Anexa 2.74

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Sucevița,

județul Suceava

Descrierea stemei:

Stema comunei Sucevița, potrivit anexei nr. 1.74, se compune dintr-un scut tăiat.

În câmpul superior, pe contrahermină, negru și argint, stema Moldovei cu capul de bour, însoțit între coarne de o stea cu cinci raze, având în dreapta o roză și o semilună descrescândă în stânga, toate de aur.

În câmpul inferior, pe albastru, două săbii încrucișate cu vârful în jos, de aur.

Scutul este timbrat cu o coroană murală cu un turn de argint.

Semnificațiile elementelor însumate:

Propunerea de stemă a comunei Sucevița asigură concordanța elementelor acesteia cu specificul economic, social, cultural și tradiția istorică ale comunei, respectând tradiția heraldică a acestei zone și legile științei heraldicii.

Coroana murală cu un turn de argint semnifică faptul că așezarea este comună.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.