Capitolul V — Atribuțiile structurilor funcționale din cadrul institutului

Pe această pagină

Articolul 27

(1) Secțiile cu paturi sunt organizate conform profilului de specialitate. Secțiile /laboratoarele /serviciile sunt conduse de un medic șef de secție/laborator/serviciu, ajutat de asistenta-șefă. Personalul de specialitate din cadrul Secțiilor cu paturi are în principal, următoarele atribuții privind asistența medicală:

a) repartizarea bolnavilor în saloane, în condițiile aplicării măsurilor referitoare la combaterea infecțiilor asociate asistenței medicale;

b) asigurarea examinării medicale complete și a investigațiilor minime ale bolnavilor în ziua internării;

c) efectuarea în cel mai scurt timp, a investigațiilor necesare stabilirii diagnosticului;

d) declararea cazurilor de boli contagioase și a bolilor profesionale, conform reglementărilor în vigoare;

e) asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv și de recuperare), individualizat și diferențiat, în raport cu starea bolnavului, cu forma și stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee și tehnici medicale;

f) asigurarea timp de 24 de ore a îngrijirii medicale necesare pe toată durata internării;

g) asigurarea aparatului de urgență, cu aprobarea conducerii institutului;

h) asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat și administrarea curentă a acestora;

i) asigurarea alimentației bolnavilor, în concordanță cu diagnosticul și stadiul evolutiv al bolii;

j) desfășurarea unei activități care să asigure bolnavilor internați un regim rațional de odihnă și de servire a mesei, de igienă personală, de primire a vizitelor și păstrare a legăturii cu familia;

k) acordarea de informații privind educația sanitară a bolnavilor și aparținătorilor;

l) personalul medical are obligația de obținere a consimțământului informat;

m) personalul medical are obligația de a informa pacientul despre serviciile medicale disponibile și posibilitatea de acces al acestora, identitatea și statutul profesional al personalul medical implicat în efectuarea actului medical, intervenții medicale și potențialele riscuri la care se pot expune, diagnostic, consecințele neefectuării tratamentului și ale nerespectării recomandărilor medicale, regulile interne ale institutului pe parcursul internării;

n) consimțământul pacientului informat este condiție obligatorie și pentru recoltarea, folosirea, păstrarea tuturor produselor biologice obținute din corpul acestuia;

o) personalul medical care urmează să realizeze actul medical, este obligat să obțină acordul scris al pacientului/aparținătorului, utilizând formularele aprobate la nivel de institut și prevăzut în OMS nr. 482/2007;

p) acordul pacientului informat se obține înaintea realizării actului medical și numai după informarea clară și clarificarea solicitărilor suplimentare;

q) personalul medical răspunde atunci când nu a făcut toate diligențele și nu a obținut acordul informat al pacientului sau aparținătorului (dacă pacientul nu are discernământ) cu excepția situațiilor de urgență.

Articolul 28

(1) În cadrul Institutului funcționează două farmacii cu circuit închis, respectiv Sediul Central și Sediul Otopeni.

(2) Farmacia asigură asistență cu medicamente de uz uman, aflate în gestiune, pentru bolnavii internați, conform legislației în vigoare.

Personalul de specialitate din cadrul farmaciilor cu circuit închis are în principal, următoarele atribuții:

a) organizarea spațiului și personalului farmaciei;

b) centralizarea referatelor de necesitate pentru asigurarea stocurilor de medicamente;

c) aprovizionarea, recepția și introducerea în gestiunea informatică a farmaciei a medicamentelor achiziționate, conform legislației în vigoare;

d) depozitarea și conservarea medicamentelor în condiții corespunzătoare;

e) verificarea termenului de valabilitate a medicamentelor și substanțelor farmaceutice;

f) asigurarea de medicamente necesare activității de asistența medicală a institutului;

g) eliberarea medicamentelor conform solicitărilor din condicile de prescripție medicală introduse în sistemul informatic și aduse în farmacie de către asistenții medicali potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătății;

h) păstrarea și eliberarea medicamentelor, potrivit Farmacopeii Române în vigoare, a specialităților farmaceutice autorizate și a altor produse farmaceutice, conform Nomenclatorului aprobat de Ministerul Sănătății;

i) depozitarea produselor conform normelor în vigoare (standarde sau norme interne), ținându-se seama de natura și proprietățile lor fizico chimice;

j) organizarea și efectuarea controlului calității medicamentului și luarea de măsuri ori de câte ori este necesar pentru preîntâmpinarea accidentelor, informând imediat organul superior;

k) monitorizarea trasabilității medicamentelor;

l) gestionarea stocurilor;

m) transmiterea raportărilor lunare în SIUI Farmi;

n) asigurarea curățeniei și igienei în spațiile farmaciei;

o) monitorizarea selectivă a deșeurilor;

p) participarea pe baza consumurilor și a stocurilor din farmacie la efectuarea comenzilor lunare;

q) respectarea secretului profesional și a codului de etică al farmaciștilor;

r) monitorizarea bunelor practici în utilizarea antibioticelor.

(3) Farmacistul clinician/farmacologul din cadrul farmaciei își îndeplinește atribuțiile specifice privind validarea prescripțiilor medicale și evaluează prescripția medicală din foaia de observație, după cum urmează:

a) identificarea și semnalarea erorilor: de prescripție (ștințifice, tehnice), de utilizare a medicamentului de către pacient;

b) identificarea incompatibilităților medicamentoase: în seringă/în flaconul de perfuzie: o degradare a unui medicament în prezența altuia; o disociere a medicamentelor, dependență de pH; o formare de complecși inactivi/activi cu potențial farmacodinamic nou sau farmacotoxicologic;

c) identificarea și semnalarea interacțiunilor medicamentoase cu semnificație clinică medicament - alimentele/băuturi alcoolice/tutun; influența absorției unui medicament în prezența alimentelor/băuturilor alcoolice; modificări structurale ale unui medicament în prezența alimentelor/băuturilor alcoolice/tutun, fenomene de inducție și inhibiție enzimatică;

d) identificarea și semnalarea influențelor semnificative a medicamentelor asupra unor parametri de laborator;

e) identificarea și semnalarea exacerbărilor reacțiilor adverse cunoscute sau a unor simptome neașteptate rezultate în urma administrării medicamentelor prescrise de către medicul prescriptor, corelate sau nu cu patologiile existente ale pacientului;

f) participarea în echipa de monitorizare în cazul introducerii de noi medicamente în terapie, la studiile de monitorizare pe criteriile farmacocinetic, farmacoterapeutic și toxicologic al acestora;

g) evaluarea prescripției medicale care implică atibioterapie cu rezistență la antibiotice;

h) participarea la studiile clinice efectuate, cu avizul medicului curant al pacienților incluși în studiile clinice sau activitățile științifice respective;

i) raportarea zilnică către Ministerul Sănătății și ANMDMR a situației privind stocurile și operațiunile comerciale, inclusiv eliberarea pe condică, după caz, efectuate cu medicamentele de uz uman având prețul aprobat în CANAMED, potrivit Ordinului ministrului sănătății nr 1345/2016 privind raportarea zilnică a stocurilor și operațiunilor comerciale efectuate cu medicamentele de uz uman din Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piața din România de către unitățile de distribuție en gros a medicamentelor, importatori, fabricanți autorizați și farmaciile cu circuit închis și deschis, cu modificările și completările ulterioare;

j) verificarea elementelor de siguranță și autenticitate identificatorilor unici și scoaterea din uz a identificatorilor unici ai medicamentelor ce prezintă cod unic de identificare înregistrat în SNVM;

k) blocarea eliberării medicamentelor din farmacie și informarea autorităților naționale competente, ANMDM, în conformitate cu prevederile OMS nr. 1473/2018, pentru crearea cadrului de aplicare a prevederilor Regulamentului delegat (UE)2016/161 al Comisiei din 2 octombrie /2015 de completare a Directivei 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului prin stabilirea de norme detaliate pentru elementele de siguranță care apar pe ambalajul medicamentelor de uz uman, cazul în care există suspiciuni cu privire la autenticitatea medicamentelor sau în cazul în care ambalajele au fost modificate ilicit.

Articolul 29

Personalul de specialitate din cadrul Laboratorului de analize medicale cu punct de lucru la Otopeni și laboratorul analize medicale al Ambulatoriului de specialitate are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Efectuarea analizelor medicale de hematologie, biochimie, microbiologie, imunologie, parazitologie, micologie necesare precizării diagnosticului, stadiului de evoluție a bolii și examenelor profilactice;

(2) Recepționarea produselor sosite pentru examen de laborator și înserierea lor corectă;

(3) Asigurarea recipientelor necesare recoltării produselor;

(4) Redactarea corectă și distribuirea la timp a rezultatelor examenelor efectuate;

(5) Întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziții publice de reactivi și materiale de laborator specifice;

(6) Raportarea statistică a numărului de analize efectuate pe bolnavii internați.

