privind organizarea și funcționarea serviciilor regulate de transport public local de călători
Ordonanța:
Art. 1. - (1) Prezenta ordonanță are ca obiect stabilirea cadrului de organizare, reglementare, control, monitorizare și gestionare a bunurilor publice aferente și a serviciului regulat de transport public local de persoane, cu mijloace rutiere de transport în comun, în conformitate cu reglementările în vigoare.
(2) Nu fac obiectul prezentei ordonanțe serviciile de transport cu taximetre și serviciile de transport de mărfuri.
Norme-cadru:
1.01. Prezentele norme-cadru au ca obiect stabilirea principiilor, procedurilor și regulilor de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 284/2002, denumita în continuare ordonanța, constituindu-se într-un instrument operational la dispoziția autorităților administrației publice locale și a operatorilor de transport public local în aplicarea cadrului general de reglementări privind organizarea și funcționarea serviciilor regulate de transport public local de persoane cu mijloace rutiere de transport în comun, respectiv pentru administrarea și gestionarea bunurilor proprietate publică și/sau privată a unităților administrativ-teritoriale, aferente infrastructurii de transport public local de călători, în conformitate cu reglementările în vigoare și cu atribuțiile ce le revin pe aceasta linie.
Ordonanța:
Art. 2. - Serviciul regulat de transport public local de persoane, denumit în continuare transport public local de călători, are la baza următoarele principii:
a) respectarea drepturilor și intereselor legitime ale călătorilor;
b) asigurarea deplasarii în condiții de siguranță și de confort;
c) protecția mediului;
d) tratament egal și nediscriminatoriu pentru toți utilizatorii;
e) servicii de calitate, în condițiile unor tarife accesibile pentru călători;
f) administrarea eficienta a bunurilor proprietate publică și a fondurilor bănești;
g) dezvoltarea durabila.
Norme-cadru:
2.01. Aplicarea ordonanței se face cu respectarea principiilor enunțate la art. 2 din ordonanța. Modul de organizare și funcționare a serviciilor de transport public local de călători are ca obiectiv:
a) asigurarea competitiei între operatori și deschiderea pieței;
b) creșterea calității și a eficientei serviciului;
c) asigurarea transparenței în ceea ce privește delegarea gestiunii serviciului și stabilirea tarifelor;
d) creșterea siguranței în exploatare și asigurarea continuității serviciului de transport public local de călători.
Ordonanța:
Art. 3. - (1) Face parte din categoria transportului public local de călători transportul de persoane care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este efectuat pe raza teritorial-administrativă a unui oraș sau a unei comune, denumite în continuare localități;
b) se executa pe rute și cu programe de circulație prestabilite, iar călătorii sunt imbarcati sau debarcati în puncte de oprire fixe;
c) se percepe un tarif de transport, încasat de operatorul de transport.
(2) Se considera transport public local de călători și transportul regulat special urban de persoane, dacă întrunește condițiile prevăzute la alin. (1), prin care se asigura transportul unor persoane sau al unor grupuri de persoane, cum ar fi al elevilor și studenților la instituțiile de învățământ și retur, al personalului care face naveta, precum și transportul care se desfășoară pe anumite rute, cum ar fi transportul între locul de muncă și domiciliul aflate în aceeași localitate.
Norme-cadru:
3.01. Serviciul de transport public local de călători este prestat de către operatori de transport autorizați și se desfășoară pe bază de programe de circulație prestabilite, aprobate de consiliul local sau de Consiliul General al Municipiului București, după caz.
3.02. Programele de circulație se stabilesc de către serviciul de specialitate al autorității administrației publice locale, ținându-se seama de propunerile persoanelor fizice sau juridice, și au în vedere asigurarea satisfacerii fluxurilor de călători pe toată durata zilei.
3.03. Serviciul de transport regulat special urban de persoane, denumit în continuare transport special local de călători, este prestat de către operatori de transport autorizați și se desfășoară pe bază de programe de circulație stabilite în contractul de prestare a transportului, în următoarele condiții:
a) transportul se desfășoară numai pe teritoriul localității și numai pe bază de contract încheiat între operatorul de transport autorizat în condițiile prezentelor norme-cadru și o terta persoana juridică, pentru transportul tur-retur de călători de la domiciliu la locul de muncă sau la o instituție;
b) contractul include programul de circulație care va fi avizat de serviciul de specialitate al autorității administrației publice locale;
c) programul de circulație cuprinde traseul, punctele-capăt de traseu, punctele intermediare de debarcare sau îmbarcare și orele stabilite pentru acestea, în conformitate cu programul de funcționare a obiectivelor deservite;
d) tarifarea transportului special local de călători se realizează pe bază de tarife aplicate parcursului și/sau timpului la dispoziție și în raport de capacitatea mijlocului de transport utilizat;
e) sunt interzise transportul special local de călători pe bază de legitimatii de călătorie valabile pentru transportul public local de călători, precum și oprirea în stațiile transportului public local de călători;
f) în cazul transportului special local de călători, pentru legitimare călătorii vor avea obligatoriu asupra lor autorizații de călătorie valabile emise de persoana juridică care a angajat operatorul de transport;
g) transportul special local de călători se supune controlului și reglementărilor adoptate de autoritatea administrației publice locale.
3.04. Programele de circulație astfel întocmite trebuie să asigure dezvoltarea echilibrata și eficienta, într-un mediu concurential real, a tuturor tipurilor de transport public local de călători efectuat cu autobuze, microbuze, minibuze, tramvaie, troleibuze, stimulandu-se folosirea tipurilor de mijloace de transport de mare capacitate, care pot asigura gradele de poluare sau de aglomeratie în trafic cele mai scăzute.
3.05. Programele de circulație trebuie corelate cu celelalte programe de circulație locale, județene și interjudetene existente ale altor moduri de transport existente: feroviar, naval, aerian, după caz. Programele de circulație se întocmesc pentru fiecare traseu și trebuie să cuprindă stațiile de urcare/coborare stabilite, precum și orarul de circulație.
3.06. Transportul public local de călători se realizează pe trasee fixe de-a lungul cărora se stabilesc stații de urcare/coborare a călătorilor, ce vor fi semnalizate și amenajate corespunzător de către administratorul caii rutiere respective.
3.07. În funcție de importanța zonei și de fluxul de călători existent, traseele pot fi principale și secundare. Pentru aceste trasee se vor utiliza mijloace de transport de capacitate corespunzătoare. În funcție de configurația rețelei de cai rutiere pe raza teritorială a localității, traseele pot fi circulare, radiale sau de ramificatie.
3.08. Tarifele de transport se încasează de către operatorii de transport de la călători numai în schimbul unei legitimatii de călătorie cu regim special, valabilă la data efectuării călătoriei. Costul legitimatiei de călătorie se plătește de către călători cu anticipatie sau cel mai târziu la începutul călătoriei.
Ordonanța:
Art. 4. - Prin mijloacele de transport rutier în comun se înțelege vehiculele destinate în mod special transportului public local de călători. Acestea pot fi:
a) autobuze urbane, autovehicule destinate și echipate pentru transportul de persoane și al bagajelor acestora, destinate pentru transportul de pasageri, asezati pe scaune sau în picioare, având cel puțin 17 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto;
b) tramvaie;
c) troleibuze;
d) minibuze sau microbuze, autovehicule destinate prin construcție transportului a 10-17 persoane pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, dar nu mai mult de 22 de persoane pe scaune și în picioare.
Norme-cadru:
4.01. Serviciul de specialitate al autorității administrației publice locale va tine un registru special în care se vor evidenția toate mijloacele de transport înmatriculate sau înregistrate, deținute de către operatorii de transport, inclusiv inspecțiile tehnice periodice valabile ale acestora.
Un mijloc de transport poate fi deținut de către operatorul de transport în proprietate, cu contract de închiriere sau contract de leasing, cu excepția contractului de comodat.
Un operator de transport nu poate angaja în transportul public un mijloc de transport care nu este în evidenta Registrului special.
4.02. În cazul autobuzelor, microbuzelor și minibuzelor, evidenta în Registrul special se întocmește pe baza licenței de execuție, iar în cazul troleibuzelor și tramvaielor, pe baza documentelor privind deținerea legală a acestora și a documentației privind agrearea acestora pentru transportul public local de călători.
Ordonanța:
Art. 5. - Pentru asigurarea dezvoltării durabile în domeniul transportului public local de călători consiliile locale stabilesc strategia de dezvoltare, modernizare și funcționare pe termen mediu și lung a acestor transporturi, ținând seama de planurile de urbanism și de programele de dezvoltare economico-socială a localității.
Norme-cadru:
5.01. Zonele de intersectie între traseele rutiere, feroviare, aeriene sau navale de pe raza administrativ-teritorială a localității, după caz, trebuie amenajate corespunzător cu terminale sau puncte de tranzit de către autoritatea administrației publice locale, iar programele de circulație trebuie corelate cu nevoile sociale de deplasare atât ale populației locale, cat și ale celei aflate în tranzit.
