Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Giurgiu", în calitate de administrator al bunurilor din patrimoniul sau, are următoarele atribuții:
a) răspunde de respectarea reglementărilor legale aplicabile în realizarea obiectului sau de activitate și controlează felul în care persoanele fizice și juridice care acționează în zona libera respecta prevederile legale ce se aplică în aceasta zona;
b) concesioneaza și închiriază terenuri și construcții din zona libera persoanelor fizice și juridice, române sau străine, în condițiile prevăzute de lege;
c) administrează și asigura exploatarea platformelor, magaziilor, instalațiilor, utilajelor, clădirilor social-administrative, grupurilor sociale, statiilor de transformare, suprafețelor de teren și a altor imobile aflate în dotare proprie;
d) asigura repararea și întreținerea construcțiilor și instalațiilor din patrimoniu;
e) asigura întreținerea căilor rutiere de acces;
f) asigura salubrizarea clădirilor și construcțiilor din patrimoniu;
g) avizează și controlează realizarea activităților în zona libera prin eliberarea de licențe tuturor utilizatorilor zonei libere: agenți economici - persoane fizice și juridice, române sau străine - în scopul dezvoltării echilibrate a zonei, al evitării concurentei neloiale și protejării mediului ambiant;
h) stabilește, potrivit reglementărilor legale, tarifele minime anuale pentru toate activitățile care se efectuează în interiorul zonei libere sau în legătură cu aceasta, pe baza analizei complete și comparative, și le supune aprobării consiliului de administrație al regiei autonome;
i) în calitate de administrator al Zonei Libere Giurgiu însoțește echipele care controlează mijloacele de transport la trecerea frontierei de stat;
j) avizează documentațiile tehnice și proiectele de execuție ale noilor obiective economice realizate prin mijloace proprii de către agenții economici români sau străini ori în cooperare cu aceștia, în conformitate cu legislația în vigoare, în scopul dezvoltării echilibrate a Zonei Libere Giurgiu și al protecției mediului ambiant;
k) controlează modul de respectare a normelor de protecție a mediului, a normelor de igiena și de prevenire și combatere a bolilor transmisibile și a normelor de prevenire și stingere a incendiilor, sesizind neregulile constatate organelor de control abilitate;
l) întocmește, supune spre aprobare și executa, conform legii, bugetul de venituri și cheltuieli pentru activitatea proprie;
m) informează periodic sau la cererea Agenției Zonelor Libere asupra activităților desfășurate în Zona Libera Giurgiu și a eficientei acestora;
n) elaborează studii și programe privind proportiile, nivelurile și ritmurile de dezvoltare, modernizare și sistematizare a Zonei Libere Giurgiu;
o) organizează și desfășoară activitatea de paza și control la porțile de acces și pe întreg teritoriul Zonei Libere Giurgiu.