Anexa nr. 2

DEFINIREA unor termeni de specialitate utilizați în cuprinsul legii

● Autorizația de construire/desființare

Actul de autoritate al administrației publice locale - consilii județene și consilii locale municipale, orășenești și comunale -, pe baza căruia se pot realiza lucrări de construcții.

Procedura de emitere a autorizației de construire/desființare este reglementata prin prezenta lege și prin normele metodologice elaborate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

● Anexe gospodărești

Construcțiile cu caracter definitiv sau provizoriu, menite să adăpostească activități specifice, complementare funcțiunii de locuire, care, prin amplasarea în vecinătatea locuinței, alcătuiesc împreună cu aceasta o unitate funcțională distinctă.

În categoria anexelor gospodărești, de regulă în mediul rural, sunt cuprinse: bucătării de vară, grajduri pentru animale mari, pătule, magazii, depozite și altele asemenea. În mod similar, sunt asimilabile noțiunii de anexe gospodărești și garajele, serele, piscinele și altele asemenea.

● Anexe gospodărești ale exploatațiilor agricole

Construcțiile situate în zone izolate în extravilan și îndepărtate de localitatea de reședință a lucrătorilor agricoli, menite să adăpostească mașini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum și spații pentru cazare temporara pe timpul campaniilor agricole.

• Avize/acorduri

Aviz - document scris, indiferent de denumirea sa formală, emis de o autoritate publică sau de o entitate cu atribuții legale, rezultat al unei operațiuni administrative prin care se exprimă un punct de vedere tehnic, juridic, funcțional sau de specialitate, necesar în procedura de elaborare, avizare sau aprobare a documentațiilor de amenajare a teritoriului sau de urbanism ori în procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții, care poate condiționa sau influența conținutul, aprobarea ori implementarea documentației.

Acord - document cu caracter obligatoriu, indiferent de denumirea utilizată, emis de o autoritate publică sau de o entitate cu atribuții legale, rezultat al unei operațiuni administrative, prin care se exprimă acceptul, aprobarea sau lipsa opoziției față de elaborarea, avizarea, aprobarea ori realizarea unei documentații de amenajare a teritoriului sau de urbanism sau a unei lucrări de construcții, fără de care procedura nu poate continua în mod legal.

Indiferent de denumirea utilizată, precum aviz, acord, punct de vedere, notă de consultanță, adresă, orice document care condiționează continuarea procedurii de autorizare a construcțiilor este considerat aviz sau acord și îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2025 privind unele măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului și construcțiilor și accelerarea investițiilor, cu excepția cazurilor expres prevăzute de legislația din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.

Neaplicarea dispozițiilor privind avizarea tacită sau a celor privind gratuitatea analizării și emiterii de avize sau acorduri necesare pentru obținerea autorizațiilor de construire aferente investițiilor/lucrărilor publice de către entități avizatoare, publice sau private, prin emiterea unor documente sub alte denumiri, este interzisă.

(la 02-02-2026, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 8. , Articolul II din ORDONANȚA nr. 7 din 30 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 30 ianuarie 2026 )

● Avizare/aprobare

Avizare - procedură de analiză și de exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, a administrației publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluțiilor funcționale, a indicatorilor tehnico-economici și sociali ori a altor elemente prezentate prin documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism sau prin Documentația tehnică - D.T. pentru autorizarea execuției lucrărilor de construcții și proiectul tehnic (P.Th.) pe baza căruia se vor executa lucrările.

------

Primul alineat al definiției "Avizare" din anexa 2 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.

Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) care are caracter tehnic de obligativitate.

(la 14-02-2009, Definiția "Avizare" din anexa 2 a fost modificată de pct. 40 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. )

Definiția "Avizare" din anexa 2 a fost modificată de art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții" cu termenul "Documentație tehnică - D.T.".

Aprobare - opțiunea forului deliberativ al autorității competente de însușire a propunerilor din documentațiile prezentate și susținute de avizele tehnice favorabile, prealabil emise. Prin actul de aprobare se conferă documentațiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor de dezvoltare teritorială și urbanistică, precum și al autorizării lucrărilor de execuție a obiectivelor de investiții.

