ORDIN nr. 140 din 24 aprilie 2026

ORDIN Ministerul Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 29 aprilie 2026
Intrat în vigoare
29.04.2026
Forma consolidată din
29.04.2026

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 11.489/2026 al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA),

ținând seama de prevederile:

Regulamentului (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 și (UE) nr. 1.307/2013, cu modificările și completările ulterioare;

Regulamentului (UE) 2022/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013, cu modificările și completările ulterioare;

Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare;

Planului strategic PAC 2023-2027 al României în vederea unui sprijin din partea Uniunii finanțat din Fondul european de garantare agricolă și din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene C (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, cu modificările și completările ulterioare;

Directivei Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă; Directivei (UE) 2019/1.152 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea Europeană;

Directivei 2009/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru folosirea de către lucrători a echipamentului de muncă la locul de muncă [a doua directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE];

Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare;

Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare;

Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 1.146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă;

Hotărârii Guvernului nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 1.570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare;

Ordinului președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN;

Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale nr. 59/375/2026 pentru aprobarea sistemului de evaluare a neconformităților pentru care au fost aplicate sancțiuni potrivit legislației din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă;

Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 326 din 24 noiembrie 2012,

în temeiul prevederilor:

art. 39 alin. (6^1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare;

art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

art. 9 alin. (5) și (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Prin prezentul ordin se aprobă Sistemul de sancțiuni administrative pentru condiționalitate socială prevăzută în Planul strategic PAC 2023-2027, prevăzut în anexa nr. 1.

Articolul 2

(1) Sistemul de sancțiuni administrative pentru condiționalitate socială se aplică beneficiarilor care primesc plăți directe în temeiul art. 16 alin. (2) și (3) lit. a) din Regulamentul (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 și (UE) nr. 1.307/2013, cu modificările și completările ulterioare, sau plăți anuale prin intervențiile pentru dezvoltare rurală în temeiul art. 70, 71 și 72 din același regulament.

(2) Cuantumul plăților pentru intervențiile prevăzute la alin. (1) este condiționat de respectarea de către fermieri a normelor privind condiționalitatea socială, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. k^1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022, respectiv a condițiilor de încadrare în muncă și de sănătate și securitate în muncă, astfel cum sunt reglementate în legislația națională din domeniul muncii și sănătății și securității în muncă.

(3) Sistemul de sancțiuni administrative se aplică de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, beneficiarilor următoarelor tipuri de plăți, finanțate din Fondul european pentru garantare agricolă și din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală:

a) plăților directe decuplate:

(i) intervenția PD-01 - sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității;

(ii) intervenția PD-02 - sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității;

(iii) intervenția PD-03 - sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri;

(iv) intervențiile PD-04, PD-05, PD-06, PD-07, PD-08, PD-27 și PD-28 - pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor (ecoschemele);

b) plăților directe cuplate:

(i) intervențiile PD-09, PD-10, PD-11, PD-12, PD-13, PD-14, PD-15, PD-16, PD-17, PD-18, PD-19, PD-20 și PD-26 - sprijin cuplat pentru venit în sectorul vegetal;

(ii) intervențiile PD-21, PD-22, PD-23, PD-24, PD-25 - sprijin cuplat pentru venit în sectorul zootehnic;

c) plăților aferente sprijinului compensatoriu de mediu și climă:

(i) intervenția DR-01 - Agromediu și climă pe pajiști permanente din PS 2023-2027;

(ii) intervenția DR-02 - Agromediu și climă pe terenuri arabile din PS 2023-2027;

(iii) intervenția DR-03 - Agromediu și climă - Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon din PS 2023-2027;

(iv) intervenția DR-04 - Agricultură ecologică - conversie din PS 2023-2027;

(v) intervenția DR-05 - Agricultură ecologică - menținerea certificării din PS 2023-2027;

(vi) intervenția DR-06 - Bunăstarea animalelor din PS 2023-2027;

(vii) intervenția DR-07 - Silvomediu și climă din PS 2023-2027;

(viii) intervenția DR-08 - Împăduriri - întreținerea și îngrijirea suprafețelor împădurite din PS 2023-2027;

(ix) intervenția DR-09 - Zone afectate de constrângeri naturale - zona montană din PS 2023-2027;

(x) intervenția DR-10 - Zone afectate de constrângeri naturale semnificative din PS 2023-2027;

(xi) intervenția DR-11 - Zone afectate de constrângeri naturale specifice din PS 2023-2027.