Articolul 30

Personalul de specialitate din cadrul Laboratorului de radiologie și imagistică medicală cu punct de lucru la Otopeni și compartimentul radiologie și imagistică medicală al Ambulatoriului de specialitate are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Efectuarea examenelor radiologice și imagistice în laborator și la patul bolnavului, la indicația medicului curant;

(2) Colaborarea cu medicii clinicieni în scopul precizării diagnosticului;

(3) Organizarea și utilizarea corespunzătoare a filmotecii și arhivei laboratorului;

(4) Înregistrarea tuturor examinărilor efectuate;

(5) Aplicarea de măsuri pentru prevenirea iradierii bolnavilor și a personalului din laborator;

(6) Respectarea prevederilor legale specifice domeniului, elaborate de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare și Ministerul Sănătății;

(7) Întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziții publice de filme și materiale de laborator specifice;

(8) Raportarea numărului de examinări efectuate pe bolnavii internați și cei din ambulatoriu către serviciul de statistică și informatică medicală.

Articolul 31

Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului explorări funcționale sediul Central, Compartimentul explorări funcționale sediul Otopeni și Compartimentul explorări funcționale al Ambulatoriului de specialitate are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Efectuarea probelor funcționale de oximetrie digitală pentru testarea circulației periferice capilare;

(2) Efectuarea probelor de presiune venoasă periferică;

(3) Efectuarea probelor de oscilometrie;

(4) Efectuarea probelor ventilatorii;

(5) Efectuarea probelor de explorare electrocardiografică a inimii;

(6) Efectuarea electroencefalograme +/- potențiale auditive și vizuale;

(7) Interpretarea probelor de explorări funcționale a tuturor bolnavilor din secțiile institutului;

(8) Programarea efectuării probelor pentru fiecare bolnav internat;

(9) Pregătirea psihică și informarea pacientul în vederea unei bune cooperări la efectuarea probelor;

(10) Efectuarea probelor de explorări funcționale, cunoscând gradul de risc al acestor probe, în vederea evitării contaminării microbiene intra spitalicești;

(11) Dezvoltarea și diversificarea metodelor de investigație funcțională în cadrul laboratorului;

(12) Asigurarea funcționării aparatelor din dotare la parametrii necesari, cu verificarea lunară a acestora de către tehnicieni;

(13) Pregătirea aparaturii de lucru necesară investigațiilor de laborator;

(14) Pregătirea și înregistrarea bolnavilor, măsurarea înălțimii și greutății corporale în vederea explorărilor ce se vor efectua;

(15) Testarea circulației arteriale periferice în cadrul oscilometriei efectuate la nivelul fiecărui segment al membrelor inferioare sau superioare;

(16) Supravegherea permanentă a stării generale a bolnavului investigat, acordarea rapidă a primului ajutor, dacă acesta este necesar;

(17) Executarea investigațiilor de explorări funcționale (EKG, EEG, PEV, PEA, spirometrie, oximetrie, oscilometrie, probe respiratorii, indice gleznă/braț, TA, ECO);

(18) Prelucrarea datelor și elaborarea buletinelor de investigații medicale, pe care le difuzează către secțiile institutului.

Articolul 32

Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului anatomie patologică, morgă, prosectură are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Efectuarea de autopsii la toate cazurile decedate în institut, care nu sunt cazuri medico- legale, în vederea stabilirii, confirmării sau completării diagnosticului clinic și precizării cauzei medicale a morții;

(2) Efectuarea de îmbălsămări, spălarea, îmbrăcarea și cosmetizarea cadavrelor;

(3) Eliberarea certificatului de îmbălsămare pe baza certificatului constatator de deces, completat și semnat de medicul anatomo-patolog;

(4) Eliberarea cadavrelor în conformitate cu normele în vigoare;

(5) Efectuarea diagnosticului histopatologic sau citopatologic asupra produselor biologice recoltate;

(6) Colaborarea cu celelalte laboratoare din cadrul institutului, în vederea efectuării unor cercetări complementare speciale, bacteriologice, biochimice, experimentale;

(7) Comunicarea trimestrială către conducerea institutului a situației cazurilor finalizate;

(8) Raportarea statistică a numărului de proceduri efectuate bolnavilor internați și celor din ambulatoriu;

(9) Raportarea statistică a numărului de analize efectuate pe bolnavii internați și celor din ambulatoriu;

(10) Întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziții publice de reactivi și materiale de laborator specifice;

(11) Eliberarea pe bază de cerere, conform legislației în vigoare, a probelor în vederea unui consult de specialitate sau pentru investigații suplimentare;

(12) Primirea, înregistrarea și prelucrarea pieselor de la necropsie, examene citologice;

(13) Prepararea coloranților și reactivilor;

(14) Arhivarea lamelelor și a blocurilor.

Articolul 33

Personalul de specialitate din cadrul Laboratorului recuperare, medicină fizică și balneologie sediul Central, Laboratorul recuperare, medicină fizică și balneologie sediul Otopeni și Cabinetul recuperare medicala/Laborator recuperare, medicină fizică și balneologie (baza de tratament) al Ambulatoriului de specialitate are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Efectuarea investigațiilor medicale de specialitate;

(2) Înscrierea în fișa medicală a bolnavilor examinați planul de recuperare (electroterapie, kinetoterapie, masaj etc.);

(3) Solicitarea consulturilor de specialitate, acolo unde este cazul, pentru stabilirea diagnosticului;

(4) Introducerea în practică a metodele și tehnicilor noi;

(5) Folosirea corectă a aparaturii și luarea de măsuri în caz de defecțiune, prin anunțarea personalului tehnic în vederea reparațiilor;

(6) Purtarea echipamentului de protecție conform funcției în vederea păstrării igienei și aspectului estetic personal;

(7) Respectarea secretului profesional și codului de etică și deontologie profesională, măsurile igienico-sanitare și de combatere a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare;

(8) Desfășurarea activității în sala de gimnastică și la patul bolnavului;

(9) Consemnarea cu regularitate în fișă a tratamentului și procedurilor aplicate, precum și observațiile suplimentare;

(10) Completarea periodică în fișă a datelor antropometrice;

(11) Supravegherea stării pacienților pe perioada aplicării procedurilor fizioterapeutice;

(12) Supravegherea și înregistrarea în permanență a datele despre starea pacientului;

(13) Informarea pacientului asupra tratamentului pe care îl efectuează, asupra efectelor terapeutice și asupra efectelor negative care pot apărea;

(14) Manifestarea permanentă a atitudinii plină de solicitudine față de bolnav;

(15) Utilizarea și păstrarea în bune condiții a echipamentelor și instrumentarului din dotare;

(16) Aprovizionarea și utilizarea soluțiilor medicamentoase necesare la aplicarea procedurilor fizioterapeutice;

(17) Întreținerea și igienizarea spațiilor în care se desfășoară procedurile de hidrotermoterapie și aparatura aferente acestor tipuri de tratamente;

(18) Schimbarea și transportarea lenjeriei utilizate (cearșafuri, aleze, prosoape), respectând circuitul lenjeriei;

(19) Pregătirea căzilor pentru baie (dezinfecție după fiecare pacient), umplerea căzilor la temperatura prescrisă pe fișa de tratament.

Articolul 34

Personalul de specialitate din cadrul Serviciului statistică și informatică medicală, cu puncte de lucru la sediul din Otopeni și Ambulatoriul de specialitate, are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Întocmirea rapoartelor, centralizărilor, dărilor de seamă și a situațiilor statistice periodice lunare, trimestriale, semestriale și anuale;

(2) Executarea, în termenele stabilite, a tuturor lucrărilor de statistică medicală, precum și a celor necesare pentru activitatea operativă a instituției;

(3) Asigurarea circuitului informațional al datelor prin sistemul informatic existent;

(4) Introducerea zilnică, verificarea și transmiterea datelor privitoare la pacienți din foile de observație clinice generale;

(5) Transmiterea și prelucrarea datelor prin internet;

(6) Clasificarea foilor de observație clinice generale ale bolnavilor externați pe secții, pe an;

(7) Ținerea evidenței datelor statistice pe formulare stabilite de Ministerul Sănătății și întocmirea rapoartelor statistice ale institutului, verificând exactitatea datelor statistice ale secțiilor cuprinse în rapoartele secțiilor;

(8) Punerea la dispoziția secțiilor a datelor statistice și a documentației medicale necesare pentru activitatea curentă și asigurarea prelucrării datelor statistice;

(9) Urmărirea corelării diferiților indicatori de activitate comparativ cu alte unități sau pe țară și informarea șefilor de secție și a conducerii unității;

(10) Ținerea la zi a evidenței informatizate a pacienților externați și răspunderea privind corectitudinea datelor introduse în calculator, întocmite și transmise către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, Ministerul Sănătății și alte organe abilitate ale statului;

(11) Asigurarea controlului zilnic a foilor de mișcare a bolnavului și compararea cu baza de date;

(12) Asigurarea înregistrării mișcării zilnice a bolnavilor în centralizatorul electronic;

(13) Efectuarea controlului periodic al listei bolnavilor ieșiți și întocmirea situației numerice a acestora;

(14) Asigurarea centralizării concediilor medicale furnizate de secții, tipărirea și expedierea prin e-mail la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, precum și a raportărilor solicitate de către instituțiile abilitate;

(15) Urmărirea înregistrării corecte a datelor bolnavilor;

(16) Respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la păstrarea confidențialității datelor, a informațiilor și a documentelor.

