Capitolul IV — Prevederi referitoare la determinarea valorii ajustărilor de preț ale contractelor de achiziție

Pe această pagină

Articolul 17

(1) Ajustarea stabilită conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se realizează exclusiv pentru restul rămas de executat/furnizat și prestat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, până la finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții/lucrărilor și efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, potrivit prevederilor legale în vigoare la data efectuării recepției, respectiv până la furnizarea integrală și recepționarea produselor/echipamentelor/bunurilor achiziționate, conform prevederilor contractuale, și, respectiv, până la recepționarea documentațiilor tehnico-economice aferente serviciilor de proiectare studii de fezabilitate și/sau proiecte tehnice, care includ studiul geotehnic, și/sau hidrogeologice pentru infrastructura publică, potrivit prevederilor contractuale.

(2) Prin valoarea restului rămas de executat se înțelege și valoarea echipamentelor/bunurilor și a altor dotări independente necesare pentru realizarea proiectelor a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile care fac obiectul contractului de finanțare, care nu au fost furnizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, respectiv până la întocmirea procesului verbal de recepție și dare în funcțiune a acestora.

(3) Ajustarea prevăzută la alin. (1) se aplică la fiecare solicitare de plată, pe restul perioadei de derulare a contractului pentru următoarele categorii de contracte:

a) contractele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) și art. 3 alin. (4) încheiate cu preț ferm sau cu preț ferm și formulă de ajustare a prețului sau cu formulă de ajustare a prețului, dacă formula de ajustare a prețului prevăzută de prezenta ordonanță de urgență este necesară pentru reechilibrarea condițiilor contractuale și finalizarea implementării proiectelor;

b) contractele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. b) și art. 3 alin. (5) încheiate cu preț ferm sau cu preț ferm și formulă de ajustare a prețului sau cu formulă de ajustare a prețului, dacă formula de ajustare a prețului prevăzută de prezenta ordonanță de urgență este necesară pentru reechilibrarea condițiilor contractuale și finalizarea implementării proiectelor;

c) contractele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a), al căror obiect îl constituie proiectele de infrastructură de transport de interes național sau european, infrastructură majoră de apă - apă uzată, deșeuri și rețele sau sisteme centralizate de termoficare, care sunt încheiate cu preț ferm și formulă de ajustare a prețului sau cu formulă de ajustare a prețului, dacă formula de ajustare a prețului prevăzută de prezenta ordonanță de urgență este necesară pentru reechilibrarea condițiilor contractuale și finalizarea implementării proiectelor;

d) contractele definite potrivit art. 3 alin. (2) lit. c), al căror obiect îl constituie realizarea studiilor de fezabilitate și/sau a proiectelor tehnice aferente proiectelor de infrastructură de transport de interes național sau european, infrastructură majoră de apă - apă uzată, deșeuri și rețele sau sisteme centralizate de termoficare și care includ studiile geotehnice și/sau hidrogeologice, care sunt încheiate cu preț ferm.

(la 14-07-2022, Alineatul (3) din Articolul 17 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 10, Articolul VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 109 din 13 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 14 iulie 2022 )

(4) Contractanții justifică ajustarea valorii solicitării de plată pentru contractele de lucrări prin aplicarea indicelui de cost în construcții la materiale, realizat, publicat de Institutul Național de Statistică pentru luna de referință, definit potrivit alin. (8) lit. a1), denumit în continuare ICC_mlr, indicele de cost în construcții la materiale, realizat, publicat de către Institutul Național de Statistică prin publicații oficiale, denumit în continuare ICC_mr, aplicabil cu 60 de zile înainte de ultima zi a lunii „n“, precum și prin aplicarea indicelui de cost în construcții total, prognozat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, pentru luna de referință, definită la alin. (8) lit. a1), denumit în continuare ICC_plr, precum și prin aplicarea indicelui de cost în construcții total, realizat, denumit în continuare ICC_r, publicat de către Institutul Național de Statistică prin publicații oficiale, aplicabil cu 60 de zile înainte de ultima zi a lunii „n“. Luna „n“ reprezintă luna depunerii solicitării de plată.