Articolul 3

Sistemul de sancțiuni administrative pentru condiționalitate socială prevăzut la art. 1 are la bază evaluarea neconformităților pentru care au fost aplicate sancțiuni potrivit legislației din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale nr. 59/375/2026 pentru aprobarea sistemului de evaluare a neconformităților pentru care au fost aplicate sancțiuni potrivit legislației din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, denumit în continuare Ordinul nr. 59/375/2026.

Articolul 4

În sensul prezentului ordin se aplică următoarele definiții:

a) cele reglementate în legislația națională din domeniul muncii și sănătății și securității în muncă;

b) cele stabilite în Ordinul nr. 59/375/2026;

c) anul constatării - anul calendaristic în care a fost constatată și sancționată contravențional de către Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, neconformitatea specifică legislației muncii și sănătății și securității în muncă;

d) decizie executorie - procesul-verbal de control și de sancționare a contravenției cu amendă, neatacat în termenul legal, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea, potrivit art. 37 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

(1) Sancțiunile administrative se aplică în situația în care:

a) neconformitățile din domeniul muncii sunt prevăzute în anexa la Sistemul de evaluare a neconformităților pentru care au fost aplicate sancțiuni potrivit legislației din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, aprobat prin Ordinul nr. 59/375/2026;

b) în cuprinsul proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, neconformitățile sunt sancționate cu amendă și constituie decizii executorii, în sensul prevederilor art. 4 lit. d);

c) neconformitățile sancționate cu amendă vizează calitatea de angajatori/beneficiari de lucrări a fermierilor care desfășoară activități în domeniul agricol, conform încadrării în codurile CAEN specifice agriculturii, prevăzute în anexa nr. 2;

d) dacă se identifică în baza de date a Inspecției Muncii procese-verbale de control și sancționare a contravențiilor pentru nerespectarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul obligațiilor prevăzute în Ordinul nr. 59/375/2026.

(2) APIA nu aplică sancțiuni administrative în următoarele situații:

a) neconformitățile sancționate contravențional nu au legătură cu activitatea agricolă;

b) neconformitatea este determinată de un caz de forță majoră sau circumstanță excepțională, în sensul prevederilor art. 34 din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022, cu modificările și completările ulterioare;

c) neconformitatea este determinată de un ordin din partea unei autorități publice, respectiv de dispoziții ale actelor normative;

d) în cazul ajutoarelor naționale tranzitorii, conform prevederilor art. 20 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Aplicarea unei sancțiuni administrative nu aduce atingere legalității și regularității cheltuielilor cărora li se aplică.

Articolul 6

(1) Sancțiunile administrative constau în reducerea plăților sau excluderea de la întregul cuantum al plăților, aferente intervențiilor prevăzute la art. 2 alin. (3), care au fost acordate sau urmează a fi acordate beneficiarilor în cauză, în legătură cu cererea de plată depusă de fermier în cursul anului calendaristic în care a avut loc constatarea neconformității.

(2) Pentru calcularea reducerilor și a excluderilor respective se ține seama de gravitatea, amploarea, persistența sau caracterul repetitiv și de caracterul deliberat ale neconformității constatate, astfel cum sunt stabilite în Ordinul nr. 59/375/2026.

Articolul 7

Pentru obținerea informațiilor care stau la baza stabilirii sancțiunii administrative, APIA accesează baza de date a Inspecției Muncii, în condiții stabilite prin protocol de colaborare.

