Capitolul I

(1) Organul de conducere al unei instituții de credit trebuie să asigure o structură operațională și organizatorică adecvată și transparentă pentru instituția de credit în cauză și trebuie să dețină o prezentare scrisă a acesteia.

(2) În sensul alin. (1), structura operațională și organizatorică trebuie să promoveze și să demonstreze administrarea eficace și prudentă a unei instituții de credit la nivel individual, subconsolidat și consolidat. Organul de conducere trebuie să se asigure că funcțiile de control intern sunt independente de liniile de activitate pe care le controlează, inclusiv faptul că există o separare adecvată a responsabilităților lor și că acestea dețin resursele financiare și umane adecvate, precum și competențele necesare pentru a-și îndeplini rolul în mod eficace.

(3) Liniile de raportare și alocarea responsabilităților, în special între persoanele care dețin funcții-cheie în cadrul unei instituții de credit, trebuie să fie clare, bine definite, coerente, funcționale și documentate în mod corespunzător. Documentația trebuie să fie actualizată în consecință.

(4) Structura operațională și organizatorică a instituției de credit nu trebuie să afecteze capacitatea organului de conducere de a supraveghea și a administra în mod eficace riscurile cu care se confruntă instituția de credit sau grupul din care aceasta face parte sau capacitatea Băncii Naționale a României de a supraveghea în mod eficace instituția de credit.

(5) Organul de conducere trebuie să evalueze dacă și în ce fel modificările semnificative în structura grupului, care pot rezulta, printre altele, din înființarea unor noi filiale, fuziuni și achiziții, vânzarea sau dizolvarea unor părți ale grupului sau din evoluții exterioare grupului, afectează soliditatea cadrului organizațional al instituției de credit. În cazul în care sunt identificate deficiențe, organul de conducere trebuie să efectueze orice modificări necesare cu promptitudine.

(1) Organul de conducere al unei instituții de credit filială, persoană juridică română, trebuie să adopte și să implementeze, la nivel individual, politicile privind cadrul de administrare a activității de la nivelul grupului, instituite la nivel consolidat sau subconsolidat, astfel încât să se asigure conformarea cu toate cerințele specifice prevăzute în legislația națională și a Uniunii Europene aplicabilă în materie.

(2) În sensul alin. (1), organul de conducere al unei instituții de credit filială trebuie să adere la aceleași valori și politici privind cadrul de administrare a activității cu cele instituite la nivelul grupului, cu excepția cazului în care există cerințe legislative sau de supraveghere ori considerente de proporționalitate care determină o altă conduită. În acest sens, organul de conducere al unei instituții de credit filială trebuie ca, în cadrul propriilor responsabilități pe linia cadrului de administrare a activității, să își stabilească propriile politici și să evalueze orice decizii sau practici la nivel de grup pentru a asigura că acestea nu determină încălcarea de către filială a prevederilor cadrului de reglementare ori a legislației care instituie regulile prudențiale aplicabile la nivel individual pe teritoriul României. Organul de conducere al unei instituții de credit filială trebuie, de asemenea, să asigure că asemenea decizii sau practici nu aduc atingere:

(3) O instituție de credit consolidantă, persoană juridică română, trebuie să asigure, la nivel consolidat și subconsolidat, respectarea politicilor privind cadrul de administrare a activității de la nivelul grupului de către toate instituțiile de credit și alte entități care intră în perimetrul de consolidare prudențială, cu luarea în considerare a prevederilor art. 311 din prezentul regulament, inclusiv de către filialele acestora care nu sunt incluse în sfera de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sau a legislațiilor din alte state membre care au transpus Directiva 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE.

(4) Atunci când implementează politici privind cadrul de administrare a activității, o instituție de credit consolidantă trebuie să se asigure că fiecare filială a sa dispune de un cadru de administrare solid. De asemenea, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere un cadru specific de administrare a activității dacă activitățile nu sunt organizate în entități juridice separate, ci în cadrul unei matrice a liniilor de activitate care cuprinde mai multe entități juridice.

(5) O instituție de credit consolidantă trebuie să aibă în vedere interesele tuturor filialelor sale și modul în care strategiile și politicile instituției de credit contribuie la interesul fiecărei filiale și la interesul întregului grup pe termen lung.

(6) O instituție de credit-mamă, persoană juridică română, și filialele acesteia trebuie să se asigure că entitățile din cadrul grupului respectă toate cerințele specifice aplicabile în oricare dintre jurisdicțiile relevante.

(7) O instituție de credit consolidantă se asigură că filialele sale, înființate în state terțe și incluse în perimetrul de consolidare prudențială, dispun de procese și mecanisme privind cadrul de administrare a activității care sunt consecvente cu politicile privind cadrul de administrare a activității de la nivelul grupului și respectă cerințele în materie prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și de prezentul regulament, în măsura în care acest lucru nu contravine legislației statelor terțe.

(8) Cerințele privind cadrul de administrare a activității prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și de prezentul regulament se aplică inclusiv instituțiilor de credit, persoane juridice române, filiale ale unei întreprinderi-mamă dintr-un stat terț. Dacă o instituție de credit, persoană juridică română, filială a unei întreprinderi-mamă dintr-un stat terț, este o instituție de credit consolidantă, perimetrul de consolidare prudențială nu include întreprinderea-mamă din statul terț și filialele directe ale întreprinderii-mamă respective.

(9) Instituția de credit, persoană juridică română, filială a unei întreprinderi-mamă dintr-un stat terț, trebuie să se asigure că în politica sa privind cadrul de administrare a activității ia în considerare politica privind cadrul de administrare a activității la nivelul întregului grup al instituției de credit-mamă dintr-un stat terț numai dacă acest lucru nu contravine cerințelor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, legislației Uniunii Europene în materie și ale prezentului regulament.

(1) Organul de conducere trebuie să cunoască și să înțeleagă pe deplin structura juridică, organizatorică și operațională a instituției de credit și să se asigure că aceasta este conformă cu strategia de afaceri și strategia de administrare a riscurilor aprobate, precum și cu apetitul la risc.

(2) Organul de conducere trebuie să stabilească obiective pentru întreaga structură juridică, organizatorică și operațională a instituției de credit și trebuie să se asigure că această structură este justificată și eficientă și nu presupune un nivel de complexitate nejustificat sau necorespunzător.

(3) Organul de conducere este responsabil pentru aprobarea unor strategii și politici solide pentru stabilirea unor noi structuri. Atunci când o instituție de credit înființează mai multe entități juridice în propriul grup, aceasta trebuie să se asigure că numărul entităților juridice și, în special, legăturile și tranzacțiile dintre acestea nu creează dificultăți pentru conceperea modelului de cadru de administrare a activității și pentru administrarea și supravegherea eficace a riscurilor întregului grup. Organul de conducere se asigură că structura unei instituții de credit este clară, eficientă și transparentă pentru personalul și acționarii instituției de credit sau alte părți interesate, precum și pentru Banca Națională a României.

(4) În cazul unei instituții de credit consolidante, organul de conducere se asigură că structurile din cadrul grupului respectă prevederile alin. (3), cu luarea în considerare a cerințelor prevăzute la art. 7.

(5) Organul de conducere al unei instituții de credit consolidante trebuie să înțeleagă nu numai structura juridică, organizatorică și operațională a grupului, ci și scopul și activitățile diferitelor entități ale sale și legăturile și relațiile dintre acestea. În acest sens, organul de conducere trebuie să înțeleagă riscurile operaționale specifice grupului și expunerile din interiorul grupului, precum și modul în care finanțarea, capitalul, lichiditatea și profilurile de risc la nivelul grupului ar putea fi afectate în scenarii de bază și scenarii adverse. Organul de conducere se asigură că instituția de credit consolidantă este capabilă să obțină cu promptitudine informații despre grup cu privire la tipul, caracteristicile, organigrama, structura acționariatului și activitățile fiecărei entități juridice din grup și că instituțiile de credit din cadrul grupului respectă toate cerințele de raportare la nivel individual, subconsolidat și consolidat.

(6) Organul de conducere al unei instituții de credit consolidante se asigură că diferitele entități din grup (inclusiv instituția de credit consolidantă însăși) primesc suficiente informații pentru a avea o percepție clară asupra obiectivelor, strategiilor și profilului de risc, generale, la nivelul grupului, precum și asupra modului în care entitatea vizată din cadrul grupului este integrată în structura și funcționarea operațională ale grupului.

(7) Informațiile prevăzute la alin. (6) trebuie să fie documentate și puse la dispoziția funcțiilor relevante implicate, incluzând organul de conducere, liniile de activitate și funcțiile de control intern.

(8) Membrii organului de conducere al unei instituții de credit consolidante trebuie să se informeze permanent cu privire la riscurile ce pot rezulta din structura grupului, cu luarea în considerare a cerințelor prevăzute la art. 7.

(9) În sensul alin. (8), informațiile referitoare la riscurile ce pot rezulta din structura grupului includ:

(1) Instituțiile de credit nu trebuie să înființeze structuri complexe și potențial netransparente, care ar putea fi utilizate pentru comiterea de infracțiuni în legătură cu domeniul financiar sau care nu au o justificare clară economică sau un scop legal.

(2) În procesul de adoptare a deciziilor privind înființarea unor structuri complexe și potențial netransparente, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare rezultatele unei evaluări a riscurilor efectuate pentru a identifica dacă structurile ar putea fi utilizate pentru comiterea unor infracțiuni asociate spălării banilor sau altor infracțiuni în legătură cu domeniul financiar, precum și controalele aferente acestor domenii și cadrul legal în vigoare.

(3) În scopul alin. (2), instituțiile de credit trebuie să ia în considerare, fără a se limita la acestea, următoarele situații:

(4) În situația în care o instituție de credit înființează structuri complexe și potențial netransparente, organul de conducere trebuie să asigure o supraveghere mult mai riguroasă a acestora, să înțeleagă scopul și riscurile specifice asociate acestora și să se asigure că funcțiile de control intern sunt implicate în mod corespunzător.

(5) Structurile menționate la alin. (2) trebuie aprobate de organul de conducere și menținute numai atunci când scopul acestora a fost definit și înțeles în mod clar, iar organul de conducere este încredințat că toate riscurile semnificative, inclusiv riscul reputațional, au fost identificate, pot fi administrate în mod eficace și pot fi raportate în mod corespunzător și că este asigurată o supraveghere eficientă.

(6) Instituțiile de credit trebuie să își fundamenteze deciziile privind înființarea structurilor menționate la alin. (2) și să le poată justifica în fața Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere.

(7) Organul de conducere trebuie să asigure luarea de măsuri corespunzătoare pentru a evita sau a diminua riscurile asociate activităților din cadrul structurilor menționate la alin. (2).

(8) În sensul alin. (7), măsurile includ respectarea următoarelor obligații:

(9) În conformitate cu alin. (7) și (8), instituția de credit trebuie să adopte același tip de măsuri de administrare a riscurilor ca și cele pentru activitățile proprii atunci când desfășoară pentru clienții săi activități care nu sunt transparente sau care nu sunt desfășurate în mod obișnuit (cum ar fi, de exemplu, sprijinirea clienților pentru a înființa vehicule în jurisdicții offshore, dezvoltarea de structuri complexe, finanțarea tranzacțiilor clienților sau prestarea de servicii fiduciare) și care creează probleme similare la nivelul cadrului de administrare a activității și generează riscuri operaționale și reputaționale semnificative. În special, instituția de credit trebuie să analizeze motivele pentru care un client dorește să înființeze o anumită structură.

(10) Toate structurile și activitățile instituțiilor de credit prevăzute de prezentul articol, inclusiv conformarea acestora cu legislația și standardele profesionale în domeniu, trebuie să fie supuse unor analize periodice de către funcția de audit intern pe baza unei abordări bazate pe risc.

(1) Responsabilitățile organului de conducere trebuie să fie definite în mod clar, astfel încât să existe distincție între responsabilitățile aferente conducerii superioare și cele ale organului de conducere în funcția sa de supraveghere, și să fie prevăzute într-un document aprobat în mod corespunzător de către organul de conducere, cu respectarea legislației relevante în materie.

(2) Responsabilitățile prevăzute în documentul menționat la alin. (1) trebuie să respecte prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(1) Toți membrii organului de conducere trebuie să cunoască pe deplin structura și responsabilitățile organului de conducere, precum și repartizarea atribuțiilor între organul de conducere în funcția sa de supraveghere, comitetele sale și conducerea superioară.

(2) În scopul asigurării unor verificări și echilibrări corespunzătoare, procesul decizional al organului de conducere trebuie să nu fie dominat de un singur membru sau de un grup restrâns al membrilor săi.

(3) Organul de conducere, în funcția sa de supraveghere, și conducerea superioară trebuie să interacționeze în mod eficace și să își furnizeze reciproc informații suficiente pentru a asigura îndeplinirea atribuțiilor specifice.

(1) În sensul art. 11, organul de conducere al instituției de credit este responsabil pentru:

(2) Organul de conducere al unei instituții de credit trebuie să aprobe și să revizuiască periodic strategiile și politicile pentru asumarea, administrarea, monitorizarea și diminuarea riscurilor la care instituția de credit este sau ar putea fi expusă, inclusiv acelea care provin din mediul macroeconomic în care instituția de credit își desfășoară activitatea și care sunt legate de stadiul ciclului economic.

(3) Toți membrii organului de conducere trebuie să fie informați în legătură cu întreaga activitate, cu situația financiară și cea a riscurilor instituției de credit, cu luarea în considerare a mediului economic, precum și în legătură cu deciziile adoptate care au un impact major asupra activității instituției de credit.

(4) Un membru al organului de conducere poate fi responsabil cu coordonarea unei funcții de control intern, astfel cum este prevăzut la art. 34^9, cu condiția ca membrul respectiv să nu dețină alte mandate care să compromită activitățile de control intern ale acestuia și independența funcției de control intern.

(5) Abrogat.

(1) Organul de conducere trebuie să monitorizeze și să evalueze periodic implementarea proceselor, strategiilor și politicilor aferente responsabilităților prevăzute la art. 12 alin. (1), precum și să ia măsuri corespunzătoare pentru remedierea oricărei deficiențe identificate, atât în ceea ce privește eficiența proceselor, strategiilor și politicilor aferente, cât și aplicarea acestora.

(2) Cadrul de administrare a activității și implementarea acestuia trebuie să fie revizuite și actualizate cel puțin anual, cu luarea în considerare a principiului proporționalității potrivit art. 5 alin. (2) și art. 5 alin. (2^1). O revizuire aprofundată trebuie să fie efectuată în cazul în care există modificări semnificative care afectează instituția de credit.

(1) Conducerea superioară trebuie să se implice în mod activ în activitatea unei instituții de credit și trebuie să ia decizii fundamentate și în cunoștință de cauză.

(2) Conducerea superioară este responsabilă pentru implementarea strategiilor stabilite de organul de conducere în funcția sa de supraveghere și să discute în mod regulat cu acesta în legătură cu implementarea și adecvarea respectivelor strategii.

(3) Conducerea superioară trebuie să pună în discuție în mod constructiv și să evalueze în mod critic propunerile, explicațiile și informațiile primite atunci când emite propriile judecăți și ia decizii.

(4) Conducerea superioară trebuie să raporteze în mod cuprinzător și să informeze în mod periodic, conform procedurilor interne, și ori de câte ori este cazul, fără întârziere nejustificată, organul de conducere în funcția sa de supraveghere, cu privire la elementele relevante pentru evaluarea unei situații, a riscurilor și evoluțiilor care afectează sau pot afecta instituția de credit, ca de exemplu, deciziile importante luate în privința activităților și a riscurilor, evaluarea mediului economic și de afaceri al instituției de credit, a lichidității și solidității capitalului, precum și evaluarea expunerilor la riscuri semnificative.

(1) Președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să coordoneze organul de conducere în funcția sa de supraveghere, să contribuie la realizarea unui flux eficient de informații în cadrul organului de conducere în funcția sa de supraveghere și între organul de conducere și comitetele sale, dacă acestea au fost înființate, și trebuie să vegheze la funcționarea generală eficace a acestuia.

(2) Președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să încurajeze și să promoveze discuții libere și critice și să se asigure că opiniile divergente pot fi exprimate și discutate în cadrul procesului decizional.

(3) În cazul unei instituții de credit administrate în sistem unitar, președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să fie, de regulă, un membru neexecutiv. În cazul în care, în aplicarea dispozițiilor art. 107 alin. (2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere îndeplinește funcția de director general, instituțiile de credit trebuie să instituie măsuri pentru aduce la neutralizarea acestei situații create în componența organului de conducere în funcția sa de supraveghere.

(4) Președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să stabilească ordinea de zi a reuniunilor și să asigure discutarea cu prioritate a aspectelor strategice.

(5) Președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să se asigure că deciziile organului de conducere în funcția sa de supraveghere sunt luate în mod întemeiat și în cunoștință de cauză, iar documentele și informațiile sunt primite în timp util înainte de reuniune.

(6) Președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să aibă în vedere realizarea unei alocări clare de responsabilități și asigurarea unui flux eficient de informații între membrii organului de conducere, pentru a permite membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere să discute într-o manieră constructivă și să-și exprime votul pe o bază întemeiată și în cunoștință de cauză.

(1) Toate instituțiile de credit care sunt semnificative la nivel individual, subconsolidat sau consolidat, după caz, trebuie să înființeze un comitet de administrare a riscurilor, un comitet de nominalizare și un comitet de remunerare, cu rol consultativ pentru organul de conducere în funcția sa de supraveghere, inclusiv în vederea pregătirii deciziilor ce vor fi luate de acesta.

(2) Instituțiile de credit care nu sunt semnificative, inclusiv atunci când acestea intră în perimetrul de consolidare prudențială al unei instituții de credit care este semnificativă la nivel subconsolidat sau consolidat, pot înființa comitetele prevăzute la alin. (1). În cazul în care instituțiile de credit care nu sunt semnificative și nu au înființat comitetele prevăzute la alin. (1), sunt aplicabile dispozițiile art. 14^3 lit. c).

(3) Comitetele prevăzute la alin. (1) sunt înființate de consiliul de administrație, în cazul instituțiilor de credit administrate în sistem unitar, și de consiliul de supraveghere, în cazul instituțiilor de credit administrate în sistem dualist.

(1) Instituțiile de credit trebuie să asigure o alocare și o repartizare clară a atribuțiilor și responsabilităților comitetelor specializate ale organului de conducere în funcția sa de supraveghere.

(2) Fiecare comitet trebuie să aibă un mandat documentat, care să includă responsabilitățile sale, acordat de organul de conducere în funcția sa de supraveghere și să stabilească proceduri adecvate de lucru.

(3) Comitetele trebuie să consilieze organul de conducere în funcția sa de supraveghere în domenii specifice și să faciliteze dezvoltarea și implementarea unui cadru solid de administrare a activității.

(4) Delegarea către comitete nu exonerează în niciun fel organul de conducere în funcția sa de supraveghere de îndeplinirea sarcinilor și responsabilităților sale.

(1) Toate comitetele trebuie să fie prezidate de către un membru neexecutiv al organului de conducere în funcția sa de supraveghere care este capabil să exercite o judecată obiectivă.

(2) Comitetele trebuie să fie formate din cel puțin trei membri.

(1) Toate comitetele au obligația de a înainta periodic rapoarte asupra activității desfășurate organului de conducere în funcția sa de supraveghere, conform procedurilor interne.

(2) Comitetele trebuie să interacționeze între ele, după caz. Fără a aduce atingere art. 14^12 alin. (1), o astfel de interacțiune poate avea loc sub forma unei participări încrucișate, astfel că președintele sau un membru al unui comitet poate fi membru al altui comitet.

(3) Membrii comitetelor trebuie să participe la discuții deschise și critice în cadrul cărora opiniile divergente să fie abordate într-o manieră constructivă.

(4) Comitetele trebuie să consemneze într-un document ordinea de zi a reuniunilor comitetelor, precum și dezbaterile care au avut loc, principalele rezultate și concluziile reuniunilor respective.

(1) Instituțiile de credit trebuie să se asigure, ținând seama de dimensiunea organului de conducere și de numărul membrilor independenți ai organului de conducere în funcția sa de supraveghere, că aceste comitete nu au o componență identică.

(2) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere rotația președinților și a membrilor comitetelor, în funcție de experiența, cunoștințele și competențele necesare în cadrul comitetelor respective, atât la nivel individual cât și la nivel colectiv.

(1) Instituțiile de credit trebuie să înființeze un comitet de audit, potrivit Legii nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative.

(2) Fără a aduce atingere atribuțiilor prevăzute în Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, comitetul de audit trebuie, printre altele:

(3) Comitetul de audit trebuie să fie compus din membri neexecutivi ai organului de conducere în funcția sa de supraveghere și/sau din membrii desemnați de adunarea generală a acționarilor instituției de credit. Majoritatea membrilor comitetului de audit trebuie să fie independenți de instituția de credit, potrivit prevederilor art. 67^60-67^64. Președintele comitetului de audit este numit de membrii acestuia sau de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere al instituției de credit și este independent de instituția de credit. În situația în care președintele este un fost membru al conducerii superioare a instituției de credit, acesta poate ocupa funcția de președinte al comitetului numai după trecerea unei perioade de timp corespunzătoare, în conformitate cu criteriile privind independența stabilite potrivit prevederilor art. 67^60-67^64.

(4) Fără a aduce atingere cerințelor de calificare prevăzute de Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, membrii comitetului de audit în ansamblul său trebuie să aibă experiență practică recentă și relevantă în domeniul piețelor financiare sau trebuie să fi obținut, în urma activităților anterioare, o experiență profesională suficientă legată în mod direct de activitatea pe piețele financiare. Președintele comitetului de audit trebuie să aibă cunoștințe de specialitate și experiență în aplicarea principiilor contabile și a proceselor de control intern.

(1) În cadrul instituțiilor de credit semnificative, comitetul de administrare a riscurilor trebuie să fie compus din membri ai organului de conducere care nu exercită nicio funcție executivă în instituțiile de credit respective.

(2) În cadrul instituțiilor de credit de tip G-SII și O-SII, majoritatea membrilor comitetului de administrare a riscurilor, inclusiv președintele, trebuie să fie independenți.

(3) În cadrul instituțiilor de credit, altele decât cele prevăzute la alin. (2), considerate semnificative de către Banca Națională a României sau potrivit legii, comitetul de administrare a riscurilor trebuie să fie compus dintr-un număr suficient de membri independenți. În măsura în care este posibil, președintele comitetului de administrare a riscurilor trebuie să fie un membru independent.

(4) În toate instituțiile de credit, președintele comitetului de administrare a riscurilor nu trebuie să fie președintele organului de conducere și nici președintele unui alt comitet.

(5) Membrii comitetului de administrare a riscurilor trebuie să dispună, la nivel individual și colectiv, de cunoștințe, aptitudini și expertiză adecvate cu privire la practicile de administrare și de control al riscurilor, pentru a înțelege pe deplin și a monitoriza strategia privind administrarea riscurilor și apetitul la risc al instituției de credit.

(6) Banca Națională a României poate permite unei instituții de credit, care nu este considerată semnificativă, să reunească comitetul de administrare a riscurilor și comitetul de audit, cu condiția ca respectivul comitet de administrare a riscurilor să nu fi fost reunit cu comitetul de nominalizare astfel cum prevede art. 14^11. Membrii comitetului astfel reunit trebuie să dispună, la nivel individual și la nivel colectiv, de cunoștințele, aptitudinile și expertiza necesare pentru fiecare din cele două comitete, în vederea înțelegerii pe deplin a responsabilităților ce revin comitetului reunit.

(7) Pentru a sprijini stabilirea unor politici și practici de remunerare solide, comitetul de administrare a riscurilor trebuie să verifice, fără a aduce atingere sarcinilor comitetului de remunerare, dacă stimulentele oferite de sistemul de remunerare iau în considerare riscurile, capitalul, lichiditatea, precum și probabilitatea și momentul realizării veniturilor preconizate ale instituției de credit.

(1) În cadrul instituțiilor de credit semnificative, comitetul de nominalizare trebuie să fie compus din membri ai organului de conducere care nu exercită nicio funcție executivă în instituțiile de credit respective.

(1^1) În cadrul instituțiilor de credit de tip G-SII și O-SII, majoritatea membrilor comitetului de nominalizare, inclusiv președintele, trebuie să fie independenți.

(1^2) În cadrul instituțiilor de credit, altele decât cele prevăzute la alin. (1^1), considerate semnificative de către Banca Națională a României sau potrivit legii, comitetul de nominalizare trebuie să fie compus dintr-un număr suficient de membri independenți. Instituțiile de credit respective pot lua în considerare ca bune practici numirea unui președinte independent al comitetului de nominalizare.

(2) Comitetul de nominalizare trebuie:

(3) În sensul alin. (2) lit. a), comitetul de nominalizare trebuie să decidă și cu privire la o țintă privind reprezentarea genului, masculin sau feminin, slab reprezentat în structura organului de conducere și să elaboreze o politică privind modul de creștere a numărului acestor persoane în structura organului de conducere pentru a atinge respectiva țintă. Ținta, politica și implementarea sa trebuie publicate în conformitate cu art. 435 alin. (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(4) Comitetul de nominalizare trebuie să contribuie în mod activ și la îndeplinirea responsabilității instituției de credit privind elaborarea unor politici interne corespunzătoare privind evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie, în condițiile art. 67^83 alin. (2). Evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie, realizată atât inițial, cât și ulterior, pe bază continuă, trebuie să fie în primul rând responsabilitatea instituției de credit.

(5) În îndeplinirea atribuțiilor sale, comitetul de nominalizare trebuie să țină cont, în măsura în care este posibil și pe o bază continuă, de necesitatea asigurării ca procesul decizional al organului de conducere să nu fie dominat de nicio persoană sau grup mic de persoane într-un mod care să fie în detrimentul intereselor instituției de credit în ansamblu.

(6) Comitetul de nominalizare trebuie să poată utiliza orice tip de resurse pe care le consideră corespunzătoare, inclusiv consultanță externă, și trebuie să beneficieze de finanțare corespunzătoare în acest sens.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dezvolte o cultură privind riscurile integrată la nivel de ansamblu al instituției de credit, bazată pe o deplină înțelegere și o abordare generală a riscurilor cu care se confruntă și a modului în care acestea sunt administrate, având în vedere apetitul la risc al instituției de credit.

(2) Instituțiile de credit trebuie să dezvolte o cultură privind riscurile prin politici, comunicare și formare profesională a personalului cu privire la activitățile, strategia și profilul de risc al acestora. Comunicarea cu personalul și formarea profesională a acestuia trebuie să fie adaptate în funcție de responsabilitățile personalului pe linia asumării și administrării riscurilor.

(3) Personalul din cadrul unei instituții de credit trebuie să fie deplin conștient de responsabilitățile sale pe linia administrării riscurilor. Responsabilitatea administrării riscurilor nu trebuie limitată la specialiștii în domeniul riscurilor sau la funcțiile de control intern. Unitățile operaționale, sub supravegherea organului de conducere, sunt în primul rând responsabile pentru administrarea zilnică a riscurilor, cu luarea în considerare a apetitului la risc și a capacității de risc ale instituției de credit și în conformitate cu politicile, procedurile și controalele instituției de credit.

(4) Organul de conducere trebuie să dedice timp suficient pentru examinarea problemelor legate de riscuri.

(5) În sensul alin. (4), organul de conducere trebuie să fie implicat în mod activ și să asigure alocarea unor resurse adecvate în vederea administrării tuturor riscurilor semnificative abordate în cuprinsul prezentului regulament și în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, cu modificările ulterioare, precum și în vederea evaluării activelor, a utilizării ratingurilor externe și a modelelor interne referitoare la riscurile respective.

(6) La dezvoltarea unei culturi solide privind riscurile, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele principii:

(1) Organul de conducere trebuie să dezvolte, să adopte și să promoveze standarde etice și profesionale de calitate ridicată, în funcție de nevoile și specificitatea instituției de credit, precum și să asigure implementarea acestor standarde prin intermediul unui cod de conduită sau al unui instrument similar.

(2) Organul de conducere trebuie să supravegheze respectarea de către personal a standardelor menționate la alin. (1).

(3) Organul de conducere poate adopta și implementa, dacă este cazul, standardele instituției de credit elaborate la nivel de grup sau standarde comune publicate de către asociații sau alte organizații relevante.

(4) În sensul alin. (1), implementarea unor standarde corespunzătoare trebuie să contribuie la reducerea riscurilor la care este expusă instituția de credit, în special a riscurilor operaționale și reputaționale.

(5) Organul de conducere trebuie să dispună de politici clare și documentate privind modul de îndeplinire a standardelor. Politicile respective trebuie să cuprindă cel puțin aspectele prevăzute în anexa nr. 6 la prezentul regulament.

(1) Organul de conducere trebuie să stabilească, să aprobe și să supravegheze implementarea și menținerea unor politici eficace de identificare, evaluare, gestionare și reducere sau prevenire a conflictelor de interese actuale și potențiale la nivel instituțional.

(2) În sensul alin. (1) pot fi avute în vedere conflictele de interese actuale și potențiale la nivel instituțional ca rezultat al diferitelor activități și roluri ale instituției de credit, al structurii perimetrului de consolidare prudențială în care se regăsește instituția de credit sau al diferitelor linii de activitate sau unități din cadrul unei instituții de credit ori cu privire la terțe părți interesate.

(3) Instituțiile de credit trebuie să ia măsuri adecvate pentru a preveni efectele negative generate de conflictele de interese asupra intereselor clienților acestora. Astfel de măsuri trebuie să fie documentate și includ, printre altele:

(1) Organul de conducere al unei instituții de credit trebuie să stabilească, să aprobe și să supravegheze implementarea și menținerea unor politici eficace de identificare, evaluare, gestionare și atenuare sau prevenire a conflictelor actuale și potențiale între interesele instituției de credit și interesele individuale ale angajaților acesteia, inclusiv ale membrilor organului de conducere, care ar putea influența în mod negativ îndeplinirea atribuțiilor și a responsabilităților lor.

(2) O instituție de credit consolidantă, persoană juridică română, trebuie să trateze interesele în cadrul unei politici privind conflictul de interese la nivelul întregului grup pe bază consolidată sau subconsolidată.

(3) Politica privind conflictele de interese trebuie să identifice conflictele de interese ale personalului, inclusiv interesele membrilor apropiați ai familiilor acestora, astfel cum sunt definiți la art. 102 alin. (3) lit. g) pct. (ii) din prezentul regulament. Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare conflictele de interese care ar putea să apară ca urmare a relațiilor personale sau profesionale actuale și anterioare ale personalului. În cazul apariției unor conflicte de interese, instituțiile de credit trebuie să evalueze semnificația acestora și să decidă cu privire la acestea, precum și să implementeze măsuri de atenuare a respectivelor conflicte, după caz.

(4) Instituțiile de credit trebuie să stabilească un termen adecvat pentru care personalul raportează relațiile personale sau profesionale anterioare ale acestora care pot genera conflicte de interese, ținând cont de faptul că astfel de conflicte pot avea un impact asupra comportamentului și participării personalului, potrivit competențelor, în procesul de luare a deciziilor.

(5) Politica privind conflictele de interese trebuie să vizeze, fără a se limita la acestea, următoarele situații sau relații care pot genera conflicte de interese:

(6) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (5), situațiile în care un membru al personalului instituției de credit este acționar al instituției de credit sau are conturi personale sau împrumuturi la instituția de credit ori folosește alte servicii ale instituției de credit nu trebuie să fie considerate de instituțiile de credit ca generând conflicte de interese dacă valoarea participației, a sumelor depuse sau împrumutate ori a serviciilor pe care le utilizează se situează sub un prag de 1% din capitalul eligibil al instituției de credit.

(1) Politica privind conflictele de interese trebuie să conțină procese pentru raportarea și comunicarea către funcția responsabilă în cadrul politicii. Personalul instituției de credit trebuie să aducă la cunoștință, cu promptitudine, la nivelul organizatoric stabilit prin politica privind conflictele de interese și comunicat acestuia, orice situație care a generat sau ar putea genera un conflict de interese.

(2) Politica privind conflictele de interese trebuie să diferențieze între conflictele de interese care persistă și care trebuie să fie gestionate în permanență și conflictele de interese care apar brusc în legătură cu un singur eveniment (de exemplu, o tranzacție, selecția prestatorului de servicii etc.) și care pot fi gestionate, de regulă, prin aplicarea unei măsuri unice. În toate circumstanțele, interesul instituției de credit trebuie să fie în centrul deciziilor luate.

(3) Politica privind conflictele de interese trebuie să conțină proceduri, măsuri, cerințe privind documentația și responsabilități pentru identificarea, prevenirea și evaluarea semnificației conflictelor de interese și pentru luarea unor măsuri de atenuare a acestora. Astfel de proceduri, cerințe, responsabilități și măsuri trebuie să asigure respectarea următoarelor cerințe:

(4) În sensul alin. (3) lit. d), instituțiile de credit pot avea în vedere, printre altele, impunerea desfășurării tranzacțiilor în condiții normale de piață, a aplicării depline a tuturor procedurilor de control intern relevante în cazul unor astfel de tranzacții și a consultării obligatorii a membrilor independenți ai organului de conducere.

(5) Politica privind conflictele de interese trebuie să aibă în vedere existența riscului unor conflicte de interese la nivelul organului de conducere. În acest sens, politica trebuie să conțină suficiente îndrumări cu privire la identificarea și gestionarea conflictelor de interese care ar putea împiedica capacitatea membrilor organului de conducere de a lua decizii obiective și imparțiale menite să răspundă cel mai bine intereselor instituției de credit.

(6) Instituțiile de credit trebuie să pună la dispoziția Băncii Naționale a României, la cererea acesteia, documentația prevăzută la alin. (3) lit. f).

(1) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare impactul pe care conflictele de interese îl pot avea asupra gândirii independente a membrilor organului de conducere.

(2) Instituțiile de credit trebuie să evalueze și să gestioneze în mod corespunzător conflictele de interese actuale sau potențiale care au fost aduse la cunoștința funcției responsabile din cadrul instituțiilor de credit. În cazul identificării unui conflict de interese în rândul personalului, instituția de credit trebuie să fundamenteze decizia luată, în special atunci când respectivul conflict de interese și riscurile aferente au fost acceptate. În cazul în care conflictul a fost acceptat, decizia trebuie să arate modalitatea în care acesta a fost atenuat sau remediat în mod satisfăcător.

(3) Funcția responsabilă din cadrul instituției de credit trebuie să documenteze corespunzător toate conflictele de interese actuale și potențiale de la nivelul organului de conducere, la nivel individual și colectiv, și trebuie să le comunice organului de conducere care trebuie să le gestioneze în mod corespunzător, inclusiv prin luarea unor decizii cu privire la conflictele în cauză.

(1) În conformitate cu prevederile art. 234^2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri adecvate pentru raportarea internă de către personal a încălcărilor actuale sau potențiale ale cerințelor de reglementare sau ale cerințelor interne, inclusiv, dar nu numai, ale prevederilor respectivei ordonanțe de urgență, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, inclusiv ale prezentului regulament, precum și ale reglementărilor interne ale instituțiilor de credit, prin intermediul unui canal specific independent și autonom.

(2) Pentru a evita conflictele de interese, personalul instituției de credit trebuie să poată raporta încălcările în afara liniilor normale de raportare, cum ar fi, de exemplu, prin funcția de conformitate sau funcția de audit intern sau potrivit unei proceduri interne independente de avertizare. Procedurile de avertizare trebuie să fie disponibile întregului personal din cadrul unei instituții de credit. Informațiile furnizate de personal printr-o procedură de avertizare trebuie să fie puse la dispoziția organului de conducere și a altor funcții responsabile definite în cadrul politicii interne de avertizare, dacă este cazul. La solicitarea persoanei care raportează încălcarea, informațiile sunt furnizate organului de conducere și altor funcții responsabile în mod anonimizat. Instituțiile de credit pot să prevadă ca raportarea să permită transmiterea informațiilor în mod anonimizat.

(3) Procedurile de avertizare trebuie să asigure protecția datelor cu caracter personal atât în privința persoanelor care raportează încălcarea, cât și a celor pretins vinovate de respectiva încălcare, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE. Instituțiile de credit trebuie să asigure protecția corespunzătoare a persoanelor care raportează încălcările din cadrul instituțiilor de credit de orice impact negativ precum: represaliile, discriminarea sau orice alt tip de tratament inechitabil, aplicate ca urmare a raportării. Instituțiile de credit se asigură că nicio persoană care se află sub controlul acestora nu întreprinde acțiuni de natură a prejudicia persoanele care au raportat o încălcare și dispun măsurile adecvate împotriva persoanelor responsabile pentru orice astfel de acțiuni.

(4) Instituțiile de credit trebuie să protejeze persoanele care au fost reclamate împotriva oricăror efecte negative dacă, în urma investigațiilor, se constată că nu există dovezi care să justifice luarea de măsuri împotriva persoanelor respective. Dacă instituțiile de credit dispun măsuri, acestea trebuie să asigure protecția persoanelor reclamate împotriva efectelor negative care depășesc obiectivul măsurilor luate.

(5) În sensul alin. (1), procedurile interne de avertizare trebuie:

(1) În conformitate cu prevederile art. 234^2 alin. (1)-(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, raportarea de către personalul instituțiilor de credit către Banca Națională a României a încălcărilor potențiale sau actuale ale cerințelor de reglementare, inclusiv, printre altele, ale prevederilor respectivei ordonanțe de urgență, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, cu modificările ulterioare, și ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, inclusiv ale prezentului regulament, precum și ale reglementărilor interne ale instituțiilor de credit se realizează prin mecanisme eficiente și credibile care includ cel puțin următoarele:

(2) Fără a aduce atingere posibilității personalului instituțiilor de credit de a raporta încălcări prin intermediul mecanismelor stabilite de Banca Națională a României în conformitate cu prevederile art. 234^2 alin. (1)-(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României încurajează personalul instituțiilor de credit să recurgă mai întâi la procedurile de avertizare internă din cadrul acestora.

(1) Pentru administrarea eficientă a riscului juridic, funcția juridică trebuie să dispună, ținând cont de criteriile prevăzute la art. 5 alin. (2) și (2^1), de suficientă autoritate, independență și resurse pentru a-și desfășura activitatea.

(2) Funcția juridică, prin consilierii juridici, asigură consultanță organului de conducere, precum și celorlalte structuri organizatorice ale instituției de credit, apără drepturile și interesele legitime ale acesteia în raporturile cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană juridică sau fizică, în conformitate cu prevederile legii și cadrul de reglementare aplicabil.

(3) Instituțiile de credit trebuie să se asigure că, în cadrul funcției juridice, consilierii juridici dețin competențele necesare îndeplinirii responsabilităților care le revin, precum și că pregătirea profesională, expertiza și conduita acestora sunt adecvate și corespund standardelor și statutului profesional conform reglementărilor în vigoare.

(4) În luarea deciziilor care presupun risc juridic în activitatea instituției de credit, organul de conducere asigură implicarea funcției juridice astfel încât să poată avea o imagine completă și clară asupra operațiunilor/proceselor analizate și a implicațiilor juridice subsecvente. Totodată, organul de conducere stabilește, prin proceduri interne, cadrul de organizare și funcționare, atribuțiile și responsabilitățile acestei funcții, fără a se aduce atingere cadrului de reglementare a funcției de conformitate.

(5) Fără a aduce atingere prevederilor referitoare la atribuțiile funcției de administrare a riscurilor, funcția juridică monitorizează și evaluează periodic, conform procedurilor interne, riscurile juridice la care instituția de credit este expusă și le comunică funcției de administrare a riscurilor.

(1) O instituție de credit trebuie să dezvolte și să mențină o cultură care să încurajeze o atitudine pozitivă față de acțiunile de control al riscurilor și de asigurare a conformității în cadrul instituției de credit, precum și un cadru solid și cuprinzător aferent controlului intern care presupune următoarele:

(2) Cadrul aferent controlului intern al instituției de credit trebuie să fie adaptat la nivel individual la specificul activității, la complexitatea sa și la riscurile conexe, ținând cont de organizarea grupului. Instituțiile de credit trebuie să organizeze schimbul de informații necesare, atât la nivel individual, cât și la nivel de grup, astfel încât fiecare organ de conducere, linie de activitate și unitate internă, inclusiv fiecare funcție de control intern, să își poată îndeplini atribuțiile.

(3) Cadrul aferent controlului intern trebuie să acopere instituția de credit în ansamblul său, inclusiv responsabilitățile și atribuțiile organului de conducere, precum și activitățile tuturor liniilor de activitate și ale unităților interne, inclusiv funcțiile de control intern, activitățile externalizate și canalele de distribuție.

(4) Cadrul aferent controlului intern trebuie să asigure:

(1) Organul de conducere trebuie să fie responsabil pentru stabilirea și monitorizarea adecvării și a eficacității cadrului aferent controlului intern, proceselor și mecanismelor de control intern, precum și pentru supravegherea tuturor liniilor de activitate și a unităților interne, inclusiv a funcțiilor de control intern. Instituțiile de credit trebuie să stabilească, să mențină și să actualizeze în mod regulat politici, mecanisme și proceduri scrise de control intern adecvate.

(2) Politicile, mecanismele și procedurile de control intern prevăzute la alin. (1) trebuie să fie aprobate de către organul de conducere.

(3) Instituțiile de credit trebuie să aibă un proces decizional clar, transparent și documentat, precum și o repartizare clară a responsabilităților în cadrul aferent controlului intern, inclusiv în cadrul liniilor de activitate, al unităților interne și al funcțiilor de control intern.

(4) Politicile, mecanismele și procedurile de control intern, precum și orice modificări semnificative ale acestora vor fi comunicate de instituțiile de credit întregului personal.

(5) La implementarea cadrului aferent controlului intern, instituțiile de credit trebuie să stabilească:

(6) Funcțiile de control intern trebuie să verifice dacă politicile, mecanismele și procedurile de control intern sunt implementate în mod corect în ariile lor de competență.

(7) Funcțiile de control intern trebuie să transmită periodic organului de conducere, conform procedurilor interne, rapoarte scrise privind deficiențele majore identificate. Aceste rapoarte trebuie să includă, pentru orice nouă deficiență majoră identificată, riscurile relevante implicate, o evaluare a impactului, recomandări și măsuri de remediere care urmează a fi luate. Organul de conducere trebuie, pe baza unei proceduri formale de monitorizare, să acționeze în mod prompt și eficace în baza constatărilor funcțiilor de control intern și să solicite luarea unor măsuri adecvate de remediere.

(1) Cadrul de administrare a riscurilor la nivelul unei instituții de credit trebuie să cuprindă toate liniile de activitate, unitățile interne, inclusiv funcțiile de control intern, cu recunoașterea deplină a semnificației economice a tuturor expunerilor sale la risc. Cadrul de administrare a riscurilor trebuie să permită instituției de credit adoptarea unor decizii în cunoștință de cauză cu privire la asumarea riscurilor.

(2) Cadrul de administrare a riscurilor trebuie să cuprindă riscurile bilanțiere și extrabilanțiere, precum și riscurile actuale și viitoare la care ar putea fi expusă instituția de credit. Riscurile trebuie să fie evaluate printr-o abordare ascendentă și una descendentă, în cadrul și între liniile de activitate, folosind o terminologie consecventă și metodologii compatibile în cadrul instituției de credit la nivel consolidat și subconsolidat. Cadrul de administrare a riscurilor trebuie să cuprindă toate riscurile relevante, ținându-se cont de riscurile financiare și cele nefinanciare, inclusiv de riscul de credit, riscul de piață, riscul de lichiditate, riscul de concentrare, riscul operațional, riscul informatic, riscul reputațional, riscul juridic, riscul de conduită, riscul de conformitate și riscul strategic.

(3) Cadrul de administrare a riscurilor trebuie să includă politici, proceduri, limite de risc și mecanisme de control al riscurilor care să asigure în mod corespunzător, la timp și pe bază continuă, identificarea, măsurarea sau evaluarea, monitorizarea, administrarea, diminuarea și raportarea riscurilor aferente activităților instituției de credit la nivel de linii de activitate și la nivel consolidat sau subconsolidat.

(4) Cadrul de administrare a riscurilor trebuie să includă orientări specifice privind implementarea strategiilor instituției de credit. Aceste orientări trebuie să stabilească și să mențină, după caz, limite de risc în concordanță cu apetitul la risc al instituției de credit și adaptate pentru buna funcționare, soliditatea financiară, baza de capital și obiectivele strategice ale instituției de credit. Profilul de risc al unei instituții de credit trebuie să fie menținut în limitele de risc stabilite. În cazul în care există încălcări ale limitelor de risc, acestea vor fi soluționate pe baza unei proceduri adecvate de monitorizare.

(5) Cadrul de administrare a riscurilor trebuie să facă obiectul unei revizuiri interne independente, efectuate, de exemplu, de către funcția de audit intern. Cadrul de administrare a riscurilor trebuie reevaluat periodic în raport cu apetitul la risc al instituției de credit, cu luarea în considerare a informațiilor furnizate de funcția de administrare a riscurilor și de comitetul de administrare a riscurilor, după caz. Printre factorii care trebuie luați în considerare se numără evoluțiile interne și externe, inclusiv variațiile bilanțului și ale veniturilor, orice creștere a complexității activității, profilului de risc sau a structurii operaționale ale instituției de credit, extinderea geografică, fuziunile și achizițiile, introducerea de produse sau linii de activitate noi.

(6) Atunci când identifică și măsoară sau evaluează riscurile, o instituție de credit trebuie să dezvolte metodologii adecvate care să includă instrumente de tip forward-looking (anticipative) și backward-looking (retrospective). Metodologiile trebuie să permită agregarea expunerilor la risc între liniile de activitate și să faciliteze identificarea concentrărilor de riscuri. Instrumentele trebuie să includă atât evaluarea profilului de risc actual în raport cu apetitul la risc al instituției de credit, cât și identificarea și evaluarea expunerilor la risc potențial și în situații de criză într-o serie de circumstanțe în raport cu capacitatea de risc a instituției de credit. Instrumentele trebuie să ofere informații cu privire la orice ajustare a profilului de risc care ar putea fi necesară. Atunci când elaborează scenarii de criză, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere ipoteze conservatoare adecvate.

(7) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere că rezultatele metodologiilor de evaluare cantitativă, inclusiv simulările de criză, depind într-o mare măsură de limitele și ipotezele modelelor (inclusiv severitatea și durata șocului și a riscurilor aferente). Stabilirea nivelului de risc trebuie să se bazeze atât pe informații cantitative și rezultatele modelelor, cât și pe informații calitative (opinii ale experților și analize critice). Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere tendințele și datele relevante ale mediului macroeconomic în scopul identificării eventualului impact al acestora asupra expunerilor și portofoliilor.

(8) Responsabilitatea finală pentru evaluarea riscurilor aparține exclusiv instituției de credit care trebuie să-și evalueze riscurile în mod critic și nu trebuie să se bazeze exclusiv pe evaluări externe. Cu titlu de exemplu, în situația achiziționării unui model de risc, instituția de credit trebuie să valideze modelul de risc și să îl calibreze în funcție de circumstanțele sale individuale, pentru a se asigura că acesta surprinde și analizează în mod corespunzător riscul.

(9) La evaluarea riscurilor, instituțiile de credit trebuie să cunoască pe deplin limitele modelelor și ale indicatorilor și să folosească atât instrumente cantitative de evaluare a riscului, cât și instrumente calitative, inclusiv opinii ale experților și analize critice. Instituțiile de credit pot avea în vedere și evaluări externe ale riscului, inclusiv ratingurile externe sau modele externe de risc. Instituțiile de credit trebuie să cunoască pe deplin domeniul de aplicare al unor astfel de evaluări și limitările acestora.

(1) Instituțiile de credit trebuie să stabilească mecanisme de raportare periodică și transparentă, astfel încât organul de conducere, comitetul de administrare a riscurilor, în cazul în care a fost înființat, și toate unitățile relevante dintr-o instituție de credit să beneficieze de rapoarte emise la timp, precise, concise, inteligibile și pertinente și să poată face schimb de informații relevante privind identificarea, măsurarea sau evaluarea, monitorizarea și administrarea riscurilor. Cadrul de raportare trebuie să fie bine definit, documentat și aprobat de organul de conducere.

(2) În sensul alin. (1), instituția de credit trebuie să stabilească linii de raportare către organul de conducere care să acopere toate riscurile semnificative, politicile de administrare a riscurilor și modificările aduse acestora.

(3) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere și comitetul de administrare a riscurilor, în cazul în care a fost înființat, trebuie să aibă acces adecvat la informații privind situația riscurilor instituției de credit și, dacă este necesar și corespunzător, la funcția de administrare a riscurilor și la consultanță externă de specialitate.

(4) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere și comitetul de administrare a riscurilor, în cazul în care a fost înființat, trebuie să stabilească natura, volumul, formatul și frecvența informațiilor privind riscurile pe care urmează să le primească.

(5) Instituțiile de credit se asigură că la nivelul întregului proces de administrare a riscurilor, inclusiv în procesul de analiză și cel decizional, există o comunicare eficace și o conștientizare cu privire la riscuri care să preîntâmpine luarea unor decizii de natură să conducă la creșterea riscurilor în mod neprevăzut. Instituțiile de credit trebuie să se asigure că există o raportare eficace a riscurilor care să presupună o analiză și o bună comunicare internă a strategiei privind administrarea riscurilor și a datelor relevante referitoare la riscuri (de exemplu, expuneri și indicatori principali de risc), atât în plan orizontal la nivelul instituției de credit, cât și în sens ascendent și descendent la nivelul lanțului de conducere.

(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de un cadru privind apetitul la risc care să ia în considerare toate riscurile semnificative, inclusiv cele reputaționale, la care sunt expuse instituțiile de credit și care să cuprindă limite de risc, toleranțe la risc și praguri de risc.

(2) Instituțiile de credit trebuie să se asigure că apetitul la risc și strategia privind administrarea riscurilor sunt coerente și sunt implementate în mod corespunzător.

(3) Instituțiile de credit trebuie să se asigure, referitor la cadrul apetitului la risc, că acesta este anticipativ și conform cu orizontul de planificare strategică și este revizuit în mod regulat.

(4) Responsabilitatea organului de conducere pentru cadrul privind apetitul la risc trebuie să fie definită în mod clar și trebuie să fie exercitată în practică.

(5) Instituțiile de credit trebuie să se asigure că strategia privind administrarea riscurilor ia în considerare în mod corespunzător resursele financiare de care dispun (apetitul la risc trebuie să fie coerent în raport cu cerințele de supraveghere privind fondurile proprii și lichiditatea, precum și cu alte măsuri de supraveghere).

(6) Instituțiile de credit trebuie să elaboreze o declarație privind apetitul la risc, care să fie formalizată și comunicată personalului.

(1) O instituție de credit trebuie să dispună de o politică bine documentată de aprobare a produselor noi, aprobată de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere, care vizează dezvoltarea de noi piețe, produse și servicii și modificări semnificative ale celor existente, precum și desfășurarea de tranzacții excepționale.

(2) Pe lângă cele menționate la alin. (1), politica de aprobare a produselor noi trebuie să cuprindă modificări semnificative ale proceselor (de exemplu, mecanisme noi de externalizare) și sistemelor aferente (de exemplu, procese de modificare a sistemelor informatice). Politica de aprobare a produselor noi trebuie să asigure că produsele și modificările sunt în concordanță cu strategia privind administrarea riscurilor, apetitul la risc și cu limitele aferente și că sunt efectuate revizuirile necesare.

(3) În sensul alin. (1), modificările semnificative sau tranzacțiile excepționale pot include:

(4) O instituție de credit trebuie să dispună de proceduri specifice pentru a evalua respectarea politicii de aprobare a produselor noi, cu luarea în considerare a contribuției funcției de administrare a riscurilor. Aceasta trebuie să includă o evaluare preliminară sistematică și o opinie documentată din partea funcției de conformitate cu privire la produsele noi sau modificările semnificative ale produselor existente.

(5) Politica de aprobare a produselor noi trebuie să acopere toate elementele luate în considerare înainte de a decide intrarea pe piețe noi, tranzacționarea de produse noi, lansarea de servicii noi sau modificarea semnificativă a produselor sau serviciilor existente. Politica de aprobare a produselor noi trebuie să includă definițiile privind termenii «produse/piețe/ activități noi» și «modificări semnificative» utilizați în cadrul organizației, precum și funcțiile interne implicate în procesul decizional.

(6) Politica de aprobare a produselor noi trebuie să stabilească, fără a fi limitative, următoarele aspecte ce trebuie avute în vedere anterior adoptării unei decizii de lansare a unei activități noi:

(7) Funcția de administrare a riscurilor și funcția de conformitate trebuie să fie implicate în aprobarea noilor produse sau la modificările semnificative ale produselor, proceselor și sistemelor existente. Implicarea acestor funcții presupune o evaluare completă și obiectivă a riscurilor aferente noilor activități într-o varietate de scenarii, a oricăror eventuale deficiențe din cadrul de administrare a riscurilor și din cadrul aferent controlului intern, precum și a capacității instituției de credit de a administra orice nou risc în mod eficace. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă o perspectivă clară asupra introducerii noilor produse sau a unor modificări semnificative ale produselor, proceselor și sistemelor existente în cadrul diferitelor linii de activitate și portofolii și trebuie să aibă competența de a solicita ca modificările produselor existente să treacă prin procesul formal al politicii de aprobare a noilor produse.

(8) Elaborarea politicii de aprobare a produselor noi și adoptarea deciziei de lansare a unei activități noi se realizează cu luarea în considerare a opiniei structurii din cadrul instituției de credit care are responsabilități în aplicarea măsurilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului.

(1) Funcțiile de control intern trebuie să includă o funcție de administrare a riscurilor, o funcție de conformitate și o funcție de audit intern. Funcția de administrare a riscurilor și funcția de conformitate trebuie să fie verificate de către funcția de audit intern.

(2) Sarcinile operaționale ale funcțiilor de control intern pot fi externalizate, cu aplicarea criteriilor de proporționalitate prevăzute la art. 5 alin. (2) și (2^1), către instituția de credit consolidantă sau către entități din cadrul sau din afara grupului, cu acordul organelor de conducere ale instituțiilor de credit implicate și numai în baza aprobării prealabile a Băncii Naționale a României.

(3) În cazul externalizării sarcinilor operaționale ale funcțiilor de control intern către entități din afara grupului, instituția de credit trebuie să se asigure că entitățile respective au capacitatea și competența profesională pentru a îndeplini în mod eficient sarcinile respective și să se asigure că respectivele entități fac parte din cadrul unor organisme/organizații care sunt supuse unor forme de supraveghere/control la nivelul unei autorități competente.

(4) Atunci când sunt externalizate parțial sau integral sarcinile operaționale ale funcțiilor de control intern, coordonatorul funcției de control intern implicate și organul de conducere sunt în continuare responsabili pentru sarcinile respective și pentru menținerea unei funcții de control intern în cadrul instituției de credit.

(5) În aplicarea art. 384 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, casa centrală a cooperativelor de credit asigură coordonarea funcțiilor de administrare a riscurilor, de conformitate și de audit intern și pentru cooperativele de credit afiliate.

(1) Coordonatorii funcțiilor de control trebuie să fie stabiliți la un nivel ierarhic adecvat care să le confere o autoritate și un statut corespunzătoare pentru îndeplinirea responsabilităților lor. Fără a aduce atingere responsabilității generale a organului de conducere, coordonatorii funcțiilor de control intern trebuie să fie independenți de liniile de activitate sau de unitățile pe care le controlează. În acest scop, coordonatorii funcțiilor de control intern trebuie să raporteze și să răspundă în mod direct în fața organului de conducere. Organul de conducere trebuie să analizeze performanța coordonatorilor funcțiilor de control intern.

(2) Coordonatorii funcțiilor de control intern trebuie să aibă posibilitatea de a avea acces și de a raporta direct organului de conducere în funcția sa de supraveghere pentru a semnala probleme și a avertiza organul de conducere în funcția sa de supraveghere, după caz, atunci când există evoluții specifice care afectează sau ar putea afecta instituția de credit. Acest lucru nu îi împiedică pe coordonatorii funcțiilor de control intern să raporteze și în cadrul liniilor obișnuite de raportare.

(3) Instituțiile de credit trebuie să dispună de procese documentate pentru atribuirea poziției de coordonator al unei funcții de control intern sau pentru retragerea acestei calități. Coordonatorii funcțiilor de control intern nu pot fi demiși fără aprobarea prealabilă a organului de conducere în funcția sa de supraveghere. Instituțiile de credit trebuie să informeze cu promptitudine Banca Națională a României cu privire la demiterea acestor persoane și la motivele care stau la baza acestei decizii.

(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă funcții de control independente în condițiile prevăzute la alin. (2) și (3) ale prezentului articol și la paragrafele 4.2, 4.3 și 4.4 din secțiunea a 4-a din prezentul capitol.

(2) O funcție de control intern este considerată independentă, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(3) În funcție de mărimea, natura, extinderea și complexitatea activităților instituției de credit, funcția de administrare a riscurilor și funcția de conformitate pot fi combinate, în sensul celor prevăzute la art. 38^9 alin. (5) și art. 49 alin. (4). Funcția de audit intern nu trebuie să fie combinată cu nicio altă funcție de control intern.

(4) Funcțiile de control intern trebuie să dispună de un număr suficient de personal calificat (atât la nivelul instituției de credit-mamă, cât și la nivelul filialelor din cadrul unui grup). Personalul, care trebuie să aibă autoritate corespunzătoare, trebuie să fie calificat pe o bază continuă și trebuie să beneficieze de instruire, dacă este necesar.

(5) Funcțiile de control intern trebuie să dispună de asistență și sisteme informaționale corespunzătoare, cu acces la informații interne și externe necesare pentru îndeplinirea responsabilităților lor. Acestea trebuie să aibă acces la toate informațiile necesare cu privire la toate liniile de activitate și filialele relevante care suportă riscuri, în special la cele care pot genera riscuri semnificative pentru instituțiile de credit.

(1) Fiecare instituție de credit trebuie să înființeze o funcție de administrare a riscurilor care să acopere întreaga instituție de credit. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă, ținând cont de criteriile de proporționalitate prevăzute la art. 5 alin. (2) și (2^1), suficientă autoritate, statut și resurse pentru a implementa politici privind riscurile și cadrul de administrare a riscurilor.

(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă, după caz, acces direct la organul de conducere în funcția sa de supraveghere și la comitetele acestuia, în special la comitetul de administrare a riscurilor. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă acces la toate liniile de activitate și la alte unități interne care pot genera riscuri, precum și la filialele și părțile afiliate relevante.

(3) Personalul din cadrul funcției de administrare a riscurilor trebuie să dețină suficiente cunoștințe, aptitudini și experiență în legătură cu tehnici și proceduri de administrare a riscurilor, precum și cu piețe și produse, și trebuie să aibă acces la programe periodice de instruire.

(4) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie independentă de liniile de activitate și unitățile ale căror riscuri le controlează. Acest lucru nu împiedică funcția de administrare a riscurilor să interacționeze cu funcțiile operaționale în scopul de a facilita atingerea obiectivului ca întregul personal al instituției de credit să fie responsabil pentru administrarea riscurilor.

(5) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie o componentă centrală în cadrul unei instituții de credit și trebuie structurată astfel încât să poată implementa politicile de risc și să poată controla cadrul de administrare a riscurilor. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă un rol important în asigurarea faptului că instituția de credit dispune de procese eficace de administrare a riscurilor. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie implicată în mod activ în toate deciziile privind administrarea riscurilor semnificative.

(6) În cazul instituțiilor de credit semnificative se poate lua în considerare stabilirea unor funcții dedicate de administrare a riscurilor pentru fiecare linie de activitate semnificativă. Cu toate acestea, trebuie să existe în cadrul instituției de credit o funcție centralizată de administrare a riscurilor, respectiv o funcție de administrare a riscurilor la nivel de grup la nivelul instituției consolidante care să furnizeze o vedere de ansamblu la nivel de instituție și la nivel de grup asupra tuturor riscurilor și să asigure respectarea strategiei privind administrarea riscurilor.

(7) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să furnizeze informații, analize și expertize relevante și independente privind expunerile la risc, precum și să acorde consultanță privind propunerile și deciziile în materie de riscuri adoptate de liniile de activitate sau unitățile operaționale, și trebuie să informeze organul de conducere dacă acestea sunt conforme cu apetitul la risc și strategia instituției de credit privind administrarea riscurilor. Funcția de administrare a riscurilor poate face recomandări cu privire la îmbunătățirea cadrului de administrare a riscurilor și la luarea unor măsuri de remediere pentru nerespectarea politicilor, procedurilor și limitelor în materie de riscuri.

(8) Casa centrală a cooperativelor de credit asigură că politicile și obiectivele strategice ale fiecărei cooperative de credit afiliate sunt conforme cu cele ale casei centrale și cu apetitul la risc și obiectivele generale stabilite de casa centrală. În acest sens, casa centrală a cooperativelor de credit definește politicile și principiile pentru evaluarea și măsurarea riscurilor și stabilește procedurile de control al riscurilor la nivelul rețelei cooperatiste și pentru fiecare cooperativă de credit afiliată.

(1) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie implicată în mod activ dintr-o etapă incipientă la elaborarea strategiei instituției de credit privind administrarea riscurilor și în toate deciziile importante privind administrarea riscurilor, și să poată oferi o imagine completă asupra întregii game de riscuri la care este expusă instituția de credit. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să se asigure, dintr-o etapă incipientă, că instituția de credit instituie procese eficace de administrare a riscurilor.

(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să furnizeze organului de conducere toate informațiile relevante legate de riscuri pentru a-i permite acestuia să stabilească nivelul apetitului la risc al instituției de credit.

(3) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să evalueze soliditatea și durabilitatea strategiei privind administrarea riscurilor și a apetitului la risc, asigurându-se că apetitul la risc este transpus în mod adecvat în limite de risc specifice.

(4) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să evalueze strategia privind administrarea riscurilor, inclusiv obiectivele propuse de către unitățile operaționale, și să se implice înainte ca organul de conducere să ia o decizie cu privire la strategia privind administrarea riscurilor. Obiectivele trebuie să fie realiste și consecvente cu strategia instituției de credit privind administrarea riscurilor.

(5) În procesul decizional vor fi luate în considerare în mod corespunzător aspecte privind riscurile semnalate de funcția de administrare a riscurilor. Cu toate acestea, unitățile operaționale și unitățile interne și, în ultimă instanță, organul de conducere, trebuie să rămână responsabile pentru deciziile luate.

(1) În concordanță cu art. 34^7, înainte de luarea unor decizii privind modificările semnificative sau tranzacțiile excepționale, funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie implicată în evaluarea impactului unor astfel de modificări și tranzacții excepționale asupra nivelului general de risc al instituției de credit și al grupului și trebuie să raporteze constatările sale direct organului de conducere înainte de luarea deciziei.

(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să evalueze modalitatea în care riscurile identificate ar putea afecta capacitatea instituției de credit sau a grupului de a-și administra profilul de risc, lichiditatea și baza sa de capital, atât în scenarii de bază, cât și în scenarii adverse.

(1) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să se asigure că toate riscurile sunt identificate, evaluate, măsurate, monitorizate, administrate și raportate corespunzător de către unitățile relevante din cadrul instituției de credit.

(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să se asigure că identificarea și evaluarea riscurilor se bazează atât pe abordări calitative, cât și pe informații cantitative sau rezultate ale aplicării modelelor pentru cuantificarea valorii riscurilor. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să informeze organul de conducere cu privire la ipotezele utilizate și la eventualele deficiențe ale modelelor de risc și ale analizei riscurilor.

(3) Organul de conducere al instituției de credit trebuie să dispună de capacitatea de a înțelege:

(4) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere se asigură că incertitudinile aferente măsurării riscurilor sunt recunoscute.

(1) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să se asigure că toate riscurile identificate sunt monitorizate în mod eficace de unitățile operaționale. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să monitorizeze periodic, conform procedurilor interne, profilul de risc actual al instituției de credit și să îl examineze în raport cu obiectivele strategice ale instituției de credit și cu apetitul la risc pentru a permite luarea deciziilor de către conducerea superioară și punerea în discuție de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere.

(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să analizeze tendințele și să recunoască riscurile noi sau în curs de apariție care decurg din modificarea circumstanțelor și condițiilor. Aceasta trebuie să revizuiască periodic, conform procedurilor interne, rezultatele actuale privind riscurile în raport cu estimările anterioare cum ar fi, de exemplu, prin testarea ex-post (back testing), pentru a evalua și îmbunătăți acuratețea și eficacitatea procesului de administrare a riscurilor.

(1) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să analizeze în mod independent situațiile de nerespectare a apetitului la risc sau a limitelor de risc, inclusiv cauza acestora și efectuarea unei analize juridice și economice a costului actual de închidere, reducere sau acoperire a expunerii în raport cu costul potențial al menținerii acesteia, să informeze unitățile operaționale implicate și organul de conducere și să recomande măsuri de remediere posibile.

(2) Dacă situațiile de nerespectare menționate la alin. (1) sunt semnificative, funcția de administrare a riscurilor trebuie să raporteze direct organului de conducere în funcția sa de supraveghere, independent de raportarea către alte funcții interne și comitete.

(3) Recomandările făcute de funcția de administrare a riscurilor trebuie să facă obiectul unei decizii luate la un nivel corespunzător, care să asigure respectarea acesteia de către unitățile operaționale cărora li se adresează și să fie raportată în mod corespunzător organului de conducere și comitetului de administrare a riscurilor, dacă acesta a fost înființat.

(1) Instituțiile de credit trebuie să înființeze o funcție de conformitate permanentă și eficace pentru administrarea riscului de conformitate și să numească o persoană responsabilă pentru această funcție la nivelul întregii instituții de credit, în calitate de coordonator al funcției de conformitate.

(2) Coordonatorul funcției de conformitate trebuie să fie un membru al conducerii superioare, cu responsabilități distincte privind funcția de conformitate. Coordonatorul funcției de conformitate poate coordona și alte funcții, altele decât funcțiile de control intern, în condițiile respectării cerințelor de independență prevăzute la art. 34^10.

(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), în funcție de mărimea, natura, extinderea și complexitatea activităților instituției de credit, în situația în care nu este posibil ca un membru al conducerii superioare să fie coordonator al funcției de conformitate, pe baza unei fundamentări corespunzătoare a instituției de credit, aprobată de organul de conducere al acesteia și transmisă Băncii Naționale a României, coordonarea acestei funcții poate fi îndeplinită de o persoană care deține funcții-cheie, cu responsabilități distincte și exclusive, cu condiția să nu existe niciun conflict de interese și să raporteze direct organului de conducere.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (2) în funcție de mărimea, natura, extinderea și complexitatea activităților instituției de credit, pe baza unei fundamentări corespunzătoare a instituției de credit, aprobată de organul de conducere al acesteia și transmisă Băncii Naționale a României, coordonatorul funcției de conformitate poate coordona și funcția de administrare a riscurilor, cu condiția să nu existe niciun conflict de interese între funcțiile combinate. Coordonatorul care asigură coordonarea celor două funcții de control intern poate coordona și alte funcții în condițiile respectării cerințelor de independență prevăzute la art. 34^10.

(5) Funcția de conformitate, inclusiv coordonatorul funcției de conformitate, trebuie să fie independenți de liniile de activitate și de unitățile operaționale pe care le controlează și trebuie să aibă suficientă autoritate, statut și resurse. Acest lucru nu împiedică funcția de conformitate să interacționeze cu unitățile operaționale în scopul identificării și administrării riscului de conformitate dintr-un stadiu incipient.

(6) Personalul din cadrul funcției de conformitate trebuie să dețină cunoștințe, aptitudini și experiență în legătură cu procedurile de conformitate și trebuie să aibă acces la programe periodice de instruire.

(1) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să supravegheze implementarea unei politici de conformitate bine documentate, care trebuie să fie comunicată întregului personal.

(2) Instituțiile de credit trebuie să instituie o procedură pentru a evalua în mod periodic, conform procedurilor interne, modificările cadrului legal și de reglementare aplicabil activităților lor.

(1) Funcția de conformitate trebuie să acorde consultanță organului de conducere cu privire la măsurile care trebuie luate pentru a asigura conformitatea cu prevederile cadrului legal și de reglementare și cu standardele aplicabile și trebuie să evalueze posibilul impact al oricăror modificări ale cadrului legal și de reglementare asupra activităților instituției de credit și cadrului de conformitate.

(2) Funcția de conformitate trebuie să se asigure că monitorizarea conformității este realizată prin intermediul unui program de monitorizare a conformității bine definit și structurat și că politica de conformitate este respectată.

(3) Funcția de conformitate trebuie să raporteze organului de conducere și să comunice cu funcția de administrare a riscurilor cu privire la riscul de conformitate al instituției de credit și la administrarea acestuia. Funcția de conformitate și funcția de administrare a riscurilor trebuie să coopereze și să facă schimb de informații, după caz, în vederea îndeplinirii atribuțiilor lor. Constatările funcției de conformitate trebuie să fie luate în considerare de către organul de conducere și de funcția de administrare a riscurilor în procesele decizionale.

(1) Instituțiile de credit trebuie să adopte măsuri corespunzătoare împotriva comportamentului fraudulos intern sau extern și încălcării disciplinei, cum ar fi, de exemplu, încălcarea procedurilor interne, încălcarea limitelor.

(2) Instituțiile de credit trebuie să se asigure că filialele și sucursalele lor iau măsuri pentru a asigura conformitatea operațiunilor lor cu cadrul legal și de reglementare aplicabil acestora. În cazul în care respectivul cadru legal și de reglementare împiedică aplicarea de către grup a unor proceduri și sisteme de conformitate mai stricte, în special dacă împiedică publicarea și schimbul de informații necesare între entitățile din cadrul grupului, filialele și sucursalele trebuie să informeze coordonatorul funcției de conformitate sau ofițerul de conformitate al instituției de credit consolidante.

(1) Instituțiile de credit trebuie să înființeze o funcție de audit intern independentă și eficace și să numească un coordonator al acestei funcții la nivelul întregii instituții de credit.

(2) Funcția de audit intern trebuie să aibă suficientă autoritate, statut și resurse. În acest sens, instituția de credit trebuie să se asigure că personalul și resursele funcției de audit, precum și instrumentele de audit și metodele de analiză a riscurilor sunt adecvate mărimii și locațiilor instituției de credit, precum și naturii, amplorii și complexității riscurilor asociate modelului de afaceri, activităților, culturii privind riscurile și apetitului la risc ale instituției de credit.

(3) În sensul alin. (1), funcția de audit intern trebuie să fie independentă de activitățile auditate și nu trebuie să fie combinată cu nicio altă funcție.

(4) Funcția de audit intern trebuie să evalueze în mod independent, pe baza unei abordări bazate pe risc, și să ofere asigurări obiective cu privire la conformitatea tuturor activităților și unităților ale unei instituții de credit, inclusiv a activităților externalizate, cu politicile și procedurile instituției de credit, precum și cu cerințele externe. Fiecare entitate din cadrul grupului trebuie să intre sub incidența funcției de audit.

(5) Funcția de audit intern trebuie să evalueze eficiența și eficacitatea cadrului aferent controlului intern al instituției de credit, prevăzut la art. 34, respectiv să evalueze:

(1) Funcția de audit intern trebuie să verifice în special integritatea proceselor care asigură credibilitatea metodelor și tehnicilor, ipotezelor și surselor de informații ale instituției de credit, utilizate în modelele sale interne (de exemplu, utilizarea modelelor de risc și a evaluării contabile).

(2) Funcția de audit intern trebuie să evalueze și calitatea și modul de utilizare a unor instrumente calitative pentru identificarea și evaluarea riscurilor, precum și măsurile luate privind atenuarea riscurilor.

(3) Funcția de audit intern nu trebuie să se implice în conceperea, selectarea, stabilirea și implementarea politicilor, mecanismelor și procedurilor specifice aferente controlului intern, precum și a limitelor privind riscurile. Acest lucru nu împiedică conducerea superioară să solicite contribuția funcției de audit intern cu privire la aspecte legate de riscuri, control intern și de conformitate cu regulile aplicabile.

(1) Funcția de audit trebuie să adere la standardele profesionale naționale și internaționale, cum ar fi, de exemplu, standardele profesionale internaționale stabilite de Institutul Auditorilor Interni.

(2) Activitatea funcției de audit intern trebuie să fie desfășurată în conformitate cu un plan de audit și cu un program detaliat de audit având în vedere o abordare bazată pe risc.

(3) Planul de audit trebuie să fie întocmit, cel puțin o dată pe an, pe baza obiectivelor anuale de control privind auditul intern și să fie aprobat de organul de conducere în funcția sa de supraveghere.

(1) Activitățile funcției de audit intern trebuie să acopere, pe baza unei abordări bazate pe risc, evaluarea independentă a activităților externalizate de către instituția de credit. Planul și programul de audit trebuie să includă, în special, acordurile de externalizare a funcțiilor critice sau importante.

(2) În ceea ce privește procesul de externalizare, funcția de audit intern trebuie să confirme cel puțin:

(1) Pentru a stabili un plan solid de administrare a continuității activității, o instituție de credit trebuie să analizeze cu atenție expunerea sa la întreruperi severe ale activității și să evalueze, cantitativ și calitativ, potențialul impact al acestora, prin folosirea unor date interne și/sau externe și a unei analize de tip scenariu. Această analiză trebuie să includă toate liniile de activitate și unitățile interne, inclusiv funcția de administrare a riscurilor, și să țină cont de interdependența acestora. Rezultatele analizei trebuie să contribuie la definirea obiectivelor și a priorităților de redresare ale instituției de credit.

(2) Pe baza analizei de la alin. (1) o instituție de credit trebuie să dispună de:

(3) Planurile pentru situații neprevăzute, de continuitate a activității și de redresare prevăzute la alin. (2) trebuie documentate și implementate cu diligență. Documentația trebuie să fie disponibilă în cadrul liniilor de activitate, al unităților interne și al funcției de administrare a riscurilor și trebuie stocată în sisteme separate din punct de vedere fizic și ușor accesibile în cazul unor situații neprevăzute. În acest scop, este necesar să se asigure o instruire corespunzătoare.

(4) Planurile pentru situații neprevăzute, de continuitate a activității și de redresare prevăzute la alin. (2) trebuie testate și actualizate periodic. Orice dificultăți sau eșecuri apărute în cursul testelor trebuie documentate și analizate, iar planurile trebuie revizuite în mod corespunzător.

(5) Planurile pentru situații neprevăzute, de continuitate a activității și de redresare prevăzute la alin. (2) trebuie aprobate de către organul de conducere al instituției de credit.