5.02. Pe traseele amenajate pentru deplasarea tramvaielor și a troleibuzelor programele de circulație ale acestora vor fi întocmite în scopul maximizării utilizării capacității acestora. Numărul de curse rămase disponibile pe aceste trasee va putea fi atribuit prin licitație operatorilor de transport, deținători ai altor tipuri de mijloace rutiere de transport în comun.
5.03. Microbuzele și minibuzele vor fi folosite, de regula, pe trasee secundare, pentru a se evita creșterea densitatii traficului pe traseele aglomerate și pentru asigurarea transportului public local de călători pe trasee greu accesibile pentru mijloacele de transport de mare capacitate.
Ordonanța:
Art. 6. - Transportul public local de călători se organizează pentru a satisface cu prioritate nevoile populației, precum și ale instituțiilor publice și ale agenților economici de pe raza administrativ-teritorială a localității.
Norme-cadru:
6.01. Autoritățile executive ale administrației publice locale organizează prestarea serviciului de transport public local de călători în conformitate cu programele stabilite de consiliile locale sau de Consiliul General al Municipiului București, după caz.
6.02. Persoanele fizice cu domiciliul în localitate, cele care tranziteaza sau care fac naveta beneficiază egal și nediscriminatoriu de serviciul de transport public local de călători asigurat de autoritatea administrației publice locale. Fac excepție de la aceasta prevedere persoanele sau grupurile de persoane care beneficiază de facilitățile de transport prevăzute de lege.
Ordonanța:
Art. 7. - (1) Sunt abilitate sa organizeze, sa reglementeze, să monitorizeze și sa controleze executarea transportului public local de călători consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului București, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(2) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a întreprinde măsurile necesare pentru extinderea, dezvoltarea și modernizarea transportului public local de călători în zona de autoritate.
(3) Autoritățile administrației publice locale, prin serviciile de specialitate, vor organiza, vor monitoriza și vor controla activitatea operatorilor de transport public local de călători.
(4) Consiliile județene vor asigura serviciile de specialitate necesare coordonării activității consiliilor locale privind dezvoltarea transportului public local de călători, transportului județean de călători și infrastructurii aferente.
Norme-cadru:
7.01. Consiliul local, respectiv Consiliul General al Municipiului București, va înființa o baza de date privind nevoia locală de transport public de călători, prin evaluarea fluxurilor locale și în tranzit și a perioadelor de vârf a acestor fluxuri în decursul zilei, săptămânii, lunii și anului.
7.02. Consiliul local, respectiv Consiliul General al Municipiului București, asigura, prin intermediul serviciului de specialitate înființat în cadrul aparatului propriu, extinderea, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aferente transportului public local de călători și va organiza supravegherea și controlul modului cum sunt asigurate și prestate serviciile de transport public local de călători de către operatorii de transport.
7.03. Controlul activității operatorilor de transport cu privire la calitatea serviciului de transport public local de călători prestat și la respectarea de către aceștia a prevederilor caietelor de sarcini se realizează de personalul stabilit prin dispoziții ale primarului.
7.04. Consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București, vor înființa servicii de specialitate privind reglementarea, coordonarea, organizarea, dezvoltarea și modernizarea transportului public de călători și a infrastructurii aferente, în ceea ce privește transportul local, județean și interjudetean. Consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București, vor coordona activitatea consiliilor locale, respectiv a consiliilor locale de sector, pentru realizarea unei abordari unitare la nivel de județ sau de capitala, după caz, în ceea ce privește reglementarea și modul de organizare a transportului public local de călători, în strânsă corelare cu desfășurarea transportului județean și interjudetean.
7.05. Serviciile de specialitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor locale, consiliilor județene sau al Consiliului General al Municipiului București au ca obiect de activitate transportul public local de călători și, în conformitate cu prevederile ordonanței, au următoarele atribuții:
a) aplica hotărârile consiliului local cu privire la organizarea și desfășurarea transportului public local de călători cu mijloace auto, troleibuze și tramvaie;
b) organizează concesionarea executării transportului public local de călători, precum și concesionarea/închirierea mijloacelor de transport și a infrastructurii aferente, după caz, operatorilor de transport autorizați;
c) organizează, supraveghează, monitorizează și controlează modul cum se executa transportul public local de călători;
d) asigura urmărirea în trafic a modului cum mijloacele de transport executa serviciul respectiv;
e) urmăresc îndeplinirea condițiilor de protecție a mediului, de igienizare a mijloacelor de transport și a statiilor de îmbarcare/debarcare a călătorilor;
f) asigura tipărirea, difuzarea și controlul legitimatiilor de călătorie;
g) urmăresc desfășurarea transportului public local de călători în condițiile de regularitate, confort și siguranța.
Ordonanța:
Art. 8. - (1) Statul sprijină, prin măsuri legislative și economice, dezvoltarea cantitativă și calitativă a transportului public local de călători, precum și a infrastructurii aferente acestuia.
(2) Principalele obiective urmărite de autoritățile administrației publice centrale și locale în domeniul transportului public local de călători sunt:
a) îmbunătățirea condițiilor de viața a cetățenilor prin promovarea calității și eficientei transportului public local de călători;
b) creșterea calității vieții cetățenilor prin susținerea dezvoltării economice a localităților și prin realizarea unei infrastructuri edilitare moderne;
c) acordarea de facilități unor categorii de persoane;
d) asigurarea capacității suficiente de transport pe rute aglomerate.
Norme-cadru:
8.01. Autoritățile administrației publice locale vor promova calitatea și eficienta serviciului de transport public local de călători prin următoarele măsuri:
a) asigurarea prestării transportului public local de călători în condiții civilizate, cu mijloace de transport moderne și la tarifele cele mai accesibile;
b) asigurarea dezvoltării și modernizării infrastructurii de transport în concordanta cu programele de dezvoltare economică și socială a localității și a zonei limitrofe, precum și cu planurile de urbanism;
c) diminuarea costurilor externe (indirecte) suportate de călători, provocate de poluare, congestionarea traficului, aglomeratia în mijloacele de transport, nerespectarea programelor de circulație.
8.02. Consiliile locale vor asigura sursele de finanțare necesare acordării de facilități categoriilor defavorizate ale populației și sustinerii serviciilor de transport public local de călători în zone cu accesibilitate redusă, în care nu exista operatori de transport sau capacitate de transport pentru executarea serviciilor respective.
8.03. În caietul de sarcini al contractului de concesiune al transportului public local de călători vor fi incluse principalele criterii pe baza cărora se va acorda concesiunea:
a) capacitatea minima obligatorie a mijloacelor de transport utilizate pe un anumit traseu;
b) tariful maxim aplicat lei/călător x km;
c) facilități acordate unor categorii de persoane defavorizate;
d) facilități pentru încurajarea operatorilor de a investi în dezvoltarea și modernizarea parcului de mijloace de transport, precum și a infrastructurii aferente, după caz.
Ordonanța:
Art. 9. - (1) Acoperirea financiară a costului călătoriilor efectuate de persoanele care beneficiază, potrivit legii, de gratuitate se asigura din bugetul de stat, din bugetele locale sau din bugetele altor instituții stabilite prin lege.
(2) Acoperirea influentelor financiare rezultate din reduceri de tarif la legitimatiile gratuite și la abonamentele pentru transportul public local de călători, aprobate de consiliile județene sau locale pentru anumite categorii de persoane, se asigura din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor sau ale județelor, după caz.
(3) Condițiile concrete în care va fi subventionat sau suportat costul călătoriilor, potrivit prevederilor alin. (1) și (2), se vor stabili prin contractul de concesiune a transportului public local de călători, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Norme-cadru:
9.01. Subvenționarea costului călătoriilor va fi acordată numai acelor operatori de transport pe ale căror mijloace de transport sunt valabile legitimatiile de călătorie acordate persoanelor prevăzute la art. 9 alin. (1) și (2) din ordonanța.
9.02. Costul călătoriei va fi considerat costul total, în care sunt incluse și facilitățile acordate.
9.03. Subvențiile pentru transportul executat pe trasee în prelungirea celor locale vor fi asigurate de consiliile locale ale localităților deservite prin traseele respective, pe bază de convenții sau de contracte de asociere.
9.04. Consiliile locale, respectiv consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, pot acorda facilități unor categorii de persoane sau direct operatorilor pentru serviciul de transport public de călători efectuat pe anumite trasee, prin acoperirea totală sau parțială a costului călătoriilor. Facilitățile acordate pentru transportul public de călători prestat în limitele unității administrativ-teritoriale vor fi suportate din bugetul județului sau din bugetele locale, după caz.
9.05. Subvenționarea costului călătoriilor poate fi stabilită prin hotărâre a consiliului local în următoarele cazuri:
a) pentru persoane sau categorii de persoane defavorizate, stabilite potrivit legii;
b) pentru asigurarea transportului în zone delimitate sau în întreaga localitate.