(5) Contractanții justifică ajustarea valorii solicitării de plată pentru contractele de lucrări al căror obiect îl constituie proiectele de infrastructură de transport de interes național și european, infrastructură majoră de apă - canalizare, deșeuri și rețele sau sisteme centralizate de termoficare, prin aplicarea indicelui de cost în construcții la materiale, realizat, publicat de Institutul Național de Statistică pentru luna de referință, prevăzut la alin. (8) lit. c1), denumit în continuare ICC_mlr, indicele de cost în construcții la materiale, realizat, publicat de către Institutul Național de Statistică în publicații oficiale, denumit în continuare ICC_mr, aplicabil cu 60 de zile înainte de ultima zi a lunii «n», precum și prin aplicarea indicelui de cost în construcții total, realizat, publicat de Institutul Național de Statistică pentru luna de referință, prevăzut la alin. (8) lit. c1), denumit în continuare ICC_Rlr, precum și prin aplicarea indicelui de cost în construcții total, realizat, denumit în continuare ICC_r, realizat, publicat de către Institutul Național de Statistică în publicații oficiale, aplicabil cu 60 de zile înainte de ultima zi a lunii «n». Luna «n» reprezintă luna depunerii solicitării de plată.

(la 14-07-2022, Alineatul (5) din Articolul 17 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 10, Articolul VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 109 din 13 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 14 iulie 2022 )

(6) Contractanții justifică ajustarea valorii solicitării de plată pentru contractele de produse luând în considerare indicele valorii unitare - totale, la import, trimestrial, realizat și publicat de Institutul Național de Statistică la 110 zile de la terminarea trimestrului de referință, în «Indicii valorii unitare în comerțul internațional», la tabelul 2 - «Indicii valorici, indicii valorii unitare și indicii volumului fizic la import», valabil, la trimestrul de Referință, definit potrivit alin. (8) lit. b1), denumit în continuare, IVUI_TRr, precum și prin aplicarea indicelui valorii unitare - totale, la import, trimestrial, publicat de Institutul Național de Statistică în «Indicii valorii unitare în comerțul internațional», la tabelul 2 - «Indicii valorici, indicii valorii unitare și indicii volumului fizic la import», denumit în continuare IVUI_Tr, publicat înainte de data depunerii solicitării de plată.

(la 14-07-2022, Alineatul (6) din Articolul 17 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 10, Articolul VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 109 din 13 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 14 iulie 2022 )

(7) Contractanții justifică ajustarea valorii solicitării de plată pentru contractele de servicii care au ca obiect realizarea studiilor de fezabilitate și/sau a proiectelor tehnice aferente infrastructurii publice și care includ studii geotehnice și/sau hidrogeologice, prin aplicarea indicelui lunar al prețului de consum total, denumit în continuare IPC_lr, determinat de Institutul Național de Statistică, prin Baza de Date IPC - Lunar, disponibilă online, având ca perioadă curentă - data cu 60 de zile înainte de ultima zi a lunii „n“ și ca perioadă de referință - luna de referință, definită potrivit alin. (8) lit. d1). Luna „n“ reprezintă luna depunerii solicitării de plată.

(8) Formulele de ajustare aplicabile sunt următoarele:

a.1) În vederea ajustării valorii solicitării de plată pentru situația contractelor prevăzute la alin. (3) lit. a), exclusiv activitatea de proiectare, după caz, se utilizează următoarea formulă de calcul:

Luna de referință reprezintă luna anterioară față de data-limită de depunere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru. Dacă nu a existat un asemenea termen, luna de referință va fi cu 30 de zile înainte de data semnării contractului.

Pentru contractele de achiziție pentru care luna de referință este anterioară lunii ianuarie 2021, luna de referință va fi asimilată lunii ianuarie 2021.

În situația în care indicele de cost în construcții total, ICC_r sau indicele de cost în construcții pentru costul materialelor ICC_mr nu sunt disponibili și definitivi, se vor folosi ultimii indici disponibili, iar ajustarea va fi recalculată, pentru diferență, în următoarea situație de plată, atunci când indicii de cost în construcții totali și indicele de cost în construcții pentru costul materialelor vor fi publicați și definitivi, cu excepția situației de plată finală, când ultimii indici disponibili vor fi considerați definitivi.

