Anexa nr. 6

Măsuri de siguranță și de protecție, culoare de trecere și condiții de coexistență între LEA cu tensiune nominală peste 1 kV și obiective învecinate

la normă

Capitolul I — Măsuri de siguranță și de protecție pentru LEA cu tensiuni nominale peste 1 kV ↑ Cuprins

1.1. La proiectarea și construirea LEA, se vor prevedea cerințe specifice pentru asigurarea securității și protecției fizice a LEA în conformitate cu prevederile prezentei norme.

1.2. La amplasarea unor obiective noi în culoarul de funcționare a unei LEA existente se aplică măsurile de siguranță și protecție prevăzute în normă.

1.3. În porțiunile speciale de traseu se aplică măsurile de protecție mărită din tabelul nr. 1 din prezenta anexă.

1.4. De la caz la caz, în afara măsurilor de protecție mărită prevăzute la pct 1.3. se iau și măsuri de siguranță suplimentară, constând fie în dublarea lanțului de izolatoare (respectiv a legăturilor izolatoarelor suport), fie în mărirea nivelului de izolație, conform tabelului nr. 2 din prezenta anexă.

1.5. Creșterea nivelului de izolație se poate realiza, fie prin utilizarea de izolatoare cu caracteristici electrice superioare, fie prin utilizarea de izolatoare cu aceleași caracteristici electrice și prin mărirea numărului acestora pe ramură, conform tabelului nr. 2 din prezenta anexă.

1.6. În cazuri deosebite (pentru evitarea unor intervenții costisitoare și dificil de realizat în exploatare), se pot aplica simultan măsurile de protecție mărită și măsurile de creștere a nivelului de izolație.

1.7.

(1) LEA se protejează împotriva loviturilor de trăsnet și a supratensiunilor atmosferice, conform prevederilor normativului NTE 001/03/00.

(2) Pentru protecția liniei împotriva supratensiunilor atmosferice și pentru protecția oamenilor împotriva Ua și Upas, care apar în cazul punerilor la pământ, stâlpii LEA se leagă la pământ respectând cel puțin prevederile din SR EN 61140:2016.

(3) Armăturile fundațiilor de beton armat ale stâlpilor LEA și ale părții subterane a stâlpilor din beton armat, în cazul fundațiilor burate, se consideră ca prize naturale de pământ, cu condiția ca armăturile să fie conectate electric (sudate) unele de altele și să fie legate electric la conductorul de protecție (în cazul în care LEA este prevăzută cu conductor de protecție) sau la stâlpul metalic sau la armătura stâlpului de beton.

(4) Stâlpii trebuie să fie prevăzuți cu prize artificiale de pământ, în cazul în care priza naturală de pământ nu satisface condiția de rezistență de dispersie impusă.

(5) Toți stâlpii LEA din zonele cu circulație frecventă, precum și stâlpii cu aparataj din zonele cu circulație redusă trebuie să fie prevăzuți cu prize artificiale de pământ pentru dirijarea distribuției potențialelor.

(6) Cerințele privind Ua și Upas și valorile maxime ale acestora trebuie să respecte prevederile SR EN 50341-2-24:2019.

(7) Se recomandă ca părțile metalice ale obiectivelor amplasate în interiorul zonei de siguranță și protecție să fie legate la pământ. Valorile necesare pentru rezistențele de dispersie ale prizelor de pământ ale obiectivelor se stabilesc de la caz la caz, în cadrul analizelor de risc, astfel încât să asigure protecția persoanelor și bunurilor.

(8) Verificarea valorilor rezistențelor de dispersie ale prizelor de pământ ale stâlpilor LEA și ale părților metalice ale obiectivelor din culoarul de trecere al LEA se face periodic prin măsurători. Se recomandă ca măsurătorile să se efectueze conform SR EN 61140:2016.

1.8.

(1) Conform prevederilor Ordinului ministrului transporturilor nr. 735/2015 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea zonelor cu servituți aeronautice civile și a condițiilor de avizare a documentațiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau pot afecta siguranța zborului pe teritoriul și în spațiul aerian al României RACR-ZSAC, ediția 1/2015, cu modificările și completările ulterioare, LEA cu înălțimea stâlpilor de peste 25 m și care traversează drumuri naționale, autostrăzi, căi ferate sau cursuri principale de apă (râuri cu lungimi mai mari de 200 km) trebuie semnalizate după cum urmează:

conductoarele superioare din deschiderea de traversare, prin marcare pentru zi (cu balize);

stâlpii de traversare, prin marcare pentru zi (vopsire).

(2) Stâlpii de traversare cu înălțimi de 45 m și mai mari trebuie să fie balizați pentru zi (vopsire) și pentru noapte (lumini).

(3) În cazurile stabilite pe baza unei analize de specialitate, conductoarele din deschiderea de traversare trebuie să fie marcate pentru zi (cu balize) și pentru noapte (cu lumini specifice).

(4) Balizele prevăzute la alin. (3) se montează pe conductorul sau conductoarele superioare ale LEA, respectiv pe conductorul de protecție sau, în lipsa acestuia, pe conductorul de fază.

(5) Balizele se montează pe conductorul sau conductoarele extreme ale LEA din planul superior și se amplasează astfel încât alternanța acestora să nu conducă la o spațiere mai mică de 50 m între două balize succesive.

1.9. Pentru proiectarea și construirea liniilor electrice aeriene noi cu tensiuni nominale peste 1 kV, cerințele SR EN 50341-1:2013 "Linii electrice aeriene de tensiune alternativă mai mare de 1 kV. Partea 1: Reguli Generale Specificații comune" și SR EN 50341-2-24:2019 "Linii electrice aeriene de tensiune alternativă mai mare de 1 kV. Partea 2-24: Aspectele normativelor naționale (NNA) pentru România (pe baza EN 50341-1:2012)" sunt minimale.Tabelul 1. Măsuri de protecție mărităTabelul 2. Măsuri pentru realizarea creșterii nivelului de izolație a LEA

Nr.

crt.

Elementul la care se referă măsura de protecție mărită

Echiparea LEA

Cu izolatoare suport

Cu lanțuri de izolatoare

Măsuri de protecție mărită

1

Stâlpi

Stâlpi de întindere

Stâlpi de susținere cu cleme cu reținerea conductorului

2

Conductoare

- Secțiunea conductorului de minimum 35 mmp pentru funie Al-Ol, Aliaj de aluminiu-oțel și Aliaj de aluminiu și de 50 mmp pentru funie de Ol.

- Se interzice înnădirea conductoarelor în deschidere.

3

Cleme și armături

Legături de susținere cu reținerea conductorului (legături de siguranță)

- Cleme de susținere cu reținerea conductorului;

- Armături de protecție împotriva arcului, la lanțurile de izolatoare ale LEA cu tensiunea nominală U(n) > 110 kV.

4

Deschideri

Deschiderile reale la încărcări din vânt și la încărcări verticale nu vor depăși 90% din cele de dimensionare a stâlpilor.

5

Lanțuri de izolatoare

- Lanțurile multiple (susținere și întindere) se verifică în regim de avarie, la ruperea unei ramuri;

- Lanțurile simple cu izolatoare capă și tijă se verifică la capacitatea reziduală în urma spargerii unei pălării izolante (coeficient parțial de siguranță egal cu 1);

- Izolația suport din materiale compozite și izolația compozită din lanțurile de izolatoare simple trebuie încercate bucată cu bucată la 75% din sarcina de rupere garantată la procurare.

Tensiunea nominală

(kV)

Tipul izolatoarelor

Izolatoare suport

Izolatoare tip capă-tijă

Izolatoare tip tijă

Nivelul de izolație

Nivelul de izolație

Nivelul de izolație

Normal

Mărit

Normal

Mărit

Normal

Mărit

6

6 kV

10 kV

-

-

6 kV

10 kV

10

10 kV

15 ... 20 kV

-

-

10 kV

15 ... 20 kV

20

20 kV

30 ... 35 kV

Numărul de izolatoare se alege conform prevederilor capitolului II din prezenta anexă.

20 kV

30 ... 35 kV

110

-

-

Numărul de izolatoare conform NTE 001/03/00 și SR-EN 50341-2-24:2019.

Se mărește numărul de izolatoare cu o bucată.

Numărul de izolatoare conform NTE 001/03/00 și SR-EN 50341-2-24:2019.

Se adăugă un izolator tip capă-tijă*1)

220

-

-

Se mărește numărul de izolatoare cu două bucăți.

Se adăugă două izolatoare tip capă-tijă*1)

400

-

-

Se mărește numărul de izolatoare cu trei bucăți.

Se adăugă trei izolatoare tip capă-tijă*1)

Notă:

*1) Izolatoarele capă-tijă se montează la partea superioară a lanțului de izolatoare.

Măsura de adăugare de izolatoare suplimentare este valabilă numai în cazul izolației clasice (sticlă sau porțelan).

În cazul izolației compozite, mărirea nivelului de izolație se realizează prin utilizarea de izolatoare cu nivel de izolație mărit cu 25% față de cel definit în prezenta normă.

Capitolul II — Culoare de trecere (de funcționare), zone de protecție și siguranță pentru LEA cu tensiuni nominale peste 1 kV ↑ Cuprins

2.1. Instituirea de către operatorii de rețea, conform prevederilor legale, de restricții și interdicții în culoarele de trecere (de funcționare), în zonele de protecție și în zonele de siguranță ale LEA noi se face cu respectarea prevederilor prezentei norme. De asemenea, la amplasarea de noi obiective în culoarul de trecere (de funcționare) a LEA existente, este obligatorie respectarea prevederilor prezentei norme.

2.1.^1

(1) Dimensiunile culoarelor de trecere (de funcționare), ale zonelor de protecție și ale zonelor de siguranță se stabilesc conform prevederilor din acest capitol.

(2) Pentru o LEA cu tensiunea nominală mai mare de 1 kV culoarul de trecere (de funcționare), zona de protecție și zona de siguranță coincid.

(la 09-01-2024, Alineatul (2), Punctul 2.1.^1, Capitolul II, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera a), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

(la 16-12-2020, Capitolul II din Anexa nr. 6 a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 225 din 9 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1237 din 16 decembrie 2020 )

2.2. În culoarul de trecere (funcționare) al LEA, având lățimea calculată conform pct. 2.3 alin. (1), este obligatorie respectarea prevederilor prezentei anexe.

(la 09-01-2024, Punctul 2.2., Capitolul II, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera b), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

2.3.

(1) Dimensiunea zonei de siguranță Z_sig pentru LEA cu tensiuni nominale peste 1 kV (figura 1.a)* este simetrică față de axul liniei și se calculează cu formula:

* Figura 1.a este reprodusă în facsimil.

Z_sig = L_LEA + 2 · (l_iz + f_c.max) · sin alfa_c + 2 · d_s, în care:

• Z_sig - dimensiunea zonei de siguranță;

• L_LEA - lățimea maximă a stâlpilor (distanța cea mai mare pe orizontală, transversal pe linie), [m];

• l_iz - lungimea maximă a unui lanț de susținere utilizat pe linie [m];

• f_c.max - săgeata maximă a conductorului, calculată în condițiile de apariție a vântului maxim, în deschiderea respectivă a LEA [m];

• alfa_c - unghiul maxim de înclinare a planului conductorului activ extrem sub acțiunea presiunii vântului maxim [º];

• d_s - distanța minimă de siguranță considerată pe orizontală față de conductorul activ extrem la deviația sa maximă [m].

(2) Formula prevăzută la alin. (1) se utilizează la stabilirea poziției obiectivului în raport cu zona de siguranță a LEA, în următoarele situații:

a) la evaluarea realizată de către operatorii de rețea;

b) în cadrul studiilor de coexistență;

c) în cadrul analizelor de risc.

(la 09-01-2024, Punctul 2.3., Capitolul II, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera c), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

Notă Potrivit alin. (1) al art. III coroborat cu lit. c), pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024, prevederile pct. 2.3 alin. (2) lit. a) din anexa nr. 6 la norma tehnică prevăzută la art. I , astfel cum au fost modificate prin prezentul ordin, intră în vigoare la data de 1 iulie 2025.

2.4. Distanța minimă de siguranță, d(s), este de:

● 3 m, în cazul LEA cu tensiunea nominală ≤110 kV;

● 4 m, în cazul LEA cu tensiunea nominală de 220 kV;

● 5 m, în cazul LEA cu tensiunea nominală de 400 kV;

● 8 m, în cazul LEA cu tensiunea nominală de 750 kV.

2.5. Lățimile normate ale culoarelor de trecere pentru LEA simplu/dublu circuit, sunt următoarele:

● 24 m, pentru LEA cu tensiuni între 1 și 36 kV;

● 37 m, pentru LEA cu tensiuni de 110 kV;

● 55 m, pentru LEA cu tensiuni de 220 kV;

● 75 m, pentru LEA cu tensiuni de 400 kV;

● 81 m, pentru LEA cu tensiuni de 750 kV.

Notă Începând cu data de 01-07-2025, potrivit alin. (1) al art. III coroborat cu lit. d), pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024, punctele 2.5-2.7 și 2.9 se abrogă.

2.6. În cazul LEA construite pe terenuri silvice sau pe terenuri din domeniul public sau privat, precum grădini, curți, livezi, zăvoaie, marginea drumurilor etc., unde există arbori/pomi fructiferi, lățimile normate ale culoarelor de trecere pentru LEA simplu/dublu circuit sunt următoarele:

• 24 m, pentru LEA cu tensiuni între 1 și 36 kV;

• 32 m, pentru LEA cu tensiunea de 110 kV;

• 44 m, pentru LEA cu tensiunea de 220 kV;

• 54 m, pentru LEA cu tensiunea de 400 kV;

• 81 m, pentru LEA cu tensiunea de 750 kV.

(la 16-12-2020, Punctul 2.6. din Capitolul II , Anexa nr. 6 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 225 din 9 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1237 din 16 decembrie 2020 )

Notă Începând cu data de 01-07-2025, potrivit alin. (1) al art. III coroborat cu lit. d), pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024, punctele 2.5-2.7 și 2.9 se abrogă.

2.7. Dimensiunile culoarului de trecere (funcționare) pot fi mai mari decât cele prevăzute la pct. 2.5. și 2.6. în cazurile și în panourile LEA în care acestea:

a) se realizează cu stâlpi echipați cu mai mult de două circuite;

b) necesită deschideri mari, impuse de configurația terenului (traversarea unor elemente naturale etc.);

c) au în vecinătate obiective, construcții, depozite cu materiale explozive, instalații etc. pentru care condițiile de coexistență cu acestea impun măsuri speciale sau distanțe de siguranță mai mari decât cele prevăzute la pct. 2.4.;

d) traversează zone în care configurația terenului favorizează căderea de arbori pe echipamentele LEA.

Notă Începând cu data de 01-07-2025, potrivit alin. (1) al art. III coroborat cu lit. d), pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024, punctele 2.5-2.7 și 2.9 se abrogă.

2.8 Dimensiunea culoarului de trecere (funcționare) poate fi redusă față de cea calculată cu formula de la pct. 2.3 alin. (1) numai în cazul în care se proiectează și se execută o LEA nouă. Reducerea dimensiunilor culoarului de trecere se justifică în baza unei analize de risc.

