Capitolul VII — Personalul din cadrul aparatului propriu al Consiliului

Pe această pagină

Articolul 113

(1) În cadrul aparatului propriu al Consiliului își desfășoară activitatea următoarele categorii de personal:

a) personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor;

b) funcționari publici;

c) personal contractual.

(2) Judecătorii, procurorii, precum și personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și de la parchetele de pe lângă acestea pot fi detașați în cadrul aparatului propriu al Consiliului, în condițiile legii.

Secțiunea 1 — Personalul de specialitate juridică

Articolul 114

(1) Personalul de specialitate juridică de conducere și de execuție din cadrul Consiliului, indiferent de vechime, este asimilat judecătorilor și procurorilor pe durata îndeplinirii funcției.

(2) Dispozițiile privind drepturile și îndatoririle prevăzute de lege pentru judecători și procurori se aplică în mod corespunzător și personalului menționat la alin. (1).

(3) Salarizarea și celelalte drepturi ale personalului de specialitate juridică de execuție și de conducere, asimilat judecătorilor și procurorilor, din cadrul Consiliului, sunt prevăzute de lege.

(4) Admiterea pe posturile de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se face prin concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii. Posturile respective se evidențiază separat.

Articolul 115

(1) Funcțiile de specialitate juridică din aparatul propriu al Consiliului pot fi ocupate de judecători și procurori prin detașare, în condițiile legii.

(2) Pe perioada detașării în cadrul Consiliului, judecătorii și procurorii își păstrează statutul de judecător sau de procuror.

(3) Judecătorii și procurorii detașați participă, anual, la o întrevedere individuală cu unul dintre psihologii din cadrul Compartimentului de psihologie. De asemenea, judecătorii și procurorii detașați participă cel puțin o dată pe an la sesiunile de dezvoltare a abilităților psihologice specifice, organizate de Compartimentul de psihologie din cadrul Consiliului, în conformitate cu dispozițiile art. 110 alin. (5).

(la 27-12-2022, Articolul 115 din Sectiunea 1 , Capitolul VII a fost completat de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 174 din 15 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1254 din 27 decembrie 2022 )

Secțiunea a 2-a — Personalul contractual

Articolul 116

Ocuparea posturilor de personal contractual din cadrul aparatului propriu al Consiliului se face în conformitate cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 32/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, ale Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Articolul 117

Promovarea personalului contractual se face în conformitate cu prevederile Regulamentului privind promovarea personalului contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii, Școlii Naționale de Grefieri și Inspecției Judiciare, aprobat prin decizie a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Secțiunea a 3-a — Funcționarii publici

Articolul 118

(1) Funcționarii publici din cadrul Consiliului își desfășoară activitatea în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Ocuparea posturilor pentru personalul prevăzut la alin. (1) se face prin concurs sau examen organizat în condițiile legii.

Articolul 119

Funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu al Consiliului sunt asimilați, ca rang și salarizare, personalului corespunzător din cadrul Parlamentului, beneficiind în mod corespunzător de drepturile acestuia.

Secțiunea a 4-a — Numirea și delegarea în funcții de conducere în cadrul aparatului propriu al Consiliului

Articolul 120

Personalul de conducere din aparatul propriu al Consiliului este numit de Plen.

Articolul 121

(1) Funcțiile de conducere de specialitate juridică din aparatul propriu al Consiliului pot fi ocupate de personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul Consiliului, cu o vechime în specialitate de cel puțin 4 ani, care nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 3 ani.

(2) Funcțiile prevăzute la alin. (1) pot fi ocupate și de judecători sau procurori detașați, în condițiile legii.

Articolul 122

(1) Funcțiile de conducere vacante prevăzute la art. 121 se publică pe pagina de internet a Consiliului.

(2) Cererile pentru ocuparea funcțiilor de conducere prevăzute la alin. (1) se depun la sediul Consiliului, în termen de 15 zile de la data afișării anunțului privind declanșarea procedurii de ocupare, însoțite de un curriculum vitae și de înscrisurile care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 121, precum și de orice alte documente considerate relevante de către candidat.

