Titlul III — Contribuția de asigurări sociale

Pe această pagină

Articolul 25

(1) Contribuabilii sistemului public de pensii sunt cei care datorează contribuții de asigurări sociale și sunt prevăzuți, în mod expres, de Codul fiscal, respectiv:

a) persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, cele care realizează venituri ca urmare a desfășurării unor activități independente, precum și cele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

b) persoanele juridice și fizice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorilor, potrivit Codului fiscal, instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. e), persoanele juridice sau fizice plătitoare de venituri persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. f), altele decât cele care depun declarație individuală de asigurare.

(2) Sunt contribuabili ai sistemului public de pensii persoanele care desfășoară activitate în calitate de prestator și care datorează contribuția de asigurări sociale.

(3) Sunt contribuabili ai sistemului public de pensii și persoanele fizice care sunt asigurate, conform prezentei legi, pe baza contractului de asigurare socială.

(4) Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt prevăzute în Codul fiscal.

Articolul 26

Condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea asiguraților din sistemul public de pensii pot fi normale, deosebite și speciale.

Articolul 27

(1) Sunt locuri de muncă în condiții deosebite locurile de muncă stabilite cu respectarea criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora.

(2) Locurile de muncă pentru care s-au obținut avize de încadrare în condiții deosebite și a căror valabilitate a fost prelungită potrivit legislației anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi sunt considerate locuri de muncă în condiții deosebite, potrivit legii, până la normalizarea de către angajator a condițiilor de muncă, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2035.

(3) Beneficiază de încadrarea în locurile de muncă în condiții deosebite persoanele care își desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică și prosecturi ale spitalelor, cele care desfășoară activitatea de anatomie patologică și prosectură în instituțiile de medicină legală, personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică și al catedrei de biologie celulară.

(4) Beneficiază de încadrarea în locurile de muncă în condiții deosebite de muncă și categoriile de personal prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 581/2001 privind criteriile de încadrare a personalului navigant din aviația civilă în condiții speciale de muncă în situația în care au realizat minimum 50% din baremul de ore de zbor/salturi, respectiv starturi prevăzut de acest act normativ.

(5) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite de muncă și perioadele în care asiguratul care își desfășoară activitatea în condiții deosebite de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă și pentru care angajatorii datorează contribuția de asigurări sociale.

(6) Locurile de muncă prevăzute la alin. (3) și (4) se consideră a fi locuri de muncă în condiții deosebite până la data de 1 ianuarie 2035.

Articolul 28

(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I și II de expunere la radiații;

c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;

d) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

e) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4;

f) activitățile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții (locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia); operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare;

g) sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/ demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj;

h) activitățile din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui;

i) sectorul construcții mașini, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice referitoare la: turnarea pieselor și lingourilor de oțel, în turnătoriile de oțel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase și pieselor cu modele ușor fuzibile, în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase și turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste două tone forță, în secțiile de forjă; turnarea cuzineților din aliaje neferoase pe suport de oțel, în turnătoriile de cuzineți; activitatea desfășurată de către ingineri, subingineri și tehnicieni în secțiile de producție respective;

j) activitățile de producție din unitățile de producție ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice extracției minereurilor;

k) activitățile de exploatări forestiere, sortare și transport material lemnos;

l) activitățile care vizează siguranța circulației feroviare.

Notă Decizie de respingere: HP nr. 370/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1150 din 11 decembrie 2025. Decizie de respingere: HP nr. 382/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1207 din 29 decembrie 2025. Decizie de respingere: HP nr. 57/2026 , publicată în Monitorul Oficial nr. 501 din 17 iunie 2026.

(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) lit. d), f)-l) se consideră a fi locuri de muncă în condiții speciale până la data de 1 ianuarie 2035.

(3) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care asiguratul care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă și pentru care angajatorii datorează contribuția de asigurări sociale.

Articolul 29

Contribuția de asigurări sociale corespunzătoare contractului de asigurare socială se datorează de la data încheierii acestuia, în cota prevăzută în Codul fiscal pentru persoane fizice.

Articolul 30

(1) Plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (2) se face lunar de către aceștia sau, în numele lor, de către orice altă persoană, în contul casei teritoriale de pensii la care sunt asigurați, în baza contractului de asigurare.

(2) Plata contribuției de asigurări sociale, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2), se poate face și anticipat, pentru perioada de până la sfârșitul anului calendaristic. În aceste situații, stagiul de cotizare este corespunzător timpului scurs în interiorul perioadei pentru care s-a efectuat plata.

Articolul 31

(1) Contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele care au încheiat contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (3) se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuției de asigurări sociale prevăzute de Codul fiscal pentru persoane fizice, în vigoare la data încheierii acestuia.

(2) Contractul de asigurare socială încheiat conform art. 6 alin. (3) încetează la data la care contribuția de asigurări sociale aferentă perioadei contractuale este achitată în întregime.

(3) Plata contribuției de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, în termen de un an de la data încheierii contractului de asigurări sociale.

(4) În situația în care la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (3), contribuția de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie în funcție de plata efectuată.

Articolul 32

(1) Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul asiguraților sistemului public de pensii, cu excepția acelora care sunt asigurați în baza contractului de asigurare socială, precum și a persoanelor care desfășoară activitate în calitate de prestator casnic, este prevăzută de Codul fiscal.

(2) În cazul persoanelor care desfășoară activitate în calitate de prestator casnic, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale este prevăzută de Legea nr. 111/2022.