(la 09-01-2024, Punctul 2.8., Capitolul II, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera e), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

2.9. Pentru porțiunile speciale ale LEA care se găsesc în una dintre situațiile prevăzute la pct. 2.7., dimensiunile zonelor de protecție și a zonelor de siguranță se calculează corespunzător dimensiunilor elementelor LEA și/sau condițiilor și distanțelor de siguranță specifice acestor porțiuni.

Notă Începând cu data de 01-07-2025, potrivit alin. (1) al art. III coroborat cu lit. d), pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024, punctele 2.5-2.7 și 2.9 se abrogă.

2.10.

(1) Distanța măsurată pe verticală între conductorul cel mai apropiat de arbori și coronamentul arborilor (inclusiv o creștere previzibilă până la următoarea operațiune de defrișare/toaletare a arborilor), la deviația maximă a conductorului și a coroanei arborilor sub acțiunea vântului și/sau sub greutatea zăpezii și în condiții de săgeata maximă, nu trebuie să fie mai mică decât:

● 1 m, pentru LEA cu tensiunea de 20 kV;

● 4 m, pentru LEA cu tensiunea de 110 kV;

● 5 m, pentru LEA cu tensiunea de 220 kV;

● 6 m, pentru LEA cu tensiunea de 400 kV;

● 9 m, pentru LEA cu tensiunea de 750 kV.

(2) Culoarul de trecere (de funcționare) prin păduri, în cazul LEA nou construite și LEA existente, se defrișează, conform prevederilor legale, numai în cazurile în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) sau în cazul în care se realizează exproprierea terenurilor din culoarul de trecere și scoaterea definitivă a acestora din fondul forestier.

2.11. În cazul în care, în condițiile prevăzute la pct. 2.10., culoarul de trecere (de funcționare) nu se defrișează, pentru proprietarul sau administratorul fondului forestier respectiv și/sau proprietarul arborilor/pomilor fructiferi se instituie ca interdicție obligația de a nu schimba arborii/pomii fructiferi existenți cu alte specii, al căror regim de creștere să conducă la micșorarea sau anularea distanțelor minime prevăzute la pct. 2.10.

2.12. La intersecția LEA nou construite cu autostrăzi, drumuri naționale și județene sau cu drumuri care deservesc obiective turistice de interes deosebit, precum și cu căile ferate cu trafic normal, culoarul de trecere (de funcționare) defrișat prin pădure se întrerupe de o parte și de alta a acestora, pe o distanță de (30÷40) m, măsurată din axul obiectivului traversat, folosindu-se în acest scop stâlpi de înălțimi corespunzătoare care să permită trecerea conductoarelor pe deasupra arborilor.

2.13. La trecerea LEA cu tensiunea nominală de 110 kV și mai mare, nou construite prin fâșii înguste de păduri cu lățimea până la 100 m, nu se defrișează de regulă culoarul de trecere (de funcționare) prin pădure, conductoarele liniilor montându-se pe stâlpi înalți care să asigure cel puțin distanțele prevăzute la pct. 2.10.

2.14. Terenurile care au fost defrișate sau se defrișează pentru crearea culoarului de trecere (de funcționare) pot fi plantate cu specii de arbori de înălțimi potrivite sau arbuști, astfel încât să fie păstrate distanțele minime de la coroana acestora la conductoarele electrice, prevăzute la pct. 2.10., precum și lățimea culoarului de trecere (de funcționare) determinată conform prevederilor de la pct. 2.5., 2.6. și 2.9., pe toată durata de exploatare a liniilor electrice.

Notă Începând cu data de 01-07-2025, potrivit alin. (1) al art. III coroborat cu lit. f), pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024, punctul 2.14., Capitolul II, Anexa nr. 6 se modifică și va avea următorul cuprins: Terenurile care au fost defrișate sau se defrișează pentru crearea culoarului de trecere (de funcționare) pot fi plantate cu specii de arbori de înălțimi potrivite sau arbuști, astfel încât să fie păstrate distanțele minime de la coroana acestora la conductoarele electrice, prevăzute la pct. 2.10, precum și lățimea culoarului de trecere (de funcționare) determinată conform prevederilor de la pct. 2.3 alin. (1), pe toată durata de exploatare a liniilor electrice.

2.15.

(1) Operatorii de rețea, singuri sau împreună cu proprietarii de drept sau cu administratorul fondului silvic, efectuează cel puțin o dată pe an controale pe traseele LEA realizate pe terenuri silvice, identifică arborii uscați, slab ancorați în teren sau situați în terenuri fugitive, predispuși căderii la vânt, din vecinătatea culoarului de trecere (funcționare) și iau măsuri pentru tăierea acestora conform prevederilor legale.

(2) Vegetația forestieră din culoarul de trecere (funcționare) se taie, dacă înălțimea acesteia, determinată în urma inspecției culoarului prevăzută la alin. (1), nu asigură distanțele prevăzute la pct. 2.10.

2.16. LEA noi cu conductoare izolate și neizolate, cu tensiunea nominală până la 20 kV inclusiv, amplasate în zonele silvice și forestiere, se construiesc pe marginea drumurilor, inclusiv a celor forestiere, în culoare amplasate în zonele de protecție a drumurilor publice, la limita zonei de siguranță. Se evită defrișările, efectuându-se numai acele lucrări de curățire și tăiere a arborilor și crengilor care asigură funcționarea liniilor prin respectarea distanței minime de siguranță prevăzute la pct. 2.4., între conductoarele deviate de vânt și coroana arborelui, respectiv a distanței prevăzute la pct. 2.10., măsurată pe verticală între conductorul cel mai apropiat de arbori și vârful arborilor.

2.17. LEA cu conductoare izolate torsadate, cu tensiunea nominală până la 20 kV inclusiv, se construiesc în condițiile pct. 2.16., suprapuse peste drumurile parcelare deschise existente în pădure sau direct prin pădure, fără a se defrișa culoare de lucru sau culoare de trecere (funcționare).

2.18. Construcția sau reparația LEA care intersectează arii naturale protejate sau trec prin apropierea acestora, se realizează cu respectarea prevederilor Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare.

2.19. În cazul în care culoarul de trecere se defrișează, lățimea acestuia într-un panou al LEA se consideră lățimea maximă rezultată din aplicarea formulei prevăzute la pct. 2.3 alin. (1), în toate deschiderile din panoul respectiv. Profilul culoarului de trecere a LEA de 20 kV, 110 kV, 220 kV, respectiv 400 kV și a zonei împădurite este exemplificat în figurile 1.b-1.f.*

* Figurile 1.b-1.f și legendele aferente sunt reproduse în facsimil.

(la 09-01-2024, Punctul 2.19., Capitolul II, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera g), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

Capitolul III — Condițiile de coexistență a LEA cu tensiuni nominale peste 1 kV echipate cu conductoare neizolate ↑ Cuprins

3.1. Analiza de risc

3.1.1.

(1) Amplasarea unor obiective de tipul celor prevăzute în prezentul capitol la o distanță mai mică decât distanța de siguranță sau în alte condiții de siguranță și de protecție decât cele reglementate în prezenta normă față de LEA, respectiv amplasarea LEA care urmează a se construi la o distanță mai mică decât distanța de siguranță sau în alte condiții de siguranță și de protecție decât cele reglementate față de obiective de tipul menționat, se poate realiza în baza unei analize de risc.

(2) În cazul obiectivelor de tip clădire, dacă în urma aplicării formulei prevăzute la pct. 2.3 alin. (1) rezultă că acestea urmează să fie amplasate în exteriorul Z_sig, nu este necesară realizarea unei analize de risc. În această situație se poate solicita realizarea unui studiu de coexistență.

(3) În cazul obiectivelor de tip clădire, dacă în urma aplicării formulei prevăzute la pct. 2.3 alin. (1) rezultă că acestea urmează să fie amplasate în interiorul Z_sig, se solicită realizarea unei analize de risc.

(la 09-01-2024, Punctul 3.1.1., Punctul 3.1., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera h), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

Notă Potrivit alin. (1) al art. III coroborat cu lit. h), pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024, prevederile pct. 3.1.1 alin. (2) și (3) din anexa nr. 6 la norma tehnică prevăzută la art. I , astfel cum au fost modificate prin prezentul ordin, intră în vigoare la data de 1 iulie 2025.

3.1.2.

(1) Riscurile generate de eventuala diminuare a distanțelor de siguranță reglementate, măsurile aplicabile și responsabilitățile prevăzute în analiza de risc pentru reducerea riscurilor trebuie acceptate de comun acord de toate părțile implicate.

(la 09-01-2024, Alineatul (1), Punctul 3.1.2., Punctul 3.1., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera i), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

(2) Neacceptarea de către oricare parte implicată a rezultatelor analizei de risc implică asigurarea distanțelor de siguranță și a măsurilor de siguranță și protecție prevăzute în prezenta normă.

3.1.3. Costul analizei de risc și a lucrărilor pentru reducerea riscurilor, precum și realizarea condițiilor de coexistență sunt în sarcina solicitantului.

3.1.4. Condițiile de coexistență a LEA echipate cu conductoare izolate, cu elemente naturale, obiecte, construcții, instalații etc. din vecinătate se tratează în conformitate cu prevederile îndrumarului de proiectare 1LI-Ip4/17-2012.

3.2. Traversări și apropieri față de căi ferate

3.2.1. Căile ferate se împart în următoarele categorii, ținându-se seama de conținutul prezentei norme:

a) Căi ferate electrificate sau electrificabile, categorie care cuprinde toate căile ferate unde s-a introdus sau urmează să fie introdusă tracțiunea electrică;

b) Căi ferate neelectrificabile cu trafic permanent, categorie care cuprinde toate căile ferate care nu urmează a fi electrificate și pe care se desfășoară un trafic regulat, pe baza unui orar prestabilit pe perioade mari de timp;

c) Căi ferate neelectrificabile cu trafic intermitent, categorie care cuprinde toate căile ferate care nu urmează a fi electrificate și la care traficul, în general, este numai trafic de mărfuri și care nu se desfășoară pe baza unui orar prestabilit pe perioade mari de timp (căi ferate uzinale, căi ferate de triaj, căi ferate forestiere etc.).

3.2.2. Traversările cu LEA peste căi ferate, în zona stațiilor căilor ferate, a depourilor de locomotive și a atelierelor de material rulant, nu se admit decât în cazuri excepționale și numai cu acordul organelor competente.

3.2.3. La traversările LEA peste căi ferate, în locurile marcate prin porți de gabarit, se respectă distanțele minime, măsurate între conductorul LEA, la săgeata sau deviația maximă și poarta de gabarit, respectiv: 3 m pentru 1 kV < U(n) ≤ 110 kV, 4 m pentru U(n) = 220 kV, 5 m pentru U(n) = 400 kV.

3.2.4. Traversările și apropierile față de căi ferate se tratează conform tabelului nr. 6 și figurilor 3.a și 3.b din prezenta anexă.

3.2.5. Stâlpii LEA de traversare a căilor ferate se balizează de zi și de noapte, conform prevederilor Capitolului I, pct. 1.8. din prezenta anexă.

3.3. Traversări și apropieri față de drumuri

3.3.1. Drumurile, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (OG nr. 43/1997), se clasifică astfel:

(i) Din punctul de vedere al destinației:

a) drumuri publice - obiective de utilitate publică destinate transportului rutier în scopul satisfacerii cerințelor economiei naționale, ale populației și de apărare a țării;

b) drumuri de utilitate privată - servesc activităților economice (forestiere, petroliere, miniere, agricole, energetice etc., de acces în incinte, din incinte, organizare de șantier).

(ii) Din punctul de vedere al circulației:

a) drumuri deschise circulației publice - cuprind toate drumurile publice și acele drumuri de utilitate privată care asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu a vehiculelor și pietonilor;

b) drumuri închise circulației publice - cuprind acele drumuri de utilitate privată care servesc obiectivelor la care publicul nu are acces, precum și acele drumuri de utilitate publică închise temporar circulației publice.

(iii) Din punctul de vedere funcțional și administrativ teritorial:

a) drumuri de interes național (aparțin proprietății publice și asigură legătura capitalei cu reședințele de județe, legăturile între acestea, precum și cu țările vecine) pot fi:

1. autostrăzi;

2. drumuri expres;

3. drumuri naționale europene (E);

4. drumuri naționale principale;

5. drumuri naționale secundare.

b) drumuri de interes județean (aparțin proprietății publice a județului și asigură legăturile între reședințele de județ și reședințele de comune, municipii, orașe, porturi, aeroporturi, obiective legate de apărare, turistice etc., precum și între orașe și municipii);

c) drumuri de interes local (aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află) pot fi:

1. drumuri comunale (leagă reședința de comună și satele componente, orașele și satele componente);

2. drumuri vicinale (deservesc proprietăți, fiind situate la limita acestora);

3. străzi (drumurile naționale, județene și comunale își păstrează categoria funcțională din care fac parte, fiind considerate continue în traversarea localităților, servind totodată și ca străzi).

3.3.2. La traversările LEA peste drumuri, în locurile în care există porți de gabarit, porți purtând indicatoare de circulație etc., se respectă următoarele distanțe minime, măsurate între conductorul LEA, la săgeata sau deviația maximă și structura porții: 2 m pentru 1 kV < U(n) ≤ 20 kV, 3 m pentru 20 kV < U(n) ≤ 110 kV, 4 m pentru U(n)= 220 kV, 5 m pentru U(n)= 400 kV.

3.3.3. Traversările și apropierile față de drumuri situate în afara localităților trebuie să respecte prevederile tabelului 7.a (figura 5.a), iar cele față de drumurile situate în interiorul localităților trebuie să respecte prevederile tabelului 7.b (figura 5.b) din prezenta anexă. Acolo unde acest criteriu de sectorizare a drumurilor nu este aplicabil (de exemplu, în cazul drumurilor de interes local, vicinale, etc.), aplicarea prevederilor din tabelele 7.a și 7.b se realizează prin sectorizarea drumurilor pe baza criteriului "drumuri situate în intravilanul localităților"/"drumuri situate în extravilanul localităților".

3.3.4.

(1) Construcția de LEA și lucrările programate pentru întreținerea LEA existente amplasate în zona drumului, se realizează numai cu acordul și în condițiile impuse de administratorul drumului.

(2) Construcția de LEA sau de tronsoane de LEA se realizează cu respectarea prevederilor OG nr. 43/1997 și ale anexei nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

3.3.5. Stâlpii LEA de traversare a drumurilor de interes național se balizează de zi și de noapte conform prevederilor art. 27 din normă.

3.3.6. Elementele de gabarit ale drumurilor sunt prezentate în figura 4 din prezenta anexă.

3.3.7. Conform OG nr. 43/1997, zonele de siguranță ale drumurilor (Zs), măsurate de la limita exterioară a amprizei drumului, au următoarele valori:Tabelul 3. Zonele de siguranță a drumurilor

Nivel drum

Zs (m)

Drum situat la nivelul terenului

1,5 m de la marginea exterioară a șanțurilor

Drum în rambleu

2 m de la piciorul taluzului

Drum în debleu cu înălțimea până la 5 m inclusiv

3 m de la marginea de sus a taluzului

Drum în debleu cu înălțimea mai mare de 5 m

5 m de la marginea de sus a taluzului

3.3.8. Conform OG nr. 43/1997, zonele de protecție ale drumurilor (Zp) au următoarele valori:Tabelul 4. Zonele de protecție ale drumurilor

Categorie de drum

Zp (m)

Drumuri de interes național

autostrăzi, drumuri expres

50

drumuri naționale (europene, principale, secundare)

22

Drum de interes județean

20

Drum de interes local (drumuri comunale, drumuri vicinale și străzi)

18

3.4. Încrucișări și apropieri față de LEA

3.4.1. Traversările și apropierile față de LEA trebuie să respecte prevederile tabelelor 8.a, 8.b și 8.c (figurile 6.a și 6.b), din prezenta anexă.