În situația în care raportul între indicii de cost în construcții, totali, realizat, respectiv prognozat, aplicați, este subunitar, se va înlocui indicele de cost în construcții total, prognozat, cu indicele de cost în construcții total, realizat, și se aplică acest raport pentru ajustarea sumelor solicitate la plată. ICC_plr va avea valoarea indicelui de cost în construcții total, realizat, publicat de Institutul Național de Statistică, în luna de referință.

În situația în care și acest raport este subunitar, acesta va avea valoarea 1, până la data de 31 decembrie 2023, cu condiția ca prin aplicarea raportului să nu se depășească condiția prevăzută la art. 8.

În situația în care în timpul derulării contractelor apar lucrări suplimentare, prețul acestor lucrări se va ajusta conform formulei de ajustare în următoarele condiții:

a) în cazul notelor de comandă suplimentare, pentru cantitățile suplimentare care au echivalent în oferta inițială, luna de referință pentru ajustarea prețului este luna anterioară față de data-limită de depunere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru;

b) în cazul notelor de comandă suplimentare, pentru cantitățile suplimentare care nu au echivalent în oferta inițială, luna de referință pentru ajustarea prețului este luna aferentă depunerii ofertei pentru cantitățile suplimentare.

Dacă în cadrul ofertei depuse au fost folosite articole comasate și corespunzător nu se poate determina în mod direct valoarea cheltuielilor cu materiale, pentru determinarea acestora se utilizează ponderile materialelor de construcții, exprimate procentual, stabilite în funcție de categoriile principale de lucrări de construcții și de tipurile de obiecte de construcții, ponderi prevăzute în tabelul 15A din Buletinul Statistic de Prețuri al Institutului National de Statistică prin raportare la obiectul contractului de achiziție de lucrări, astfel:

a) clădiri rezidențiale noi;

b) clădiri nerezidențiale noi;

c) construcții inginerești noi;

d) clădiri rezidențiale reparații capitale;

e) clădiri nerezidențiale reparații capitale;

f) construcții inginerești reparații capitale;

g) clădiri rezidențiale reparații;

h) clădiri nerezidențiale reparații;

i) construcții inginerești reparații.

a.2) Determinarea sumelor aferente utilizării rezervei de implementare pentru contractele prevăzute la alin. (3) lit. a), denumită în continuare S_R, se va face după formula de calcul:

b.1) În vederea ajustării valorii solicitării de plată pentru situația contractelor prevăzute la alin. (3) lit. b) se utilizează următoarea formulă de calcul:

Pentru solicitările de plată depuse în anul 2022, dacă indicele IVUI_Tr utilizat este aferent trimestrului IV al anului 2021 și IVUI_TRr este aferent anului 2021:

Pentru solicitările de plată depuse în anul 2022 sau 2023, dacă indicele IVUI_Tr utilizat este aferent trimestrelor I, II, III și IV ale anului 2022 și IVUI_TRr este aferent trimestrelor I, II, III și IV ale anului 2021:

Pentru solicitările de plată depuse în anul 2023, dacă indicele IVUI_Tr utilizat este aferent trimestrelor I, II, III și IV ale anului 2023 și IVUI_TRr este aferent trimestrelor I, II, III și IV ale anului 2021:

Luna de referință reprezintă luna anterioară față de data-limită de depunere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru. Dacă nu a existat un asemenea termen, luna de referință va fi cu 30 de zile înainte de data semnării contractului.

Pentru contractele de achiziție pentru care luna de referință este anterioară lunii ianuarie 2021, luna de referința va fi asimilată lunii ianuarie 2021.

În cazul în care indicele valorii unitare - total, la import, trimestrial, IVUI_Tr, nu este disponibil și definitiv, se va folosi ultimul indice disponibil, iar ajustarea va fi recalculată atunci când indicele va fi disponibil, respectiv când valoarea va deveni definitivă, cu excepția situației de plată finală, când ultimii indici disponibili vor fi considerați definitivi.

