cazul garanțiilor acordate din plafonul alocat, drepturile izvorâte din polițele de asigurare a imobilelor achiziționate/construite în cadrul Programului se vor împărți în mod egal între statul român, reprezentat prin MFP, și Finanțator."
9. La articolul 3.7, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(4) Finanțatorul are dreptul să preia portofoliul de credite al unui alt finanțator eligibil din cadrul Programului."
10. La articolul 3.7, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
"(4^1) Pentru înscrierea în program, finanțatorii vor transmite FNGCIMM și Ministerului Finanțelor Publice nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanțărilor, precum și valoarea estimată a finanțărilor care urmează să fie garantate. Nivelul costurilor totale trebuie să se încadreze în limitele prevăzute la art. 2 lit. b), respectiv la art. 2^1 lit. b) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009, cu modificările și completările ulterioare."
11. După articolul 3.7 se introduc cinci noi articole, articolele 3.8-3.12, cu următorul cuprins:
"Art. 3.8. - Finanțatorii noi, care vor să adere la Program pe parcursul derulării acestuia, vor transmite FNGCIMM și MFP nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanțărilor în cadrul Programului, așa cum sunt prevăzute la art. 2 lit. b), respectiv la art. 2^1 lit. b) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și valoarea estimată a finanțărilor care urmează să fie garantate."
Art. 3.9. - După înștiințarea prealabilă a FNGCIMM și a MFP, pentru finanțările garantate acordate după transmiterea acestei înștiințări, finanțatorii declarați eligibili în cadrul Programului pot modifica nivelul costurilor totale, cu condiția încadrării în limitele prevăzute la art. 2 lit. b) și la art. 2^1 lit. b) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 3.10. - Finanțatorul și statul, reprezentat prin MFP, emit acordul pentru efectuarea plății despăgubirilor a căror valoare depășește echivalentul în lei al sumei de 10.000 euro, dar care se încadrează în limita de până la 50% din valoarea creditului inițial, prevăzută de art. 1 alin. (7^8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, către proprietarul locuinței, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 3.11. - (1) Finanțatorul și MFP, proporțional cu procentul de garantare, își pot exprima acordul cu privire la novarea obiectului garanției, în cazul în care locuința achiziționată inițial în cadrul Programului este improprie cerințelor de locuit ale unei persoane sau familii datorită unor vicii ascunse ori provocării unor daune asupra locuinței, ca urmare a producerii unui risc asigurat, de natură a o face improprie utilizării potrivit destinației, cu respectarea normelor de implementare și cu condiția ca valoarea noii locuințe dobândite de către beneficiar, astfel cum a fost evaluată în condițiile legii, să fie cel puțin egală cu valoarea creditului contractat, la care se adaugă valoarea avansului.
(2) În cazul rezoluțiunii în condițiile legii a contractului de vânzare-cumpărare a locuințelor achiziționate, ca efect al garanției contra viciilor ascunse ale bunului vândut, beneficiarul poate achiziționa o a doua locuință în cadrul Programului, cu condiția stingerii creditului contractat inițial în cadrul Programului.
(3) În cazul provocării unor daune asupra locuinței, ca urmare a producerii unui risc asigurat, de natură a o face improprie utilizării potrivit destinației, beneficiarul va putea achiziționa o a doua locuință în cadrul Programului, cu condiția stingerii creditului contractat inițial în cadrul Programului. Prin locuință improprie utilizării în sensul Programului se înțelege locuința afectată de daune constatate și evaluate la o valoare de cel puțin 50% din valoarea creditului acordat inițial. În această situație, dacă beneficiarul solicită continuarea contractului de credit, cu novarea obiectului garanției, MFP și Finanțatorul, în calitate de cesionari/beneficiari ai drepturilor de despăgubire provenite din polița de asigurare a locuinței devenite improprie utilizării, își pot exprima acordul cu privire la cesionarea sumelor provenite din plata drepturilor de despăgubire de către asigurător, în vederea achiziționării unei noi locuințe în cadrul Programului. Valoarea noii locuințe dobândite de către beneficiar, astfel cum a fost evaluată în condițiile legii, trebuie să fie cel puțin egală cu valoarea creditului contractat, la care se adaugă valoarea avansului.
(4) În baza contractului de garantare novat, se radiază ipoteca în favoarea statului și a Finanțatorului, privilegiul Finanțatorului, precum și interdicțiile de înstrăinare și grevare cu sarcini instituite asupra imobilului achiziționat inițial în cadrul Programului, iar asupra imobilului dobândit ulterior, prin efectul novației, se instituie în favoarea statului român, reprezentat de MFP, precum și în favoarea finanțatorilor, proporțional cu procentul de garantare, un drept de ipotecă legală de rangul I până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanției, potrivit legii, cu interdicția de înstrăinare a locuinței pe o perioadă de 5 ani și interdicția de grevare cu sarcini a acesteia pe toată durata garanției. Condiția referitoare la rangul dreptului de ipotecă trebuie să fie îndeplinită până la momentul formulării cererii de plată a garanției de către Finanțator. În cazul primirii de către finanțator a comunicării respingerii cererii de plată a garanției de la FNGCIMM, în temeiul contractului de garantare, Finanțatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară ipoteca legală conform dispozițiilor Codului civil, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea statului român.
(5) Finanțatorul și statul, reprezentat prin MFP, își exprimă acordul pentru novarea obiectului garanției instituite în cadrul Programului dacă locuința achiziționată inițial este sau, după caz, a devenit improprie cerințelor de locuit ale unei persoane sau familii din cauza:
a) constatării viciilor ascunse; sau
b) provocării unei daune asupra locuinței, ca urmare a producerii unui risc asigurat, de natură a o face improprie utilizării potrivit destinației.
