(1) Polițiștii de penitenciare răspund disciplinar pentru săvârșirea cu vinovăție a abaterilor disciplinare prevăzute de lege.
(2) Răspunderea penală, contravențională, civilă sau, după caz, patrimonială nu exclude răspunderea disciplinară pentru fapta săvârșită, dacă fapta respectivă constituie și abatere disciplinară.
Sunt abateri disciplinare următoarele fapte:
a) manifestările care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
b) neglijență și superficialitate manifestate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor legale sau a celor primite de la șefii ierarhici ori de la autoritățile anume abilitate de lege;
c) întârzierea repetată și nejustificată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
d) refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuție de serviciu cuprinsă în fișa postului;
e) manifestarea unui comportament necorespunzător față de persoanele private de libertate, care contravine legii privind executarea pedepselor, sau față de alte persoane cu care intră în contact în timpul serviciului;
f) absența nemotivată ori întârzierea repetată la serviciu;
g) părăsirea nejustificată a locului de muncă în timpul programului de lucru;
h) producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului Administrației Naționale a Penitenciarelor;
i) încălcarea normelor privind confidențialitatea activității sau a lucrărilor;
j) depășirea atribuțiilor de serviciu ori imixtiunea ilegală în activitatea altui polițist de penitenciare;
k) intervenția pentru influențarea soluționării unei cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane;
l) nerespectarea obligațiilor prevăzute de dispozițiile legale în sarcina acestora, inclusiv a celor cuprinse în Codul deontologic al polițistului de penitenciare și a prevederilor referitoare la incompatibilități, conflicte de interese și interdicții;
m) interzicerea sau împiedicarea exercitării libertăților publice și a drepturilor sindicale ale polițiștilor de penitenciare;
n) atitudinea tolerantă a conducătorilor ierarhici față de comiterea unor abateri disciplinare de către subordonați;
o) efectuarea în timpul programului de lucru a unor activități ce nu au legătură cu îndatoririle de serviciu, de natură a afecta exercitarea în bune condiții a atribuțiilor de serviciu;
p) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 119.
Notă Reproducem mai jos prevederile art. V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 36 din 26 martie 2020 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 31 martie 2020: Articolul V Pentru cercetarea și sancționarea abaterilor disciplinare săvârșite de personalul militar în activitate și polițiști pe durata stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se aplică prevederile legale în vigoare la data săvârșirii acestora.
Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor de penitenciare sunt:
a) mustrarea scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni;
c) amânarea avansării în grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioadă de la 1 la 2 ani;
d) trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut;
e) revocarea din funcția de conducere;
f) eliberarea din funcție.
(1) La individualizarea sancțiunii disciplinare ce urmează a fi aplicată se va ține seama de cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală în serviciu a autorului abaterii, precum și de existența altor sancțiuni disciplinare.
(2) Comisia de cercetare a abaterii disciplinare propune prin referatul de cercetare cuantumul de diminuare a drepturilor salariale, în cazul sancțiunii prevăzute la art. 141 lit. b), perioada maximă de amânare, în cazul sancțiunii prevăzute la art. 141 lit. c), sau funcția pe care să se realizeze numirea, în cazul sancțiunilor prevăzute la art. 141 lit. d) și e).
(3) Sancțiunea disciplinară poate fi aplicată numai după cercetarea prealabilă de către comisiile prevăzute la art. 145 a faptei ce constituie abatere disciplinară săvârșită de polițistul de penitenciare în cauză, în condițiile prezentei legi.
(4) Audierea polițistului de penitenciare se consemnează în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul polițistului de penitenciare de a se prezenta la audiere sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare imputate se consemnează într-un proces-verbal. În astfel de cazuri, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată.
(5) Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 90 de zile de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare.
(6) Cursul termenelor prevăzute la alin. (5) se suspendă în toate cazurile de suspendare a raporturilor de serviciu, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 141 se dispun de ministrul justiției, de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, de conducătorul unității subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei de disciplină, potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane, prin raportare la funcția în care este numit sau împuternicit polițistul de penitenciare.
(1) Sancțiunea disciplinară se aplică prin decizie scrisă, emisă potrivit competențelor prevăzute la art. 143, care se comunică polițistului de penitenciare sancționat, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei.
(2) Polițistul de penitenciare nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ competente potrivit legii, fără parcurgerea procedurii prealabile.
(1) Comisiile de disciplină se constituie în Ministerul Justiției, în Administrația Națională a Penitenciarelor și în fiecare unitate care are încadrați polițiști de penitenciare și au competența de a efectua cercetarea faptei ce constituie abatere disciplinară și de a propune, dacă se constată vinovăția, una dintre sancțiunile disciplinare ce urmează să fie aplicată persoanei în cauză.
(2) Comisia de disciplină din cadrul Ministerului Justiției are competența de a cerceta faptele comise de polițiștii de penitenciare numiți sau împuterniciți în funcțiile de director general, director general adjunct, director de direcție din Administrația Națională a Penitenciarelor și director în sistemul administrației penitenciarelor, precum și pe cele comise de polițiști de penitenciare din cadrul Ministerului Justiției.