Atunci când raportul intre indicii valorii unitare - total, la import, este subunitar, ajustarea valorii solicitate la plată se va face în mod corespunzător.

Până la data de 31 decembrie 2023, atunci când valoarea raportului între indicii valorii unitare este subunitar se poate opta ca acesta să aibă valoarea 1, cu condiția încadrării în prevederile art. 8.

În situația în care în timpul derulării contractelor de furnizare apar suplimentări de produse, prețul acestora se va ajusta în următoarele condiții:

a) în situația suplimentării cantităților de produse, pentru cantitățile de produse care au echivalent în oferta inițială, luna de referință pentru ajustarea prețului este luna anterioară față de data-limită de depunere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru;

b) în situația suplimentării cantităților de produse, pentru cantitățile suplimentare de produse care nu au echivalent în oferta inițială, luna de referință pentru ajustarea prețului este luna aferentă depunerii ofertei pentru cantitățile suplimentare.

b.2) Determinarea sumelor aferente utilizării rezervei de implementare pentru contractele prevăzute la alin. (3) lit. b), denumită în continuare S_R, se va face după formula de calcul:

c.1) În vederea ajustării valorii solicitării de plată pentru situația contractelor prevăzute la alin. (3) lit. c), exclusiv activitatea de proiectare, după caz, al căror obiect îl constituie proiectele de infrastructură de transport de interes național și european, infrastructura majoră de apă-apă uzată și deșeuri, se utilizează următoarea formulă de calcul:

Luna de referință reprezintă luna anterioară față de data-limită de depunere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru. Dacă nu a existat un asemenea termen, luna de referință va fi cu 30 de zile înainte de data semnării contractului.

Pentru contractele de achiziție pentru care luna de referință este anterioară lunii ianuarie 2021, luna de referință va fi asimilată lunii ianuarie 2021.

În situația în care indicele de cost în construcții total, ICC_r, sau indicele de cost în construcții pentru costul materialelor ICC_mr nu sunt disponibili și definitivi, se vor folosi ultimii indici disponibili, iar ajustarea va fi recalculată, pentru diferență, în următoarea situație de plată, atunci când indicii de cost în construcții totali și indicele de cost în construcții pentru costul materialelor vor fi publicați și definitivi, cu excepția situației de plată finală, când ultimii indici disponibili vor fi considerați definitivi.

În situația în care raportul între indicii de cost în construcții, totali, aplicabili, este subunitar, ajustarea valorii solicitate la plată se va face în mod corespunzător.

Până la data de 31 decembrie 2023, atunci când valoarea raportului între indicii valorii unitare este subunitară, se poate opta ca aceasta să aibă valoarea 1 cu condiția încadrării în prevederile art. 8.

În situația în care în timpul derulării contractelor apar lucrări suplimentare, prețul acestor lucrări se va ajusta conform formulei de ajustare în următoarele condiții:

a) în cazul notelor de comandă suplimentare, pentru cantitățile suplimentare care au echivalent în oferta inițială, luna de referință pentru ajustarea prețului este luna anterioară față de data-limită de depunere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru;

b) în cazul notelor de comandă suplimentare, pentru cantitățile suplimentare care nu au echivalent în oferta inițială, luna de referință pentru ajustarea prețului este luna aferentă depunerii ofertei pentru cantitățile suplimentare.

Dacă în cadrul ofertei depuse au fost folosite articole comasate și corespunzător nu se poate determina în mod direct valoarea cheltuielilor cu materiale sau din diferite alte motive nu se poate stabili valoarea cheltuielilor cu materialele, pentru determinarea acestora se utilizează ponderile materialelor de construcții, exprimate procentual, stabilite în funcție de categoriile principale de lucrări de construcții și de tipurile de obiecte de construcții, ponderi prevăzute în tabelul 15A din Buletinul Statistic de Prețuri al Institutului National de Statistică prin raportare la obiectul contractului de achiziție de lucrări, astfel:

a) construcții inginerești noi;

b) construcții inginerești reparații capitale.

