(1) Instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul general au obligația să raporteze trimestrial Băncii Naționale a României - Direcția statistică date statistice privind:
a) Situația activelor și pasivelor bilanțiere existente în sold, conform structurii prezentate în anexa nr. III.1;
b) Situația principalelor active și pasive bilanțiere în echivalent lei, conform structurii prezentate în anexa nr. III.2.
(2) Situația activelor și pasivelor bilanțiere existente în sold, conform structurii prezentate în anexa nr. III.1, cuprinde date privind toate elementele bilanțiere de activ și de pasiv la valoarea brută, existente în sold la sfârșitul trimestrului pentru care se întocmește raportarea, clasificate conform categoriilor prezentate la art. 33 și 34. Valorile acestor elemente includ creanțele atașate (aferente elementelor de activ) și, respectiv, datoriile atașate (aferente elementelor de pasiv).
Structura de date prezentată în anexa nr. III.1 se elaborează avându-se în vedere următoarele:
a) instituțiile financiare nebancare grupează elementele de activ și de pasiv deținute în bilanț la sfârșitul trimestrului de referință în funcție de scadență, de țara contrapărții, de sectorul instituțional al contrapărții (în cazul rezidenților din țările membre ale Uniunii Europene) și de moneda în care sunt denominate, cu respectarea următoarelor reguli:
a1) creditele acordate și creditele primite se repartizează pe 3 benzi de scadență (mai mică de un an inclusiv, între unu și 5 ani inclusiv, peste 5 ani) în funcție de durata inițială a contractului/convenției al cărui/cărei obiect îl constituie, codificate conform tabelului nr. 1 "Codurile atribuite coloanei Cod scadență, pe instrumente financiare și intervale de scadență" din anexa nr. III.3;
a2) titlurile de natura datoriei deținute/emise, depozitele la termen, alte depozite se repartizează pe 3 benzi de scadență (mai mică de un an inclusiv, între unu și 2 ani inclusiv, peste 2 ani) în funcție de durata inițială a contractului/convenției de depozit, respectiv maturitatea la emitere a titlurilor, codificate conform tabelului nr. 1 "Codurile atribuite coloanei Cod scadență, pe instrumente financiare și intervale de scadență" din anexa nr. III.3;
b) elementele bilanțiere de activ și de pasiv clasificate conform art. 33 și, respectiv, art. 34 se înscriu în coloana A din anexa nr. III.1 astfel încât codul scadenței, codul de țară al contrapărții, codul sectorului instituțional al contrapărții (în cazul rezidenților din țările membre ale Uniunii Europene) și codul monedei în care sunt denominate să formeze o combinație care să apară o singură dată pentru fiecare cod de rând;
c) fiecare element bilanțier de activ și de pasiv înscris în coloana A din anexa nr. III.1 are același cod de rând (înscris în coloana 0) pentru toate combinațiile cod scadență - cod țară - cod sector instituțional - cod monedă. Astfel, un cod de rând înscris în coloana 0 poate apărea în structura de date de mai multe ori, în funcție de numărul de combinații cod scadență - cod țară - cod sector instituțional - cod monedă aferent elementului bilanțier respectiv;
d) cod sector instituțional al contrapărții are semnificația prevăzută în tabelul nr. 3 "Codurile atribuite coloanei Cod sector instituțional" din anexa nr. III.3;
e) contrapărțile instituțiilor financiare nebancare care sunt nerezidente din state terțe nu sunt clasificate pe sectoare instituționale. Pentru acestea, coloana Cod sector instituțional nu se completează.
(3) Situația principalelor active și pasive bilanțiere în echivalent lei, conform structurii prezentate în anexa nr. III.2, cuprinde date privind principalele active și pasive la valoarea brută, determinate în echivalent lei, existente în sold la sfârșitul trimestrului pentru care se întocmește raportarea.
Structura de date prezentată în anexa nr. III.2 se elaborează avându-se în vedere următoarele:
a) elementele bilanțiere exprimate în alte monede sunt transformate în echivalent lei la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României în ultima zi bancară a trimestrului pentru care se întocmește raportarea;
b) elementele bilanțiere exprimate în monede necotate de Banca Națională a României sunt transformate în echivalent lei la cursul de schimb utilizat în evidența contabilă. Monedele necotate sunt incluse în tabelul nr. 2 "Monede necotate de Banca Națională a Românei și cursul de schimb utilizat" din anexa nr. III.3, care cuprinde codul ISO al monedei respective și cursul de schimb în raport cu leul utilizat în evidența contabilă și la elaborarea anexei nr. III.2.
(4) Datele structurate conform situațiilor prevăzute la alin. (2) și (3) se transmit la Banca Națională a României - Direcția statistică în format electronic, în termen de 30 de zile calendaristice de la sfârșitul trimestrului pentru care se realizează raportarea, și se referă la activitatea tuturor unităților operative de pe teritoriul național. Datele se transmit în formatul electronic comunicat de Banca Națională a României.
(5) Datele raportate conform prevederilor art. 36 au la bază informațiile din evidența contabilă a instituțiilor financiare nebancare.
(6) Instituțiile financiare nebancare au obligația să retransmită datele statistice privind activele și pasivele bilanțiere în cazul în care au loc revizuiri ale datelor contabile, reclasificări sau se constată erori în datele transmise anterior. Retransmisiile vor fi însoțite de note explicative.