(1) Polițistul are dreptul la:
a) salariu lunar, potrivit legii;
b) ajutoare și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege;
c) uniforma, echipament specific, alocații pentru hrana, asistență medicală și psihologică, proteze, precum și medicamente gratuite, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
d) locuința de intervenție, de serviciu, socială sau de protocol, după caz, în condițiile legii;
e) concedii de odihna, concedii de studii și învoiri plătite, concediu fără plată, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
Notă Decizie de respingere: HP nr. 73/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 402 din 6 mai 2025.
f) concedii medicale pentru: caz de boala, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății, accidente produse în timpul și din cauza serviciului; concedii de maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 3 ani, îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin lege;
g) bilete de odihna, tratament și recuperare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
h) pensii, în condițiile stabilite prin lege;
i) indemnizații de instalare, de mutare, de delegare sau de detașare, precum și decontarea cheltuielilor de cazare, în condițiile stabilite prin lege;
j) decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localități și o data pe an pentru efectuarea concediului de odihna, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
k) încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii;
l) portul permanent al armamentului din dotare sau achiziționat personal, în condițiile legii;
m) asigurarea despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
(la 17-11-2008, Litera m) a alin. (1) al art. 28 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 153 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 17 noiembrie 2008. )
n) tratament medical în străinătate pentru afecțiuni contractate în timpul exercitării profesiei, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
o) decontarea cheltuielilor de asistență juridică efectuate de acesta în cadrul unui proces penal și/sau civil, care a fost desfășurat sau se desfășoară împotriva sa, pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și în cadrul unui proces penal în care are sau a avut calitatea de persoană vătămată printr-o faptă de ultraj.
Notă Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 28 iunie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 28 iunie 2024 prevede: Articolul V (1) Dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. o) și ale art. 28^1 din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică: a) pentru decontarea cheltuielilor de asistență juridică efectuate anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență; b) pentru decontarea cheltuielilor de asistență juridică efectuate în cadrul unui proces penal sau civil finalizat anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (2) Pentru cheltuielile de asistență juridică efectuate anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se aplică prevederile legale în vigoare la data efectuării acestora. (3) Cheltuielile de asistență juridică efectuate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în cadrul proceselor aflate în desfășurare la data intrării în vigoare a acesteia se decontează potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) lit. o) și ale art. 28^1 din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare. (4) Plafonul în limita căruia se decontează cheltuielile de asistență juridică prevăzute la alin. (3) se stabilește prin scăderea valorii totale a sumelor decontate potrivit alin. (2) din plafonul stabilit la art. 28^1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare. (5) Nu constituie temei pentru restituirea unei părți a sumelor decontate potrivit alin. (2) faptul că aceasta depășește plafonul prevăzut la art. 28^1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Armamentul dobândit personal se deține după pensionare pe baza permisului obținut, în condițiile legii.
Notă Conform alin. (2) al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 28 iunie 2018 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 2 iulie 2018, prevederile Legii nr. 360/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor prevăzute la art. 15, art. 27^46, art. 28 și art. 58^3, nu se aplică situațiilor juridice născute și nefinalizate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(1) Cheltuielile de asistență juridică se decontează, la cererea polițistului formulată în termen de maximum 3 ani de la efectuarea acestora, de către ordonatorul de credite care asigură finanțarea unității în care acesta era încadrat la data luării la cunoștință despre dobândirea calității procesuale, în limita unui plafon, care reprezintă valoarea unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, stabilită la data încheierii convenției și care se aplică pentru fiecare proces penal sau civil.
(2) În vederea decontării cheltuielilor de asistență juridică se încheie o convenție între polițist și ordonatorul de credite care asigură finanțarea unității în care acesta era încadrat la data luării la cunoștință despre dobândirea calității procesuale.
(3) Polițistul este obligat să restituie sumele primite în următoarele situații:
a) instanța de judecată a constatat vinovăția sa, printr-o hotărâre definitivă;
b) polițistul a încheiat un contract de tranzacție ori un acord de mediere;
c) instanța de judecată a constatat că polițistul nu a săvârșit fapta în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
(4) Polițistul nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de asistență juridică sau, dacă a beneficiat, este obligat să restituie sumele primite în situația în care instanța de judecată a constatat nevinovăția sa, printr-o hotărâre definitivă, și a fost admisă în favoarea acestuia plata cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocat.
(5) Dacă de la momentul efectuării cheltuielilor de către polițist și până la data decontării acestora intervine oricare dintre cazurile care nasc obligația de restituire a acestora, decontarea efectivă nu se mai realizează.
(6) Convenția prevăzută la alin. (2) cuprinde clauze privind recuperarea sumelor pe care polițistul este obligat să le restituie potrivit alin. (3) și (4). Convenția reprezintă titlu executoriu pentru recuperarea sumelor.