De asemenea, subvenționarea costului călătoriilor mai poate fi acordată în condițiile speciale în care nici un operator de transport nu se angajează să asigure transportul la tarifele stabilite.
O cota-parte a tarifului călătoriei pentru cazurile prevăzute la lit. a) și b) se poate suporta de către operatorul de transport în schimbul unor facilități acordate, conform legii, prin hotărâre a consiliului local.
9.06. Atât subvenția, cat și condițiile de preluare în sarcina bugetului local a costului călătoriei, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) și (2) din ordonanța, vor constitui clauze incluse în contractul de concesiune a transportului.
Contractul de concesiune va conține și clauze privind condițiile în care se pot realiza modificări ale tarifelor de transport.
Ordonanța:
Art. 10. - Raporturile dintre autoritățile administrației publice locale și operatorii de transport public local de călători se bazează pe relații contractuale, stabilite în conformitate cu contractul de concesiune a serviciului respectiv.
Norme-cadru:
10.01. Contractul de concesiune a serviciului de transport public local de călători se încheie între autoritatea administrației publice locale și operatorul de transport pentru un traseu, o grupa de trasee sau pentru întreaga rețea de trasee, pe baza programelor de circulație stabilite pentru traseele respective, în exclusivitate în interiorul localității.
10.02. Contractul de concesiune se încheie numai după ce operatorul de transport a obținut dreptul de a presta serviciul de transport public local de călători pe traseele respective, cu respectarea și îndeplinirea prevederilor Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor și ale Normelor metodologice-cadru de aplicare a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 216/1999, cu modificările ulterioare.
10.03. Contractul de concesiune a serviciului de transport public local de călători se considera încheiat din momentul semnării acestuia de către ambele părți. Drepturile și obligațiile părților contractante decurg din momentul semnării contractului de concesiune.
Drepturile și obligațiile ce revin părților contractante decurg atât din contractul de concesiune, cat și din caietul de sarcini.
Ordonanța:
Art. 11. - (1) Pentru realizarea transportului public local de călători consiliile locale pot utiliza unul sau mai mulți operatori de transport, autorizați în condițiile legii, cărora le încredințează prin licitație contractul de concesiune a transportului respectiv.
(2) Concesiunea transportului public local de călători se face în condițiile stabilite prin contractul-cadru de concesiune și prin regulamentul-cadru de concesiune a transportului public local de călători. Contractul-cadru și regulamentul-cadru de concesiune a transportului public local de călători, precum și normele specifice privind desfășurarea acestuia vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administrației Publice, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe.
(3) Pe durata concesionarii, în conformitate cu competentele și cu atribuțiile ce le revin potrivit legii, autoritățile administrației publice locale păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor și strategiilor de dezvoltare a serviciilor, inclusiv a programelor de dezvoltare a transportului public local de călători, precum și dreptul de a urmări, a controla și a supraveghea îndeplinirea obligației efectuării transportului public local de călători privind:
a) respectarea și îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de operatorii de transport public local de călători;
b) derularea ritmica a serviciilor prestate, respectarea traseelor stabilite și a orarelor zilnice și saptamanale;
c) modul de administrare, exploatare, conservare și menținere în funcțiune, dezvoltare și/sau modernizare a mijloacelor de transport și a infrastructurii aferente transportului public local de călători;
d) modul de formare și de stabilire a tarifelor pentru transportul public local de călători.
Norme-cadru:
11.01. Rețeaua traseelor de transport public local de călători și programele de circulație se stabilesc prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în corelare cu traseele județene și interjudetene și cu programele de circulație pe traseele care traverseaza localitatea, atât în ceea ce privește transportul rutier, cat și alte moduri de transport. Prin hotărâre a consiliului local se va stabili modul concret prin care va fi concesionat transportul public local de călători pe trasee, pe grupe de trasee sau integral pe întreaga rețea de trasee.
11.02. În maximum 30 de zile de la data adoptării hotărârii consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului București, serviciul de specialitate al autorității administrației publice locale va organiza licitația pentru atribuirea contractului/contractelor de concesiune a transportului public local de călători. Data și condițiile desfășurării licitației vor fi anunțate public în conformitate cu prevederile legale.
11.03. Pentru societățile comerciale sau regiile de transport public local înființate și subordonate autorităților administrației publice locale, care administrează mijloacele de transport proprietate a unităților administrativ-teritoriale, contractul de concesiune a traseelor transportului public local de călători se atribuie prin procedura negocierii directe, pe toată durata în care acestea nu sunt privatizate sau nu își subconcesioneaza mijloacele de transport și infrastructura aferentă.
11.04. Pe durata concesionarii autoritatea locală poate decide, în cazuri bine justificate din punct de vedere tehnic, economic și social, modificarea traseelor, anularea unor trasee, introducerea de noi trasee, modificarea programelor de circulație, prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz.
11.05. Cursele noi introduse pe un traseu sau o grupa de trasee vor fi oferite operatorului care deține contractul de concesiune respectiv.
Noile trasee înființate sau cursele noi atribuite și refuzate de operatorul de transport vor fi acordate prin licitație altor operatori.
Ordonanța:
Art. 12. - (1) Finanțarea și realizarea investițiilor aferente transportului public local de călători se fac cu respectarea legislației în vigoare privind inițierea, fundamentarea, promovarea și aprobarea investițiilor publice și a principiilor autonomiei financiare a operatorilor de transport public local de călători privind suportarea de către utilizatori și recuperarea integrală, prin tarif, a costurilor de exploatare, reabilitare și dezvoltare. Se va ține seama de interesul general, de tarifele practicate și de condițiile de transport oferite beneficiarilor.
(2) Pentru finanțarea investițiilor necesare în vederea dezvoltării și modernizării infrastructurii transportului public local de călători, consiliile locale și Consiliul General al Municipiului București pot contracta credite interne și/sau externe ori pot concesiona infrastructura aferentă transportului public local de călători, în condițiile legii, pe o perioadă limitată, în funcție de specificul activității.
(3) Bunurile pe care concedentii infrastructurii aferente sau ai mijloacelor de transport le realizează din fonduri proprii rămân în proprietatea acestora pe toată durata contractului de concesiune, precum și după expirarea acestuia, dacă nu s-a convenit altfel.
(4) În sensul prezentei ordonanțe, prin infrastructura aferentă transportului public local de călători se înțelege:
a) baza materială pentru întreținere, reparare și parcare a mijloacelor de transport deținute;
b) calea de rulare a tramvaielor;
c) liniile de contact electrice pentru tramvaie și troleibuze;
d) stațiile de transformare aferente liniilor de contact electrice.
Norme-cadru:
12.01. Consiliul local sau Consiliul General al Municipiului București poate decide concesionarea/închirierea mijloacelor de transport și a infrastructurii aferente transportului public local de călători, aflate în proprietatea sa publică sau privată, care poate fi atribuită exclusiv operatorului care va realiza nemijlocit și activitatea de transport public local de călători.
12.02. Concesionarea poate fi initiata de către concedent sau la cererea/inițiativa unui concesionar interesat și are la baza un studiu de oportunitate efectuat de concedent în condițiile legii.
12.03. În condițiile în care un operator de transport intenționează sa realizeze o investiție care va avea influente asupra costurilor activității de transport în sensul creșterii tarifelor, aceasta va fi adusă la cunoștința autorității administrației publice locale, care va aviza dacă și în ce condiții se va realiza compensarea/recuperarea costului investiției, în conformitate cu prevederile legale, precum și regimul juridic al bunurilor realizate de concedent din fondurile proprii în timpul și după expirarea contractului de concesiune.
12.04. Contractul de concesiune va prevedea în ce condiții bunurile de retur, de preluare și proprii rămân în proprietatea concedentului sau în proprietatea concesionarului, precum și condițiile de restituire a bunurilor concesionate, cu respectarea prevederilor legale.
Ordonanța:
Art. 13. - (1) Operatorii de transport public local de călători sunt societățile comerciale sau regiile autonome deținătoare de licențe de transport și de licențe de execuție pentru autovehicule, eliberate de filiala judeteana a Autorității Rutiere Române și autorizate de comisia de autorizare, constituită conform prevederilor art. 22, care prestează servicii publice în condițiile stabilite de autoritățile administrației publice locale, în temeiul legii și al prevederilor prezentei ordonanțe.
(2) Operatorii de transport public local de călători beneficiază de același regim juridic, indiferent de forma de organizare sau de proprietate, ca și operatorii de transport public județean sau interjudetean.
Norme-cadru:
13.01. Operatorul de transport public local de călători va beneficia de tratament identic cu operatorul de transport public de călători județean sau interjudetean în ceea ce privește:
a) obținerea licenței de transport, a exemplarului de serviciu al acesteia și regimul de utilizare a acestora;
b) obținerea licențelor de execuție pentru vehicule și regimul de utilizare a acestora;
c) suspendarea sau anularea licențelor;
d) obținerea licenței de execuție pentru activități conexe transportului;
e) controlul executării transportului și sancțiunile aplicate de către autoritățile competente.