(3) Comisia de disciplină din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor are competența de a cerceta faptele comise de polițiștii de penitenciare numiți sau împuterniciți în funcție în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu excepția celor aflați în competența comisiei de disciplină prevăzute la alin. (2), și pe cele comise de directorii adjuncți din unitățile sistemului administrației penitenciare.
(4) Comisiile de disciplină constituite la nivelul unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor au competența de a cerceta faptele comise de polițiștii de penitenciare din cadrul unităților respective, cu excepția celor aflați în competența celorlalte comisii de disciplină.
(5) În cazul în care, după data săvârșirii faptei, în situația polițistului de penitenciare a intervenit o modificare a raporturilor de serviciu, competența cercetării aparține comisiei de disciplină din unitatea în care era numit sau împuternicit la momentul săvârșirii faptei.
(6) Din comisia de disciplină prevăzută la alin. (2) pot face parte și polițiști de penitenciare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(1) Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 141 lit. a), d) și e) se radiază de drept în termen de 6 luni de la aplicare, dacă ofițerul sau agentul sancționat nu a mai fost sancționat disciplinar în această perioadă.
(2) Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 141 lit. b) și c) se radiază de drept în termen de 6 luni de la expirarea perioadei pentru care au fost aplicate, dacă ofițerul sau agentul sancționat nu a mai fost sancționat disciplinar în această perioadă și dacă sancțiunile și-au produs efectele.
(3) Radierea sancțiunilor disciplinare nu duce la anularea efectelor patrimoniale ale acestora.
(1) Răspunderea patrimonială a polițiștilor de penitenciare se angajează în următoarele situații:
a) pentru pagubele produse cu vinovăție în patrimoniul Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, al unităților din subordinea acesteia;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce li s-au acordat necuvenit;
c) pentru nerestituirea în termenul legal a contravalorii unor bunuri primite ce nu li se datorau și care nu mai pot fi restituite în natură, precum și a unor servicii ce le-au fost prestate în mod necuvenit.
(2) Repararea pagubelor aduse Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților penitenciare în situațiile prevăzute la alin. (1) se dispune prin emiterea de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor ori de către directorii unităților din sistemul administrației penitenciare a unei dispoziții de imputare sau, după caz, prin semnarea unui angajament de plată. Termenul de emitere a dispoziției de imputare este de cel mult 30 de zile de la data constatării pagubei. Dreptul de a emite dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
(3) Polițiștii de penitenciare nu răspund patrimonial:
a) pentru pierderile inerente, generate de riscul normal al serviciului, produse în executarea atribuțiilor de serviciu, instruirii sau pregătirii de specialitate, care se încadrează în limitele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare;
b) pentru pagubele produse din cauze de forță majoră, caz fortuit ori în stare de necesitate;
c) pentru pagubele produse ca urmare a executării dispozițiilor superiorilor ierarhici;
d) pentru pagubele produse în situații de legitimă apărare.
(4) Se exceptează de la prevederile alin. (3) lit. c) polițiștii de penitenciare care au executat dispoziții vădit ilegale și care, având posibilitatea de a înlătura parțial sau total urmările păgubitoare ale dispoziției primite, nu au informat în scris și nu au luat, din neglijență sau rea-credință, măsuri pentru evitarea pagubei, cazuri în care răspund împreună cu cel care a dat dispoziția.
(1) Existența faptei ilicite săvârșite de către un polițist de penitenciare constând în încălcarea ori neîndeplinirea obligațiilor de serviciu ce îi reveneau prin actele normative în vigoare, regulamente sau fișa postului, a pagubei produse, a vinovăției persoanei, precum și a legăturii de cauzalitate între faptă și paguba produsă se stabilește în urma cercetării administrative. În situația în care polițiștii de penitenciare au primit sume ori bunuri în mod necuvenit sau le-au fost prestate servicii nedatorate, pentru angajarea răspunderii patrimoniale este necesară dovedirea existenței pagubei.
(2) Sumele acordate necuvenit, contravaloarea bunurilor distribuite peste drepturile legale ori a serviciilor prestate în mod necuvenit salariaților, cursanților din instituțiile de învățământ ale sistemului administrației penitenciare, minorilor din centrele de reeducare și persoanelor private de libertate se recuperează de la cei din vina cărora s-a produs paguba, numai dacă sumele, bunurile, respectiv contravaloarea acestora nu pot fi recuperate de la cei care au beneficiat de acestea.
(3) Data constatării pagubei este data la care comisia de cercetare administrativă înregistrează procesul-verbal de constatare a existenței pagubei prevăzut la art. 150 alin. (3).
(1) Cercetarea administrativă se efectuează de o comisie formată din cel puțin 3 membri, numită prin dispoziție scrisă a conducătorului instituției păgubite; în situația în care conducătorul instituției păgubite are legătură cu paguba produsă, numirea comisiei se face de conducătorul ierarhic superior al acestuia.
