Pentru aplicarea art. 20 din ordonanța:
(1) Toate datele și informațiile culese de inspector în timpul desfășurării controlului fiscal se consemnează, în mod obligatoriu, în procese-verbale de control, în note de constatare sau în procese-verbale de constatare a contravențiilor, după caz.
(2) Procesul-verbal de control este un document bilateral, întocmit în doua exemplare, dintre care un exemplar se păstrează la dosarul fiscal al contribuabilului și un exemplar rămâne la contribuabil.
(3) Conținutul procesului-verbal de control trebuie redactat astfel încât acesta să poată fi citit independent de alte documente și sa nu dea posibilitatea mai multor interpretări.
(4) Procesul-verbal de control trebuie să aibă o structura unica pentru toate verificările efectuate.
(5) Procesul-verbal de control va fi structurat pe 4 capitole, astfel:
Capitolul I va cuprinde date referitoare la:
- unitatea fiscală care a dispus controlul fiscal;
- datele inspectorului care a efectuat controlul fiscal: numele, prenumele, funcția, numărul legitimatiei de serviciu, numărul împuternicirii în baza căreia a efectuat controlul;
- obiectivul (obiectivele) controlului fiscal;
- perioada supusă controlului fiscal;
- durata desfășurării controlului fiscal;
- tipul de verificare efectuată.
Capitolul II va cuprinde date generale despre contribuabil, și anume:
- datele de identificare a contribuabilului supus controlului fiscal:
* numărul de înregistrare la oficiul registrului comerțului;
* numărul codului fiscal;
* adresa sediului social;
- datele de identificare a sucursalelor sau a filialelor, dacă este cazul;
- tipul activității desfășurate, utilizând clasificarea activităților din economia naționala (Nomenclatorul CAEN);
- cifra de afaceri, conform ultimului bilanț contabil aprobat;
- capitalul subscris și cel vărsat;
- persoana care asigura conducerea activității contribuabilului în timpul desfășurării controlului fiscal;
- persoana care răspunde de conducerea evidentelor contabile;
- persoana desemnată de contribuabil sa îl reprezinte pe durata controlului fiscal;
- numerele conturilor bancare, precum și băncile la care acestea sunt deschise;
- datele privind clienții și furnizorii stabili cu care contribuabilul are relații de afaceri.
Capitolul III, care reprezintă, de fapt, partea principala a procesului-verbal, va cuprinde constatările efective ale inspectorului și va fi structurat pe impozitele care au făcut obiectul verificării.
Pentru fiecare impozit în parte vor fi avute în vedere următoarele elemente:
- baza legală pentru stabilirea, calcularea și vărsarea impozitului;
- constatările inspectorului, prezentate în mod concret, clar și precis, cu privire la modul de stabilire, calculare și vărsare a obligației fiscale;
- dispozițiile legale incalcate, cu menționarea numărului și a datei actului normativ, precum și a articolului, alineatului etc.;
- consecințele fiscale ale constatărilor:
* diferențele de impozite stabilite, cauzele care au condus la calculul acestora (dispoziții legale incalcate, cu nominalizarea acestora, erori de calcul etc.). Calculul detaliat al acestora va fi prezentat într-o anexa la prezentul proces-verbal;
* majorările de întârziere stabilite, calculul detaliat al acestora urmând a fi prezentat într-o anexa la prezentul proces-verbal;
* contravențiile constatate, cu precizarea prevederilor legale incalcate, a amenzilor aplicate și a bazei legale pentru aplicarea acestora, precum și a numărului procesului-verbal de constatare a contravențiilor încheiat;
- termenul de plată stabilit pentru achitarea fiecărui debit constatat;
- justificări, explicații și puncte de vedere ale contribuabilului cu privire la debitele stabilite, în cazul în care acesta și le-a exprimat;
- numele, prenumele și funcția persoanelor răspunzătoare (în cazul în care sunt antrenate raspunderi), justificările și explicațiile scrise ale acestora, precum și punctul de vedere al organului de control fiscal cu privire la aceste motivatii;
- eventuale măsuri dispuse sau recomandări făcute contribuabilului pentru remedierea deficiențelor și intrarea în legalitate;
- plățile efectuate de contribuabil, în timpul și ca urmare a controlului fiscal, dacă este cazul.
În cazul în care nu s-au constatat abateri care să genereze calcularea de diferențe se va face mențiunea corespunzătoare.
Capitolul IV al procesului-verbal de control va cuprinde:
- situația sintetică a constatărilor efectuate (diferențe de impozite și taxe stabilite, majorări de întârziere calculate, amenzi și penalități aplicate, compensări efectuate etc.);
- alte date și informații care ar putea fi relevante;
- mențiunea ca toate documentele puse la dispoziție inspectorului au fost restituite.