Ordonanța:
Art. 14. - (1) Operatorii de transport public local de călători cu capital public pot fi privatizati, în condițiile legii, numai pe baza hotărârii consiliului local sau județean sub a cărui autoritate își desfășoară activitatea.
(2) Privatizarea, respectiv vânzarea bunurilor aparținând infrastructurii aferente transportului public local de călători din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, se face numai în cadrul procedurii de concesionare a transportului public local de călători, prin licitație publică.
Norme-cadru:
14.01. Consiliile locale, consiliile județene sau Consiliul General al Municipiului București, după caz, prin hotărâri adoptate în condițiile legii, pot decide cu privire la:
a) reorganizarea și transformarea operatorilor de transport public local de călători organizați ca regii autonome subordonate în societăți comerciale pe acțiuni cu capital al unităților administrativ-teritoriale;
b) privatizarea, în condițiile legii, a operatorilor de transport public local de călători organizați ca societăți comerciale cu capital al unităților administrativ-teritoriale din subordine;
c) vânzarea, concesionarea sau închirierea, în condițiile legii, a vehiculelor, a bunurilor și/sau a infrastructurii aferente serviciului de transport public local de călători, aflate în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale, către operatorii privati autorizați cărora li s-a atribuit în concesiune executarea serviciului.
14.02. Caietul de sarcini privind privatizarea, respectiv vânzarea, concesionarea sau închirierea, trebuie să menționeze, printre altele, condiția menținerii serviciului de transport la indicatorii de performanță ai contractului de concesiune cel puțin încă 15 ani în ceea ce privește transportul cu tramvaiele, 10 ani în ceea ce privește transportul cu troleibuzele și 5 ani în ceea ce privește transportul cu mijloace rutiere.
14.03. Nu pot face obiectul vânzării bunurile ce constituie infrastructura aferentă serviciului de transport public local de călători, definite la art. 12 alin. (4) lit. b), c) și d) din ordonanța.
14.04. În condițiile în care exista hotărârea consiliului local sau a consiliului județean privind concesionarea/închirierea sau vânzarea unor bunuri aferente infrastructurii de transport public local de călători, acestea vor fi oferite numai acelui operator sau grup asociat de operatori de transport public local autorizați, după caz, care preiau în concesiune cel puțin jumătate din traseele transportului public local de călători.
Ordonanța:
Art. 15. - (1) Operatorii de transport public local de călători, care executa transport public local, sunt de interes local și își desfășoară activitatea pe raza administrativ-teritorială a localității.
(2) Operatorii de transport public local de călători își pot desfășura activitatea și în cadrul altor localități, prin filiale înregistrate și autorizate conform prevederilor legale în vigoare.
(3) În cazul prestării mai multor tipuri de servicii de transport public local sau județean, operatorul de transport respectiv va tine o evidenta separată a activităților desfășurate, cu contabilitate distinctă pentru fiecare tip de serviciu și localitate de operare, după caz, astfel încât activitățile sale, conform licențelor de transport obținute, să poată fi evaluate, monitorizate și controlate.
Norme-cadru:
15.01. Activitatea de transport public local de călători este o activitate de interes local și nu se poate extinde și în afară localității respective.
15.02. Un operator de transport autorizat poate presta serviciul de transport public local de călători și în alta localitate sau în alt județ, dacă deține un exemplar de serviciu al licenței de transport, emisă de agenția Autorității Rutiere Române, valabilă pentru localitatea respectiva, și dacă este autorizat de către comisia judeteana de autorizare.
15.03. Un operator de transport autorizat nu poate presta serviciul de transport public local de călători în doua sau mai multe localități, cu aceleași mijloace de transport și pe aceleași programe de circulație, acest gen de transport fiind definit ca transport public județean de călători și se afla sub coordonarea consiliului județean.
15.04. Un operator de transport este autorizat sa presteze, prin concesionare, serviciul de transport public local de călători pe teritoriul unei localități, pe baza licenței de transport.
15.05. Pe baza exemplarului de serviciu al licenței de transport, operatorul este autorizat sa presteze un serviciu de transport public local, în temeiul unui contract de concesiune, în localitatea în care are o filiala sau o sucursala înregistrată la registrul comerțului.
15.06. Un operator de transport care prestează autorizat și servicii de transport public de călători județean, interjudetean sau internațional va tine evidentele conform legii, separat pentru fiecare fel de transport pentru care este autorizat. Aceleași obligații revin și în cazul în care una dintre activitățile de transport public de călători prestate este subventionata.
Ordonanța:
Art. 16. - Operatorii de transport public local de călători își exercită obligațiile potrivit termenelor și condițiilor prevăzute în contractul de concesiune a transportului public local de călători și în acord cu normele specifice transportului public, elaborate de autoritatea competentă, completate de reglementările specifice aprobate de consiliul local respectiv.
Norme-cadru:
16.01. Operatorii de transport public local de călători vor respecta, pe lângă reglementările specifice aprobate de consiliul local, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, și reglementările privind executarea transportului public de călători, elaborate de Ministerul Administrației și Internelor, respectiv de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
16.02. La elaborarea reglementărilor specifice privind transportul public local de călători consiliul local sau Consiliul General al Municipiului București va consulta operatorii de transport, asociațiile profesionale ale acestora și reprezentanții asociațiilor cetățenești reprezentative.
Ordonanța:
Art. 17. - (1) În cazul în care autoritatea administrației publice locale a desemnat doi sau mai mulți operatori de transport, se va încheia câte un contract de concesiune cu fiecare dintre aceștia, pentru trasee diferite sau pentru același traseu, dacă traseul respectiv nu poate fi deservit de un singur operator.
(2) În situația prevăzută la alin. (1), în contractele de concesiune a transportului public local de călători se vor stabili clauze privitoare la valabilitatea legitimațiilor de călătorie emise de fiecare dintre operatorii de transport public local, pe toate mijloacele de transport în comun.
(3) În astfel de cazuri, între primarul localității și operatorii de transport public local se va încheia un contract de distribuție a încasărilor provenite din vânzarea legitimatiilor de călătorie, în care se va stabili modul concret în care se vor calcula veniturile cuvenite fiecărui operator de transport.
Norme-cadru:
17.01. De regula, toate cursele de pe rețeaua de trasee, grupa de trasee sau traseu, după caz, se atribuie în vederea efectuării serviciului unui singur operator autorizat sau unei singure asocieri de operatori autorizați.
Licitația pentru concesionarea transportului executat pe întreaga rețea de trasee, pe grupe de trasee sau pe traseu poate fi câștigată de un operator autorizat sau de o asociere de operatori autorizați, după caz.
Dacă nici unul dintre operatorii acceptați la licitație nu are capacitatea sa preia concesionarea executării întregului serviciu de transport, conform ofertelor avansate de aceștia, licitația se va desfășura pe grupe de trasee sau, dacă nici pentru grupe de trasee nu exista oferte, pe un singur traseu.
17.02. Traseele vor fi împărțite distinct în trasee principale și trasee secundare, în funcție de fluxurile de călători pe trasee sau de condițiile de acces la acestea, motiv pentru care transportul trebuie să fie asigurat cu mijloace de transport de capacități diferite.
Traseele principale vor fi deservite de mijloace de transport de mare capacitate, autobuze, troleibuze, tramvaie, iar traseele secundare, de mijloace de transport din categoria microbuzelor și minibuzelor.
Licitația pentru concesionarea transportului public local de călători se va desfășura, după caz, în următoarea succesiune: separat pentru traseele principale deservite, iar apoi pentru trasee secundare.
17.03. În cazul câștigării unei licitații de către o asociere de operatori, autoritatea administrației publice locale va încheia contractul de concesiune cu operatorul coordonator al asocierii, stabilit prin contractul de asociere, care este cel mai reprezentativ.
Contractul de asociere trebuie să conțină următoarele:
a) scopul și durata asocierii, care trebuie respectate pe toată durata contractului de concesiune;
b) durata de valabilitate a autorizației fiecărui operator privind dreptul de a executa transport public local de călători;
c) mijloacele de transport de călători și capacitatea acestora, pentru care operatorii dețin licențe de execuție pe vehicul, în momentul asocierii;
d) traseele și programele de circulație care vor fi deservite de fiecare operator, conform caietului de sarcini;
e) condițiile în care asocierea asigura serviciul de transport concesionat, în cazul în care unul dintre operatorii asociați se retrage din asociere.
Dacă dintr-o asociere se retrage un operator de transport, autoritatea administrației publice locale poate scoate la licitație traseele, cursele deservite de acesta prin contractul de concesiune, dacă operatorii rămași în asociere nu au capacitatea de a le prelua.