Articolul 35

Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate asistentei medicale are, în principal, următoarele atribuții, potrivit Ordinului M.S. nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare și a Legii nr. 3/2021 privind prevenirea, diagnosticarea și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale din unitățile sanitare și din instituțiile medico-sociale și de îngrijiri paliative din România:

(1) Organizarea și participarea la întâlnirile Comitetului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale;

(2) Propunerea de sancțiuni pentru personalul care nu respectă procedurile și protocoalele de prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale către managerul unității;

(3) Elaborarea și supunerea spre aprobare a planului anual de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale din unitate;

(4) Propunerea și inițierea activității complementare de prevenție sau de limitare cu caracter de urgență, în cazul unor situații de risc sau al unui focar de infecție asociată asistenței medicale;

(5) Întocmirea hărții punctelor și zonelor de risc pentru apariția infecțiilor asociate asistenței medicale și elaborarea procedurilor și protocoalelor de prevenire și limitare în conformitate cu aceasta;

(6) Supravegherea și controlarea bunei funcționări a procedurilor de sterilizare și menținerea sterilității pentru instrumentarul și materialele sanitare care sunt supuse sterilizării;

(7) Organizarea, anuală, a unui studiu de prevalență de moment a infecțiilor asociate asistenței medicale și a consumului de antibiotice din spital, în conformitate cu metodologia elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică;

(8) Organizarea și derularea activității de formare a personalului unității în domeniul prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale;

(9) Organizarea activității compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale pentru implementarea și derularea activităților cuprinse în planul anual de supraveghere și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale al unității;

(10) Elaborarea ghidului de izolare al unității și coordonarea aplicării precauțiilor specifice în cazul depistării colonizării/infecțiilor cu germeni multiplurezistenți la pacienții internați;

(11) Organizarea, supravegherea și controlarea respectării circuitelor funcționale ale unității, circulația pacienților și vizitatorilor, a personalului și, după caz, a studenților și elevilor din învățământul universitar, postuniversitar sau postliceal;

(12) Supravegherea și controlarea respectării în secțiile medicale și paraclinice a procedurilor de triaj, depistare și izolare a infecțiilor asociate asistenței medicale;

(13) Implementarea metodologiilor naționale privind supravegherea bolilor transmisibile și a studiilor de supraveghere a infecțiilor asociate asistenței medicale;

(14) Verificarea completării corecte a registrului de monitorizare a infecțiilor asociate asistenței medicale de pe secții și centralizarea datelor în registrul de monitorizare a infecțiilor al unității;

(15) Raportarea la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a infecțiilor asociate asistenței medicale ale unității și calcularea ratei de incidență a acestora pe unitate și pe secții;

(16) Organizarea și participarea la evaluarea eficienței procedurilor de curățenie și dezinfecție prin recoltarea testelor de autocontrol;

(17) Supravegherea și controlarea activității de triere, depozitare temporară și eliminarea deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală;

(18) Întocmirea și definitivarea anchetei epidemiologice a focarului, difuzarea informațiilor necesare privind focarul, în conformitate cu legislația, întreprinderea de măsuri și activități pentru evitarea riscurilor identificate în focar;

(19) Raportarea problemelor depistate sau constatate în prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale managerului unității;

(20) Monitorizarea bunelor practici în utilizarea antibioticelor.

(21) Creșterea calității consemnării datelor clinice, inclusiv a deciziilor luate privind tratamentul cu antibiotice;

(22) Creșterea calității datelor furnizate de către laboratorul de microbiologie;

(23) CPIAAM asigură sprijin pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii de IAAM, raportează către direcția de sănătate publică a municipiului București cazurile confirmate de IAAM și comunică, după caz, cu alte unități sanitare care au fost implicate în îngrijirea pacientului cu IAAM;

(24) Monitorizarea raportărilor IAAM și a colonizărilor MDR de către secțiile și compartimentele clinice către SPIAAM;

(25) Declararea focarului de IAAM în cazul identificării unui număr de cazuri de IAAM cu aceeași etiologie și/sau sursă, în conformitate cu normele existente;

(26) Monitorizarea consumului de antibiotice cu ajutorul registrului de utilizare a antibioticelor;

(27) Monitorizarea rezistenței la antibiotice și implementarea unui sistem de alertare imediată din partea laboratorului de microbiologie către secțiile clinice și către CPIAAM, în cazul identificării unui microorganism MDR în unitatea sanitară;

(28) Evaluarea tendințelor evolutive ale incidenței pentru principalele tipuri de IAAM și măsurarea efectului măsurilor aplicate pentru prevenirea acestora;

(29) Efectuarea anuală a unui studiu de prevalență de moment pentru IAAM și utilizarea de antibiotice, conform metodologiei INSP în vigoare;

(30) Respectarea prevederilor legale cu privire la păstrarea confidențialității datelor personale ale persoanelor diagnosticate cu IAAM.

Articolul 36

Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului dietetică sediul Central și Compartimentul dietetică sediul Otopeni are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Stabilirea alimentației pacientului în concordanță cu recomandările igieno-dietetice corespunzătoare patologiei sale;

(2) Realizarea și definirea meniurilor și rețetarelor în funcție de patologie care vor fi avizate de către dietetician;

(3) Supravegherea și participarea la prepararea regimurilor speciale;

(4) Realizarea periodică a planurilor de diete și meniuri;

(5) Controlarea modului de respectare a normelor de igienă privind transportul și circuitele pentru alimente, conform reglementărilor în vigoare;

(6) Controlarea distribuții alimentației pe secții și la bolnavi, culegerea aprecierile bolnavilor despre alimentație, urmărind ca sugestiile utile să fie avute în vedere;

(7) Calcularea regimurile alimentare și verificarea respectării principiilor alimentare;

(8) Întocmirea zilnică a listei cu alimentele și cantitățile necesare;

(9) Verificarea prin sondaj a corectitudinii distribuirii mesei la bolnavi;

(10) Totalizarea regimurilor aduse din secțiile de spital pe grupe de regimuri și alcătuirea foii de observație centralizată pe spital, folosind rețetele din cartea în care sunt înscrise alimentele și cantitățile necesare pentru fiecare dietă;

(11) Răspunderea pentru luarea și păstrarea probelor de alimente;

(12) Controlarea stării de funcționare a instalațiilor frigorifice pentru conservarea alimentelor;

(13) Organizarea activităților de educație pentru sănătate privind o alimentație sănătoasă;

(14) Organizarea și asigurarea funcționarii activității din blocurile alimentare, precum și propunerea de masuri pentru îmbunătățirea alimentației pacienților;

Articolul 37

Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului de management al calității serviciilor de sănătate are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Elaborarea, împreună cu celelalte structuri din unitatea sanitară, a planului de management al calității serviciilor de sănătate, precum și coordonarea și monitorizarea implementării acestuia;

(2) Evaluarea periodică a stadiului de implementare a planului de management al calității serviciilor de sănătate și a nivelului de conformitate cu standardele și cu cerințele de monitorizare postacreditare, adoptate de către ANMCS;

(3) Informarea periodică a conducerii și a personalului din cadrul unității sanitare cu privire la nivelul de implementare a planului de management al calității serviciilor de sănătate și, după caz, actualizarea acestuia;

(4) Coordonarea și monitorizarea elaborării de către structurile de la nivelul unității sanitare a documentelor calității;

(5) Asigurarea instruirii și informării personalului din cadrul unității sanitare cu privire la organizarea și implementarea sistemului de management al calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului;

(6) Măsurarea și evaluarea calității serviciilor furnizate de către unitatea sanitară, inclusiv investigarea nivelului de satisfacție a pacienților;

(7) Coordonarea și controlul activității de colectare și de raportare, conform legislației în vigoare, a datelor și documentelor necesare în procesul de implementare a sistemului de management al calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului;

(8) Coordonarea și controlul activității de analiză, evaluare și raportare a indicatorilor de monitorizare a conformității la cerințele standardelor ANMCS;

(9) Monitorizarea, centralizarea, analiza și raportarea către ANMCS a situațiilor legate de producerea evenimentelor adverse asociate asistenței medicale, precum și a altor informații necesare pregătirii evaluării unității sanitare sau monitorizării nivelului de conformitate cu standardele ANMCS;

(10) Coordonarea și participarea, alături de alte structuri din unitatea sanitară, la desfășurarea activităților de audit clinic;

(11) Îndrumarea responsabililor de riscuri de la nivelul structurilor din unitatea sanitară în activitatea de identificare și de management al riscurilor;

(12) Asigurarea consilierii conducerii în domeniul managementului calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului și participarea la elaborarea și implementarea politicii de calitate a serviciilor de sănătate la nivelul unității sanitare;

(13) Elaborarea și înaintarea către conducerea unității sanitare a rapoartelor periodice conținând propuneri și recomandări ca urmare a activităților desfășurate și a rezultatelor obținute;

(14) Monitorizarea elaborării, implementării și evaluării eficacității și/sau eficienței procedurilor și protocoalelor de bune practici clinice și manageriale.

Articolul 38

Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului internări/externări sediul Central, Compartimentului internări/externări sediul Otopeni și Compartiment internări/externări spitalizare de zi - sediul Otopeni are în principal, următoarele atribuții:

(1) Înregistrarea internărilor bolnavilor în institut;

(2) Asigurarea înregistrărilor datelor de identitate a pacienților la internare în Foaia de Observație Clinică Generală (FOCG) și de Spitalizare de zi;

(3) Înregistrarea FOCG în registrul de internări;

(4) Ținerea evidenței bolnavilor internați pe fiecare secție și transmiterea zilnică către statistica medicală;

(5) Îndeplinirea rolului de birou de informații, după caz.