Procesul-verbal de control va cuprinde o serie de anexe, și anume:
a) o anexa generală în care vor fi sintetizate, pentru fiecare impozit în parte:
- diferențele de impozit stabilite;
- majorările de întârziere calculate;
- amenzile și penalitățile aplicate;
b) anexe, pentru fiecare impozit, cu calculul detaliat al tuturor obligațiilor stabilite, inclusiv majorările de întârziere corespunzătoare;
c) copiile de pe procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, dacă este cazul;
d) notele de constatare întocmite, dacă este cazul;
e) documente, acte sau copii de pe acestea, precum și note explicative sau informative;
f) actul (actele) întocmit de organul de control fiscal, care reprezintă dovada reținerii documentelor sau a elementelor materiale;
g) acordul scris pentru accesul organului de control fiscal în afară programului normal de lucru al contribuabilului, dacă este cazul.
(6) Procesul-verbal de control va fi semnat de inspectorul care a efectuat controlul fiscal, căruia îi revine responsabilitatea pentru constatările înscrise în acesta, precum și de contribuabil sau de reprezentantul legal al acestuia.
(7) Toate exemplarele procesului-verbal de control împreună cu anexele sale se înregistrează la registratura contribuabilului controlat, imediat după semnarea lui de către cei îndreptățiți, dându-se același număr și aceeași dată pe fiecare exemplar înregistrat.
(8) Potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, aprobată și modificată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările ulterioare, procesul-verbal de control reprezintă titlul de creanta pentru diferențele constatate între obligațiile de plată determinate de către contribuabil și cele legal datorate, inclusiv majorările de întârziere și penalitățile stabilite.
(9) Diferențele de impozite și taxe, majorările de întârziere și penalitățile stabilite cu ocazia controlului fiscal se plătesc în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării rezultatelor controlului.
(10) Data comunicării către contribuabil a rezultatelor controlului fiscal este considerată data semnării de către acesta sau de reprezentantul sau legal a procesului-verbal de control.
(11) În cazul în care contribuabilul sau reprezentantul sau legal refuza semnarea procesului-verbal de control, rezultatele controlului fiscal vor fi comunicate printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data primirii de către contribuabil a scrisorii constituind data comunicării.
(12) Procesul-verbal de control fiscal va fi înregistrat la registratura organului de control fiscal competent în termen de 3 zile de la încheierea controlului fiscal.
(13) Constatările cu privire la natura activităților producătoare de venituri impozabile sau pentru identificarea bunurilor sau surselor impozabile se consemnează în nota de constatare.
(14) Nota de constatare se întocmește și în cazul în care, în timpul controlului fiscal, se fac constatări a căror reconstituire sau dovedire ulterioară nu este întotdeauna posibila sau ori de câte ori organul de control fiscal considera necesar.
(15) În cazul în care exista divergențe între organul de control fiscal și contribuabil, referitoare la constatările efectuate, stabilirea realității faptelor va fi realizată în prezenta unor martori.
(16) În nota de constatare se înscriu situațiile de fapt constatate, precum și măsurile operative pentru remedierea deficiențelor constatate.
(17) Nota de constatare se semnează de organul de control fiscal, de contribuabil sau de un angajat al acestuia ori, după caz, de martori.
(18) Procesul-verbal de constatare a contravențiilor se încheie pentru acele fapte a căror constatare și sancționare sunt de competența organelor fiscale, în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul constatării și sanctionarii contravențiilor.
(19) La expirarea termenului fixat pentru efectuarea plății obligațiilor bugetare stabilite prin actul de control, organul de control fiscal va întocmi și va transmite organelor de executare silită titlurile executorii ori celelalte documente necesare pentru începerea executării silite, astfel:
a) pentru diferențele dintre obligațiile determinate de plătitor și cele legal datorate, reprezentând impozite, taxe, contribuții, majorări de întârziere, titlul executoriu reprezentat de dispoziția de urmărire (cod M.F. 14.13.31.99);
b) pentru sancțiunile contravenționale, titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravențiilor, rămas definitiv prin neexercitarea caii de atac, sau de dispozitivul instanței prin care a fost respinsă plângerea contravenientului;
c) pentru impozitele, taxele, contribuțiile și majorările de întârziere stabilite de plătitor, dar neachitate la scadenta, se va comunică organului de executare silită cuantumul acestora, în vederea întocmirii titlului executoriu.