ORDIN nr. 818 din 31 octombrie 2000

ORDIN Ministerul Transporturilor
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 15 decembrie 2000
Intrat în vigoare
15.12.2000
Forma consolidată din
15.12.2000

privind modificarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 247/1999 pentru aprobarea aplicării Reglementării europene JAR 145 - Autorizarea organizațiilor de întreținere

Ministrul transporturilor,

pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin Ministerului Transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,

în scopul armonizării reglementărilor naționale cu cele ale Uniunii Europene în domeniul aviației civile,

în temeiul prevederilor art. 12 lit. b) și i) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 197/1998, republicată, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 94/2000, ale art. 4 lit. b), e) și f) din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 130/2000, ale art. 2 pct. 4 și ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 263/1999 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 4 pct. 4.1, 4.3 și 4.5 din Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Aeronautice Civile Române, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române,

emite următorul ordin:

Articolul 1

Ordinul ministrului transporturilor nr. 247/1999 pentru aprobarea aplicării Reglementării europene JAR 145 Autorizarea organizațiilor de întreținere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 16 iunie 1999, se modifica după cum urmează:

1. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Se aprobă aplicarea de către Regia Autonomă <> a Reglementării europene JAR 145 - Autorizarea organizațiilor de întreținere, denumita în continuare JAR 145, precum și a amendamentelor ulterioare la aceasta, pentru autorizarea agenților aeronautici care desfășoară activități de întreținere a aeronavelor civile și a componentelor acestora, destinate transportului aerian public."

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2001 agenții aeronautici civili vor putea desfășura activități de întreținere a aeronavelor civile și a componentelor acestora numai în condițiile în care sunt autorizați de Regia Autonomă <> în conformitate cu prevederile Reglementării europene JAR 145.

(2) Perioada de valabilitate a documentelor de autorizare eliberate în conformitate cu prevederile Reglementării europene JAR 145 va fi stabilită de Regia Autonomă <>."

3. Articolul 3 se abroga.

Articolul 2

La data intrării în vigoare a prezentului ordin orice dispoziții contrare își încetează aplicabilitatea.

Articolul 3

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 4

Direcția generală a aviației civile din cadrul Ministerului Transporturilor și Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautica Civilă Română" vor lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Ministrul transporturilor,

Anca Boagiu

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.