(1) Maistrul are obligația să asigure realizarea ritmica a sarcinilor de plan care revin formatiei de lucru încredințate și sa ia toate măsurile de organizare științifică a producției și a muncii. În acest scop, maistrul răspunde de:
a) realizarea programului de producție, pe sortimente și la termenele prevăzute;
b) organizarea fiecărui loc de muncă și pregătirea condițiilor de fabricație; repartizarea lucrărilor pe fiecare echipa, brigada și pe executanți; supravegherea executării operațiilor pe întreg timpul desfășurării lucrărilor;
c) organizarea aprovizionarii pe fiecare loc de muncă cu materii prime, materiale și semifabricate și asigurarea cu desene, fise tehnologice și alte documentații tehnice, precum și cu scule, dispozitive și aparate de măsura și control necesare executării și verificării lucrărilor, operațiilor, produselor și serviciilor;
d) folosirea completa a capacităților de producție, utilizarea cu randament maxim a utilajelor, mașinilor și instalațiilor, prevenirea și eliminarea intreruperilor sau deficiențelor în funcționarea acestora;
e) introducerea și extinderea metodelor moderne de producție și de muncă, aplicarea în cadrul formatiei de lucru a inventiilor și inovatiilor și sprijinirea inițiativelor în domeniul progresului tehnic și mecanizarii operațiilor manuale;
f) încadrarea în normele de consum de materii prime, materiale, energie și combustibil stabilite pentru fiecare reper, subansamblu și produs; recuperarea și valorificarea superioară a deșeurilor, gospodărirea judicioasă a tuturor bunurilor materiale;
g) îndeplinirea sarcinilor de muncă pe fiecare muncitor și pe întreaga formatie și raportarea operativă către șeful ierarhic superior a stadiului realizării programului de producție, preluarea sarcinilor formatiei de la schimbul precedent și predarea sarcinilor către schimbul următor, cu precizarea obiectivelor de urmărit.
(2) Maistrul are obligația sa participe direct la realizarea unui anumit volum de produse sau lucrări, prin executarea unor operații complexe, lucrări de montaj, întreținere, reparații, reglaje și manevre ale utilajelor, urmărirea aparaturii de măsura și control, precum și a altor operații care necesita înaltă calificare și experienta, asigurindu-se prin aceasta folosirea întregii capacități de muncă a formatiei de lucru pe care o conduce.
Maistrul răspunde de asigurarea calității produselor sau lucrărilor executate în cadrul formatiei sale de lucru și este obligat sa ia măsuri pentru:
a) respectarea riguroasă de către executanți a tehnologiilor de fabricație și a instrucțiunilor privind exploatarea și întreținerea mijloacelor și uneltelor de producție; instruirea muncitorilor în subordine asupra modului de realizare a lucrărilor, executarea directa a unor operații sau manevre cu grad de dificultate ridicat, pînă la însușirea acestora de către muncitorii în subordine, desfășurarea activității de producție în condiții igienico-sanitare și sanitar-veterinare prevăzute de lege;
b) verificarea și rezolvarea operativă a sesizarilor muncitorilor din subordine privind caracteristicile calitative ale materiilor prime, materialelor și sculelor utilizate în fabricație, ce nu corespund standardelor, normelor tehnice sau caietelor de sarcini;
c) controlul permanent al calității operațiilor, lucrărilor și produselor executate de muncitorii formatiei de lucru, pentru a asigura parametrii calitativi prevăzuți în documentațiile tehnice, precum și în scopul prevenirii abaterilor de la prescripțiile acestora; conservarea calității produselor în timpul manipulării, ambalarii și depozitarii lor la locul de muncă;
d) oprirea executării operațiilor și a fabricației în cazul unor abateri grave de la normele de calitate, informind despre aceasta pe conducătorul ierarhic;
e) organizarea dezbaterii în cadrul colectivului de muncă a cazurilor de încălcare a normelor de calitate, a cauzelor rebuturilor și a măsurilor pentru evitarea acestora; stabilirea vinovatilor pentru producerea de rebuturi sau produse declasate.
