Capitolul III — Activitatea privind lucrările parlamentare

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Compartimentele cu atribuții în domeniul lucrărilor parlamentare

Articolul 52

(1) Compartimentele care exercită atribuțiile pentru realizarea activității privind lucrările parlamentare sunt următoarele:

a) Departamentul legislativ;

b) Departamentul secretariatului tehnic;

c) Departamentul de studii parlamentare și drept comunitar.

(2) Unele atribuții privind lucrările parlamentare se realizează și de către personalul care își desfășoară activitatea la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților, la cabinetele membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, la secretariatele grupurilor parlamentare, la Cabinetul secretarului general, precum și la birourile din circumscripțiile electorale; atribuțiile acestora se stabilesc de fiecare dintre conducători sau de către deputați, după caz.

Secțiunea a 2-a — Departamentul legislativ

Articolul 53

(1) Departamentul legislativ asigură pregătirea desfășurării lucrărilor parlamentare ale Camerei Deputaților sau ale celor două Camere, după caz, precum și ale comisiilor parlamentare.

(2) Departamentul legislativ are în structura sa următoarele compartimente:

a) Direcția procedură legislativă, sinteze și evaluări;

b) Direcția pentru organizarea lucrărilor în plen;

c) Serviciul pentru lucrări în comisii;

d) Secretariatul pentru comisiile permanente;

e) Secretariatul pentru cabinetele președinților comisiilor permanente.

(3) Departamentul legislativ desfășoară următoarele activități principale:

a) pregătește desfășurarea lucrărilor în plen ale Camerei Deputaților sau ale celor două Camere, după caz; asigură evidența proiectelor de legi și a altor documente care se dezbat în plenul Camerei Deputaților, respectiv al celor două Camere, după caz;

b) asigură asistența de specialitate privind dezbaterea proiectelor de legi în plenul Camerei Deputaților sau al celor două Camere, după caz, precum și a hotărârilor sau a altor acte aprobate de acestea; procesează proiectele de legi, respectiv legile, pe baza textelor adoptate de plenul Camerei Deputaților sau de cele două Camere ale Parlamentului, după caz; asigură evidența acestora;

c) pregătește lucrările privind activitatea comisiilor parlamentare; ține evidența proiectelor de legi repartizate pe comisii pentru întocmirea raportului comisiei sau pentru aviz;

d) asigură asistența de specialitate pentru activitatea comisiilor parlamentare; întocmește raportul comisiei sesizate în fond pe baza textelor adoptate de comisie; întocmește avizul comisiei sesizate pentru aviz în conformitate cu textele adoptate de comisie și îl transmite comisiei sesizate în fond; execută lucrările rezultate din activitatea comisiilor de mediere; asigură lucrările de secretariat ale comisiilor;

e) ia măsuri pentru întocmirea Sintezei săptămânale a activității Camerei Deputaților.

Articolul 54

Direcția procedură legislativă, sinteze și evaluări are următoarele atribuții principale:

a) asigură asistență pentru redactarea propunerilor legislative, cu respectarea normelor de tehnică legislativă și a conformității cu Constituția României, republicată;

b) întocmește note adresate comisiilor permanente care examinează în fond proiectele de legi și/sau propunerile legislative, după caz, și asigură realizarea verificării proiectelor de raport prezentate în acest scop de către personalul de specialitate al acestor comisii, în vederea respectării normelor constituționale, a normelor de tehnică legislativă, a normelor gramaticale și în corelare cu legislația internă și a Uniunii Europene, din domeniul respectiv, în vigoare;

c) participă la dezbaterea proiectelor de legi și a propunerilor legislative repartizate, în cadrul comisiilor de specialitate, la solicitarea președintelui comisiei sesizate în fond;

d) participă la lucrările în plen ale Camerei Deputaților și ale celor două Camere, după caz, urmărește dezbaterea proiectelor de legi și a propunerilor legislative, redactează textul proiectului de lege sau al legii, după caz, în mod riguros și în conformitate cu textele votate în plen, cu respectarea normelor de tehnică legislativă și a normelor gramaticale; asigură tehnoredactarea și colaționarea acestora;

e) redactează textele supuse medierii, participă la lucrările comisiilor de mediere și asigură asistență de specialitate acestora, urmărește modul de adoptare a rapoartelor comisiilor de mediere în plenul Camerei Deputaților; dacă este cazul, redactează textele rămase în divergență după mediere și urmărește modul de adoptare a textelor rămase în divergență în plenul celor două Camere ale Parlamentului; în ambele situații, întocmește textul final al legii, în conformitate cu textele adoptate de cele două Camere;

f) elaborează sau poate aviza proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaților, în concordanță cu atribuțiile direcției;

g) întocmește punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților cu privire la sesizările de neconstituționalitate, precum și punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților cu privire la excepțiile de neconstituționalitate adresate Curții Constituționale, asigurând depunerea acestora la termenele fixate, potrivit deciziilor luate;

h) întocmește punctele de vedere ale Biroului permanent al Camerei Deputaților cu privire la sesizările de neconstituționalitate ale Regulamentului Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, adresate Curții Constituționale, asigurând depunerea acestora la termenele fixate, potrivit deciziilor luate;

i) întocmește, la cererea Biroului permanent al Camerei Deputaților, puncte de vedere privitoare la interpretarea legii;

j) verifică forma republicabilă primită de la Secretariatul General al Guvernului României și asigură elaborarea formei republicabile a legilor pentru care Camera Deputaților a fost Cameră decizională, în cazul în care legea dispune republicarea;