După încheierea contractului de concesiune, în asocierea respectiva nu pot fi atrasi alți operatori autorizați.
17.04. Contractul de concesiune va conține clauze care să asigure respectarea următoarelor cerințe:
a) legitimatiile de călătorie pot fi tipizate universal valabile pentru orice mijloc de transport și traseu în localitatea respectiva, indiferent de numărul operatorilor de transport public local de călători autorizați să execute acest serviciu pe bază de contract de concesiune. Legitimatiile de călătorie universal valabile vor fi eliberate contra cost călătorilor, anticipat, prin puncte special amenajate și autorizate de autoritatea administrației publice locale. În acest caz, în contractele de concesiune se va stipula modalitatea de distribuție a veniturilor realizate din utilizarea legitimatiilor de călătorie universal valabile între operatorii de transport care deservesc traseele rețelei, cu acordul acestora;
b) legitimatiile de călătorie pot fi tipizate individualizate pentru fiecare operator de transport, care vor fi eliberate contra cost la urcarea în mijlocul de transport, în cazul biletelor, sau anticipat, în cazul abonamentelor.
De regula, într-o localitate nu pot fi aplicate simultan ambele modele de legitimatii de călătorie tipizate, iar pe un traseu va fi utilizat un singur model, interdicție care se extinde și asupra traseelor care au în comun cu acesta cel puțin două stații consecutive.
Modelele de legitimatii de călătorie tipizate pot fi utilizate în transportul de călători cu autobuze, microbuze, minibuze, troleibuze și tramvaie sau în fiecare tip de transport separat.
17.05. În condițiile în care unele legitimatii de călătorie se vand anticipat prin puncte autorizate și sunt valabile pe orice cursa, prin contractul de concesiune încheiat între autoritatea administrației publice locale și operatorii respectivi se va stabili totodată și criteriul de distribuție a veniturilor încasate din vânzarea legitimatiilor.
Autoritatea administrației publice locale va asigura tipărirea legitimatiilor de călătorie necesare operatorilor sub reglementarea și controlul consiliului local sau al Consiliului General al Municipiului București, după caz.
Când traseul sau traseele unei grupe sunt deservite de mai mulți operatori, abonamentele sunt valabile pe fiecare cursa de pe un traseu sau grup de trasee ori toate cursele de pe acestea, după caz, indiferent de operator, prin contractul de concesiune încheiat, cuantificandu-se cota-parte din încasări ce revine fiecărui operator pentru serviciul prestat.
Ordonanța:
Art. 17^1. - (1) Legitimatiile de călătorie vor fi tipărite sub autoritatea consiliilor locale și vor fi înregistrate și gestionate ca documente cu regim special.
(2) Prin legitimatii de călătorie se înțelege: bilete, abonamente și autorizații de călătorie gratuita.
Norme-cadru:
17^1.01. Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului București, vor stabili prin hotărâri modul și condițiile de asigurare și monitorizare, de către serviciul specializat de transport public local de călători din cadrul aparatului propriu, a legitimatiilor de călătorie utilizate în transportul public local de călători.
Legitimatiile de călătorie, pe tipuri, vor fi realizate în regim special și pot fi și sub forma de cartele magnetice.
Primăria va asigură realizarea, contra cost, a legitimatiilor de călătorie, la cererea fiecărui operator de transport sau a agenților autorizați cu vânzarea anticipata a acestora în puncte special amenajate, autorizate.
Autorizațiile de călătorie gratuita se vor asigura de către primărie și vor fi distribuite de către aceasta numai persoanelor sau grupurilor de persoane stabilite prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București.
17^1.02. Operatorii de transport vor fi informati asupra numărului de autorizații de călătorie distribuite gratuit, pe trasee și relații valorice ale acestora, informații care vor constitui criterii de distribuire a veniturilor cuvenite operatorilor prin subventionare.
Ordonanța:
Art. 18. - (1) Garantarea dreptului de a beneficia de transport public local de călători, pentru toți utilizatorii, persoane fizice, va fi prevăzută în regulamentul serviciului, care va fi aprobat de consiliul local.
(2) Călătorii au dreptul de acces la informațiile publice cu privire la transportul public local de călători, atât operatorul de transport, cat și autoritățile administrației publice locale având obligația de a comunică informațiile cu privire la indicatorii de calitate a serviciului, la structura tarifara și la clauzele contractuale, care sunt considerate de interes public.
(3) Hotărârile consiliilor locale cu privire la transportul public local de călători vor fi aduse la cunoștința publică. Călătorii persoane fizice au dreptul sa conteste hotărârile, în condițiile legii, în vederea prevenirii sau repararii unui prejudiciu direct ori indirect, determinat de acestea.
(4) Călătorii au obligația sa achite costul legitimatiilor valabile pentru călătoriile pe care le efectuează, conform tarifelor menționate lizibil pe acestea.
Norme-cadru:
18.01. Transportul public local de călători se desfășoară pe baza regulamentului serviciului, aprobat de consiliul local, respectiv de Consiliul General al Municipiului București.
Regulamentul serviciului se întocmește în conformitate cu prevederile ordonanței și ale prezentelor norme-cadru și va conține reglementări privind desfășurarea activităților specifice serviciului de transport public local de călători, precum și drepturile și obligațiile serviciului de specialitate al consiliului local, ale operatorilor de transport și ale călătorilor.
18.02. Informațiile privind rețeaua traseelor de transport public local de călători, programele de circulație și tarifele aplicate vor fi asigurate, în stațiile de urcare/coborare de pe trasee, de către serviciul de specialitate al consiliului local.
Informațiile respective se vor asigura în autogări și în mijloacele de transport de către administratorii acestora, pentru zona de deservire respectiva.
De asemenea, în autogări și în mijloacele de transport vor fi prezentate informații privind obligațiile operatorului de transport în relația cu publicul călător, respectiv obligațiile călătorilor, precum și sancțiunile aferente încălcării acestor obligații care deriva din contractul de concesiune și din regulamentul serviciului.
Indicatorii de calitate ai serviciului, structura tarifara și clauzele contractului de concesiune, considerate, prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului București, ca fiind de interes public, vor fi publicate periodic prin grija serviciului de specialitate al consiliului local.
18.03. Hotărârile consiliului local sau ale Consiliului General al Municipiului București cu privire la transportul public local de călători vor fi publicate de serviciul de specialitate al consiliului local.
În condițiile în care unele dintre hotărâri aduc prejudicii în vreun mod unor călători, acestea pot fi contestate de către persoanele respective.
Contestațiile pot fi depuse, în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii, la serviciul de specialitate al consiliului local și vor constitui, în cazuri justificate, temeiul hotărârilor de modificare a prevederilor respective, precum și de reparatie a prejudiciului creat, în condițiile legii.
18.04. Principalele obligații ale călătorilor sunt:
a) sa achite contravaloarea transportului numai pe baza costului imprimat lizibil pe legitimatia de călătorie;
b) să respecte integritatea mijloacelor de transport și a infrastructurii de transport (dotarea din stațiile de călători, afisajul și indicatoarele);
c) să prezinte la control legitimatia de călătorie valabilă;
d) sa nu agreseze fizic și verbal conducătorul mijlocului de transport, organele de control, ceilalți călători.
Ordonanța:
Art. 19. - (1) Drepturile operatorilor de transport public local de călători sunt prevăzute în legislația în vigoare, precum și în regulamentele privind efectuarea transportului public local de călători, conform prevederilor contractelor de concesiune.
(2) La încheierea contractelor de concesiune se va ține seama de următoarele principii:
a) încasarea tarifelor aferente transportului public local de călători prestat;
b) actualizarea tarifelor cu indicele prețurilor de consum;
c) modificarea tarifului, în situațiile de schimbare semnificativă a echilibrului contractual, se realizează numai în cazul în care serviciul nu este subventionat;
d) întreruperea executării transportului public local de călători, în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către autoritatea administrației publice locale, conform legislației și normelor în vigoare.
Norme-cadru
19.01. Drepturile operatorilor de transport public local de călători sunt aceleași cu ale operatorilor de transport public care efectuează transport județean sau intrejudețean de călători, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) din ordonanța.
19.02. Un operator de transport public local de călători are, în principal, următoarele drepturi:
a) de a participa la orice licitație privind concesionarea transportului public local de călători realizat cu autobuze, microbuze, minibuze, tramvaie și troleibuze;
b) de a beneficia de clauze contractuale în condiții egale și nediscriminatorii în raport cu alți operatori;
c) de a beneficia de măsuri compensatorii, în cazul rezilierii unilaterale, din cauze neimputabile, a contractului de concesiune înainte de termen;
d) de a beneficia de preemțiune, în cazul reînnoirii contractului de concesiune;
e) de a-și acoperi cheltuielile și de a realiza un beneficiu minim acceptat, prin aplicarea tarifelor pentru executarea serviciului concesionat;
f) de a beneficia de cai de atac împotriva sancțiunilor primite din partea autorităților competente sau cu privire la nerespectarea unor obligații ale autorității administrației publice locale;
g) de a aplica tarife stabilite pe principiul pieței libere, când acestea nu fac obiectul subvențiilor, contractului de concesiune sau al unor limitări aprobate prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz;
h) de a solicita renegocierea contractului de concesiune, în cazul în care continuarea activității de transport ar conduce la crearea de prejudicii semnificative.
