(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.
(2) În fața instanței de judecată, litigiile privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul procedurilor de atribuire care intră în sfera de aplicare a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență se soluționează de urgență și cu precădere.
Alin. (2) al art. 286 a fost modificat de pct. 3 al art. 61 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.
(1) Despăgubirile pentru repararea prejudiciului cauzat în cadrul procedurii de atribuire se solicită în justiție prin acțiune separată.
(2) Despăgubirile reprezentând prejudiciul cauzat printr-un act al autorității contractante sau ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind procedura de atribuire, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, se pot acorda numai după anularea în prealabil, potrivit legii, a actului respectiv ori, după caz, după revocarea actului sau luarea oricăror altor măsuri de remediere de către autoritatea contractantă.
(3) În cazul în care se solicită plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului reprezentând cheltuieli de elaborare a ofertei sau de participare la procedura de atribuire, persoana vătămată trebuie să facă doar dovada încălcării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și a faptului că ar fi avut o șansă reală de a câștiga contractul, iar aceasta a fost compromisă ca urmare a încălcării respective.
Art. 287 a fost modificat de pct. 59 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 19 din 7 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 12 martie 2009.
(1) Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune prin rezoluție comunicarea acesteia, precum și a înscrisurilor depuse către pârât și stabilește primul termen de judecată, care va fi de cel mult 20 de zile de la data înregistrării.
(2) Termenele de judecată ulterioare nu pot fi mai mari de 10 zile.
(3) Pârâtul este obligat să depună întâmpinarea în termen de 3 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă.
(4) Reclamantului i se va comunica de îndată întâmpinarea depusă de pârât în termenul prevăzut la alin. (3).
(5) Cererea reconvențională se introduce în termenul prevăzut la alin. (3).
(1) Comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Părțile, dacă dispun de asemenea mijloace de comunicare, au obligația de a indica datele corespunzătoare în cererea de chemare în judecată, respectiv în întâmpinare.
(2) Partea căreia, personal sau prin reprezentant ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat citația pentru un termen de judecată nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.
Art. 287^2 a fost introdus de pct. 60 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 19 din 7 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 12 martie 2009.
(1) Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța în temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care lipsesc ambele părți, deși au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.
Art. 287^5 a fost introdus de pct. 60 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 19 din 7 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 12 martie 2009.
(1) În cazuri temeinic justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, instanța, până la soluționarea fondului cauzei, poate să dispună la cererea părții interesate, prin încheiere motivată, cu citarea părților, suspendarea executării contractului.
(2) Instanța soluționează cererea de suspendare sau privind o altă măsură provizorie, luând în considerare consecințele probabile ale acestei măsuri asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public. Instanța va putea să nu dispună măsurile prevăzute la alin. (1), în cazul în care consecințele negative ale acestora ar putea fi mai mari decât beneficiile lor. Hotărârea de a nu dispune măsuri provizorii nu trebuie să prejudicieze niciun alt drept al persoanei care a înaintat cererea prevăzută la alin. (1).
(3) Încheierea prevăzută la alin. (1) poate fi atacată cu recurs, în mod separat, în termen de 5 zile de la comunicare.
Art. 287^7 a fost introdus de pct. 60 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 19 din 7 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 12 martie 2009.
(1) Instanța constată nulitatea contractului în următoarele cazuri:
a) autoritatea contractantă a atribuit contractul fără să respecte obligațiile referitoare la publicarea unui/unei anunț/invitații de participare conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;
b) au fost încălcate prevederile art. 205 alin. (1), art. 206 alin. (3), art. 256^3 alin. (3), dacă această încălcare a privat operatorul economic interesat de posibilitatea de a formula o cale de atac înainte de încheierea contractului, în cazul în care această încălcare este combinată cu încălcarea altor dispoziții în materia achizițiilor publice, dacă această din urmă încălcare a afectat șansele operatorului economic interesat de a obține contractul;
c) autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 150 sau ale art. 158-160.
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul în care instanța consideră, după analizarea tuturor aspectelor relevante, că motive imperative de interes general impun menținerea efectelor contractului, aceasta va dispune, în schimb, sancțiuni alternative, după cum urmează:
a) limitarea efectelor contractului, prin reducerea termenului de execuție al acestuia; și/sau
b) aplicarea unei amenzi autorității contractante, cuprinsă între 2% și 15% din valoarea obiectului contractului, cuantumul acesteia fiind invers proporțional cu posibilitatea de a limita efectele contractului, conform dispozițiilor lit. a).
(3) La aplicarea sancțiunilor alternative prevăzute la alin. (2), instanța va avea în vedere ca acestea să fie eficiente, proporționate și descurajante.
(4) Acordarea de despăgubiri nu reprezintă o sancțiune alternativă adecvată în sensul prevederilor alin. (2).
