În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) „neregulă“, „creanțe bugetare rezultate din nereguli“ și „autorități cu competențe în gestionarea fondurilor europene“ au înțelesurile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare;
b) contribuția financiară a Uniunii Europene - sumele care se transferă Guvernului României de către Comisia Europeană, cu titlu de contribuție financiară nerambursabilă acordată României de către Uniunea Europeană, potrivit cadrului financiar multianual prevăzut prin Acordul interinstituțional și alocările prevăzute pentru România de către Comisia Europeană;
c) prefinanțare - sumele transferate de către Comisia Europeană din FEADR pentru susținerea începerii și/sau pe parcursul implementării proiectelor finanțate în cadrul PS 2023-2027, în vederea derulării corespunzătoare a acestora, potrivit tranșelor prevăzute la art. 31 din Regulamentul (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2021/2.116;
d) sprijin financiar aferent FEGA - sumele provenite din alocații de la bugetul de stat, pentru finanțarea cheltuielilor aferente schemelor de sprijin direct și intervențiilor FEGA, pentru intervențiile prevăzute în PS 2023-2027 cu susținere financiară din FEGA, a finanțării schemelor de ajutor și măsurilor de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014, a finanțării ajutoarelor excepționale de adaptare a producătorilor din sectoarele agricole, a măsurilor de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase din Bulgaria, Polonia, România și Slovacia, ajutoarelor de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor, ajutoarelor excepționale cu caracter temporar destinate fermierilor din sectorul creșterii animalelor, denumite în continuare măsuri, inclusiv a avansurilor acordate beneficiarilor FEGA, până la transferarea plăților lunare de către Comisia Europeană potrivit art. 20 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/2.116;
e) cofinanțare publică - orice contribuție pentru finanțarea cheltuielilor eligibile, din sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-g) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cofinanțarea acordată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, pentru beneficiarii intervențiilor din cadrul PS 2023-2027;
f) plăți naționale - contribuție financiară de la bugetul de stat pentru promovarea și comunicarea efectuată în țări terțe, în cadrul intervenției IS-V-06 „Promovarea și comunicarea efectuată în țări terțe“, prevăzută în PS 2023-2027; acordarea acestora se face cu respectarea art. 145 Ajutoare de stat din Regulamentul (UE) 2021/2.115 și cu încadrarea în sumele aprobate cu această destinație în bugetul de stat;
g) cofinanțare privată - orice contribuție a beneficiarului la finanțarea cheltuielilor eligibile, alta decât cea prevăzută la lit. e) și f), aferentă proiectelor finanțate, după caz, din FEGA sau FEADR;
h) cheltuieli eligibile - cheltuielile efectuate de beneficiar, aferente proiectelor/programelor finanțate, după caz, din FEGA sau FEADR, care pot fi finanțate atât din contribuția financiară a Uniunii Europene, cât și din cofinanțarea publică, inclusiv plată națională și/sau cofinanțarea privată, conform reglementărilor legale ale Uniunii Europene și naționale în vigoare privind eligibilitatea cheltuielilor;
i) cheltuieli neeligibile - alte cheltuieli decât cheltuielile eligibile definite la lit. h);
j) contribuție publică națională totală - totalul fondurilor publice necesare implementării intervențiilor finanțate din PS 2023-2027 și a altor scheme sau măsuri finanțate din FEGA format din cofinanțarea publică, plăți naționale, după caz, și fondurile aferente cheltuielilor publice, altele decât cele eligibile, inclusiv sumele reprezentând cheltuieli de asistența tehnică care depășesc finanțarea forfetară plătită de Comisia Europeană conform art. 94 alin. (2) din Regulamentul 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 și (UE) nr. 1.307/2013, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2021/2.115, sumele rezultate în urma verificării performanței conform art. 134 și 135 din Regulamentul 2021/2.115 coroborate cu art. 37-42 și 54 din Regulamentul 2021/2.116 și finanțarea națională suplimentară prevăzută la art. 13 alin. (2);
k) Comitet de monitorizare - reprezintă organismul responsabil cu monitorizarea și evaluarea progreselor înregistrate în implementarea PS 2023-2027, instituit conform prevederilor art. 124 din Regulamentul (UE) 2021/2.115;
