Anexa 2.13

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Bunești,

județul Suceava

Descrierea stemei:

Stema comunei Bunești, potrivit anexei nr. 1.13, se compune dintr-un scut albastru, cu un brâu crenelat, pe ambele părți, roșu.

În partea superioară a scutului se află o creangă de măr înflorită, cu vârful spre stânga.

În partea inferioară, doi pești unul sub altul, cel de jos conturnat, toate din argint.

Scutul este timbrat cu o coroană murală cu un turn de argint.

Semnificațiile elementelor însumate:

Propunerea de stemă a comunei Bunești asigură concordanța elementelor acesteia cu specificul economic, social, cultural și tradiția istorică ale comunei, respectând tradiția heraldică a acestei zone și legile științei heraldicii.

Coroana murală cu un turn de argint semnifică faptul că așezarea este comună.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.