Articolul 8

APIA aplică următoarele reguli pentru calcularea și aplicarea sancțiunilor administrative pentru fiecare neconformitate aferentă condiționalității sociale:

1. ca regulă generală, reducerea este de 3% din cuantumul total al plăților;

2. pe baza evaluării criteriilor menționate la art. 6 alin. (2), procentul de reducere prevăzut la pct. 1 se majorează în mod corespunzător;

3. în situația în care o neconformitate încadrată la gravitate de nivel mic sau mediu conform Ordinului nr. 59/375/2026 a condus la producerea unor vătămări grave sau pierderi de vieți omenești, neconformitatea se încadrează la nivelul de gravitate mare și se aplică procentul de reducere corespondent, acesta putând fi majorat în raport cu evaluarea celorlalte criterii menționate la art. 6 alin. (2);

4. în situația în care se constată repetarea aceleiași neconformități neintenționate sancționate contravențional, o dată în decursul a trei ani calendaristici consecutivi, procentul reducerii este, ca regulă generală, 10% din cuantumul total al plăților, procentul de reducere putând fi majorat în raport cu evaluarea celorlalte criterii menționate la art. 6 alin. (2), astfel cum sunt prevăzute în anexa nr. 1;

5. repetările ulterioare ale aceleiași neconformități, fără un motiv justificat din partea beneficiarului, sunt considerate cazuri de neconformitate deliberată, iar procentul reducerii este de cel puțin 15% din cuantumul total al plăților, procentul de reducere putând fi majorat în raport cu evaluarea celorlalte criterii menționate la art. 6 alin. (2), astfel cum sunt prevăzute în anexa nr. 1;

6. în caz de neconformitate deliberată, astfel cum este stabilită la art. 10 lit. a) - d) din Ordinul nr. 59/375/2026, procentul reducerii este de cel puțin 15% din cuantumul total al plăților, procentul de reducere putând fi majorat în raport cu evaluarea celorlalte criterii menționate la art. 6 alin. (2), astfel cum sunt prevăzute în anexa nr. 1;

7. în caz de neconformitate deliberată, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, APIA aplică sistemul de sancțiuni administrative corespunzătoare neconformităților încadrate la nivel de gravitate mică.

Articolul 9

(1) Nivelul sancțiunilor administrative se stabilește pe baza tuturor neconformităților identificate pe parcursul unui an calendaristic.

(2) În situația în care, pe parcursul unui an calendaristic, se constată mai multe neconformități neintenționate distincte, nerecurente, procedura de stabilire a reducerii se aplică individual fiecărei neconformități, iar procentajele rezultate se adună. Totuși, reducerea totală nu depășește:

a) 5% din cuantumul total al plăților dacă toate neconformitățile constatate sunt de gravitate mică;

b) 7% din cuantumul total al plăților dacă cel puțin o neconformitate este de gravitate medie, iar celelalte neconformități constatate sunt de gravitate medie și/sau mică;

c) 10% din cuantumul total al plăților dacă cel puțin o neconformitate este evaluată la nivel de gravitate mare.

(3) În situația în care, pe parcursul unui an calendaristic, se constată mai multe neconformități neintenționate recurente, procedura de stabilire a reducerii se aplică individual fiecărei neconformități, iar procentajele rezultate se adună. Totuși, reducerea nu depășește 20% din cuantumul total.

(4) În situația în care, pe parcursul unui an calendaristic, se constată mai multe neconformități deliberate, procedura de stabilire a reducerii se aplică individual fiecărei neconformități, iar procentajele reducerilor rezultate se adună. Totuși, reducerea nu depășește 100% din cuantumul total.

(5) În situația în care, pe parcursul unui an calendaristic, se constată mai multe neconformități neintenționate, recurente și neconformități deliberate distincte, procentajele reducerilor rezultate după aplicarea reducerilor stabilite conform alin. (2)-(4) se adună. Totuși, reducerea nu depășește 100% din cuantumul total al plăților.

