Anexa nr. 4 — la normele metodologice

Evaluarea capacității organizațiilor neguvernamentale

Obiectivul acestui instrument este de a analiza capacitatea unei organizații neguvernamentale de a implementa proiecte în domeniul cooperării pentru dezvoltare și asistență umanitară. Acest instrument include o serie de întrebări la care trebuie să răspundă organizația și care sunt evaluate de către Agenția RoAid. În orice moment, Agenția poate să solicite organizației documente justificatoare pentru răspunsurile date. Acest instrument trebuie să fie revizuit și adus la zi înaintea acordării unui nou grant organizației în cauză.

Vă rugăm să răspundeți la întrebări într-un mod succint și onest.

Partea 1: Aspecte generale

1.1. Statut legal

Anexați documentul sau documentele oficial(e) care atestă înființarea legală a organizației neguvernamentale (ONG), emis(e) de autoritatea competentă din statul în care aceasta este înregistrată.

1.2. Istoric

1. Indicați data constituirii legale a organizației, precum și perioada în care aceasta a desfășurat activități conform obiectului de activitate declarat.

2. Descrieți modul în care organizația și-a îndeplinit scopul prevăzut în actul constitutiv, evidențiind principalele direcții de acțiune și eventualele modificări semnificative intervenite în activitate (dacă este cazul).

3. Menționați dacă organizația sau reprezentantul/reprezentanții acesteia a/au fost condamnată/condamnați printr-o hotărâre judecătorească definitivă în orice jurisdicție, pentru săvârșirea uneia sau mai multor dintre următoarele fapte:

- Fraudă - Da/Nu

- Corupție - Da/Nu

- Evaziune fiscală - Da/Nu

- Deturnare de fonduri - Da/Nu

- Spălare de bani - Da/Nu

- Finanțarea sau sprijinirea actelor de terorism - Da/Nu

- Apartenența sau implicarea în activități de criminalitate organizată - Da/Nu

- Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale - Da/Nu

- Încălcarea normelor privind munca minorilor sau implicarea în activități de trafic de persoane - Da/Nu

1.3. Obiect de activitate

1. Precizați dacă organizația are ca obiect principal de activitate desfășurarea de acțiuni cu caracter nonprofit, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile entităților fără scop patrimonial.

2. Descrieți misiunea și viziunea organizației, astfel cum acestea sunt definite în actele constitutive și/sau documentele strategice ale entității.

3. Indicați dacă organizația își desfășoară activitatea în conformitate cu principiile dezvoltării umane, cu respectarea normelor privind egalitatea de șanse, nediscriminarea și tratamentul echitabil, în acord cu prevederile Convenției europene a drepturilor omului, Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Constituției României și altor instrumente juridice relevante în materie de drepturi și libertăți fundamentale.

1.4. Conexiuni locale și globale

1. ONG-ul aparține altor organizații mai mari și/sau rețele în domeniul său de activitate? Menționați cele mai relevante organizații sau rețele și rolul organizației neguvernamentale în acestea.

2. ONG-ul are parteneriate cu instituții guvernamentale/organizații internaționale/companii private/fundații/altele? Menționați cele mai relevante parteneriate. Sunt aceste parteneriate o sursă de finanțare?

Partea a 2-a: Analiza capacității ONG-ului în managementul de proiect

2.1. Expertiză tehnică

1. ONG-ul are expertiza tehnică și cunoștințele necesare pentru a implementa proiectul/programul propus? Vă rugăm detaliați.

2. ONG-ul are experiență în domeniile tematice și regiunile geografice în aria de posibilă colaborare? Vă rugăm detaliați.

3. ONG-ul are o prezență solidă și/sau parteneri pe teren?

Explicați dacă și cum acești parteneri vor sprijini implementarea proiectului/programului.

2.2. Capacitate de management

1. ONG-ul își monitorizează progresul după anumiți indicatori și își evaluează rezultatele programelor/ proiectelor? Vă rugăm explicați cum.

2. ONG-ul include punctul de vedere al beneficiarilor în designul și revizuirea programelor? Vă rugăm explicați cum.

3. Descrieți pe scurt rolurile pe care le au angajații din organizație implicați în implementarea proiectului.

2.3. Capacitate administrativă

ONG-ul are capacitatea de a achiziționa bunuri, servicii sau lucrări într-un mod transparent și competitiv?