3.4.2. Construirea LEA cu tensiuni nominale sub 1000 V, montate pe stâlpi comuni cu alte LEA, se admite cu respectarea prevederilor tabelului 8.c din prezenta anexă.

3.4.3. Se admite construirea LEA cu mai multe circuite de tensiuni nominale diferite, peste 1000 V fiecare, astfel:

● distanțele dintre circuite trebuie să fie corespunzătoare tensiunii celei mai mari;

● distanțele dintre conductoarele aceluiași circuit, precum și între acestea și părțile puse la pământ trebuie să fie corespunzătoare tensiunii nominale a circuitului respectiv.

3.5. Încrucișări și apropieri față de linii de telecomunicații, linii subterane de energie electrică, linii de tramvai sau troleibuz și mijloace de transport pe cablu suspendat.

3.5.1.

(1) Condițiile de realizare a încrucișărilor și apropierilor față de liniile de telecomunicații trebuie să respecte atât prevederile prezentei norme, cât și cele indicate în SR 6290:2004, SR 832:2008 și în PE 125/89.

(2) Distanțele de siguranță la încrucișările LEA cu liniile de telecomunicații (inclusiv rețele de televiziune prin cablu, internet și alte utilități) sunt indicate în tabelul 9.a. Distanțele de apropiere și măsurile de protecție adoptate pentru linia care supratraversează se stabilesc similar celor din tabelul 9.b.

3.5.2.

(1) Traversările și apropierile față de linii de tramvai sau troleibuz se tratează prin asimilare cu prevederile coroborate ale pct. 3.2. și 3.3., atât din punct de vedere al măsurilor de siguranță, cât și al distanțelor minime, mai puțin distanțele pe verticală între conductorul inferior al LEA și linia de contact sau cablul purtător, care sunt indicate în tabelul 9.a.

(2) Condițiile de realizare a încrucișărilor și apropierilor față de liniile de tramvai și troleibuze trebuie să respecte prevederile din STAS 8074-76.

3.5.3.

(1) Traversările și apropierile față de linii subterane de energie electrică trebuie să respecte prevederile NTE 007/08/00.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică la liniile electrice în cablu cu tensiuni nominale până la 400 kV inclusiv, aparținând operatorilor economici din sectorul energiei electrice.

3.5.4.

(1) Încrucișările și apropierile LEA noi față de mijloacele de transport pe cablu suspendat trebuie să respecte prevederile tabelului 9.b. (figura 7).

(2) Mijloacele de transport pe cablu suspendat se împart în:

a) teleferice, în cazul în care sunt destinate transportului de persoane;

b) funiculare, în cazul în care sunt destinate transportului de materiale.

(3) În cazul telefericelor, decizia privind amplasarea unei LEA noi trebuie să aibă la bază o analiză de risc.

(4) Amplasarea de mijloace noi de transport pe cablu suspendat în zona de siguranță a LEA existente este interzisă.

(la 09-01-2024, Alineatul (4), Punctul 3.5.4., Punctul 3.5., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera j), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

3.6. Traversări și apropieri față de conducte supraterane

3.6.1. Conductele supraterane reprezintă conducte metalice, din beton armat, polietilenă de înaltă densitate, beton nearmat etc., închise sau deschise, situate la o cotă mai ridicată sau cel puțin egală cu cota solului.

3.6.2.

(1) Conductele supraterane se împart în:

a) Conducte supraterane de fluide neinflamabile; traversările și apropierile față de aceste conducte trebuie să respecte prevederile tabelului 10.a (figura 8), cu excepția conductelor destinate irigațiilor, care trebuie să respecte prevederile pct. 3.21.;

b) Conducte supraterane de lichide inflamabile; traversările și apropierile față de aceste conducte trebuie să respecte prevederile tabelului 10.b (figura 8);

c) Conducte supraterane de gaze inflamabile; traversările și apropierile față de aceste conducte trebuie să respecte prevederile tabelului 10.c (figura 8).

(2) La proiectarea de noi conducte de transport a gazelor naturale în zona LEA sau pentru proiectarea de LEA noi în zona conductelor existente de transport a gazelor naturale se aplică prevederile Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 118/2013, cu modificările și completările ulterioare (tabelul 10.d).

3.7. Trecerea LEA prin zone cu circulație frecventă

3.7.1. Trecerea LEA prin zone cu circulație frecventă trebuie să respecte prevederile tabelului 11 din prezenta anexă.

3.7.2. La proiectarea și construcția LEA noi, inclusiv a tronsoanelor noi ale LEA existente, amplasate în zone cu circulație frecventă, se va avea în vedere asigurarea unui nivel maxim al valorilor câmpurilor electric și magnetic în conformitate cu prevederile Normelor privind limitarea expunerii populației generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1193/2006.

3.7.3. Stâlpii LEA din zonele cu circulație frecventă trebuie să fie prevăzuți cu prize artificiale de pământ pentru dirijarea distribuției potențialelor.

3.8. Trecerea LEA prin zone de culturi pe spaliere metalice și peste îngrădiri metalice

Trecerea LEA prin zone cu culturi pe spaliere metalice și peste îngrădiri metalice cu caracter permanent (aferente locuințelor, cimitirelor etc.) trebuie să respecte prevederile tabelului 12 (figura 9) din prezenta anexă.

3.9. Traversări și apropieri față de clădiri

3.9.1.

(1) Clădirile se clasifică în:

a) clădiri locuite, categorie în care sunt cuprinse clădirile industriale, clădirile de locuit și clădirile anexe ale gospodăriilor situate în perimetrul circulat al curților.

b) clădiri nelocuite, categorie în care sunt cuprinse clădirile izolate de importanță secundară, situate în afara perimetrului circulat al curților (garaje, hambare, magazii, ghețării etc.) și care nu sunt destinate adăpostirii de oameni și animale.

(2) Prin traversarea unei LEA peste o clădire se înțelege situația în care conductorul LEA, în poziție normală sau la deviația maximă, se găsește deasupra perimetrului clădirii. Toate celelalte cazuri de vecinătate a unei LEA cu o clădire sunt considerate apropieri.

(3) Se evită, pe cât posibil, traversările LEA cu tensiuni nominale peste 1000 V peste clădiri.

(4) Traversarea LEA peste clădirile locuite prevăzute la alin. (1) se poate admite numai în cazuri obligate, cu respectarea următoarelor condiții:

a) tensiunea nominală a LEA trebuie să fie mai mare sau egală cu 110 kV;

b) învelitoarea acoperișului clădirii trebuie să fie incombustibilă, clasă de reacție la foc A1;

c) în cazul învelitorilor metalice este obligatorie legarea lor la o priză de pământ cu valoarea recomandată a rezistenței de dispersie de maximum 4 Ω. Valorile necesare pentru rezistențele de dispersie ale prizelor de pământ se stabilesc de la caz la caz, în cadrul analizelor de risc, astfel încât să asigure protecția persoanelor și bunurilor.

(la 09-01-2024, Alineatul (4), Punctul 3.9.1., Punctul 3.9., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera k), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

(5) Traversările menționate la alin. (4), precum și apropierile LEA față de clădiri trebuie să respecte prevederile tabelului nr. 13 și figura nr. 10. Excepție fac clădirile destinate instalațiilor electrice, care trebuie să respecte prevederile normativului PE 101/85.

(la 16-12-2020, Alineatul (5) din Punctul 3.9.1. , Punctul 3.9. , Capitolul III , Anexa nr. 6 a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 225 din 9 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1237 din 16 decembrie 2020 )

3.9.2.

(1) Abrogat.

(la 16-12-2020, Alineatul (1) din Punctul 3.9.2. , Punctul 3.9. , Capitolul III , Anexa nr. 6 a fost abrogat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 225 din 9 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1237 din 16 decembrie 2020 )

(2) În cadrul documentațiilor tehnice solicitate pentru construcția LEA noi în zone cu construcții civile, de producție și/sau depozitare ori cu funcțiuni mixte, clasificate astfel în conformitate cu prevederile Normativului P118/99, tratarea riscului de incendiu se realizează conform prevederilor aceluiași normativ.

(3) Se evită amplasarea stâlpilor LEA cu tensiuni nominale de minimum 110 kV în interiorul perimetrului circulat al curților. În cazuri obligate aceste amplasări sunt admise cu acordul proprietarului, în condițiile legii.

(4) Traversările și apropierile LEA față de construcții de producție și/sau depozitare, încadrate în categoria A, B sau C pericol de incendiu, care au acordul operatorului de rețea, trebuie să respecte prevederile pct. 3.15.

(la 16-12-2020, Alineatul (4) din Punctul 3.9.2. , Punctul 3.9. , Capitolul III , Anexa nr. 6 a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 225 din 9 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1237 din 16 decembrie 2020 )

3.10. Traversări, treceri și apropieri față de poduri, baraje, diguri

Traversările, trecerile și apropierile LEA față de poduri, baraje și diguri trebuie să respecte prevederile tabelului 14 (figurile 11.a, 11.b și 11.c).

3.11. Traversări și apropieri față de ape și cursuri de apă

3.11.1.

(1) Traversările și apropierile față de ape și cursuri de apă trebuie să respecte prevederile tabelului 15 (figura 12) și prevederile Legii apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare.

(2) În cazul traversărilor Dunării se aplică prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. 859/2013 pentru aprobarea "Regulamentului de navigație pe Dunăre în sectorul românesc", ediția 2013, cu modificările ulterioare și ale Ordonanței Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

3.11.2.

(1) Stâlpii LEA de traversare a cursurilor principale de apă se balizează de zi și de noapte conform prevederilor art. 29 din normă.

(2) La construcția LEA noi, deschiderile de traversare a apelor și cursurilor de apă principale se echipează cu lanțuri de izolatoare cu cel puțin două coloane (lanțuri duble sau multiple) sau cu legături duble în cazul izolatoarelor suport. Decizia privind deschiderile în care se aplică această măsură este în sarcina proiectantului de specialitate LEA.

3.12. Traversări și apropieri față de conducte subterane

3.12.1. În cazul traversărilor și apropierilor LEA față de conducte subterane (inclusiv cele de apă potabilă, canalizare, etc.), distanța de la conductă la cea mai apropiată fundație, respectiv priză de pământ a unui stâlp LEA, trebuie să fie de minimum 4 m, respectiv de minimum 2 m, cu următoarele excepții:

a) pentru conductele subterane de fluide inflamabile (gaze, țiței, produse petroliere), distanța minimă este de 5 m față de cea mai apropiată priză de pământ a unui stâlp LEA;

b) pentru conductele subterane de transport gaze inflamabile, se respectă prevederile Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 118/2013, cu modificările și completările ulterioare:

(i) Conductele subterane trebuie să respecte față de cea mai apropiată fundație sau priză de pământ a unui stâlp LEA o distanță egală cu înălțimea stâlpului deasupra solului. Această distanță poate fi redusă până la 5 m cu respectarea următoarelor:

1. încadrarea conductei într-o clasă superioară de locație;

2. izolarea exterioară suplimentară a conductei;

3. drenarea curenților de dispersie.

(ii) Cu acordul operatorului LEA, această distanță poate fi redusă în cazuri de excepție până la 2 m cu respectarea următoarelor:

1. încadrarea conductei într-o clasă de locație superioară cu 2 clase;

2. izolarea exterioară suplimentară a conductei;

3. drenarea curenților de dispersie.

c) pentru conductele de irigații, conform pct. 3.21.;

d) pentru alte categorii de conducte întâlnite pe traseele liniilor, aparținând diferiților beneficiari, distanța se va stabili de comun acord cu autoritățile competente.

3.12.2. Armăturile metalice supraterane ale conductelor subterane (regulatoare, refulatoare, vane etc.) se tratează ca elemente de conducte supraterane.

3.13. Traversări și apropieri față de instalații de extracție de petrol și gaze naturale, de pompare petrol, stații de reglare/măsurare gaze naturale

3.13.1. Se interzic traversările LEA peste instalațiile de foraj și extracție de petrol și gaze naturale, instalațiile de pompare petrol, stațiile de reglare/măsurare gaze naturale.

3.13.2. Se interzice apropierea axului LEA de orice parte a unei instalații de foraj și extracție, la o distanță mai mică decât 1,5 x înălțimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din apropiere față de limita zonei în care există mediu cu pericol de explozie.

3.13.3. Cazurile obligate, în care această distanță nu se poate respecta, se tratează în baza unei analize de risc.

(la 09-01-2024, Punctul 3.13.3., Punctul 3.13., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera l), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

3.14. Traversări și apropieri față de benzi transportoare

Traversările și apropierile față de benzile transportoare se tratează prin asimilare cu prevederile tabelului 10.a, respectiv cu figura 8, atât din punct de vedere al măsurilor de siguranță, cât și al distanțelor minime.

3.15. Traversări și apropieri față de construcții de producție și/sau depozitare încadrate în categoria A, B sau C de pericol de incendiu

3.15.1. Se interzic traversările LEA peste construcții de producție și/sau depozitare încadrate în categoria A, B sau C pericol de incendiu.

(la 16-12-2020, Punctul 3.15.1. din Punctul 3.15. , Capitolul III , Anexa nr. 6 a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 225 din 9 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1237 din 16 decembrie 2020 )

3.15.2. În cazul apropierilor LEA față de construcții de producție și/sau depozitare, încadrate în categoria A, B sau C pericol de incendiu, care au acordul operatorului de rețea, trebuie să se respecte o distanță minimă pe orizontală între axul LEA și orice parte a depozitului/instalației egală cu:

• înălțimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din apropiere plus 3 m pentru depozite deschise cu substanțe combustibile solide;

• 1,5 x înălțimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din apropiere pentru depozite de lichide sau gaze combustibile;

• 1,5 x înălțimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din apropiere pentru depozite și instalații cu pericol de explozie sau incendiu, precum și depozitele de muniții.

(la 16-12-2020, Punctul 3.15.2. din Punctul 3.15. , Capitolul III , Anexa nr. 6 a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 225 din 9 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1237 din 16 decembrie 2020 )

3.15.3. Abrogat.

(la 16-12-2020, Punctul 3.15.3. din Punctul 3.15. , Capitolul III , Anexa nr. 6 a fost abrogat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 225 din 9 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1237 din 16 decembrie 2020 )

3.16. Traversări și apropieri față de aeroporturi

3.16.1. Se interzice traversarea cu LEA peste aeroporturi.

3.16.2. La apropierea LEA de aeroporturi se iau măsurile prevăzute în legislația specifică în vigoare și se respectă condițiile impuse prin avizele autorităților de specialitate.