(5) Interesele economice legate de capacitatea contractului de a produce efecte pot fi avute în vedere ca motiv imperativ numai dacă, în circumstanțe excepționale, absența efectelor ar conduce la consecințe disproporționate. Interesele economice în legătură directă cu contractul respectiv, cum ar fi costurile generate de întârzieri în executarea contractului, costurile generate de lansarea unei noi proceduri de atribuire, costurile generate de schimbarea operatorului economic care va îndeplini contractul sau costurile cu privire la obligațiile legale generate de absența efectelor contractului, nu constituie motive imperative de interes general.
(6) În toate cazurile în care sancțiunea nulității prevăzută la alin. (1) nu poate avea efect retroactiv, întrucât desființarea obligațiilor contractuale deja executate este imposibilă, instanța va aplica în plus și sancțiunea prevăzută la alin. (2) lit. b).
Notă În redactarea Legii nr. 76 din 24 mai 2012 , publicate în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012, art. 287^16 din OUG 34/2006 prevede: „Articolul 287^16 (1) Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se judecă de curtea de apel. (2) Apelul nu suspendă executarea și se judecă de urgență și cu precădere. (3) În cazul admiterii apelului, instanța de apel va rejudeca în toate cazurile litigiul în fond. Legea nr. 76 din 24 mai 2012 a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013. În intervalul cuprins între publicarea Legii nr. 76 din 24 mai 2012 în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012 și intrarea în vigoare a acesteia (și implicit a modificării aduse art. 287^16, care prevedea că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel), legiuitorul a înțeles să modifice același articol 287^16 prin pct. 71 al art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2012 , act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 10 decembrie 2012 și intrat în vigoare, potrivit art. IV, la data de 1 ianuarie 2013, adică anterior Legii nr. 76/2012 . Modificarea prevedea, printre altele, că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu recurs, (în termen de 5 zile de la comunicare, recursul judecându-se de Secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel). După intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2012 , O.U.G. nr. 77/2012 a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 28 iunie 2013. Cu toate că Legea nr. 193/2013 modifică o serie de prevederi din O.U.G. nr. 77/2012 , se păstrează neschimbată dispoziția cuprinsă în art. 287^16 din O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la calea de atac a recursului și la instanța competentă să o soluționeze, respectiv curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal. În mod succesiv, legiuitorul modifică termenul de intrare în vigoare (conform pct. 1 al articolului unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 , aprobată prin Legea nr. 206/2012 , s-a stabilit mai întâi data de intrare în vigoare 1 februarie 2013 și, apoi, prin pct. I al art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 214/2013 , cu modificările ulterioare, s-a stabilit data de 15 februarie 2013), stabilind, în cele din urmă, aceeași dată de intrare în vigoare (15 februarie 2013) pentru ambele legi, respectiv Legea nr. 76/2012 și Codul de procedură civilă. Apreciem că, în situația conflictului de acte normative dintre Legea 76/2012 și OUG 77/2012 se vor aplica dispozițiile O.U.G. nr. 77/2012 , întrucât, intrarea în vigoare a Legii nr. 193/2013 pentru aprobarea cu modificări a O.U.G. nr. 77/2012 , fără a se aduce modificări dispozițiilor din ordonanța de urgență privind calea de atac a recursului și fără a avea în vedere evenimentele legislative intervenite în perioada de la intrarea în vigoare a ordonanței și până la data aprobării de către Parlament, determină concluzia că prevederea cuprinsă în art. 287^16 din O.U.G. nr. 34/2006 , astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 77/2012 , aprobată printr-o lege specială ulterioară Codului de procedură civilă, este, după cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o decizie care a devenit obligatorie pentru instanțe de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, „în fondul activ al legislației”. Astfel, prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial nr. 898 din 3 decembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 287^16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , că hotărârea pronunțată de către secția de contencios administrativ a tribunalului în procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică poate fi atacată numai cu recurs.
(1) Cererile introduse, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la instanțele judecătorești, având ca obiect contractele care intră în sfera de aplicare a acesteia, precum și cele pentru repararea prejudiciului cauzat se taxează, în funcție de valoare, după cum urmează:
a) până la valoarea de 40.000 lei inclusiv - 1% din această valoare;
b) între 40.001 lei și 400.000 lei inclusiv - 400 lei + 0,1% din ceea ce depășește 40.001 lei;
c) între 400.001 lei și 4.000.000 lei inclusiv - 760 lei + 0,01% din ceea ce depășește 400.001 lei;
d) între 4.000.001 lei și 40.000.000 lei inclusiv - 1.120 lei + 0,001% din ceea ce depășește 4.000.001 lei;
e) între 40.000.001 lei și 400.000.000 lei inclusiv - 1.480 lei + 0,0001% din ceea ce depășește 40.000.001 lei;
f) între 400.000.001 lei și 4.000.000.000 lei inclusiv - 1.840 lei + 0,00001% din ceea ce depășește 400.000.001 lei;
g) peste 4.000.000.000 lei - 2.200 lei.
(2) Cererile neevaluabile în bani se taxează cu 4 lei.
(3) Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru*), cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.