(1) Comisionar în vama este persoana juridica română, constituita potrivit legii, care indeplineste, în numele și pentru terte persoane, declararea în detaliu a marfurilor pentru importul, exportul, tranzitul, depozitarea și alte operațiuni vamale, precum și prezentarea marfurilor declarate la controlul vamal și achitarea la vama a drepturilor de import și de export.
(2) Comisionarul în vama are dreptul de a face operațiuni de import sau de export în nume propriu.
(1) Numărul de societăți autorizate în calitate de comisionar în vama pentru fiecare birou vamal se stabileste de Directia Generală a Vamilor în functie de volumul activității și de personalul acestuia.
(2) Eliberarea autorizatiei de comisionar în vama se face numai dacă solicitantul indeplineste urmatoarele condiții:
a) are incluse în obiectul de activitate operațiunile prevăzute la art. 80;
b) detine sau are inchiriat un spatiu de depozitare de cel puțin 500 mp, situat în zona de supraveghere a biroului vamal de interior, pentru care se solicita autorizarea;
c) detine echipamente necesare descarcarii, incarcarii, manipularii, ambalarii, dezambalarii și prezentarii marfurilor în vederea vamuirii, precum și personal specializat pentru efectuarea acestor operațiuni;
d) are asigurat spatiul de birou și birotica necesară, situat în zona de supraveghere a biroului vamal de interior sau de frontieră, pentru care solicită autorizarea;
e) este dotat cu echipamente necesare utilizarii sistemului informatic vamal, care să fie conectate la acesta;
f) nu are în denumirea societatii expresii similare cu cele ale autorității vamale, nici în limba română și nici în alta limba străină.
(1) Pentru eliberarea autorizatiei de comisionar în vama se depune la Directia Generală a Vamilor o cerere care cuprinde urmatoarele date:
a) denumirea persoanei juridice și sediul acesteia;
c) datele personale ale celor care reprezinta persoana juridica (numele și prenumele, data și locul nasterii, domiciliul);
d) numărul contului bancar și banca la care acesta este deschis;
e) denumirea biroului vamal pe lângă care solicită autorizatia de functionare în calitate de comisionar în vama;
f) perioada pentru care se solicita autorizarea;
g) indicarea adreselor pentru spatiul de lucru și, după caz, pentru cel de depozit din localitatea în care funcționează biroul vamal pe lângă care își va desfășura activitatea.
(2) Datele din cererea de autorizare trebuie să fie susținute prin copii legalizate de pe urmatoarele acte:
a) certificatul de inmatriculare emis de oficiul registrului comerțului;
b) certificatul de înregistrare fiscala;
c) statutul societatii, contractul de societate sau actul constitutiv al societatii și cererea de inscriere de mențiuni, după caz, cu rezolutia corespunzătoare emisa de oficiul registrului comerțului;
d) certificatele de cazier judiciar ale persoanelor fizice care angajează oficial societatea comerciala și ale persoanelor care urmeaza sa exercite activități legate de vamuirea marfurilor;
e) dovada din care rezultă ca sunt indeplinite condițiile prevăzute la art. 83 alin. (2), avizata de directia regionala vamala interjudeteana în a carei raza de competența este situat biroul vamal pe lângă care se solicita autorizarea; acest document se anexeaza în original la dosarul de autorizare.
(1) Autorizatia de comisionar în vama se acordă pe o perioadă determinata sau nedeterminata, în functie de durata de autorizare solicitata, care nu poate fi mai mare decat cea de functionare a societatii comerciale.
(2) Autorizatia este valabila pentru unul sau mai multe birouri vamale, în functie de solicitarea societatii comerciale și dacă sunt indeplinite condițiile de autorizare pentru fiecare dintre aceste birouri vamale.
(1) Extinderea autorizatiei de comisionar în vama se face pe baza unei cereri adresate Directiei Generale a Vamilor, care cuprinde:
a) denumirea biroului vamal pe lângă care se solicita extinderea;
b) precizări referitoare la indeplinirea condițiilor prevăzute la art. 83 alin. (2).
(2) Cererea de extindere a autorizatiei se prezinta împreună cu documentele menționate la art. 84 alin. (2).
În exercitarea activității comisionarul în vama are urmatoarele obligații:
a) să respecte programul de lucru al unității vamale pe lângă care funcționează:
b) să prezinte biroului vamal o imputernicire pentru salariații abilitati sa indeplineasca formalitatile vamale;
c) sa manipuleze, sa dezambaleze marfurile, la cererea autorităților vamale, și să le reambaleze fără sa provoace deprecierea lor;
d) să asigure completarea corecta a documentelor vamale cu datele cerute de formularistica în vigoare și să efectueze cu exactitate calculul sumelor cuvenite bugetului de stat;
e) sa constituie la biroul vamal o garantie care să acopere nivelul drepturilor de import și de export corespunzătoare marfurilor supuse vamuirii și aflate în depozitele sau în gestiunea proprie;
f) să asigure depunerea declarației vamale la biroul vamal pe lângă care își desfășoară activitatea, prin procedee informatice, în structura utilizata de sistemul informatic integrat al activității vamale;
g) să asigure depozitarea și conservarea, cu titlu gratuit, a bunurilor ridicate în vederea confiscarii de către organele de cercetare penala și de către unitatile vamale;
h) să asigure integritatea marfurilor depozitate în spatii de depozitare proprii;
i) sa plateasca la birourile vamale drepturile cuvenite bugetului de stat, prevăzute în normele legale, în cazul în care aceasta plata nu s-a efectuat direct de către titularul operațiunii;
j) sa comunice Directiei Generale a Vamilor și biroului vamal pe lângă care funcționează schimbarea sediului ori a spatiului de lucru și orice alta modificare în ceea ce priveste activitatea de comisionar în vama;
k) sa organizeze și sa tina evidenta operațiunilor derulate în mod identic cu evidenta biroului vamal pe lângă care funcționează; registrele de evidenta pe care le utilizeaza se certifica de seful biroului vamal pe lângă care funcționează;
l) sa pastreze timp de 5 ani toate documentele referitoare la operațiunile efectuate;
m) sa pastreze secretul operațiunilor vamale, comerciale și financiare și al datelor și informațiilor obtinute, care nu sunt destinate publicității;
n) sa informeze conducerea biroului vamal pe lângă care funcționează cu privire la orice încălcare a reglementarilor vamale de care ia cunoștința;
o) să prezinte autorității vamale, ori de cate ori aceasta solicita, orice informatie privind operațiunile derulate;
p) sa elibereze titularilor operațiunilor o factura în care să apară data și felul prestatiei, precum și prețul achitat.
Autorizatia de comisionar în vama poate fi anulata de Directia Generală a Vamilor în urmatoarele cazuri:
a) când se constata savarsirea repetata a unei abateri de la legislatia vamala:
b) când una dintre condițiile prevăzute la art. 83 alin. (2) nu mai este indeplinita;
c) dacă se dovedeste ca autorizatia a fost acordată în urma furnizarii unor informații inexacte pe care autoritatea vamala nu a avut posibilitatea să le constate;
d) când comisionarul în vama își inceteaza activitatea;
e) dacă comisionarul în vama nu își executa atribuțiile pe o perioadă de un an;
f) dacă comisionarul în vama nu respecta regulile de functionare și de securitate impuse de sistemul informatic utilizat în activitatea de vamuire a marfurilor;
g) când comisionarul în vama are debite față de autoritatea vamala și refuza să le achite.