3.17. Traversări și apropieri față de instalațiile de emisie și recepție de telecomunicații prin înaltă frecvență

3.17.1. Se interzice traversarea cu LEA peste instalațiile de telecomunicații prin înaltă frecvență (radio, televiziune etc.).

3.17.2. Apropierile LEA față de instalațiile de telecomunicații prin înaltă frecvență se tratează de comun acord cu părțile interesate și trebuie să fie de minimum H (antena) + 3m față de orice parte a LEA.

3.18. Traversări și apropieri față de terenurile de sport și zonele de agrement

3.18.1. Se interzice traversarea cu LEA noi peste terenurile de sport și zonele de agrement.

3.18.2. Se interzice amplasarea de terenuri de sport sau zone de agrement în zona de siguranță a LEA existente.

(la 09-01-2024, Punctul 3.18.2., Punctul 3.18., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera m), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

3.18.3. În cazuri obligate, traversarea LEA noi peste terenurile de sport și zonele de agrement existente sau amplasarea de terenuri de sport și zone de agrement noi în culoarul de trecere al LEA existente se poate realiza cu respectarea tuturor distanțelor și măsurilor de siguranță rezultate în urma analizelor de risc.

(la 09-01-2024, Punctul 3.18.3., Punctul 3.18., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera n), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

3.19. Traversări și apropieri față de parcaje auto construite pe platforme în aer liber

3.19.1.

(1) Traversările peste parcaje auto construite pe platforme în aer liber se evită.

(2) În cazuri obligate, traversarea LEA noi peste parcajele auto existente sau amplasarea de parcaje auto noi în culoarul de trecere al LEA existente se poate realiza cu respectarea tuturor distanțelor și măsurilor de siguranță rezultate în urma analizelor de risc.

(la 09-01-2024, Alineatul (2), Punctul 3.19.1., Punctul 3.19., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera o), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

3.19.2. Apropierile de parcaje auto construite pe platforme în aer liber se tratează ca apropieri față de drumurile din care se face accesul.

3.20. Traversări și apropieri față de terenuri normale și terenuri accidentate

3.20.1.

(1) Distanțele minime între conductoarele LEA și suprafața terenurilor normale sunt cele prevăzute în tabelul 5.

(2) La proiectarea, reabilitarea, repararea, consolidarea și construcția LEA amplasate în terenuri normale și terenuri accidentate, se asigură un nivel maxim al valorilor câmpului electric și magnetic în conformitate cu prevederile NTE 001/03/00.

3.20.2. Distanțele minime în teren accidentat, de la conductoarele în poziție deviată sub acțiunea vântului, la pantele terenului, la povârnișurile stâncilor etc. sunt cele indicate în tabelul 5.Tabelul 5. Traversări și apropieri față de terenuri normale și terenuri accidentate

Caracteristicile zonei traversate de linii

Tensiunea nominală a liniei, U(n) (kV)

1 < U(n) ≤ 20

110

220

400

Distanța minimă (m)

Terenuri din afara zonelor locuite, accesibile transporturilor și mașinilor agricole, drumuri de utilitate privată.

6,00

6,00

7,00

8,00

Zone accesibile numai circulației pedestre

4,50

5,00

6,00

7,00

Zone neaccesibile circulației pedestre (stânci abrupte, faleze)

2,50

3,00

4,00

5,00

3.21. Încrucișarea cu lucrări și instalații de îmbunătățiri funciare

3.21.1. Încrucișarea LEA cu tensiuni nominale peste 1 kV cu lucrările și instalațiile sistemelor de îmbunătățiri funciare se realizează prin trecerea liniilor electrice peste acestea (traversare).

3.21.2. La traversarea LEA peste conducte supraterane fixe și mobile, canale sau jgheaburi se respectă măsurile prevăzute în tabelul 16.

3.21.3. La traversarea LEA peste conducte îngropate de orice fel pentru transportul apei pentru instalațiile de îmbunătățiri funciare se respectă următoarele:

a) Distanța minimă pe orizontală între marginea fundației stâlpului cel mai apropiat și marginea conductei metalice sau din beton armat este de minimum 10 m pentru LEA cu tensiuni nominale de până la 110 kV exclusiv și 40 m pentru LEA cu tensiuni nominale de (110 ÷ 400) kV inclusiv.

b) Distanța minimă pe orizontală între marginea fundației stâlpului LEA cel mai apropiat și marginea cea mai apropiată a conductelor din azbociment, p.v.c. sau PE este de 6 m.

c) În incinta stațiilor de pompare, în condițiile existenței construcțiilor metalice îmbinate prin sudură (între tronsoane), distanța minimă între marginea fundației stâlpului LEA și conducta metalică îngropată poate fi redusă la minimum 3 m pentru LEA cu tensiune nominală până la 20 kV inclusiv.

d) În zonele aflate sub LEA plus 10 m de o parte și de alta față de fazele extreme nu se admit instalații supraterane pe conducte (hidranți, dispozitive antișoc, vane, supape de dezaerisire, gură de vizitare etc.).

3.21.4. Nu este admisă utilizarea sub LEA cu tensiune nominală peste 1 kV a instalațiilor de udare mobilă cu gabarite față de sol de peste 3 m.

3.21.5.

(1) Nu se recomandă încrucișări ale LEA cu tensiune nominală peste 1 kV cu conducte de udare sau cu instalații de udare mobile, cu gabarite față de sol până la 3 m.

(2) În situații bine justificate, când evitarea încrucișărilor conduce la cheltuieli exagerate pentru sistemul de irigații sau pentru construcția și exploatarea LEA, măsurile care se iau sunt cele prevăzute în tabelul 16.

3.22. Paralelismul LEA cu lucrările și instalațiile de îmbunătățiri funciare

3.22.1. Amplasarea LEA cu tensiunea nominală până la 20 kV în zonele cu lucrări de îmbunătățiri funciare se realizează, de regulă, de-a lungul și în imediata apropiere a căilor de comunicații, a digurilor și a canalelor de irigații și desecări.

3.22.2. Zona de protecție a canalelor de irigație și desecări se denumește zona delimitată de stâlpii LEA și piciorul taluzului canalului, necesară pentru asigurarea stabilității LEA și a protecției persoanelor și animalelor împotriva tensiunilor accidentale care se pot transmite de la LEA.

3.22.3. Atunci când, pentru asigurarea accesului de-a lungul canalului sau asigurarea execuției lucrărilor de întreținere sau intervenție, la canal, sunt necesare drumuri sau platforme de lucru, acestea se amplasează de regulă în zona de protecție. În aceste situații, lățimea zonei de protecție a canalului se stabilește ținând cont de gabaritele autovehiculelor sau de asigurarea execuției lucrărilor la canal cu utilaje de construcții mobile în condiții de securitate deplină.

3.22.4. Zona de protecție a canalului se stabilește prin proiect pentru fiecare obiectiv în parte, ținând seama de tipul canalului, zona de lucru necesară pentru execuția lucrărilor de îmbunătățiri funciare, natura terenului și tensiunea nominală a LEA.

3.22.5. În funcție de tipul de canal și de utilajul prevăzut, lățimea zonei de protecție a canalului poate fi de cel mult 20 m.

3.22.6. În cazul paralelismului între LEA cu tensiune nominală peste 1 kV și canale deschise, lățimea minimă a zonei de protecție a canalului pentru asigurarea stabilității LEA și evitarea transmiterii tensiunilor accidentale la instalațiile de îmbunătățiri funciare este de 6 m pentru LEA cu U(n) = 1 kV< U(n) ≤ 20 kV, 10 m pentru LEA cu U(n) = 20 kV< U(n) ≤ 110 kV și 20 m pentru LEA cu U(n) = 110 kV< U(n) ≤ 400 kV.

3.22.7. În cazul terenurilor sensibile la înmuiere, lățimea zonei de protecție a canalului se stabilește pe baza referatului geologic-geotehnic și nu poate fi mai mică de 6 m. Lungimea paralelismului nu este limitată.

3.22.8. În cazul paralelismului între LEA cu tensiune nominală peste 1 kV și conducte îngropate sau supraterane de orice fel, distanța între marginea conductei și fundația stâlpilor trebuie să fie de 15 m. În cazul conductelor supraterane metalice, atunci când distanța de 15 m față de LEA cu tensiuni nominale de (110 ÷ 400) kV nu asigură cel puțin condițiile prevăzute în STAS 2612-87 privind tensiunile induse, soluțiile de reducere a influențelor în conductă prin cuplaj cu LEA se justifică tehnico-economic.

3.22.9.

(1) În cazul conductelor îngropate de orice fel, nu se limitează lungimea de paralelism a acestora cu LEA cu tensiune nominală peste 1 kV.

(2) În cazul paralelismului între LEA cu tensiune nominală peste 1 kV cu conducte metalice supraterane fixe sau de udare, amplasate în zona de 50 m de o parte și de alta a LEA, se verifică suplimentar față de prevederile pct. 3.22.6. ca lungimea paralelismului să nu depășească 300 m în cazul LEA cu tensiuni nominale până la 110 kV și 175 m la LEA cu tensiuni nominale peste 110 kV, inclusiv.

(3) În situațiile în care nu este posibil din considerente constructive limitarea paralelismului la 300 m respectiv 175 m, se prevede legarea conductei cel puțin la capetele lungimii de paralelism la o priză artificială de pământ cu rezistență de dispersie de maximum 10 Ω.

3.22.10. În situațiile în care conductele metalice supraterane fixe sau de udare sunt în afara zonei de 50 m de o parte și de alta a unei LEA (măsurată față de proiecția pe orizontală a conductorului cel mai apropiat și marginea conductei), nu este necesar a se lua măsuri speciale indiferent de lungimea paralelismului între ele.

3.23. Irigarea zonelor apropiate de LEA cu tensiuni nominale peste 1 kV

3.23.1. La construcția unei LEA, pentru asigurarea coexistenței cu sistemul de îmbunătățiri funciare existent sau în cazul de construire a sistemelor de îmbunătățiri funciare în zona culoarului de trecere a LEA existente, se respectă următoarele prevederi:

1. Se consideră zonă apropiată de LEA, zona cuprinsă în porțiunea de 50 m, măsurată față de proiecția pe orizontală a conductoarelor fazelor extreme de o parte și de alta, de-a lungul liniei electrice.

2. În zonele amenajate pentru irigații prin scurgere la suprafață (brazde, fâșii sau submersiune) nu se iau de regulă măsuri speciale în cazul traversărilor sau apropierilor cu LEA cu tensiune nominală peste 1 kV, cu excepția amenajărilor cu conducte de udare din aluminiu (tip EUBA), caz în care traversările și apropierile acestora cu LEA cu tensiune nominală peste 1 kV se tratează conform subpct. 3.

3. În zonele cu amenajări pentru irigații prin aspersiune, în zona de apropiere LEA se iau următoarele măsuri:

a) nu se amplasează aspersoare în zona de siguranță a LEA;

(la 09-01-2024, Litera a), Punctul 3., Punctul 3.23.1., Punctul 3.23., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificată de Litera p), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

b) distanțele minime de amplasare între cel mai apropiat aspersor și elementele LEA definite prin distanțele d(1) și d(2) (conform figurii 2) sunt alese în conformitate cu prevederile din tabelul 17 din prezenta anexă. Figura 2. Distanțe minime de amplasare a unui aspersor

4. Distanțele minime de amplasare a unui aspersor d(1) și d(2) se definesc după cum urmează:

a) d(1) - distanța pe orizontală între aspersor și proiecția pe orizontală a izolatorului extrem al LEA;

b) d(2) - distanța pe orizontală între aspersor și proiecția pe orizontală a conductorului extrem al LEA.

5. În cazul unor aspersoare de tip nou, cu alte caracteristici decât cele prevăzute în tabelul 17, distanțele d(1) și d(2) se determină astfel:

a) distanța d(1) se determină având în vedere ca jetul aspersorului să nu ajungă la izolația LEA în nicio situație, cu o distanță de siguranță de (3 ÷ 4) m;

b) distanța d(2) se alege din tabelul 17 corespunzător tensiunii nominale a LEA și balisticii jetului aspersorului.

6. La utilizarea instalațiilor de udare mobile se ține cont de următoarele:

a) la amplasarea acestor instalații în zona apropiată de LEA prevăzută la subpct. 1 se evită ca paralelismul între acestea și LEA să depășească 175 m în cazul LEA cu tensiunea nominală de 110 kV sau mai mare, respectiv 300 m în cazul LEA cu tensiuni nominale până la 110 kV, inclusiv;

b) distanțele minime de amplasare ale aspersoarelor montate pe instalația de udare mobilă, în poziția de maximă apropiere a instalației cu LEA, sunt cele prevăzute în tabelul 17;

c) se interzice deplasarea instalațiilor de udare mobile în culoarul de trecere (funcționare) a LEA.

7.

(1) Manipularea și manevrarea conductelor de udare, a tronsoanelor sau a aspersoarelor la operațiunile de montare-demontare în zona apropiată de LEA se execută numai cu personal special instruit pentru aceste operații.

(2) La executarea lucrărilor prevăzute la alin. (1) se respectă în mod obligatoriu următoarele măsuri:

a) înainte de începerea operațiilor deservantul se asigură de existența tuturor conductoarelor LEA din zona de lucru în poziția suspendată normală;

b) în cazul în care un conductor este căzut la pământ sau are săgeți evident mărite, sunt interzise intrarea în zona de apropiere cu LEA, precum și executarea oricăror lucrări;

c) se iau măsuri de anunțare imediată a gestionarului LEA și numai cu acordul și sub supravegherea personalului de exploatare al LEA se pot face manipulări sau manevre în instalațiile de irigație din zona apropiată de LEA;

d) se instruiesc deservanții asupra pericolului de apropiere la o distanță mai mică de 20 m față de un conductor al LEA căzut la pământ din cauza Upas periculoase care apar în astfel de situații;

e) în zona de siguranță a LEA cu tensiune nominală peste 1 kV, plus 10 m de o parte și alta, se interzice ridicarea de la sol a conductelor, tronsoanelor sau aspersoarelor la o înălțime mai mare de 1 m sau încărcarea acestora în autovehicule. Manipularea conductelor, tronsoanelor sau a aspersoarelor se face menținând în mod obligatoriu contactul acestora cu solul în cel puțin un punct (prin târâre);

f) în cazul LEA cu tensiunea nominală de 400 kV se interzice manipularea conductelor, tronsoanelor sau a aspersoarelor în interiorul culoarului de trecere (funcționare).

(la 09-01-2024, Punctul 7., Punctul 3.23.1., Punctul 3.23., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera q), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

3.24. Traversări și apropieri între LEA și turbinele eoliene

3.24.1. Este interzisă traversarea turbinelor eoliene la construcția unei LEA sau amplasarea de turbine eoliene în zona culoarului de trecere al LEA existente.

3.24.2. În cazuri obligate, prezența de turbine eoliene în culoarul de trecere al LEA noi poate fi acceptată cu realizarea tuturor măsurilor de protecție rezultate în urma analizelor de risc.

(la 09-01-2024, Punctul 3.24.2., Punctul 3.24., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera r), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

3.24.3. Între axul turbinei eoliene și cel mai apropiat conductor al LEA aflat în poziție nedeviată (fără vânt) se respectă o distanță de apropiere minimă (Dae) considerată ca valoarea maximă calculată conform uneia dintre formulele de mai jos:

a) Dae = Hp + De/2 + 3m sau

b) Dae = 3x De/2,

în care:

Hp reprezintă înălțimea de la sol la rotorul turbinei eoliene;

De reprezintă diametrul elicei rotorului turbinei.