Articolul 39

Personalul de specialitate din cadrul structurii spitalizare de zi în specialități medicale ORL, Oftalmologie, Medicină Fizică și de Reabilitare - sediul Otopeni, are în principal, următoarele atribuții:

(1) Stabilirea diagnosticului și tratamentului pacienților care s-au prezentat în cabinetele de specialitate cu bilet de trimitere de la medicul de familie, de la un alt medic specialist aflat în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București sau de la oricare medic cu drept de liberă practică și care nu necesită internarea în regim de spitalizare continuă;

(2) Monitorizarea și controlarea pacienților care au fost internați în spital și care au venit la controalele programate la solicitarea medicului curant sau cu bilet de trimitere de la medicul de familie pentru afecțiunile pentru care au fost internați;

(3) Raportarea serviciilor medicale efectuate în ambulatoriu în vederea decontării de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București;

(4) Furnizarea tratamentului adecvat și respectarea condițiilor de prescriere a medicamentelor prevăzute în Nomenclatorul de medicamente, conform reglementărilor în vigoare;

(5) Respectarea criteriilor medicale de calitate privind serviciile acordate;

(6) Oferirea relațiilor pacienților asigurați despre drepturile pe care le au și care decurg din calitatea de asigurat, despre serviciile oferite și consilierea acestora în scopul prevenirii îmbolnăvirilor și a păstrării sănătății;

(7) Acordarea serviciilor medicale în mod nediscriminatoriu;

(8) Eliberarea certificatelor medicale în cazul incapacității temporare de muncă conform reglementărilor legale în vigoare;

Articolul 40

Personalul de specialitate din cadrul Ambulatoriul integrat sediul Central și Ambulatoriul integrat sediul Otopeni are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Consultarea, investigarea, stabilirea diagnosticului, a tratamentului medical și/sau chirurgical, îngrijirea, prescrierea medicamentelor asiguraților;

(2) Acordarea serviciilor de asistență medicală ambulatorie asiguraților pe baza biletului de trimitere, cu excepția urgențelor și afecțiunilor confirmate care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul integrat;

(3) Informarea medicului de familie, prin scrisoare medicală expediată direct, despre diagnosticul și tratamentele recomandate;

(4) Întocmirea listelor de așteptare pentru serviciile medicale programabile;

(5) Încasarea contravalorii serviciilor medicale pentru care asiguratul nu are bilet de trimitere, cu excepția afecțiunilor confirmate care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul integrat, a urgențelor și a serviciilor prevăzute în normele contractului-cadru;

(6) În relațiile contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București ambulatoriul integrat are următoarele obligații:

a) respectarea criteriilor de calitate a serviciilor medicale furnizate și a activității desfășurate;

b) informarea asiguraților despre pachetul de servicii de bază, pachetul minimal de servicii medicale și pachetul de servicii pentru persoanele asigurate facultativ;

c) respectarea confidențialității tuturor datelor și informațiilor privitoare la asigurați, precum și intimitatea și demnitatea acestora;

d) raportarea datelor necesare pentru urmărirea desfășurării activității în asistența medicală, potrivit formularelor de raportare;

e) respectarea prevederilor actelor normative privind raportarea bolilor;

f) respectarea programului de lucru, pe care să îl afișeze la loc vizibil;

g) respectarea prevederilor actelor normative referitoare la sistemul asigurărilor sociale de sănătate;

h) furnizarea tratamentului adecvat și prescrierea medicamentelor prevăzute în Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman;

i) acordarea asistenței medicale în caz de urgență medico-chirurgicală, fără excepții;

j) acordarea serviciilor medicale tuturor asiguraților fără nicio discriminare, folosind formele cele mai eficiente de tratament;

k) acordarea serviciilor medicale și investigațiilor paraclinice în regim de urgență pentru femeile gravide;

l) solicitarea documentelor care atestă calitatea de asigurat, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru;

m) informarea medicului de familie la care este înscris asiguratul, prin scrisoare medicală expediată direct, despre diagnosticul și tratamentele recomandate și transmiterea rezultatului investigațiilor paraclinice;

n) întocmirea listelor de așteptare pentru serviciile medicale programabile;

o) acordarea serviciilor medicale tuturor asiguraților, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență asiguratul;

p) acordarea cu prioritate a consultațiilor medicale personalului angajat în unitățile sanitare publice.

Articolul 41

Personalul de specialitate din cadrul Activității de cercetare are, în principal următoarele atribuții:

(1) Cercetarea stresului oxidativ în îmbătrânire și în patologia asociată;

(2) Explorarea metabolismul lipidic; studii privind lipidele, lipoproteinele și apolipoproteinelor plasmatice în îmbătrânire și patologie;

(3) Evaluarea parametrilor indicatori ai statusului redox biologic, în procesele patologice asociate îmbătrânirii (ateroscleroză, diabet) și efectele terapiei geroprotectoare asupra echilibrului celular prooxidanți-antioxidanți;

(4) Studierea biochimiei farmacologică;

(5) Elaborarea modelelor experimentale pentru studiul patologiei de vârsta;

(6) Cercetarea mecanismelor de senescență la nivel celular și molecular;

(7) Elaborarea modelelor experimentale de studii "in vitro" pe culturi de celule (primare și linii celulare);

(8) Elaborarea modelelor experimentale de studii "in vitro" pe culturi de celule (primare și linii celulare); biomarkerii celulari ai îmbătrânirii;

(9) Cercetarea experimentală a mecanismul de acțiune a substanțelor geroprotectoare; studiul bazelor celulare și moleculare ale procesului de îmbătrânire la nivelul țesutului muscular scheletic, cardiac și neted și a mecanismului de acțiune al substanțelor eutrofice;

(10) Studierea efortului fizic standard asupra axului neuroendocrin și parametrilor fiziologici și biochimici ai musculaturii cardiace și scheletice la vârstnici;

(11) Cercetarea mecanismului imunosenescenței;

(12) Cercetarea patologiei proceselor autoimune;

(13) Caracterizarea și evaluarea statusului imun în îmbătrânirea normală și patologică;

(14) Cercetarea corelației între răspunsul imun celular și unele aspecte patologice specifice vârstelor înaintate: reumatismul cronic degenerativ, ateroscleroză, bolile neurologice degenerative;

(15) Studierea criteriilor de apreciere a vârstei biologice (elaborarea unor biomarkeri antropometrici ai îmbătrânirii);

(16) Cercetarea rolului factorilor de vârsta și de mediu în instalarea și evoluția bolilor cronice degenerative;

(17) Cercetarea studiului îmbătrânirii precoce și a longevității;

(18) Elaborarea aplicării mijloacelor de investigații și tratament pentru pacientul vârstnic;

(19) Evaluarea efectelor tratamentului cu produse farmaceutice asupra pacienților vârstnici;

(20) Cercetarea, prin asistență clinică, determinarea densității minerale osoase (DMO) în scopul de diagnosticare și monitorizare a pacienților cu osteoporoză;

(21) Studierea particularităților clinice, evolutive și terapeutice ale diferitelor entități din patologia geriatrică;

(22) Cercetarea biochimiei stresului oxidativ și a rolului sistemelor antioxidante și a reactanților de fază acută în îmbătrânire și în patologia asociată;

(23) Cercetarea explorării metabolismului lipidic prin studii privind lipidele, lipoproteinele și apolipoproteinele plasmatice în îmbătrânire și patologie;

(24) Cercetarea mecanismelor celulare și moleculare ale îmbătrânirii musculare;

(25) Studierea procesului de îmbătrânire pe sisteme celulare în vitro;

(26) Cercetarea mecanismelor imunosenescenței normale și patologice;

(27) Studierea din perspectivă psihosocială, a îmbătrânirii precoce și a longevității;

(28) Cercetarea îmbătrânirii demografice și consecințele medicopsihosociale și economice ale acestui proces;

(29) Studierea aspectelor adaptării psihosociale în cadrul procesului de îmbătrânire- distresul la vârsta a treia.

(30) Desfășurarea activității de cercetare științifică medicală fundamentală, experimentală și aplicativă;

(31) Elaborarea de strategii în vederea cercetării științifice din cadrul institutului;

(32) Realizarea obiectivelor cuprinse în temele de cercetare propuse;

(33) Elaborarea și redactarea lucrărilor științifice, participarea la valorificarea și aplicarea rezultatelor activității proprii de cercetare prin prezentarea lucrărilor la conferințe și congrese, publicarea în reviste de specialitate;

(34) Controlarea și evaluarea periodică a activităților colectivului;

(35) Respectarea eticii și deontologiei activității de cercetare-dezvoltare;

(36) Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală și confidențialitatea convenită cu colaboratorii și cu finanțatorii cercetării;

(37) Utilizarea patrimoniului tehnico-științific și alte resurse ale instituției exclusiv pentru activități profesionale în interesul instituției;

(38) Participarea la evaluarea activității de cercetare-dezvoltare, precum și a rezultatelor proprii;

(39) Desfășurarea activității științifice fără a încălca drepturile și libertățile omului;

(40) Participarea la ședințele de referate științifice și profesionale organizate la nivelul secției și al institutului;

(41) Prezentarea rapoartelor asupra activității științifice desfășurate, când sunt solicitate.