(6) În vederea exprimării acordului de novare Finanțatorul verifică existența documentelor justificative privind viciile ascunse sau a documentelor din care rezultă că valoarea daunelor constatate și evaluate este de cel puțin 50% din valoarea creditului acordat inițial, după caz, precum și îndeplinirea condiției privind valoarea noii locuințe aduse în garanție, care trebuie să fie cel puțin egală cu valoarea creditului contractat, la care se adaugă valoarea avansului.
(7) În aceste situații Finanțatorul și statul, reprezentat prin MFP, își exprimă acordul pentru ridicarea interdicției de înstrăinare și/sau pentru cesionarea sumelor provenite din plata drepturilor de despăgubire de către asigurator în vederea achiziționării unei noi locuințe în cadrul Programului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(8) Finanțatorii efectuează, în condițiile legii, demersurile necesare pentru radierea ipotecii în favoarea statului și a Finanțatorului, a privilegiului Finanțatorului, precum și a interdicțiilor de înstrăinare și grevare cu sarcini instituite asupra locuinței achiziționate inițial în cadrul Programului, concomitent cu înscrierea în cartea funciară a dreptului de ipotecă legală asupra locuinței dobândite ulterior, ipotecă ce este constituită în favoarea statului român, reprezentat de MFP, și a Finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare, precum și a interdicțiilor prevăzute de lege.
(9) După aprobarea de către structurile sale competente a modificării contractului de credit, Finanțatorul transmite FNGCIMM solicitarea de novare a obiectului garanției, însoțită de dovada aprobării sale, precum și documentele privind novarea efectuată.
Art. 3.12. - (1) Finanțatorul și MFP, proporțional cu procentul de garantare, își pot exprima acordul cu privire la lucrările de intervenție și/sau extindere, pentru care este necesară emiterea autorizației de construire, privind imobilul ipotecat, incluzând spre exemplificare, dar fără a se limita la acestea, dezmembrări, extinderi, modificări structurale, modificări ale destinației părților comune, precum și orice alte modificări care, deși nu necesită obținerea unei autorizații de construire, se înscriu în cartea funciară. Beneficiarii Programului au obligația de a efectua orice lucrare de intervenție și/sau extindere în condițiile legii și de a efectua înregistrările corespunzătoare în cartea funciară și sub condiția extinderii ipotecii asupra ameliorațiunilor efectuate, ulterior instituirii ipotecilor.
(2) Persoanele care execută lucrările de intervenție, altele decât beneficiarul Programului, au obligația de a efectua orice lucrare de intervenție în condițiile legii și de a efectua înregistrările corespunzătoare în cartea funciară, excluzând cotele-părți indivize aferente imobilelor beneficiarilor Programului asupra cărora au fost instituite sarcinile aferente Programului."
12. Articolul 4.2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 4.2. - Finanțatorul, în urma constatării încadrării solicitantului în criteriile de eligibilitate referitoare la respectarea condițiilor specifice prevăzute în normele sale interne, are dreptul să emită o promisiune unilaterală de creditare, sub condiția încadrării în limita plafonului alocat, sub rezerva obținerii unei promisiuni de garantare."
13. Articolul 4.6 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 4.6. - Finanțatorii au dreptul să acorde promisiuni de creditare în baza cărora FNGCIMM va putea emite promisiuni de garantare, sub condiția încadrării în plafonul alocat."
14. La articolul 7.1, literele i) și z^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"i) să asigure respectarea obligației beneficiarului de a constitui o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Finanțator pe numele beneficiarului la momentul acordării finanțării la Finanțator, conform prevederilor Codului civil, în favoarea Finanțatorului și a statului român, reprezentat de MFP, proporțional cu procentul de garantare, valabilă până la stingerea creanțelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit și de garantare;
...............................................................................................
z^1) în cazul respingerii cererii de plată, să înscrie ipoteca legală prevăzută la art. 2.386 pct. 3 din Codul civil;"
15. La articolul 8.1 alineatul (1), literele c), d) și i) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"c) încheierea de intabulare a ipotecii legale de rangul I în favoarea statului român, prin MFP, și a Finanțatorului, pentru garanțiile acordate în limita plafonului alocat, în copie certificată, și extras de carte funciară din care să rezulte că ipoteca legală în favoarea statului român, prin MFP, și a Finanțatorului are rangul I și că au fost notate interdicțiile de înstrăinare și grevare prevăzute de lege (exemplar original);
d) declarația pe propria răspundere a beneficiarului, prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, în original sau duplicat al actului original, după caz;
...............................................................................................
i) dovada înscrierii avizului de garanție reală mobiliară în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare privind constituirea ipotecii mobiliare asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Finanțator, valabil până la stingerea tuturor creanțelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit și de garantare."
16. Articolul 12.3 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 12.3. - Prevederile prezentului protocol pot fi modificate prin acte adiționale semnate de ambele părți, cu excepția modificărilor și completărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, respectiv normelor de implementare aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 717/2009, cu modificările și completările ulterioare, și Ordinului ministrului finanțelor publice și al ministrului întreprinderilor mici și mijlocii, comerțului și mediului de afaceri nr. 2.225/994/2009 pentru aprobarea Convenției privind implementarea programului «Prima casă» și a Convenției de garantare și pentru reglementarea unor măsuri necesare pentru aplicarea prevederilor art. 10 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului «Prima casă», cu modificările și completările ulterioare; prevederile prezentului protocol se completează cu dispozițiile corespunzătoare din legislația în vigoare; toate modificările și completările ulterioare ale legislației incidente se aplică în mod corespunzător."
17. Anexa nr. 1 se abrogă.
18. Anexa nr. 5 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
19. Anexa nr. 6 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.