(3) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajatori, precum și al entităților asimilate angajatorilor, este prevăzută de Codul fiscal.

Articolul 33

(1) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale pentru asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (2) o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

(2) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale pentru asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (3) o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

Articolul 34

Veniturile pentru care nu se datorează contribuția de asigurări sociale nu se iau în considerare la stabilirea prestațiilor din sistemul public de pensii.

Articolul 35

(1) Contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, potrivit Codului fiscal, sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale conform Codului fiscal, se plătește lunar/trimestrial de către angajator împreună cu contribuția de asigurări sociale pe care acesta o datorează, după caz, în calitate de contribuabil, bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2) Contribuția la fondul de pensii administrat privat, care este parte din contribuția de asigurări sociale prevăzută pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, potrivit Codului fiscal, sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, datorată la sistemul public de pensii, se transmite de CNPP fondurilor de pensii administrate privat.

(3) Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care plătitorii au depus declarația nominală de asigurare, CNPP transmite fiecărui administrator lista nominală de virare a sumelor către fondul de pensii pe care acesta îl administrează.

(4) Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care angajatorul a depus declarația nominală de asigurare, CNPP virează către fiecare fond de pensii administrat privat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma reprezentând contribuțiile datorate acestor fonduri.

Articolul 36

(1) În cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2), termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuția.

(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), în luna decembrie contribuția de asigurări sociale se va plăti până la data de 21 decembrie. În situația în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, contribuția de asigurări sociale se va plăti până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie.

(3) Prevederile alin. (2), în ceea ce privește data plății, se aplică și în cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (3), în situația în care plata unei tranșe reprezentând contribuție de asigurări sociale datorată se efectuează în luna decembrie.

(4) Pentru ceilalți asigurați ai sistemului public de pensii, alții decât cei prevăzuți la art. 6 alin. (2) și (3), termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este prevăzut de Codul fiscal sau, după caz, de Legea nr. 111/2022.

Articolul 37

Activitatea privind administrarea creanțelor provenind din contribuții de asigurări sociale, datorate de persoanele fizice, contribuabili ai sistemului public de pensii, cu excepția celor prevăzute la art. 6 alin. (2) și (3), și de persoanele fizice sau juridice care au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorilor, de instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. e), de persoanele juridice sau fizice plătitoare de venituri persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. f), altele decât cele care depun declarație individuală de asigurare, precum și constatarea și sancționarea contravențiilor, se realizează de organul fiscal central, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 38

Pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (2) și (3) activitatea de colectare a contribuțiilor de asigurări sociale se realizează de CNPP, prin casele teritoriale de pensii.

Articolul 39

(1) În sistemul public de pensii, stagiul de cotizare contributiv se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat și, după caz, de către angajator.

(2) În situația asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. f) care au depus declarația individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal se constată că, la sfârșitul anului, în funcție de categoria de venit, venitul net anual determinat sau, după caz, venitul brut anual realizat ori normele anuale de venit determinate potrivit Codului fiscal sunt mai mici decât suma reprezentând 12 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată și aceștia au plătit contribuție de asigurări sociale, stagiul de cotizare contributiv se determină prin raportarea venitului pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale la salariul minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare la data depunerii declarației fiscale.

(3) În situația persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (2) și (3), asigurate pe baza contractului de asigurare socială, stagiul de cotizare contributiv se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat și plătit, conform legii, contribuția de asigurări sociale.

Notă Decizie de respingere: HP nr. 307/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 940 din 10 octombrie 2025.

Articolul 40

(1) Contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) poate fi reziliat la inițiativa casei teritoriale de pensii și poate fi denunțat unilateral la inițiativa asiguratului, conform clauzelor prevăzute în contract.

(2) Contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) se reziliază, din inițiativa casei teritoriale de pensii, în cazul neplății contribuției de asigurări sociale pentru o perioadă de 3 luni consecutive.

(3) Rezilierea contractului de asigurare socială potrivit alin. (2) se face începând cu ziua următoare celei pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

(4) Contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) și (3) poate fi denunțat unilateral oricând, din inițiativa asiguratului, și produce efecte de la data înregistrării la casa teritorială competentă a solicitării denunțării unilaterale.

(5) În cazul rezilierii/denunțării unilaterale a contractului de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) și (3), contribuțiile de asigurări sociale achitate nu se restituie, iar stagiul de cotizare contributiv astfel realizat se determină corespunzător plății efectuate.

Articolul 41

(1) Contractul de asigurare socială încetează de drept la data decesului asiguratului.

(2) Eventualele sume neachitate până la data decesului, reprezentând contribuții de asigurări sociale, nu se mai urmăresc. Stagiul de cotizare contributiv se constituie numai din perioadele pentru care s-au plătit sumele reprezentând contribuția de asigurări sociale.

(3) În situațiile în care, conform prevederilor art. 30 alin. (2), sunt efectuate plăți anticipate pentru perioade ulterioare datei decesului, sumele plătite pentru aceste perioade, reprezentând contribuție de asigurări sociale, se restituie, la cerere, persoanelor prevăzute la art. 111 alin. (1), în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data decesului.

(4) În situațiile prevăzute la alin. (3), constituie stagiu de cotizare contributiv perioada pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale până la data decesului.

Articolul 42

În sistemul public de pensii stagiul de cotizare realizat de asigurați, precum și perioadele asimilate se determină în ani, luni și zile calendaristice.

Articolul 43

Stagiul de cotizare se confirmă la cererea asiguratului sistemului public de pensii, prin adeverință emisă de către CNPP, prin casele teritoriale de pensii sau în format electronic.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.