(1) În vederea obținerii derogării, furnizorul de apă depune la direcția de sănătate publică a județului în care distribuie apă un dosar care conține următoarele documente:
a) cerere de acordare a derogării prevăzută în Secțiunea a 3-a din anexa nr. 1 la prezentele norme;
b) zona de aprovizionare pentru care se solicită derogarea, pentru care se specifică: numele, codul, coordonatele geografice, volumul total de apă raportat în mc/zi, populația rezidentă din zona de aprovizionare cu apă;
c) datele de identificare ale furnizorului de apă;
d) parametrul sau parametrii pentru care se solicită derogarea;
e) perioada pentru care se solicită derogarea;
f) motivele pentru care se solicită derogarea, în concordanță cu situațiile prevăzute la art. 15, alin. (1), lit. a)-c) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2023 și precizarea cauzelor care au condus la depășirea valorii parametrului/parametrilor;
g) descrierea sistemului de tratare și distribuție a apei și cantitatea medie de apă distribuită zilnic în zona de aprovizionare pentru care se solicită derogarea;
h) estimarea numărului maxim de consumatori afectați și lista unităților de industrie alimentară și a obiectivelor de interes public, cum sunt unitățile de învățământ, asistență medicală, instituții socioculturale, restaurante, în care apa este furnizată direct publicului;
i) rezultatele monitorizării anterioare demonstrate prin buletine de analiză, pentru o perioadă de 3 ani pentru situațiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2023, care să justifice acordarea derogării: numărul de analize efectuate, valoarea minimă, medie, mediană și maximă pentru parametrul/parametrii pentru care se solicită derogarea. Analizele trebuie să fie efectuate într-un laborator înregistrat în Registrul laboratoarelor pentru monitorizarea calității apei potabile al Ministerului Sănătății conform Ordinului ministrului sănătății nr. 764/2005;
j) planul măsurilor de remediere necesare cuprinzând calendarul lucrărilor, estimarea costurilor lucrărilor și indicatorii de performanță pentru evaluarea eficienței măsurilor aplicate;
k) studiul de evaluare a riscurilor pentru sănătate datorate nerespectării valorii pentru parametrul/parametrii chimici pentru care se solicită derogarea. Studiul este elaborat la solicitarea producătorului de apă de către INSP prin structurile sale și va conține informații cu privire la populația la risc, valoarea maximă recomandată până la care se poate accepta derogarea pentru fiecare parametru, perioada recomandată pentru derogare.
(2) Direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București la care a fost depusă cererea de derogare elaborează, în termen de 30 de zile de la depunerea documentației complete, un referat tehnic, care conține următoarele informații:
a) datele de identificare ale furnizorului de apă potabilă;
b) zona de aprovizionare pentru care se acordă derogarea, pentru care se specifică numele, codul, coordonatele geografice, volumul total de apă furnizat în mc/zi, populația rezidentă din zona de aprovizionare cu apă;
c) populația deservită și numărul de consumatori afectați;
d) informații privind numărul de unități de industrie alimentară și de obiective de interes public afectate;
e) motivele solicitării derogării, cu precizarea cauzelor care au condus la nerespectarea valorilor prevăzute, și riscul asupra sănătății populației din zona de aprovizionare afectată;
f) rezoluția privind acordarea sau respingerea derogării, însoțită de valoarea stabilită pentru perioada derogării pentru fiecare parametru, în unitățile de măsură prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 7/2023, dacă s-a decis acordarea derogării;
g) perioada pentru care se acordă derogarea pentru fiecare parametru aprobat.
h) un rezumat al planului măsurilor de remediere necesare și termenele de execuție;
i) programul de monitorizare prevăzut pentru perioada de derogare, care să prevadă controale mai frecvente decât în perioada anterioară acordării derogării;
j) măsurile propuse pentru a fi aplicate de către consumatorii afectați;
k) măsuri recomandate grupelor de populație vulnerabile pentru care derogarea implică un risc;
l) comunicatul pentru informarea populației asupra acordării derogării;
m) dacă nu se acordă derogarea, motivele pentru care cererea este respinsă;
n) data la care încetează derogarea.
(3) Dacă direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, în urma evaluării documentației depuse, consideră că are nevoie de informații suplimentare pentru luarea deciziei referitoare la derogare, solicită date suplimentare de la furnizor.
(4) Direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București verifică dacă motivul pentru care se solicită derogarea se încadrează într-una din situațiile prevăzute la art. 27 alin. (1) și respinge derogarea dacă se constată o situație diferită;
(5) Direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București informează furnizorul de apă, în termen de 15 zile de la depunerea dosarului complet, asupra deciziei luate și, în cazul acordării derogării, eliberează autorizația sanitară de funcționare cu derogare, valabilă pentru perioada derogării, sau o notificare privind acordarea derogării în situația în care furnizorul înregistrează neconformități care nu permit autorizarea sanitară a sistemului de producere și distribuție a apei destinate consumului uman.
(6) Autorizația sanitară cu derogare va conține o anexă care cuprinde următoarele informații:
b) parametrul/parametrii pentru care se acordă derogarea;
c) rezultatele relevante ale monitorizărilor anterioare: numărul de analize din ultimul an, valoarea maximă, minimă și mediană înregistrată;
d) valoarea/valorile stabilite prentru perioada derogării;
e) zona de aprovizionare cu apă;
f) volumul de apă furnizată în mc/zi;
g) programul de monitorizare impus prin derogare;
h) rezumatul planului de măsuri cuprinzând calendarul lucrărilor, costurile estimate și termenele de execuție;