k) analizează și face propuneri cu privire la cererile de rectificare a legilor publicate în Monitorul Oficial al României sau, după caz, întocmește cereri de rectificare, pe baza documentelor existente în dosarul legii;

l) colaborează cu Regia Autonomă "Monitorul Oficial" în legătură cu publicarea, republicarea și rectificarea legilor în Monitorul Oficial al României;

m) transmite Direcției pentru tehnologia informației și comunicațiilor textul legii sau al proiectului de lege, după caz, fără semnătura președinților Camerelor Parlamentului, în vederea introducerii acestuia în fișa proiectului de lege, existentă pe site-ul Camerei Deputaților;

n) transmite Departamentului pentru relația cu Parlamentul din cadrul Guvernului situația legilor adoptate de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională;

o) elaborează și prezintă, pentru fiecare ședință a Biroului permanent al Camerei Deputaților, Situația privind împlinirea termenelor constituționale pentru adoptarea proiectelor de legi și a propunerilor legislative, pentru care Camera Deputaților este primă Cameră sesizată;

p) întocmește și prezintă președintelui de ședință Situația proiectelor de legi și a propunerilor legislative asupra cărora Camera Deputaților s-a pronunțat, însoțită, dacă este cazul, de note cu explicații;

r) întocmește Situația proiectelor de legi adoptate de Camera Deputaților pentru Sinteza săptămânală a activității Camerei Deputaților și Situația proiectelor de legi adoptate pe domenii, cu un comentariu pentru fiecare, săptămânal, semestrial, anual și la sfârșitul legislaturii, după caz;

s) execută lucrări de specialitate pentru Comisia de validare a mandatelor de deputat.

Articolul 55

Direcția pentru organizarea lucrărilor în plen are în componența sa următoarele compartimente:

a) Serviciul pentru pregătirea lucrărilor în plen;

b) Serviciul pentru proceduri parlamentare, evidențe și secretariatul plenului;

c) Serviciul pentru stenograme.

Articolul 56

Direcția pentru organizarea lucrărilor în plen are următoarele atribuții principale:

a) înregistrează proiectele de legi și propunerile legislative care se supun spre dezbatere și aprobare plenului Camerei Deputaților sau plenului celor două Camere ale Parlamentului; urmărește etapele procedurii legislative pentru acestea; ține evidența realizării acestora până la încheierea procesului legislativ, respectiv până la publicarea legilor în Monitorul Oficial al României, și execută lucrările aferente, urmărind respectarea termenelor stabilite;

b) pregătește pentru Biroul permanent al Camerei Deputaților și pentru Comitetul liderilor grupurilor parlamentare Nota cu inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și face propuneri cu privire la sesizarea comisiilor permanente, în fond și pentru avize, precum și cu privire la termenele de depunere a amendamentelor și rapoartelor;

c) urmărește respectarea termenelor prevăzute la art. 75 alin. (2) și la art. 115 alin. (5) din Constituția României, republicată, și a termenelor pentru depunerea rapoartelor de către comisiile permanente sesizate în fond;

d) întocmește lista inițiativelor legislative și a altor lucrări care pot fi înscrise pe ordinea de zi a Camerei Deputaților de către Biroul permanent al Camerei Deputaților și Comitetul liderilor grupurilor parlamentare;

e) pregătește și supune birourilor permanente ale celor două Camere lista cu proiectele de legi, proiectele de hotărâri și rapoartele comune ale comisiilor celor două Camere, pentru a fi înscrise pe ordinea de zi a ședințelor comune, asigură multiplicarea și difuzarea ordinii de zi, a programului de lucru și a celorlalte materiale care se supun dezbaterii sau prezentării în ședințele comune;

f) asigură redactarea și multiplicarea ordinii de zi și a programului de lucru pentru ședințele Camerei Deputaților, aprobate de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, pe care le distribuie tuturor deputaților;

g) întocmește mapa de lucru pentru președintele de ședință în plen și pentru secretarii de ședință;

h) asigură difuzarea prin afișaj electronic și, după caz, pe suport hârtie a inițiativelor legislative, a programului de lucru, a ordinii de zi, a informării cu inițiativele legislative înregistrate, a listei cu legile adoptate de Parlament în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, a moțiunilor simple și de cenzură, a stenogramelor ședințelor plenului, a sumarului Monitorului Oficial al României, precum și a altor documente, și numai pe suport hârtie a rapoartelor comisiilor parlamentare;

i) urmărește introducerea și operarea pe calculator a datelor și informațiilor necesare lansării procedurii de vot electronic; lansează procedura de vot electronic și pe cea de prezență prin mijloace electronice;

j) transmite Senatului, în vederea dezbaterii, inițiativele legislative asupra cărora Camera Deputaților s-a pronunțat, în calitate de primă Cameră sesizată;

k) comunică, înainte de promulgare, legile adoptate de Parlament la autoritățile și instituțiile publice prevăzute de Constituția României, republicată, și de Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale;

l) trimite legile adoptate de Parlament la Administrația Prezidențială în vederea promulgării de către Președintele României;

m) asigură stenografierea și verificarea transcrierii dezbaterilor din ședințele Camerei Deputaților și din ședințele comune ale celor două Camere;

n) pune la dispoziție, la cererea celor interesați, extrase din stenogramele întocmite;

o) redactează sumarul ședințelor Camerei Deputaților și al ședințelor comune ale celor două Camere ale Parlamentului și îl transmite împreună cu stenogramele pentru publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a;

p) informează Biroul permanent al Camerei Deputaților asupra proiectelor de legi, propunerilor legislative și altor documente care fac obiectul ședințelor comune ale celor două Camere ale Parlamentului;

r) ține evidența interpelărilor, întrebărilor și declarațiilor politice ale deputaților sau ale grupurilor parlamentare și, după caz, a răspunsurilor la acestea;

s) primește dosarele privind alegerea deputaților, le pune la dispoziție Comisiei de validare a mandatelor de deputat și asigură lucrările de secretariat pentru validarea mandatelor deputaților;

ș) asigură lucrările de secretariat pentru desfășurarea ședințelor Camerei Deputaților și ale celor două Camere ale Parlamentului; asigură condițiile privind votul secret și constatarea rezultatului acestuia;

t) multiplică proiectele de legi, propunerile legislative, proiectele de hotărâri, rapoartele comisiilor parlamentare și alte materiale supuse spre dezbatere Camerei Deputaților, pe care le distribuie deputaților în condițiile stabilite de Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare;

ț) ține evidența numerică și nominală a deputaților și a locurilor de deputat rămase vacante, precum și a schimbărilor survenite în activitatea deputaților în timpul exercitării mandatelor; înregistrează prezența deputaților la ședințele în plen, iar listele de prezență le transmite, în copie, Departamentului economic; întocmește situațiile privind absențele nemotivate, pentru a fi prezentate Biroului permanent al Camerei Deputaților;

u) ține evidența concediilor plătite, aprobate de Biroul permanent al Camerei Deputaților, și a concediilor fără plată ale deputaților;

v) întocmește, în condițiile legii și ale Regulamentului Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, situația privind absențele nemotivate ale deputaților de la ședințele în plen și în comisii, pe care o prezintă secretarului Camerei Deputaților, desemnat de Biroul permanent al Camerei Deputaților, și o transmite liderilor grupurilor parlamentare, sub semnătura acestuia;

x) asigură, potrivit procedurii stabilite de Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, publicarea pe site-ul Camerei Deputaților a numelor deputaților cu absențe nemotivate de la ședințele Camerei Deputaților, de la ședințele comune ale Camerei Deputaților și Senatului și de la ședințele comisiilor parlamentare;

y) elaborează necesarul de abonamente la publicațiile legislative pentru grupurile parlamentare, pentru comisiile permanente și pentru Departamentul legislativ și îl transmite Direcției pentru relații publice și protocol;

z) elaborează sau poate aviza proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaților, în concordanță cu atribuțiile direcției.

Articolul 57

Serviciul pentru lucrări în comisii are următoarele atribuții principale:

a) asigură asistența de specialitate pentru Comisia de validare a mandatelor de deputat;

b) asigură asistența de specialitate necesară constituirii comisiilor permanente ale Camerei Deputaților și alegerii birourilor acestora;

c) elaborează sau poate aviza proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaților, în concordanță cu atribuțiile serviciului;

d) înregistrează proiectele de legi, propunerile legislative, proiectele de hotărâri, amendamentele, avizele și punctele de vedere ale Guvernului și le distribuie comisiilor permanente sesizate în fond și celor sesizate pentru aviz;

e) primește rapoartele întocmite de comisiile parlamentare, le verifică sub aspectul formei și asigură transmiterea acestora Biroului permanent al Camerei Deputaților în vederea includerii lor pe proiectul ordinii de zi a Camerei Deputaților;

f) asigură difuzarea rapoartelor, avizelor, sintezelor și proceselor-verbale întocmite de comisiile permanente pe site-ul Camerei Deputaților; sintezele ședințelor comisiilor se transmit și Regiei Autonome "Monitorul Oficial" în vederea publicării;

g) ține evidența inițiativelor legislative aflate în examinare la comisiile permanente și prezintă informări periodice Biroului permanent al Camerei Deputaților și Comitetului liderilor grupurilor parlamentare;

h) monitorizează și prezintă informări Biroului permanent al Camerei Deputaților și Comitetului liderilor grupurilor parlamentare cu privire la inițiativele legislative aflate la comisii, cu termene depășite de depunere a rapoartelor, care pot fi incluse pe ordinea de zi a Camerei Deputaților;

i) întocmește bilanțul privind activitatea comisiilor permanente și a comisiilor de mediere;

j) efectuează analiza activității comisiilor parlamentare cu privire la gradul de încărcare al acestora, la solicitarea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților și a secretarului general al Camerei Deputaților;

k) centralizează și arhivează listele de prezență a deputaților la ședințele comisiilor parlamentare și le trimite Direcției decontări pentru deputați și Direcției pentru organizarea lucrărilor în plen;

l) pregătește documentația necesară pentru constituirea comisiilor de mediere și participă la ședințele acestora și la întocmirea rapoartelor de mediere.

