Articolul 12
(1) Arhivele Naționale sunt conduse de un director, care este ajutat de un director adjunct, numiți de ministrul afacerilor interne, în condițiile legii.
(2) Directorul conduce întreaga activitate a Arhivelor Naționale, are în subordine, nemijlocit sau direct, întregul personal al instituției și reprezintă Arhivele Naționale în raporturile cu ministerele, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale, cu alte autorități și instituții publice, cu persoane juridice și fizice române sau străine, precum și în justiție.
(3) Directorul Arhivelor Naționale are calitatea de ordonator terțiar de credite.
(4) În exercitarea atribuțiilor sale, directorul emite dispoziții, aprobă norme, proceduri, regulamente, instrucțiuni, în condițiile legii.
(5) În condițiile legii, directorul poate delega atribuții din competența sa directorului adjunct sau altor persoane din subordine, după caz.
(6) Pentru asigurarea informării și fundamentarea deciziilor, directorul Arhivelor Naționale organizează ședințe de lucru, al căror mod de organizare și desfășurare se stabilește prin dispoziție zilnică.