Modul de completareModul de completareModul de completare
*) Formularul F2 A este reprodus în facsimil.
Rubrica „Nr.“
Se completează prin înscrierea unui număr unic, atribuit formularului completat de persoanele declarante.
Rubrica „Data“
Se completează cu data la care se emite formularul.
Rubricile „pentru luna“ și „anul“
Se completează cu luna și anul pentru care se transmite informația de risc de credit.
Rubrica „Persoană declarantă“
Se completează cu denumirea persoanei declarante care transmite formularul la Centrala Riscului de Credit.
Rubrica „Cod“
Se completează cu codul informatic atribuit de Banca Națională a României persoanei declarante care transmite formularul la Centrala Riscului de Credit.
Rubrica 0 - „Nr. crt.“
Se completează cu numărul de ordine al liniei din formular.
Rubrica 1 - „Debitor - Cod de identificare“
Se completează astfel:
a) în cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul unic de înregistrare;
b) în cazul persoanelor fizice române, cu codul numeric personal;
c) în cazul persoanelor fizice străine, cu codul țării, urmat de informația solicitată de persoana declarantă la deschiderea contului curent;
d) în cazul persoanelor juridice nerezidente, cu codul țării, urmat de informația solicitată de persoana declarantă la deschiderea contului curent.
Rubrica 2 - „Debitor - Nume/Denumire“
Se completează cu numele sau denumirea completă a debitorului.
Rubrica 3 - „Situație specială“
Se completează în cazul în care debitorul se găsește în una dintre situațiile prevăzute în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, cu modificările ulterioare, astfel:
– cu litera R - în cazul în care debitorul persoană juridică se află în situația de reorganizare;
– cu litera I - în cazul în care debitorul persoană juridică se află în situația de insolvență;
– cu litera F - în cazul în care debitorul persoană juridică se află în situația de faliment;
– cu litera P - în cazul în care debitorul persoană fizică se află în insolvență.
În cazul în care debitorul nu se află în niciuna dintre situațiile de mai sus, se va completa cu litera N.
Rubrica 4 - „Sector instituțional“
Se completează cu codul sectorului instituțional din care face parte debitorul, din Nomenclatorul Sectoare Instituționale, conform SEC 2010.
Rubrica 5 - „Activitate“
Se completează astfel:
– în cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul CAEN corespunzător activității principale;
– în cazul persoanelor juridice nerezidente se asimilează un cod CAEN corespunzător activității principale;
– în cazul persoanelor fizice, cu codul 0000.
Rubrica 6 - „Formă de proprietate“
Se completează astfel:
– în cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul corespunzător din nomenclatorul „Forme de proprietate“ elaborat de Ministerul Finanțelor;
– în cazul persoanelor juridice nerezidente se asimilează un cod corespunzător din nomenclatorul „Forme de proprietate“ elaborat de Ministerul Finanțelor;
– în cazul persoanelor fizice, cu codul 01.
Rubrica 7 - „Țară“
Se completează astfel:
– în cazul persoanelor juridice rezidente și al persoanelor fizice române, cu codul României;
– în cazul persoanelor fizice străine și al persoanelor juridice nerezidente, cu codul țării care a emis pașaportul, respectiv al țării în care este înregistrată persoana juridică.
Rubrica 8 - „Județ“
Se completează cu codul numeric al județului în care debitorul - persoană juridică rezidentă este înregistrat la Registrul Comerțului sau în care domiciliază debitorul - persoană fizică.
Rubrica 9 - „Formă juridică de organizare“
Se completează cu codul formei juridice de organizare din care face parte debitorul, din Nomenclatorul Forma juridică de organizare.
Rubrica 10 - „Grad de îndatorare“
Se completează cu gradul de îndatorare calculat pentru debitor.
Rubrica 11 - „Statut ocupațional“
Se completează cu codul statutului ocupațional al debitorului persoană fizică, astfel:
– litera A - Salariat;
– litera B - Patron;
– litera C - Lucrător pe cont propriu în activități neagricole;
– litera D - Membru al unei cooperative neagricole;
– litera E - Lucrător pe cont propriu în agricultură;
– litera F - Membru al unei cooperative agricole;
– litera G - Ajutor familial;
– litera H - Șomer;
– litera I - Pensionar;
– litera J - Elev;
– litera K - Student;
– litera L - Casnică;
– litera M - Alt statut (persoană vârstnică, preșcolar, persoană întreținută, persoană cu handicap etc.).
Rubrica 12 - „Cod LEI de identificare a debitorilor persoane juridice“
Se completează conform Recomandării CNSM nr. R/5/2021 privind modul de implementare a Recomandării CERS/2020/12 referitoare la identificarea entităților juridice pentru persoanele juridice cărora le-a fost atribuit un astfel de identificator, dacă persoana declarantă deține informația. Codul LEI (Legal Entity Identifier) este un cod de referință format din 20 de caractere pentru identificarea unică a entităților distincte din punct de vedere juridic care se angajează în tranzacții financiare, precum și datele de referință asociate, cu respectarea Standardului ISO 17442 elaborat de Organizația Internațională de Standardizare.
Rubrica 13 - „Probabilitatea de nerambursare anuală (PD anual ECL)“* - se raportează de către instituțiile de credit
Se completează conform IFRS 9 cu o valoare între 0 și 100, cu două zecimale, care reprezintă probabilitatea de nerambursare anuală determinată de instituția de credit în scopul estimării ajustărilor pentru pierderea așteptată.
* Se completează cu informația aferentă, după caz. Precizări se regăsesc în documentația aplicației informatice a Centralei Riscului de Credit.
