Capitolul IV — Regimul juridic al proprietății în domeniul audiovizualului

Pe această pagină

Articolul 43

(1) Radiodifuzorii sunt persoane juridice de drept public sau privat, fundații ori asociații fără scop patrimonial, precum și persoane fizice autorizate conform legii.

(la 22-11-2009, Alin. (1) al art. 43 a fost modificat de pct. 22 al articolului unic din LEGEA nr. 333 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 19 noiembrie 2009, care modifică pct. 32 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )

(2) Abrogat.

(la 22-11-2009, Alin. (2) al art. 43 a fost abrogat de pct. 23 al articolului unic din LEGEA nr. 333 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 19 noiembrie 2009, care modifică pct. 32 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )

(3) Radiodifuzorii de drept privat, care sunt persoane juridice, se constituie și funcționează sub forma societăților comerciale.

(4) Dreptul de proprietate asupra acțiunilor sau a părților sociale se poate transfera în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu condiția să nu aducă atingere drepturilor și obligațiilor prevăzute în licența sau licențele deținute de societatea comercială respectiva.

(5) Orice persoană fizică sau juridică ce deține sau dobândește o cota egala sau mai mare de 10% din capitalul ori drepturile de vot ale unei societăți comerciale titulare de licența audiovizuală ori de licența de emisie sau ale unei societăți care controlează o societate titulara a unei astfel de licențe are obligația de a notifica aceasta situație Consiliului, în termen de o luna de la data la care a ajuns la aceasta cota.

(6) Acțiunile reprezentând capitalul social al societăților comerciale pe acțiuni nu pot fi decât nominative.

(7) Este interzisă utilizarea numelui unei alte persoane, în orice mod, de către o societate comercială care solicita acordarea unei licențe audiovizuale ori de emisie sau a oricărei alte autorizații privind un serviciu de comunicare audiovizuală ori care controlează o societate titulara a unei astfel de licențe ori autorizații, în scopul eludării prevederilor prezentei legi.

Articolul 44

(1) Pentru a proteja pluralismul de opinii și diversitatea culturală, concentrarea proprietății și extinderea cotei de audiență în domeniul audiovizualului sunt limitate la dimensiuni care să asigure eficiența economică, dar care să nu genereze apariția de poziții preponderente în formarea opiniei publice.

(la 22-11-2009, Alin. (1) al art. 44 a fost modificat de pct. 24 al articolului unic din LEGEA nr. 333 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 19 noiembrie 2009, care modifică pct. 33 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )

(2) În înțelesul prezentei legi și pentru determinarea cotei de audiență a serviciilor de programe sau a concentrării proprietății în cazul distribuitorilor de servicii de retransmisie prin intermediul rețelelor de comunicații electronice, se consideră că:

(la 03-07-2022, Partea introductivă a alineatului (2) din Articolul 44 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 )

a) piața serviciilor de programe de televiziune cu acoperire națională cuprinde toate serviciile de programe difuzate la nivel național de radiodifuzorii aflați în jurisdicția României, inclusiv serviciile publice de programe de televiziune;

b) piața serviciilor de programe de radiodifuziune cu acoperire națională cuprinde toate serviciile de programe difuzate la nivel național de radiodifuzorii aflați în jurisdicția României, inclusiv serviciile publice de programe de radiodifuziune;

c) piața serviciilor de programe de televiziune și/sau de radiodifuziune la nivel regional și local cuprinde toate serviciile de programe difuzate în zona respectivă;

d) servicii de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice sunt serviciile de programe generaliste, de știri, de analize și dezbatere pe teme politice și/sau economice de actualitate;

e) piața semnificativă cuprinde totalitatea serviciilor de radiodifuziune, respectiv de televiziune, prevăzute la lit. d), difuzate într-o anumită arie geografică;

f) cota de audiență sau market share reprezintă cota de piață atribuită unui anumit serviciu de programe, determinată în condițiile prevăzute la art. 45.

g) piața serviciilor de distribuție prin intermediul rețelelor electronice cuprinde totalitatea avizelor de retransmisie și numărul de abonați la nivel național, regional sau local, după caz.

(la 03-07-2022, Alineatul (2) din Articolul 44 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 42, Articolul I din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 )

(3) În procedura de evaluare a poziției preponderente în formarea opiniei publice, unei persoane fizice sau juridice i se ia în considerare acele servicii de programe din categoria celor definite la alin. (2) lit. d) pe care aceasta fie le furnizează în calitate de titular de licență audiovizuală, fie la care aceasta deține, direct sau indirect, o cotă mai mare de 20% din capitalul ori drepturile de vot ale unei societăți titulare de licență audiovizuală.