● Clădiri de importanță redusă

Construcții cu funcții obișnuite, cu un grad de risc scăzut, care afectează un număr redus de oameni:

a) clădiri de locuit cu S+P+1E, cu maximum 6 apartamente, inclusiv anexele gospodărești ale acestora;

b) clădiri pentru învățământ cu cel mult 4 unități funcționale;

c) dispensare comunale fără staționar;

d) sedii administrative în mediul rural: primarii, posturi de politie, cooperative de credit rural, biblioteci, oficii poștale și altele asemenea;

e) clădiri pentru comerț și alimentație publică, cu o suprafață de până la 200 mp și cu deschideri până la 6 m;

f) hale și ateliere pentru activități meșteșugărești care nu generează vibrații, cu o suprafață de până la 200 mp și deschideri până la 6 m;

g) dependințe și anexe gospodărești: garaje, bucătării de vară, grajduri, șuri și altele asemenea;

h) construcții cu caracter provizoriu.

● Construcții cu caracter provizoriu

Construcțiile autorizate ca atare, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul funcțiunii adăpostite ori datorită cerințelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existență limitată, precizată și prin autorizația de construire.

De regula, construcțiile cu caracter provizoriu se realizează din materiale și alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea inițială (confecții metalice, piese de cherestea, materiale plastice ori altele asemenea) și sunt de dimensiuni reduse. Din categoria construcțiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioșcuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe căile și în spațiile publice, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine, pergole ori altele asemenea. În sensul prezentei legi realizarea construcțiilor provizorii se autorizează în aceleași condiții în care se autorizează construcțiile definitive.

● Construcții speciale

Construcții, amenajări și instalații care se autorizează în condițiile prevăzute la art. 43 lit. a), respectiv construcțiile, amenajările și instalațiile la obiective militare, precum și cele realizate în scopul îndeplinirii atribuțiilor specifice instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, deținute cu orice titlu de către acestea.

(la 18-07-2016, Definiția "Construcții speciale" a anexei 2 a fost modificată de pct. 11 al art. unic din LEGEA nr. 148 din 12 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 15 iulie 2016. )

● Documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism

Ansamblurile de documente scrise și desenate, referitoare la un teritoriu definit, prin care se analizează situația existentă și se stabilesc obiectivele, acțiunile și măsurile de dezvoltare pe o perioadă determinată.

Structura documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism cuprinde:

a) planurile de amenajare a teritoriului;

b) planurile urbanistice;

c) regulamentele locale de urbanism.

Definirea și conținutul-cadru al documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se fac prin legea amenajării teritoriului și urbanismului.

● Documentație tehnică - D.T.

Documentația tehnică simplificată care prezintă elementele tehnice esențiale necesare emiterii autorizației de construire/desființare și prin care se stabilesc principalele coordonate privind încadrarea în indicii urbanistici aprobați, amplasarea construcțiilor și relațiile acestora cu vecinătățile, schemele și fluxurile funcționale, compoziția spațială, structura de rezistență, expresia de arhitectură, dotarea și echiparea construcțiilor - inclusiv soluțiile de asigurare, branșare și racordare a acestora la infrastructura edilitară, după caz.

După emiterea autorizației de construire, documentația tehnică - D.T. se dezvoltă în proiectul tehnic - P.Th. și constituie parte integrantă a acestuia, respectiv a detaliilor de execuție, fiind interzisă modificarea prevederilor documentației tehnice - D.T., sub sancțiunea nulității autorizației de construire.

Conținutul-cadru al documentației tehnice - D.T. este prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta lege.

(la 14-10-2009, Definiția "Documentație tehnică - D.T." din anexa 2 a fost modificată de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 41 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. )

● Documentație pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții

Totalitatea documentelor prevăzute la art. 7 alin. (1) din lege care constituie dosarul ce se depune la autoritățile administrației publice locale prevăzute la art. 4 în vederea emiterii autorizației de construire.