2.4. Capacitate financiară

1. Care este suma maximă pe proiect pe care a administrat-o și implementat-o ONG-ul?

2. ONG-ul are stabilite proceduri interne care să asigure buna gestionare și monitorizare a cheltuielilor?

3. ONG-ul are un istoric financiar stabil și corect?

4. ONG-ul asigură înregistrări contabile corecte?

5. ONG-ul a fost supus unui exercițiu de audit extern în ultimii 4 ani? În caz afirmativ, se vor sintetiza principalele constatări rezultate din rapoartele de audit, cu evidențierea eventualelor neconformități semnalate și a măsurilor corective adoptate.

Partea a 3-a: Analiza capacității ONG-ului de a gestiona riscurile de corupție

3.1. Prevenirea, identificarea și combaterea faptelor de corupție Detaliați dacă este cazul.

1. Detaliați măsurile adoptate și implementate de organizație în scopul prevenirii, identificării și combaterii faptelor de corupție.

2. Precizați în ce mod se asigură organizația că entitățile partenere în procesul de implementare a proiectelor - care au fost condamnate definitiv pentru infracțiuni de corupție - nu beneficiază, direct sau indirect, de fonduri sau alte forme de sprijin financiar.

3. Descrieți măsurile prin care organizația validează corectitudinea și veridicitatea declarațiilor furnizate de partenerii de implementare, în special în ceea ce privește respectarea normelor anticorupție, cu luarea în considerare a propriului sistem de gestionare a riscului de integritate (acesta poate include, dar fără a se limita la: mecanisme de control intern, politici de etică și conformitate, proceduri de audit intern), mai ales în contextul tranzacțiilor internaționale.

4. Indicați dacă organizația consultă, în cadrul procesului de selecție a partenerilor de implementare, listele publice de excludere (inclusiv cele emise de instituții naționale, europene sau organisme multilaterale), pentru a preveni asocierea cu entități sancționate pentru practici de corupție sau alte abateri grave.

5. Indicați dacă organizația include în acordurile și contractele încheiate cu partenerii de implementare clauze exprese privind interzicerea implicării în fapte de corupție, precum și prevederi referitoare la rezoluțiunea sau suspendarea contractului, restituirea fondurilor alocate ori alte mecanisme de natură sancționatorie, în cazul constatării unor astfel de fapte.

3.2. Regimul de sancționare Detaliați dacă este cazul.

1. Indicați în ce mod se asigură organizația că mecanismele sancționatoare instituite sunt apte să prevină, descurajeze și sancționeze în mod eficient toate tipurile de fapte de corupție, atât în cadrul propriei structuri, cât și în relația cu partenerii contractuali?

2. Indicați dacă organizația dispune de un sistem de sancțiuni care este eficace (producând efecte concrete), proporțional (corespunzător gravității abaterii) și disuasiv (capabil să descurajeze comiterea de fapte similare în viitor). Sunt aceste sancțiuni prevăzute într-un cadru formal (regulamente, politici interne, contracte etc.)?

3. Precizați dacă măsurile sancționatoare sunt fundamentate pe criterii obiective, clare și nediscriminatorii, aplicate în baza unor proceduri prestabilite, respectiv însoțite de verificări sau mecanisme interne care asigură transparența procesului decizional și respectarea dreptului la apărare.

4. Descrieți în ce mod contribuie organizația la prevenirea și combaterea corupției prin schimbul de informații relevante (cu autorități publice, alți parteneri sau donatori) referitoare la investigații în curs, constatări privind nereguli sau sancțiuni aplicate pentru fapte de corupție.

Partea a 4-a: Linkuri și documente de suport, referințe

4.1. Linkuri

Pagini de internet, publicații periodice, buletine informative electronice, conturi de social media sau alte referințe media relevante

4.2. Documente de suport

Documente de înregistrare ale ONG-ului

Extras de cont

4.3. Referințe

Vă rugăm să menționați cel puțin o referință (nume și date de contact) a unor donatori/organizații cu care ONGul colaborează sau a colaborat în trecut și care pot oferi informații despre capacitatea ONG-ului în ceea ce privește implementarea de proiecte, bugete și raportări.

(la 17-03-2026, Anexa nr. 4 a fost modificată de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 138 din 12 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 17 martie 2026 )

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.