(la 20-04-2020, Punctul 3.24.3. din Punctul 3.24. , Capitolul III , Anexa nr. 6 a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 67 din 15 aprilie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 16 aprilie 2020 )

3.24.4. Suplimentar, elicea turbinei eoliene aliată în poziția cea mai defavorabilă nu trebuie să intersecteze culoarul de trecere (de funcționare) a LEA.

3.24.5. Distanțele prevăzute la pct. 3.24.3 pot fi micșorate în condițiile realizării tuturor măsurilor de protecție rezultate în urma analizelor de risc.

(la 09-01-2024, Punctul 3.24.5., Punctul 3.24., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera s), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

3.25. Traversări și apropieri față de panouri fotovoltaice

3.25.1. Prezența panourilor fotovoltaice în culoarul de trecere al LEA este permisă numai în baza unei analize de risc.

(la 09-01-2024, Punctul 3.25.1., Punctul 3.25., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera t), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

3.25.2. Distanța de apropiere minimă (Daf), măsurată de la limita cea mai apropiată a fundației stâlpului LEA, se va calcula conform următoarei formule:

Daf = 1,5 x Hst,

în care:

Hst reprezintă înălțimea de la sol a stâlpului LEA cel mai apropiat

3.25.3. Celelalte măsuri necesare pentru asigurarea coexistenței LEA cu panourile fotovoltaice se realizează prin respectarea prevederilor din tabelul 18 și cu condiția asigurării accesului personalului de exploatare/mentenanță al LEA la amplasamentele stâlpilor LEA și a amplasării panourilor astfel încât să se mențină liber un culoar continuu de lucru în lungul axului LEA cu o lățime egală cu cea stabilită la pct. 4.6.

(la 09-01-2024, Punctul 3.25.3., Punctul 3.25., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera u), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

Notă Potrivit alin. (3) al art. III coroborat cu lit. u), pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024, prevederile art. I pct. 10 lit. u) se aplică centralelor fotovoltaice realizate/puse în funcțiune după data intrării în vigoare a prezentului ordin.

3.25.4. În cazuri obligate, amplasarea de panouri fotovoltaice în culoarul de trecere al LEA existente sau traversarea LEA noi peste panouri fotovoltaice existente se poate realiza și în condiții diferite de cele de la pct. 3.25.1-3.25.3, condiționat de realizarea tuturor măsurilor de protecție rezultate în urma analizelor de risc, dar fără micșorarea distanței Daf.

(la 09-01-2024, Punctul 3.25.4., Punctul 3.25., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera v), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

3.25.5. Prevederile stabilite la pct. 3.25.1-3.25.4 se aplică panourilor fotovoltaice amplasate pe sol. Pentru panourile fotovoltaice amplasate pe acoperișul clădirilor se vor aplica prevederile pct. 3.9, cu precizarea că distanțele menționate în tabelul 13 se măsoară în raport cu partea superioară a panourilor fotovoltaice.

(la 09-01-2024, Punctul 3.25., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost completat de Litera w), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

3.25.6. Prevederile prezentului capitol se aplică sistemelor fotovoltaice indiferent de regimul de funcționare al acestora.

(la 09-01-2024, Punctul 3.25., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost completat de Litera w), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

Notă Potrivit alin. (3) al art. III coroborat cu lit. w), pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024, prevederile art. I pct. 10 lit. w) se aplică centralelor fotovoltaice realizate/puse în funcțiune după data intrării în vigoare a prezentului ordin.

3.26. Traversări și apropieri față de stații de carburanți

3.26.1. La construcția unei LEA pentru asigurarea coexistenței cu stațiile de carburanți se respectă următoarele:

a) instalațiile subterane sau supraterane din cadrul stațiilor de carburanți destinate transportului sau stocării lichidelor sau gazelor inflamabile, se tratează prin asimilare cu prevederile coroborate ale pct. 3.6., 3.7., 3.9., 3.12., 3.13., 3.15. și 3.19., atât din punct de vedere al măsurilor de siguranță, cât și al distanțelor minime;

b) amplasarea de LEA noi în zona stațiilor de carburanți se poate efectua numai condiționat de realizarea tuturor măsurilor de protecție rezultate în urma analizelor de risc;

(la 09-01-2024, Litera b), Punctul 3.26.1., Punctul 3.26., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificată de Litera x), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

c) la stabilirea distanțelor de siguranță față de elementele stațiilor de distribuție carburanți se vor avea în vedere și prevederile Normei tehnice privind proiectarea, execuția, operarea, întreținerea și repararea stațiilor de depozitare și distribuție a gazelor naturale comprimate utilizate drept combustibil pentru vehicule, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 7/2012 ale Normativului pentru proiectarea, executarea, exploatarea, dezafectarea și postutilizarea stațiilor de distribuție a carburanților la autovehicule, indicativ NP 004-03, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 174/2005, cu modificările ulterioare (NP 004-03), precum și ale Normativului de proiectare, execuție și exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule, indicativ NP 037/99,, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice și amenajării teritoriului și al ministrului industriilor și comerțului nr. 73/1161/1999 (NP 037/1999).

3.26.2. Construcția de stații de carburanți în zona de siguranță a LEA existente este interzisă.

(la 09-01-2024, Punctul 3.26.2., Punctul 3.26., Capitolul III, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera y), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

3.27. Traversări și apropieri față de lucrări de exploatare la suprafață a agregatelor minerale și depozite de materiale

3.27.1. Se permite exploatarea la suprafață a agregatelor minerale și depozitarea de materiale în culoarul de trecere a LEA în următoarele condiții:

1. exploatarea la suprafață de agregate minerale (balast, nisip, etc.) sau depozitarea de materiale nu se realizează la o distanță mai mică față de cea mai apropiată fundație de:

5 m, pentru Un < 110 kV

7 m, pentru Un = 110 kV

10 m, pentru Un = 220 kV

15 m, pentru Un = 400 kV

2. distanțele pe verticală rezultate în urma modificării configurației terenului în timpul și la finalul lucrărilor nu trebuie să fie mai mici decât cele prevăzute pentru terenurile normale (tabelul 5).

3. exploatarea sau depozitarea materialelor se realizează astfel încât, la încheierea și pe durata lucrărilor, să se asigure accesul personalului de exploatare/mentenanță în aceleași condiții ca cele inițiale (înaintea începerii exploatării).

4. la încheierea lucrărilor de exploatare se iau toate măsurile stabilite în legislația în vigoare privind refacerea terenurilor afectate, inclusiv asigurarea accesului în aceleași condiții ca cele inițiale (înaintea începerii exploatării).

3.27.2. Prevederile pct. 3.27.1. nu se aplică în cazul depozitării de materiale radioactive, cu pericol de explozie, toxice, cu efecte de orice fel asupra sănătății populației sau cu impact negativ asupra mediului. Pentru aceste materiale se aplică prevederile legale specifice pentru fiecare categorie.Tabelul 6. Traversări și apropieri față de căi ferate Figura 3.a. Traversări și apropieri față de căi ferate electrificate Figura 3.b. Traversări și apropieri față de căi ferate neelectrificateTabelul 7.a. Traversări și apropieri față de drumuri situate în afara localităților (extravilan)Tabelul 7.b. Traversări și apropieri față de drumuri situate în interiorul localităților (intravilan) Figura 4. Elemente de gabarit ale drumurilor Figura 5.a. Traversări și apropieri față de drumuri situate în afara localităților (extravilan) Figura 5.b. Traversări și apropieri față de drumuri situate în interiorul localităților (intravilan)Tabelul 8.a. Încrucișări și apropieri față de LEA cu tensiunea nominală peste 1000 V Figura 6.a. Încrucișări și apropieri față de LEA cu tensiunea nominală peste 1000 VTabelul 8.b. Încrucișări și apropieri față de LEA cu tensiunea nominală sub 1000 V Figura 6.b. Încrucișări și apropieri față de LEA cu tensiunea nominală sub 1000 VTabelul 8.c. Linii cu tensiuni nominale sub 1000 V, montate pe stâlpi comuni cu alte LEATabelul 9.a. Încrucișări cu linii de telecomunicații și linii de tramvai și troleibuzTabelul 9.b. Încrucișări și apropieri față de mijloacele de transport pe cablu suspendat Figura 7. Încrucișări și apropieri față mijloace de transport pe cablu suspendatTabelul 10.a. Traversări și apropieri față de conducte supraterane de fluide neinflamabile.Tabelul 10.b. Traversări și apropieri față de conducte supraterane de lichide inflamabileTabelul 10.c. Traversări și apropieri față de conducte supraterane de gaze inflamabile (situații existente)Tabelul 10.d. Traversări și apropieri față de conducte supraterane de gaze inflamabile (situații proiectate) Figura 8. Traversări și apropieri față de conducte suprateraneTabelul 11. Trecerea LEA prin zone cu circulație frecventă *1)Tabelul 12. Trecerea LEA peste culturi pe spaliere metalice și peste îngrădiri metalice Figura 9. Trecerea LEA peste culturi pe spaliere metalice și peste îngrădiri metaliceTabelul 13. Traversările și apropierile LEA față de construcții (clădiri) Figura 10. Traversări și apropieri față de clădiriTabelul 14. Traversări, treceri și apropieri față de poduri, baraje și diguri Figura 11.a. Traversări, treceri și apropieri față de poduri Figura 11.b. Traversări, treceri și apropieri față de baraje Figura 11.c. Traversări, treceri și apropieri față de diguriTabelul 15. Traversări și apropieri față de ape și cursuri de apă Figura 12. Traversări și apropieri față de ape și cursuri de apăTabelul 16. Traversarea LEA peste conducte supraterane fixe și mobile, canale și jgheaburiTabelul 17. Distanțe minime de amplasare între aspersor și LEA cu tensiuni nominale peste 1 kVTabelul 18. Măsuri pentru realizarea coexistenței LEA cu panourile fotovoltaice

Tipul căii ferate

Traversări

Apropieri*2)

Măsuri de siguranță și protecție

Distanțe minime [m]

Distanța pe orizontală între marginea stâlpului și cea mai apropiată șină*2)

D(1) [m]

Condiții de calcul ale distanței pe verticală

Simbol

Distanța pe verticală între conductorul inferior al LEA și:

Cablul purtător al liniei de contact

Ciuperca șinei

U(n) ≤ 110 kV

U(n)= 220 kV

U(n)= 400 kV

U(n) ≤ 110 kV

U(n) = 220 kV

U(n) = 400 kV

Cale ferată electrificată

- protecție mărită, conform tabelului 1 din prezenta anexă

- lanțuri duble de izolatoare*1), respectiv legături duble de susținere în cazul izolatoarelor suport.

- unghi de traversare minim, α = 30°

Săgeata maximă

H(1)

3,00

4,00

5,00

-

-

-

Înălțimea stâlpului deasupra solului plus 3 m.

În cazuri obligate, această distanță poate fi redusă până la 6,00 m dar numai cu acordul

operatorului de rețea. În acest caz,

la LEA cu U(n) < 110 kV și izolatoare suport, stâlpii de traversare vor fi de tip întindere sau terminal.

Distanțe

Măsuri de siguranță

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*4)

H(2)

1,00

2,00

3,00

-

-

-

d ≥ D(ma)

D ≥ D(a)

-

D < D(a)*3)

Deschiderile reale ale stâlpilor la vânt și la sarcini verticale nu vor depăși 90% din cele de dimensionare ale stâlpilor.

Cale ferată

electrificabilă

Săgeata maximă

H(1)

-

-

-

11,50

12,50

13,50

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*4)

H(2)

-

-

-

9,50

10,50

11,50

d < D(ma)

Aceste apropieri se interzic.

Cale ferată neelectrificabilă cu trafic permanent sau intermitent

- protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă.

- nivel de izolație mărit conform tabelului 2*1)

- unghi de traversare minim, α = 15°

Săgeata maximă

H(1)

-

-

-

7,50

8.50

9,50

D - distanța de la axul LEA la cea mai apropiată șină.

D(a) - distanța de apropiere = înălțimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din zona de apropiere, plus 3 m.

d - distanța pe orizontală între conductorul extrem al LEA la deviație maximă și cea mai apropiată șină.*5)

D(ma) - distanța minimă de apropiere egală cu:

• 7,50 m => 1 kV < U(n) ≤ 110 kV

• 8,50 m => U(n) = 220 kV

• 9,50 m => U(n) = 400 kV

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*4)

H(2)

-

-

6,00

7,00

8,00

*1) Exceptând cazurile în care sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

*2) La căile ferate simple, se ține seama de posibilitățile de dublare.

*3) Apropiere permisă numai în cazuri obligate, cu acordul organelor în administrarea cărora se găsește calea ferată.

*4) Nu se referă la LEA cu izolatoare suport.

*5) Distanță considerată în condiții de temperatură medie, viteză maximă a vântului, în lipsa chiciurei.

Categoria drumului

Traversări*5)

Apropieri*4), *5)

Măsuri de siguranță și protecție

Distanță pe verticală [m]

Distanța minimă*4) pe orizontală între marginea celui mai apropiat stâlp și axul drumului:

D(1) [m]

Distanțe

Măsuri de siguranță și protecție

Condiții de calcul ale distanței pe verticală

Simbol

Distanța minimă între conductorul inferior al LEA și partea carosabilă

U(n) ≤ 110 kv

U(n) = 220 kV

U(n) = 400 kV

Drumuri publice

Drumuri de interes național: autostrăzi;

- drumuri expres;

- drumuri naționale:

- europene (E);

- principale;

- secundare.

Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă.

- Lanțuri duble de izolatoare*1), respectiv legături duble de susținere, în cazul izolatoarelor suport.

- Unghi de traversare minim 30°*2), *6)

- Panouri de întindere scurte (maximum 5 deschideri).

Săgeata maximă

H(1)

7,00

8.00

9,00

50 m pentru autostrăzi sau drumuri expres, 22 m pentru drumuri naționale

d ≥ D(ma)

D ≥ D(a)

-

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*3)

H(2)

5,50

6,50

7,50

D < D(a)*5)

Pentru drumuri publice de interes național și județean, protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă, excluzând măsura privitoare la tipul stâlpului și al clemelor pentru LEA cu izolatoare suport și cea privitoare la înnădirea conductoarelor

d < D(ma)

Aceste apropieri se vor evita. În cazuri obligate, cu acordul organelor competente, se vor trata ca traversare, exceptând măsura pentru tipul stâlpilor LEA cu izolatoare suport și cea privitoare la interzicerea înnădirii conductoarelor

Drumuri de interes județean:

- drumuri județene

Protecție mărită, conform tabelului 1 din prezenta anexă.

- Nivel de izolație mărit*1), conform tabelului 2 din prezenta anexă.

- Unghi de traversare minim 15°*6)

Săgeata maximă

H(1)

7,00

8,00

9.00

20

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*3)

H(2)

5,50

6,50

7,50

Drumuri de interes local:

- drumuri comunale;

- drumuri vicinale

- străzi:

- urbane;

- rurale

- Nivel de izolație mărit conform tabelului 2 din prezenta anexă.

