Capitolul VI — FINANȚAREA INSTITUTULUI

Pe această pagină

Articolul 53

(1) Institutul este o instituție sanitară cu paturi, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale, finanțat integral din venituri proprii, și funcționează pe principiul autonomiei financiare, care presupune:

a) organizarea activității institutului pe baza bugetului de venituri și cheltuieli propriu, aprobat de conducerea unității, avizat de către consiliul de administrație și cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior;

b) elaborarea bugetului propriu de venituri și cheltuieli, pe baza evaluării veniturilor proprii din anul bugetar și a repartizării cheltuielilor pe baza propunerilor fundamentate ale secțiilor/laboratoarelor/compartimentelor din structura institutului.

(2) Institutul are obligația de a asigura realizarea veniturilor și de a fundamenta cheltuielile în raport cu acțiunile și obiectivele din anul bugetar pe titluri, articole și alineate, conform clasificației bugetare.

(3) Finanțarea se asigură din venituri realizate în raport cu serviciile medicale furnizate pe baza: contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate, bugetul de stat, accize, cercetare, venituri proprii, prestări servicii, donații, fonduri europene și alte surse.

(4) Contractul de furnizare de servicii medicale al institutului cu casa de asigurări sociale de sănătate reprezintă sursa principală a veniturilor în cadrul bugetului de venituri și cheltuieli și se negociază de către manager cu conducerea casei de asigurări sociale de sănătate, în funcție de indicatorii stabiliți în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale.

(5) Institutul primește, în completare, sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății, care sunt utilizate pentru:

a) implementarea programelor naționale de sănătate publică;

b) achiziția de echipamente medicale și alte dotări independente de natura cheltuielilor de capital, în condițiile legii;

c) finanțarea drepturilor de personal pentru rezidenți ;

(6) Institutul poate realiza venituri suplimentare din:

a) donații, sponsorizări și legate;

b) asocieri investiționale în domenii medicale ori de cercetare medicală și farmaceutică;

c) contracte privind furnizarea de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări private sau cu operatorii economici;

d) editarea și difuzarea unor publicații cu caracter medical;

e) servicii medicale, hoteliere sau de altă natură, furnizate la cererea unor terți;

f) contracte de cercetare;

g) coplata pentru unele servicii medicale;

h) alte surse, conform legii.

Articolul 54

(1) Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al institutului se elaborează de către comitetul director pe baza propunerilor fundamentate ale conducătorilor secțiilor și compartimentelor din structura institutului.

(2) Bugetul de venituri și cheltuieli al institutului se aprobă de ordonatorul de credite ierarhic superior, respectiv Ministerul Sănătății, la propunerea managerului, cu avizul consiliului de administrație.

(3) Bugetul de venituri și cheltuieli al institutului se repartizează pe secțiile compartimentele din structura acestuia, nivelul acestora fiind indicator al contractului de administrare.

(4) Execuția bugetului de venituri și cheltuieli se urmărește pe secții și compartimente, fiind un indicator al contractului încheiat între manager și șefii secțiilor și compartimentelor din structura institutului. Abaterile față de indicatorii din contractul cu managerul se analizează și se soluționează de conducerea institutului cu conducerile structurilor în cauză.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.