(la 22-11-2009, Alin. (3) al art. 44 a fost modificat de pct. 24 al articolului unic din LEGEA nr. 333 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 19 noiembrie 2009, care modifică pct. 33 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )

(4) În procedura de evaluare a poziției preponderente în formarea opiniei publice se vor cuantifica și influențele determinate de legăturile de familie personale care se vor lua în considerare potrivit legislației existente în domeniul comercial și economico-financiar.

(5) În sensul prezentei legi, prin familie se înțelege soț, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.

(6) Se consideră că o persoană fizică sau juridică deține o poziție preponderentă în formarea opiniei publice în cazul în care cota de audiență ponderată a serviciilor de programe ce îi sunt atribuite depășește 30% din piața semnificativă.

(7) Determinarea cotei de audiență a fiecărui serviciu de programe național, regional și local se face anual, prin media cotei de audiență înregistrate în cursul anului respectiv, pe toată durata de difuzare.

(7^1) Media cotei de audiențe se obține prin media aritmetică a tuturor măsurătorilor efectuate de instituțiile desemnate potrivit dispozițiilor art. 45, pentru fiecare serviciu de programe național, regional sau local, în parte.

(la 03-07-2022, Articolul 44 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 43, Articolul I din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 )

(8) Cota de audiență ponderată a serviciilor de programe atribuite unei persoane fizice sau juridice reprezintă suma cotelor de audiență ale fiecăruia dintre serviciile de programe prevăzute la alin. (3), ponderate cu cota de capital ori a dreptului de vot deținută de respectiva persoană.

(9) Consiliul inițiază procedura de evaluare a poziției preponderente în formarea opiniei publice a unei persoane fizice sau juridice în cazul existenței unor indicii temeinice privind atingerea limitei prevăzute la alin. (6).

(10) În condițiile în care Consiliul Concurenței identifică prin decizie o practică anticoncurențială (înțelegere sau abuz de poziție dominantă), respectiv autorizează o concentrare economică în domeniul serviciilor media audiovizuale, Consiliul procedează potrivit prevederilor alin. (9)*).

(11) La solicitarea Consiliului, instituția sau instituțiile desemnate potrivit dispozițiilor art. 45 au obligația să efectueze măsurători ad-hoc impuse prin procedura de evaluare a poziției preponderente în formarea opiniei publice. Serviciile de programe care nu sunt incluse în sistemele de măsurare a audienței, dar care trebuie incluse în evaluare se supun unor măsurători ad-hoc pentru o perioadă de 3 luni; în situația confirmării depășirii cotei de audiență admise se aplică prevederile art. 46.

(la 03-07-2022, Alineatul (11) din Articolul 44 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 44, Articolul I din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 )

(12) În sensul prezentei legi:

a) licența audiovizuală națională dă dreptul la o difuzare a aceluiași program într-o zonă geografică ce cuprinde o audiență potențială de peste 60% în cazul radiodifuziunii, respectiv 70% în cazul televiziunii, din populația recenzată a țării;

b) licența audiovizuală regională dă dreptul la o difuzare a aceluiași program pe teritoriul unuia sau al mai multor județe, fără a realiza însă acoperirile prevăzute la lit. a);

c) licența audiovizuală locală este licența a cărei zonă de acoperire este mai mică decât cea prevăzută pentru o licență audiovizuală regională, servind o singură comunitate locală;

d) licențele audiovizuale acordate pentru municipiul București și care nu fac parte din rețele naționale sau regionale de radiodifuziune și de televiziune sunt considerate licențe locale.

(13) Cazurile prevăzute la alin. (12) lit. a) și b) care nu sunt efectul unei atribuiri inițiale de licențe naționale/regionale, ci rezultă prin cumul de licențe locale, se constată că atare de către Consiliu din proprie inițiativă sau la solicitarea expresă a radiodifuzorului titular al licențelor, cu modificarea corespunzătoare a datelor licenței.

(la 03-12-2008, Art. 44 a fost modificat de pct. 33 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )

Articolul 45

(1) Măsurarea audiențelor și a cotelor de piață va fi realizată în conformitate cu standardele și uzanțele internaționale de instituții specializate desemnate prin licitații.