Prețul lucrărilor/serviciilor de natura celor prevăzute a fi finanțate din rezervele de implementare existente în cadrul contractului și neutilizate până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rezerve de implementare altele decât cele introduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va ajusta în următoarele condiții:

a) pentru lucrările/serviciile care au echivalent în oferta inițială se va ajusta luând în considerare ca lună de referință pentru ajustarea prețului luna anterioară față de data-limită de depunere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru;

b) pentru lucrările/serviciile care nu au echivalent în oferta inițială se va ajusta luând în considerare că luna de referință pentru ajustarea prețului este luna aferentă depunerii ofertelor de preț pentru aceste lucrări/servicii.

c.2) Determinarea sumelor aferente utilizării rezervei de implementare pentru contractele prevăzute la alin. (3) lit. c), denumită în continuare S_R, se va face după formula de calcul:

d.1) În vederea ajustării valorii solicitării de plată pentru situația contractelor prevăzute la alin. (3) lit. d), precum și pentru activitatea de proiectare din cadrul contractelor definite la alin. (3) lit. a) și c), se utilizează următoarea formulă de calcul:

Luna de referință reprezintă luna anterioară față de data-limită de depunere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru. Dacă nu a existat un asemenea termen, luna de referință va fi cu 30 de zile înainte de data semnării contractului.

Pentru contractele de achiziție pentru care luna de referință este anterioară lunii ianuarie 2021, luna de referință va fi asimilată lunii ianuarie 2021.

Atunci când IPC_lr - indicele lunar al prețului de consum total este subunitar, ajustarea valorii solicitate la plată se va face în mod corespunzător.

Prețul serviciilor de natura celor prevăzute a fi finanțate din rezervele de implementare existente în cadrul contractului și neutilizate până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rezerve de implementare altele decât cele introduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va ajusta în următoarele condiții:

a) pentru serviciile care au echivalent în oferta inițială se va ajusta luând în considerare ca lună de referință pentru ajustarea prețului luna anterioară față de data-limită de depunere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru;

b) pentru serviciile care nu au echivalent în oferta inițială se va ajusta luând în considerare că lună de referință pentru ajustarea prețului este luna aferentă depunerii ofertelor de preț pentru aceste servicii.

d.2) Determinarea sumelor aferente utilizării rezervei de implementare pentru contractele prevăzute la alin. (3) lit. c), denumită în continuare S_R, se va face după formula de calcul:

(la 26-05-2023, Alineatul (8) din Articolul 17 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 6, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 24 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 26 mai 2023 )

(9) Pentru contractele de lucrări a căror formulă de ajustare a prețului este cea prevăzută la alin. (8) lit. c1) contractanții au obligația de a defalca valoarea materialelor din situația de plată față de restul categoriilor de costuri, iar la determinarea valorii restului rămas de executat potrivit alin. (1) au obligația de a detalia valoarea materialelor față de restul categoriilor de costuri pe care le conține valoarea rămasă. În situația în care valoarea materialelor nu poate fi separată distinct se vor aplica ponderile materialelor prevăzute la lit. c1).

Notă Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 66 din 30 iunie 2023 , publicată în Monitorul oficial nr. 604 din 30 iunie 2023, prevede: Articolul II Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/ acordurilor-cadru de lucrări, pentru care valoarea ajustării prețurilor rezultată din aplicarea formulelor prevăzute la art. 17 sau, după caz, la art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2022 , cu modificările și completările ulterioare, nu a atins pragul maxim de 50% din prețul inițial al contractului la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 18

(1) În cazul în care ajustarea prevăzută la art. 17 se aplică achizițiilor directe, aplicarea formulei de ajustare prevăzute la art. 17 alin. (5), după caz, nu trebuie să conducă la o valoare a contractului egală cu sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 12 alin. (4) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În cazul în care ajustarea prevăzută la art. 17 se aplică contractelor încheiate ca urmare a unei proceduri simplificate, aplicarea formulei de ajustare prevăzute la art. 17 alin. (5), după caz, nu trebuie să conducă la o valoare a contractului egală cu sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.