Rubrica 0 - „Nr. crt.“
Se completează cu numărul de ordine al liniei din formular.
Rubrica 1 - „Sucursală a unei persoane juridice - Cod de identificare“
Se completează astfel:
a) cu codul unic de înregistrare al societății-mamă, în cazul în care aceasta este o persoană juridică rezidentă;
b) cu codul țării, precum și cu codul de înregistrare din țara de origine a societății-mamă, în cazul în care aceasta este o persoană juridică nerezidentă.
Rubrica 2 - „Sucursală a unei persoane juridice - Denumire“
Se completează cu denumirea societății-mamă a cărei sucursală este persoana juridică raportată la Centrala Riscului de Credit.
Rubrica 3 - „Țară“
Se completează astfel:
– în cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul României;
– în cazul persoanelor juridice nerezidente, cu codul țării în care este înregistrată persoana juridică.
^1 Formularul F2 B este reprodus în facsimil.
Rubrica „Nr.“
Se completează prin înscrierea unui număr unic, atribuit formularului completat de către persoana declarantă.
Rubrica „Data“
Se completează cu data la care se emite formularul.
Rubricile „pentru luna“ și „anul“
Se completează cu luna și anul pentru care se transmite informația de risc de credit.
Rubrica „Persoană declarantă“
Se completează cu denumirea persoanei declarante care transmite formularul la CRC.
Rubrica „Cod“
Se completează cu codul informatic atribuit de Banca Națională a României persoanei declarante care transmite formularul la CRC.
Rubrica 0 - „Nr. crt.“
Se completează cu numărul de ordine al liniei din formular atribuit grupului.
Rubrica 1 - „Denumire grup“
Se completează cu denumirea asociată de persoana declarantă grupului, persoane fizice și/sau juridice, astfel încât să permită identificarea unică a fiecărui grup.
Rubrica 2 - „Cod grup“
Se completează cu codul atribuit de persoana declarantă grupului, persoane fizice și/sau juridice, astfel încât să permită identificarea unică a fiecărui grup.
Rubrica 3 - „Componență grup - Cod de identificare“
Se completează cu codurile de identificare ale clienților, persoane fizice și/sau juridice, care compun grupul.
Rubrica 4 - „Componență grup - Nume/Denumire“
Se completează cu numele/denumirile complete ale clienților, persoane fizice și/sau juridice care compun grupul.
Rubrica 5 - „Componență grup - Debitor care a luat credite/angajamente împreună cu alți debitori din grup“
Se completează astfel:
– cu litera C - pentru debitorul care a luat credite/angajamente împreună cu alți debitori din grup;
– cu litera N - pentru ceilalți membri ai grupului.
Rubrica 6 - „Componență grup - Țară“
Se completează astfel:
– în cazul persoanelor juridice rezidente și al persoanelor fizice române, cu codul României;
– în cazul persoanelor fizice străine și al persoanelor juridice nerezidente, cu codul țării care a emis pașaportul, respectiv al țării în care este înregistrată persoana juridică.
Rubrica 7 - „Tip raportare“
Se completează astfel:
– cu litera S - în cazul în care grupul raportat anterior nu mai trebuie raportat;
– cu litera N - în cazul în care grupul trebuie raportat.
* Formularul F2 C este reprodus în facsimil.
Rubrica „Persoana declarantă“
Se completează cu denumirea persoanei declarante care transmite formularul la CRC.
Rubrica „Cod“
Se completează cu codul informatic atribuit de Banca Națională a României persoanei declarante care transmite formularul la CRC.
Raportarea informațiilor despre fuziuni/divizări de către persoanele declarante se realizează în perioada de raportare când intră în posesia acestor informații.
Rubrica 1 - „Persoană juridică rezultată în urma fuziunii/divizării - Cod de identificare“
Se completează astfel:
a) în cazul fuziunii, cu codul de identificare a persoanei juridice rezultate în urma procesului de fuziune;
b) în cazul divizării, cu codul de identificare a fiecărei persoane juridice rezultate în urma procesului de divizare.
Rubrica 2 - „Persoană juridică rezultată în urma fuziunii/divizării - Denumire“
Se completează astfel:
a) în cazul fuziunii, cu denumirea persoanei juridice rezultate în urma procesului de fuziune;
b) în cazul divizării, cu denumirea fiecărei persoane juridice rezultate în urma procesului de divizare.
Rubrica 3 - „Persoană juridică rezultată în urma fuziunii/divizării - Țară“
Se completează astfel:
– în cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul României;
– în cazul persoanelor juridice nerezidente, cu codul țării în care este înregistrată persoana juridică.
Rubrica 4 - „Persoană juridică implicată în fuziune/divizare - Cod de identificare“
Se completează astfel:
a) în cazul fuziunii, cu codul de identificare a fiecărei persoane juridice implicate în procesul de fuziune;
b) în cazul divizării, cu codul de identificare a persoanei juridice care a fost supusă procesului de divizare.
Rubrica 5 - „Persoană juridică implicată în fuziune/divizare - Denumire“
Se completează astfel:
a) în cazul fuziunii, cu denumirea fiecărei persoane juridice implicate în procesul de fuziune;
b) în cazul divizării, cu denumirea persoanei juridice care a fost supusă procesului de divizare.
Rubrica 6 - „Persoană juridică implicată în fuziune/divizare - Țară“
Se completează astfel:
– în cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul României;
– în cazul persoanelor juridice nerezidente, cu codul țării în care este înregistrată persoana juridică.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.