(3) În termen de 10 zile de la expirarea termenului pentru depunerea cererilor, Direcția resurse umane și organizare din cadrul Consiliului întocmește un referat privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 121 de către candidați, pe care îl înaintează, de îndată, Plenului, împreună cu dosarul candidatului.

(4) În vederea numirii în funcție, candidații susțin un interviu în fața Plenului. Candidatul declarat admis la interviu va fi numit în funcția de conducere prin hotărârea Plenului.

(5) Numirea candidatului declarat admis la interviu se face pe o durată de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii în condițiile prevăzute la alin. (4).

Articolul 123

(1) Numirea și eliberarea din funcțiile publice de conducere, precum și exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere se dispun în condițiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Dispozițiile art. 120 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 124

(1) Funcțiile de conducere din cadrul aparatului propriu al Consiliului în care poate fi numit personalul contractual se ocupă în condițiile legale aplicabile acestei categorii de personal.

(2) Dispozițiile art. 120 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 125

(1) Președintele Consiliului poate dispune delegarea în funcții de conducere de specialitate juridică în cadrul aparatului propriu, la propunerea secretarului general și cu acordul persoanei în cauză, pe o perioadă de maximum 3 luni.

(2) În cazul în care funcția de conducere cu privire la care s-a dispus delegarea conform alin. (1) nu s-a ocupat prin numire, Plenul poate dispune prelungirea delegării, la propunerea președintelui, cu recomandarea secretarului general și cu acordul persoanei în cauză, pe o perioadă de maximum 3 luni.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1), încetarea delegării anterior termenului pentru care a fost acordată se dispune de președinte, din oficiu sau la propunerea secretarului general, pentru motivele prevăzute la art. 127.

(4) În cazul prevăzut la alin. (2), încetarea delegării se dispune de Plen, la propunerea președintelui, cu recomandarea secretarului general, pentru motivele prevăzute la art. 127.

(5) Delegarea încetează de drept la împlinirea termenelor pe care a fost dispusă ori la ocuparea funcției prin numire. Delegarea încetează și la cererea persoanei în cauză.

(6) Delegarea pe posturi de conducere temporar vacante se dispune în condițiile prezentului articol, ea putând fi prelungită din 3 în 3 luni, până la întoarcerea pe post a titularului.

Articolul 126

Dispozițiile art. 125 se aplică în mod corespunzător și în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcții de conducere de către personalul contractual din cadrul Consiliului.

Articolul 127

(1) Revocarea din funcțiile de conducere de specialitate juridică ocupate prin numire se dispune de Plen, la propunerea secretarului general sau din oficiu, pentru următoarele motive:

a) în cazul în care persoanele respective nu mai îndeplinesc una dintre condițiile necesare pentru numirea în funcția de conducere;

b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale;

c) în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare.

(2) La verificarea organizării eficiente a activității vor fi avute în vedere, în principal, următoarele criterii: folosirea adecvată a resurselor umane și materiale, evaluarea necesităților, gestionarea situațiilor de criză, gestionarea informațiilor și repartizarea sarcinilor în cadrul compartimentului.

(3) La verificarea comportamentului și comunicării vor fi avute în vedere, în principal, comportamentul și comunicarea cu personalul din cadrul compartimentului condus, cu celelalte compartimente din cadrul Consiliului, cu membrii Consiliului, cu persoane din cadrul instanțelor și parchetelor ori al altor instituții cu care intră în contact în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

(4) La verificarea asumării responsabilității vor fi avute în vedere, în principal, îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de prezentul regulament.

(5) La verificarea aptitudinilor manageriale vor fi avute în vedere, în principal, capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistența la stres, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie și planificare pe termen scurt, mediu și lung, inițiativă și capacitatea de adaptare rapidă.

Articolul 128

Personalul contractual care ocupă funcții de conducere poate fi eliberat din aceste funcții în condițiile art. 127, care se aplică în mod corespunzător.

Secțiunea a 5-a — Evaluarea personalului din aparatul propriu al Consiliului

Articolul 129

(1) Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță, personalul din aparatul propriu al Consiliului este supus, periodic, unei evaluări privind eficiența, calitatea activității și integritatea, obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare. În cazul personalului numit în funcții de conducere, evaluarea se face și asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor manageriale.