l) valoarea totală a proiectului/programului/cheltuielii directe - totalul fondurilor aferente cheltuielilor necesare implementării proiectelor/programelor//cheltuielilor directe din cadrul, după caz, intervențiilor finanțate din PS 2023-2027, a altor scheme finanțate din FEGA, inclusiv a schemelor de ajutor de stat și de minimis, la nivelul beneficiarului, format din contravaloarea contribuției financiare a Uniunii Europene, cofinanțarea publică și/sau privată, și după caz, a plăților naționale, precum și din cheltuieli publice/private, altele decât cele eligibile;
m) structuri de implementare și organisme de guvernanță - autoritatea de management, autoritatea competentă pentru acreditarea agențiilor de plăți și a organismului coordonator, agențiile de plată și organisme intermediare, precum și structuri-suport, definite ca structuri care îndeplinesc funcții de gestionare și implementare a asistenței financiare nerambursabile din PS 2023-2027, inclusiv structurile care desfășoară activități de natură juridică care fac parte integrantă din activitățile de gestionare a asistenței financiare nerambursabile din fondurile Uniunii Europene, dacă acestea nu sunt asigurate de către personalul autorității de management, structuri cu sau fără personalitate juridică, precum și alte entități prevăzute în regulamentele europene și în legislația din domeniul politicii agricole comune;
n) autoritate de management - structura organizatorică din cadrul MADR responsabilă pentru managementul PS 2023-2027, respectiv Autoritatea de management pentru PS, denumită în continuare AM-PS;
o) autoritatea competentă pentru acreditarea agențiilor de plăți și a organismului coordonator - structură organizatorică din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale care acordă, revizuiește și/sau retrage acreditarea agențiilor de plăți responsabile cu gestionarea și controlul cheltuielilor din fondurile europene FEGA și FEADR și care acordă, revizuiește și/sau retrage acreditarea organismului coordonator al agențiilor de plăți;
p) agenții de plată - structuri organizatorice din cadrul și/sau din subordinea MADR responsabile cu:
– gestionarea și controlul cheltuielilor pentru plăți aferente intervențiilor din cadrul PS 2023-2027, a măsurilor de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014, a măsurilor de sprijin de urgență și a ajutoarelor excepționale de adaptare, finanțate din FEGA, și, după caz, prin plăți naționale, caz în care agenția de plată este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA;
– gestionarea și controlul plăților aferente intervențiilor din cadrul PS 2023-2027 finanțate din FEADR, caz în care agenția de plată este Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, denumită în continuare AFIR;
– plățile aferente Rețelei de informații contabile agricole, denumite în continuare RICA, caz în care plata se face de către MADR prin organismul intermediar reprezentat de Direcția generală buget finanțe și fonduri europene;
q) organismul de coordonare a agențiilor de plăți - structură din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale responsabilă cu transmiterea declarațiilor de cheltuieli, a cererilor de plată și elaborarea și transmiterea raportului anual privind performanța către Comisia Europeană;
r) contract/decizie de finanțare/acord de grant - documentul juridic încheiat între AFIR sau, după caz, APIA și beneficiar, prin care se stabilesc obiectul, drepturile și obligațiile părților, durata de execuție, valoarea, plata, precum și alte dispoziții și condiții specifice, prin care se acordă asistență financiară nerambursabilă din FEADR/FEGA și de la bugetul de stat, după caz, în scopul atingerii obiectivelor intervențiilor cuprinse în PS 2023-2027 sau al măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014 și care constituie titlu executoriu;
s) angajament - reprezintă voința liber exprimată printr-un document asumat prin semnătură de un solicitant al sprijinului financiar, prin care acesta se obligă să respecte condițiile generale și specifice de acordare a sprijinului pentru tipul de intervenție/pachet/subpachet/variantă, astfel cum sunt prevăzute în fișele intervențiilor din PS 2023-2027 și detaliate în legislația națională;
ș) beneficiar - persoană fizică și/sau juridică care îndeplinește condițiile prevăzute în intervențiile din cadrul PS 2023-2027, care semnează un angajament sau un contract de finanțare sau acord de grant ori este beneficiar al unui ordin sau al unei decizii de finanțare; în cadrul măsurilor de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și a măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014, beneficiarul este persoana fizică sau juridică pentru care a fost aprobată finanțarea;