(2) În cazul în care conducătorul instituției păgubite sau, după caz, conducătorul ierarhic superior al acestuia are cunoștință sau este sesizat cu privire la faptul că vreuna dintre persoanele numite în comisia de cercetare administrativă are legătură cu paguba produsă, este obligat să o înlocuiască.
(3) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de 45 de zile lucrătoare de la data numirii comisiei de cercetare administrativă. Termenul poate fi prelungit, cu cel mult 45 de zile lucrătoare, pentru efectuarea unor cercetări complexe; prelungirea termenului se dispune prin dispoziție a persoanei care a numit comisia de cercetare administrativă, la solicitarea membrilor acesteia.
(4) Comisia de cercetare administrativă are obligația să stabilească următoarele elemente:
a) existența/inexistența pagubei;
b) valoarea pagubei, în cuantum determinat;
c) cauzele și împrejurările producerii pagubei;
d) persoana sau persoanele vinovate de producerea pagubei;
e) îndeplinirea condițiilor obligatorii pentru stabilirea răspunderii patrimoniale și a cauzelor exoneratoare de răspundere;
f) vinovăția fiecărui coautor și contribuția fiecăruia la producerea pagubei;
g) probele pe care se bazează concluziile comisiei de cercetare administrativă;
h) concluziile și propunerile comisiei de cercetare administrativă.
(1) Cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, care pot da explicații scrise. Neprezentarea în fața comisiei a persoanei cercetate în legătură cu producerea pagubei ori refuzul de a da explicații scrise nu împiedică finalizarea cercetării. Neprezentarea sau refuzul de a da explicații scrise se consemnează într-un proces-verbal semnat de membrii comisiei de cercetare administrativă.
(2) Chemarea persoanelor cercetate în legătură cu producerea pagubei se face prin procedură de comunicare sub luare de dovadă. În caz de refuz de semnare, dovada de chemare se comunică prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire. În situația în care comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire nu s-a putut realiza, instituția păgubită va proceda la afișarea dovezii de chemare la domiciliul persoanei cercetate în legătură cu producerea pagubei. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal, care va fi semnat și de un martor ce nu poate avea calitatea de angajat în sistemul administrației penitenciare. La solicitarea instituției păgubite, procedura de afișare se poate realiza și prin intermediul unei instituții din sistemul administrației penitenciare mai apropiate din punct de vedere teritorial de domiciliul persoanei cercetate în legătură cu producerea pagubei decât unitatea păgubită.
(3) Rezultatul cercetării administrative se consemnează într-un proces-verbal de cercetare administrativă, care va cuprinde elementele prevăzute la art. 149 alin. (4). Procesul-verbal de cercetare administrativă va fi însoțit de anexe care să susțină constatările, precum: note scrise ale persoanelor vinovate de producerea pagubei, declarații, tabele, situații și documente justificative, în copie sau original dacă sunt îndoielnice, orice alte documente doveditoare. Documentele în copie vor fi certificate, pentru conformitate cu originalul, de comisia de cercetare administrativă.
(4) Procesul-verbal de cercetare administrativă se înregistrează la instituția în care s-a efectuat cercetarea și se prezintă conducătorului instituției sau, după caz, conducătorului ierarhic superior al acestuia, pentru a lua măsurile care se impun.
(1) Pe baza dosarului cercetării administrative, conducătorul instituției sau, după caz, conducătorul ierarhic superior al acestuia poate hotărî:
a) obligarea la acoperirea pagubei;
b) sesizarea organelor de urmărire penală când paguba s-a produs prin fapte ce pot constitui infracțiuni;
c) înaintarea dosarului cercetării administrative la compartimentul juridic, când pagubele s-au produs de către terțe persoane, în vederea promovării acțiunii civile la instanța de judecată competentă;
d) scăderea din evidența financiar-contabilă, în baza calității de ordonator de credite, a valorii pagubei produse prin fapte sau împrejurări pentru care nu se stabilește răspunderea patrimonială, cu avizul ordonatorului de credite ierarhic superior.
(2) În cazul în care imputarea se face în sarcina conducătorului instituției, singur sau împreună cu alte persoane, dispoziția de imputare se emite de conducătorul ierarhic superior al acestuia.
(3) Dispoziția de imputare se comunică celui obligat la plată în termen de 15 zile lucrătoare de la emitere.
(4) Împotriva dispoziției de imputare personalul în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea procedurii prealabile, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării dispoziției de imputare.
(5) Dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ, precum și angajamentul de plată constituie titluri executorii.
(1) Recuperarea pagubelor, precum și restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite în natură ori a serviciilor nedatorate, recunoscute, se pot face prin angajament de plată, în scris, al celui în cauză.
(2) Angajamentul de plată scris este actul juridic prin care o persoană recunoaște că datorează suma prevăzută în cuprinsul acestuia și își asumă obligația de a o plăti. Angajamentul de plată constituie titlu executoriu și pe baza lui se fac reținerile din salariul celui în cauză. Angajamentul de plată care nu cuprinde în mod clar și cert toate elementele nu are efect legal, urmând ca în termenele și în condițiile legii să se emită dispoziția de imputare.
(3) Existența angajamentului de plată scris nu exclude efectuarea cercetării administrative.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.