Articolul 58

Secretariatul pentru comisiile permanente are următoarele atribuții principale:

a) înregistrează la comisie proiectele de legi, propunerile legislative, proiectele de hotărâri, amendamentele, precum și orice alte documente primite de la Biroul permanent al Camerei Deputaților sau de la secretarul general al acesteia;

b) asigură documentarea și informarea de specialitate pentru proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a comisiei;

c) urmărește obținerea de la celelalte comisii permanente, în timp util, a avizelor la proiectele de legi sau la propunerile legislative cu care comisia este sesizată în fond;

d) transmite Direcției procedură legislativă, sinteze și evaluări proiectele rapoartelor, în vederea verificării lor sub aspectul respectării normelor de tehnică legislativă;

e) pregătește și întocmește rapoartele și avizele asupra proiectelor de legi sau propunerilor legislative examinate de comisie, precum și sintezele și procesele-verbale ale ședințelor comisiei și le transmite Serviciului pentru lucrări în comisii;

f) transmite Direcției procedură legislativă, sinteze și evaluări, în format electronic, raportul comisiei, în vederea întocmirii textului final al legii;

g) asigură asistența de specialitate pentru președintele comisiei și pentru raportori privind dezbaterea proiectelor de legi în plenul Camerei Deputaților sau în plenul celor două Camere, după caz;

h) întocmește tematici, materiale documentare și situații comparative referitoare la domeniul de activitate al comisiei respective;

i) asigură lucrările tehnice necesare audierii în comisii a candidaților a căror numire în funcții și demnități publice se face cu aprobarea Parlamentului;

j) participă la ședințele comisiilor de mediere și asigură asistența de specialitate pentru membrii acestora.

Articolul 59

Secretariatul pentru cabinetele președinților comisiilor permanente are următoarele atribuții principale:

a) asigură asistență de specialitate pentru președintele comisiei permanente;

b) stabilește relații cu ministerele, cu alte autorități și instituții publice, cu agenții guvernamentale și neguvernamentale și cu operatorii economici, din domeniul de activitate al comisiei permanente;

c) realizează informarea, analiza și programarea activităților propuse pentru agenda de lucru a președintelui comisiei permanente;

d) întocmește răspunsurile la petițiile adresate președintelui comisiei permanente, precum și la cele în legătură cu corespondența adresată acestuia;

e) menține relațiile cu mass-media;

f) îndeplinește alte atribuții stabilite de președintele comisiei permanente.

Secțiunea a 3-a — Departamentul secretariatului tehnic

Articolul 60

Departamentul secretariatului tehnic asigură pregătirea lucrărilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, a lucrărilor birourilor permanente ale celor două Camere și ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; urmărește îndeplinirea de către serviciile Camerei Deputaților a sarcinilor rezultate din hotărârile Biroului permanent al Camerei Deputaților, ale birourilor permanente ale celor două Camere, ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, precum și din dispozițiile scrise ale președintelui Camerei Deputaților; gestionează declarațiile de avere și de interese depuse de deputați și de funcționarii publici parlamentari, desfășoară activități pentru protecția informațiilor clasificate din Camera Deputaților, pentru soluționarea petițiilor adresate acesteia, precum și pentru gestionarea arhivei.

Articolul 61

Departamentul secretariatului tehnic are în structura sa următoarele compartimente:

a) Direcția pentru organizarea și evidența lucrărilor Biroului permanent al Camerei Deputaților;

b) Biroul pentru protecția informațiilor clasificate;

c) Centrul de informare a cetățeanului - Registratura;

d) Arhiva.

Articolul 62

(1) Direcția pentru organizarea și evidența lucrărilor Biroului permanent al Camerei Deputaților are în componența sa următoarele compartimente:

a) Serviciul pentru pregătirea lucrărilor Biroului permanent al Camerei Deputaților și ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare;

b) Compartimentul evidențe și stenograme.

(2) Direcția pentru organizarea și evidența lucrărilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, prin compartimentele componente, are următoarele atribuții principale:

a) primește, înregistrează și multiplică materialele pentru ședințele Biroului permanent al Camerei Deputaților, pentru ședințele comune ale birourilor permanente ale celor două Camere și pentru ședințele Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; pregătește mapele de ședință și le difuzează la cabinetele membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților și la cabinetele liderilor grupurilor parlamentare;

b) verifică stenogramele ședințelor Biroului permanent al Camerei Deputaților, cele ale birourilor permanente ale celor două Camere și ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; întocmește sintezele ședințelor Biroului permanent al Camerei Deputaților; asigură introducerea pe site-ul Camerei Deputaților a materialelor aprobate, a stenogramelor și sintezelor ședințelor Biroului permanent al Camerei Deputaților, a materialelor aprobate și a stenogramelor ședințelor comune ale birourilor permanente ale celor două Camere, precum și consultarea acestora de către deputați;

c) comunică deciziile adoptate și urmărește realizarea măsurilor stabilite de Biroul permanent al Camerei Deputaților, de birourile permanente ale celor două Camere și de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare;

d) redactează proiecte de hotărâri ale Biroului permanent al Camerei Deputaților și ale birourilor permanente ale celor două Camere;

e) prezintă Biroului permanent al Camerei Deputaților documentele supuse dezbaterii și aprobării acestuia;

f) înregistrează legile promulgate de Președintele României, moțiunile simple, moțiunile de cenzură, hotărârile adoptate de Camera Deputaților și de Parlament, hotărârile Biroului permanent al Camerei Deputaților și ale birourilor permanente ale celor două Camere, deciziile președintelui Camerei Deputaților, ordinele emise de secretarul general al Camerei Deputaților și deciziile emise de secretarii generali adjuncți, precum și mesajele, declarațiile, rezoluțiile și alte acte politice adoptate de Camera Deputaților sau de Parlament;

g) comunică unele documente Direcției pentru tehnologia informației și comunicațiilor, precum și altor compartimente, pe baza unei note de difuzare aprobate de secretarul general al Camerei Deputaților;

h) ține evidența rapoartelor prezentate de autoritățile, organismele și instituțiile a căror activitate se află sub controlul Parlamentului sau al Camerei Deputaților, potrivit legii, precum și a rapoartelor întocmite de comisiile speciale și de anchetă; ține evidența mesajelor adresate Parlamentului de către Președintele României;

i) ține evidența sigiliilor și ștampilelor; stabilește modelele de registre, condici de expediție, hârtie de corespondență etc., folosite în activitatea Camerei Deputaților;

j) efectuează înregistrarea pe bandă magnetică și stenografierea dezbaterilor ședințelor Biroului permanent al Camerei Deputaților, ale ședințelor birourilor permanente ale celor două Camere și ale ședințelor Comitetului liderilor grupurilor parlamentare;

k) asigură protocolul pentru ședințele Biroului permanent al Camerei Deputaților, ale birourilor permanente ale celor două Camere și ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, pentru Cancelaria președintelui Camerei Deputaților, cabinetele membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, Cabinetul secretarului general și cabinetele secretarilor generali adjuncți; răspunde de gestionarea, păstrarea, conservarea și utilizarea bunurilor aferente acestei activități.

Articolul 63

Biroul pentru protecția informațiilor clasificate are următoarele atribuții principale:

a) elaborează normele tehnice privind protecția informațiilor clasificate, a ghidului de atribuire a claselor și nivelurilor de secretizare a informațiilor clasificate, a listei cu informațiile clasificate din Camera Deputaților, urmărind actualizarea periodică a acestora;

b) inițiază și monitorizează procedurile de autorizare a accesului la informații clasificate pentru deputații și personalul din cadrul serviciilor Camerei Deputaților, aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaților;

c) primește și distribuie corespondența clasificată adresată personalului autorizat să acceseze informații clasificate;

d) inventariază, arhivează și păstrează documentele clasificate, conform prevederilor legale;

e) urmărește asigurarea măsurilor de protecție fizică și juridică a informațiilor clasificate, în colaborare cu departamentele și direcțiile din cadrul serviciilor Camerei Deputaților;

f) colaborează cu compartimentul similar din cadrul Senatului României, cu Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și alte structuri cu atribuții în domeniul informațiilor clasificate;

g) primește și înregistrează declarațiile de avere și de interese ale deputaților și ale funcționarilor publici parlamentari, eliberând depunătorului o dovadă de primire;

h) pune la dispoziția deputaților și a funcționarilor publici parlamentari formularele declarațiilor de avere și de interese și oferă consultanță pentru completarea corectă a rubricilor din declarații și pentru depunerea în termen a acestora;

i) evidențiază declarațiile de avere și declarațiile de interese ale deputaților și ale funcționarilor publici parlamentari în registre speciale și asigură publicarea și menținerea acestora pe site-ul Camerei Deputaților, cu sprijinul Direcției pentru tehnologia informației și comunicațiilor;

j) acordă deputaților și funcționarilor publici parlamentari consultanță referitor la conținutul și aplicarea prevederilor legale privind declararea și verificarea averilor, conflictele de interese și incompatibilitățile;

k) colaborează cu Agenția Națională de Integritate pentru aplicarea prevederilor legale;

l) aplică prevederile legale privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității și colaborează cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Articolul 64

Centrul de informare a cetățeanului - Registratura are următoarele atribuții principale:

a) primește, înregistrează și asigură activitatea de soluționare a petițiilor adresate Camerei Deputaților, primite electronic sau prin registratură;

b) întocmește și redactează adresele de îndrumare a petițiilor, în funcție de obiectul acestora, către comisiile parlamentare, structurile de specialitate ale Camerei Deputaților ori către autoritățile și instituțiile publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, precum și comunicările către petent;

c) întocmește evidența oficială a tuturor aspectelor rezultate din petiții și audiențe, precum și a răspunsurilor autorităților abilitate de lege pentru soluționare, materializată în Registrul unic pentru evidența petițiilor;

d) urmărește modul de soluționare a petițiilor, precum și respectarea termenului de soluționare;

e) alcătuiește și actualizează baza de date în sistemul centralizat de urmărire a soluționării petițiilor;

f) întocmește rapoarte periodice cu privire la soluționarea petițiilor, prezentându-le conducerii Camerei Deputaților;

g) asigură păstrarea documentelor primite, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare;

h) audiază cetățenii care se prezintă la biroul de audiențe;

i) primește și înregistrează corespondența sosită prin curier, prin poșta specială și civilă de la autorități și instituții publice, de la persoane juridice și de la persoane fizice;

j) înregistrează și predă, pe bază de condică, corespondența adresată președintelui Camerei Deputaților, membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, comisiilor parlamentare ale Camerei Deputaților și deputaților, precum și pentru serviciile Camerei Deputaților;

k) primește de la serviciile Camerei Deputaților corespondența, pe baza unei condici de predare-primire, pentru a fi expediată prin poșta specială sau civilă, conform normelor tehnice privind împachetarea, colectarea, transportul, mânuirea și distribuirea acestora; asigură predarea telegramelor, coletelor, notelor telefonice, adresate membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, deputaților, secretarului general sau serviciilor Camerei Deputaților, ținând seama de urgența acestora; ține evidența adreselor poștale ale autorităților și instituțiilor publice;

l) efectuează operațiuni de gestiune privind corespondența civilă.

Articolul 65

Arhiva are următoarele atribuții principale:

a) coordonează și răspunde de activitatea arhivistică din cadrul Camerei Deputaților în conformitate cu prevederile legislației arhivistice în vigoare;

b) organizează primirea și arhivarea documentelor de la structurile Camerei Deputaților pe bază de proces-verbal și inventare, întocmite conform legislației în vigoare;

c) propune componența Comisiei de selecționare a documentelor și o convoacă în vederea analizării documentelor cu termen de păstrare expirat și care pot fi propuse spre eliminare; întocmește formele prevăzute de lege pentru confirmarea lucrării de selecționare de către Arhivele Naționale;

d) se ocupă de completarea și ținerea la zi a colecțiilor "Monitorul Oficial al României" - părțile I, II, IIc, III și IV, "Legislația României", "Hotărâri ale Guvernului României și alte acte normative";

e) inițiază și organizează activitatea de întocmire a Nomenclatorului arhivistic al Camerei Deputaților și îl actualizează periodic; asigură legătura cu Arhivele Naționale în vederea verificării și confirmării nomenclatorului și urmărește modul de aplicare al acestuia de către structurile Camerei Deputaților;

f) întocmește inventare pentru documentele fără evidență aflate în depozit;

g) asigură evidența tuturor documentelor intrate și ieșite din depozitul de arhivă, pe baza registrelor specifice;

h) cercetează documentele din depozit în vederea eliberării copiilor și extraselor solicitate de cetățeni, în conformitate cu legislația arhivistică în vigoare;

i) pune la dispoziție pe bază de semnătură și ține evidența documentelor împrumutate compartimentelor, la restituire verifică integritatea documentului împrumutat;

j) organizează depozitul de arhivă după criterii prealabil stabilite, conform prevederilor arhivistice în vigoare; solicită conducerii Camerei Deputaților dotarea corespunzătoare a depozitelor, informează conducerea acesteia și propune măsuri în vederea asigurării condițiilor corespunzătoare de păstrare și conservare a arhivei;

k) pune la dispoziția delegatului Arhivelor Naționale toate documentele solicitate cu prilejul efectuării acțiunilor de control privind situația arhivelor la creatori;

l) pregătește documentele cu valoare istorică și inventarele acestora, în vederea predării lor la Arhivele Naționale, conform legislației arhivistice în vigoare.

Secțiunea a 4-a — Departamentul de studii parlamentare și drept comunitar

Articolul 66

Departamentul de studii parlamentare și drept comunitar are următoarele atribuții principale:

a) elaborează materiale de documentare necesare realizării funcțiilor, obiectivelor, programelor și acțiunilor Camerei Deputaților, inclusiv cele legate de participarea la procesul de adoptare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene;

b) urmărește evoluțiile politice, strategice, operaționale din sfera sa de activitate, informează structurile de autoritate relevante din Camera Deputaților și propune măsuri pentru realizarea obiectivelor acesteia;

c) elaborează studii și cercetări destinate activităților parlamentare, interne, la nivel european și internațional;

d) asigură documentarea structurilor parlamentare și consultanță de specialitate pentru cei în drept;

e) colaborează cu structuri similare, la nivel național și internațional, realizând un schimb de informații și bune practici destinat sporirii expertizei proprii și a calității studiilor elaborate.

Articolul 67

Departamentul de studii parlamentare și drept comunitar are în componența sa următoarele direcții:

a) Direcția studii și documentare legislativă;

b) Direcția de drept comunitar.

Secțiunea a 5-a — Direcția studii și documentare legislativă

Articolul 68

(1) Direcția studii și documentare legislativă efectuează studii parlamentare, asigură documentarea legislativă a structurilor Camerei Deputaților și funcționarea Bibliotecii parlamentare.

(2) Direcția studii și documentare legislativă are în componența sa următoarele compartimente:

a) Serviciul studii, cercetări și analize parlamentare;

b) Serviciul documentare și informare legislativă;

c) Biblioteca (serviciu).

Articolul 69

Direcția studii și documentare legislativă, prin compartimentele componente, are următoarele atribuții principale:

a) efectuează studii de drept comparat și întocmește dosare documentare legislative, la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, a liderilor grupurilor parlamentare și a președinților comisiilor parlamentare;

b) urmărește agenda de lucru a Camerei Deputaților și elaborează din proprie inițiativă studii documentare, buletine informative, alte materiale de analiză și sinteză necesare activității parlamentare;

c) alcătuiește materiale documentare privind probleme de interes internațional;

d) distribuie structurilor interesate studiile și materialele documentare elaborate;

e) realizează, la cerere, materiale documentare pentru delegațiile parlamentare române care efectuează vizite oficiale în străinătate;

f) acordă, la cerere, consultații pe probleme parlamentare;

g) efectuează documentarea necesară și realizează schimburi de informații legislative pentru menținerea și dezvoltarea cooperării interparlamentare cu Centrul European pentru Cercetare și Documentare Parlamentară (ECPRD), cu organisme de cercetare și documentare din țară și din străinătate, cu biblioteci și alte instituții de profil;

h) formulează, la cerere, prin intermediul ECPRD, solicitări de informații legislative, adresate compartimentelor similare din cadrul parlamentelor statelor afiliate acestei rețele de informare interparlamentară;

i) solicită compartimentelor de specialitate din instituțiile publice competente, ori de câte ori este necesar, informații specifice, în vederea elaborării studiilor și materialelor documentare legislative;

j) asigură preluarea și utilizarea informațiilor provenite din surse electronice;

