HOTĂRÂRE nr. 1.278 din 13 noiembrie 2002 - (*actualizată*)

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Intrat în vigoare
04.12.2002
Forma consolidată din
03.06.2003
Cuprins

privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale

(actualizată până la data de 10 mai 2003*)

--------------

*) Textul inițial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 875 din 4 decembrie 2002. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 10 mai 2003, cu modificările și completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 149 din 6 februarie 2003; ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 12 din 13 martie 2003; HOTĂRÂREA nr. 561 din 21 mai 2003.

În temeiul art. 107 din Constituție și al art. 76 din Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale, republicată, cu completările ulterioare,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale, republicată, cu completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Începând cu data de 1 ianuarie 2003 se abroga prevederile referitoare la destinația resurselor financiare, în sensul că acestea constituie integral venituri ale bugetelor locale, precum și cele care contravin normelor metodologice prevăzute la art. 1 ori altor reglementări specifice impozitelor și taxelor locale cuprinse în următoarele acte normative:

a) Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 10 august 1999;

b) Normele metodologice nr. 443/C/1999 pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, emise de Ministerul Justiției, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 11 august 1999;

c) Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.076/1999, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 15 octombrie 1999.

Articolul 3

Pe data intrării în vigoare a prevederilor prezentei hotărâri se abroga:

a) Ordinul ministrului finanțelor nr. 40/1979 privind modificarea unor prevederi din Indicațiile tehnice nr. 1/1974 ale Ministerului Finanțelor, nepublicat;

b) art. 68-74 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 1.943/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2002;

c) art. 14 alin. (3) și (4) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 22 decembrie 2000, cu modificările ulterioare;

d) art. 24 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 950/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 18 septembrie 2002.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul administrației publice,

Octav Cozmanca

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tanasescu

București, 13 noiembrie 2002.

Nr. 1.278.

Anexă

NORMA 13/11/2002

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.