(la 14-10-2009, Definiția "Documentație pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții" din anexa 2 a fost modificată de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 41 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. )

• Drept de execuție a lucrărilor de construcții

Dreptul asupra construcției și/sau terenului care conferă titularului dreptul de a obține, potrivit legii, din partea autorității competente autorizația de construire/desființare:

1. dreptul real principal: drept de proprietate, drept de administrare, drept de concesiune având ca obiect terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale, uz, uzufruct, superficie, servitute;

(la 31-12-2017, Punctul 1. din Definiția Drept de execuție a lucrărilor de construcții, Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I, Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 273 din 22 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 28 decembrie 2017 )

2. drept de creanță dobândit prin: contract de cesiune, concesiune, comodat, locațiune. Emiterea autorizației de construire în baza unui contract de comodat/locațiune se poate face numai pentru construcții cu caracter provizoriu și acordul expres al proprietarului de drept. Prin excepție, în baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legislației specifice din domeniul petrolului și gazelor naturale, de către titularii de licențe/permise/autorizații cu proprietarii terenurilor din perimetrul de exploatare, se poate autoriza inclusiv executarea lucrărilor de construcții necesare pentru derularea operațiunilor de explorare/prospectare geologică și exploatare a petrolului și gazelor naturale, altele decât construcțiile cu caracter provizoriu, dacă respectivele contracte cuprind explicit acordul proprietarilor pentru executarea lucrărilor de construcții pe aceste terenuri, respectiv în baza unui acord pentru construcțiile care afectează temporar terenul și cu acordul expres al deținătorului de drept pentru executarea lucrărilor de construcții necesare extinderii, întreținerii sistemelor de apă și apă uzată, aducțiuni, având explicit acordul/declarația din partea deținătorului de drept pentru executarea lucrărilor de construcții pe aceste terenuri.

3. Asociațiile de proprietari, care dețin titluri de proprietate asupra terenurilor din jurul condominiilor, pot încheia contracte de locațiune, închiriere, folosință sau concesiune asupra acestora, precum și asupra terenului aferent condominiului cu proprietarii interesați, pentru extinderea spațiilor aflate la parter, cu acordul adunării generale exprimat prin hotărâre adoptată cu 2/3 din numărul total al proprietarilor și acordul exprimat în scris al tuturor proprietarilor direct afectați.

(la 27-07-2020, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 149 din 23 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 24 iulie 2020 )

(la 01-07-2017, Definiția Drept de execuție a lucrărilor de construcții din Anexa 2 a fost modificată de ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 147 din 26 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 28 iunie 2017 )

● Firma

Elementul constructiv aplicabil pe clădire sau independent, pe care se inscripționează date de identificare a unei instituții publice, societăți comerciale, fundații, denumirea comercială, obiectul de activitate sau orice alt text specific, sub care o persoană fizică sau juridică își exercită activitatea într-o clădire sau într-o incintă.

● Instalații aferente construcțiilor

Totalitatea echipamentelor care asigură utilitățile necesare funcționării construcțiilor, situate în interiorul limitei de proprietate, de la branșament/racord la utilizatori, indiferent dacă acestea sunt sau nu încorporate în construcție. Instalațiile aferente construcțiilor se autorizează împreună cu acestea sau, după caz, separat.

(la 14-10-2009, Definiția "Instalații aferente construcțiilor" din anexa 2 a fost modificată de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 41^2. )

● Intravilanul localității

Teritoriul care constituie o localitate se determină prin Planul urbanistic general (PUG) și cuprinde ansamblul terenurilor de orice fel, cu/fără construcții, organizate și delimitate ca trupuri independente, plantate, aflate permanent sub ape, aflate în circuitul agricol sau având o altă destinație, înăuntrul căruia este permisă realizarea de construcții, în condițiile legii.

Intravilanul se poate dezvolta prin extinderea în extravilan numai pe bază de planuri urbanistice zonale (PUZ), legal aprobate, integrându-se ulterior în Planul urbanistic general (PUG) al localității.

● Extravilanul localității

Teritoriul cuprins între limita intravilanului și limita administrativ-teritorială a unității de bază (municipiu, oraș, comună), înăuntrul căruia autorizarea executării lucrărilor de construcții este restricționată, în condițiile prezentei legi.

