---------
la normele
-----------
Conținutul programei de examinare - proba practică
În vederea autorizării/reautorizării operatorilor în
camera de comandă la reactorii din centralele nuclearoelectrice
I. Conținut
CIA vor fi identificate din obiectivele de studiu rezultate în urma analizei sistematice a sarcinilor operatorilor autorizați, a programului de pregătire al acestora, a informațiilor conținute în rapoartele finale de securitate, manuale care conțin descrierea sistemelor centralei, a procedurilor de operare, autorizația și amendamentele acesteia, rapoarte de evenimente și alte materiale cerute de la unitatea autorizata.
II. Domenii
Testele de operare vor demonstra:
● înțelegerea de către candidat de a efectua acțiunile necesare;
● abilitatea de diagnoza;
● capacitatea de comunicare și acțiune în condiții normale și anormale;
● abilitatea dea îndeplini sarcini din următoarele domenii:
1. Efectuarea procedurilor de pregătire pornire, inclusiv operarea acelor comenzi care modifica reactivitatea
2. Manipularea comenzilor pentru aducerea centralei de la starea oprită la puterea cerută
3. Identificarea mesajelor, alarmelor și efectuarea acțiunilor corespunzătoare
4. Identificarea sistemelor de instrumentație și semnificația acestora
5. Observarea și controlul sigur al comportării grupului
6. Efectuarea manevrelor de control necesare pentru obținerea rezultatelor dorite în timpul regimurilor normale, anormale și de urgenta.
7. Operarea în siguranță a sistemelor de evacuare a căldurii, incluzând sistemul primar, sistemele de răcire de urgență, sistemele de evacuare a căldurii reziduale, precum și influența funcționării corespunzătoare a acestor asupra centralei
8. Operarea în siguranță a sistemelor auxiliare și a sistemelor de urgență incluzând operarea acelor controale asociate echipamentelor centralei care afectează controlul reactivității sau evacuarea produselor radioactive în mediul înconjurător
9. Descrierea folosirii și funcțiile sistemului de monitorizare radiologica incluzând monitoarele și dispozitivele de alarmare radiologica fixe, instrumente portabile de supraveghere radiologica.
10. Demonstrarea cunoștințelor despre riscurile radiologice, incluzând nivelele de iradiere permise în afara celor autorizate și abilitatea de a efectua alte proceduri pentru reducerea dozelor de radiații și de a proteja personalul expus la radiații.
11. Demonstrarea cunoștințelor despre planul de urgenta al centralei, inclusiv responsabilitățile operatorilor și operatorilor principali și nivelele de decizie.
12. Demonstrarea cunoștințelor și abilităților de operare în condiții de securitate a instalației.
13. Demonstrarea abilităților de lucru în echipă astfel încât să se facă dovada aderenței la procedurile în vigoare și faptul ca limitările stipulate de autorizație nu sunt depășite.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.