În domeniul asigurării creșterii productivitatii muncii, aplicării normelor de muncă și retribuirii după cantitatea și calitatea muncii, maistrul răspunde de:
a) elaborarea și aplicarea măsurilor din programul de creștere a productivitatii muncii, pe locuri de muncă și pe ansamblul formatiei de lucru; asigurarea folosirii complete a zilei de muncă de către toți muncitorii formatiei de lucru;
b) crearea la fiecare loc de muncă a condițiilor tehnice și organizatorice prevăzute în documentația care a stat la baza stabilirii normelor și normativelor de muncă;
c) participarea la activitatea de normare operativă a muncii, aplicarea riguroasă a normelor de muncă și urmărirea permanenta a modului de îndeplinire a acestora de către muncitorii în subordine; adoptarea de măsuri pentru eliminarea cauzelor care determina nerealizarea normelor de muncă;
d) elaborarea propunerilor pentru îmbunătățirea normelor de muncă în concordanta cu modificările condițiilor tehnice și organizatorice stabilite;
e) aplicarea formelor de retribuire stabilite pentru formatia de lucru;
f) aplicarea prevederilor legii privind stabilirea retributiei muncitorilor ce lucrează în acord sau în regie și acordarea acesteia cu condiția realizării sarcinilor proprii de muncă și a prevederilor privind majorarea sau diminuarea retributiei individuale cuvenite în cadrul acordului colectiv, în funcție de contribuția efectivă a fiecărui membru al formatiei la realizarea lucrărilor;
g) programarea concediilor de odihnă, ținînd seama de necesitățile producției și interesele personalului, cu respectarea normelor legale.
Maistrul are răspunderea pentru desfășurarea activității de producție în deplina securitate și pentru realizarea integrală a măsurilor de protecție a muncii. În acest scop, maistrul ia măsuri pentru:
a) instruirea muncitorilor din formatie și supravegherea aplicării stricte a reglementărilor privind protecția muncii, a regulilor de igiena a muncii și de prevenire și stingere a incendiilor; repetarea periodică a instructajului și verificarea însușirii acestuia de către membrii formatiei;
b) asigurarea dispozitivelor de securitate a muncii și a echipamentelor de protecție prevăzute în normele specifice fiecărui loc de muncă; afișarea instrucțiunilor și planșelor privind securitatea și protecția muncii la toate locurile de muncă și a indicatoarelor de avertizare a locurilor periculoase;
c) funcționarea mașinilor, utilajelor și instalațiilor în condiții de deplina siguranța pentru întregul personal;
d) urmărirea realizării lucrărilor de protecție a muncii și de prevenire a incendiilor, prevăzute în programul întreprinderii pentru formatia sa; oprirea lucrului în caz de pericol pentru securitatea muncii, cu anunțarea șefului ierarhic; interzicerea participării la lucru a muncitorilor în stare de ebrietate, oboseala, sau fără echipament de protecție corespunzător;
e) acordarea primului ajutor în caz de accident, anunțarea imediata a organelor ierarhice superioare; înlăturarea cauzelor generatoare de pericol pentru securitatea muncii;
f) îmbunătățirea continua a condițiilor igienico-sanitare ale muncii; sesizarea cauzelor ce duc la poluarea mediului înconjurător și prevenirea acestora precum și pentru preintimpinarea accidentelor și imbolnavirilor profesionale.
În domeniul ridicării continue a calificării profesionale a personalului din formatia de lucru la nivelul cerințelor progresului tehnic și de educare în spiritul disciplinei socialiste a muncii, maistrul răspunde de:
a) supravegherea și îndrumarea fiecărui muncitor în vederea însușirii cunoștințelor și deprinderilor necesare executării în bune condiții a sarcinilor de producție; instruirea la locul de muncă a tinerilor muncitori în vederea ridicării calificării și perfecționării lor profesionale;
b) însușirea de către membrii formatiei de lucru a reglementărilor privind ordinea și disciplina tehnologică și de muncă, a prescripțiilor de exploatare și întreținere a instalațiilor, mașinilor și utilajelor, precum și a regulilor de manipulare, transport și depozitare a materiilor prime și produselor;
c) instruirea muncitorilor formatiei de lucru în vederea însușirii procedeelor avansate de muncă realizate de muncitorii fruntasi și crearea condițiilor pentru aplicarea acestora;
d) organizarea practicii în producție a elevilor și studenților repartizați formatiei de lucru pe care o conduce;
e) crearea condițiilor pentru frecventarea cursurilor de calificare sau a formelor de perfecționare a pregătirii profesionale de către muncitorii pe care i-a propus să urmeze aceste cursuri; îmbunătățirea conținutului cursurilor de pregătire pentru muncitorii din formatia sa de lucru și propunerea de completare a programelor de calificare și perfecționare.