Capitolul V — Răspunderi și sancțiuni

Pe această pagină

Articolul 41

Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea contravențională, civilă sau penală, după caz.

Articolul 42

(1) Constituie infracțiune de braconaj și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte:

a) vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 32;

b) vânătoarea fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare;

c) tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv;

d) practicarea vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari;

e) emiterea de autorizații de vânătoare prin care se depășesc cotele de recoltă și cifrele de intervenție aprobate pentru fiecare gestionar;

f) vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale;

g) vânătoarea în Rezervația Biosferei «Delta Dunării», în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din celelalte arii naturale protejate, altfel decât în condițiile art. 39^1;

h) vânătoarea în perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, altfel decât în condițiile art. 34;

(la 28-07-2017, Litera h) din Alineatul (1) , Articolul 42 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 )

i) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecție specială avifaunistică în care vânătoarea este interzisă și a speciilor care fac obiectul protecției în ariile speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de management ale ariilor protejate;

j) urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparținând altui gestionar, fără acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în toc și în afara căilor de comunicație;

k) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze;

l) vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei nr. 1 și prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile din anexa nr. 2;

m) vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, cu excepția situațiilor de urgență stabilite prin derogări acordate de autoritatea publică centrală care răspunde de mediu pentru recoltarea exemplarelor din specia mistreț în vederea prevenirii pagubelor sau pentru combaterea epizootiilor, și vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. ad);

(la 13-01-2020, Litera m) din Alineatul (1) , Articolul 42 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )

n) vânarea mamiferelor și păsărilor cu mijloace neautorizate;

o) utilizarea, indiferent de scop, a substanțelor chimice care provoacă intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 1 lit. ad);

(la 13-01-2020, Litera o) din Alineatul (1) , Articolul 42 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )

p) vânarea urșilor la nadă sau la bârlog;

q) accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate, păsări de pradă și arcuri;

r) accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuția cartușului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România;

s) practicarea vânătorii cu armă altfel decât ținută în mână.

(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 42 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă au fost săvârșite:

a) de o persoană cu atribuții de serviciu în domeniul vânătorii, precum și de reprezentanții persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea;

b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe suprafețele din intravilan, din zona strict protejată și din zona-tampon din cuprinsul Rezervației Biosferei «Delta Dunării», altfel decât în condițiile derogărilor stabilite conform legii;

c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepția speciilor la care vânătoarea este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea și practicarea vânătorii.

(la 01-02-2014, Art. 42 a fost modificat de pct. 1 al art. 188, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )

Articolul 43

(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f^1) și art. 39 alin. (1) lit. g) și z).

(la 13-01-2020, Alineatul (1) din Articolul 43 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )

(2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 39 lit. ș).

(la 24-07-2015, Art. 43 a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 43^1

Faptele prevăzute la art. 42 se cercetează, se judecă și se sancționează în regim de urgență, prin excepție de la prevederile art. 293 din Codul de procedură penală, în conformitate cu prevederile speciale prevăzute în acesta.

(la 24-07-2015, Art. 43^1 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 44

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă:

a) scoaterea din țară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu național, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;

b) vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiții decât cele ale derogărilor;

c) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;

d) transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42 sau găsit împușcat ori tranșat în teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condițiilor legii;

e) eliberarea, însușirea și folosirea permiselor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31;

f) eliberarea de autorizații pentru vânătoare în perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan și în ariile naturale protejate sau în porțiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora;

g) împiedicarea, prin exercitarea de acte de violență, a desfășurării activităților de vânătoare în condițiile art. 4 alin. (2);

h) vânătoarea practicată fără poliță de asigurare pentru accidente și răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător.

(la 24-07-2015, Art. 44 a fost modificat de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 45

Nemarcarea prin semne vizibile a limitelor zonelor cu protecție strictă, a zonelor de protecție integrală și a zonelor tampon, de către administratorul ariei naturale protejate respective, constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

------

Art. 45 a fost respus în vigoare, în forma avută anterior abrogării dispuse de pct. 14 al art. II dinart. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin art. unic din LEGEA nr. 34 din 22 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 24 martie 2016.

Articolul 45^1

Constatarea faptelor ce constituie infracțiune potrivit art. 42-44 se face de către organele de urmărire penală cu atribuții în acest sens, de jandarmi, de personalul salariat cu atribuții în domeniul cinegetic din cadrul administratorului fondului cinegetic național și al gestionarilor fondurilor cinegetice, precum și de alte persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către conducătorul autorității publice centrale care răspunde de vânătoare.

