ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 72 din 28 iunie 2007

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 29 iunie 2007
Intrat în vigoare
29.06.2007
Forma consolidată din
29.06.2007

privind unele măsuri derogatorii de la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii

Având în vedere:

- faptul că adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii a creat cadrul organizatoric pentru demararea procedurilor de atribuire a contractului de achiziție publică, dar nu a acoperit și procedurile prin care se atribuie contractele cu finanțare externă;

- faptul că reglementările în domeniu sunt cuprinse și în alte acte normative, iar necorelarea cu ghidurile organismelor internaționale care acordă finanțarea ar crea confuzii și întârzieri în aplicarea lor și ar produce prelungiri nejustificare sau eșecuri ale procesului de atribuire a contractului de achiziție publică cu finanțare externă;

- posibilitatea blocării unor proiecte deja demarate, menite să asigure o dezvoltare uniformă în zone cu o infrastructură precară, și care beneficiază de finanțare în cadrul programelor preaderare, dar ținând cont și de efectul de pârghie al fondurilor europene;

- că neaplicarea procedurilor Ghidului de achiziții al Băncii Europene de Investiții va conduce la întârzieri majore în derularea proiectelor de infrastructură, ceea ce ar genera costuri suplimentare pentru România;

- faptul că toate memorandumurile de finanțare încheiate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor cu Comisia Europeană, precum și de alte ministere prevăd faptul că pentru contractele de finanțare nerambursabilă acordate în vederea implementării proiectelor încheiate în baza acestor memorandumuri procedura de atribuire este cea stabilită de Ghidul practic pentru proiecte PHARE, ISPA și SAPARD al Comisiei Europene;

- faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 nu se referă la toate tipurile de contract, respectiv la contractul de grant, contract atipic,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul UNIC

Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru continuarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică de lucrări - 4R2, 4R5, 4R6, 5R3, împrumut BEI VI, semnat în decembrie 2006, autostrada Arad-Timișoara-Lugoj și autostrada Cernavodă-Constanța, finanțate prin contractele de finanțare ratificate prin Legea nr. 527/2001 privind ratificarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții și Administrația Națională a Drumurilor (AND) pentru finanțarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a IV-a, semnat la București la 6 noiembrie 2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2002 privind ratificarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții și Administrația Națională a Drumurilor pentru finanțarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la București la 8 martie 2002, aprobată prin Legea nr. 86/2003, Legea nr. 250/2004 privind ratificarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. pentru finanțarea Proiectului de construire a autostrăzii Arad-Timișoara-Lugoj, etapa I, semnat la București la 24 decembrie 2003 și la Luxemburg la 17 decembrie 2003, Legea nr. 151/2006 privind ratificarea Contractului de finanțare dintre România, reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice, Banca Europeană de Investiții și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., semnat la București la 22 decembrie 2005 și la Luxemburg la 27 decembrie 2005, pentru finanțarea Proiectului privind construcția autostrăzii Cernavodă-Constanța, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. va aplica prevederile Ghidului de achiziții al Băncii Europene de Investiții, cap. III, iar pentru contractele de finanțare nerambursabilă acordate în vederea implementării proiectelor, contracte încheiate în baza memorandumurilor de finanțare - acordurile PHARE Național CES 2005, PHARE Național CES 2006, PHARE CBC 2005, PHARE CBC 2006 - în cazul în care prin acele memorandumuri se prevede expres aplicarea unei proceduri specifice, se aplică acea procedură specifică.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul transporturilor,

Septimiu Buzașu,

secretar de stat

Ministrul dezvoltării,

lucrărilor publice și locuințelor,

Laszlo Borbely

Ministrul economiei și finanțelor,

Varujan Vosganian

București, 28 iunie 2007.

Nr. 72.

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.