Capitolul X — Participarea la expoziții statice, survoluri și demonstrații aeriene

On this page

Secțiunea 1 — Reguli generale

Articolul 229

(1) Participarea aeronavelor de stat la expoziții statice, survoluri și demonstrații aeriene contribuie la promovarea imaginii aviației militare a României și reprezintă o activitate importantă care necesită pregătire și măsuri speciale.

(2) Șeful SMCFA, instituției sau structurii care deține aeronave de stat aprobă planurile de participare la expoziții statice, survoluri și demonstrații aeriene.

Articolul 230

Pentru toate zborurile organizate în afara teritoriului național, echipajele sunt obligate să se conformeze prevederilor reglementărilor naționale și ale reglementărilor aeronautice ale țării gazdă, prevalând cea mai restrictivă dintre acestea.

Articolul 231

Survolul reprezintă zborul aeronavelor de stat, în cadrul unor ceremonii militare organizate potrivit reglementărilor de desfășurare a onorurilor și ceremoniilor militare, în vigoare, cu respectarea condițiilor aplicabile zborurilor deasupra zonelor dens populate, prevăzute în Codul aerian.

Articolul 232

Expoziția statică reprezintă prezentarea la sol a aeronavelor de stat, a echipamentelor și/sau a munițiilor aferente acestora, în prezența publicului.

Articolul 233

Pentru pregătirea și desfășurarea demonstrațiilor aeriene cu aeronave de stat, șeful SMCFA, instituției sau structurii care deține aeronave de stat are următoarele atribuții:

a) răspunde cererii de participare, iar în cazul unui răspuns pozitiv precizează forțele și mijloacele, precum și perioada în care acestea participă la activitate;

b) stabilește modalitatea de prezentare a aeronavelor și nivelul de acces al publicului;

c) desemnează unitatea/unitățile care participă cu personal și aeronave și aprobă planul evoluțiilor, pe variante, în funcție de condițiile meteorologice, pentru fiecare tip de aeronavă ce participă la activitate;

d) stabilește criteriile de selecționare a personalului participant, în funcție de complexitatea activității și a evoluțiilor aeriene;

e) evaluează piloții selecționați pentru participarea la activitate privind nivelul de calificare și antrenament pentru executarea evoluțiilor stabilite;

f) asigură suportul logistic necesar pentru executarea misiunii, în cazul în care sunt depășite posibilitățile unității implicate în activitate.

Articolul 234

La activitățile care presupun prezentarea munițiilor sau elementelor acroșate, cum ar fi rezervoare suplimentare, containere, casete, bombe sau rachete, sunt folosite doar muniții inerte sau de exercițiu care, împreună cu dispozitivele de largare pirotehnică aferente, vor fi asigurate conform normelor tehnice în vigoare.

Articolul 235

Dacă activitatea nu presupune prezentarea munițiilor, atunci se detașează toate elementele de pe pilonii de acroșare sau rampele de lansare ale aeronavelor. Armamentul intern se asigură conform normelor tehnice în vigoare.

Articolul 236

Pentru promovarea imaginii aviației militare a României în țară și străinătate pot fi înființate formațiuni speciale destinate executării demonstrațiilor aeriene.

Secțiunea a 2-a — Participarea aeronavelor la expozițiile statice

Articolul 237

Șeful SMCFA, al instituției sau al structurii care deține aeronave de stat stabilește nivelul de acces al publicului la bordul aeronavelor.

Articolul 238

În situația în care accesul publicului la aeronave este interzis, organizatorul activității dispune măsuri necesare pentru împrejmuirea aeronavelor cu un cordon de siguranță pentru a limita apropierea publicului.

Articolul 239

În situația în care accesul publicului la aeronave este permis, iar cabina este închisă, se dispun următoarele măsuri:

a) împrejmuirea aeronavei cu un cordon de siguranță pentru a controla accesul publicului la aeronavă;

b) asigurarea prezenței unui membru al delegației lângă aeronavă pe timpul vizionării acesteia de către public;

c) acoperirea prizelor de admisie, ajutajelor și tuburilor Pitot cu capace ori huse, după caz, în scopul prevenirii deteriorării aeronavei de către corpuri străine;

d) asigurarea cupolelor, ușilor, trapelor, scărilor de acces și altor elemente ce pot constitui un pericol pentru public.