(la 24-07-2015, Art. 45^1 a fost modificat de pct. 52 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 46

(1) Bunurile care au servit la săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 42-44, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă.

(2) Trofeele de vânat și vânatul care fac obiectul infracțiunilor prevăzute la art. 42-44 se confiscă.

(3) Bunurile prevăzute la alin. (1) și (2) se rețin de către agentul constatator și se predau organelor de urmărire penală.

(la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 46 a fost modificat de pct. 53 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 47

Permisul de vânătoare al celui care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la art. 42 și 43 se retrage și se anulează, în condițiile legii.

Articolul 48

(1) Constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează după cum urmează:

a) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. h), m), n), ț) și u) și la art. 39 lit. b), d), q), x), y), ai) și aj), cu amendă de la 250 lei la 750 lei;

b) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. c), d), j), k), l), q) și w), precum și la art. 39 lit. h), k), n) și r), cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei;

c) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 15 alin. (5), art. 23 alin. (1) lit. a), b), e), f), g), i), p), o), s), ș) și v) și la art. 39 lit. i), j), s), t), ț), w), ab), ae) și ah), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;

c^1) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 13 alin. (5) și (6), cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, cu excepția pagubelor produse de speciile prevăzute în anexa nr. 2;

(la 11-12-2016, Articolul 48 din Capitolul V a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 242 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 08 decembrie 2016, care modifică articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 22 decembrie 2015 )

d) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 17 alin. (1), (2), (2^1), (2^2), (2^3), (3) și (4), art. 18 alin. (1) și (2), art. 19 alin. (2^1), art. 21, art. 23 alin. (1) lit. r) și t), art. 35 alin. (4) și la art. 39 lit. c), m), p), v), ac), af) și ag), cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;

d^1) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. x), cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei;

(la 17-11-2025, Alineatul (1), Articolul 48, Capitolul V a fost completat de Punctul 2., Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 6 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 7 noiembrie 2025 )

e) accesul în fondurile cinegetice cu lațuri, ogari sau metiși de ogari, cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei.

(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 48 a fost modificat de pct. 54 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

(2) În toate cazurile, permisul de vânătoare al celui care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) va fi reținut de către agentul constatator și va fi transmis imediat unității care l-a emis.

Articolul 49

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 48 se fac de către personalul salariat cu atribuții în domeniul cinegetic din cadrul administratorului fondului cinegetic național și al gestionarilor fondurilor cinegetice, de personalul structurilor de administrare a ariilor naturale protejate, de ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române pentru faptele constatate în zona specifică de competență, de ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, de ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, precum și de alte persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către conducătorul autorității publice centrale care răspunde de vânătoare.

(la 11-12-2016, Articolul 49 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 242 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 08 decembrie 2016, care modifică articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 22 decembrie 2015 )

Articolul 50

(1) Persoanele împuternicite să constate infracțiunile prevăzute la art. 42-44 și contravențiile prevăzute la art. 48 sunt asimilate, în exercitarea atribuțiilor ce decurg din împuternicire, personalului care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității publice.

(la 16-07-2007, Alin. (1) al art. 50 a fost modificat de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 2 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 13 iulie 2007. )

(2) Procesul-verbal de constatare a contravențiilor este un document tipizat al cărui model se stabilește de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură*).

(la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 50 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. )

Articolul 51

(1) Cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin fapte ce constituie infracțiuni sau contravenții, în sensul prezentei legi, se stabilește potrivit anexelor nr. 1 și 2.

(2) În cazul în care daunele produse fondului cinegetic determină reducerea cotei de recoltă, despăgubirile se încasează de gestionarii fondurilor cinegetice, direct sau prin intermediul direcțiilor generale ale finanțelor publice.

(la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 51 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )

(3) Despăgubirile încasate de gestionarii fondurilor cinegetice sunt utilizate și distribuite după cum urmează:

(la 13-11-2008, Partea introductivă a alin. (3) al art. 51 a fost modificată de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )

a) 75% se rețin de gestionarii care le încasează pentru gospodărirea vânatului;

b) 25% se achită de gestionarii care le încasează agenților constatatori.

(4) În cazul în care daunele produse faunei cinegetice nu determină reducerea cotei de recoltă, despăgubirile se încasează de administrator, prin intermediul structurilor teritoriale sau al direcțiilor generale ale finanțelor publice.

(5) Despăgubirile încasate de administrator sunt utilizate și distribuite după cum urmează:

a) 75% se virează la bugetul de stat;

b) 25% se achită agenților constatatori.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.