- Interzicerea înnădirilor în deschiderea de traversare.

- Unghi de traversare minim 15°*6)

Săgeata maximă

H(1)

7,00

8,00

9,00

18

D - distanța de la axul LEA la limita amprizei drumului

D(a) - distanța de apropiere egală cu înălțimea celui mai înalt stâlp din zona de apropiere, plus 3 m.

d - distanța pe orizontală între conductorul extrem al LEA la deviație maximă și limita „a” a amprizei drumului

D(ma) - distanța minimă de apropiere egală cu:

• 1,00 m => 1 kV < U(n) ≤ 110 kV

• 2,00 m => U(n) = 220 kV

• 3,00 m => U(n) = 400 kV

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*3)

H(2)

Nu se impune

Drumuri de utilitate privată

Drumuri care servesc activităților economice

- Interzicerea înnădirilor în deschiderea de traversare.

Săgeata maximă

H(1)

7,00

8,00

9,00

4

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*3)

H(2)

Nu se impune

*1) Exceptând cazurile în care sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

*2) În cazurile excepționale, se admit unghiuri mai mici, cu acordul organelor în administrarea cărora se găsește drumul.

*3) Nu se aplică liniilor cu izolatoare suport.

*4) În cazuri obligate, aceste distanțe pot fi micșorate cu acordul organelor care administrează drumul.

*5) La construcția de LEA noi sau de tronsoane de LEA noi se interzice amplasarea stâlpilor în zona de siguranță a drumului (Zs), iar amplasarea stâlpilor în zona de protecție a drumului (Zp) se va face numai cu acordul administratorului drumului.

*6) Proiectarea LEA noi cu Un < 110 kV se va face cu realizarea unui unghi minim de încrucișare de 60°.

Categoria

drumului

Traversări*3), *5)

Apropieri*3)

Măsuri de siguranță și protecție

Distanța pe verticală [m]

Măsuri de siguranță și protecție

Distanțe minime

D [m]

Condiții de calcul ale distanței pe verticală

Simbol

Distanța minimă între conductorul inferior al LEA și partea carosabilă

U(n) ≤ 110 kv

U(n) = 220 kV

U(n) = 400 kV

Drumuri publice

Drumuri de interes național*6)

- autostrăzi;

- drumuri expres;

- drumuri naționale:

- europene (E);

- principale;

- secundare.

Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă.

- Lanțuri duble de izolatoare*1) respectiv legături duble de susținere,

în cazul izolatoarelor suport.

- Unghi de traversare minim 30°*2), *6)

Panouri de întindere scurte (maximum 5 deschideri).

Săgeata maximă

H(1)

7,00

8,00

9,00

Se vor respecta măsurile de siguranță prevăzute pentru zone cu circulație frecventă conform tabelului 11 din prezenta anexă.

Stâlpii vor fi amplasați în afara zonei de siguranță a drumului, Z(5), măsurată de o parte și de alta a drumului, de la ampriza acestuia, a.

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*4)

H(2)

5,50

6,50

7,50

Drumuri de interes județean:

- drumuri județene

- Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă.

- Lanțuri duble de izolatoare*1), respectiv legături duble de susținere în cazul izolatoarelor suport.

- Unghi de traversare minim 15°*6)

Săgeata maximă

H(1)

7,00

8,00

9,00

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*4)

H(2)

5,50

6,50

7,50

Drumuri de interes local:

- drumuri comunale;

- drumuri vicinale;

- străzi:

- urbane;

- rurale.

- Protecție mărită conform tabelului 1, din prezenta anexă, exceptând prevederea referitoare la tipul stâlpului în cazul liniilor cu izolatoare suport

- Lanțuri duble de izolatoare*1), respectiv legături duble de susținere

în cazul izolatoarelor suport

- Unghi de traversare minim 15°*6)

Săgeata maximă

H(1)

7,00

8,00

9,00

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*4)

H(2)

Nu se impune.

Drumuri de utilitate privată

Drumuri care servesc

activităților

economice.

- Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă exceptând prevederea referitoare la tipul stâlpului în cazul liniilor cu izolatoare suport

- Lanțuri duble de izolatoare*1), respectiv legături duble de susținere în cazul izolatoarelor suport.

- Unghi de traversare minim 13°*6)

Săgeata maximă

H(1)

7,00

8,00

9,00

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*4)

H(2)

Nu se impune.

*1) Exceptând cazurile în care sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

*2) În cazuri excepționale, se admit unghiuri mai mici, cu acordul organelor în administrarea cărora se găsește drumul.

*3) Se interzice amplasarea stâlpilor în zona de siguranță a drumului. La construcția de LEA noi sau de tronsoane de LEA noi, amplasarea stâlpilor în zona de protecție a drumului (Zp) se va face numai cu acordul administratorului drumului.

*4) Nu se aplică liniilor cu izolatoare suport.

*5) Se exceptează LEA cu tensiunea nominală până la 20 kV care constituie rețele de distribuție în localitate, a căror amplasare poate fi făcută în zona de siguranță a drumului, cu acordul organizațiilor în administrarea cărora se găsește drumul.

*6) Proiectarea LEA noi cu Un < 110 kV se va face cu realizarea unui unghi minim de încrucișare de 60°.

(în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu Anexa 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare)

Caracteristicile LEA care traversează

Încrucișări

Apropieri

Măsuri de siguranță și protecție

Distanțe minime [m]

Distanța minimă pe orizontală, d, între cel mai apropiat conductor al liniei traversate, la deviația lui maximă și orice element al stâlpului liniei care traversează

Distanța pe verticală: H(1)*1), *2) între conductorul inferior al liniei care traversează și conductorul superior al liniei traversate, când distanța l (m) de la locul de încrucișare la axul celui mai apropiat stâlp al liniei care traversează este:

Tensiunea nominală a liniei Un

Lungimea deschiderii

a (m)

l ≤ 30

30 < l ≤ 50

50 < l ≤ 70

70 < l ≤ 100

100 < l ≤ 120

l > 120

1 kV < U(n) ≤ 20 kV

a ≤ 100

Generale:

- Trecerea LEA cu tensiunea

nominală mai mare peste LEA

cu tensiunea nominală mai mică (cu excepția CF electrificate).

La LEA care traversează:

- Mărirea nivelului de izolație conform tabelului 2 din prezenta anexă, exceptând cazurile în care sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

- Interzicerea înnădirilor în deschiderea de traversare,

- Lanțurile simple de izolatoare cu elemente capă- tijă se vor verifica la capacitatea reziduală,

în cazul spargerii unei pălării (coeficient parțial de siguranță egal cu 1).

2,00

2,00

-

-

-

-

2,50

- Se recomandă ca distanța între axele liniilor, D, să fie cel puțin egală cu înălțimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din zona de apropiere, plus 3 m, respectiv 100 m când una din LEA are U(n) = 400 kV.

- În cazuri obligate, pe porțiuni scurte de traseu, această distanță poate fi redusă, astfel încât distanța între conductoarele extreme ale liniilor în poziție normală, L, să fie cel puțin:

3,00 m => 1 kV < U(n) ≤ 20 kV

5,00 m => 20 kV < U(n) ≤ 110 kV

10,00 m => U(n) = 220 kV

15,00 m => U(n) = 400 kV

- În astfel de cazuri deschiderile reale la încărcări din vânt și la încărcări verticale nu vor depăși 90% din cele de dimensionare ale stâlpilor, fiind necesară totodată verificarea distanței la înclinarea conductorului unei linii față de stâlpul celeilalte linii; se vor calcula de asemenea influențele electromagnetice și prin cuplaj rezistiv.

a > 100

2,00

2,50

2,50

-

-

-

20 kV < U(n) <

110 kV

a ≤ 200

3,00

3,00

3,00

4,00

-

-

3,00

a > 200

3,00

3,00

4,00

4,50

5,00

-

U(n) = 220 kV

a ≤ 200

4,00

4,00

4,00

4,00

-

-

4,00

200 < a ≤ 300

4,00

4,00

4,00

4,50

5,00

5,50

a > 300

4,00

4,00

5,00

6.00

6,50

7,00

U(n) = 400 kV

a ≤ 200

5,00

5,00

5,00

5,50

-

-

5,00

200 < a ≤ 300

5,00

5,00

5,50

6,00

6,50

7,00

a > 300

5,00

5,50

6,00

7,00

7,50

8,00

*1) În cazul liniilor pe stâlpi de lemn fără conductor de protecție, atât pentru cele care traversează, cât și pentru cele traversate, aceste distanțe rămân valabile, doar dacă se montează pe stâlpii adiacenți traversării descărcătoare (dacă deschiderea / <40 m, se vor monta descărcătoare numai pe stâlpul cel mai apropiat); în caz contrar, distanțele se majorează cu 2 m.

*2) Aceste distanțe trebuie respectate, când ambele conductoare se află la t = +15°C.

Tensiunea nominală a liniei care traversează

Încrucișări

Apropieri*5)

Măsuri de siguranță*1) și protecție

Distanțe minime [m]

Condiții de calcul ale distanței pe verticală

Simbol

Distanța pe verticală, H, între conductorul inferior al liniei cu tensiune nominală peste 1000 V și conductorul superior al liniei cu tensiune nominală sub 1000 V*3)

Distanța pe orizontală de la orice element al stâlpului LEA cu tensiune nominală peste 1000 V, la cel mai apropiat conductor al LEA sub 1000 V*5): d

l ≤ 40 m*4)

l > 40 m*4)

1 kV < U(n) ≤ 20 kV

Generale:

Linia cu tensiune nominală mai mare trebuie să traverseze linia cu tensiune nominală mai mică.

La linia care traversează:

- Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexa.

- Lanțuri duble de izolatoare*2), respectiv legături duble de susținere în cazul izolatoarelor suport.

Regim normal

H(1)

2,00

2,50

3,00

- Se recomandă ca distanța între axele liniilor, D, să fie cel puțin egală cu înălțimea deasupra solului a celui

mai înalt stâlp din zona de apropiere Hst, plus 3 m.

- În cazuri obligate, această distanță poate fi redusă, astfel încât distanța orizontală, L, între orice element al LEA cu tensiune nominală sub 1000 V și cel mai apropiat conductor al LEA cu tensiune nominală peste 1000 V, la deviația maximă, să fie minimum:

2,00 m => 1 kV < U(n) ≤ 20 kV;

3,00 m => 20 kV < U(n) ≤ 110 kV;

5,00 m => U(n) = 220 kV;

7,00 m => U(n) = 400 kV.

- În toate cazurile se vor lua măsuri pentru evitarea influenței electromagnetice și prin cuplaj rezistiv asupra LEA cu tensiune nominală sub 1000 V.

Ruperea unui conductor într-o deschidere vecină*6)

H(2)

1,00

1,00

20 kV < U(n) ≤ 110 kV

Regim normal

H(1)

3,00

4,00

5,00

Ruperea unui conductor într-o deschidere vecină*6)

H(2)

1,00

1,00

U(n) = 220 kV

Regim normal

H(1)

4,00

5,00

7,00

Ruperea unui conductor într-o deschidere vecină*6)

H(2)

2,00

2,00

U(n) = 400 kV

Regim normal

H(1)

5,00

6,00

10,00

Ruperea unui conductor într-o deschidere vecină*6)

H(2)

3,00

3,00

*1) Pentru LEA cu U(n) <110 kV prevăzute cu izolatoare suport, situate în interiorul localităților, se vor adopta măsurile de siguranță prevăzute la trecerea LEA prin zone cu circulație frecventă (tabelul 11).

*2) Exceptând cazurile în care sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

*3) Distanța pe verticală se verifică în condițiile:

conductorul LEA cu tensiune nominală peste 1000 V se află la t = -5°C cu chiciură, iar cel al LEA cu tensiune nominală sub 1000 V la t = -5°C fără chiciură:

ambele conductoare se află la t = +40°C.

*4) l este distanța de la axul stâlpului liniei care traversează, până la punctul de încrucișare în axul liniei traversate.

*5) Se ține seama de echipamentul prezent și viitor pe care îl permite linia, inclusiv circuitele de telecomunicații, dacă este cazul.

*6) Verificarea distanței se face numai în cazul stâlpilor prevăzuți cu lanțuri de izolatoare.

Tensiunea nominală a liniei peste 1000 V

Măsuri de siguranță și protecție

Distanța minimă pe verticală între conductorul inferior al liniei cu tensiune nominală peste 1000 V și conductorul superior al liniei cu tensiune nominală sub 1000 V,

H(1) [m]*2)

Deschidere mai mică sau egală cu 40 m

Deschidere mai mare de 40 m

1 kV < U(n) ≤ 20 kV

- Linia cu tensiune nominală mai mare se va monta deasupra celei cu tensiune nominală mai mică;

- Utilizarea de legături duble de susținere în cazul izolatoarelor suport, sau de lanțuri duble de izolatoare*1), *3), de tip nestrăpungibil la LEA cu tensiunea nominală peste 1000 V;

- Conductoarele liniei cu tensiunea nominală peste 1000 V se vor întinde, pentru încărcări normale, cu o tracțiune de maxim 40% din rezistența de rupere a conductorului;

- Se va prevedea deconectarea automată la puneri simple la pământ a liniei cu tensiunea nominală peste 1000 V;

- Armătura metalică a tuturor stâlpilor se va lega la conductorul de nul

1,50

2,00

U(n) > 20 kV

Nu se admite montarea pe stâlpi comuni cu linii cu tensiunea nominală sub 1000 V

*1) Exceptând cazurile în care sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

*2) Această distanță se va verifica în condițiile:

conductorul LEA cu tensiunea nominală peste 1000 V se află la t = -5°C cu chiciură, iar cel al LEA cu tensiune nominală sub 1000 V la t = -5°C fără chiciură;

ambele conductoare se află la t = +40°C.

*3) Exceptând lanțurile de izolatoare compozite fără piese din fontă turnată

Distanța de siguranță [m]

LEA 20 kV

LEA 110 kV

LEA 220 kV

LEA 400 kV

Linii de Telecomunicații

Distanța pe verticală

Distanța pe orizontală

Distanța pe verticală

Distanța pe orizontală

Distanța pe verticală

Distanța pe orizontală

Distanța pe verticală

Distanța pe orizontală

Linie de Tc aeriană

3,5*1)

3,5*2)

5*1)

5*2)

6*1)

6*2)

7*1)

7*1)

Linie de Tc subterana

-

5*3)

-

30*1)

-

30*3)

-

30*3)

Linii de tramvai și de troleibuz

Distanțe pe verticală între conductorul inferior al LEA și linia de contact sau cablul purtător

Linie contact tramvai

4,5

5

6

7

Linie contact troleibuz

3

3

4

5

Cablu purtător tramvai

3

3

4

5

Cablu purtător troleibuz

4

4

4

5

*1) Distanța pe verticală între conductorul inferior al LEA și linia de telecomunicații.

*2) Distanța pe orizontală între stâlpul LEA și linia de telecomunicații.

*3) Distanța pe orizontală între fundația stâlpului LEA sau priza sa de pământ și linia de telecomunicații.

