Articolul 39
(1) Competența soluționării cererii de recepție și/sau înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară revine biroului de cadastru și publicitate imobiliară, în raza căruia se află imobilul.
(2) Cererea de recepție și/sau înscriere cuprinde următoarele elemente:
a) numele, prenumele sau denumirea, domiciliul/sediul solicitantului;
b) codul numeric personal sau, după caz, numărul de identificare fiscală, dacă este atribuit, codul de înregistrare fiscală ori codul unic de înregistrare;
c) felul și obiectul înscrierii, iar în cazul rectificărilor, modificărilor, reconstituirilor, actualizărilor, completărilor, îndreptărilor erorilor materiale cu indicarea elementelor ce fac obiectul acestor cereri;
d) indicarea actului sau a faptului juridic ce constituie temei al cererii;
e) localitatea în care este situat imobilul, numărul cadastral al imobilului și numărul de carte funciară;
f) în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară se va arăta, după caz, pentru cele din extravilan - tarlaua și parcela, iar pentru cele din intravilan - strada și numărul, respectiv blocul, scara, etajul și apartamentul pentru unitățile individuale amplasate în condominii;
g) valoarea tarifului achitat și numărul documentului de plată;
h) opțiunea modalității de comunicare;
i) data și semnătura.
(3) Cererea de recepție și/sau înscriere se formulează pentru fiecare imobil în parte. Prin excepție, intabularea dreptului de servitute se va face în baza unei singure cereri care va cuprinde identificarea imobilelor ce constituie fonduri dominante și a celor care constituie fonduri aservite. În cazul în care o documentație cadastrală de primă înscriere conține mai multe imobile relaționate, se formulează o singură cerere de recepție și înscriere.
(la 14-09-2017, Alineatul (3) din Articolul 39 , Punctul 3.1. , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7. din ANEXA din 21 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 738 bis din 14 septembrie 2017 )
(4) În cazul solicitărilor de înscriere succesivă a unor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice asupra aceluiași imobil, se va depune o singură cerere de înscriere, care se va înregistra sub un singur număr.
(5) Înscrierile solicitate cu privire la o unitate individuală dintr-un condominiu și a cotelor părți ce revin acesteia din terenul parte de uz comun se vor face în baza unei singure cereri de recepție și/sau înscriere care va cuprinde identificarea atât a cărții funciare a unității individuale cât și a cărții funciare a terenului.
(6) Cererii de recepție și/sau înscriere i se atașează înscrisul care constată actul sau faptul ce constituie temei al înscrierii, în original sau în copie legalizată, documentația cadastrală, după caz, precum și dovada plății tarifului aferent serviciului solicitat, cu excepția scutirilor prevăzute de lege.
(la 06-01-2020, Alineatul (6) din Articolul 39 , Punctul 3.1. , Capitolul III a fost modificat de Punctul 11, ANEXA din ORDINUL nr. 3.442 din 18 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1055 din 31 decembrie 2019 )
(7) În situația în care actul juridic are ca obiect mai multe imobile situate în circumscripția aceluiași birou teritorial, se depune o cerere de înscriere pentru fiecare imobil. Înscrisul original sau copia legalizată a acestuia se va atașa la prima cerere de înscriere, iar la celelalte cereri de înscriere se va menționa numărul de înregistrare al cererii la care a fost atașat originalul sau copia legalizată a actului juridic pe care se întemeiază înscrierea. În acest caz, cererile de înscriere vor fi înregistrate în Registrul General de Intrare al biroului teritorial ca cereri legate, urmând a fi repartizate acelorași persoane responsabile.
(8) Cererea de recepție și/sau înscriere, odată înregistrată, nu mai poate fi modificată sau completată cu noi capete de cerere, cu excepția înscrierilor care pot fi efectuate din oficiu.
(la 06-01-2020, Alineatul (8) din Articolul 39 , Punctul 3.1. , Capitolul III a fost modificat de Punctul 12, ANEXA din ORDINUL nr. 3.442 din 18 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1055 din 31 decembrie 2019 )
(9) Abrogat.
(la 06-01-2020, Alineatul (9) din Articolul 39 , Punctul 3.1. , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 13, ANEXA din ORDINUL nr. 3.442 din 18 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1055 din 31 decembrie 2019 )
(10) Abrogat.
(la 06-01-2020, Alineatul (10) din Articolul 39 , Punctul 3.1. , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 13, ANEXA din ORDINUL nr. 3.442 din 18 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1055 din 31 decembrie 2019 )
(11) Cererea respinsă poate fi redepusă, în limita cererii inițiale și fără a putea fi completată cu noi capete de cerere, o singură dată, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării respingerii cererii, fără plata unui tarif suplimentar pentru redepunere. Ulterior împlinirii acestui termen, redepunerea cererii se tarifează. Documentația anexată cererii de redepunere trebuie să conțină copia încheierii de respingere și toate celelalte documente a căror lipsă a justificat soluția de respingere a cererii. Noua cerere primește un număr de înregistrare și se formează un nou dosar.
(12) Dosarul cererii poate fi completat o singură dată, numai în baza referatului emis de biroul teritorial, atunci când nu i-au fost anexate toate înscrisurile necesare soluționării sau atunci când este posibilă refacerea dosarului cererii sau a unei părți din acesta.
(la 29-04-2020, Articolul 39 din Punctul 3.1. , Capitolul III a fost completat de Punctul 4, ANEXĂ din ORDINUL nr. 1.207 din 22 aprilie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 29 aprilie 2020 )
(13) În cazul cererii înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se va putea solicita completarea dosarului din punct de vedere tehnic și/sau din punct de vedere juridic, după caz, fiind emis un singur referat de completare care va cuprinde solicitările inspectorului de specialitate și/sau pe cele ale registratorului de carte funciară.
(la 29-04-2020, Articolul 39 din Punctul 3.1. , Capitolul III a fost completat de Punctul 4, ANEXĂ din ORDINUL nr. 1.207 din 22 aprilie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 29 aprilie 2020 )
(14) Termenul acordat prin referatul de completare este de 5 zile lucrătoare și începe să curgă de la comunicarea acestuia. Comunicarea referatului de completare se face prin orice mijloc de comunicare, inclusiv în format electronic prin punerea la dispoziție în sistemul integrat de cadastru și carte funciară în conturile utilizatorilor sau pe site-ul Agenției Naționale www.ancpi.ro. Termenul de soluționare a cererii se va prelungi cu numărul de zile care au fost necesare deponentului pentru depunerea completărilor.
(la 29-04-2020, Articolul 39 din Punctul 3.1. , Capitolul III a fost completat de Punctul 4, ANEXĂ din ORDINUL nr. 1.207 din 22 aprilie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 29 aprilie 2020 )
(la 01-01-2016, Art. 39 a fost modificat de pct. 23 al anexei din ORDINUL nr. 1.340 din 26 noiembrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 914 din 10 decembrie 2015. )