k) administrează și gestionează propria bază de date; asigură publicarea pe intranet-ul Camerei Deputaților a principalelor studii elaborate, precum și a materialelor documentare care prezintă un interes deosebit, în vederea difuzării eficiente a acestora;

l) asigură desfășurarea în bune condiții a activității Bibliotecii parlamentare; propune efectuarea achizițiilor de carte și de alte mijloace de documentare; gestionează fondul de carte și de informații parlamentare; disponibilizează on-line catalogul bibliografic; colaborează cu structuri similare din cadrul Parlamentului European (Biblioteca și Biroul publicațiilor oficiale), utilizând și dezvoltând tezaurul Eurovoc, și cu biblioteci naționale și universitare, în vederea realizării împrumutului interbibliotecar;

m) colaborează permanent cu structurile și serviciile Camerei Deputaților, în vederea identificării cerințelor și priorităților de documentare legislativă.

Secțiunea a 6-a — Direcția de drept comunitar

Articolul 70

(1) Direcția de drept comunitar asigură expertiza necesară pentru participarea Parlamentului României la procesul de adoptare a deciziilor Uniunii Europene, pentru funcționarea sistemului de control parlamentar în domeniul afacerilor europene și pentru transpunerea normelor europene, analizează politicile europene și gestionează baze de date europene. Pe plan extern, colaborează cu structuri similare din instituțiile europene și din parlamentele naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene, pentru realizarea obiectului său de activitate.

(2) Direcția de drept comunitar are în structura sa următoarele compartimente:

a) Serviciul politici ale Uniunii Europene;

b) Serviciul de drept comunitar și jurisprudență comunitară;

c) Biroul pentru gestionarea bazelor de date europene și traduceri.

Articolul 71

Serviciul politici ale Uniunii Europene are următoarele atribuții principale:

a) elaborează materiale de informare privind concluziile reuniunilor Consiliului European, documente de strategie și de programare ale Uniunii Europene, inclusiv Strategia politică anuală a Comisiei Europene și Programul legislativ anual al Comisiei Europene, și identifică tendințele politice care se manifestă la nivelul Uniunii Europene;

b) realizează materiale documentare, de sinteză și analiză privind politicile europene, din proprie inițiativă sau la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, a liderilor grupurilor parlamentare și a președinților comisiilor parlamentare;

c) realizează materiale documentare, de sinteză și analiză privind propunerile și inițiativele legislative sau nelegislative ale instituțiilor europene sau ale statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv cele care privesc revizuirea tratatelor Uniunii Europene;

d) întocmește fișe de informare, la cererea Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României, pentru documentele europene pentru care s-a declanșat procedura de examinare parlamentară (scrutiny) sau procedura rezervei parlamentare;

e) urmărește evoluția negocierilor privind propunerile de acte europene aflate în procedură de examinare parlamentară (scrutiny), incluzând amendamentele propuse de Consiliul Uniunii Europene, de Parlamentul European și de comisiile Parlamentului European, și informează Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României;

f) înaintează Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României propuneri privind documentele din Programul legislativ anual al Comisiei Europene ce ar trebui să fie supuse examinării parlamentare (scrutiny);

g) realizează, la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, a liderilor grupurilor parlamentare și a președinților comisiilor parlamentare, fișe de impact privind aplicarea normelor europene a căror transpunere în legislația națională este obligatorie;

h) întocmește fișe de informare pentru directivele în curs de transpunere în legislația națională, la cererea comisiilor de specialitate din Camera Deputaților și a Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României sau din proprie inițiativă;

i) stabilește un contact permanent cu structurile guvernamentale relevante, în vederea informării asupra tuturor aspectelor specifice Uniunii Europene;

j) ține legătura cu reprezentanța permanentă a Camerei Deputaților pe lângă Parlamentul European și cu reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană, în vederea obținerii de informații relevante pentru documentele europene aflate în procedura de examinare parlamentară (scrutiny);

k) ține legătura cu serviciile Consiliului Uniunii Europene, ale Comisiei Europene și ale Parlamentului European, precum și cu secretariatele comisiilor din Parlamentul European, în vederea obținerii de informații privind proiectele de legi aflate în procedura de adoptare, precum și privind evenimentele organizate cu participarea comună a membrilor Parlamentului European și a membrilor parlamentelor naționale din statele membre ale Uniunii Europene;

l) înaintează Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României propuneri privind participarea Camerei Deputaților la dialogul cu Comisia Europeană privind proiecte de propuneri ale Comisiei Europene și întocmește fișe de sinteză pentru documentarea punctului de vedere al părții române, potrivit domeniului său de competență;

m) redactează proiecte de declarații, rezoluții, hotărâri ale Camerei Deputaților în sfera sa de competență; avizează și propune amendamente pentru acte de cooperare parlamentară cu parlamente naționale din statele membre ale Uniunii Europene sau cu instituții ale Uniunii Europene;

n) redactează și comunică documente de informare privind implicarea Camerei Deputaților la procesul de adoptare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene, precum și răspunsul la chestionare lansate la nivel național și european;

o) în coordonare cu Secretariatul Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României și cu compartimentele de specialitate ale Senatului României documentează lucrările de evaluare a eventualelor încălcări ale principiilor subsidiarității și proporționalității și comunică Ministerului Afacerilor Externe, Departamentului pentru Afaceri Europene, parlamentelor statelor membre și instituțiilor Uniunii Europene hotărârile în acest sens ale Parlamentului României;

p) întocmește fișe de informare, potrivit domeniului său de competență, pentru delegațiile parlamentare participante la evenimente cu tematică europeană, cum sunt reuniunile parlamentare comune, reuniunile comune ale comisiilor de specialitate, COSAC și alte forumuri cu participare parlamentară, pentru subiectele aflate pe agenda evenimentului respectiv, pe care le pune la dispoziția structurilor interesate din cadrul Camerei Deputaților, inclusiv Direcției generale pentru afaceri externe;

r) asigură informarea membrilor Camerei Deputaților care participă la dezbaterile privind revizuirea tratatelor Uniunii Europene și viitorul construcției europene;

s) propune organizarea de dezbateri publice cu participare națională și internațională, pe teme europene, și participă la realizarea acestora;

