Articolul 97
(1) Formația este gruparea de două sau mai multe aeronave, din aceeași categorie, care execută zborul întrunit în vederea îndeplinirii unei misiuni comune, cu menținerea legăturii vizuale sau prin intermediul senzorilor de la bordul aeronavelor, și care se găsește sub controlul unei agenții de dirijare ca o singură aeronavă.
(2) Denumirea formației este dată, de regulă, de numărul aeronavelor din compunere:
a) celulă, pentru 2 aeronave;
b) patrulă, pentru 3-6 aeronave;
c) escadrilă, pentru 9-18 aeronave.
(3) Grupele/Pachetele cu destinație tactică pot include un număr variabil de aeronave.