t) solicitant - persoană fizică și/sau juridică care solicită sprijin financiar din FEGA și/sau FEADR și de la bugetul de stat, după caz;
ț) grup de acțiune locală - parteneriat local/regional, alcătuit din reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice, ai sectorului privat și ai societății civile, constituit potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, în care niciun grup individual de interese nu controlează procesul decizional, denumit în continuare GAL pentru PS 2023-2027;
u) rețeaua de informații contabile agricole - RICA, Agenția de legătură a României pentru Comisia Europeană în ceea ce privește colectarea de informații contabile privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole;
v) situație divergentă - situația în care există o decizie a Comisiei Europene de aprobare a modificării PS 2023-2027 care are prevederi diferite față de notificarea transmisă de autoritățile române conform art. 119 alin. (9) din Regulamentul 2021/2.115 sau care nu mai poate fi modificată și, ca urmare a verificărilor pentru stabilirea eligibilității cheltuielilor, Comisia Europeană are o opinie contrară față de prevederile planului aprobat prin decizie și față de opinia autorităților române competente;
w) operațiuni de asistență tehnică - proiecte de asistență tehnică atribuite prin proceduri de atribuire cu respectarea legislației naționale privind achizițiile publice, concretizate prin angajamente legale sau cheltuieli directe finanțate prin asistență tehnică ce nu necesită implementare sub formă de proiect, realizate cu respectarea prevederilor capitolului 4.3 din PS 2023-2027;
x) acord de finanțare - actul administrativ încheiat între Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale și beneficiarii de asistență tehnică așa cum sunt aceștia definiți în cadrul capitolului 4.3 din PS PAC 2023-2027 în baza căruia se solicită rambursarea din fonduri FEADR a cheltuielilor efectuate; în cazul în care beneficiarul asistenței este Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale, actul administrativ emis este decizie de finanțare;
y) acord-cadru de finanțare - angajament legal încheiat între AFIR și beneficiarii intervenției DR 36 LEADER, respectiv grupurile de acțiune locală, care reglementează principiile generale de acordare a finanțării, în baza căruia se vor încheia contracte de finanțare subsecvente aferente funcționării GAL și animării teritoriului;
z) organ fiscal central - organele fiscale aflate în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF;
aa) ajutoare naționale tranzitorii - plăți care se acordă fermierilor în sectoarele vegetal și zootehnic din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potrivit pachetului financiar anual pentru fiecare sector prevăzut în anexa VI din PS 2023-2027, în conformitate cu art. 147 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 2021/2.115;
bb) perioada de tranziție - perioada în care se aplică prevederile art. 5 alin. (6) lit. c) și alin. (7) din Regulamentul (UE) 2021/2.117 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole, a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, a Regulamentului (UE) nr. 251/2014 privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea și protejarea indicațiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate și a Regulamentului (UE) nr. 228/2013 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii;
cc) intervenție - instrument de sprijin prevăzut în PS 2023-2027 care stabilește condițiile de eligibilitate specifice pe baza unui tip de intervenție prevăzută în Regulamentul (UE) 2021/2.115, care pot fi intervenții sub formă de plăți directe, intervenții sectoriale și intervenții de dezvoltare rurală;
dd) cheltuieli directe - categorie de operațiune de asistență tehnică ce nu necesită implementare sub formă de proiect și care nu intră sub incidența legislației naționale în domeniul achizițiilor publice, de tipul costurilor de personal necesare întăririi capacității administrative a personalului organismelor implicate în implementarea PS 2023-2027;
ee) cerere de plată - documentul definit la art. 2 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027, depus de beneficiarii intervențiilor finanțate din FEADR, respectiv documentul depus de beneficiarii intervențiilor gestionate prin sistemul IACS, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. g), precum și documentele definite la art. 27 alin. (2), art. 28 alin. (4) și art. 31 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare.