pentru accelerarea procesului de privatizare
Parlamentul României adopta prezenta lege.
(1) Accelerarea privatizării se realizează prin transferul efectiv și cu titlu gratuit, către cetățenii români îndreptățiți, al acțiunilor aferente cotei de 30% din capitalul social al societăților comerciale cu capital de stat, denumite în continuare societăți comerciale, cît și prin vânzarea acțiunilor emise de aceste societăți.
(2) În vederea aplicării programului de privatizare, Guvernul, Fondul Proprietății de Stat și Fondurile Proprietății Private vor lua măsurile necesare potrivit prevederilor prezentei legi.
(3) Lista societăților comerciale supuse privatizării în masa, cuprinzând indicatori economico-financiari de baza, se aproba de către Guvern, la propunerea comuna a Agenției Naționale pentru Privatizare, Fondului Proprietății de Stat și Fondurilor Proprietății Private și se publică în Monitorul Oficial al României.
Capitolul 1 — Transferul cu titlu gratuit de acțiuni ↑ Cuprins
(1) Transferul cu titlu gratuit, către cetățenii români îndreptățiți, al acțiunilor aferente cotei de 30% din capitalul social al societăților comerciale prevăzute la art. 2 din Legea privatizării societăților comerciale nr. 58/1991 se efectuează pe baza certificatelor de proprietate, distribuite în temeiul aceleiași legi, și a cupoanelor nominative de privatizare, emise în temeiul prezentei legi.
(2) Cupoanele nominative de privatizare, cu valoare unica de schimb, vor fi emise și distribuite de către Agenția Naționala pentru Privatizare cetățenilor români cu domiciliul în România, care, până la data de 31 decembrie 1990 inclusiv, au împlinit vârsta de 18 ani, fiind astfel îndreptățiți a primi certificate de proprietate conform prevederilor Legii nr. 58/1991, iar în caz de deces, succesorilor legali ai acestora, precum și cetățenilor români care vor împlini vârsta de 18 ani până la data de 31 decembrie 1995 inclusiv și care domiciliază în România.
(3) Nu se vor atribui cupoane nominative de privatizare cetățenilor români care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, au folosit, în cadrul procesului de privatizare, întregul carnet de certificate de proprietate emis în baza Legii nr. 58/1991.
(4) Cupoanele nominative de privatizare nu pot fi înstrăinate prin acte juridice între vii.
(5) Cupoanele nominative de privatizare emise și distribuite cu încălcarea dispozițiilor alin. (2) și (3), precum și actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea interdicției prevăzute la alin. (4) sunt nule de drept.
(1) Acțiunile societăților comerciale supuse privatizării se vor transmite cu titlu gratuit, în limitele stabilite de lege, după cum urmează:
a) în schimbul carnetelor cu certificate de proprietate distribuite conform Legii nr. 58/1991, la valoarea unica de schimb de 25.000 lei;
b) în schimbul cupoanelor nominative de privatizare, a căror valoare unica de schimb se determina de către Guvern, Fondul Proprietății de Stat și Fondurile Proprietății Private, ca diferența între echivalentul valoric al cotei de 30% din capitalul social al societăților comerciale, conform raportarilor contabile la 31 decembrie 1994, împărțit la numărul cetățenilor îndreptățiți sa primească cupoane nominative de privatizare potrivit art. 2 al prezentei legi, pe de o parte, și valoarea unica de schimb a carnetului cu certificate de proprietate, pe de altă parte.
(2) Valorile unice de schimb ale carnetelor cu certificate de proprietate și ale cupoanelor nominative de privatizare, stabilite potrivit prezentei legi, se folosesc în toate cazurile de transfer cu titlu gratuit al acțiunilor și pe toată durata procesului de privatizare.
(3) La nivelul unei societăți comerciale, în funcție de cerere, schimbul de acțiuni se poate efectua până la limita de 60% din capitalul social.
(4) Pentru schimbarea certificatelor de proprietate în acțiuni se va utiliza întregul carnet cu certificate de proprietate la aceeași societate comercială.
(5) Agenția Naționala pentru Privatizare, împreună cu Fondul Proprietății de Stat și Fondurile Proprietății Private vor emite norme metodologice pentru regularizarea cotelor de capital social deținute de Fondul Proprietății de Stat și de fiecare Fond al Proprietății Private și vor stabili mecanismul, etapele de desfășurare și responsabilitățile organelor de resort.
(1) Schimbul de acțiuni contra carnete cu certificate de proprietate și/sau cupoane nominative de privatizare se va efectua numai către cetățenii români cu domiciliul în România.
(2) Dobindirea de acțiuni prin schimb contra carnete cu certificate de proprietate se poate face la una sau la mai multe societăți comerciale, iar dobindirea de acțiuni prin schimb contra cupoane nominative de privatizare se face numai la o singura societate comercială, afară de cazul când persoanele fizice utilizează cupoane nominative de privatizare dobîndite prin succesiune legală, în oricare situație un cupon nominativ de privatizare dând dreptul la dobindirea de acțiuni la o singura societate comercială.
(3) Persoanele fizice se pot mandata între ele pentru efectuarea schimbului de carnete cu certificate de proprietate și/sau cupoane nominative de privatizare, în vederea obținerii de acțiuni, potrivit normelor speciale stabilite de Guvern pentru aceasta operațiune.
(4) În condițiile în care cererea de acțiuni depășește oferta respectivei societăți comerciale, alocarea acțiunilor se efectuează pe baza raportului valoric dintre cererile exprimate și oferta de acțiuni.
(5) Carnetele cu certificate de proprietate și/sau cupoanele nominative de privatizare pot fi utilizate de cetățenii îndreptățiți pentru dobindirea de acțiuni la societățile comerciale de la data încheierii perioadei de distribuire a cupoanelor nominative de privatizare, stabilită prin normele metodologice, până la 31 decembrie 1995 inclusiv.
(6) Cetățenii îndreptățiți pot depune carnetele cu certificate de proprietate, inclusiv cele incomplete, la valoarea de 5.000 lei pentru un certificat, și/sau cupoanele nominative de privatizare la Fondurile Proprietății Private până la 31 martie 1996 inclusiv, devenind acționari la aceste fonduri în condițiile art. 3 din Legea nr. 58/1991. Cu începere de la 1 aprilie 1996, certificatele de proprietate și cupoanele nominative de privatizare neutilizate în condițiile alin. (5) sau ale prezentului alineat își pierd valabilitatea.
(7) Persoanele care optează pentru procurarea de acțiuni ale Fondurilor Proprietății Private, ce se vor organiza ca societăți de investiții financiare, sunt îndreptățite sa primească dividendele aferente perioadei cuprinse între momentul obținerii calității de acționar și încheierea exercițiului financiar al respectivului fond. Dividendele provin numai din profiturile realizate din activitatea economico-financiară a societăților comerciale la care Fondul Proprietății Private devine acționar prin schimbul carnetelor cu certificate de proprietate și al cupoanelor nominative de privatizare, conform alin. (5).
Pot schimba carnetele cu certificate de proprietate și/sau cupoanele nominative de privatizare contra acțiuni la o societate comercială cu capital de stat care nu este inclusă în lista societăților comerciale prevăzută la art. 1 alin. (3):
a) salariații societății comerciale;
c) somerii cu ultimul loc de muncă la respectiva societate comercială;
d) pensionării care au avut ultimul loc de muncă la respectiva societate comercială;
e) producătorii agricoli care întrețin relații contractuale cu caracter de continuitate cu societatea comercială respectiva, dacă aceasta se încadrează în domeniul agriculturii, industriei prelucratoare de materii prime agricole ori prestărilor de servicii pentru agricultura.
(1) Pentru societățile comerciale bancare, Guvernul va prezenta, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, un proiect de lege cu privire la privatizarea acestora prin vânzarea acțiunilor exclusiv contra numerar și numai către investitori privati și prin aport de capital privat.
(2) Societățile comerciale cu activitate agricolă care dețin în administrare terenuri aparținând domeniului privat al statului nu fac obiectul prezentei legi, privatizarea lor urmînd a se realiza numai după clarificarea regimului juridic al acestor terenuri.
Capitolul 2 — Vînzarea de acțiuni ↑ Cuprins
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, acțiunile aferente cotei de 40% din capitalul social al societăților comerciale prevăzute la art. 1 alin. (3), care nu fac obiectul privatizării cu titlu gratuit, vor fi oferite spre vînzare, de către Fondul Proprietății de Stat, persoanelor fizice și/sau juridice de drept privat române sau străine prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
(2) Pentru privatizarea rapida și integrală a societăților comerciale la care cererea de acțiuni este mai mica decît oferta, prețul de vînzare al acțiunilor poate fi redus, pe baza raportului de evaluare, sub valoarea nominală a acestora.
(3) În situația în care din raportul de evaluare rezultă o reducere mai mare decît 30% față de valoarea nominală a acțiunilor, vânzarea se face pe bază de contract cu cumpărătorul, care va include clauze asiguratorii pentru societățile comerciale în cauza.
(4) Același regim se aplică și acțiunilor neschimbate în procesul privatizării cu titlu gratuit.
(5) Producătorii agricoli care se afla în relații contractuale cu caracter de continuitate cu societățile comerciale din domeniul agriculturii, industriei prelucratoare de materii prime agricole și prestărilor de servicii pentru agricultura, care cumpara acțiuni, în condițiile alin. (1), de la aceste societăți, beneficiază individual de facilitățile prevăzute în art. 29 pct. 2 lit. a), art. 50 și art. 52 din Legea nr. 77/1994.
(1) Din sumele cuvenite Fondului Proprietății de Stat pentru acțiunile vîndute se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziția societății comerciale privatizate, o cota de până la 60% pentru stingerea datoriilor înregistrate în contabilitatea respectivei societăți comerciale până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția debitelor rezultate din aplicarea unor sancțiuni contractuale sau legale. Sumele rămase după achitarea datoriilor vor fi folosite exclusiv pentru realizarea de investiții productive.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și societăților comerciale privatizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar numai pentru acele rate de rambursare a creditului acordat prin contractul încheiat cu Fondul Proprietății de Stat, care devin exigibile după această dată.
(3) Suma debitelor, determinata conform alin. (1), verificata și avizată pentru fiecare societate comercială de către Ministerul Finanțelor, va fi lichidată integral, dacă nu depășește plafonul de 60% prevăzut la același alineat, sau până la concurenta acestuia. În caz contrar, pentru suma prevăzută la alin. (2) se va proceda în mod similar.
(4) Controlul respectării destinațiilor stabilite în alin. (1) și (2) pentru sumele alocate cu titlu gratuit societăților comerciale privatizate se exercită de către Curtea de Conturi și Ministerul Finanțelor. Orice constatare a nerespectării destinațiilor stabilite în alin. (1) și (2) se comunică Ministerului Finanțelor, care va anula alocarea sumei pentru societatea comercială respectiva, dispunind vărsarea acesteia la bugetul de stat.
După efectuarea schimbului de acțiuni contra carnete cu certificate de proprietate și/sau cupoane nominative de privatizare și la expirarea contractelor de locatie de gestiune sau de închiriere a unor active ale societății comerciale, locatarii care au efectuat investiții în aceste active vor primi în compensație acțiuni ce vor fi emise ca urmare a majorării capitalului social prin încorporarea valorii rămase actualizată a investițiilor efectuate de ei în activele respective.
Capitolul 3 — Sancțiuni ↑ Cuprins
(1) Constituie contravenții la prezenta lege, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sa constituie infracțiuni și se sancționează cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei următoarele fapte:
a) refuzul disponibilizarii de către Fondurile Proprietății Private și Fondul Proprietății de Stat, pentru schimbul de acțiuni contra carnete cu certificate de proprietate și/sau cupoane nominative de privatizare, a unei cote din capitalul social corespunzătoare plafoanelor stabilite la art. 3 alin. (3), dacă volumul cererii valabil exprimate se situeaza la aceste plafoane, indiferent ca schimbul s-ar face la paritatea cu valoarea nominală a unei acțiuni sau peste aceasta;
b) orice împiedicare, prin comisiune sau omisiune, a depunerii carnetelor cu certificate de proprietate și/sau a cupoanelor nominative de privatizare la o societate comercială privatizabila, de către persoane fizice și juridice stabilite în prezenta lege;
c) nerespectarea de către societățile comerciale privatizate a destinațiilor stabilite la art. 8 alin. (1) și (2) pentru sumele alocate lor cu titlu gratuit;
d) nerespectarea dispozițiilor art. 18;
e) nerespectarea termenelor de comunicare prevăzute la art. 24 alin. (2).
(2) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, persoanelor fizice sau juridice.
(3) Constatarea contravențiilor prevăzute în prezenta lege și aplicarea sancțiunilor se fac de către Ministerul Finanțelor, Curtea de Conturi și Agenția Naționala pentru Privatizare, prin agenții lor împuterniciți conform legii.
(4) Contravențiile prevăzute în prezenta lege le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968, cu excepția art. 25 și 26.
Înscrierea cu intenție în listele cetățenilor îndreptățiți a li se atribui cupoane nominative de privatizare a unor persoane neindreptatite sa primească asemenea cupoane constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește potrivit legii penale.
Atribuirea mai multor cupoane nominative de privatizare unei singure persoane constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și intereselor persoanelor și se pedepsește potrivit legii penale.
Depășirea cotelor de capital social destinate, în condițiile prezentei legi, privatizării cu titlu gratuit, precum și depășirea plafonului de 60% ori a limitelor stabilite de art. 8 alin. (1) - (3) pentru sumele alocate cu titlu gratuit societăților comerciale privatizate constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și se pedepsește potrivit legii penale.
Capitolul 4 — Dispoziții finale ↑ Cuprins
(1) Dacă până la data intrării în vigoare a prezentei legi, la unele dintre societățile comerciale incluse în lista prevăzută la art. 1 alin. (3), procesul de privatizare a fost initiat și este deja concretizat prin contracte de schimb și de vînzare de acțiuni încheiate cu Fondurile Proprietății Private și cu Fondul Proprietății de Stat, acest proces va fi finalizat, pentru acțiunile formind obiectul respectivelor contracte de schimb și de vînzare, potrivit procedurilor stabilite de legea sub imperiul căreia a fost initiat.
(2) Acțiunile deținute de Fondul Proprietății de Stat la societățile comerciale nenominalizate în cadrul programului de privatizare în masa, potrivit art. 1 al prezentei legi, vor putea fi vîndute și prin alte metode stabilite de celelalte reglementări legale în vigoare.
(3) Schimbul și vânzarea de acțiuni la oricare dintre societățile comerciale cu capital de stat, care dețin terenuri a căror situație juridică în privinta proprietății este în curs de clarificare, se vor efectua în limita capitalului social, fără a include valoarea terenurilor pentru care societatea comercială nu deține titlu de proprietate.
(4) După clarificarea situației juridice a terenurilor în cauza, pachetul de acțiuni aferent acestora va fi pus în vînzare sau transferat cu titlu gratuit, după caz.
La societățile comerciale care se privatizează potrivit prezentei legi, beneficiarilor de acțiuni li se eliberează în mod gratuit certificate de acționar. Certificatele de acționar sunt nominative și se emit de către societățile comerciale în cauza, în termen de 60 de zile de la închiderea perioadei de depunere. Actionarii își pot transfera acțiunile în condițiile prevăzute în Legea nr. 31/1990 și în Legea nr. 52/1994.
(1) În termen de cel mult 60 de zile de la data privatizării a cel puțin 51% din capitalul social al oricăreia dintre societățile comerciale prevăzute la art. 1 alin. (3), se va convoca adunarea generală a acționarilor, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, pentru modificarea statutului și alegerea noilor administratori.
(2) La societățile comerciale cu capital parțial de stat, Fondul Proprietății de Stat va avea în consiliul de administrație un număr de membri proporțional cu partea de capital deținută.
În aplicarea prevederilor prezentei legi, Guvernul și, acolo unde este cazul, cu consultarea Fondului Proprietății de Stat și a Fondurilor Proprietății Private, va stabili măsurile organizatorice, structurile functionale care se impun și va aproba prin hotărâri mecanismul, etapele de desfășurare și responsabilitățile organelor de resort implicate în procesul privatizării, în termen de 60 de zile de la promulgarea legii.
(1) Operațiunile de schimb de acțiuni contra carnete cu certificate de proprietate și/sau cupoane nominative de privatizare în numele și pe contul persoanelor îndreptățite pot fi efectuate de către Fondurile Proprietății Private, Casa de Economii și Consemnațiuni, Regia Autonomă "Posta Română", precum și de către societățile bancare cu capital de stat și societățile de asigurare cu capital de stat, toate în calitate de mandatari abilitați în acest scop de Agenția Naționala pentru Privatizare.
(2) Persoanele juridice, abilitate potrivit alin. (1) să efectueze operațiuni de dobândire de acțiuni în numele și pe contul cetățenilor îndreptățiți, vor percepe un comision de maximum doua miimi din valoarea unica de schimb a carnetelor cu certificate de proprietate și a cupoanelor nominative de privatizare prezentate pentru schimbul contra acțiuni.
(1) Sumele încasate de Fondurile Proprietății Private în perioada cuprinsă între constituirea lor și data transformarii acestora în societăți de investiții financiare, cu titlu de dividende aferente acțiunilor reprezentind 30% din capitalul social al societăților comerciale arondate lor, precum și activele dobîndite prin valorificarea dividendelor încasate până la data transformarii lor în societăți de investiții financiare, conform art. 4 alin. (6), din care se scad cheltuielile de funcționare, se cuvin titularilor de certificate de proprietate, asa cum aceștia le-au primit personal în temeiul Legii nr. 58/1991. Stabilirea sumelor cuvenite cu titlu de dividende cetățenilor îndreptățiți și modul de atribuire a acestora se vor face potrivit prevederilor legale referitoare la transformarea Fondurilor Proprietății Private în societăți de investiții financiare.
(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul legii de transformare a Fondurilor Proprietății Private în societăți de investiții financiare.
(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Fondurile Proprietății Private vor efectua între ele compensările certificatelor de proprietate folosite până la această dată, luând în considerare valorile la care aceste certificate au fost utilizate în procesul de privatizare.
Societățile comerciale prevăzute la art. 2 din Legea nr. 58/1991 au dreptul sa vinda active și mijloace fixe din dotare, la prețul de piața, prin licitație organizată potrivit reglementărilor în vigoare, sub condiția de a nu fi afectată eficienta realizării obiectului de activitate al societăților comerciale în cauza. Sumele rezultate din vânzarea de active și de mijloace fixe se lasă la dispoziția societății comerciale vânzătoare, putind fi utilizate și pentru finanțarea activităților prevăzute în obiectul de activitate al acesteia.
Acțiunile dobîndite prin schimb sau prin vînzare în cadrul procesului de privatizare în masa, reglementat de prezenta lege, pot fi negociate pe piața valorilor mobiliare, fiind exceptate de la incidența prevederilor art. 26 din Legea nr. 52/1994.
(1) Societățile comerciale prestatoare de servicii pentru agricultura de tip AGROMEC, SERVAGROMEC și AGROSERVICE se pot diviza și privatiza pe baza raportului de evaluare întocmit de o comisie formată din reprezentanții Fondului Proprietății de Stat, Fondurilor Proprietății Private, prefecturilor, direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat și ai Ministerului Agriculturii și Alimentației, care va cuprinde și utilajele neamortizate și nefolosite, valoarea acestora pe baza indicilor de folosire putind ajunge până la valoarea de recuperare a materialelor.
(2) La privatizarea societăților comerciale prevăzute la alin. (1), producătorii deținători de terenuri agricole beneficiază de dreptul de preferinta în limita unei cote de până la 35% din capitalul social. La privatizarea societăților comerciale care au ca obiect de activitate prelucrarea și industrializarea produselor agricole, producătorii deținători de terenuri agricole, care întrețin relații contractuale cu caracter de continuitate cu societățile comerciale respective, beneficiază de dreptul de preferinta în limita unei cote de până la 20% din capitalul social.
(3) Terenurile neagricole a căror situație juridică nu a fost clarificata potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, aferente societăților comerciale prevăzute la alin. (1), pot fi transferate administrației publice locale, care le va concesiona cu acordul Ministerului Agriculturii și Alimentației.
Se exceptează de la prevederile prezentei legi societățile comerciale cu capital de stat înființate, în baza Legii nr. 15/1990 și a Legii nr. 31/1990, din fostele unități agricole și piscicole de stat și trusturile acestora.
(1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va lua măsuri pentru întocmirea și distribuirea listelor cu cetățenii îndreptățiți sa primească cupoane nominative de privatizare.
(2) Societățile comerciale care s-au privatizat până la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt obligate sa comunice Fondurilor Proprietății Private, în termen de 15 zile, lista persoanelor care au utilizat carnete cu certificate de proprietate. Fondurile Proprietății Private vor comunică, în termen de 15 zile, aceste date instituției însărcinate cu întocmirea listelor cu cetățenii îndreptățiți sa primească cupoane nominative de privatizare.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, prevederile art. 3 alin. 3 din Legea nr. 52/1994 sunt și rămân abrogate.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comuna din 24 mai 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR PREȘEDINTELE SENATULUI
ADRIAN NASTASE prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
--------------------------------