(2) Evaluarea personalului contractual se face în conformitate cu prevederile Regulamentului privind procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale personalului contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, aprobat prin decizie a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Articolul 130

Indicatorii de evaluare, stabiliți pe baza criteriilor menționate la art. 129, pentru fiecare categorie de personal, se aprobă de Consiliu.

Articolul 131

(1) Evaluarea personalului de specialitate juridică din cadrul aparatului propriu al Consiliului se face în condițiile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale regulamentului privind evaluarea activității profesionale a acestei categorii de personal.

(2) Evaluarea funcționarilor publici se face anual, potrivit dispozițiilor legale privind aceste categorii de personal.

Articolul 132

(1) Evaluarea funcționarilor publici care ocupă funcții de execuție, precum și a personalului auxiliar detașat se face de șeful ierarhic și se contrasemnează de șeful evaluatorului.

(2) Evaluarea directorilor, precum și a șefilor de servicii și de birouri independente, cu excepția celor subordonați direct președintelui sau Plenului, se face de secretarul general.

(3) Evaluarea șefilor de servicii și de birouri independente, subordonați direct președintelui sau Plenului, se face de către președinte.

(4) Evaluarea celuilalt personal cu funcții de conducere se face de către șeful ierarhic superior și se contrasemnează de secretarul general.

(5) Prin raportul de evaluare a activității profesionale se poate acorda unul dintre calificativele: „foarte bine“, „bine“, „satisfăcător“ sau „nesatisfăcător“.

(6) Dacă în perioada pentru care se face evaluarea personalul din cadrul aparatului a fost sancționat disciplinar prin hotărâre irevocabilă, se acordă calificativul imediat inferior celui care rezultă din evaluare.

(7) Personalul de execuție nemulțumit de calificativul acordat poate face contestație la secretarul general, iar personalul de conducere, la Plen, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Contestația se soluționează în termen de 60 de zile de la înregistrare.

(8) Calificativul acordat de secretarul general sau de Plen este definitiv.

Articolul 133

Funcționarii publici și personalul contractual care în urma evaluării primesc calificativul „nesatisfăcător“ sunt eliberați din funcție pentru incapacitate profesională.

Secțiunea a 6-a — Răspunderea disciplinară a personalului din aparatul propriu

Articolul 134

(1) Personalul contractual din aparatul propriu răspunde disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu.

(2) Sunt abateri disciplinare:

a) absențele nemotivate de la serviciu, precum și încălcarea dispozițiilor referitoare la respectarea programului de lucru;

b) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;

c) refuzul nejustificat de a îndeplini îndatoririle prevăzute de lege, de regulamente sau pe cele stabilite de conducerea Consiliului;

d) nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter;

e) neglijență gravă sau neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor;

f) manifestările care aduc atingere demnității sau probității profesionale;

g) încălcarea interdicțiilor și incompatibilităților prevăzute de lege;

h) intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane altfel decât în limita cadrului legal.

Articolul 135

Sancțiunile disciplinare ce se pot aplica în raport cu gravitatea abaterilor sunt:

a) avertismentul scris;

b) retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile;

c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;

d) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Articolul 136

(1) Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 135 se aplică de Plen pentru persoanele cu funcții de conducere și de secretarul general pentru personalul cu funcții de execuție.

(2) În cazul în care există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, președintele Consiliului sau, după caz, secretarul general dispune cercetarea prealabilă și desemnează persoana împuternicită în acest scop.

(3) În vederea desfășurării cercetării prealabile, persoana desemnată convoacă persoana cercetată pentru a fi audiată, care are dreptul să își formuleze și să își susțină apărările.

(4) Rezultatul cercetării prealabile se consemnează într-un raport în care se propune, după caz, aplicarea sancțiunii disciplinare sau clasarea cauzei dacă abaterea nu se confirmă.

(5) Hotărârea sau, după caz, dispoziția prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară se comunică celui în cauză în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării. Hotărârea sau, după caz, dispoziția de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

(6) Dispozițiile prezentului articol se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 137

În cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din aparatul propriu, stabilirea faptelor care constituie abateri disciplinare, precum și a procedurii de cercetare și aplicare a sancțiunilor disciplinare se face prin ordin al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Articolul 138

Funcționarii publici pot fi sancționați în condițiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.