(la 03-07-2022, Alineatul (1) din Articolul 45 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 45, Articolul I din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 )

(2) Licitațiile vor fi organizate de către o comisie formată din 5 reprezentanți ai radiodifuzorilor, 5 reprezentanți ai agenților de publicitate și 5 reprezentanți ai Consiliului.

(la 03-07-2022, Alineatul (2) din Articolul 45 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 45, Articolul I din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 )

(3) Fiecare comisie constituită conform alin. (2) va organiza licitațiile din 4 în 4 ani.

(la 03-07-2022, Alineatul (3) din Articolul 45 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 45, Articolul I din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 )

(4) Consiliul va beneficia în mod gratuit de rezultatele măsurătorilor.

Articolul 46

(1) În situația în care se constată că o persoană fizică sau juridică deține o poziție preponderentă în formarea opiniei publice depășind cota de audiență admisă la art. 44 alin. (6), Consiliul adresează radiodifuzorilor cu pondere majoră în formarea acesteia o somație vizând încadrarea în cota de audiență admisă și termenul în care aceasta trebuie realizată.

(2) La expirarea termenului din somație se va realiza o nouă evaluare, iar în situația în care depășirea cotei de audiență persistă, Consiliul dispune măsuri concrete privind diminuarea unora dintre cotele de participație ori a numărului de licențe deținute, la alegerea persoanei fizice sau juridice în cauză, într-un termen de 3 luni.

(3) Dacă și după expirarea acestui termen poziția preponderentă se menține, pentru licența în care persoana fizică sau juridică în cauză deține cota de participație cea mai mare, se consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea prevederilor art. 57 alin. (1) lit. c).

(4) Radiodifuzorii au obligația să coopereze la determinarea cotei de audiență prin comunicarea tuturor informațiilor solicitate de Consiliu. Refuzul comunicării datelor solicitate sau prezentarea unor date false conduce la aplicarea prevederilor art. 57 alin. (1) lit. c).

(la 03-12-2008, Art. 46 a fost modificat de pct. 34 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )

Articolul 47

(1) Prin derogare de la prevederile art. 43 se pot acorda licențe audiovizuale autorităților publice locale, cu condiția:

a) să nu existe nici o alta licența audiovizuală pentru un serviciu de programe local;

b) să ofere exclusiv servicii de informare privind comunitatea respectiva.

(2) În cazul acordării unei alte licențe audiovizuale licența acordată în condițiile alin. (1) se retrage de drept.

Articolul 48

Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a asigura accesul simplu, direct și permanent al publicului la cel puțin următoarele categorii de informații:

a) denumirea, statutul juridic și sediul social;

b) numele reprezentantului legal și structura acționariatului până la nivel de persoană fizică și juridică, asociat sau acționar care deține o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori drepturile de vot ale unei societăți titulare de licență audiovizuală;

c) numele persoanelor responsabile de conducerea societății comerciale și ale celor care își asumă, în principal, responsabilitatea editorială;

d) datele lor de contact, inclusiv adresa geografică, de email sau site-ul web, care permit contactarea lor rapidă și în mod direct și eficace;

(la 03-07-2022, Litera d) din Articolul 48 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 46, Articolul I din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 )

e) lista publicațiilor editate de persoana juridică respectivă și lista celorlalte servicii de programe pe care le asigură;

f) Abrogată.

(la 22-11-2009, Lit. f) a art. 48 a fost abrogată de pct. 25 al articolului unic din LEGEA nr. 333 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 19 noiembrie 2009, care modifică pct. 35 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )

g) precizarea că serviciul media audiovizual se află sub jurisdicția României și a datelor de contact ale Consiliului, în calitate de organism de reglementare și de supraveghere competent;

(la 03-07-2022, Litera g) din Articolul 48 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 46, Articolul I din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 )

(la 03-12-2008, Art. 48 a fost modificat de pct. 35 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )

Articolul 49

Funcționarea furnizorilor de servicii media audiovizuale este supusă regulilor de transparență, potrivit cărora persoanele care exploatează un serviciu media audiovizual sunt obligate să aducă la cunoștință Consiliului următoarele:

a) schimbările intervenite în cursul exploatării serviciului în ceea ce privește categoriile de date menționate la art. 48, în maximum 30 de zile de la producerea acestora;

b) alte categorii de date privind funcționarea serviciului, după intrarea acestuia în activitate.

(la 03-12-2008, Art. 49 a fost modificat de pct. 36 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.