Capitolul II — Conflictul de interese

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Definiție și principii

Articolul 70

Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Articolul 71

Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public.

Secțiunea a 2-a — Conflictul de interese în exercitarea funcției de membru al Guvernului și a altor funcții publice de autoritate din administrația publică centrală și locală

Articolul 72

(1) Persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale de gradul I.

(2) Obligațiile prevăzute în alin. (1) nu privesc emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.

Articolul 73

(1) Încălcarea obligațiilor prevăzute în art. 72 alin. (1) constituie abatere administrativă, dacă nu este o fapta mai grava, potrivit legii.

(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate prin încălcarea obligațiilor prevăzute în art. 72 alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.

(3) Abrogat.

(la 28-05-2007, Alin. (3) al art. 73 a fost abrogat de lit. b) a art. 60, Cap. VIII din LEGEA nr. 144 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 25 mai 2007. )

(4) Abrogat.

(la 28-05-2007, Alin. (4) al art. 73 a fost abrogat de lit. b) a art. 60, Cap. VIII din LEGEA nr. 144 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 25 mai 2007. )

(5) Abrogat.

(la 28-05-2007, Alin. (5) al art. 73 a fost abrogat de lit. b) a art. 60, Cap. VIII din LEGEA nr. 144 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 25 mai 2007. )

(6) Abrogat.

(la 28-05-2007, Alin. (6) al art. 73 a fost abrogat de lit. b) a art. 60, Cap. VIII din LEGEA nr. 144 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 25 mai 2007. )

(7) Abrogat.

(la 28-05-2007, Alin. (7) al art. 73 a fost abrogat de lit. b) a art. 60, Cap. VIII din LEGEA nr. 144 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 25 mai 2007. )

Articolul 74

Abrogat.

(la 28-05-2007, Art. 74 a fost abrogat de lit. b) a art. 60, Cap. VIII din LEGEA nr. 144 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 25 mai 2007. )

Articolul 75

Persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim ca urmare a existenței unui conflict de interese prevăzut în prezenta secțiune se poate adresa instanței de judecată competente, potrivit legii, în funcție de natura actului emis sau încheiat.

Secțiunea a 3-a — Conflictul de interese privind aleșii locali

Articolul 76

(1) Primării și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale de gradul I.

(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.

(3) Abrogat.

(la 28-05-2007, Alin. (3) al art. 76 a fost abrogat de lit. b) a art. 60, Cap. VIII din LEGEA nr. 144 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 25 mai 2007. )

(4) Abrogat.

(la 28-05-2007, Alin. (4) al art. 76 a fost abrogat de lit. b) a art. 60, Cap. VIII din LEGEA nr. 144 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 25 mai 2007. )

Articolul 77

Conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prevăzute la art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(la 12-04-2019, Articolul 77 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 59 din 8 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 09 aprilie 2019 )

Notă Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată , cu modificările și completările ulterioare a fost abrogată conform literei e) a alineatului (2) al articolului 597, Partea a IX-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 5 iulie 2019.

Articolul 78

Persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim ca urmare a existenței unui conflict de interese prevăzut în prezenta secțiune se poate adresa instanței de judecată competente, potrivit legii, în funcție de natura actului emis sau încheiat.

Secțiunea a 4-a — Conflictul de interese privind funcționarii publici

Articolul 79

(1) Funcționarul public este în conflict de interese dacă se afla în una dintre următoarele situații:

a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial;

b) participa în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu funcționari publici care au calitatea de soț sau rudă de gradul I;

c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influenta deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.

(2) În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea șefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcționarul public în cauza, va desemna un alt funcționar public, care are aceeași pregătire și nivel de experiență.

(4) Încălcarea dispozițiilor alin. (2) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.