Ordonanța:
Art. 20. - (1) Operatorii de transport public local de călători au față de călători următoarele obligații:
a) să respecte regulile asumate prin contractul de concesiune;
b) sa servească toți călătorii, fără discriminare, pe traseele cuprinse în contractul de concesiune;
c) să respecte angajamentele luate prin contractele de concesiune cu privire la indicatorii de performanță stabiliți de consiliile locale;
d) sa furnizeze autorității administrației publice locale informațiile solicitate și să asigure accesul la toate informațiile necesare, în vederea verificării, evaluării, funcționarii și dezvoltării transportului public local de călători, în conformitate cu clauzele contractului de concesiune și cu prevederile legale în vigoare;
e) sa reducă costurile de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurentiale prevăzute de normele legale în vigoare pentru achizițiile de lucrări, bunuri și servicii.
(2) Operatorii de transport public local de călători răspund de îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (1). În cazul neîndeplinirii obligațiilor, pot fi sancționați contraventional sau poate fi reziliat, în condițiile legii, contractul de concesiune.
Norme-cadru:
20.01. Indicatorii de performanță stabiliți de consiliile locale se vor regasi în caietul de sarcini al contractului de concesiune a transportului public local de călători și se vor referi în special la:
a) regularitatea curselor;
b) condițiile de confort asigurate;
c) gradul maxim de aglomeratie acceptat;
d) obligațiile privind efortul investitional pentru dezvoltare și modernizare;
e) pachetul minim de servicii obligatoriu să fie asigurate;
f) obligații privind protecția mediului;
g) asigurarea călătorilor pentru daune și accidente;
h) reducerea cheltuielilor externe;
i) minimizarea tarifelor aplicate;
j) frecventa curselor pe un traseu;
k) alte prevederi calitative și cantitative.
20.02. Prevederile art. 20 alin. (1) lit. e) din ordonanța se referă la operatorii de transport care beneficiază de subvenții pentru executarea transportului.
Ordonanța:
Art. 21. - (1) Operatorii de transport, deținători ai licențelor eliberate de filiala judeteana a Autorității Rutiere Române, care operează în domeniul transportului public local de călători, trebuie să îndeplinească criteriile stabilite prin regulamentul aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(2) Operatorii de transport public local de călători, existenți la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, vor fi autorizați în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe.
(3) Sunt supuse autorizării atât compartimentele de specialitate ale consiliilor locale, cat și operatorii de transport public local de călători.
(4) Autorizarea operatorilor de transport care intenționează sa devină operatori de transport public local de călători va fi o condiție obligatorie de participare la licitațiile pentru obținerea contractelor de concesiune.
(5) Autorizarea este valabilă maximum 5 ani, indiferent de specificul serviciului pentru care s-a făcut autorizarea. La expirarea autorizației operatorul va fi supus, la cerere, unei noi autorizari.
Norme-cadru:
21.01. Operatorii de transport public de călători, posesori ai licenței de transport călători sau ai exemplarului de serviciu al acesteia, valabile, eliberate de filiala judeteana a Autorității Rutiere Române, vor putea fi autorizați pentru a presta serviciul de transport public local de călători, dacă îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 9 din Regulamentul de funcționare a comisiei județene de autorizare a operatorilor de transport public local de călători (anexa nr. 2 la hotărâre).
21.02. Serviciul de specialitate al consiliului local trebuie să monitorizeze toți operatorii prestatori ai serviciului de transport public local de călători, existenți la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 86/2001, în vederea autorizării acestora pentru prestarea serviciului de transport public local de călători.
Procedura de concesionare a transportului public local de călători nu poate fi demarata decât după informarea operatorilor și după obținerea autorizației în termenul prestabilit de Ordonanța Guvernului nr. 86/2001.
21.03. În cadrul aparatului propriu al consiliului local se înființează serviciul de specialitate privind transportul public local de călători.
Principalele atribuții ale serviciului de specialitate al consiliului local sunt:
a) concesionarea serviciului de transport public local de călători;
b) concesionarea/închirierea prin licitație publică a mijloacelor de transport și a infrastructurii aferente serviciilor de transport public local de călători;
c) crearea unui sistem relational cu operatorii de transport, călătorii, alte instituții ale statului;
d) tipărirea, gestiunea și distribuția legitimatiilor de călătorie;
e) întocmirea documentațiilor solicitate de consiliul local, respectiv de Consiliul General al Municipiului București;
f) stabilirea rețelei de trasee de transport public local de călători, precum și a programelor de circulație pentru fiecare traseu;
g) stabilirea strategiei de dezvoltare a serviciului de transport public local de călători în concordanta cu strategia și direcțiile de dezvoltare a transportului județean, preconizate de consiliul județean;
h) urmărirea modului de respectare și îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de operatorii de transport autorizați;
i) stabilirea modului de formare a tarifelor și a modului de respectare a acestora de către operatorii de transport;
j) urmărirea modului de subventionare a transportului și a categoriilor de călători care pot beneficia de aceste subvenții sau de gratuități;
k) urmărirea modului cum sunt ținute evidentele contabile ale operatorilor de transport care beneficiază de subvenții;
l) controlul operatorilor de transport privind continuitatea în respectarea criteriilor pe baza cărora s-a realizat autorizarea acestora, precum și respectarea contractelor de concesiune și a caietelor de sarcini;
m) întocmirea studiilor de fezabilitate privind reabilitarea, modernizarea sau extinderea transportului local și a infrastructurii aferente;
n) întocmirea regulamentului de desfășurare a transportului public local de călători, pentru fiecare tip de transport: auto, tramvaie, troleibuze;
o) ținerea evidentei în Registrul special a mijloacelor de transport și a inspecțiilor tehnice periodice valabile;
p) analizarea permanenta a modului de îndeplinire a indicatorilor de performanță de către operatorii de transport.
Autorizarea operatorilor pentru prestarea serviciului regulat de transport public local de călători sau a serviciului regulat de transport public special de călători este de competența comisiilor județene a căror componenta se stabilește prin ordin al prefectului.
21.04. Termenul de începere a procedurii de concesionare a transportului public local de călători, aprobat prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului București, va fi stabilit după obținerea autorizației de către operatori, în condițiile normelor-cadru de aplicare a art. 21 alin. (2) din ordonanța.
Până la momentul concesionarii transportului public local de călători, consiliul local sau Consiliul General al Municipiului București poate prelungi contractul de prestație a unor agenți economici care executau deja transportul local la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 86/2001.
21.05. Comisia judeteana va acorda, de regula, autorizarea pentru 5 ani tuturor operatorilor solicitanți.
Pentru cazuri justificate autorizarea poate fi acordată unui operator pentru o perioadă mai mica de 5 ani, fără a constitui prin această măsură un act discriminatoriu. În cazul în care operatorul nu este multumit cu decizia comisiei județene de autorizare, poate inainta contestație potrivit prevederilor legale.
Ordonanța:
Art. 22. - (1) Autorizarea se face de o comisie de autorizare, organizată la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, compusa din:
a) un reprezentant al prefectului;
b) un reprezentant al consiliului județean, respectiv al Consiliului General al Municipiului București;
c) câte un reprezentant al serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului de Interne și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
(2) Componenta nominală a comisiei de autorizare va fi stabilită prin ordin al prefectului.
(3) Regulamentul de funcționare a comisiei de autorizare, precum și criteriile pentru eliberarea autorizației vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe.
Norme-cadru:
22.01. Constituirea și funcționarea comisiilor județene de autorizare și stabilirea criteriilor privind autorizarea operatorilor de transport se realizează conform prevederilor regulamentului de funcționare a comisiei județene de autorizare.
Ordonanța:
Art. 23. - (1) Autoritățile administrației publice locale și Consiliul General al Municipiului București au competența exclusiva cu privire la asigurarea, organizarea, coordonarea și monitorizarea transportului public local de călători.