Articolul 42

Personalul de specialitate din cadrul Ambulatoriului de Specialitate, cu structura spitalizare de zi - Compartiment internări/externări spitalizare de zi are în principal, următoarele atribuții:

(1) Stabilirea diagnosticului și tratamentului pacienților care s-au prezentat în cabinetele de specialitate cu bilet de trimitere de la medicul de familie, de la un alt medic specialist din ambulator aflați în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București sau de la oricare medic cu drept de liberă practică și care nu necesită internarea în regim de spitalizare continuă;

(2) Monitorizarea și controlarea pacienților care au fost internați în spital și care au venit la controalele programate la solicitarea medicului curant sau cu bilet de trimitere de la medicul de familie pentru afecțiunile pentru care au fost internați;

(3) Raportarea serviciilor medicale efectuate în ambulator în vederea decontării de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București;

(4) Respectarea indicatorilor, precum și alte date solicitate, conform reglementărilor legale în vigoare;

(5) Furnizarea tratamentului adecvat și respectarea condițiilor de prescriere a medicamentelor prevăzute în Nomenclatorul de medicamente, conform reglementărilor în vigoare;

(6) Respectarea criteriilor medicale de calitate privind serviciile acordate;

(7) Oferirea relațiilor pacienților asigurați despre drepturile pe care le au și care decurg din calitatea de asigurat, despre serviciile oferite și consilierea acestora în scopul prevenirii îmbolnăvirilor și a păstrării sănătății;

(8) Acordarea serviciilor medicale în mod nediscriminatoriu;

(9) Eliberarea certificatelor medicale în cazul incapacității temporare de muncă conform reglementărilor legale în vigoare;

Articolul 43

Personalul de specialitate din cadrul Serviciului resurse umane, normare, organizare, salarizare, relații cu publicul, arhiva are în principal, următoarele atribuții:

A. Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului Resurse umane, normare, organizare, salarizare are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Întocmirea ștatului de funcții și organigrama, în conformitate cu structura organizatorică aprobată și cu normativele de personal, în limita prevederilor bugetare;

(2) Actualizarea ștatelor de funcții în conformitate cu dispozițiile legale;

(3) Stabilirea necesarului de personal, împreună cu conducerea instituției în conformitate cu normativele în vigoare și cu ștatul de funcții aprobat;

(4) Participarea la aplicarea normelor de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale salariaților, conform actelor normative în vigoare;

(5) Elaborarea planului de formare profesională a personalului în conformitate cu nevoile de formare profesională a salariaților pe baza propunerilor secțiilor/laboratoarelor/serviciilor din institut;

(6) Întocmirea ștatelor de plată, a centralizatorului ștatelor de salarii, situația recapitulativă a evidenței salariilor, ordinele de plată către trezorerie și bănci și stabilirea sumei nete de plată cuvenită salariaților prin programul informatic;

(7) Întocmirea lunară a declarațiilor privind obligațiile de plată către bugetul de stat (contribuțiile pentru asigurări sociale de stat, șomaj, sănătate, impozit pe salariu, accidente și boli profesionale, concedii medicale, fondul pentru persoanele cu handicap, contribuții la colegiul medicilor și colegiul asistenților) și asigurarea transmiterii acestora către organele abilitate în termenele prevăzute de lege, conform legislației în vigoare;

(8) Ținerea în evidență individuală a drepturilor salariale și de personal acordate salariaților în cursul anului și eliberarea, la cerere, a adeverințelor cu veniturile realizate de aceștia;

(9) Ținerea în evidență lunară a veniturilor din salarii realizate de angajați, a impozitului și contribuțiilor sociale calculate și reținute; întocmirea declarațiilor fiscale aferente salariilor și transmiterea către administrația financiară, în condițiile legii;

(10) Întocmirea chestionarelor statistice și raportări lunare, semestriale și anuale privind fondul de salarii, obligațiile de plată, structura personalului și transmiterea acestora instituțiilor cu care colaborează;

(11) Calcularea indemnizațiilor pentru concedii de odihnă, concedii medicale sau alte tipuri de concedii;

(12) Întocmirea graficului anual de programare a concediilor de odihnă, pe baza programărilor de la nivelul fiecărui departament și ținerea evidenței concediilor de orice fel;

(13) Eliberarea adeverințelor la solicitarea angajaților și foștilor angajați, conform legislației în vigoare;

(14) Acordarea indemnizației de hrană, lunar, conform legislației în vigoare;

(15) Întocmirea și elaborarea, în colaborare cu compartimentele de specialitate a documentelor privind procedura prealabilă a organizării concursurilor/examenelor și privind finalizarea acestora;

(16) Participarea în comisiile de concurs și de soluționare a contestațiilor pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante, conform deciziilor manageriale;

(17) Organizarea, în colaborare cu compartimentele de specialitate, a concursurile/examenele privind promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului, în conformitate cu prevederile legale;

(18) Întocmirea contractelor individuale de muncă, actelor adiționale la contractele individuale de muncă, deciziior privind încadrarea, promovarea, sancționarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de muncă ale salariaților;

(19) Gestionarea dosarelor profesionale și personale ale salariaților;

(20) Gestionarea fișelor de post întocmite de către șefii locurilor de muncă în conformitate cu normele legale în vigoare și cu normele interne;

(21) Întocmirea deciziilor de majorare a salariilor, de acordare a sporurilor la salariile de bază, de acordare a gradațiilor corespunzătoare tranșelor de vechime, cu respectarea legislației în vigoare;

(22) Întocmirea, completarea și păstrarea Registrul general de evidență a salariaților prin programul REVISAL;

(23) Întocmirea dosarelor de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parțial și pentru invaliditate, conform legislației în vigoare;

(24) Completarea și eliberarea legitimațiilor de serviciu;

(25) Participarea și întocmirea împreună cu comisia de cercetare disciplinară prealabilă documentația privind procedura cercetării disciplinare prealabile, în vederea cercetării abaterilor disciplinare și asigurarea secretariatul comisiei constituite în acest scop;

(26) Participarea și asigurarea secretariatul consiliului etic;

(27) Participarea la elaborarea Regulamentului de organizare și funcționare, precum și a Regulamentului intern;

(28) Verificarea periodică a valabilității autorizațiilor de liberă practică și a asigurărilor de malpraxis pentru personalul medical;

(29) Reglementarea procesului prin care noii angajați sunt informați de către șefii lor direcți, cu privire la responsabilitățile, drepturile asociate postului, procedurile și protocoalele utilizate în desfășurarea activității acestora și prin care sunt îndrumați și monitorizați, în perioada de probă.

B. Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului relații cu publicul are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Asigurarea desfășurării în condiții de maximă eficiență și operativitate a activității de relații publice, prin stabilirea unei relații directe cu cetățenii, oferind informații de ordin general asupra activității medicale desfășurate în cadrul unității.

C. Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului arhivă are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Organizarea arhivei și a bibliotecii institutului;

(2) Răspunderea privind evidența, păstrarea și casarea documentelor create și deținute, conform dispozițiilor legale în vigoare.

Articolul 44

Personalul de specialitate din cadrul Serviciului financiar-contabilitate, Administrativ

A. Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului financiar - contabilitate are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Asigurarea exercitării controlului financiar preventiv în conformitate cu dispozițiile legale;

(2) Asigurarea și contribuirea la organizarea și desfășurarea inventarierii patrimoniului, de câte ori este cazul, precum și în cazuri excepționale, calamități sau când se constată nereguli sau fraude și cel puțin o dată pe an a întregului patrimoniu;

(3) Răspunderea și asigurarea înregistrării în contabilitate a rezultatelor inventarierii (plusurile se înregistrează, iar minusurile se impută persoanelor vinovate), pe baza documentelor justificative primite;

(4) Înregistrarea în contabilitate a tuturor drepturilor de creanță și tuturor obligațiilor de plată către furnizori și creditori în baza documentelor justificative primite;

(5) Asigurarea gestionării valorilor materiale, evidența bunurilor de orice fel și luarea de măsuri pentru o corectă evidență contabilă;

(6) Organizarea, îndrumarea și coordonarea activităților care asigură alimentația bolnavilor internați în institut din punctul de vedere al încadrării bugetare;

(7) Punerea la dispoziția organelor competente, la solicitarea acestora, în condițiile legii, a datelor privind activitatea institutului;

(8) Organizarea și verificarea documentelor de cheltuieli sub aspectul formei, conținutului și legalității acestora;

(9) Organizarea și răspunderea privind gestionarea numerarului unității prin Regulamentul operațiunilor de casă;

(10) Respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la păstrarea confidențialității datelor, a informațiilor și a documentelor referitoare la activitatea institutului;

(11) Asigurarea raportării indicatorilor de performanță economico-financiari;

(12) Întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli a institutului în vederea avizării de către consiliul de administrație și înaintat spre aprobare către Ministerul Sănătății;

(13) Întocmirea listelor de investiții în baza propunerilor primite de la compartimentul achiziții publice, contractare;

(14) Răspunderea privind înregistrarea în contabilitate a tuturor operațiunilor și bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului în baza documentelor justificative primite;

(15) Asigurarea și răspunderea de bună organizare a activității financiar-contabile a unității, de întocmirea la timp și corect a balanțelor de verificare, a execuției bugetare, a dărilor de seamă trimestriale și anuale (cu anexele corespunzătoare);

(16) Organizarea evidenței angajamentelor bugetare și legale, răspunderea privind asigurarea angajării, lichidării, ordonanțării și plată a cheltuielilor;

(17) Raportarea către Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București sau Casa Națională de Asigurări de Sănătate a situațiilor cerute în legătură cu activitatea desfășurată în institut.

B. Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului administrativ Sediu are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Colaborarea cu toate structurile funcționale ale institutului pentru realizarea obiectivelor și sarcinilor institutului la standardele de calitate impuse de legislația în vigoare privind domeniul sănătății, în sfera sa de responsabilitate;

(2) Informarea operativă a conducerii institutului asupra situațiilor deosebite apărute în domeniul său de activitate, precum și a măsurilor luate;

(3) Recepționarea, manipularea și depozitarea corespunzătoare a bunurile din magaziile centrale și cele de la nivelul secțiilor, bazei de tratament și laboratoarelor de analize;

(4) Luarea de măsuri necesare pentru utilizarea inventarului administrativ - gospodăresc și a inventarului moale în condiții de maximă eficiență și în limita baremurilor de dotare;

(5) Asigurarea necesarului lunar de aprovizionare și asigurarea distribuirii materialelor de curățenie pentru toate secțiile și laboratoarele din institut;

(6) Asigurarea și răspunderea privind recepția calitativă și cantitativă a tuturor materialelor aprovizionate, în colaborare cu compartimentul aprovizionare - transport pentru preîntâmpinarea formării stocurilor;

(7) Asigurarea efectuării, în colaborare cu compartimentul financiar-contabilitate, a inventarierii patrimoniului în condițiile și la termenele stabilite prin actele normative, precum și casarea, declasarea sau transferarea de mijloace fixe și obiecte de inventar și ținerea la zi a evidenței tehnico-operative a gestiunilor (materiale, mijloace fixe etc.);

(8) Propunerea, în colaborare cu compartimentul financiar-contabilitate, a componenței și numirii comisiei de casare și declasare a mijloacelor fixe, obiecte de inventar de mică valoare și materialele;

(9) Întocmirea și supunerea spre aprobare a planului de acțiune al unității în caz de calamitate și luarea de măsuri potrivit indicației primăriei pentru deszăpezirea căilor de acces și zonei limitrofe a institutului;

(10) Participarea la instruire privind cunoașterea și respectarea normelor privind curățenia, precum și a normelor de protecție a muncii și P.S.I.;

(11) Urmărirea realizării măsurilor dispuse de organele de control pe linie de protecția muncii și sanitar antiepidemic;

(12) Întocmirea planului de pază pentru toate obiectivele, în colaborare cu organele de politie ți supunerea acestuia aprobării conducerii institutului;

(13) Urmărirea și asigurarea realizării măsurilor dispuse de organele de poliție cu ocazia controalelor efectuate și inițierea de propuneri pentru modificarea planului de pază în raport cu situațiile nou apărute;

(14) Colaborarea cu organele de poliție pentru menținerea ordinii și pazei în unitate.

C. Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului Administrativ Otopeni are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Aplicarea măsurilor necesare pentru utilizarea patrimoniului administrativ în condiții de maximă eficiență;

(2) Ținerea evidenței tehnico-operativă a bunurilor pe locuri de folosință, centralizarea propunerilor de casare și întocmirea documentației de casare a bunurilor aflate în patrimoniul institutului;

(3) Asigurarea recepționării, manipulării, depozitării, eliberării în consum a activelor fixe, a obiectelor de inventar, a lucrărilor și bunurilor materiale, potrivit prevederilor legale;

(4) Eliberarea alimentelor de la magazie, conform foii zilnice de alimente, verifică cantitatea și calitatea acestora, răspunzând de corecta lor păstrare;

(5) Organizarea și asigurarea de pază și ordine în institut.

D. Personalul de specialitate din cadrul Centrale telefonice sediu și centrale telefonice Otopeni are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Asigurarea legăturilor telefonice între abonați, precum și în afara instituției;

E. Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului deservire posturi fixe sediu și Compartimentul deservire posturi fixe Otopeni are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Eliberarea alimentelor de la magazie, conform foii zilnice de alimente, verifică cantitatea și calitatea răspunzând de corecta lor păstrare;

(2) Predarea lenjeriei curate infirmierelor de pe secție;

(3) Distribuirea corespondenței din afara instituției, sub semnătura de predare - primire;

(4) Distribuirea corespondenței către instituțiile abilitate, respectiv, Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București;

(5) Distribuirea corespondenței de la conducere către secțiile, compartimentele și personalul institutului;

(6) Participarea la instruiri și obligația de a cunoaște și de a respecta curățenia și normele de protecție a muncii și P.S.I.;

F. Personalul de specialitate din cadrul Întreținere de spații verzi, parcuri sediu și întreținere spații verzi, parcuri Otopeni are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Efectuarea curățeniei spațiilor verzi, a căilor de acces, acoperișurilor și deszăpezirea acestora;

(2) Executarea lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi;

(3) Executarea lucrărilor de deszăpezire pe timpul iernii;

(4) Executarea lucrărilor de curățenie pe aleile din unitate;

(5) Asigurarea curățeniei în spatiile încredințate, respectând normele igienico-sanitare;

(6) Participarea la instruire și obligația de a cunoaște și de a respecta normele privind curățenia și normele de protecție a muncii și P.S.I.

Articolul 45

Personalul de specialitate din cadrul Serviciului Achiziții publice, Contractare, Aprovizionare, Tehnic are, în principal, următoarele atribuții:

A. Personalul de specialitate din cadrul Compartimentul Achiziții publice, contractare are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Primirea referatelor de necesitate de la compartimentele de specialitate în vederea elaborării programului anual al achizițiilor publice;

(2) Elaborarea și executarea programului anual al achizițiilor publice cu respectarea baremului în vigoare;

(3) Întocmirea proiectului programului anual al achizițiilor publice, ce se prezintă spre analiză și aprobare/avizare Comitetului director și Consiliului de administrație;

(4) Primirea ofertelor de la furnizori prin registratură;

(5) Elaborarea și distribuirea documentației de atribuire (caiet de sarcini);

(6) Supunerea spre aprobare a documentației de atribuire;

(7) Îndeplinirea obligațiilor referitoare la publicitate (prin sistemul informaticb- SEAP);

(8) Organizarea, inițierea, derularea și finalizarea procedurilor de achiziție;

(9) Elaborarea procesului verbal de deschidere a ședinței de verificare a ofertelor prezentate;

(10) Elaborarea centralizatorului de prețuri;

(11) Asigurarea deschiderii raportului de procedură;

(12) Elaborarea adreselor de informare (descalificați, calificați, câștigători, necâstigători) pentru fiecare produs achiziționat și fiecare operator economic angajat în procedura de achiziție publică;

(13) Evaluarea ofertelor și atribuirea contractelor de achiziție publică alături de comisiile de evaluare;

(14) Finalizarea raportului de procedură;

(15) Redactarea și semnarea contractelor, urmărirea, avizarea și semnarea acestora la nivelul conducerii institutului și transmiterea tuturor informațiilor necesare Compartimentului aprovizionare - transport pentru întocmirea comenzii;

(16) Introducerea, în sistemul informatic integrat al institutului, datele privind acordurile- cadru, contractele subsecvente, contractele de achiziții, actele adiționale aferente acestora și notele justificative;

(17) Întreprinderea demersurilor necesare (formulare punct de vedere, copii documente etc.) în vederea soluționării contestațiilor formulate împotriva procedurilor institutului și depuse la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor;

(18) Urmărirea modului de constituire a garanției de participare și a garanției de bună execuție;

(19) Întocmirea graficului de livrări pentru bunurile, serviciile și lucrările achiziționate (anexele la contracte);

(20) Constituirea și păstrarea dosarului achiziției publice;

(21) Răspunderea privind legalitatea procedurilor de achiziție efectuate;

(22) Coordonarea, în baza necesităților transmise de către celelalte compartimente din cadrul institutului, documentele (studii de piață, note justificative, contracte de achiziție) necesare achiziționării directe de produse, servicii sau lucrări care nu depășesc plafonul- limită prevăzut de legislație pentru achizițiile directe;

(23) Derularea și finalizarea achizițiilor directe;

(24) Asigurarea relațiilor de corespondență și dialog cu instituțiile de control în domeniul achizițiilor publice;

(25) Verificarea sesizărilor referitoare la nerespectarea prevederilor legale privind atribuirea contractului de achiziție;

(26) Întocmirea situațiilor și rapoartelor specifice activității Compartimentului achiziții publice, contractare;

(27) Întocmirea, actualizarea și propunerea spre aprobare conducerii institutului a procedurilor de lucru și/sau operaționale specifice.

B. Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului Aprovizionare-transport are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Centralizarea necesarelor de produse, elaborate de secțiile medicale și celelalte compartimente din structura institutului, și supunerea acestora analizei Compartimentului achiziții publice contractare;

(2) Participarea, alături de celelalte compartimente din structura institutului, la întocmirea de către Compartimentul achiziții publice contractare a proiectului programului anual al achizițiilor publice, ce se prezintă spre analiză și aprobare/avizare Comitetului director și Consiliului de administrație;

(3) Întocmirea comenzilor de achiziții de produse către furnizori, în baza contractelor și/sau a procedurilor de achiziție întocmite și transmise de către compartimentul achiziții publice contractare, dar și a stocului existent în magaziile institutului, transmis de către compartimentul administrativ, pentru evitarea constituirii de stocuri supranormative;

(4) Asigurarea încadrării cantitative și valorice în prevederile contractelor de achiziții pentru produse alimentare și prezentarea spre aprobarea managerului institutului a necesarului săptămânal de hrană, în funcție și de stocul existent în magaziile institutului, transmis de compartimentul administrativ;

(5) Asigurarea încadrării cantitative și valorice în prevederile contractelor de achiziții a necesarului de: materiale sanitare, dezinfectanți, reactivi, materiale de curățenie, birotică, papetărie, IT, tipizate, filme radiologice și pentru mamografie, materiale și echipamente medicale etc.;

(6) Asigurarea respectării de către furnizori a graficelor de livrare specificate în contracte și/sau comenzi de achiziție;

(7) Asigurarea verificării și certificării, din punct de vedere al conformității achiziției, documentele ce se predau la Compartimentul financiar-contabilitate pentru contabilizare și decontare;

(8) Asigurarea păstrării (arhivarea) documentelor/dosarelor întocmite la nivelul compartimentului;

(9) Asigurarea repartizării și eliberarea produselor achiziționate, conform aprobării conducerii institutului pe referatele de necesitate și utilizatori;

(10) Verificarea (din punct de vedere a corectitudinii solicitărilor) a bonurilor primite de la compartimente, pe baza cărora se eliberează materiale din magazii;

(11) Asigurarea menținerii în stare de funcționare, în conformitate cu prevederile legale, a mijloacelor de transport, urmărind încadrarea în normele de consum aprobate;

(12) Asigurarea repartizării zilnice a mijloacelor de transport în funcție de necesități;

(13) Asigurarea completării zilnice a foilor de parcurs pentru mijloacele de transport, de către fiecare conducător auto, la sfârșitul programului de lucru precum și întocmirea FAZ-ului pentru fiecare în parte;

(14) Întocmirea și supunerea aprobării conducerii institutului a necesarului anual de materiale și servicii pentru buna funcționare a compartimentului;

(15) Participarea alături de celelalte compartimente din structura institutului la întocmirea diverselor raportări dispuse de către conducerea institutului ca urmare a solicitărilor venite din partea Ministerului Sănătății;

(16) Întreținerea autovehiculele în condiții bune de circulație și curățenie;

(17) Răspunderea privind încadrarea în consumul legal de carburanți și uleiuri;

(18) Înscrierea în foaia de parcurs a itinerariul, kilometrii parcurși și confirmarea curselor.

C. Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului Tehnic cu activitate întreținere sediu și Otopeni/Centrale termice sediu/Otopeni are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Asigurarea organizării și desfășurării activității de întreținere, reparații, activitate în centralele termice precum și alimentarea cu combustibil, energie, apă, în scopul funcționării continue și în bune condiții a instalațiilor și utilajelor;

(2) Asigurarea și răspunderea de executarea în atelierul propriu sau prin colaborare cu alte unități de specialitate, a lucrărilor de reparații curente la clădiri, instalații și utilaje gospodărești;

(3) Asigurarea reviziei și întreținerea corespunzătoare atât a instalațiilor mecanice, energetice și de automatizări exploatate direct de atelier, cât și a celor din secții, baza de tratament și laboratoarele institutului;

(4) Controlarea modului în care se realizează exploatarea instalațiilor din secțiile și laboratoarele institutului;

(5) Stabilirea lucrărilor din planul anual de reparații curente la construcții și instalații ce urmează să fie executate prin firme de specialitate și înaintarea către conducerea institutului în vederea aprobării și obținerii de fonduri necesare;

(6) Asigurarea dotării atelierelor cu sculele, dispozitivele și utilajele necesare desfășurării activității;

(7) Asigurarea bunei întrețineri a clădirilor, instalațiilor electrice, de încălzire, apă, canal, gaze, precum și a utilajelor gospodărești;

(8) Efectuarea lucrărilor pregătitoare (electrice, sanitare etc.), în vederea montării aparatelor sau utilajelor medicale în conformitate cu indicațiile tehnice;

(9) Asigurarea asistenței tehnice la recepționarea aparatelor, utilajelor și instalațiilor medicale și gospodărești, în colaborare cu alți specialiști autorizați;

(10) Stabilirea și asigurarea necesarului de materiale pentru lucrările de întreținere și reparații executate în regie proprie;

(11) Propunerea sau avizarea din punct de vedere tehnic, după caz, a casării construcțiilor, instalațiilor și utilajelor tehnice gospodărești, în conformitate cu normele tehnice legale în vigoare;

(12) Analizarea operativă a defecțiunilor tehnice apărute la utilaje și instalații pentru construcții, stabilirea cauzelor, efectele acestora și răspunderile;

(13) Luarea de măsuri operative pentru punerea în stare de funcționare a acestora și prevenirea avariilor; informarea imediată a organelor ierarhice superioare asupra cauzelor care au dus la producerea defecțiunilor și asupra măsurilor luate;

(14) Stabilirea cauzelor degradării sau distrugerii construcțiilor, instalațiilor gospodărești și propunerea de măsuri corespunzătoare;

(15) Încheierea, numai cu aprobarea conducerii unității, a contractelor de antrepriză generală cu unitățile de construcții pentru lucrările de investiții și reparații capitale prevăzute în plan și asigurarea predării către executanți a spațiilor și utilajelor cu montaj, conform graficelor de execuție;

(16) Preocuparea privind obținerea avizelor, autorizațiilor și aprobărilor necesare executării lucrărilor de investiții și reparații capitale la construcții, conform dispozițiilor legale;

(17) Asigurarea deschiderii finanțării lucrărilor de investiții centralizate și reparații capitale pentru construcții - instalații;

(18) Analizarea periodică cu antreprenorul și proiectantul general privind stadiul lucrărilor de investiții și reparații capitale la construcții și acordarea de sprijin în activitatea acestora, urmărind punerea în funcțiune a obiectivelor pe măsura finalizării acestora;

(19) Urmărirea efectuării probelor tehnologice și atingerea parametrilor de funcționare a investițiilor conform documentației aprobate;

(20) Organizarea și asigurarea supravegherii tehnice în realizarea obiectivelor de investiții și reparații capitale, verificând cantitativ și calitativ lucrările executate de constructor;

(21) Întocmirea formele pentru recepționarea parțială, provizorie și definitivă a lucrărilor de investiții și reparații capitale la construcții, precum și decontarea acestora;

(22) Analizarea deficiențelor din sistemele de alimentare cu combustibil, energie, apă și luarea de măsuri de eliminare a acestora;

(23) Luarea de măsuri în caz de pericol iminent pentru oprirea instalațiilor energetice, apă, gaze și încălzire, a căror funcționare prezintă pericol de avarii, incendiu sau din punct de vedere al securității personalului;

(24) Participarea, în colaborare cu celelalte compartimente din unitate, la elaborarea planului anual de prevenire și stingere a incendiilor;

(25) Asigurarea realizării măsurilor prevăzute în planul PSI;

(26) Asigurarea măsurilor de protecție pentru prevenirea accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale la toate locurile de muncă din cadrul compartimentului tehnic;

(27) Asigurarea la toate locurile de muncă a condițiilor de igienă și bună gospodărire a atelierelor și spațiilor exterioare limitrofe;

(28) Se îngrijește ca personalul din subordine să dețină, în funcție de locul muncii avizele necesare pentru desfășurarea activității;

(29) Ținerea evidenței materialelor de întreținere și reparații scoase din magazie, precum și modul cum au fost consumate;

(30) Contribuirea la menținerea în funcțiune la parametrii tehnici proiectați a tuturor utilajelor și instalațiilor din imobilele ce sunt în administrarea institutului.

Articolul 46

Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului securitatea muncii, P.S.I protecție civilă și situații de urgentă are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Identificarea pericolelor și evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/echipamente de muncă și mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru;

(2) Elaborarea și actualizarea planului de prevenire și protecție;

(3) Elaborarea instrucțiunii proprii pentru completarea și/sau aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă, ținând seama de particularitățile activităților și ale institutului, precum și ale locurilor de muncă/posturilor de lucru;

(4) Propunerea atribuțiilor și răspunderii în domeniul securității și sănătății în muncă, ce revin salariaților, corespunzător funcțiilor exercitate, care se consemnează în fișa postului, cu aprobarea angajatorului;

(5) Verificarea cunoașterii și aplicării de către toți salariații a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție, precum și a atribuțiilor și responsabilităților ce le revin în domeniul securității și sănătății în muncă, stabilite prin fișa postului;

(6) Întocmirea necesarului de documentații cu caracter tehnic de informare și instruire a salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă;

(7) Elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire;

(8) Asigurarea întocmirii planului de acțiune în caz de pericol grav și iminent, conform prevederilor legale și asigurarea ca toți salariații să fie instruiți pentru aplicarea lui;

(9) Ținerea evidenței zonelor cu risc ridicat și specific prevăzute, stabilirea tipului de meserii și a profesiilor prevăzute de legislația specifică, pentru care este necesară autorizarea exercitării lor;

(10) Ținerea evidenței posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare;

(11) Ținerea evidenței posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesită testarea aptitudinilor și/sau control psihologic periodic;

(12) Monitorizarea funcționării sistemelor și dispozitivelor de protecție-ventilare sau a altor instalații pentru controlul noxelor în mediul de muncă;

(13) Verificarea stării de funcționare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgență, precum și a sistemelor de siguranță;

(14) Informarea angajatorului, în scris, asupra deficiențelor constatate în timpul controalelor efectuate la locul de muncă și propunerea de măsuri de prevenire și protecție;

(15) Ținerea evidenței echipamentelor de muncă, precum și a verificărilor periodice;

(16) Urmărirea actualizării planului de avertizare, a planului de protecție și prevenire și a planului de evacuare.