Tipul mijlocului de transport

Încrucișări

Apropieri

Tensiunea nominală a liniei

Măsuri de siguranță și protecție

Distanțe minime [m]

Condiții de calcul ale distanței pe verticală

Simbol

Distanța pe verticală între conductorul inferior al LEA și cablu

Distanța pe orizontală între orice parte a funicularului și marginea celui mai apropiat stâlp: D(1)

Funiculare (vezi pct. 3.5.4. din prezenta anexă)

1 kV < U(n) ≤ 20 kV

Se vor evita încrucișările între LEA și funiculare. În situații obligate, astfel de încrucișări se admit cu recomandarea ca LEA să traverseze funicularul.

În acest caz se iau următoarele măsuri de siguranță:

- Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă.

- Lanțuri duble de izolatoare*1) respectiv legături duble în cazul izolatoarelor suport

- Elementele funicularului se vor lega la pământ.

În cazurile în care LEA subtraversează funicularul, măsurile de siguranță (plase de protecție, poduri protectoare etc.) se iau în comun acord cu autoritățile în administrația cărora se găsește acesta.

Săgeata maximă

H(1)

3,00

Înălțimea stâlpului deasupra solului plus 3 m.

Această distanță poate fi redusă cu acordul autorităților în administrația cărora se găsește funicularul.

În toate cazurile, distanța între cea mai apropiată fundație sau priză de pământ a unui stâlp LEA și priza de pământ a funicularului, D(2), va fi de minimum 20 m.

Distanțe

Măsuri de siguranță și protecție

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*2)

H(2)

1,00

d ≥ D(ma)

D ≥ Da

-

D < D(a)

Deschiderile reale la încărcări vânt și la încărcări verticale nu vor depăși 90% din cele de dimensionare ale stâlpilor.

20 kV < U(n) ≤ 110 kV

Săgeata maximă

H(1)

4,00

d < D(ma)

La funiculare aceste apropieri se vor evita. În cazuri obligate, cu acordul organelor competente se vor trata ca încrucișare, exceptând măsura pentru tipul stâlpului LEA cu izolatoare suport și cea privitoare la interzicerea înnădirii conductoarelor. La teleferice aceste apropieri se interzic.

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*2)

H(2)

1,00

U(n) = 220 kV

Săgeata maximă

H(1)

5,00

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*2)

H(2)

2,00

Săgeata maximă

H(1)

6,00

D - distanța pe orizontală de la axul LEA până la cablul purtător.

D(a) - distanța de apropiere - înălțimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din zona de apropiere, plus 10 m.

d - distanța pe orizontală între conductorul extrem al LEA la deviația maximă și cablul purtător.

D(ma) - distanța minimă de apropiere egală cu:

12,00 m => 1 kV < U(n) ≤ 110 kV;

13,00 m => U(n) = 220 kV;

14,00 m => U(n) = 400 kV.

U(n) = 400 kV

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*2)

H(2)

3,00

Teleferice (vezi pct. 3.5.4. din prezenta anexă)

1 kV < U(n) ≤ 400 kV

Se vor evita încrucișările între LEA și teleferice.

În cazuri excepționale, cu acceptul proprietarului instalației pe cablu suspendat este admisă supratraversarea acesteia numai cu LEA cu tensiuni nominale peste 110 kV și se vor aplica măsurile de siguranță și protecție corespunzătoare tensiunii de 400 kV, cu dublarea distanțelor minime pe verticală și obligativitatea condiției D ≥ D(a) în cazul apropierilor și cu obligativitatea aplicării tuturor măsurilor rezultate din analiza de risc.

*1) Exceptând cazurile în care sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

*2) Nu se aplică liniilor cu izolatoare suport.

Tensiunea nominală a liniei

Traversări

Apropieri

Măsuri de siguranță și protecție

Distanțe minime [m]

Condiții de calcul ale distanței pe verticală

Distanța pe verticală între conductorul inferior al LEA și conductă

Distanța pe orizontală, D(1), între baza celui mai apropiat stâlp și peretele conductei

Simbol

Valoare

1 kV < U(n) ≤ 20 kV

La LEA:

- Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă*4).

- Lanțuri duble de izolatoare*1) respectiv legături duble de susținere în cazul izolatoarelor suport.

La conductă:

- Conducta se va lega la pământ pe toată lungimea traversării, plus câte 3 m de o parte și de alta, prin intermediul unei platbande de legare la pământ, montată la partea superioară a conductei, prevăzută la capete cu două prize cu R(p) ≤ 10 Ω*2).

- Instalația de legare la pământ a conductei se va verifica la stabilitate termică, conform prevederilor SR EN 61140:2016.

Săgeata maximă

H(1)

3,50

Trebuie ca distanța să fie mai mare decât înălțimea stâlpului, deasupra solului, plus 3 m.

Această distanță poate fi redusă în cazuri obligate, până la 5 m, cu precizarea că, în cazul liniilor noi, deschiderile reale la încărcări din vânt și la încărcări verticale nu vor depăși 90% din cele de dimensionate ale stâlpilor.

În toate cazurile distanța între cea mai apropiată fundație sau priza de pământ a unui stâlp LEA și priza de pământ a conductei, D(2), va fi de minimum 20 m.

Distanțe

Măsuri de siguranță și protecție

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*3)

H(2)

1,00

d ≥ D(ma)

D ≥ Da

-

D < D(a)

Deschiderile reale la încărcări din vânt și la încărcări verticale nu vor depăși 90% din cele de dimensionare ale stâlpilor.

20 kV < U(n) ≤ 110 kV

Săgeata maximă

H(1)

4,00

d < D(ma)

Aceste apropieri se vor evita. În cazuri obligate, se vor trata ca o traversare exceptând măsura pentru tipul stâlpilor LEA.

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*2)

H(2)

1,00

U(n) = 220 kV

Săgeata maximă

H(1)

5,00

D - distanța între axul LEA și peretele conductei.

D(a) - distanța de apropiere - înălțimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din zona de apropiere, plus 3 m.

d - distanța pe orizontală între conductorul extrem al LEA la deviația lui maximă și peretele conductei.

D(ma) - distanța minimă de apropiere egală cu:

• 5,00 m => 1 kV < U(n) ≤ 110 kV;

• 6,00 m =>U(n) = 220 kV;

• 7,00 m => U(n) = 400 kV.

Se vor lua măsuri pentru evitarea influențelor electromagnetice în conductă.

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*2)

H(2)

2,00

U(n) = 400 kV

Săgeata maximă

H(1)

6,00

Ruperea unui conductor în deschiderea vecină*2)

H(2)

3,00

*1) Exceptând cazurile în care sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

*2) În cazurile în care conducta este protejată catodic sau există alte motive ale proiectantului sau beneficiarului, pentru care conducta nu poate fi legată la pământ, se va monta un dispozitiv de gardă. Realizarea acestuia se recomandă să se efectueze după SR 6290:2004.

*3) Nu se referă la LEA cu izolatoare suport.

*4) Se exceptează liniile existente la care nu se realizează condiția ca deschiderile reale la încărcări din vânt și la încărcări verticale să fie mai mici de 90% din cele de dimensionare ale stâlpilor; în aceste cazuri, protecția se realizează prin montarea unui dispozitiv de gardă. Realizarea acestuia se recomandă să se efectueze după SR 6290:2004.

Traversări

Apropieri

Distanțe

Măsuri de siguranță și protecție

Tipul conductei

Conducte de transport și conducte între schele și rafinării, sau puncte de încărcare.

Se interzice traversarea.

In cazuri excepționale, se admit astfel de traversări, cu acordul autorităților în administrația cărora se găsește conducta, luându-se măsurile de siguranță corespunzătoare rezultate în urma analizei de risc.

Alte conducte

Se vor evita traversările LEA peste aceste conducte.

Ele se admit în condițiile indicate în tabelul 10.a., categoria Traversări.

D ≥ D(a)

-

D < D(a)

D ≥ D(ma1)

Deschiderile reale la încărcări din vânt și la încărcări verticale nu vor depăși 90% din cele de dimensionare ale stâlpilor.

D(ma2) ≤ d < D(ma1)

- Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă, exceptând măsura prevăzută pentru stâlpii LEA cu izolatoare suport.

- Lanțuri duble de izolatoare*1), respectiv legături duble de susținere în cazul izolatoarelor suport.

d < D(ma2)

Aceste apropieri se interzic.

D - distanța între axul LEA și peretele conductei.

D(a) - distanța din apropiere - înălțimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din zona de apropiere, plus 3 m.

d - distanța pe orizontală între conductorul extern al LEA la deviația lui maximă și peretele conductei.

D(ma1), D(ma2) - distanțe minime de apropiere având valorile din tabelul de mai jos:

Tensiunea nominală a liniei

[kV]

D(ma1)

[m]

D(ma2)

[m]

1 kV < U(n) ≤ 110 kV

15,00

5,00

U(n) = 220 kV

16,00

6,00

U(n) = 400 kV

17,00

7,00

Se vor lua măsuri pentru evitarea influențelor electromagnetice în conductă.

*1) Exceptând cazurile când sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

Traversări

Apropieri

Distanțe

Măsuri de siguranță și protecție

Tipul conductei

Conducte de transport

Se interzice traversarea.

în cazuri excepționale, se admit astfel de traversări, cu acordul autorităților în administrația cărora se găsește conducta, luându-se măsurile de siguranță corespunzătoare rezultate în urma analizei de risc.

Conducte de distribuție uzinale tehnologice

Se vor evita traversările LEA peste aceste conducte.

Ele se admit în condițiile indicate în tabelul 10.a., categoria Traversări.

D ≥ D(a)

-

D < D(a)

D ≥ D(ma1)

Deschiderile reale la încărcări din vânt și la încărcări verticale nu vor depăși 90% din cele de dimensionare ale stâlpilor.

D(ma2) ≤ d < D(ma1)

- Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă pentru stâlpii LEA cu izolatoare suport.

- Lanțuri duble de izolatoare*1), respectiv legături duble de susținere în cazul izolatoarelor suport.

d < D(ma2)

Aceste apropieri se interzic.

D - distanța între axul LEA și peretele conductei.

D(a) - distanța din apropiere - înălțimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din zona de apropiere, plus 3 m.

d - distanța pe orizontală între conductorul extern al LEA la deviația lui maximă și peretele conductei.

D(ma1), D(ma2) - distanțe minime de apropiere având valorile din tabelul de mai jos:

Tensiunea nominală a liniei

[kV]

D(ma1)

[m]

D(ma2)

[m]

1 kV < U(n) ≤ 110 kV

15,00

5,00

U(n) = 220 kV

16,00

6,00

U(n) = 400 kV

17,00

7,00

Se vor lua măsuri pentru evitarea influențelor electromagnetice în conductă.

*1) Exceptând cazurile când sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

TRAVERSĂRI

APROPRIERI

DISTANȚE

MĂSURI DE SIGURANȚĂ

CONDUCTĂ PROIECTATĂ ȘI LEA EXISTENTĂ

LEA PROIECTATĂ ȘI CONDUCTĂ EXISTENTĂ

Se evită traversarea.

În cazuri excepționale, cu acordul părților implicate, se admit astfel de traversări luându-se toate măsurile de siguranță impuse de normativele în vigoare și de analiza de risc aferentă. În aceste cazuri, porțiunea de conductă nu trebuie să conțină alte clemente (robinete, refulatoare, etc.) la o distanță față de axul LEA mai mică decât 1,5 ori înălțimea de deasupra solului a celui mai înalt stâlp din apropiere.

D ≥ D(a)

- Drenarea curenților de dispersie pentru conductă dacă este cazul

- Drenarea curenților de dispersie pentru conductă dacă este cazul

D < D(a)

d ≥ D(ma1)

- Punerea la pământ la un singur capăt al conductei cu sisteme de protecție compatibile cu protecția catodică

- Drenarea curenților de dispersie pentru conductă

- Deschiderile reale ale stâlpilor la încărcări din vânt și încărcări verticale nu vor depăși 80% din cele de calcul

- Punerea la pământ la un singur capăt al conductei cu sisteme de protecție compatibile cu protecția catodică

- Drenarea curenților de dispersie pentru conductă

D(ma2) ≤ d < D(ma1)

- Punerea la pământ la un singur capăt al conductei cu sisteme de protecție compatibile cu protecție catodică

- Drenarea curenților de dispersie pentru conductă

- Siguranță mărită, exceptând măsura prevăzută pentru stâlpii LEA cu izolatoare suport

- Punerea la pământ la un singur capăt al conductei cu sisteme de protecție compatibile cu protecția catodică

- Drenarea curenților de dispersie pentru conductă

d < D(ma2)

Aceste apropieri se interzic

- D - distanța între axul LEA și peretele conductei

- D(a) - distanța de apropiere = înălțimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din zona de apropiere, plus 3 m

- d - distanța pe orizontală între conductorul extrem al LEA, la deviația lui maximă și peretele conductei

- D(ma1), D(ma2) - distanțe minime de apropiere, având valorile din tabelul de mai jos:

Tensiunea

[kV]

D(ma1)

[m]

D(ma2)

[m]

1 < U(n) ≤ 110

U(n) = 220

U(n) = 400

15,00

16,00

17,00

5,00

6,00

7,00

*1) În situația în care conductorul la deviația maximă se află deasupra clădirii, trecerea se va trata ca traversare conform tabelului 13.

Tensiunea nominală a liniei

Măsuri de siguranță și protecție

Distanța minimă pe verticală între conductorul inferior al LEA la săgeata maximă și sol

h [m]

1 kV < U(n) ≤ 110 kV*2)

Linii echipate cu izolatoare suport

- Deschiderile reale ale stâlpilor la încărcări din vânt și la încărcări verticale nu vor depăși 90% din cele de dimensionare ale stâlpilor.

- Secțiuni minime de conductoare conform tabelului 1 din prezenta anexă (tabel 1 din prezenta anexă).

- Legături duble de susținere.

7,00

Linii echipate cu lanțuri de izolatoare

- Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă, excluzându-se măsura interzicerii înnădirilor.

- Lanțuri duble de izolatoare exceptând:

- cazurile când sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice;

- deschiderile dintre stâlpii terminali ai LEA și cadrele (clădirile) stațiilor electrice.

- lanțurile cu izolatoare compozite fără piese din fontă turnată.

U(n) = 220 kV

8,00

U(n) = 400 kV

9,00

*2) Pentru linii cu tensiunea nominală mai mică de 110 kV care au neutrul tratat prin bobină se va prevedea deconectarea automată la puneri simple la pământ.

Tensiunea nominală a liniei

Măsuri de siguranță și protecție

Distanța minimă pe verticală între conductorul inferior al LEA la săgeata maximă și:

sol

partea superioară a spalierului sau îngrădirii

h [m]

H [m]

1 kV < U(n) ≤ 110 kV

Linii echipate cu izolatoare suport

- Deschiderile reale ale stâlpilor la încărcări din vânt și la încărcări verticale nu vor depăși 90% din cele de dimensionare ale stâlpilor.

- Nivelul de izolație se va mări conform tabelului 2 din prezenta anexă*1), iar izolatoarele vor fi de tip nestrăpungibil.

- Secțiuni minime de conductoare conform tabelului 1 din prezenta anexă

- Legături duble de susținere.

6,00

3,00

Linii echipate cu lanțuri de izolatoare

- Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă, excluzându-se măsura interzicerii înnădirilor.

