Noțiune. Componență. Mandat
(1) Consiliul național este organul colegial care conduce și administrează SNCRR între sesiunile adunării generale.
(2) Consiliul național se compune din următoarele persoane:
a) cu drept de vot: președintele SNCRR, 7 vicepreședinți, trezorierul, președinții filialelor, 5 tineri membri din departamentele de tineret ale filialelor aleși de adunarea generală;
b) fără drept de vot: 5-9 persoane reprezentând diferite ministere și instituții cu care SNCRR colaborează. Acestea au doar statut de observatori.
(3) Mandatul membrilor Consiliului național este de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată. Mandatele pot fi și consecutive.
(4) La sesiunile Consiliului național participă directorii filialelor SNCRR, precum și cele 5-9 persoane reprezentând diferite ministere și instituții cu care SNCRR colaborează, care au statut de observatori.
Articolul 92 Sesiunile Consiliului național
(1) Consiliul național se întrunește în sesiuni ordinare sau extraordinare.
(2) Consiliul național se întrunește în sesiune ordinară o dată la 2 ani, respectiv în anii în care nu are loc adunarea generală.
(3) Consiliul național se întrunește în sesiune extraordinară, la propunerea Comitetului de direcție, a președintelui SNCRR sau la cererea unei treimi din membrii săi. Convocarea se face în scris de către președinte cu 15 zile înainte de reuniunile ordinare și cu 5 zile înainte pentru cele extraordinare. Cererea membrilor Consiliului național se adresează președintelui SNCRR și se depune la sediul central al SNCRR.
(4) Consiliul național se convoacă prin dispoziția președintelui SNCRR și va cuprinde următoarele mențiuni:
a) modalitatea de convocare, în sesiune ordinară sau extraordinară;
b) ziua și ora pentru care se face convocarea;
c) locul unde se va desfășura sesiunea Consiliului național;
d) ordinea de zi provizorie;
e) documentele aferente ordinii de zi vor fi transmise în format electronic membrilor Consiliului național cu o săptămână înainte de data ședinței ordinare și 48 de ore în cazul ședinței extraordinare.
(5) Convocarea va fi transmisă filialelor SNCRR prin poștă electronică, cu cel puțin 30 de zile înainte de data reuniunii.
(6) Toate formalitățile legate de transmiterea convocării și documentelor aferente ordinii de zi se vor duce la îndeplinire sub coordonarea directorului general al SNCRR.
Cvorumul. Actele Consiliului național
(1) Consiliul național este statutar constituit, dacă sunt prezenți jumătate plus unu din numărul total al membrilor săi.
(2) Cvorumul se constată la începutul sesiunii.
(3) Consiliul național adoptă hotărâri cu majoritatea simplă de voturi a celor prezenți prin vot deschis sau secret după cum hotărăsc membri săi. În cazul alegerilor votul secret reprezintă regula, conform statutului.