privind înregistrarea Inspectoratului Școlar al Municipiului București și a inspectoratelor școlare județene în Sistemul de informare al pieței interne - IMI ca autorități competente în verificarea autenticității actelor de studii emise de către unitățile de învățământ preuniversitar acreditate din România
În baza art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată,
- Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne și de abrogare a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei ("Regulamentul IMI");
- Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 983/2015 al Comisiei din 24 iunie 2015 privind procedura de eliberare a cardului profesional european și aplicarea mecanismului de alertă în temeiul Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului;
- Legea nr. 13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007;
- prevederile art. 3, art. 124 alin. (1) lit. a), art. 138 alin. (4) și art. 216 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 931/2010 privind desemnarea coordonatorilor sistemului de informare al pieței interne - IMI și pentru aprobarea normelor și procedurilor de cooperare administrativă prin intermediul IMI;
ministrul educației naționale și cercetării științifice emite prezentul ordin.
(1) Inspectoratul Școlar al Municipiului București și inspectoratele școlare județene, denumite în continuare autorități competente, transmit, în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, Coordonatorului IMI de arie legislativă pentru domeniul "recunoașterea calificărilor profesionale" - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice - Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor datele de identificare și contact ale utilizatorilor desemnați să utilizeze Sistemul de informare al pieței interne - IMI.
(2) Numărul utilizatorilor desemnați de către fiecare inspectorat școlar din România să utilizeze Sistemul de informare al pieței interne - IMI este cuprins între minimum 2 și maximum 5 persoane.
(3) Una dintre persoanele desemnate de către fiecare inspectorat școlar din România să utilizeze Sistemul de informare al pieței interne - IMI este secretarul șef al autorității competente.
Utilizatorii IMI înregistrați răspund cererilor de informații primite, în mod electronic, prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne - IMI, în cel mult 4 zile lucrătoare de la data primirii acestora.
Instruirea utilizatorilor IMI înregistrați se desfășoară permanent de către Coordonatorul IMI de arie legislativă pentru domeniul "recunoașterea calificărilor profesionale" - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice - Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor.
(1) Nerespectarea termenelor prevăzute la art. 2 și 3, precum și a altor obligații care decurg din implementarea IMI atrage răspunderea statului român în baza pct. 212) din Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008.
(2) În situația menționată la alin. (1), Guvernul României solicită inspectoratelor școlare din România care nu au respectat termenele prevăzute la art. 2 și/sau alte obligații care decurg din implementarea IMI să suporte eventualele penalități stabilite de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București, inspectoratele școlare județene, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor și Direcția generală învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației naționale și cercetării științifice, Gigel Paraschiv, secretar de stat
București, 11 ianuarie 2016.