Articolul 47

Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului juridic are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Luarea de măsuri pentru aducerea la îndeplinire a legislației ce implică instituția;

(2) Informarea compartimentelor asupra actelor normative apărute în Monitorul Oficial al României;

(3) Reprezentarea intereselor instituției în instanță și colaborarea cu firma de avocatură după caz, pentru o mai bună reprezentare a institutului;

(4) Răspunderea pentru forma juridică a unui document (condiții de valabilitate, de fond și de formă);

(5) Participarea la negocierea și încheierea contractelor;

(6) Avizarea legalității întocmirii contractelor de achiziție publică;

(7) Redactarea cereri de chemare în judecată, de exercitare a căilor de atac și orice alte asemenea cereri;

(8) Avizarea încheierii, modificării și desfacerea contractelor individuale de muncă;

(9) Avizarea deciziilor conducerii institutului;

(10) Răspunderea în fața managerului de rezolvarea la timp și în condiții de bună calitate a tuturor sarcinilor specifice compartimentului;

(11) Colaborarea cu toate serviciile/compartimentele existente în cadrul institutului;

(12) Avizarea tuturor actelor care pot angaja răspunderea institutului, acte care produc efecte civile, juridice, financiare și patrimoniale;

(13) Participarea și avizarea contractului colectiv de muncă la nivelul institutului;

(14) Participarea și avizarea regulamentului de organizare și funcționare și a regulamentului intern;

(15) Monitorizarea modului cum sunt respectate dispozițiile legale în desfășurarea activității institutului;

(16) Participarea la redactarea răspunsurilor la solicitări interne/externe (angajați, pacienți, mass-media etc.);

(17) Reprezentarea și apărarea intereselor institutului în fața organelor administrației de stat și a instanțelor judecătorești în baza delegației date de conducerea institutului.

Articolul 48

Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului audit este subordonat managerului și are în principal următoarele atribuții:

(1) Elaborarea planului anual și planului strategic de audit intern;

(2) Efectuarea activității de audit intern pentru a evalua dacă sistemele de management și control sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate;

(3) Asigurarea consilierii managerului institutului;

(4) Întocmirea rapoartelor către conducerea institutului cu recomandările și concluziile rezultate din activitatea de audit;

(5) Elaborarea proiectului planului multianual de audit public intern, de regulă pe o perioadă de 3 ani, și, pe baza acestuia, proiectul planului anual de audit public intern;

(6) Efectuarea activității de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar și control ale entității publice sunt transparente și sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate;

(7) Auditarea, cel puțin o dată la 4 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:

a) activitățile financiare sau cu implicații financiare desfășurate de entitatea publică din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din finanțare externă;

b) plățile asumate prin angajamente bugetare și legale, inclusiv din fondurile comunitare;

c) administrarea patrimoniului, precum și vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului;

d) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului;

e) constituirea veniturilor publice;

f) alocarea creditelor bugetare;

g) sistemul contabil și fiabilitatea acestuia;

h) sistemul de luare a deciziilor;

i) sistemele de conducere și control, precum și riscurile asociate unor astfel de sisteme;

j) sistemele informatice;

k) activitatea de achiziții publice.

(8) Informarea șefului structurii de audit din cadrul Ministerului Sănătății despre recomandările neînsușite și neimplementate de către managerul institutului, precum și despre consecințele acestora;

(9) Raportarea periodic asupra constatărilor, concluziilor și recomandărilor rezultate din activitățile de audit;

(10) Elaborarea raportului anual al activității de audit public intern și înaintarea acestuia, în termenul prevăzut de legislația specifică, către structura de audit public intern din cadrul Ministerului Sănătății;

(11) Raportarea imediată către managerul spitalului și structurii de control intern abilitată, în cazul identificării unor iregularități sau posibile prejudicii;

(12) Respectarea normelor, instrucțiunilor, precum și Codul privind conduita etică în cadrul compartimentului de audit public intern și inițierea de măsuri corective necesare, în cooperare cu managerul;

(13) Efectuarea, cu aprobarea conducerii institutului, de misiuni de audit ad-hoc, considerate misiuni de audit public intern cu caracter excepțional, necuprinse în planul anual de audit public intern;

(14) Respectarea și asigurarea confidențialității datelor, a informațiilor și a documentelor utilizate în conformitate cu normele legale în vigoare;

(15) Asigurarea arhivării atât fizică cât și electronică a documentelor din domeniul de activitate conform actelor normative în vigoare;

(16) Îndeplinirea altor atribuții încredințate de conducerea institutului, în domeniul de competență, în condițiile și cu respectarea cadrului legal în vigoare;

(17) Elaborarea programului de asigurare și îmbunătățire a calității auditului intern, care să permită un control continuu al eficacității acestuia.

Articolul 49

Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului de informatică are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Întreținerea și actualizarea bazei de date medicală a institutului;

(2) Coordonarea secțiilor/laboratoarelor/serviciilor/compartimentelor în procesul de culegere a datelor pentru baza de date medicală a institutului;

(3) Răspunderea privind instruirea și transmiterea informațiilor către secțiile /laboratoarele/serviciile /compartimentele institutului;

(4) Coordonarea din punct de vedere tehnic a activității de validare și corectare a datelor la termen;

(5) Răspunderea colectării și transmiterea la termen a situațiilor;

(6) Informarea conducerii institutului cu privire la toate situațiile întocmite;

(7) Colaborarea cu Serviciul statistică și informatică medicală, pentru confruntarea bazei de date;

(8) Preluarea și prelucrarea situațiilor statistice privind investigațiile radioimagistice, analizele de laborator, pacienți externați;

(9) Prelucrarea datelor furnizate de farmacie în vederea întocmirii consumurilor de medicamente din institut;

(10) Menținerea în parametrii corespunzători ai bazei tehnice de calcul din dotarea unității (computere, servere, rețea);

(11) Răspunderea privind implementarea hard și soft a semnăturii digitale la nivelul institutului;

(12) Rezolvarea tuturor solicitărilor venite din partea conducerii secțiilor, laboratoarelor, serviciilor, compartimentelor institutului privind sistemul informatic și informațional;

(13) Asigurarea securității și confidențialitatea bazelor de date ale institutului;

(14) Întocmirea propunerii fundamentate pentru necesarul de achiziții publice de materiale specifice.

Articolul 50

Personalul de specialitate din cadrul Compartimentului culte are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Săvârșirea serviciilor religioase, conform programului aprobat de parohia respectivă cu acordul conducerii institutului;

(2) Întreținerea convorbirii duhovnicești cu bolnavii, cu membrii familiei sau aparținătorii lor;

(3) Asigurarea de servicii religioase în cazuri de urgență și administrează Sfintele Taine ;

(4) Săvârșirea slujbei speciale: înmormântarea decedaților abandonați sau fără familie, botezul copiilor în pericol de moarte sau la cererea rudelor;

(5) Participarea și sprijinirea, soluționarea în spirit ecumenic a tuturor ofertelor de ajutor umanitar promovate de asociații și instituții, cu sau fără caracter religios, sau de la persoane particulare;

(6) Cultivarea unei atmosfere spirituale echilibrate a bolnavilor/pacienților și sprijinirea la cererea celor de altă confesiune, pentru a primi asistență religioasă din partea cultului de care aparțin;

(7) Acordarea asistenței religioase și salariaților unității la solicitarea acestora;

(8) Participarea la activitățile organizate de Patriarhia Română și de centrele patriarhale, pentru personalul bisericesc;

(9) Propunerea în colaborare cu personalul medical creștin ortodox, un Sfânt patron, ocrotitor al unității sanitare respective.

Articolul 51

Personalul de specialitate din cadrul Blocurilor alimentare are, în principal, următoarele atribuții:

(1) Primirea alimentelor de la magazie, conform foii zilnice de alimente, verificarea cantității și calității acestora, răspunzând de corecta lor păstrare;

(2) Asigurarea condițiilor igienico - sanitare;

(3) Răspunderea privind păstrarea și îngrijirea inventarului din bucătărie;

(4) Recoltarea și păstrarea probelor alimentare, conform normelor legale în vigoare;

(5) Efectuarea zilnică a curățeniei în condiții corespunzătoare de igiena a spațiilor repartizate în bucătărie și anexe;

(6) Asigurarea în condiții corespunzătoare a transportului gunoiului și a reziduurilor alimentare, depunerea acestora în recipiente la țarcul de gunoi, curățarea și dezinfectarea vaselor în care se păstrează gunoiul;

(7) Respectarea purtării echipamentului de protecție adecvat zonei de lucru.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.