● Împrejmuiri

Construcțiile definitive sau provizorii, cu rolul de a delimita suprafețe, arii sau parcele asupra cărora exista forme de proprietate, executate pentru protecție împotriva intruziunilor, realizate din diferite materiale - beton, cărămidă, piatra, lemn, metal, inclusiv sârma ghimpată întinsă pe bulumaci -, ori prin plantii specifice.

● Locuri de joacă și agrement

Construcții specifice pentru divertisment, recreere și sport pentru populație.

(la 14-10-2009, Definiția "Locuri de joacă și agrement" din anexa 2 a fost introdusă de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 41^3. )

● Lucrări de construcții

Operațiunile specifice prin care:

se realizează construcții de orice fel - civile, industriale, agrozootehnice, edilitare subterane și aeriene, căi de comunicații, lucrări inginerești, de arta etc.;

se desființează astfel de construcții prin demolare, dezmembrare, dinamitare etc.

● Lucrări de modificare

Lucrări de intervenții asupra elementelor constructive, structurale și/sau nestructurale, având ca efect modificarea totală sau în parte a acestora.

Lucrările de modificare pot fi:

a) lucrări de modificare structurală, din care fac parte, în principal, lucrările de consolidare, de supraetajare și/sau de extindere a construcției;

b) lucrări de modificare nestructurală, din care fac parte, în principal, lucrările de amenajări interioare și recompartimentări ușoare, care nu afectează în mod semnificativ structura de rezistență a construcției și pentru care este necesar avizul prealabil al unui proiectant autorizat.

Pentru executarea lucrărilor de modificare, cu excepția lucrărilor de compartimentare provizorii, nestructurale, este necesară emiterea unei autorizații de construire în condițiile legii și cu respectarea prevederilor legale privind calitatea în construcții.

(la 14-10-2009, Definiția "Lucrări de modificare" din anexa 2 a fost modificată de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 41^4. )

● Lucrări de intervenție în primă urgență

Orice fel de lucrări necesare la construcțiile existente care prezintă pericol public ca urmare a unor procese de degradare a acestora determinate de factori distructivi naturali și antropici, inclusiv a instalațiilor aferente acestora, pentru:

a) punerea în siguranță, prin asigurarea cerințelor de rezistență mecanică, stabilitate și siguranță în exploatare;

b) desființarea acestora.

(la 14-02-2009, Definiția "Lucrări de intervenție în primă urgență" din anexa 2 a fost introdusă de pct. 42 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. )

● Lucrări de reabilitare

Orice fel de lucrări de intervenții necesare pentru îmbunătățirea performanțelor de siguranță și exploatare a construcțiilor existente, inclusiv a instalațiilor aferente, în scopul prelungirii duratei de exploatare prin aducerea acestora la nivelul cerințelor esențiale de calitate prevăzute de lege.

(la 14-02-2009, Definiția "Lucrări de reabilitare" din anexa 2 a fost introdusă de pct. 43 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. )

● Lucrări de renovare majoră pentru infrastructura fizică a rețelelor de comunicații electronice

Lucrările de construcții civile sau lucrările de inginerie civilă executate în spațiul utilizatorului final, care includ modificări structurale ale întregii infrastructuri fizice interioare sau ale unei părți substanțiale a acesteia și care necesită o autorizație de construcție.

(la 28-07-2016, Definiția "Lucrări de renovare majoră pentru infrastructura fizică a rețelelor de comunicații electronice" din anexa 2 a fost introdusă de pct. 5 al art. 49 din LEGEA nr. 159 din 19 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 559 din 25 iulie 2016. )

● Lucrări specifice la căile de comunicație, care nu necesită autorizație de construire

Lucrările de întreținere care nu necesită proiect și deviz general, constând dintr-un complex de lucrări care se execută în mod permanent, în vederea menținerii construcțiilor-instalațiilor în condiții tehnice corespunzătoare desfășurării continue, confortabile și în deplină siguranță a circulației, la nivelul traficului maxim.

● Mobilier urban

Elementele funcționale și/sau decorative amplasate în spațiile publice care, prin alcătuire, aspect, amplasare, conferă personalitate aparte zonei sau localității. Prin natura lor piesele de mobilier urban sunt asimilate construcțiilor dacă amplasarea lor se face prin legare constructivă la sol (fundații platforme de beton, racorduri la utilități urbane, cu excepția energiei electrice), necesitând emiterea autorizației de construire. Fac parte din categoria mobilier urban: jardiniere, lampadare, bănci, bazine, pavaje decorative, pergole, cabine telefonice și altele asemenea.

