Articolul 19
(1) Prevederile prezentului capitol se aplică revizuirii devizelor generale de investiții, a costului investiției, precum și a valorilor estimate aferente proiectelor de infrastructură implementate de beneficiarii fondurilor externe nerambursabile pentru care există încheiate contracte de finanțare/decizii de finanțare, a fost finalizată evaluarea cererilor de finanțare sau pentru proiectele care au aprobat formularul F1 - Fișa de fundamentare a proiectului propus la finanțare/finanțat, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Revizuirea devizelor generale de investiții pentru proiectele de infrastructură prevăzute la alin. (1) se aplică pentru acele situații în care procedurile de atribuire nu au fost publicate, precum și pentru procedurile de atribuire care urmează a fi reluate.
(3) Revizuirea devizelor generale de investiții, respectiv revizuirea costului investițiilor pentru proiectele de infrastructură implementate de beneficiarii fondurilor externe nerambursabile se face utilizând indicii de cost în construcții total, potrivit anexei nr. 5.
(4) Costul investiției revizuit se obține prin aplicarea la valoarea inițială neactualizată a costului investiției de bază, rezultat din valoarea cheltuielilor eligibile și/sau neeligibile a proiectelor, a indicatorilor de cost total în construcții, prevăzuți de prezenta ordonanță de urgență. Costul investiției de bază revizuit poate conduce la modificarea valorii eligibile și/sau neeligibile a contractelor de finanțare/deciziilor de finanțare.
(la 14-07-2022, Alineatul (4) din Articolul 19 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 12, Articolul VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 109 din 13 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 14 iulie 2022 )