- Nivelul de izolație mărit, conform tabelului 2 din prezenta anexă*2)

U(n) = 220 kV

7,00

4,00

U(n) = 400 kV

8,00

5,00

*1) În cazul în care nu se poate mări nivelul de izolație, stâlpii se leagă la pământ. Condițiile de legare la pământ trebuie să fie cel puțin cele indicate în SR EN 61140:2016.

Nu se aplică această prevedere, dacă se îndeplinește una din următoarele condiții: rețeaua funcționează cu nulul legat la pământ sau stâlpul se află la cei puțin 2 m față de spaliere.

*2) Exceptând cazul în care sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

(la 16-12-2020, Tabelul nr. 13, Punctul 3.27.2. din Capitolul III , Anexa nr. 6 a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 225 din 9 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1237 din 16 decembrie 2020 )

Tipul construcției

Traversări și treceri

Apropieri

Tensiunea nominală a liniei

Traversări

Treceri*1)

Măsuri de siguranță și protecție

Distante minime pe verticală [m]

Măsuri de siguranță și protecție

Distanțe minime pe verticală [m]

Distanța h între conductorul LEA la săgeată maximă și partea circulată a podului, digului sau barajului

Distanța H între conductorul LEA în orice poziție și orice parte a construcției

Distanța h între conductorul LEA la săgeata maximă și partea circulată a podului, digului sau barajului

Distanța H între conductorul LEA în

orice poziție și orice parte a construcției

Poduri

U(n) ≤ 110 kV

Funcție de destinația podului (trafic feroviar, rutier sau circulație pedestră, etc.) se vor lua măsuri conform tabelelor 7, 8 respectiv 11 din prezenta anexă.

7,00*2)

3,00

- LEA se vor monta în afara limitelor de gabarit ale CF și în afara zonelor carosabile sau cu pietoni.

- Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta

anexă.

- Lanțuri duble de izolatoare, respectiv legături duble de suspendare în cazul izolatoarelor suport.

- Stâlpii de trecere de pe mal pe pod vor fi de tip întindere.

7,00*2)

3,00

Distanțe

Măsuri de siguranță și protecție

U(n) = 220 kV

8,00*2)

4,00

8,00*2)

4,00

d ≥ D(ma)

-

d < D(ma)

Se vor trata ca treceri

U(n) = 400 kV

9,00*2)

5,00

9,00*2)

5,00

d - distanța reală între conductorul extrem al LEA în orice poziție și orice parte a construcției.

D(ma) - distanța minimă de apropiere egală cu:

• 5,00 m => U(n) ≤ 110 kV;

• 6,00 m => U(n) = 220 kV;

• 7,00 m => U(n) = 400 kV.

Diguri și baraje

Accesibile circulației autovehiculelor, fără a fi prevăzute cu drumuri deschise circulației publice*4)

U(n) ≤ 110 kV

4)

6,00*4)

3,00

4)

6,00*4)

3,00

U(n) = 220 kV

7,00*4)

4,00

7,00*4)

4,00

U(n) = 400 kV

8,00*4)

5,00

8,00*4)

5,00

Accesibile numai circulației pedestre

U(n) ≤ 110 kV

-

5,00

3,00

-

5,00

3,00

U(n) = 220 kV

6,00

4,00

6,00

4,00

U(n) = 400 kV

7,00

5,00

7,00

5,00

*1) Prin trecere se înțelege, în sensul prezentului tabel, amplasarea LEA de-a lungul podurilor, digurilor sau barajelor. Ele sunt permise numai cu acordul autorităților competente.

*2) Distanța pe verticală până la calea ferată sau partea carosabilă a podului se ia conform tabelelor 7 și 8, când conductorul în poziție normală sau deviată, se situează deasupra perimetrului părții circulate.

*3) Exceptând cazurile când sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

*4) Traversările sau trecerile LEA peste sau pe diguri sau baraje, pe care se desfășoară o circulație permanentă de vehicule se tratează analog cu traversarea sau trecerea LEA peste sau pe poduri, atât din punctul de vedere al măsurilor de siguranță, cât și al distanțelor minime.

Specificul cursurilor sau acumulărilor de apă

Traversări

Apropieri

Măsuri de siguranță și protecție*1)

Distanțe minime

[m]

Distanța pe verticală, H, între conductorul inferior al LEA la săgeata maximă și nivelul maxim al apei cu asigurare 1% [m]

Distanța pe orizontală, D, între axul LEA și mal

[m]

U(n) ≤ 110 kV

U(n) = 220 kV

U(n) = 400 kV

Nenavigabile

- În zonele localităților și în zonele amonte ale lucrărilor hidrotehnice, dispuse transversal pe albie.

-

7,00

8,00

9,00

Nu se impune

- În celelalte zone.

5,00

6,00

7,00

Navigabile

- Care permite navigația maritimă.

- Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă.

- Lanțuri duble de izolatoare, respectiv legături duble de susținere, în cazul izolatoarelor suport.*2)

- Locurile de traversare se vor marca cu semne speciale, conform prescripțiilor navigațiilor civile.

G + 1,00*3)

G + 2,00*3)

G + 4,00*3)

Se aplică prevederile coloanei “Apropieri” din tabelul 7.a, utilizând în locul noțiunii de “limita amprizei drumului” noțiunea de “plan vertical la malul apei”.

- Cu navigație fluvială

- Râuri și canale navigabile cu trafic intens.

- Râuri și canale navigabile cu trafic redus.

- Lacuri de acumulare.

*1) Marile traversări se tratează de la caz la caz, luându-se măsuri de siguranță și creșterea nivelului de izolație, fiind aplicabile prevederile menționate la cap. I, pct. 1.6 din prezenta anexă.

*2) Exceptând cazurile când sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

*3) G este gabaritul de liberă trecere al navelor; se stabilește în funcție de specificul navigației, de comun acord cu autoritățile competente.

Observație:

În anumite situații, autoritățile competente pot să impună gabarite minime în dreptul canalului navigabil și nu în dreptul punctului de săgeata maximă.

Nr.

crt.

Denumirea elementelor liniei

Condiții impuse

1.

Conductoare active și de protecție

a) Conductoarele funie vor avea secțiunea minimă de 25 mmp

b) Tracțiunea în conductoare: normală

2.

Izolatoare, cleme, armături

Nu se prevăd condiții speciale

3.

Stâlpi

Nu se prevăd condiții speciale

4.

Unghiul de încrucișare

Nu se normează

5.

Distanțe minime:

a) pe verticală la săgeata maximă a conductorului (în metri)

CANALE

accesibile numai circulației pedestre

accesibile circulația autovehicule fără a fi drumuri publice

conducte supraterane fixe și mobile, instalații mobile de udare și jgheaburi

1 kV < U(n) ≤ 20 kV

20 kV ≤ U(n) < 110 kV

U(n) = 220 kV

U(n) = 400 kV

5,00

5,00

6,00

7,00

6,00

6,00

7,00

8,00

3,50

4,00

5,00

6,00

b) pe orizontală

Distanța minimă între marginea fundației stâlpului cel mai apropiat al LEA și marginea taluzului canalului din pământ sau căptușite cu beton nearmat este:

• 6 m pentru LEA cu Un = 1 kV < Un ≤ 20 kV;

• 10 m pentru LEA cu Un = 20 kV < Un ≤ 110 kV;

• 15 m pentru LEA cu Un = 110 kV < Un ≤ 400 kV.

Pentru jgheaburi sau conducte supraterane din beton armat sau metalice traversate de LEA cu tensiuni nominale peste 1 kV punctul de traversare va fi în prima treime a deschiderii dintre stâlpi, dar nu la distanțe mai mici față de stâlp, decât:

• 6 m pentru LEA cu Un = 1 kV < Un ≤ 20 kV;

• 10 m pentru LEA cu Un = 20 kV < Un ≤ 110 kV;

• 15 m pentru LEA cu Un = 110 kV < Un ≤ 400 kV.

Notă:

1. Distanța pe verticală de la pct. 5.a se măsoară de la următoarele cote:

● la canale în debleu, de la cota terenului;

● la canale în rambleu, de la cota coronamentului;

● la jgheaburi și conducte de la peretele superior;

● la instalațiile de udare mobile de la punctul cel mai înalt al instalației.

2. În cazul canalelor navigabile se respectă valorile din tabelul 15.

3. Traversările sau trecerile LEA peste canale pe care se desfășoară o circulație permanentă de vehicule se tratează analog cu traversarea sau trecerea LEA peste sau pe poduri, atât din punct de vedere al măsurilor de siguranță, cât și al distanțelor minime (tabelul 14).

4. Pentru cazurile în care se adoptă gabarite corespunzătoare numai circulației pedestre se introduc prin proiect bariere pentru oprirea circulației autovehiculelor pe coronamentul canalului cu dig.

Nr.

crt.

Tipul

aspersorului

Caracteristica aspersorului d(1)/d(2)

Înălțimea maximă a aspersorului față de sol

[m]

Diametrul

duzei

[mm]

Presiune de lucru

[bari]

Raza de lucru maximă

[m]

Înălțimea maximă a jetului față de sol

[m]

20 kV

33 ÷ 60 kV

110 kV

220 kV

400 kV

1.

ASJ-1;

ASJ-1 M

2

5 ÷ 8

2,5 ÷ 4,5

20

7

6

8

20

20

20

6

8

10

12

14

2.

ASM-1

2

8,5 ÷ 11,5

2,5 ÷ 4,5

22,5

8

6

8

25

25

25

6

8

10

12

14

3

24,5

9

20

20

25

25

25

6

8

10

12

14

3.

ASM-2

2

6,3 ÷ 14,5

4 ÷ 5

32,5

14,5

30

30

30

30

30

7

9

11

13

15

3

34,5

15,5

35

35

35

35

35

7

9

11

13

15

4.

ASM-4

2

4 ÷ 20

5 ÷ 8

42

10,5

40

40

40

40

40

8

10

12

14

16

3

44

11,5

45

45

45

45

45

8

10

12

14

16

5.

ASM-5

2

5 ÷ 32

5 ÷ 8

57,5

14,5

50

50

50

50

50

10

12

14

16

18

3

59,5

15,5

55

55

55

55

5

10

12

14

16

18

Tensiunea nominală a liniei

Măsuri de siguranță și protecție

Distanța minimă pe verticală între conductorul inferior al LEA la săgeata maximă si:

sol

partea superioară a panoului fotovoltaic

h (m)

H (m)

1 kV < U(n) ≤ 110 kV

>

Linii echipate cu izolatoare suport

- Deschiderile reale ale stâlpilor la încărcări din vânt și la încărcări verticale nu vor depăși 90% din cele de dimensionare ale stâlpilor.

- Nivelul de izolație se va mări conform tabelului 2 din prezenta anexă*1), iar izolatoarele vor fi de tip nestrăpungibil.

- Secțiuni minime de conductoare conform cap. I pct. 1.3 și tabel 1 din prezenta anexă.

- Legături duble de susținere.

6,00

3,50

Linii echipate cu lanțuri de izolatoare

- Protecție mărită conform tabelului 1 din prezenta anexă, excluzându-se măsura interzicerii înnădirilor și măsurile referitoare la stâlpi și cleme cu blocarea conductorului.

- Nivelul de izolație mărit, conform tabelului 2 din prezenta anexă*2).

- legarea la pământ a părților metalice ale panourilor fotovoltaice

U(n) = 220 kV

7,00

4,50

U(n) = 400 kV

8,00

5,50

*1) În cazul în care nu se poate mări nivelul de izolație, stâlpii se leagă la pământ. Condițiile de legare la pământ trebuie să fie cel puțin cele indicate în SR EN 61140:2016.

Nu se aplică această prevedere, dacă se îndeplinesc una din următoarele condiții: rețeaua funcționează cu nulul legat la pământ sau stâlpul se află la cel puțin 2 m față de spaliere.

*2) Exceptând cazul în care sunt prevăzute lanțuri multiple, din considerente mecanice.

Capitolul IV — Suprafețe de teren necesare pentru construirea, retehnologizarea și mentenanța LEA ↑ Cuprins

Tabelul 19.aTabelul 19.bTabelul 19.cTabelul 19.d

4.1.

(1) Pentru construirea, retehnologizarea și mentenanța LEA este necesară ocuparea definitivă pe durata existenței liniei a suprafețelor de teren pentru fundațiile stâlpilor și ocuparea temporară pe perioada construirii, retehnologizării sau mentenanței liniei a suprafețelor de teren aferente culoarului de lucru, platformelor de lucru și eventual a drumurilor de acces.

(2) Principiile de calcul care se aplică pentru stabilirea formei, dimensiunilor și modului de calcul al suprafețelor de teren din prezentul capitol au caracter general și se aplică pentru orice tip de stâlp, fiind de competența proiectanților de specialitate să efectueze prin similitudine calculul suprafețelor pentru alte tipuri de stâlpi sau configurații LEA, neincluse în normă.

4.2. Forma, dimensiunile și modul de calcul al suprafețelor de teren ocupate de fundațiile stâlpilor LEA sunt prezentate în tabelul 19.a.

4.3. Forma, dimensiunile și modul de calcul al suprafețelor de teren ocupate de platformele de lucru pentru montarea stâlpilor LEA sunt prezentate în tabelul 19.b.

4.4. Forma, dimensiunile și modul de calcul al suprafețelor de teren ocupate de platformele stâlpilor pentru întinderea conductoarelor LEA sunt prezentate în tabelul 19.c.

4.5. Forma, dimensiunile și modul de calcul al suprafețelor de teren ocupate de platformele stâlpilor pentru lucrări de mentenanță a LEA sunt prezentate în tabelul 19.d.

4.6. Culoarul de lucru ocupat temporar, definit conform prezentei norme, are o lățime egală cu cea a platformelor de lucru din tabelul 19.c.

(la 09-01-2024, Punctul 4.6., Capitolul IV, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera z), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

4.7. Pentru controlul LEA, culoarul de exploatare, definit conform prezentei norme și amplasat, de regulă, în zona de siguranță a LEA, are o lățime de 0,5 m.

(la 09-01-2024, Punctul 4.7., Capitolul IV, Anexa nr. 6 a fost modificat de Litera aa), Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 106 din 13 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2024 )

NOTĂ: Pentru tipuri speciale de stâlpi, suprafețele de teren vor fi determinate prin asimilare

NOTĂ:

● Poziția stâlpului în interiorul platformei de montaj va fi dictată de condițiile locale

● Conturul platformei de montaj poate fi dictat de condițiile locale

● Suprafețele de teren se calculează scăzând din suprafața medie, suprafața ocupată de fundația stâlpului (Sm - Sd)

● Pentru tipuri speciale de stâlpi, suprafețele de teren vor fi determinate prin asimilare

NOTĂ:

● Suprafața de teren se calculează scăzând din suprafața medie, suprafața ocupată de fundația stâlpului (Sm - Sd)

● Pentru tipuri speciale de stâlpi, suprafețele de teren vor fi determinate prin asimilare

● Suprafața Sd este definită în tabelul nr. 19.a

NOTĂ:

● Suprafețele de teren se calculează scăzând din suprafața medie, suprafața ocupată de fundația stâlpului (Sm - Sd)

● Pentru tipuri speciale de stâlpi, suprafețele de teren vor fi determinate prin asimilare

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.