(7) Normele de aplicare a dispozițiilor privind dreptul polițistului la decontarea cheltuielilor de asistență juridică se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Notă A se vedea ORDINUL nr. 139 din 23 august 2024 pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispozițiilor privind dreptul polițistului la decontarea cheltuielilor de asistență juridică, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 851 din 26 august 2024.
(8) Termenul de 3 ani prevăzut la alin. (1) este termen de decădere.
Notă Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 28 iunie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 28 iunie 2024 prevede: Articolul V (1) Dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. o) și ale art. 28^1 din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică: a) pentru decontarea cheltuielilor de asistență juridică efectuate anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență; b) pentru decontarea cheltuielilor de asistență juridică efectuate în cadrul unui proces penal sau civil finalizat anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (2) Pentru cheltuielile de asistență juridică efectuate anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se aplică prevederile legale în vigoare la data efectuării acestora. (3) Cheltuielile de asistență juridică efectuate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în cadrul proceselor aflate în desfășurare la data intrării în vigoare a acesteia se decontează potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) lit. o) și ale art. 28^1 din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare. (4) Plafonul în limita căruia se decontează cheltuielile de asistență juridică prevăzute la alin. (3) se stabilește prin scăderea valorii totale a sumelor decontate potrivit alin. (2) din plafonul stabilit la art. 28^1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare. (5) Nu constituie temei pentru restituirea unei părți a sumelor decontate potrivit alin. (2) faptul că aceasta depășește plafonul prevăzut la art. 28^1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(1) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul și care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensație lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condițiile legii.
(la 13-05-2023, Alineatul (1) din Articolul 31 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 113 din 9 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 10 mai 2023 )
Notă Decizie de respingere: HP nr. 278/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 906 din 2 octombrie 2025.
(1^1) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care își are domiciliul, dar care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensația lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însușite de către conducătorul unității din care face parte polițistul, la solicitarea acestuia.
(la 22-12-2012, Alin. (1^1) al art. 31 a fost modificat de lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne". )
Notă Decizie de respingere: HP nr. 278/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 906 din 2 octombrie 2025. Decizie de respingere: HP nr. 406/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 101 din 6 februarie 2026.
(1^2) Polițistul care îndeplinește condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. (1) și (1^1) și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului. În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar.
(la 09-12-2018, Articolul 31 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Articolul I din LEGEA nr. 288 din 29 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 06 decembrie 2018 )
Notă Decizie de respingere: HP nr. 29/2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 519 din 13 iunie 2023. Decizie de admitere: RIL nr. 12/2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 644 din 13 iulie 2023: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, introduse prin art . I din Legea nr. 288/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative, dreptul la compensația lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut polițiștilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018 . Decizie de admitere: HP nr. 59/2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1025 din 10 noiembrie 2023: În interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 31 alin. (1) și art. 31 alin. (1^1) din aceeași lege, forma anterioară modificării prin Legea nr. 113/2023 pentru modificarea și completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, stabilește că, pentru a beneficia de compensația lunară pentru chirie în vederea plății ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuința achiziționată de polițist să fie situată în localitatea în care polițistul își desfășoară activitatea, locuința putând fi situată și în altă localitate aflată în proximitate (limitrofă). Decizie de respingere: HP nr. 10/2026 , publicată în Monitorul Oficial nr. 169 din 4 martie 2026.
(1^3) În situația prevăzută la alin. (1^2), compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensația lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situația prevăzută la alin. (1) și (1^1) și pentru situația prevăzută la alin. (1^2), caz în care polițistul optează pentru una dintre aceste situații.
(la 09-12-2018, Articolul 31 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Articolul I din LEGEA nr. 288 din 29 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 06 decembrie 2018 )
(1^4) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1^2), sumele pot fi justificate cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.
(la 09-12-2018, Articolul 31 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Articolul I din LEGEA nr. 288 din 29 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 06 decembrie 2018 )
Notă Decizie de admitere: HP nr. 79/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 360 din 24 aprilie 2025: Dispozițiile art. 31 alin. (1)-(1^4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în cazul achiziționării unor locuințe cu plata în rate, inclusiv a celor edificate de Agenția Națională pentru Locuințe. În interpretarea și aplicarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, polițistul mutat la cerere cu locul de muncă într-o altă localitate decât cea unde își are domiciliul nu are dreptul la compensație lunară pentru chirie după mutarea în aceeași localitate, în interesul serviciului.
(1^5) Contractul de închiriere pe baza căruia se acordă compensația lunară pentru chirie în condițiile alin. (1) și alin. (1^1) sau documentele în baza cărora se acordă dreptul prevăzut la alin. (1^2) pot avea ca obiect o locuință din localitatea unde polițistul a fost numit în prima funcție ori mutat în interesul serviciului sau o locuință situată într-o localitate aflată la o distanță de maximum 70 km, în cazul în care nici polițistul și nici soțul/soția nu au în proprietate personală o locuință în localitatea unde se află locuința ce face obiectul contractului de închiriere ori al documentelor în baza cărora se acordă dreptul prevăzut la alin. (1^2) sau în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă.