● Modificare de temă

Orice schimbare inițiată de către investitor/proprietar care are în vedere funcțiunile și/sau capacitățile funcționale caracteristice, indicatorii tehnico-economici aprobați, soluțiile spațiale și/sau de amplasament și alte asemenea cerințe, care au fundamentat elaborarea documentației tehnice - D.T., care a stat la baza emiterii autorizației de construire.

-------

Definiția "Modificare de temă" din anexa 2 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.

● Parcelare

Operațiunea de proiectare urbanistică prin care se determină divizarea uneia sau mai multor proprietăți funciare distincte, destinate construirii, în scopul atribuirii, concesionarii sau vânzării loturilor rezultate.

● Proiect tehnic (P.Th.)

Documentația tehnico-economică - piese scrise și desenate -, elaborată în condițiile legii, care dezvoltă documentația tehnică - D.T., cu respectarea condițiilor impuse prin autorizația de construire, precum și prin avizele, acordurile și actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, anexe la autorizația de construire.

-------

Primul alineat al definiției "Proiect tehnic (P.Th.)" din anexa 2 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.

Proiectul tehnic (P.Th.) cuprinde soluțiile tehnice și economice de realizare a obiectivului de investiții, pe baza căruia se execută lucrările de construcții autorizate.

(la 14-02-2009, Definiția "Proiect tehnic (P.Th.)" din anexa 2 a fost modificată de pct. 45 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. )

● Detalii de execuție (D.E.)

Documentații tehnice cuprinzând reprezentări grafice realizate la scările 1:2,1:5,1:10,1:20 sau, după caz, la alte scări grafice, în funcție de necesitățile de redactare, precum și piese scrise pentru explicitarea reprezentărilor grafice, elaborate în baza proiectului tehnic și cu respectarea strictă a prevederilor acestuia, care detaliază soluțiile tehnice de alcătuire, asamblare, executare, montare și alte asemenea operațiuni, privind părți/elemente de construcție ori de instalații aferente acesteia și care indică dimensiuni, materiale, tehnologii de execuție, precum și legături între elementele constructive structurale/nestructurale ale obiectivului de investiții.

Detaliile de execuție, elaborate în condițiile legii și verificate pentru cerințele esențiale de calitate în construcții de către verificatori de proiecte atestați în condițiile legii, detaliază proiectul tehnic, în vederea executării lucrărilor de construcții autorizate.

(la 14-10-2009, Definiția "Detalii de execuție (D.E.)" din anexa 2 a fost modificată de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei «verificator tehnic» cu sintagma «verificator de proiecte»." )

● Recepția lucrărilor

Recepția lucrărilor constituie o componentă a sistemului calității în construcții și este actul prin care se certifică finalizarea lucrărilor executate în conformitate cu prevederile proiectului tehnic și cu detaliile de execuție.

Recepția lucrărilor de construcții de orice categorie și de instalații se efectuează atât la lucrări noi, cât și la intervenții în timp asupra construcțiilor existente, conform legii. Recepția lucrărilor de construcții se realizează în două etape, potrivit prevederilor legale în vigoare, după cum urmează:

recepția la terminarea lucrărilor;

recepția finală.

● Schimbare de destinație

În înțelesul prevederilor art. 3, este necesară emiterea unei autorizații de construire și/sau de desființare, după caz, numai în situația în care pentru realizarea schimbării de destinație a spațiilor sunt necesare lucrări de construcții pentru care legea prevede emiterea autorizației de construire.

● Zone protejate

Teritoriile delimitate geografic, în cuprinsul cărora se află elemente sau ansambluri ale patrimoniului natural sau cultural cu valoare deosebită. În raport cu natura elementelor de patrimoniu, zonele protejate sunt:

a) zone naturale protejate, instituite pentru protejarea și punerea în valoare a patrimoniului natural cu valoare deosebită;

b) zone construite protejate, instituite pentru salvarea, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului construit, cu valoare istorică, culturală sau memorialistică deosebită.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.