ș) redactează periodic un buletin informativ de sinteză a politicilor europene și a evoluțiilor din cadrul Uniunii Europene;

t) colaborează, prin intermediul corespondentului Camerei Deputaților cu Centrul European pentru Cercetare și Documentare Parlamentară (ECPRD);

ț) colaborează cu Departamentul legislativ al Camerei Deputaților, cu structuri similare ale Consiliului Legislativ, în problemele specifice legate de documentele legislative europene;

u) colaborează cu personalul desemnat de secretariatele grupurilor parlamentare și de către comisiile permanente pentru probleme europene, cu Direcția generală pentru afaceri externe, precum și cu personalul din celelalte servicii din cadrul Camerei Deputaților, pentru realizarea sarcinilor comune, și oferă acestora informații privind desfășurarea activităților Uniunii Europene.

Articolul 72

Serviciul de drept comunitar și jurisprudență comunitară are următoarele atribuții principale:

a) contribuie cu expertiza necesară la interpretarea unor prevederi ale dreptului comunitar, la avizarea proiectelor de legi din punctul de vedere al armonizării cu legislația europeană și asigură consultanță de specialitate pentru elaborarea proiectelor de propuneri legislative, de acte ale Camerei Deputaților, regulamente și altele asemenea, cu impact comunitar, litigii, la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, a liderilor grupurilor parlamentare, a președinților comisiilor parlamentare și a serviciilor Camerei Deputaților;

b) realizează la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, a liderilor grupurilor parlamentare și a președinților comisiilor parlamentare analize de impact asupra sistemului juridic național, ca urmare a aplicării normelor europene a căror transpunere în legislația națională este obligatorie, cu consultarea Departamentului legislativ al Camerei Deputaților și a Consiliului Legislativ;

c) urmărește principalele hotărâri ale Curții de Justiție a Comunităților Europene privind interpretarea legislației comunitare și informează parlamentarii despre acestea din proprie inițiativă sau la cerere;

d) întocmește fișe de informare privind jurisprudența comunitară din proprie inițiativă sau la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, a liderilor grupurilor parlamentare și a președinților comisiilor parlamentare;

e) realizează din proprie inițiativă sau la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, a liderilor grupurilor parlamentare și a președinților comisiilor parlamentare, studii de impact al hotărârilor Curții de Justiție a Comunităților Europene asupra normelor interne și asupra drepturilor și obligațiilor persoanelor juridice și fizice din România;

f) urmărește inițierea și evoluția principalelor proceduri de încălcare a legislației comunitare și informează parlamentarii despre acestea din proprie inițiativă sau la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților, a liderilor grupurilor parlamentare și a președinților comisiilor parlamentare;

g) urmărește inițierea și evoluția procedurilor de încălcare de către România a legislației comunitare, informează Biroul permanent al Camerei Deputaților și propune măsuri de conformare;

h) colaborează cu structurile similare din instituțiile europene, din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene, cu institute de studii și cercetare în domeniu, pentru stabilirea sau revizuirea definițiilor unor concepte din dreptul comunitar sau interpretării unor prevederi din dreptul comunitar;

i) întocmește periodic un buletin de jurisprudență comunitară;

j) urmărește și informează parlamentarii despre modul în care se aplică hotărârile pronunțate de instanțele Uniunii Europene împotriva României;

k) colaborează cu Departamentul legislativ al Camerei Deputaților, cu structuri similare din cadrul Consiliului Legislativ și din cadrul Guvernului României și al ministerelor;

l) evaluează din punct de vedere juridic conformarea cu principiile subsidiarității și proporționalității;

m) conlucrează cu Centrul European pentru Cercetare și Documentare Parlamentară (ECPRD), prin intermediul corespondentului ECPRD din Camera Deputaților, precum și cu alte instituții de acest profil din țară și din state membre ale Uniunii Europene, în domeniul său de competență.

Articolul 73

Biroul pentru gestionarea bazelor de date europene și traduceri are următoarele atribuții principale:

a) gestionează baza de date I.P.E.X., în limitele impuse de administratorii acesteia;

b) contribuie la crearea și ulterior gestionează baza de date pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaților;

c) colaborează cu celelalte servicii ale Camerei Deputaților și cu structurile similare din cadrul parlamentelor naționale ale țărilor membre ale Uniunii Europene, pentru realizarea atribuțiilor de gestionare a bazelor de date;

d) transmite Direcției generale pentru afaceri externe propuneri privind Programul anual de relații externe în ceea ce privește relația cu instituțiile europene, potrivit domeniului de competență;

e) asigură traducerea și retroversiunea în limbile engleză și franceză a documentelor de competența departamentului, precum și servicii ocazionale de interpretare.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.