(2) Consiliile locale sau, după caz, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București pot adopta hotărâri cu privire la:
a) stabilirea programelor de reabilitare, extindere și modernizare a infrastructurii rutiere, precum și a programelor de înființare sau dezvoltare a unor sisteme de transport public local de călători, în condițiile legii;
b) coordonarea proiectării și a executării lucrărilor de investiții în infrastructura într-o conceptie unitară, corelata cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților și de amenajare a teritoriului;
c) aprobarea studiilor de fezabilitate privind reabilitarea, modernizarea și extinderea dotărilor publice aferente transportului public local de călători, aflate în proprietatea sau în administrarea autorităților respective;
d) asocierea intercomunala, în vederea realizării unor investiții de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare aferente transportului public local de călători;
e) concesionarea transportului public local de călători, precum și concesionarea infrastructurii aferente acestuia, aparținând patrimoniului public;
f) acordarea de facilități operatorilor de transport pentru încurajarea dezvoltării transportului public local de călători;
g) contractarea sau garantarea, în condițiile legii, a împrumuturilor pentru finanțarea programelor de investiții din infrastructura aferentă transportului public local de călători, aparținând patrimoniului unităților administrativ-teritoriale. Contractarea de lucrări noi, extinderi, dezvoltări de capacități, reabilitări și modernizări se face prin licitație publică, organizată potrivit legii;
h) elaborarea și aprobarea normelor locale și a regulamentelor de funcționare a operatorilor de transport care desfășoară activități de transport public local de călători, pe baza normelor-cadru aprobate de Ministerul Administrației Publice;
i) stabilirea, aprobarea și modificarea tarifelor pentru transportul public local de călători, cu respectarea reglementărilor în vigoare;
j) stabilirea subventiei care se plătește de la bugetul local pentru acoperirea diferenței dintre costurile înregistrate de operatorul de transport pentru efectuarea serviciului de transport public local de călători și sumele efectiv încasate ca urmare a vânzării biletelor și a abonamentelor;
k) asigurarea resurselor bugetare pentru susținerea totală sau parțială a costurilor de transport pentru unele categorii defavorizate de călători, stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale.
Norme-cadru:
23.01. Consiliile județene împreună cu consiliile locale și, respectiv, Consiliul General al Municipiului București, împreună cu consiliile sectoarelor vor stabili un program unitar de reabilitare, extindere și modernizare a infrastructurii rutiere într-o abordare multimodala a rețelelor căilor de comunicație județene și locale, precum și a modurilor de transport public de călători existente sau în perspectiva.
Consiliile județene vor incuraja și vor facilita asocierea intercomunala în vederea realizării unor investiții de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare, rutiere, feroviare sau de aviatie, după caz, care să asigure dezvoltarea unitară a transportului public de călători județean și interjudetean, în deplina concordanta cu dezvoltarea transportului public local de călători.
23.02. Consiliile județene împreună cu consiliile locale vor stabili o politica unitară de încurajare a operatorilor de transport public de călători și în mod special a operatorilor de transport public local, prin crearea unui sistem de facilități, în condițiile legii, și acordarea acestora atât pentru dezvoltare și modernizare, cat și pentru protecția socială a unor categorii defavorizate de călători.
23.03. În condițiile în care sub autoritatea consiliilor județene exista societăți comerciale sau regii autonome de transport public de călători, care executa transport local, activitatea respectiva se va desfășura în conformitate cu prevederile ordonanței și ale prezentelor norme-cadru.
Mijloacele de transport de călători ale acestor unități și infrastructura aferentă pot fi concesionate/închiriate, operațiuni realizate concomitent cu procedura de concesionare a transportului public local de călători de către autoritatea administrației publice locale.
23.04. Pentru încurajarea dezvoltării transportului public local de călători, operatorilor li se pot acorda și alte facilități, în condițiile legii, respectiv:
a) subvenții privind susținerea parțială sau totală a costurilor transporturilor;
b) reducerea redeventei de concesiune sau a chiriei, după caz;
c) scutiri de taxe și impozite locale;
d) acces gratuit la infrastructuri și utilități ținând de gospodăria comunală;
e) acces preferențial la facilități.
23.05. Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului București, vor stabili tarifele pentru legitimatiile de călătorie și condițiile în care costul transportului va fi subventionat, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 97/1999 privind garantarea furnizarii de servicii publice subvenționate de transport rutier intern și de transport pe căile navigabile interioare, republicată.
În situația în care consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului București, nu vor subventiona transportul local, tarifele vor fi stabilite cu consultarea operatorilor de transport, în vederea asigurării desfășurării acestui serviciu public în condiții de abordare unitară a tarifelor pentru călători și de eficienta pentru operatori.
Ordonanța:
Art. 24. - (1) Contractele de concesiune a transportului public local de călători, precum contractele de concesiune a infrastructurii aferente vor cuprinde, după caz, clauze privitoare la:
a) cantitatea și calitatea serviciului prestat și la indicatorii de performanță;
b) trasee;
c) orarul de funcționare, pe zile și ore, și ritmicitatea serviciului;
d) tarifele practicate și modul de încasare a subventiei, dacă este cazul;
e) modul de indexare a tarifelor;
f) răspunderea contractuală;
g) politica de menținere și recalificare a forței de muncă, precum și protecția acesteia, pe durata valabilității contractului respectiv;
h) forta majoră;
i) durata contractului;
j) rezilierea contractului;
k) condițiile în care programele de circulație pot fi modificate.
(2) Durata contractului de concesiune a transportului public local de călători se stabilește de către autoritatea administrației publice locale și nu poate fi mai mica de 5 ani.
(3) Operatorul de transport, titularul contractului de concesiune expirat, are drept de preemțiune dacă participa la o noua licitație privind concesionarea transportului public local de călători.
(4) Pierderea valabilității licenței de transport sau a autorizației operatorului de transport are drept consecința anularea contractului de concesiune.
Norme-cadru:
24.01. La încheierea contractului de concesiune se va tine cont de prevederile Regulamentului-cadru privind concesionarea serviciului regulat de transport public local de călători (anexa nr. 3 la hotărâre).
24.02. Dacă termenul de aplicabilitate a contractului de concesiune depășește termenul de valabilitate a autorizației de execuție a transportului local, aceasta se va reînnoi înainte de expirarea valabilității, condiție în care termenul de aplicabilitate a contractului nu va fi influentat.
24.03. În cazul rezilierii contractului de concesiune din inițiativa concedentului, acesta va aplica procedura prevăzută la art. 6 din Regulamentul de funcționare a comisiei județene de autorizare a operatorilor de transport public local de călători (anexa nr. 2 la hotărâre).
Ordonanța:
Art. 25. - (1) Autoritățile administrației publice locale au, față de operatorii de transport public local de călători, următoarele drepturi:
a) sa invite pentru audieri operatorul de transport public local de călători, în vederea semnalarii unor deficiente apărute în executarea contractului de concesiune;
b) sa aprobe ajustarile de tarif propuse de către operatorul de transport public local de călători;
c) sa sanctioneze operatorul de transport public local de călători, în cazul în care acesta nu operează la parametrii de eficienta la care s-a obligat prin contractul de concesiune.
(2) În cazul unor abateri deosebite autoritățile administrației publice locale pot rezilia contractul de concesiune a transportului public local de călători și vor solicita comisiei de autorizare retragerea autorizației operatorului cu care au contract de concesiune a transportului public local de călători.
Norme-cadru:
25.01. În invitația pentru audieri serviciul de specialitate din cadrul consiliului local va consemna motivul invitatiei și termenul limita la care operatorul este obligat sa dea curs invitatiei.
În cazul în care operatorul solicita aprobarea privind ajustarea tarifelor aplicate, serviciul de specialitate din cadrul consiliului local poate acorda aprobarea respectiva doar în conformitate cu reglementările consiliului local sau ale Consiliului General al Municipiului București.
Regulamentul serviciului de transport public local de călători, întocmit de consiliul local sau de Consiliul General al Municipiului București, va conține și sancțiunile aplicate operatorilor în cazul nerespectării de către aceștia a prevederilor caietului de sarcini, contractului de concesiune și ale prezentelor norme-cadru.
25.02. În cazul încălcării grave a prevederilor caietului de sarcini, primarul localității înaintează comisiei de autorizare cererea de retragere a autorizației operatorului de transport, în urma căreia, dacă decizia retragerii rămâne definitivă, serviciul de specialitate din cadrul consiliului local poate propune primarului rezilierea unilaterala a contractului de concesiune.
În cazul în care comisia de autorizare nu decide retragerea autorizației, contractul de concesiune nu poate fi reziliat unilateral de către concedent.
Ordonanța:
Art. 26. - În exercitarea competentelor și a responsabilităților ce le revin autoritățile administrației publice locale vor urmări:
a) desfășurarea transportului public local de călători pe criterii de competitivitate și concurentialitate;
b) promovarea reabilitării infrastructurii aferente transportului public local de călători;
c) monitorizarea și controlul periodic al activităților de prestare a transportului public local de călători și luarea de măsuri, în cazul în care operatorul de transport nu asigura performanta pentru care s-a obligat;
d) analiza anuală a indicatorilor de performanță prevăzuți în contractul de concesiune;
e) adoptarea normelor locale și negocierea contractelor de concesiune a transportului public local de călători, precum și a contractelor de concesiune a infrastructurii aferente acestuia;
f) informarea și consultarea periodică a călătorilor asupra politicilor de dezvoltare din domeniul transportului public local de călători.
