Capitolul III — Fuziunea

Pe această pagină

Articolul 10

Până la data bilanțului contabil de fuziune va fi evidențiată în contabilitatea Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. operațiunea de utilizare a tuturor surselor prevăzute la poziția bilantiera Capitaluri proprii asimilate și provizioane, inclusiv capitalul social, exceptând datoriile subordonate, subvențiile și fondurile publice alocate pentru acoperirea pierderilor acestei bănci.

(la 10-09-1999, Articolul 10 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 126 din 10 septembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 10 septembrie 1999 )

Articolul 11

În cel mult 15 zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 7 adunarea generală extraordinară a fiecăreia dintre bănci va aproba bilanțul contabil de fuziune și va hotărî asupra fuziunii.

(la 10-09-1999, Articolul 11 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 126 din 10 septembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 10 septembrie 1999 )

Articolul 11^1

(1) Transferul tuturor conturilor de la Banca Română de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. la Banca Comercială Română - S.A. se face la data de 10 septembrie 1999, după încheierea zilei contabile, și se înregistrează de către cele doua bănci cu data de 10 septembrie 1999.

(2) Transferul efectiv al conturilor de la Banca Română de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. la Banca Comercială Română - S.A. nu se operează prin conturile de corespondent ale acestor bănci, deschise la Banca Naționala a României sau la alte bănci, iar înregistrarea în contabilitate a operațiunilor de transfer al conturilor se realizează pe bază de proces-verbal de predare-primire încheiat de către cele doua bănci.

(3) Începând cu data de 11 septembrie 1999 operațiunile cu clientela, corespunzătoare acestor conturi, vor fi evidentiate în contabilitatea Băncii Comerciale Române - S.A.

(4) Diferențele dintre situația faptica și cea scriptica constatate, până la data fuziunii, cu ocazia preluării patrimoniului Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. de către Banca Comercială Română - S.A., vor fi regularizate în condițiile art. 21.

(la 10-09-1999, Capitolul III a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 126 din 10 septembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 10 septembrie 1999 )

Articolul 12

(1) Banca Naționala a României va autoriza fuziunea în temeiul art. 20 din Legea bancară nr. 58/1998, pe baza următoarelor documente:

hotărârile adunărilor generale extraordinare ale Băncii Comerciale Române - S.A. și Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. privind fuziunea;

actul modificator, în forma autentică, al statutului Băncii Comerciale Române - S.A., dacă va fi cazul;

bilanțul contabil de fuziune.

(2) Hotărârea Băncii Naționale a României privind autorizarea fuziunii va intra în vigoare la data radierii la Oficiul Registrului Comerțului București a mențiunilor privind Banca Română de Comerț Exterior - Bancorex - S.A.

Articolul 12^1

Banca Naționala a României este autorizata sa mențină în evidentele sale contul curent și conturile de împrumuturi în lei ale Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. până la data bilanțului contabil de fuziune. După această dată orice operațiune în curs de decontare pe numele Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. va fi înregistrată în conturile Băncii Comerciale Române - S.A., deschise la Banca Naționala a României.

(la 10-09-1999, Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 126 din 10 septembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 10 septembrie 1999 )

Articolul 13

(1) După fuziune banca absorbanta își va păstra denumirea și sediul social și va fi administrată de către administratorii Băncii Comerciale Române - S.A.

(2) Măsurile de administrare specială instituite la Banca Română de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. încetează la data fuziunii.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.