(2) Soțul sau soția polițistului mutat/mutată în interesul serviciului în alta localitate, care a fost încadrat/încadrată în muncă și a întrerupt activitatea datorită mutării împreună cu soțul sau soția, are dreptul la o indemnizație lunară de 50% din salariul de baza al polițistului, până la o nouă angajare sau până la prestarea unei alte activități aducătoare de venituri, dar nu mai mult de 9 luni.
(4) De indemnizația lunară prevăzută la alin. (2) beneficiază și soțul sau soția care, la data mutării polițistului, era înscris/înscrisă, în condițiile legii, ca șomer, dar numai după expirarea termenului de plata a ajutorului de șomaj, stabilit prin lege.
(5) Cuantumul compensației prevăzute la alin. (1) și condițiile de acordare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.
(la 22-12-2012, Alin. (5) al art. 31 a fost modificat de lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne". )
(1) La cerere, polițistul încadrat într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acestuia în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, poate fi menținut în activitate în funcții de polițist în unități ale Ministerului Afacerilor Interne.
(2) La cerere, persoana al cărei raport de serviciu a încetat, fiind încadrată într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acesteia în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, poate fi numită, fără examen ori concurs, în funcții de polițist în unități ale Ministerului Afacerilor Interne.
(3) Menținerea sau numirea în funcții de polițist potrivit alin. (1) ori (2) se face prin ordin al ministrului afacerilor interne, pe baza propunerii șefului unității din care acesta face parte, respectiv a făcut parte și a avizului comisiei de expertiză medicală și evaluare a capacității de muncă.
(4) Comisia de expertiză medicală și evaluare a capacității de muncă constată dacă atribuțiile funcțiilor pe care urmează să fie menținut, respectiv numit sunt compatibile cu incapacitatea dată de afecțiunea fizică/psihică și pot fi îndeplinite fără riscul de a o agrava.
(5) Domeniile de activitate, condițiile, precum și procedura privind menținerea sau numirea în funcții de polițist potrivit alin. (1) și (2) se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(1) Copiii aflați în întreținerea polițistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acestuia în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu pot fi înmatriculați, la cerere, în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
(2) Copiii aflați în întreținerea polițistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acestuia în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și soțul sau soția acestuia pot fi numiți în funcții de polițist ori angajați ca personal contractual, fără examen sau concurs, în unități ale Ministerului Afacerilor Interne, dacă îndeplinesc condițiile legale.
(3) Identificarea funcției în vederea numirii, respectiv angajării potrivit alin. (2) se face ținând cont de studiile solicitantului și de cerințele postului.
(4) Prin ordin al ministrului afacerilor interne se stabilesc condițiile și procedura de aplicare a prevederilor prezentului articol*).
(1) Polițistul pensionat și soția/soțul acestuia au dreptul gratuit la asistență medicală și medicamente, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate specific apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității judecătorești, și au acces la casele de odihna, sanatoriile, bazele sportive și alte spații pentru odihna și agrement, care aparțin sau sunt în administrarea Ministerului Administrației și Internelor.
Notă Decizie de admitere: HP nr. 272/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 862 din 19 septembrie 2025: În interpretarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, art. 230 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 677/2003 privind condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale și psihologice, a medicamentelor și protezelor pentru polițiști, cu modificările și completările ulterioare, art. 156-158 din anexa nr. 2 ( contractul-cadru ) la Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, respectiv anexa nr. 36 a Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.857/441/2023 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii pensionari beneficiază de medicamente gratuite în aceleași condiții cu polițiștii în funcție, conform regimului derogatoriu stabilit prin actele normative speciale aplicabile acestora, gratuitatea fiind limitată la pachetul de servicii de bază și condiționată de îndeplinirea cerințelor prevăzute în contractul-cadru și în normele sale de aplicare.
(2) Polițistul pensionat și soțul/soția acestuia, care au acces la casele de odihnă, sanatoriile, bazele sportive și alte spații pentru odihnă și agrement care aparțin sau sunt în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, beneficiază de înlesniri stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(la 22-12-2012, Alin. (2) al art. 38 a fost modificat de lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne". )
(la 14-10-2003, Art. 38 a fost modificat de pct. 47 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 2 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 14 octombrie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul de Interne" cu denumirea "Ministerul Administrației și Internelor". )
(1) Durata programului de lucru al polițistului este de 8 ore pe zi și 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului polițienesc și refacerea capacității de muncă, în condițiile prevăzute de lege.
(2) Programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, după consultarea Corpului Național al Polițiștilor.
(la 22-12-2012, Alin. (2) al art. 39 a fost modificat de lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne". )
(3) Dacă interesele serviciului o impun, acordarea zilelor de odihnă săptămânale ce se cuvin polițistului poate fi amânată, în mod excepțional, cel mult de două ori într-o lună.