Norme-cadru:
26.01. Prevederile art. 26 din ordonanța vor constitui principalele atribuții ale serviciului de specialitate din cadrul consiliului local, acestea putând fi completate cu alte prevederi prin hotărâri ale consiliului local, ale consiliului județean sau ale Consiliului General al Municipiului București, după caz.
Ordonanța:
Art. 27. - Autoritățile administrației publice locale au, față de operatorii de transport public local de călători, următoarele obligații:
a) asigurarea unui tratament egal și nediscriminatoriu pentru toți operatorii de transport public local de călători din cadrul comunității respective și a unui mediu de afaceri concurential transparent, prin normele locale adoptate în exercitarea prerogativelor stabilite de prezenta ordonanță;
b) păstrarea confidențialității informațiilor, altele decât cele publice, cu privire la activitatea operatorilor de transport public local de călători;
c) achitarea subvențiilor convenite prin contractul de concesiune.
Norme-cadru:
27.01. Prevederile art. 27 din ordonanța se aplică tuturor operatorilor prestatori de servicii de transport public de călători - local, județean sau interjudetean -, indiferent de modul de organizare a acestora și/sau de forma de proprietate.
Ordonanța:
Art. 28. - Mijloacele de transport, precum și alte bunuri care formează patrimoniul public și privat al unităților administrativ-teritoriale și care sunt utilizate pentru efectuarea transportului public local de călători și care constituie infrastructura aferentă acestuia pot fi concesionate sau închiriate, pe perioada concesionarii transportului public local de călători, operatorului cu care s-a încheiat contractul. Operatorul va achită o redeventa sau chirie, după caz, care va fi stabilită prin licitație o dată cu acordarea concesiunii sau închirierii.
Norme-cadru:
28.01. Concesionarea sau închirierea mijloacelor de transport și a infrastructurii aferente, definită la art. 12 alin. (4) din ordonanța, se realizează în cazurile și în condițiile aprobate prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, de către serviciul de specialitate al consiliului local sau serviciul de specialitate al consiliului județean, în cadrul aceleiași licitații pentru concesionarea serviciului de transport public local de călători, pe baza unui caiet de sarcini comun.
28.02. Concesionarea sau închirierea mijloacelor de transport și a infrastructurii aferente transportului public local de călători, proprietate publică și/sau privată a unităților administrativ-teritoriale, asigura operatorului de transport dreptul de preemțiune în obținerea contractului de concesionare a serviciului de transport public local de călători posibil de prestat cu mijloacele de transport deținute, în cadrul aceleiași licitații.
Ordonanța:
Art. 29. - Încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală, după caz.
Norme-cadru:
(Fără norma de aplicare)
Ordonanța:
Art. 30. - (1) Constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât sa constituie infracțiune, potrivit Codului penal, și se sancționează cu amendă următoarele fapte:
a) prestarea uneia dintre activitățile reglementate de prezenta ordonanță fără existenta autorizării legale și/sau fără contract de concesiune, cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei;
b) încredințarea unui contract de concesiune fără licitație publică ori unui operator de transport neautorizat, cu amendă de la 60.000.000 lei la 120.000.000 lei.
(2) Consiliile locale și județene și Consiliul General al Municipiului București vor stabili, printr-o hotărâre adoptată în condițiile legii, faptele care constituie contravenții în domeniul transportului public local de călători, altele decât cele prevăzute la alin. (1) sau în alte reglementări în vigoare.
Norme-cadru:
30.01. Consiliile locale, județene și, respectiv, Consiliul General al Municipiului București vor stabili, prin hotărâri proprii, contravențiile la normele de transport public local de călători, printre care se pot enunta și următoarele încălcări ale acestora de către operatorii de transport:
a) nerespectarea traseelor și programelor de circulație, în transportul public local de călători regulat, de către operatorii respectivi;
b) utilizarea altor mijloace auto de transport de călători decât cele stabilite prin contractul de concesiune și caietul de sarcini;
c) utilizarea altor tipuri de legitimatii de călătorie decât a celor stabilite prin contractul de concesiune;
d) nerespectarea condițiilor tarifare stabilite;
e) neoprirea în stațiile prevăzute sau nerespectarea programului de circulație;
f) nerespectarea prevederilor privind desfășurarea transportului în condiții de siguranță, confort și regularitate;
g) nerespectarea condițiilor de salubrizare a mijloacelor de transport și a protejării mediului;
h) nerespectarea prevederilor caietului de sarcini și a contractului de concesionare/închiriere.
Ordonanța:
Art. 31. - (1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe autoritățile administrației publice locale din localitățile în care se impune funcționarea transportului public local de călători, precum și cele din localitățile în care acesta funcționează, în conformitate cu reglementările anterioare, vor iniția procedurile de concesionare a acestor servicii operatorilor de transport.
(2) În vederea încheierii contractelor de concesiune consiliile locale din cadrul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la alin. (1) au obligația de a elabora și de a comunică operatorilor de transport existenți, care efectuează transportul public local de călători, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, caietele de sarcini întocmite conform modelului elaborat de Ministerul Administrației Publice.
(3) În termen de 90 de zile de la comunicarea caietelor de sarcini operatorii de transport se pot prezenta la licitație, în conformitate cu regulamentul de licitație și cu caietele de sarcini.
(4) În cazul reorganizării operatorilor de transport care au contracte de concesiune, consiliile locale și Consiliul General al Municipiului București pot cere renegocierea contractelor sau pot organiza o licitație, în scopul desemnării unui nou operator de transport public local de călători.
Norme-cadru:
31.01. Pentru inițierea procedurilor de concesionare a serviciilor de transport public local de călători, autoritatea administrației publice locale va urmări și respectarea prevederilor Regulamentului-cadru privind concesionarea serviciului regulat de transport public local de călători, respectiv ale Regulamentului de funcționare a comisiei județene de autorizare a operatorilor de transport public local de călători.
31.02. În interiorul termenului de 90 de zile, după autorizarea operatorilor de transport, se vor organiza și se vor derula licitațiile pentru concesionarea transportului public local de călători, precum și privatizarile, vânzările, concesionarile și închirierile preconizate.
Pentru a fixa data declanșării licitațiilor pentru concesionarea transportului public local de călători, serviciul de specialitate al consiliului local își va corela calendarul desfășurării acestor proceduri cu activitatea comisiei județene de autorizare a operatorilor de transport public local de călători, în sensul că toți operatorii interesați trebuie să beneficieze de sanse egale cu privire la operațiunea de autorizare, precum și să poată participa cu oferte la licitațiile respective.
După încheierea operațiunii de autorizare a operatorilor, în termenele impuse, se poate declansa într-o localitate concesionarea transportului public local de călători.
31.03. Consiliile locale sau Consiliul General al Municipiului București poate organiza renegocierea contractelor de concesiune sau o noua licitație, după caz, înainte de termenul de expirare a acestora, în următoarele cazuri:
a) contractul de concesiune a fost reziliat din motive imputabile concesionarului;
b) concesionarul nu își mai poate realiza obligațiile privind desfășurarea transportului public local de călători;
c) când unul sau mai mulți operatori autorizați, membri ai asocierii câștigătoare a licitației, s-au retras din asociere, iar operatorii rămași în asociere nu pot prelua sarcinile acestora;
d) când operatorul de transport, reprezentantul asocierii, renunța la calitatea respectiva;
e) când concesionarul solicita justificat renegocierea.
Ordonanța:
Art. 32. - În cazul extinderii transportului public local de călători pe noi trasee, după încheierea contractului de concesiune, noile trasee vor fi atribuite prin licitație publică, operatorul de transport existent beneficiind de dreptul de preemțiune.
Norme-cadru:
32.01. În cazul în care exista mai mulți operatori beneficiari ai contractelor de concesiune pentru executarea transportului public local de călători, dreptul de preemțiune se pierde.
32.02. În cazul extinderii transportului prin mărirea numărului de curse de pe un traseu, acestea se vor acorda deținătorului contractului de concesiune pe acel traseu. În cazul refuzului din partea deținătorului, cursele respective vor fi acordate prin licitație.
32.03. În cazul extinderii transportului public local pe noi trasee care fac parte dintr-o grupa de trasee, acestea se vor acorda deținătorului contractului de concesiune pe acea grupa. În cazul în care deținătorul contractului de concesiune a grupei de trasee refuza sau noile trasee nu fac parte din nici o grupa de trasee, acestea vor fi concesionate prin licitație.
Ordonanța:
Art. 33. - Contractele de concesiune a transportului public local de călători, încheiate între operatorii de transport și autoritățile administrației publice locale, își produc efectele până în momentul încheierii noilor contracte de concesiune a transportului public local de călători, în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe.
Norme-cadru:
33.01. Titularii contractelor pe baza cărora se prestează în prezent serviciul de transport public local de călători vor beneficia de prelungirea acestora până la momentul finalizarii procedurilor de încheiere a contractelor de concesiune pentru serviciul de transport respectiv.
-------------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.