Articolul 240

Un membru al echipajului sau personalul tehnic calificat pe tipul de aeronavă verifică aplicarea măsurilor de siguranță prevăzute la art. 239, iar în cazul în care nu sunt asigurate, acesta are autoritatea de a limita sau interzice accesul publicului.

Articolul 241

(1) În situația în care accesul publicului la aeronave este permis, iar cabina este deschisă, se dispun următoarele măsuri suplimentare:

a) decuplarea și/sau asigurarea tuturor surselor de energie de la bord, a dispozitivelor pirotehnice, pneumatice, hidraulice de la bord și de sol;

b) înlăturarea tuturor echipamentelor cu caracter clasificat de la bordul aeronavei sau acoperirea acestora pentru a preveni observarea lor de către public;

c) asigurarea prezenței unui membru al echipajului în cabină, care, înainte de părăsirea cabinei, verifică poziția tuturor contactelor și organelor de comandă.

(2) Dacă nu pot fi îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), aeronava este expusă publicului cu cabina închisă sau este interzis accesul publicului.

(3) Trapele de acces sau de evacuare ale echipajului care pot prezenta pericol pentru public se blochează cu benzi de interzicere a accesului, iar trapele blocate se supraveghează permanent de către un membru al echipajului aeronavei. În cazul în care aceste cerințe nu pot fi respectate, trapele respective se închid și se zăvorăsc.

Articolul 242

Selecționarea echipajelor participante la expoziții și demonstrații se face în funcție de abilitățile de comunicare și nivelul acestora de cunoaștere a echipamentelor expuse. La toate întrebările publicului legate de aeronave și modul de conducere a acestora, membrii echipajelor răspund în limita mandatului de participare la activitate.

Secțiunea a 3-a — Organizarea survolurilor și a demonstrațiilor aeriene

Articolul 243

Șeful AAMN stabilește proceduri și instrucțiuni generale de organizare a demonstrațiilor aeriene și survolurilor în vederea reducerii riscurilor asociate operării aeronavelor la un nivel acceptabil.

Articolul 244

Condițiile meteorologice minime pentru executarea survolurilor sau a zborurilor demonstrative sunt stabilite de către șeful SMCFA, instituției sau structurii care deține aeronave de stat.

Articolul 245

Zborul aeronavelor participante la activitate deasupra zonelor destinate spectatorilor este strict interzis.

Articolul 246

Toate demonstrațiile aeriene în care au loc parașutări, opriri sau reporniri ale motorului în zbor, lansări de capcane termice și dipoli, împrăștierea fumului colorat se planifică și se execută astfel încât să se prevină căderea vreunui obiect sau substanțe asupra publicului spectator.

Articolul 247

(1) În afara zonelor dens populate, survolurile se execută la o înălțime minimă de 50 de metri deasupra solului.

(2) Pentru survolurile executate deasupra unor zone dens populate, înălțimea minimă este de 300 de metri deasupra oricărui obstacol aflat la o distanță de 600 de metri lateral față de traiectoria aeronavei.

(3) Zborurile de survol al aeronavelor de stat, deasupra zonelor dens populate, poate fi autorizat la înălțimi de minimum 50 de metri deasupra solului, în baza unei aprobări speciale emise de AAMN.

Secțiunea a 4-a — Siguranța aeronautică privind participarea la misiuni de prezentare la sol și în zbor a tehnicii din dotare

Articolul 248

Siguranța aeronautică este o responsabilitate individuală a întregului personal care participă la planificarea, organizarea, pregătirea, executarea, conducerea și analiza prezentării la sol și în zbor a tehnicii din dotare.

Articolul 249

Este obligatorie elaborarea/respectarea unui plan de evitare a publicului în eventualitatea apariției unei greșeli de pilotaj sau a unor defecțiuni tehnice la aeronave.

Articolul 250

Este obligatorie elaborarea/respectarea măsurilor specifice de siguranță pentru participarea la acest tip de misiune.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).