Articolul 10

Sancțiunile aplicate conform prezentului ordin sunt prevăzute în decizia de plată, care poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 11

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 12

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florian-Emil Dumitru, secretar de stat

București, 24 aprilie 2026.

Nr. 140.

Anexa nr. 1

SISTEMUL de sancțiuni administrative pentru condiționalitate socială

NECONFORMITATE NEINTENȚIONATĂCriteriu/nivelAmploareaPersistențaNivel de bază (prima constatare)Repetiția 1 (a doua constatare)Repetiția 2 (a treia constatare)GravitateMicăNuNu3%10%15%Da4%10%15%MedieNu4%11%16%Da5%11%16%MareNu5%12%17%Da6%12%17%MicăDaNu4%11%16%Da5%11%16%MedieNu5%12%17%Da6%12%17%MareNu6%13%18%Da7%13%18%

NECONFORMITATE DELIBERATĂCriteriu/nivelAmploarea PersistențaNivel de bază (prima constatare)Repetiția 1 (a doua constatare)Repetiția 2 (a treia constatare)GravitateMicăNuNu15%20%30%Da16%25%35%MedieNuN/A*N/A*N/A*DaN/A*N/A*N/A*MareNu18%25%40%Da20%30%50%MicăDaNu18%25%40%Da20%35%50%MedieNuN/A*N/A*N/A*DaN/A*N/A*N/A*MareNu20%40%70%Da25%50%80%

* Prin corelare cu art. 10 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale nr. 59/375/2026 pentru aprobarea sistemului de evaluare a neconformităților pentru care au fost aplicate sancțiuni potrivit legislației din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.

Anexa nr. 2

CODURI CAEN AGRICULTURĂ

Diviziunea

Grupa

Clasa

Denumirea

-

-

-

AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ ȘI PESCUIT

01

-

01

Agricultură, vânătoare și servicii anexe

01

011

011

Cultivarea plantelor nepermanente

01

011

0111

Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase

01

011

0112

Cultivarea orezului

01

011

0113

Cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor

01

011

0114

Cultivarea trestiei de zahăr

01

011

0115

Cultivarea tutunului

01

011

0116

Cultivarea plantelor pentru fibre textile

01

011

0119

Cultivarea altor plante din culturi nepermanente

01

012

012

Cultivarea plantelor din culturi permanente

01

012

0121

Cultivarea strugurilor

01

012

0122

Cultivarea fructelor tropicale și subtropicale

01

012

0123

Cultivarea fructelor citrice

01

012

0124

Cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase

01

012

0125

Cultivarea fructelor arbuștilor fructiferi, căpșunilor, nuciferilor și a altor pomi fructiferi

01

012

0126

Cultivarea fructelor oleaginoase

01

012

0127

Cultivarea plantelor pentru prepararea băuturilor

01

012

0128

Cultivarea condimentelor, plantelor aromatice, medicinale și a plantelor de uz farmaceutic

01

012

0129

Cultivarea altor plante permanente

01

013

013

Cultivarea plantelor pentru înmulțire

01

013

0130

Cultivarea plantelor pentru înmulțire

01

014

014

Creșterea animalelor

01

014

0141

Creșterea bovinelor de lapte

01

014

0142

Creșterea altor bovine

01

014

0144

Creșterea cămilelor și a camelidelor

01

014

0145

Creșterea ovinelor și caprinelor

01

014

0146

Creșterea porcinelor

01

014

0147

Creșterea păsărilor

01

014

0148

Creșterea altor animale

01

015

015

Activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor)

01

015

0150

Activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor)

01

016

016

Activități auxiliare agriculturii și activități după recoltare

01

016

0161

Activități auxiliare pentru producția vegetală

01

016

0162

Activități auxiliare pentru creșterea animalelor

02

-

-

Silvicultură și exploatare forestieră

02

021

-

Silvicultură și alte activități forestiere

02

021

0210

Silvicultură și alte activități forestiere

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.